Boldurile – prefata & cuvant inainte

BOLDURILE SFINTEI NOASTRE BISERICI ORTODOXE DE RĂSĂRIT

de Teofilact şi Arsenie schimonahii

Transcrisă cuvânt cu cuvânt după original, fără de schimbare

 

* * *

 

BOLDURILE

Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit

Adică, Apologie – precât s-a putut – cu culegeri de prin Dumnezeiasca Scriptură şi alte scrieri, împotriva noilor reformişti, ce se pretind a reorganiza Biserica Domnului nostru Iisus Hristos, prin, căci ne hulesc sfântul nostru calendar bisericesc creştin ortodox – numit iulian stil vechiu

______

,,Dacă aceştia vor tăcea, pietrele

vor striga” zice Domnul (Luca 19, 40)

căci,

,,Vă rătăciţi neştiind Scripturile

nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22, 29)

şi

,,Adevărul, ori cât de crud ar fi el,

trebuie dat pe faţă”.

______

De netrebnicii şi cei mai după urmă între schimonahi

TEOFILACT şi ARSENIE

din Schitul Sf. Ierarh Vasilie, Sf. Munte Athos

 

Anul mântuirii 1924, octombrie 1, marţi – stil ortodox

(Acoperământul Maicii Domnului)

 

* * *

 

Troparul praznicului Acoperământul Prea Sfintei Stăpânei noastre

Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria (glas 4)

Astăzi poporul cel binecredincios luminos prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta Maica lui Dumnezeu, şi către prea cinstită icoana ta căutând, cu umilinţă strigăm: acoperă-ne pre noi cu cinstitul tău acoperământ, şi ne izbăveşte de tot răul, rugând pre Fiul tău – pre Hristos Dumnezeul nostru –, să mântuiască sufletele noastre.

 

Condac (glas 3)

Fecioara astăzi, înainte stă în Biserică, şi cu cetele sfinţilor nevăzut se roagă lui Dumnezeu. Îngerii cu ierarhii se închină, şi apostolii cu proorocii dănţuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu, pre Dumnezeu cel mai înainte de veci.

 

Troparul Sfinţilor şi Dumnezeieştilor Părinţi

ai Sfântului Sinod I Ecumenic din Nicheea (glas 8)

Prea proslăvit eşti Hristoase Dumnezeul nostru, cela ce luminători pre pământ, pre Părinţii noştri i-ai întemeiat şi printr-înşii la adevărata credinţă, pre noi pre toţi ne-ai îndreptat, Mult îndurate, slavă Ţie.

 

Condac (glas 8)

Propovăduirea Apostolilor şi învăţăturile Părinţilor, Bisericii o credinţă a pecetluit, care şi haina adevărului purtând, cea ţesută din teologia cea de sus, drept îndreptează şi slăveşte taina cea mare a bunei credinţe

 

,,Pentru Sion nu voiu tăcea şi pentru Ierusalim nu voiu înceta, până când va ieşi ca o lumină dreptatea Sa şi mântuirea Sa ca o făclie va arde” (Isaia 62, 1).

,,Dacă legile civile trebuie să fie păzite de toţi, cu cât mai vârtos trebuie să păzim sfintele canoane şi legile divine, care sunt puse pentru mântuirea sufletelor noastre” (Nov. Imp. Iustinian 137)

Acestea le înfăţoşază spre aducerea aminte tuturor celor ce voiesc să fie adevăraţi fii ai Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit.

AUTORII

* * *

 

PREFAŢĂ

Cetitorii – atât cei cari mă cunosc cât şi cei ce nu mă cunosc – se vor mira văzând apariţia acestei lucrări aşa cum s-ar zice de năprasnă.

Ţin să lămuresc de la început pe toţi, că lucrarea de faţă mi-a fost impusă – nu numai din ordinul verbal al prea sfinţiei sale episcopul Vartolomeu – adresat smereniei mele la sfântul sinod prin luna maiu a. cr. – care-mi zicea cum că voiu face un mare serviciu publicând vreun tractat despre chestiunea calendaristică, ci şi silit – de un înalt simţământ de datorie, în primul rând faţă de chestiunea atât de delicată precât şi de importantă ca aceea a calendarului şi paschaliei Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit – pe care calendar îl hulesc noii reformişti de păgânesc –; iar în al doilea rând, atât pentru a dovedi că monahii au fost, sunt şi vor fi gloria Bisericii lui Iisus Hristos prin IS. HS, cât şi pentru a stăvili nedreptăţile şi silnicia săvârşită asupra mea, prin faptul trimiterii mele la Parchet, de către însuşi acei cari în vremea hirotoniei lor au jurat că vor păzi tradiţiile şi patrimoniul sfânt al Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit; cărora asupritori – ori cine ar fi ei – în semn de mulţumire şi adâncă recunoştinţă pentru tot ce ar fi aruncat în cârca mea, tocmai prea sfinţiilor lor le dedică lucrarea de faţă.

Smeritul între schimonahi

Arsenie Cotea

* * *

 

CUVÂNT ÎNAINTE

În anul 1866, nemuritorul şi vrednicul de vecinică pomenire, prea sfinţitul episcop de Edese şi decretat al Argeşului Neofit Scriban, în precuvântarea la ,,Apărare a Adevărului şi a drepturilor Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit”, care drepturi întru acea epocă, pe de-a-ntregul se încălcau de oarecare guvernăminte, între altele zice şi acestea:

,,În adevăr, dacă au fost cândva luptată la noi Biserica Domnului nostru Iisus Hristos, dacă au fost disputate drepturile sale, această luptă şi această dispută este astăzi, când s-a aflat unele guvernăminte care s-au încercat să alunge pre Dumnezeu din legiuirile lor, din ştiinţele lor, din artele lor, din moravurile lor, şi de le-ar fi fost prin putinţă chiar şi din patria lor. Astăzi lor nu le mai place nici măcar să audă vorbindu-se despre Biserică, cu atât mai puţin de a-i face vreun bine”.

Şi iată care erau pe atunci acele triste intenţii ale puterii laice: ,,Introducerea, zice, a ordinei materiale în Biserică; schimbarea calendarului nostru ortodox prin cel papistăşesc; reformarea sfintei liturghii; prescurtarea rugăciunilor; prefacerea cărţilor şi a limbii; desfiinţarea posturilor; îmbrăcarea clerului în fracuri; raderea bărbilor; introducerea organelor şi a cimpoaielor în Biserică; libertatea poligamiei în cler; excluderea monahismului de la ori ce afaceri bisericeşti în contra literei şi a duhului sfintelor canoane etc etc”[1].

Şi care regim de atunci, zice: ,,A adus în societate pe cea mai mare din robii …, robia duhovnicească care implică robia naţională, botez civil, nuntă civilă (adecă păgână), episcopat civil, sinod civil, monastiri şi călugări civili”[2]. Şi ,,dacă vulpenia lor nu şi-a atins în totul scopul, atunci ştiu să-şi ascundă planurile asupra Bisericii, şi să-şi caute, sau mai bine să-şi formeze alte ocazii şi alţi oameni de oportunitate (adecă când îi va veni bine) la acest cuget al lor”[3].

Şi tocmai când ,,instrucţiunea lipsită fiind aproape cu totul de o educaţiune morală, care ne dă foarte mult de gândit, mai ales în timpurile de faţă, când spiritul omenesc este mânat cu multă uşurinţă de valurile lumii materialiste”[4]; pentru că mai cu seamă ,,de la războiu încoace criza economică a pus din zi în zi mai multă stăpânire pe diferite categorii de oameni din societatea noastră … Şi puţini intelectuali sunt care, într-o atitudine de resemnare se mai gândesc la înalte preocupări de ordin intelectual şi moral”[5].

Şi tocmai ,,într-un timp când oare care au banul de Dumnezeu, interesul scoposul vieţii, când cinstea (ca să nu zicem şi religia) e socotită drept ruşine, ordinea drept prostie, munca o nenorocire şi fuga după câştig o datorie, şi când este a nu vedea ochi de văzut şi urechi de auzit şi minte de înţăles”[6]; tocmai acum ,,după relaţiile aduse de unele reviste periodice, câteva ţări ortodoxe s-ar găsi chiar în ajun de a se lepăda de învăţătura şi aşezămintele Sfintei noastre Biserici de până acum”[7].

Căci, iată în rezumat, ce îngăimează unul din prea sfinţii arhierei ai modei nouă – D.D. Dr. Socrat Episcop al Ierisoului, care – pe lângă primirea calendarulu papistăşesc etc – propune şi ,,distrugerea sfintelor orânduieli introduse de monahism în Biserică; însurarea episcopilor sau recăsătorirea clericilor, – sau poligamia lor liberă –, nunta cu rudeniile; desfiinţarea posturilor; prefacerea îmbrăcăminţii clericilor; tunderea şi raderea sfinţiţilor slujitori; scurtarea rugăciunilor; reformarea sfintei liturghii” etc[8].

Şi care propuneri ,,se arată că sunt întărite şi de o hotărâre ce se zice că s-ar fi luat de aşa-numitul congres general ortodox de la Constantinopol, întrunit sub preşidenţia ex-Patriarhului Meletie al IV-lea în şedinţele din mai şi iunie 1923”[9].

Deci, reformele introduse cu repegiune, răsturnând bazele societăţii noastre anterioare, caută să strice şi organismul Bisericii; dar acum nu direct sare puterea laică, de oarece are – precum se pare – format efectivul cu care îşi va atinge ţelul, chiar din corifeii ecleziastici. Căci, iată hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din şedinţa de la 31 octombrie 1923, cu privire la schimbarea calendarului ortodox, este semnată cu însufleţire de toţi cei 25 membri ai sinodului.

Pentru aceasta, dacă nu am vedea cocoţat pe tapetul reformiştilor, între altele mai întâi şi cel mai de căpetenie pas spre a întuneca splendoarea monahismului, dupre cum ne înştiinţează şi prea cuvioşia sa părintele secretar al Sf. Sinod al României – în scrisoarea adresată schitului român ,,Prodromul” din 17 iulie 1924 – cum că ,,Sfântul Sinod, zice, a dat un ordin ca toţi călugării şi călugăriţele incorigibile să fie raportaţi şi daţi afară din monastiri. Dacă superiorii ar face aşa, zice, bine înţeles că deşi avem câţiva călugări, dar mai apoi n-are să mai rămâie nici unul. Călugării cei buni îi trimit pe la sate, tot cei mari, şi unde se pot strica mai curând, şi pe urmă fuga la darea afară din monahism”.

Şi dacă monahii ca şi creştinii ortodocşi nu ar avea drepturi naturale de a trăi ca asociaţiune religioasă, dupre canoanele ecleziastice ortodoxe de răsărit, care dumnezeieşti canoane le dă dreptul de a se apăra în contra asupritorilor lor, şi a nu le face din această apărare o crimă vicleană de ,,lesnaţiune”[10]; şi care drepturi, poate, a îmboldit pe prea cuviosul secretar sinodal, citat mai sus, a ne înmâna un tip de calendar care se va pune în execuţiune pe ziua de 1 octombrie a. c. şi pe care calendar, zice: ,,Studiaţi-l şi vă daţi părerea de el, făcându-i obişnuitele critici, şi vă rog a-mi comunica şi mie părerile …”

Atunci nu am fi fost siliţi de datorie a înjgheba această lucrare numită ,,Boldurile Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit”, împotriva cărora voiesc a arunca cu picioarele noii reformişti de astăzi; şi pe care cutezanţi, ori cine ar fi – căci ţinem a declara că publicând acest tractat critico-apologetic, onorăm persoanele şi nu avem a face cu interesele personale nici de cum, ci numai cu ideile şi principiile cele şovăite, cărora întâmpinăm cu adevărurile Sfintei Scripturi, pentru ca să poată judeca lumea nepărtinitoare şi creştină, de care parte stă adevăratul adevăr – zicem: mai micii şi netrebnicii schimonahi din această tagmă monahicească, îi rugăm şi pe aceşti reformişti, şi pre cei ce din neştiinţă au plecat urechea la şoaptele lor, ca, cu toată dragostea cea întru Hristos Iisus, cu blândeţă să-şi întoarcă urechea înspre aceea ce zice:

– Şi căzând pre pământ, a auzt glas zicându-i lui: Saul, Saul, ce mă goneşti ?

Şi dacă dintru această cumplită cădere îi va mai fi rămas ceva duh de viaţă întru el, întreba cu durere:

– Cine eşti Doamne ? iar Domnul îi va răspunde:

– Eu sunt IISUS pre carele tu goneşti; cu greu îţi este ţie a lovi cu piciorul împotriva BOLDURILOR.

Căci, oare, ce sunt veregăturile anatemelor cele împotrivă puse de Sfânta noastră Biserică Creştină Ortodoxă de Răsărit, călcătorilor dumnezeieştilor canoane ?

Deci – ori cine ai fi tu – dacă nu voieşti a simţi vecinic împunsătura acestor dumnezeieşti bolduri, atunci – tremurând şi înspăimântat fiind, cu umilinţă zi: Doamne ce voieşti să fac ? şi Domnul îţi va zice: Scoală şi intră în cetate şi se va spune ţie ce trebuie să faci (Faptele Apostolilor 9, 4-6).

Întru care dumnezeiască cetate – a Sfintei noastre Biserici – intrând, prin pocăinţă, va afla acolo pre toată ceata dumnezeieştilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi, cu toată buna voinţă sfătuindu-ne prin scrierile lor, ce trebuie să facem cu chestia schimbării calendarului, precum şi cu alte primejdioase schimbări ce s-a croit în Biserica Ortodoxă de Răsărit.

Şi care, dintru ale cărora scrieri, pentru a noastră aducere aminte, adunând ca nişte spice frânte oare care parte, pre cât s-a putut, referitoare la apărarea ce voim a face, să ne hrănim cu dânsele ca cu nişte cuvinte ale vieţii.

Aşa dar, să rugăm pre toată ceata sfinţilor şi mântuiţilor din Biserica Domnului nostru Iisus Hristos să roage pe prea curata şi pururea Fecioara Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare, ca să mijlocească la Fiul ei şi Dumnezeul nostru, Cel ce au zis că fără de El nu putem face nimic (Ioan 15, 5), ca darul Său să se înmulţească pe deplin întru noi spre toată fapta bună, şi asupra lucrului nostru şi asupra tuturor acelora, care dupre Apostolul, ,,lupta cea bună s-au luptat, alergarea au săvârşit, şi credinţa au păzit” (II Timotei 4, 7-8) …

AMIN