Calendarul – un instrument puternic in mana propagandei (VI)

Calendarul – un instrument puternic în mâna propagandei (VI)

 

Episodul anterior

 

Alte încercări de sărbători, nereuşite

Ar trebui subliniat că cele mai multe praznice menţionate mai sus erau celebrate în primăvară. În timpul toamnei se ţinea doar aniversarea Revoluţiei din Octombrie, în timp ce în ianuarie era doar Anul Nou şi ziua comemorativă a victimelor Duminicii Sângeroase (9 ianuarie 1905). Praznicele de toamnă şi vară au fost adăugate treptat în calendar în perioada 1925-1929, dar nu erau de fapt zile de odihnă. Toate acestea arată că, în stabilirea praznicelor, bolşevicii ţinteau cele două perioade care cuprindeau cele mai importante sărbători creştine: Naşterea Domnului şi Sfintele Paşti.

Praznicele care erau zile lucrătoare alcătuiau grupul de zile din calendar care creştea cel mai repede şi cel mai dinamic. Ele apăreau şi dispăreau în fel şi chip din calendarul sovietic în funcţie de cine era la putere (adică, Lenin, Stalin sau Hruşciov). Cota lor parte era egală cu numărul zilelor din an, de vreme ce în mod potenţial orice zi lucrătoare putea fi praznic. De fapt, cea mai notabilă creştere în număr a astfel de praznice a avut loc în perioada post-stalinistă, când au fost adăugate în calendar multe praznice asociate cu profesiuni particulare. În anii post-perestroika, de asemenea, numărul praznicelor asociate cu grupuri individuale din societate a avut o tendinţă de a creşte.

În numerele post-revoluţionare din Pravda şi Izvestia noi putem găsi nu numai reportaje despre aceste praznice care mai târziu au apărut în calendarele tipărite, ci şi despre acelea care nu s-au dezvoltat în praznice reale. Cu toate acestea, presa a încercat să atragă atenţia publicului către ele ca spre praznice ’potenţiale’.

De exemplu, pe 23 martie 1917, a fost săvârşită o slujbă de înmormântare pentru victimele de la Revoluţia din Februarie, şi ambele ziare au prezentat aceasta ca o zi potenţială de doliu naţional. În ambele ziare funeraliile au fost descrise ca o mare demonstraţie[1]. Deşi în 1917, Pravda şi Izvestia au marcat această zi ca pe o zi specială potenţială în anul ritual, din 1918 ziarele au încetat deja să menţioneze funeraliile, probabil din cauza respingerii generale a Revoluţiei din Februarie ca o ,,revoluţie reală”[2].

 

Funeraliile celor ucişi în timpul Revoluţiei din Februarie, 23 martie 1917

 

Întoarcerea lui Lenin în Rusia pe 3 aprilie 1917 a fost de asemenea prezentată în Izvestia ca praznic în articolul ,,Sosirea lui Lenin”. Descrierea adunării oamenilor la staţia Finlanda din Petrograd este izbitor de asemănătoare cu cele care mai târziu descriu procesiunile care aveau loc pe 1 mai şi pe 18 iunie 1917. De exemplu, numele uzinelor, fabricilor şi regimentelor militare care şi-au trimis reprezentanţii la miting, ca şi descrierea steagurilor, discursurilor, şi oamenii fericiţi, sunt toate similare. Semnificaţia particulară a datei întoarcerii lui Lenin era că Paştele din 1917 a fost prăznuit pe 2 aprilie, şi a deschis posibilitatea creării unei sărbători care putea lua locul Paştelui. În 1918, Pravda încerca să amintească cititorilor de prima aniversare a întoarcerii lui Lenin în Rusia, dar acest articol scurt era doar un sumar al articolului vechi de un an. Această încercare plăpândă de a crea un praznic asociat în mod limpede cu Lenin a fost un eşec. O astfel de sărbătoare nu a fost creată până în 1924, când a fost asociată cu moartea sa.

Pe 14 mai 1917, Izvestia anunţa o nouă dată specială: Ziua garoafei roşii. Ei chemau ,,poporul democratic al oraşului” să cumpere o garoafă. Acesta era un efort de a aduna fonduri pentru a tipări cărţile soldaţilor, şi arată că în mai 1917 exista deja ideea creării unei zile speciale pentru celebrarea soldaţilor. O altă încercare de a fixa o dată specială a fost făcută de Izvestia pe 3 iunie 1917, la aniversarea dizolvării celei de-a doua Dume de stat în 1907. Articolul ,,Zece ani” oferă la început datele evenimentelor şi apoi descrie evenimentele însele. Două sloganuri sunt unite în mod semnificativ aici: ,,Pe 3 iunie 1907 a fost dizolvată cea de-a doua Dumă de stat, pe 3 iunie 1917 au început întrunirile primului Parlament Revoluţionar pan-rus”.

Ambele ziare discută foarte atent organizarea demonstraţiei din 18 iunie 1917. Acestei date nu i-a fost dată nicicând un nume, şi a fost lăsată în presă şi cărţile de istorie doar ca ziua demonstraţiei, deşi principalul slogan al zilei era scurt şi plin de înţeles: ,,Pâine ! Pace ! Libertate !” Aproape fiecare articol cu privire la acest eveniment din ambele ziare include data de ,,18 iunie”. Un an mai târziu, în 1918, doar un articol a fost scris despre demonstraţia care era în fapt dedicată unui subiect diferit, anume, neînţelegerii bolşevicilor cu liderii celei de-a Doua Internaţionale. Nici această dată nu a reuşit să devină o dată calendaristică specială, deşi s-a intenţionat aceasta.

Primul praznic major organizat de partid după Revoluţia din Octombrie a fost unul care trebuia să comemoreze semnarea acordului de pace între Rusia sovietică şi Germania. Celebrarea era plănuită pentru 17 decembrie 1917 (30 decembrie, stil nou). Pravda a declarat limpede că scopul evenimentului era de a face o nouă sărbătoare anuală: ,,Această zi remarcabilă a primei demonstraţii dedicată păcii va fi imortalizată în pagini strălucitoare în analele Marii Revoluţii Ruse”[3].

Nu există nici o îndoială că bolşevicii contau pe faptul că praznicul care comemora sfârşitului unui război devastator va putea să înlocuiască Naşterea Domnului şi Anul Nou; drept urmare, ei au avut mari aşteptări de la această celebrare. Potrivit anunţurilor repetate în ambele ziare, grupurile de demonstranţi trebuiau să meargă într-o ordine strictă, dar elaborată. Ei chiar tipăreau un număr de seară al Pravdei care era dedicat în totalitate propagandei pentru demonstraţie. Însă, acest praznic atât de dorit s-a dovedit a fi un eşec total. Delegaţia sovietică pleca spre Brest-Litovsk pentru negocierile de pace cu germanii pe 9 ianuarie 1918 doar pentru a afla că Germania ,,a cerut transferul către controlul german al Poloniei, Lituaniei, Livlandei, Kurlandei şi unei părţi din teritoriul locuit de ucraineni şi bieloruşi”[4]. Deşi Troţki nu a semnat acordul, delegaţia sovietică a fost silită s-o facă mai târziu, pe 3 martie 1918, în termeni încă mai duri. Aşadar nu era nimic de celebrat în anul următor pe 30 decembrie, şi praznicul potenţial a fost ’uitat’ în mod deliberat de propaganda sovietică.

 

* * *

 

Toate aceste praznice potenţiale, deşi nu neapărat dezvoltate în sărbători sau chiar date speciale, au creat o listă alternativă de date pe care bolşevicii le puteau utiliza pentru crearea noului an ritual.

Aşa cum am văzut, prima variantă a calendarului bolşevic din 1918 a fost alcătuită din date speciale foarte diferite. Ziua Anului Nou a fost inclusă, deşi era un praznic civil foarte vechi introdus de Petru cel Mare. Ziua de 1 mai era de asemenea cunoscută muncitorilor ruşi chiar înainte de revoluţie. Alte două sărbători, Ziua răsturnării autocraţiei şi Ziua Revoluţiei din Octombrie, au fost create pentru a comemora evenimentele foarte actuale din 1917. Alte două sărbători, Ziua Memorială de 9 ianuarie 1905 şi Ziua Comunei din Paris, deşi asociate cu evenimente istorice importante, erau incluse în calendar din cauza răsturnărilor neaşteptate în situaţia politică. Pe de altă parte, acele praznice care se adresau unui număr mare de oameni, precum Ziua internaţională a femeilor muncitoare şi Ziua Armatei Roşii, nu erau alese ca zile de odihnă, adică, ele erau percepute de ideologii de partid ca fiind de importanţă secundară. Ziua masacrului de la Lena era de asemenea zi de lucru, deşi era comemorată ca un eveniment revoluţionar nu mai puţin important pentru mişcarea revoluţionară din Rusia decât ,,Duminica Sângeroasă”. Cele mai minuţios organizate demonstraţii, de la care se spera că vor deveni sărbători anuale, erau uitate aproape instantaneu. Calendarul a inclus de asemenea 10 zile nelucrătoare pentru prăznuirea sărbătorilor religioase, adică, este reţinută o parte substanţială din calendarul creştin ortodox pre-revoluţionar[5].

Inconsecvenţele frapante ale calendarului bolşevic reflectau nu numai haosul vremurilor revoluţionare, ci şi cum creatorii săi îşi imaginau propria lucrare, deoarece ei fără îndoială vedeau calendarul post-revoluţionar ca pe un fenomen temporar[6]. O justificare a acestei ipoteze este faptul că calendarul din 1930 diferea radical de calendarul bolşevic din anii 1918-1929. De exemplu, erau excluse cele 10 zile de odihnă care le erau permise oamenilor ca sărbători religioase. Trei praznice – Anul Nou, Ziua răsturnării autocraţiei şi Ziua Comunei din Paris – şi-au pierdut de asemenea statutul lor de zile de odihnă. Doar Ziua Memorială de 9 ianuarie 1905, 1 mai, şi Ziua Revoluţiei Proletare (din Octombrie) au rămas zile de odihnă[7]. În nota explicativă la ,,Decretul Consiliului Comisarilor Poporului din URSS din 24 septembrie 1929 cu privire la timpul de lucru şi timpul de odihnă în organizaţiile care acceptă o săptămână neîntreruptă de producţie”, care a legitimat acest nou calendar stalinist, este scris că ,,pentru majoritatea muncitorilor şi angajaţilor din acele uzine şi organizaţii care au trecut la săptămâna de lucru neîntreruptă, praznicele religioase şi aproape toate celelalte praznice şi-au pierdut semnificaţia lor istorică de zile de odihnă şi prăznuiri comune”[8]. Astfel, calendarul preliminar din anii 1918-1929 şi-a jucat rolul său şi trebuia să dispară.

Procesul modelării calendarului sovietic a avut propria sa logică, care a fost definită de politica bolşevică. Această logică poate fi înţeleasă analizând Calendarul unui comunist pentru anul 1930 şi Calendarul anual al unui comunist pentru anul 1931. Acestea erau calendare sovietice de stat, create la începutul noii perioade staliniste a calendarului sovietic. În primul calendar a fost introdusă săptămâna de 5 zile, în timp ce au rămas doar 5 sărbători comune revoluţionare. În cel din urmă au fost adăugate schimbări mai mari: datele asociate cu istoria Partidului Comunist, Ligii Comuniste de Tineret, Internaţionalei Comuniste, Internaţionalei Sindicatelor, şi Congreselor sovietice erau prezentate în detaliu, în timp ce majoritatea datelor istorice speciale erau prezentate ca fiind de o importanţă secundară. Numărul fiecărui an era dublu: primul indica numărul pornind de la naşterea lui Hristos, şi cel de-al doilea de la instituirea puterii sovietice. De exemplu, anul 1931 avea de asemenea numărul ,,Cel de-al 14-lea an al Revoluţiei Proletare”. Astfel, acest nou calendar ,,stalinist” era asemănător celui tradiţional doar în numărul zilelor şi lunilor.

Între timp, funcţia simbolică a calendarului a devenit complet diferită: chiar unităţile calendaristice tradiţionale, care se bazau la origine pe anotimpurile naturale şi rotaţiile lunii şi soarelui, au fost înlocuite cu unităţi create de comunişti. Aceste unităţi erau datele congreselor feluritelor organizaţii comuniste. Mai mult de atât, toate sărbătorile, zilele de odihnă şi zilele lucrătoare de asemenea erau unite de aceeaşi semantică a dezvoltării mişcării revoluţionare în Rusia şi în întreaga lume.

Decretul ,,Reglementări pentru odihna săptămânală şi sărbători” din 2 decembrie 1918 era un produs al eforturilor bolşevicilor către crearea unui nou an ritual, în primul rând prin presă. Principalul scop al reportajelor, dedicate datelor speciale şi praznicelor, era de a demonstra că fiecare praznic a avut loc cu adevărat: fiecare era anunţat, semnificaţia sa explicată, şi celebrarea sa şi rezultatul erau de asemenea tratate ulterior. Nu era important dacă aceste praznice deveneau populare sau erau susţinute de popor, deoarece potrivit ziarelor, ele existau. Calendarul bolşevic pe care ,,Reglementările” îl legitimau deriva din noile date speciale existente, cel puţin, în Pravda şi Izvestia.

 

[1] Orlando Figes şi Boris Koloniţki scriu de asemenea că parcul în care au fost îngropate trupurile victimelor, Câmpul lui Marte din Sankt Petersburg, a devenit un loc central pentru marile întruniri publice din 1917. În ianuarie 1918, demonstraţiile de protest împotriva dispersării Adunării Constituante au fost loc de asemenea acolo. Orlando Figes, Boris Koloniţki, Tâlcuind Revoluţia rusă, p. 47.

[2] Doar unele calendare indică această zi ca cea a funeraliilor.

[3] ,,Manifestaţie istorică în cinstea păcii democratice mondiale – 17 decembrie”, Pravda, 19 decembrie 1917.

[4] James D. White, Revoluţia rusă 1917-1921, p. 178.

[5] Caracterul haotic al calendarului bolşevic timpuriu este reflectat în scrierile de ficţiune ale perioadei post-revoluţionare. De exemplu, Vladimir Maiakovski a scris multe lucrări propagandistice pe tema noilor sărbători sovietice. Cu toate acestea, în poemele sale cele mai intime el îşi examinează sentimentele personale pe fundalul povestirii calendarului tradiţional, bazat pe viaţa, moartea şi Învierea lui Hristos. Caracterul instabil al noului calendar bolşevic este de asemenea tema multor lucrări ale lui Mihail Bulgakov; în timp de Boris Pasternak investighează semnificaţia simbolică a datelor speciale din noul calendar bolşevic, ca şi naturile lor imaginare.

[6] Chiar acceptarea calendarului gregorian a fost văzută ca o măsură temporară. De exemplu, în ,,Notă la Decretul privind introducerea noului calendar în Republica Rusă”, tipărită alături de decret în Pravda pe 25 ianuarie 1918, se spune:

,,Este evident că pentru Rusia este absolut necesar a trece la stilul nou care este acceptat de naţiunile dezvoltate; în ce priveşte îmbunătăţirea ştiinţifică a calendarului, dacă o astfel de necesitate va apărea, aceasta trebuie să fie făcută de viitorul congres internaţional al socialiştilor, care va elabora sistemul său şi va propune adoptarea sa în toată lumea”.

[7] Începând din 1929, 1 mai şi aniversarea Revoluţiei din Octombrie erau celebrate timp de 2 zile fiecare.

[8] Decretul din 1929 a respins săptămâna tradiţională cu cele 6 zile lucrătoare comune ale sale şi duminica ca zi de odihnă comună, respingând astfel divizarea calendarului în săptămâni. Fiecare persoană lucrătoare trebuia să aibă propria săptămână de 5 zile cu o zi de odihnă. A se vedea Şase sisteme calendaristice în istoria Europei în ultimele două secole.

Din aceeasi categorie...