Comentariu la cartea Proorocului Iona (I)

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Comentariu la cartea Proorocului Iona (I)

de Fericitul Ieronim

 

Despre Fericitul Ieronim

În ultimul pătrar al secolului al IV-lea, un tânăr, format la şcoala încă viguroasă a antichităţii clasice, a luat Scriptura în mână şi, surprins de lucrurile mărunte puse în vorbe dintre cele mai simple, s-a grăbit să o închidă, de la înălţimea deprinderilor sale literare. Căci nu mică a fost perplexitatea tânărului Ieronim în faţa unui text obscur ce povestea fapte de neregăsit în istoria grecilor sau romanilor, într-o limbă lipsită de orice pretenţie stilistică şi departe de discursul filozofic al vremii.

Cum se face că un tânăr foarte înzestrat, deprins cu răbdarea studiului, cu multă ştiinţă de carte, nu este deschis către Scriptură ? Întrebare legitimă, de vreme ce Ieronim nu a fost singurul care a trecut printr-o astfel de experienţă: acelaşi lucru îl va trăi mai târziu Fericitul Augustin.

Dar să-l privim mai îndeaproape pe autorul nostru. Sophronius Eusebius Hieronymus[1] s-a născut în jurul anului 347 la Stridon, în Dalmaţia, lângă Aquileea, la graniţa răsăriteană a Italiei, într-o familie creştină destul de înstărită. Urmează şcoala primară la Stridon şi apoi se îndreaptă nu spre Aquileea, deşi un important centru de învăţământ al vremii şi aproape de casă, ci spre Roma. Aici va studia sub îndrumarea faimosului grammaticus Aelius Donatus, apreciat în epocă pentru comentariile sale la Vergilius şi Terentius, profesor pentru care va păstra întotdeauna o amintire plină de recunoştinţă, numindu-l în operele sale praeceptor meus.

De la Donatus, Fericitul Ieronim va învăţa ceea ce se numeşte liberalia studia, despre care Quintilian spunea că reprezintă ,,acea învăţătură a lumii pe care grecii o numesc ’educaţie enciclopedică’”. Cu alte cuvinte, el şi-a însuşit cunoştinţele de bază pe care orice tânăr cultivat trebuia să le aibă: gramatică, retorică, literatură şi filozofie. În afara studiilor literare, privilegiate la şcoala lui Donatus, a învăţat noţiuni elementare de greacă, limbă pe care o va aprofunda mai târziu în Antiohia Siriei.

După ucenicia sa la Donatus, Fericitul Ieronim urmează o şcoală de retorică, unde se va iniţia în filozofie, mai ales în dialectică. Formaţia sa intelectuală s-a realizat progresiv, datorându-se atât şcolilor urmate în anii tinereţii, cât mai ales intenselor studii făcute ulterior.

Dar care erau traducerile latine ale Scripturii din acea vreme ? Cu ce text se confruntase tânărul Ieronim ? Acestea erau de bună seamă parţiale, locale şi scrise într-o limbă foarte populară, plină de obscurităţile unui text sacru tradus, obscuritate ce se naşte din strădania de a rămâne cât mai fidel textului primar. Limba latină creştină se afla încă în formare: textele Scripturii au circulat multă vreme în variantă greacă la Roma, unde, până în secolul al III-lea, autorii creştini apuseni scriau încă în greacă (Clement, Hermas, Ipolit al Romei, Irineu de Lyon), astfel că între epistolele Sfântului Apostol Pavel şi primele opere creştine latine, care nu sunt traduceri, se scurg 150 ani.

Era greu de armonizat riguroasa învăţătură literară (cu stilistica şi gramatica ei, care căutau măsura perfectă) a sfârşitului antichităţii cu învăţăturile noi, scrise mai cu seamă într-o limbă nelucrată. Cu aceste tensiuni se va lupta Ieronim când va realiza traducerea Scripturii: atât respingând cultura clasică ca nepotrivită cu noua învăţătură, cât şi prin păstrarea, de pildă, a instrumentarului ei, de bună seamă folositor; atât prin îmbunătăţirea nivelului literar al latinei creştine, cât şi prin păstrarea unui nivel popular.

Ieronim – fără a pierde vreodată din vedere locul literaturii antice faţă de învăţătura cea nouă – întocmai celorlalţi Părinţi din vremea sa, greci sau latini, fie că este vorba de Sfântul Vasilie cel Mare, Grigorie de Nazianz, Ambrozie al Milanului sau Augustin, rămâne un intelectual care ia parte la tradiţia antică.

Mai târziu, încredinţându-se că importanţa Scripturii nu constă în forma ei literară, Ieronim va adopta limba latină creştină a vremii, cu o puternică coloratură ebraică, limbă pe care o respinsese în tinereţe, ca fiind barbară, dar pe care o va ridica la nivelul de mai târziu al frumuseţii ei, încercând să dea revizuirii pe care o face traducerii Scripturii un caracter literar, diferit chiar de stilul său personal, care era mai degrabă retoric, exersat la şcoala lui Aelius Donatus.

Nedumerirea de la început se va transforma într-o exegeză minuţioasă la toate nivelurile înţelegerii: Ieronim răspundea epistolar, cu multă atenţie, oricărui contemporan care-i cerea ajutorul pentru a-şi limpezi locuri obscure din învăţătura creştină, de obicei din Scriptură. Corespondenţii lui găseau în el un interlocutor pe măsură; între ei, un papă (Damas), episcopi însemnaţi (Augustin al Hiponei, Chromatius de Aquileea, Eliodor de Altinum), femei din aristocraţia romană creştină (Marcella, Paula, fiica ei Eustochium) sau oameni de rând. Epistolele lui Ieronim se transformă, pe temele – mai cu seamă scripturistice – propuse de cel care le solicita, în adevărate tratate.

Prima Biblie a lui Carol Pleşuvul cu scene din viaţa Fericitului Ieronim, circa 846, manuscris latin aflat în biblioteca naţională din Paris

În 373, Ieronim părăseşte Italia pornind spre Antiohia, de unde nu se va întoarce până la Sinodul de la Roma din 382. Căuta o soluţie de viaţă întru Hristos şi va fi îndrumat, pare-se, de un bătrân pustnic, Malchus, a cărui viaţă o va scrie mai târziu, să caute sihăstria. În apropiere, pustia Chalcis era deja împânzită de monahi. Aici va vieţui şi el timp de 2 ani, unde va învăţa limba ebraică de la un iudeu convertit la creştinism, pentru a putea citi în original textele scripturistice.

Puţin după 379, el pleacă către Constantinopol unde îl va întâlni pe Sfântul Grigorie de Nazianz, al cărui ucenic entuziast va deveni. Tot aici îl va cunoaşte pe Origen şi pe Sfântul Grigorie de Nyssa. Ia parte la cel de-al II-lea Sinod Ecumenic de la Constantinopol din 381, alături de Episcopul Paulin al Antiohiei.

Părăsind Răsăritul, Ieronim se va îndrepta spre Sinodul ţinut la Roma în 382, însoţit de episcopii Paulin şi Epifanie al Salaminei Ciprului. Impresionat de inteligenţa şi erudiţia lui, Papa Damas i-a propus să-i devină secretar, pentru a se ocupa de corespondenţa oficială dintre Bisericile răsăritene şi apusene, încredinţându-i de asemenea revizuirea traducerilor latine ale Sfintei Scripturi.

Moartea Papei Damas stârneşte o furtună în sânul Bisericii Romei, şi Ieronim se vede nevoit să părăsească definitiv Roma. În 385, el va pleca către Răsărit, însoţit de Paula – moştenitoarea marii familii Aemilia şi mamă a lui Eustochium, şi se va stabili la Bethleem, de unde nu se va mai întoarce niciodată. La Bethleem vor întemeia o mânăstire de călugări pe care o va păstori Ieronim însuşi şi o mânăstire de maici sub conducerea Paulei, vor ridica o biserică pentru ambele comunităţi şi un lăcaş pentru numeroşii pelerini ce veneau la sfintele locuri.

La Bethleem, în 391, va începe traducerea latină a Vechiului Testament direct din ebraică, la care va lucra până în 404. Versiunea ieronimiană a Vulgatei va deveni Biblia catolică prin excelenţă începând de la Conciliul contra-reformist de la Trent (secolul al XVI-lea); aceasta va conţine şi fragmente traduse după versiunea greacă, care nu figurează în textul ebraic. Dar mai înainte de a fi devenit Biblia catolică, ea a fost folosită de marii sfinţi ai Apusului de dinainte de 1054, mari scriitori bisericeşti şi tâlcuitori ai Sfintei Scripturi, precum Fericitul Augustin, Sfântul Ambrozie al Milanului, Sfântul Grigorie cel Mare şi Ieronim însuşi.

Fericitul Ieronim se va săvârşi din viaţă în 419 sau 420, iar trupul îi va fi înmormântat lângă intrarea în peştera Naşterii Domnului din Bethleem, de unde va fi mutat mai târziu. Astăzi, trupul său se află la Roma, în Biserica Santa Maria Maggiore.

Pomenirea Fericitului Ieronim, prăznuit la 30 septembrie în Apus, a fost introdusă în Biserica Ortodoxă în ziua de 15 iunie de Sfântul Nicodim Aghioritul, alături de a altui Ieronim, probabil diferit, prezentă în unele sinaxare. Tot în această zi este prăznuit Fericitul Augustin.

 

[1] Numele de origine greacă indică faptul că familia sa emigrase în trecut din spaţiul elenofon, însă cu timpul a devenit complet latinizată.