Comentariu la cartea Proorocului Iona (II)

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Comentariu la cartea Proorocului Iona (II)

de Fericitul Ieronim

Episodul anterior

 

Precuvântare către Chromatius

Sunt aproape 3 ani de când i-am tălmăcit pe cei 5 prooroci – Miheea, Naum, Avacum, Sofonie şi Agheu – şi, ţinut în loc de o altă lucrare, n-am putut împlini ce începusem. Căci am scris cartea Despre bărbaţii de seamă şi două volume Împotriva lui Iovinian; de asemenea o Apologie şi o carte Despre calea cea mai bună de a tălmăci, către Pammachius, precum şi două cărţi Către Nepotian sau Despre Nepotian. Ar mai fi şi altele, dar ar fi prea lung să le înşir.

Astfel, după atâta vreme, ca la o reîntoarcere, începând comentariul la Iona, mă rog celui care este chipul Mântuitorului şi care, zăbovind în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi (Matei 12, 40), a prefigurat Învierea Domnului, să ne hărăzească şi nouă înflăcărarea de odinioară, ca să fim vrednici de venirea la noi a Sfântului Duh. Căci dacă Iona înseamnă porumbel, iar porumbelul aminteşte de Sfântul Duh, să tălmăcim şi noi porumbelul din venirea Porumbelului către noi.

Ştiu că vechi scriitori bisericeşti, atât greci cât şi latini, au spus multe despre această carte şi, prin atâtea cercetări, mai mult i-au întunecat decât i-au lămurit înţelesurile, astfel că interpretarea lor are trebuinţă de interpretare şi lasă cititorul cu mult mai neştiutor decât era înainte să le fi citit. Şi nu spun aceasta ca să trag în jos spirite mari şi ca să-i defăimez pe alţii cu lauda mea, ci pentru că datoria comentatorului stă în a limpezi – scurt şi lămurit – cele ce sunt nedesluşite, şi nu în a-şi vădi talentul vorbirii mai mult decât a tălmăci gândul celui pe care îl înfăţişează.

Prin urmare, cercetăm unde altundeva mai citim în Sfânta Scriptură despre Proorocul Iona în afara cărţii lui şi a Evangheliilor, care este mărturia Domnului despre el (Matei 12, 39-41; 16, 4; Luca 11, 29-32). Şi, dacă nu mă înşel, stă scris despre el în Cartea Împăraţilor astfel: În anul al cincisprezecelea al lui Amesia feciorul lui Ioas împăratul Iudei, a împărăţit Ierovoam fiul lui Ioas preste Israil în Samaria patruzeci şi unu de ani. Şi a făcut rele înaintea Domnului, nu s-a abătut de la toate păcatele lui Ierovoam fiul lui Navat, care a făcut pre Israil a păcătui. Acesta a luat înapoi hotarul lui Israil de la intrarea Ematului până la Marea Araviei, după cuvântul Domnului Dumnezeului lui Israil, care l-au grăit prin mâna robului său Iona fiul lui Amati Proorocul cel din Ghethofer [Fericitul Ieronim spune: care era din Geth, din Opher] (IV Împăraţi 14, 23-25; III Împăraţi 17, 9 şi urm.).

Iar evreii povestesc că acesta este fiul văduvei din Sarepta, pe care mort fiind l-a înviat Proorocul Ilie, căruia mama i-a spus mai apoi: Iată am cunoscut că omul lui Dumnezeu eşti tu, şi cuvântul Domnului în gura ta adevărat (III Împăraţi 17, 24); şi pentru aceasta a fost numit astfel şi copilul. Căci Amati înseamnă pe limba noastră adevăr şi, pentru că Ilie a grăit adevărul, se spune că cel înviat este fiul adevărului. Apoi, Geth se află la două mile depărtare de Sapphorim – pe care astăzi îl numim Diocezareea – pentru cei ce merg spre Tiberiada, un sătuc nu prea mare, unde i se vede şi mormântul. Cu toate acestea, unii sunt de părere că s-a şi născut şi este înmormântat pe lângă Diospolis, adică Lidda, nepricepând că adaosul din Opher priveşte deosebirea de alte oraşe Geth care se văd şi în ziua de azi în apropiere de Eleutheropolis sau de Diospolis.

Cartea lui Tovit, deşi nu este socotită în canon[1], pomeneşte aşa ceva, atunci când Tovie îi spune fiului său: Fiule ! Ia pre fiii tăi, iată eu am îmbătrânit, şi aproape este ieşirea mea dintr-această viaţă, şi mergi în Midia fiule, că crez eu, că toate câte a grăit Iona Proorocul de Ninevi sunt adevărate, că îi va veni ei surpare (Tovit 14, 4). Şi, într-adevăr, cât priveşte istoriile, atât evreieşti, cât şi greceşti – şi mai cu seamă pe Herodot –, citim că, pe când domnea Iosia la evrei, Ninevi a fost nimicită de Cyaxares, regele mezilor.

De aici înţelegem că, la început, pentru că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona, ninevitenii au dobândit iertare; mai apoi însă, stăruind iar în vechile lor păcate, au stârnit împotriva lor judecata lui Dumnezeu. Iar evreii povestesc că Osie, Amos, Isaia şi Iona au profeţit în aceleaşi vremuri.

Aceasta în ce priveşte temeiurile istorice. Dar noi ştim prea bine, Chromatius, prea cinstite episcop[2], că ar fi o trudă nespus de mare să-l legi întru totul pe profet de înţelegerea Mântuitorului: că a fugit, că a dormit, că a fost azvârlit în mare, că a fost înghiţit de chit, că aruncat la ţărm a propovăduit pocăinţa, că întristat de salvarea cetăţii celei cu mulţime nenumărată s-a bucurat de umbra dovleacului, că Dumnezeu l-a dojenit pentru că s-a îngrijit mai mult de vrejul înverzind, dar uscat pe neaşteptate, decât de atâta mulţime de oameni, şi altele, pe care ne vom strădui să le lămurim în această carte.

Şi totuşi, pentru a cuprinde pe de-a întregul într-o scurtă precuvântare înţelesul profetului, nu se va găsi un mai bun tâlcuitor al chipului lui decât Acela care i-a inspirat pe prooroci şi a însemnat mai înainte în robii Săi trăsăturile Adevărului ce avea să vină. Astfel, El grăieşte către iudeii care nu au crezut în cuvântul Lui şi nu-L cunosc pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu: Bărbaţii Nineviteni se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi pre el; căci ei s-au pocăit pentru propovăduirea lui Iona; şi iată, mai mult decât Iona aici (Matei 12, 41; Luca 11, 32)[3]. Spiţa iudeilor este osândită, lumea venind la credinţă, şi căindu-se Ninevi Israil piere necredincios. Ei au cărţile, noi pe Domnul cărţilor; ei îi au pe prooroci, noi înţelesul proorocilor; pe ei slova îi omoară, pe noi duhul ne face vii (II Corinteni 3, 6); pentru ei i se dă drumul lui Varava tâlharul (Ioan 18, 40), pentru noi, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este lăsat slobod.

 

[1] Cartea lui Tovit nu figura în canonul ebraic, a cărui autoritate o urma cu precădere Fericitul Ieronim. Probabil textul citat aici provine din traducerile în limba greacă.

[2] Lat. papa venerabilis: o adresare familiară către orice episcop în vremea Fericitului Ieronim. Celui căruia i-a fost dedicat acest comentariu, Chromatius, îl va fi sprijinit pe Ieronim în vremea episcopatului său, inclusiv financiar. Hirotonit episcop în jurul anului 388 la Aquileea, vine în ajutorul lui Ieronim, pe care vederea slăbită îl sileşte a lucra cu secretari cărora le dicta, procedeu costisitor, ţinând seama de volumul şi ritmul susţinut de muncă al lui Ieronim.

[3] Fericitul Ieronim stabileşte dintru început paralela dintre Iisus şi Iona; de-a lungul comentariului, el o va nuanţa pe măsură ce acesta se desfăşoară, iar citatul din Matei 12, 41 accentuează ierarhia firească şi astfel va porni potrivit o lectură în cheie mesianică a cărţii acestui profet, aşezând una dintre căile de ,,recuperare” creştină a Vechiului Testament.