Congresul de Teologie Ortodoxa de la Atena, 1936 (III)

Congresul de Teologie Ortodoxă de la Atena, 1936

Revizuirea canoanelor şi altor norme bisericeşti precum şi codificarea lor[1] (I)

de dr. Valerian Şesan

 

I. Canoanele, precum peste tot toate normele bisericeşti, fiind date de organele competente, cu sfinţirea Sfântului Duh, nu ne obligă numai în conştiinţă ci, pentru că ele sunt regulile ordinei de drept, care face posibilă conlucrarea membrilor Bisericii pentru a-şi ajunge mântuirea sufletului, aceste canoane reglementează şi întreaga noastră convieţuire exterioară în sânul Bisericii ca organism social. Deoarece această viaţă exterioară sub scutul Bisericii, chiar în fluxul ei normal, este însoţită de anumite schimbări, canoanele trebuie să ia în seamă evoluţiunea continuă a acestei vieţi exterioare. Şi într-adevăr, totdeauna canoane noi au fost necesare în decursul timpurilor[2] şi de fapt au şi fost emise, observându-se sfatul dumnezeiesc al Mântuitorului, care a zis: Nu se pune vin nou în foi vechi, adică nu se pot turna formele de viaţă nouă[3] în tipare vechi, altfel se sparg foii; ci se pune vin nou în foi noi şi amândouă se conservă (Matei 9, 17).

Luând în considerare acest adevăr, trebuie să ne gândim şi noi foarte serios la revizuirea canoanelor şi a altor norme vechi bisericeşti pentru a stabili dacă şi întrucât ele mai sunt aplicabile în practică şi dacă nu trebuiesc emise alte canoane noi, bineînţeles în sensul principiilor fundamentale, neschimbabile, primite de la Însuşi Mântuitorul. Această revizuire se impune cu atât mai mult, deoarece trebuinţele noi ale vieţii au avut ca urmare, în toată Biserica, crearea unor norme uzuale (obiceiul pământului) care trebuie să primească forma de canoane, adică forma de legiuiri sinodale unitare pentru întreaga Biserică.

De fapt au apărut în timpurile mai noi, în toate Bisericile Autocefale Ortodoxe, foarte multe chestiuni bisericeşti care în vechime nu erau deloc cunoscute sau cel puţin nu aveau importanţa de azi, şi care cer astăzi o rezolvare imediată şi uniformă; iar uniformitatea organizaţiei Bisericilor Ortodoxe surori trebuie păstrată cât mai nealterată.

Astfel de pildă preponderenţa laicilor la alegerea episcopului şi mai ales la administrarea Bisericii merge, în unele Biserici Ortodoxe Autocefale, poate prea departe şi ar trebui stăvilită, pentru a stabili cel puţin în parte o organizaţie uniformă la toate Bisericile Ortodoxe surori.

Este drept că o conlucrare a mirenilor în unele chestiuni bisericeşti este chiar foarte de dorit, fiind corespunzătoare scopului, dar nu trebuie să se nesocotească baza episcopală a organizaţiei bisericeşti, pentru că o altă organizaţie decât cea episcopal-sinodală nici nu este posibilă în Biserica lui Hristos.

Am dat numai un exemplu pentru ca să scot în evidenţă necesitatea unei organizaţii unitare a Bisericii lui Hristos, înainte ca deosebirile să ajungă prea mari şi unele Biserici surori să apuce pe drumuri osebite.

Încetarea totală a Sinoadelor Ecumenice din cauza tulburărilor politice ale statului bizantin care mergea spre decadenţă, şi mai târziu încă mai mult pe timpul domniei turceşti, a cauzat o legiferare mai intensă în unele Biserici particulare. Această legiferare particulară a diferitelor Biserici a luat până azi un avânt foarte mare şi chiar începe să pericliteze unitatea normelor de drept bisericesc în Biserica Ortodoxă ca unitate, deoarece sinoade panortodoxe nu s-au putut întruni până acum, tot din cauza împrejurărilor de natură politică, spre a unifica legislaţia particulară a Bisericilor în ce priveşte principiile fundamentale ale organizaţiei bisericeşti.

Necesitatea inexorabilă a convocării unui sinod panortodox se impune deci de la sine, dar chestiunile ce ar urma să fie discutate trebuie din timp bine pregătite (vezi expunerile mele în raportul asupra convocării Sinodului Ecumenic). Una din cele mai însemnate chestiuni ce ar urma să fie discutată este ,,Codificarea canoanelor şi a altor norme bisericeşti în legătură cu revizuirea lor în ce priveşte vigoarea lor de azi”; totodată trebuie luată în vedere şi decretarea de canoane noi unitare, pentru a se ajunge la atât de mult râvnita unificare a organizaţiei şi administraţiei bisericeşti în toate Bisericile Ortodoxe surori, deoarece unitatea dogmatică singură nu este suficientă pentru a realiza unitatea completă a Bisericilor Ortodoxe care trebuie să fie Corpul lui Hristos (Pavel, I Corinteni 12, 27, 12 ss), deci trebuie să formeze un organism unitar şi strâns legat prin legături organice.

 

II. În Biserica Ortodoxă există norme bisericeşti universale care sunt în vigoare în întreaga Biserică, precum şi norme bisericeşti particulare, care sunt în vigoare numai în Bisericile Ortodoxe autocefale particulare. Deci dacă ar fi să se înceapă codificarea normelor bisericeşti astăzi în vigoare, trebuie stabilit din capul locului care legi au a fi codificate şi cum să se facă această codificare.

Codificarea normelor bisericeşti universale împreună cu normele bisericeşti particulare are, ce-i drept, o valoare teoretică şi poate fi tratată din punct de vedere ştiinţific[4] (în ce priveşte evoluţia istorică şi stabilirea definitivă a principiilor canonice). Dar din punct de vedere practic, după părerea mea, un astfel de studiu comparativ nu ar avea o importanţă prea mare, căci numai ar stingheri aplicarea practică a singularelor norme codificate, mai ales atunci când unele dispoziţiuni bisericeşti particulare ar diferi de normele universale bisericeşti, de pildă cu privire la: 1) participarea mirenilor la legiferarea în Biserică, 2) alegerea episcopului, 3) chestiuni matrimoniale (impedimente, motive de divorţ), 4) sinoadele permanente, 5) instanţele disciplinare bisericeşti, 6) legislaţia statului în chestiuni bisericeşti în Bisericile particulare.

Deci codificarea tuturor normelor în vigoare pentru întreaga Biserică ar trebui să se facă separat de codificarea normelor Bisericilor particulare, pentru ca fiecare să-şi poată mai întâi da seama care norme au încă şi astăzi vigoare universală, spre a putea aprecia apoi fiecare din normele bisericeşti particulare în adevărata lor valoare.

 

III. O codificare a normelor bisericeşti în vigoare, fără o revizuire a lor, ar face de-abia jumătatea lucrului (C. Dron, Valoarea actuală a canoanelor, Bucureşti 1928, p. 171 s, 174 s) căci în vigoare sunt toate normele care nu au fost abrogate de legiuitorul competent sau încă nu au fost înlocuite cu altele. Astfel toate canoanele Sinoadelor Ecumenice, precum şi toate canoanele confirmate de ele, mai cu seamă de Sinodul Trulan, sunt şi astăzi, la adică, încă în vigoare, pentru că nu au fost nici abrogate, nici schimbate de vreun sinod ulterior de aceeaşi competenţă. O simplă codificare a acestor norme bisericeşti nu ar aduce un folos practic, dacă nu se va proceda şi la o cercetare amănunţită asupra valorii lor practice de astăzi, în scopul abrogării sau schimbării conform cerinţelor de astăzi a acelor norme ce nu sunt aplicate, sau mai bine zis nu mai pot fi aplicate, sau sunt aplicate numai în parte.

 

IV. În ce priveşte forma de codificare, trebuie întrebuinţată o formă practică şi folositoare, căci noul cod va trebui în primul rând să servească scopuri practice. Practic este însă atât forma alfabetică, cât şi cea sistematică a înşirării normelor bisericeşti. După părerea mea, este de preferat forma sistematică, deoarece aci sunt aşezate laolaltă nu numai toate dispoziţiunile bisericeşti care tratează acelaşi subiect ca şi în forma alfabetică, ci pentru că subiectului care urmează a fi tratat îi precedează sau urmează alte chestiuni bisericeşti care stau în legătură apropiată întreolaltă şi se completează ori se sprijinesc unele pe altele. Astfel se mijloceşte priceperea subiectului ce urmează a fi cercetat şi se facilitează şi aplicarea normelor bisericeşti, ceea ce la forma alfabetică nu ar fi posibil.

Înşirarea în codice a vechilor canoane sub luarea în seamă a autorităţii originii (Apostoli, Sinod Ecumenic, Sinod particular, episcopi) nu mai are astăzi din punct de vedere practic nici o importanţă, după ce Sinoadele Ecumenice, pe de o parte au abrogat unele canoane apostolice[5] (astfel, canonul 5 apostolic a fost abrogat prin canonul 12 şi 48 ale Sinodului Trulan; canonul 41 apostolic prin canonul 11 al Sinodului VII Ecumenic; canonul 37 apostolic prin canonul 8 al Sinodului VI şi 6 al Sinodului VII Ecumenic), iar pe de altă parte au ridicat la norme obligatorii pentru întreaga Biserică canoanele unor sinoade particulare, ba chiar orânduieli date de către episcopi. Astfel, aceste canoane, deşi sunt de origine diferită în grad jurisdicţional, au aceeaşi importanţă întreolaltă ca şi în Biserica Universală.

Codificarea cronologică a canoanelor în felul cum a fost făcută de primele 7 Sinoade Ecumenice, adică prin faptul că fiecare sinod ulterior aproba canoanele sinoadelor anterioare şi abia apoi proceda la promulgarea de canoane noi, este astăzi fără nici un folos[6].

Forma sistematică a înşirării normelor bisericeşti în noul codice ar trebui să ţină seamă de principiile progresate ale ştiinţei de drept bisericesc şi ar trebui, după părerea mea, să conţină următoarele 3 capitole şi anume: introducere, organizaţie, administraţia. În introducere: normele asupra fiinţei Bisericii ca organism social; dispoziţiuni generale cu privire la canoane şi alte norme bisericeşti, cu privire la normele politico-bisericeşti, privilegii şi dispense, aplicabilitatea legilor bisericeşti ş.a.m.d.. În capitolul Organizaţia bisericească: norme cu privire la persoane şi instituţiunile bisericeşti care iau parte la exercitarea puterii bisericeşti şi anume: norme cu privire la clerici (clerul mirean şi călugării), drepturile şi datoriile clerului, puterea bisericească, ierarhia, sinoadele (ecumenice, particulare), oficiile bisericeşti, drepturile mirenilor. În capitolul Administraţia bisericească: normele despre activitatea persoanelor care iau parte la exercitarea puterii bisericeşti şi anume: exercitarea puterii învăţătoreşti, preoţeşti, legislative, disciplinare (legi penale, procedura penală), a puterii executive adică a puterii administrative în înţelesul cel mai strâns al cuvântului şi administrarea averilor bisericeşti[7].

 

V. Dispoziţiunile bisericeşti asupra raportului dintre Biserică şi stat nu aparţin acestui cod, pentru că acest raport între Biserică şi stat nu poate fi reglementat în mod corespunzător numai de către Biserică sau cu atât mai puţin numai de către stat. Aceste norme ale aşa zisului drept bisericesc extern, după fiinţa lor precum şi după forma lor, nu sunt norme ale dreptului bisericesc propriu zis (intern), ci ale politicii bisericeşti, care politică, dacă nu a fost stabilită printr-un concordat, este supusă la fluctuaţiuni după cum reprezentanţii (guvern, parlament) ai cutărui stat au faţă de Biserică, pentru moment, o atitudine prietenoasă sau mai puţin prietenoasă, indiferentă sau chiar duşmănoasă. Cu totul altfel este situaţia normelor dreptului bisericesc intern. Având ele a reglementa întreaga viaţă în sânul Bisericii, ele pot fi stabilite numai de către organele chemate pentru aceasta şi aşezate în Biserică de către dumnezeiescul ei Întemeietor şi de către Sfinţii Apostoli, şi nu sunt supuse fluctuaţiunilor arbitrare, din orice parte ar veni.

 

 

[1] Acest referat a fost citit, în limba germană, la Congresul pan-ortodox al profesorilor de teologie, ţinut la Atena, în zilele de 29 XI până la 6 XII 1936.

[2] N.r.: De când nu s-a mai făcut un canon, ca să afirme aşa ceva ? Şi într-adevăr, Biserica trebuie să ţină seama de ce se întâmplă în jurul ei, dar nu să introducă în legislaţia sa rânduieli menite s-o adapteze la viaţa exterioară. A crede altfel înseamnă a nu înţelege însăşi ideea de Biserică, ca instituţie dumnezeiesco-umană, a cărei menire este de a-l conduce pe om către Cer, nu de a-l ajuta să vieţuiască pe pământ.

[3] N.r.: Ce viaţă nouă ? Viaţa creştinului e aceeaşi, fiindcă aceleaşi păcate îl macină, aceleaşi patimi îl luptă de la izgonirea lui Adam din rai şi până astăzi. Nimic nu este nou sub soare (Eclisiastul 1, 9).

[4] N.r.: Aceasta este o idee străină de Biserică, a trata ştiinţific legislaţia ei şi a încadra în nişte tipare, categorii etc modul în care ea funcţionează. Aşa cum comentează arhiepiscopul Ilarion Troiţki (Scrisori despre Apus (III)), astfel de idei aparţin raţionalismului protestant, îndeosebi celui german, care a transformat adevărata teologie în ştiinţă teologică.

[5] N.r.: Sfinţii Părinţi care au dat canoanele respective, la Sinoadele Ecumenice, nu au socotit câtuşi de puţin lucrurile aşa cum le prezintă autorul. De exemplu, dacă se citesc canonul 5 apostolic şi canoanele 12 şi 48 ale Sinodului Trulan, împreună cu tâlcuirile lor, se vede că nu a existat nici o intenţie de a abroga canonul 5 apostolic: ,,Aceasta o zicem nu spre stricare, sau surparea celor apostoliceşte legiuite” (canonul 12), ci de a completa, a desăvârşi cele legiuite de acel canon.

Tot aşa, canonul 11 al Sinodului VII Ecumenic este o completare, o dezvoltare a canonului 41 apostolic, şi nu numai el. Nu abrogă ideea de bază a canonului apostolic, ci o nuanţează. În cazul canonului 37 apostolic, lucrurile sunt încă mai clare.

Modul în care pune problema autorul este aproape deplasat şi lasă de înţeles că este, într-adevăr, cu putinţă a abroga chiar canoane apostolice. În ce priveşte faptul că Sfinţii Părinţi au întărit canoane ale unor Sinoade locale sau rânduieli date de episcopi, ridicându-le la rangul de canoane ecumenice, nu vedem nici o problemă; este doar un joc făcut de autor care sugerează că un canon se poate abroga sau întări cu scopul de a slăbi conceptul existent dintotdeauna în sânul Bisericii, anume că sfintele canoane sunt inviolabile.

[6] N.r.: Ceea ce au făcut Sfinţii Părinţi aprobând cele rânduite anterior şi abia apoi continuând lucrarea este cu mare tâlc duhovnicesc. Prin aceasta, ei au cinstit lucrarea înaintaşilor lor şi s-au făcut următori ai lor, arătând continuitatea în Duh cu cei dinaintea lor: Pentru că s-au părut Sfântului Duh şi nouă (Faptele Apostolilor 15, 28). Dar astăzi se pare că nu se mai înţeleg lucruri elementare.

[7] N.r.: Să ne tot organizăm şi să lipsim de duh. Organizaţia este mai importantă ! Această obsesie a organizării cât mai precise a Bisericii străbate începutul secolului XX; ea pare să facă parte dintr-un noian de idei seculare care intră în sânul Bisericii via oamenii bisericeşti care încetează să mai perceapă mersul duhovnicesc al vieţii bisericeşti.

Pe 16 decembrie 1927, Episcopul Victor al Glazovului scria mitropolitului Serghie Stragorodski: ,,Şi ce se poate spune despre viitor ? … Duşmanul v-a ademenit şi v-a sedus a doua oară cu ideea unei organizări a Bisericii. Dar dacă preţul plătit pentru această organizare este că Biserica lui Hristos însăşi nu mai este casa dătătoare de harul mântuirii pentru oameni, şi cel care a primit organizarea încetează să fie ceea ce a fost – pentru că este scris: Facă-se curtea lui pustie, şi să nu fie cine să locuiască întru ea; şi episcopia lui să o ia altul (Faptele Apostolilor 1, 20) –, atunci ar fi mai bine pentru noi ca niciodată să nu avem nici un fel de organizare” (A se vedea Sfinţii din catacombele Rusiei (XIII). Episcopul Victor al Glazovului, vicar de Viatka (I)).

Din aceeasi categorie...