Congresul de Teologie Ortodoxă de la Atena, 1936 (V)

Congresul de Teologie Ortodoxă de la Atena, 1936

Problema calendarului[1] (I)

de dr. Vasile Gheorghiu

 

Alte articole de Vasile Gheorghiu, a se vedea în almanahul pe anul 2018, Schimbarea calendarului şi Pascalia iuliană:

» Sfintele Paşti şi reforma calendaristică ,,ortodoxă română”

(Studiu de cronologie şi calendaristică)

» Critica noilor proiecte de reformă calendaristică propuse de către Societatea Naţiunilor”

» Chestiunea stabilizării sărbătorii de Paşti

 

În timpurile din urmă problema calendarului a devenit din nou actuală.

Atât în ţările Orientului creştin, cât şi în cele ale Occidentului se discută azi, iarăşi, mult chestiunile calendarului şi se şi scrie mult în această direcţie.

Şi totuşi chestiunile acestea se discută nu din acelaşi punct de vedere, ci din puncte de vedere cu totul deosebite.

Orientul creştin vrea să rămână pe lângă calendarul iulian cel de până acum şi să-l corecteze în aşa fel ca anul civil să se acopere cât mai mult cu anul astronomic. Occidentul creştin nu este însă mulţumit cu calendarul gregorian, ci este în căutarea unei noi formule calendaristice care să poată corespunde mai deplin cu pretenţiile realiste ale lumii şi vieţii celei de acum.

În aceste condiţiuni noi ni se impune îndatorirea ca să cercetăm motivele pentru care se cere şi aici şi acolo reforma calendarului, şi să arătăm felul în care au căutat să rezolve şi unii şi alţii această chestiune.

În cele ce urmează vom arăta mai întâi ceea ce a făcut Orientul creştin în această direcţie şi apoi vom discuta şi felul cum înţelege Occidentul creştin să rezolve problemele calendaristice.

 

I. Problema calendarului în Orientul creştin

În Orientul creştin predomină până acum ,,calendarul iulian”. Acest sistem calendaristic se numeşte ,,iulian” pentru că a fost introdus încă de Caius Iulius Caesar şi anume cu ziua de 1 ianuarie a anului 45 î.Hr. în întreg cuprinsul marelui imperiu greco-roman. ,,Calendarul iulian” are următoarea alcătuire: anul civil are 365 zile şi 6 ore. Cum însă în viaţa de toate zilele nu se pot socoti aceste 6 ore în plus pe care le are anul civil, s-a dispus ca aceste 6 ore în plus să fie socotite abia atunci când vor creşte la 24 ore, adică la o zi întreagă. Aceasta se face după 4 ani. De aceea tot al 4-lea an avea nu 365 zile, ci 366 zile, adică cu o zi în plus. Aceste 365, respectiv 366 zile ale anului au fost distribuite asupra celor 12 luni ale anului în aşa fel că după o lună de 30 zile urma, de obicei, o lună de 31 zile.

Totuşi nu a rămas nesocotit nici faptul că soarele în lunile de iarnă se întoarce mai curând la punctul său echinocţial decât în lunile de vară. În consecinţă s-a luat dispoziţiunea ca luna de iarnă a lui februarie să aibă 2 zile mai puţin decât celelalte luni de peste an. Luna lui februarie avea deci în anii ordinari (cu 365 zile) numai 28 zile, iar în anii bisecţi (cu 366 zile) 29 zile, pe când luna de vară a lui august a rămas să aibă 31 zile, deşi urmează după luna lui iulie, care are de asemenea 31 zile. Aşa se face că cele 6 luni de toamnă şi iarnă sunt cu 2 zile mai scurte decât cele 6 luni de primăvară şi vară. Lunile au fost împărţite în săptămâni. Împărţirea lunilor în săptămâni a fost preluată de Biserica primară creştină.

Calendarul iulian, orişicât de bine şi regulat s-a prezentat la început, are totuşi un mare defect pentru timpuri mai îndepărtate. El este adică prea lung în alcătuirea sa căci, în urma unor observaţiuni astronomice îndelungate, s-a constatat că anul civil iulian, care are 365 1/4 zile, este cu 11’14” sau 0,00780 zile mai lung decât anul astronomic. Anul astronomic, după cercetările exacte din 1900, are numai o lungime de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 46 secunde sau, în cifre decimale, 365,24220 zile. Diferenţa dintre un an civil iulian de câte 365,25000 zile şi un an tropic solar de câte 365,24220 zile face aşadar 0,00780 zile sau 0011’14”.

În primii ani această mică diferenţă drept că nu se observa. Totuşi după un timp mai îndelungat ea creşte la un număr tot mai mare de zile. Această creştere aduce numaidecât cu sine perturbaţiuni în calcularea anotimpurilor, în viaţa de toate zilele şi mai ales la stabilirea sărbătorilor. Vorbesc aşa pentru că cele 11’14” cu care anul civil este mai mare decât un an tropic solar, după un răstimp de numai 5 ani, cresc la 5 x 11’14” = 56’10”, ceea ce face aproape o oră. După un răstimp de 50 ani diferenţa este aproape 10 ore. După 100 ani ea face aproape 20 ore. Şi după 128 ani ea creşte la o zi întreagă sau mai precis la 0,0078 x 128 = 0,99840 zile = 23057’41’76”.

Diferenţa aceasta ne spune că soarele trece după 128 ani tot cu o zi mai înainte prin punctul său echinocţial de cum arată calendarul iulian. Faptul acesta nu trebuieşte nesocotit, pentru că după un răstimp de 10 x 128 ani, adică după 1280 diferenţa face 10 zile, după un răstimp de 20 x 128 ani, adică 2560 ani diferenţa face 20 zile şi aşa mai departe. În condiţiunile acestea este inevitabil ca echinocţiul astronomic de primăvară, care la anul 325 d.Hr., adică pe timpul primului Sfânt Sinod Ecumenic, cădea pe ziua de 21 martie, să nu rămână tot mai mult îndărătul echinocţiului de primăvară al calendarului iulian.

În timpurile noastre echinocţiul astronomic de primăvară se constată că are loc chiar în ziua de 9 martie a calendarului iulian. Împrejurarea aceasta are înrâuriri foarte mari şi dezavantajoase mai ales asupra fixării duminicii de Paşti, căci Paştile nu se mai serbează, cum s-a stabilit în Sfântul Sinod Ecumenic din Niceea (325 d.Hr.), în prima duminică care urmează după luna plină de după echinocţiul de primăvară, ci adeseori se serbează mai târziu şi la timp nepotrivit. Cine s-ar ţine şi pe viitor strict legat de calendarul iulian, acela va trebui să serbeze nu numai Paştile, ci şi celelalte sărbători tot mai târziu. Paştile se vor serba nu mai mult în prima lună de primăvară, ci la mijlocul, sfârşitul primăverii, vara, toamna, iarna. Crăciunul se va serba nu la începutul iernii, ci la mijlocul, apoi la sfârşitul iernii, apoi primăvara, vara ş.a.m.d.. Aceste perturbaţiuni trebuiesc evitate cât mai mult şi cât mai curând.

Mulţi reprezentanţi iluştri ai Bisericii din Orient şi ai celei din Occident au cunoscut defectul acesta al calendarului iulian, că este adică prea lung faţă de anul tropic solar, şi au propus la timpul său reformarea, respectiv rectificarea lui. Amintesc pe marii pascaliologi ai secolului XIV din Orient: Mateiu Blastares, Nichiphor Grigoras şi Isaac Argiros. Împrejurările grele în care se găsea pe vremurile de atunci Imperiul Bizantin nu au permis însă înfăptuirea reformelor calendaristice care s-au propus.

La anul 1453 d.Hr. Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin şi cel mai puternic centru al ortodoxismului, cade în mâinile turcilor. Marii învăţaţi ai grecilor, între care şi mulţi buni cunoscători ai chestiunilor calendaristice, se refugiază în ţările Occidentului. Aceştia şi-au dat toată silinţa ca să deştepte în ţările Occidentului interesul nu numai pentru limba şi literatura greacă, ci şi pentru reforma calendarului iulian care se impunea acum mai mult decât altădată. Terenul era încâtva pregătit încă de mai înainte de către Roger Bacon, Petrus d’Aily şi Nicolaus Cuza, care ceruseră la vremea lor reformarea calendarului iulian. Dar marii pascaliologi şi cunoscători ai calendarului, care veniseră după căderea Constantinopolei (1453) în ţările Occidentului, au contribuit în mod hotărâtor la înfăptuirea reformei calendarului iulian.

Conciliul Tridentin (1545-1561) a luat în discuţiune reforma calendarului iulian şi a instituit o comisiune specială cu însărcinarea ca să facă în această direcţie propunerile necesare.

După mai multe încercări neizbutite, trebuie să spunem că în cele din urmă Papa Grigorie XIII (1572-1585) reuşeşte să anunţe lumea credincioasă că îndreptarea calendarului iulian este fapt împlinit.

Reforma gregoriană readuce echinocţiul astronomic de primăvară, care pe vremurile de atunci cădea în ziua de 11 martie, iarăşi pe ziua de 21 martie, cum a fost pe vremea primului Sinod Ecumenic (325 d.Hr.). În acest scop au trebuit să fie suprimate din calendarul iulian 10 zile. S-a decretat deci ca după ziua de 5 octombrie a anului 1582 să urmeze imediat ziua de 14 octombrie a noului calendar gregorian.

Pentru a menţine şi pe viitor echinocţiul de primăvară pe ziua de 21 martie, s-a hotărât ca de acum înainte anii seculari, deşi divizibili prin 4, să rămână totuşi ani ordinari, adică cu câte 365 zile, excepţie făcând numai acei ani seculari care se pot împărţi prin 400. În felul acesta s-a reuşit a reduce diferenţa de 11’14” dintre anul iulian şi cel tropic solar la numai 4′ 19,2”.

Tabela care urmează va ilustra mai bine întru ce consistă reforma calendaristică gregoriană:

100 ani iulieni au 36525 zile

400 ani iulieni au 146100 zile,

pe când

100 ani gregorieni au 36500 + 24 = 36524 zile

400 ani gregorieni au 146097 zile.

Diferenţa dintre 400 ani iulieni şi 400 ani gregorieni face aşadar 3 zile. În felul acesta anii gregorieni se apropie mai mult de anii tropici solari, căci

100 ani tropici solari au 36524,220 zile

400 ani tropici solari au 146096,880 zile.

Rezumând cele de mai sus vom zice: cum 400 ani gregorieni au 146097 zile, iar 400 ani tropici solari au numai 146096,880 zile, diferenţa dintre unii şi alţii în acest răstimp face numai 0,120 zile. Într-un singur an diferenţa face 0,120 : 400 = 0,003 zile, adică 00 4′ 19,2”. Numai cu această mică diferenţă anul gregorian este aşadar mai mare decât anul tropic solar.

Dar nici această mică diferenţă nu trebuieşte nesocotită pentru că şi ea creşte într-un răstimp mai îndelungat de 3600 ani la o zi întreagă. De aceea după trecerea acestui răstimp se va impune din nou necesitatea de a scurta calendarul gregorian cu o zi, pentru a-l pune în acord cu anul tropic solar.

Cum de vine că diferenţa dintre 400 ani gregorieni şi 400 ani tropici solari creşte după un răstimp de 3600 ani la o zi întreagă vom înţelege din următoarea operaţiune: diferenţa de 0,120 zile x 8,34 dă productul 1,0008 zile sau o zi 00 1′ 9,12”. Cu acestea s-a spus că diferenţa arătată mai sus creşte la o zi întreagă după un decurs de 8,34 x 400 ani, ceea ce face 3326, respectiv 3600 ani.

Egalarea anilor gregorieni cu anii tropici solari se cheamă ,,egalare solară” (Sonnengleichung).

Totodată s-au depus mari străduinţe de a corecta şi ciclul lunar şi a-l aduce în acord cu cerul. Ciclul lunar vechi prezenta de la Sinodul I Ecumenic (325 d.Hr.) încoace deja o diferenţă de 4 zile. Epactele lunare au fost puse acum în acord cu cerul, reducându-se cu aceste 4, respectiv 3 zile. Pentru ca acestea să poată fi aduse şi în viitor în cât mai deplin acord cu cerul, s-a dispus ca tot după un răstimp de 300 ani să aibă loc ,,o egalare lunară” (Mondgleichung). Această egalare lunară este necesară din cauza ,,proemptozei lunare”, care tot după un răstimp de 310 ani face o zi întreagă. Prima egalare lunară s-a făcut la anul 1800. Proximele egalări lunare se vor face în anii 2100, 2400, 2700, 3000 ş.a.m.d..

Trebuie să notăm însă că îndată ce o egalare lunară coincide cu cea solară (tot după un răstimp de 400 ani), ele se anulează reciproc, pentru că egalarea lunară cere sporirea epactelor lunare cu o zi, pe când egalarea solară cere suprimarea unei zile. În cazurile acestea epactele lunare rămân neschimbate.

Nu putem nega că reforma calendaristică gregoriană este un mare progres în calea străduinţelor omeneşti de a avea un sistem calendaristic care să stea mai în acord cu marele ceas al lumii: cu soarele, luna şi stelele. De aceea calendarul gregorian a aflat în ţările Occidentului, cu vremea, primire aproape generală.

Şi Biserica Orientului a fost invitată ca să se ataşeze acestei reforme calendaristice. Însuşi Papa Grigorie XIII a adresat o scrisoare patriarhului de pe atunci al Constantinopolei, Ieremia II, invitându-l să primească această reformă calendaristică (1583). Patriarhul însă, luând avizul altor ierarhi ai Orientului, răspunde Papei Grigorie XIII că nu este în situaţiunea de a accepta această reformă. Dar refuzul nu se face atât din motive astronomice-ştiinţifice, cât mai vârtos din motive confesionale. Cu aceasta Biserica Orientului nu a vrut să zică că ea vrea să rămână pentru toate vremurile strâns legată de calendarul iulian şi că renunţă pentru totdeauna la o îndreptare a acestui calendar, îndreptare pe care o cereau încă în secolul XIV marii pascaliologi ai Bisericii Ortodoxe, ci dimpotrivă ea îşi rezervă dreptul de a îndrepta acest calendar în alte vremuri, vremuri mai bune şi mai liniştite.

Aceste vremuri au sosit acum, căci îndată ce au încetat marile frământări de după marele război mondial (1914-1918), Biserica Ortodoxă a Regatului României întregite s-a găsit în situaţiunea plăcută de a se gândi şi la reforma calendarului iulian.

Calendarul gregorian nu a putut fi acceptat din cauza lipsurilor pe care le are. Şi apoi din cauză că persistă împotriva lui încă şi acum unele nedumeriri de natură confesională.

Biserica Ortodoxă a României a fost purtată de ambiţia de a înfăptui o îndreptare a calendarului care să fie superioară reformelor calendaristice de până acum, să facă o reformă cât mai ideală, adică, să alcătuiască un calendar în care anul civil să fie cât mai aproape de anul tropic solar. Şi a reuşit, de fapt, să-şi îndrepte calendarul său în aşa fel că diferenţa dintre un an civil şi un an tropic solar a fost redusă numai la 1,7” anual. La acest rezultat s-a ajuns în urma dispoziţiunii ce s-a luat ca de acum înainte toţi anii seculari, deşi divizibili prin 4, să fie ani ordinari de câte 365 zile şi excepţie să facă numai acei ani seculari care împărţiţi prin 9 dau un rest de 2 sau 6. Potrivit cu această dispoziţiune anii seculari 1900, 2100, 2200, 2300, 2500, 2600, 2700, 2800 şi 3000 sunt ani ordinari, pe când anii seculari 2000, 2400, 2900, 3300, 3800 etc vor fi ani bisecţi şi vor avea câte 366 zile.

Cu bună seamă că şi diferenţa de 1,7” la an creşte din an în an tot mai mare. Dar ea va ajunge la mărimea unei zile întregi (de 24 ore) abia după un răstimp foarte îndelungat de 42.772, respectiv 45.000 ani. Abia atunci se va ivi necesitatea de a scurta calendarul acesta îndreptat cu o zi. Până atunci echinocţiul de primăvară rămâne fixat pe ziua de 21 martie.

Pentru că calendarul iulian, fiind prea lung, avansase deja cu 13 zile faţă de anul tropic solar, s-au suprimat acum 13 zile din calendarul iulian. Şi ciclul lunar a fost corectat cu această ocaziune şi a fost pus în acord cu luna de pe cer.

Din punct de vedere astronomic-ştiinţific reforma calendaristică făcută de Biserica Ortodoxă Română este cea mai bună dintre toate reformele calendaristice care s-au făcut cândva. Anul civil este aproape egal cu anul tropic solar. Diferenţa este numai de 1,7”.

Din motivele acestea recomandăm tuturora, în modul cel mai călduros, primirea acestei reforme calendaristice. Această recomandare călduroasă o facem cu atât mai mult cu cât împotriva ei nu mai stă nimic ce ar putea stânjeni sau întârzia, cu drept cuvânt, primirea ei. Şi se mai ştie că numai atunci dacă ne ţinem de această reformă calendaristică avem posibilitatea şi certitudinea că serbăm marea sărbătoare a Sfintelor Paşti exact la timpul cuvenit, adică în prima duminică de după prima lună plină care urmează după echinocţiul de primăvară.

 

[1] Acest studiu a fost prezentat, în limba germană, Primului Congres de Teologie Ortodox, în sesiunea din noiembrie 1936, ţinut la Atena.

Din aceeasi categorie...