Cronica externa nr. 39

Iunie 2010

Conferinţa Misionară Mondială Edinburgh 2010

– Misiunea nu trebuie să aibă ca obiectiv al său convertirea, aşa cum este înţeleasă popular –

 

Pe măsură ce trece timpul, mişcarea ecumenistă capătă o aşa-zisă tradiţie în lumea creştină şi nu numai. În ultimii ani, am fost martorii celebrării de aniversări şi jubilee ale unor evenimente ecumeniste marcante din secolul trecut. În 2008, s-au împlinit 100 de ani de la organizarea primei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (a se vedea articolul Ianuarie 2008. Ştiri – Ecumeniştii într-o continuă căutare a legitimităţii) şi 60 de ani de la înfiinţarea Consiliului Mondial al Bisericilor (a se vedea articolul Februarie 2008. Ştiri – Aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea Consiliului Mondial al Bisericilor, sau 60 de ani de apostazie a creştinismului contemporan).

În acest an, liderii ortodocşi ecumenişti au ‘bifat’ 90 de ani de la publicarea Enciclicei din 1920 a Patriarhiei Constantinopolului, socotită a fi primul act oficial de deschidere a Bisericii Ortodoxe către ecumenism. Tot în 2010, a avut loc aniversarea a 100 de ani de la Conferinţa Misionară Mondială, desfăşurată la Edinburgh, Scoţia, între 14-23 iunie 1910. Acest eveniment este socotit apogeul misiunilor creştine protestante din secolul al XIX-lea, o răscruce în istoria creştinătăţii, ,,anunţând începutul unei noi epoci creştine” sau ,,începutul public al mişcării ecumeniste moderne”.

,,Nu este un accident istoric faptul că începutul mişcării ecumeniste moderne în secolul al XIX-lea a coincis cu începuturile mişcării misionare moderne. Misionarii au înţeles repede că o creştinătate divizată dăuna mărturiei lor în domeniul misiunii şi unii dintre ei au emis apeluri timpurii pentru o convergenţă ecumenistă”.

În 1806, William Carey (1761-1834), un misionar baptist din India, a propus ca ,,o asociaţie generală a tuturor confesiunilor creştine din cele patru colţuri ale pământului” să se întâlnească o dată la 10 ani la Capul Bunei Speranţe, Africa de Sud. Visul lui a devenit realitate prin convocarea Conferinţei Misionare Mondiale la Edinburgh, în 1910, care a condus la fondarea Consiliului Misionar Internaţional în 1921. În timp ce iniţial aceste întruniri erau limitate la lumea protestantă, ele au servit ca nucleu pentru ceea ce a devenit expresia instituţională primară a mişcării ecumeniste mondiale în forma pe care o cunoaştem astăzi.

 

Conferinţa Misionară Mondială din 1910

Conferinţa Misionară Mondială din 1910 a fost precedată de 5 conferinţe organizate de Societăţile pentru misiuni străine din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Prima dintre acestea a avut loc în 1888, la Londra, şi a constituit o încercare de a studia şi distribui informaţie despre lucrarea misionară din întreaga lume.

În 1900, a avut loc o întrunire mai largă, organizată la Carnegie Hall din New York. La ea au participat peste 50.000 de delegaţi, membri ai Societăţilor pentru misiuni străine din Marea Britanie, SUA, Canada şi Europa, aici născându-se ideea organizării unei noi conferinţe misionare peste 10 ani.

În 1907, 37 de delegaţi întruniţi la Glasgow au decis convocarea conferinţei de la Edinburgh, în iunie 1910, după modelul celei din 1900 de la New York. Delegaţii au căzut de acord asupra a 3 caracteristici generale ale conferinţei: să trateze numai lucrarea misionară printre popoarele necreştine; să discute doar problemele cele mai urgente şi imediate cu care se confruntă creştinătatea; să nu exprime nici o opinie referitor la probleme ecleziastice sau dogmatice. A fost înfiinţat un comitet internaţional format din 18 membri, pentru a alcătui programul şi a supraveghea desfăşurarea lucrurilor.

Comitetul a creat 8 comisii care să se ocupe de pregătirea mai multor teme care să fie dezbătute la conferinţă. Vreme de 2 ani, cele 8 comisii au întreprins cercetări şi au alcătuit un raport care a fost trimis tuturor delegaţilor înainte de a ajunge în Scoţia. Subiectele abordate au fost: 1. transmiterea Evangheliei întregii lumi necreştine; 2. Biserica în sfera misionară; 3. educaţia privind creştinarea vieţii naţionale; 4. mesajul misionar în ce priveşte lumea necreştină; 5. pregătirea misionarilor; 6. baza misiunilor; 7. misiuni şi guverne; 8. colaborare şi promovarea unităţii.

Ca urmare, între 14-23 iunie 1910, în Sala de Adunare Generală a Bisericii Scoţiei, a avut loc Conferinţa Misionară Mondială (foto). Societăţile misionare protestante majore, în principal din America de Nord şi nordul Europei, au trimis 1.200 de reprezentanţi, printre care s-au numărat doar un african şi 19 asiatici. Conferinţa a fost un eveniment în întregime protestant, nefiind invitat nici un reprezentant ortodox sau catolic, deşi au existat contacte favorabile.

Preşedinte al conferinţei a fost numit Lordul Balfour (1848-1930), fost ministru al cabinetului unionist şi credincios al Bisericii Scoţiei. Lucrările întrunirii au fost prezidate de John R. Mott (1865-1955), metodist şi mason american, conducătorul Mişcării Voluntare Studenţeşti pentru misiuni străine şi al Federaţiei Creştine Studenţeşti Mondiale.

Tema conferinţei, dată de lozinca comunităţii misionare protestante din acea vreme, a fost ,,Evanghelizarea lumii în această generaţie”. Majoritatea participanţilor la întrunire au făcut un apel la unitate printre misionarii protestanţi, deşi delegaţii nu au săvârşit nici o liturghie comună. John R. Mott a declarat că reuniunea de la Edinburgh a fost ,,cea mai remarcabilă întrunire ţinută vreodată nu numai în analele misionare, ci în toate analele creştine, în interesele extinderii mondiale a creştinătăţii”.

La Conferinţa Misionară Mondială din 1910 s-a votat înfiinţarea unui Comitet de continuare a lucrărilor conferinţei. În următorii ani, membrii acestui comitet, sub conducerea lui John R. Mott, au călătorit în India, Burma (actualmente Uniunea Myanmar), Malaezia, China, Coreea şi Japonia, pentru a culege informaţii.

Lucrarea Comitetului de continuare a fost întreruptă de izbucnirea primului război mondial, însă acesta a alcătuit baza pentru înfiinţarea Consiliului Misionar Internaţional în anul 1921. Conferinţa de la Edinburgh din 1910 a inspirat şi alte mişcări de apropiere între confesiunile creştine, culminând în 1948, cu înfiinţarea Consiliului Mondial al Bisericilor.

 

Organizarea unei noi Conferinţe Misionare Mondiale la Edinburgh, în 2010

Consiliul Mondial al Bisericilor, împreună cu alţi parteneri din mişcarea ecumenistă, a plănuit organizarea unei Conferinţe Misionare Mondiale aniversare la Edinburgh în 2010, cu tema ,,Mărturisind pe Hristos astăzi”. Aceasta a avut loc între 2-6 iunie 2010, fiind găzduită de Şcoala Teologică a Universităţii din Edinburgh. Deşi a fost concepută după structura cu 8 comisii a conferinţei din 1910, întrunirea din acest an a cunoscut diferenţe notabile faţă de cea de acum un secol.

În primul rând, spre deosebire de reuniunea din 1910 care a fost exclusiv protestantă, cea din 2010 a adunat laolaltă peste 300 persoane care au reprezentat un spectru larg de confesiuni şi tradiţii din peste 60 ţări: anglicani, evanghelici, luterani, reformaţi, metodişti, baptişti, adventişti de ziua a şaptea, penticostali, alături de ortodocşi, monofiziţi şi catolici, ca şi reprezentanţi din tradiţii independente.

Din mica delegaţie ortodoxă au făcut parte: Arhiepiscopul Nifon al Târgoviştei, membru în comitetul executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor, preotul Viorel Ioniţă, secretar general şi delegat din partea Conferinţei Bisericilor Europene, preotul Mihail Gundiaev din Biserica Ortodoxă Rusă, Petros Vassiliadis din Biserica Ortodoxă Greacă, Antonie Arjakovski de la Institutul de Studii Ecumeniste din Lviv, Universitatea Catolică din Ucraina.

La conferinţă au fost prezenţi şi reprezentanţi ai unor societăţi creştine internaţionale, precum: Consiliul Mondial pentru Misiune, Alianţa Evanghelică Mondială, Comitetul Lausanne pentru Evanghelizarea Lumii, Frăţia Teologică Latino-Americană, Societatea Penticostală din Asia şi Consiliul Mondial al Bisericilor.

O altă diferenţă semnificativă a constituit-o repartizarea participanţilor pe continente, gen, vârstă, care a fost stabilită extrem de riguros de către comitetul de organizare. Astfel, în timp ce în urmă cu un secol, participanţii au fost bărbaţi majoritar occidentali, în 2010, 60% dintre ei au venit din America Latină, Asia, Africa şi Oceania, 50% dintre participanţi au fost femei şi 20% tineri. Lucrările conferinţei au căutat să încorporeze perspectivele şi ideile tinerilor, având loc o mulţime de evenimente şi proiecte dedicate tinerilor.

În plus, actuala întrunire (foto) a fost puternic mediatizată, iar sesiunile de lucru au putut fi urmărite online pe tot globul, existând ideea de participare virtuală.

 

Temele de studiu ale conferinţei

Conferinţa Misionară Mondială din 2010 este rezultatul unui proiect internaţional şi interconfesional de întâlniri şi studii de 3 ani. Grupurile regionale s-au întâlnit în India, Coreea, Germania, Africa de Vest, Bolivia, lucrările fiind coordonate de un comitet internaţional alcătuit din 20 reprezentanţi ai principalelor ‘tradiţii’ creştine –penticostală, evanghelică, catolică, ortodoxă. Aceste grupuri au luat în discuţie 9 teme principale şi au alcătuit rapoarte finale care să fie dezbătute la sesiunile plenare sau parţiale ale conferinţei propriu-zise.

Temele principale de studiu au fost: 1. Temeiuri pentru misiune; 2. Misiunea creştină printre alte credinţe; 3. Misiune şi post-modernism; 4. Misiune şi putere; 5. Forme de angajament misionar; 6. Educaţie şi formare teologică; 7. Comunităţi creştine în contexte contemporane; 8. Misiune şi unitate – ecleziologie şi misiune; 9. Spiritualitatea misiunii şi ucenicie autentică. Pe lângă aceste teme, s-a recunoscut necesitatea luării în discuţie a unui număr de probleme ‘transversale’, precum problematica femeilor în spaţiul creştin (eco-feminismul, hirotonia, teologia feministă) şi a ecologiei, subiecte puternic ideologizate astăzi.

În ultima zi a conferinţei, participanţii au emis un ,,Apel comun” adresat Bisericilor şi organizaţiilor misionare, în care se scrie: ,,Aducându-ne aminte de Hristos, gazdă la cină, şi angajaţi către acea unitate pentru care El a trăit şi S-a rugat, suntem chemaţi la colaborare neîntreruptă, la a trata problemele controversate şi a lucra împreună pentru o viziune comună. Suntem provocaţi să ne întâmpinăm unul pe altul în diversitatea noastră, să afirmăm apartenenţa noastră prin botez la Trupul unic al lui Hristos, şi să recunoaştem nevoia noastră de reciprocitate, parteneriat, colaborare şi reţea în misiune pentru ca lumea să poată crede”.

Conferinţa s-a încheiat duminică, 6 iunie, cu o celebrare ecumenistă care s-a desfăşurat în Sala de Adunare Generală a Bisericii Scoţiei, locul conferinţei din 1910. Aceasta a fost un act simbolic de reflecţie, mulţumire şi angajament, condus de Arhiepiscopul anglican John Sentamu de York. Pe parcursul conferinţei au avut loc mai multe rugăciuni şi ritualuri în comun.

După încheierea Conferinţei Misionare Mondiale, între 7-10 iunie 2010, la Edinburgh, s-a desfăşurat o întrunire a Comisiei pentru Misiune şi Evanghelizare Mondială a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB). Comisia este alcătuită din 25 membri, care reprezintă bisericile membre ale CMB, ca şi organismele de misiune afiliate. Catolicii, evanghelicii şi penticostalii sunt membri deplini ai comisiei şi participă la toate activităţile sale. La întrunire, comisia a lansat un proces cu scopul de a revizui înţelegerea ecumenistă a misiunii creştine.

 

Ce fel de mărturisire şi misiune propovăduiesc astăzi confesiunile creştine ?

Reprezentanţii de seamă ai creştinătăţii mondiale s-au reunit la Edinburgh pentru a discuta problemele misionarismului şi implicit ale ecumenismului contemporan. Însă fiind străini de duhul creştin autentic, ei au discutat despre misiune şi misionarism, dar nu aşa cum le cunoaştem, ci atribuindu-le semnificaţii de nerecunoscut şi de neconceput.

De pildă, la conferinţă, în cadrul temei a doua, recunoscând ,,pluralismul religios al lumii”, s-a discutat despre ,,sensul teologic al pluralismului religios”, ,,dezvoltarea înţelegerii teologice a prezenţei religiilor necreştine în lume”, ,,cum se înţelege mântuirea când vine vorba de cei de alte credinţe” etc.

Într-un document preliminar, alcătuit de una dintre cele 8 comisii, scrie negru pe alb că termenii ,,’misiune’ şi ‘convertire’ nu trebuie confundaţi”; ,,misiunea nu trebuie să aibă ca obiectiv al său convertirea, aşa cum este înţeleasă popular”; ,,creştinii nu trebuie să fie obsedaţi de expresia ‘persoane de alte credinţe’, mai degrabă trebuie să folosească expresia ‘persoane de credinţă’”.

S-a luat în discuţie de asemenea fenomenul convertirii incomplete, cu alte cuvinte, al amestecului de învăţături ale vechii religii cu cele ale noii religii. Din documentele conferinţei reiese că dorinţa strategilor ecumenişti este realizarea unui sincretism religios, nicidecum misionarismul în înţelesul clasic al cuvântului şi convertirea autentică la creştinism, care este ţelul real al misionarismului. Astăzi, oamenii, şi mai cu seamă înalţii reprezentanţi ai creştinătăţii mondiale par să nu mai priceapă o iotă din conceptele fundamentale ale creştinismului, care au devenit prea înalte pentru urechile lor de aspide surde.

Un asemenea deznodământ este urmarea firească a introducerii în învăţătura Bisericii a tot felul de ideologii sterile, precum: pluralismul religios, drepturile egale ale clericilor şi mirenilor în Biserică, feminismul, protecţia mediului, dreptatea socială, marginalizarea socială şi economică, exploatarea economică, şi multe alte idei socialiste. Acestea au fost intens vehiculate în lucrările conferinţei, fiind socotite importante pentru ‘progresul’ creştinătăţii.

În plus, multe voci s-au ridicat împotriva Bisericii ca instituţie, cu rânduielile şi rigoarea caracteristice, în timp ce s-a propovăduit cu insistenţă ideea unei ,,Biserici mondiale” sau ,,Biserici globale”. Conferinţa a fost considerată ,,o ocazie foarte specială. A fost mereu nădejdea Consiliului General că acest eveniment ne va da un înţeles al Bisericii mondiale şi chiar un gust al raiului” …

În concluzie, ce ar putea mărturisi şi ce fel de misionarism ar putea face cei care nu mai înţeleg nimic din creştinism, fiindcă de fapt au apostaziat de mult ? Ce ar putea semăna în lume altceva decât apostazie ?

Ioachim Arnăutu