Cugetari nr. 04

Februarie 2007. Prăznuind ziua lui Darwin,

creştinii se leapădă de Dumnezeu

 

În încercarea sa de a pricepe lumea şi cele înconjurătoare, omul – dacă nu are cunoştinţă de Dumnezeu şi de legea Lui – reduce lumea la latura fizică, materială şi îşi explică fenomenele naturii prin legi ştiinţifice din care Dumnezeu este exclus. Astfel, el devine adeptul a diferite ideologii ateiste, care reuşesc, într-o măsură mai mică sau mai mare, să-i ofere răspunsuri la întrebările sale.

Sunt unii oameni care, aplecându-se şi căutând cu fervoare să înţeleagă natura lucrurilor care-i înconjoară, realizează că în spatele acestora stă un Creator a toată zidirea. Şi atunci, ei îşi schimbă perspectiva asupra lumii şi încep să discearnă între cele materiale, văzute şi cele imateriale, spirituale, nevăzute.

Creştinul, cunoscându-L pe adevăratul Dumnezeu şi ştiind că El este ,,făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor”, are o perspectivă aparte asupra lumii; el ştie că tot ceea ce-l înconjoară este creat de Dumnezeu şi toate sunt puse într-o rânduială dumnezeiască: plantele şi animalele, munţii şi câmpiile, vânturile şi ploile.

De-a lungul secolelor, însă, lumea creştină s-a împărţit, luând naştere creştinismul răsăritean – din care face parte, în principal, Ortodoxia – şi creştinismul apusean – din care fac parte catolicismul şi protestantismul. Aceste două lumi creştine, delimitate iniţial geografic, pe măsura trecerii timpului, s-au despărţit în cuget, ajungând în zilele noastre să aibă poziţii cu totul antagoniste într-o mulţime de domenii.

Într-una din cărţile sale, ,,Apusul roman şi Răsăritul bizantin” (The Roman West and the Byzantine East), ridicând problema diferenţei de viziune între istoriografii apuseni şi cei răsăriteni, ÎPS Hrisostom de Etna arată originea divergenţei totale dintre perspectivele lor ca fiind următoarea: ,,Trebuie să înţelegem ceva despre mintea bizantină. Gânditorii ortodocşi nu au cugetat niciodată prin metoda carteziană a Apusului. Adică, spre deosebire de gânditorii apuseni, ei nu încep de la ,,0”, de la ,,nimic” şi apoi îşi dezvoltă observaţiile despre lucruri; mai degrabă, bizantinii pornesc de la ,,1”, cum s-ar spune, şi construiesc pe anumite premise.

Prin urmare, teologul apusean ar putea începe prin a presupune că Dumnezeu nu există (sau, mai mult decât atât, că nimic nu există) şi apoi să treacă la stabilirea existenţei lui Dumnezeu şi a lumii create. Teologul răsăritean, cu toate acestea, presupune întotdeauna existenţa lui Dumnezeu şi a creaţiei Sale, bazându-şi constatările pe această afirmaţie a priori. De asemenea, viziunea bizantină asupra istoriei face unele presupoziţii despre Biserica creştină şi pleacă de la acestea. Aceste premise schimbă destul de drastic modul în care un răsăritean priveşte către originile creştinismului”.

Cele de mai sus devin evidente dacă ne uităm unde a ajuns astăzi gândirea creştină apuseană. Sub influenţa curentelor din ce în ce mai ateiste care au străbătut Occidentul secole de-a rândul, creştinismul apusean a ajuns să minimalizeze într-atât rolul lui Dumnezeu în lume, încât a negat faptul că El este făcătorul cerului şi al pământului, a negat revelaţia dumnezeiască şi a introdus, în învăţătura sa, o viziune raţionalistă asupra lumii. Pornind prea adesea de la ,,0”, Apusul a ajuns să-L excludă pe Dumnezeu din perspectiva sa, iar astăzi nu mai concepe ,,amestecul” Său în lume.

 

O bătălie pierdută: evoluţionismul

Una dintre cele mai importante – dacă nu cea mai importantă – bătălii pierdute de creştinismul apusean în favoarea ideologiilor ateiste este cea cu privire la facerea lumii şi a omului. Astăzi există în lume două teorii principale: creaţionismul, care afirmă că Dumnezeu este ,,făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor” şi, prin urmare, este făcătorul tuturor plantelor, animalelor şi al omului, şi evoluţionismul, care afirmă că lumea a apărut din haos, fără nici o intervenţie exterioară, iar făpturile au evoluat de la cele mai simple până la cele mai complexe, într-un proces extrem de îndelungat, de sute de milioane şi miliarde de ani, şi, în cele din urmă, din maimuţele cele mai evoluate a apărut omul.

Cu toate că la prima vedere pare o problemă pur biologică, evoluţionismul are numeroase implicaţii de ordin filozofic, etic şi moral, social şi psihologic, care, într-un cuvânt, modelează mentalitatea omului şi a societăţii omeneşti per ansamblu într-un grad covârşitor. Gânditorii răsăriteni, pornind de la ,,1”, n-au acceptat niciodată teoria evoluţionismului; la nivel ştiinţific, ea a fost tolerată, iar la nivel educaţional, a fost impusă de regimul comunist totalitar; în contrast, apusenii au acceptat şi susţinut evoluţionismul, şi l-au introdus de bunăvoie în sistemul lor de învăţământ.

Acest lucru s-a întâmplat pentru că, erodaţi de-a lungul secolelor de multitudinea de curente ateiste, gânditorii creştini din Apus au ajuns să realizeze o simbioză nefirească între religie şi ştiinţă, susţinând că Dumnezeu lucrează în sfera Sa spirituală, însă lumea materială este guvernată de legi precise, pe care le stabileşte ştiinţa. Mai nou, confesiunile creştine au început să susţină oficial această teorie, prin conducătorii lor.

Astfel, în Statele Unite ale Americii, a apărut un nou curent: pastorii protestanţi şi neoprotestanţi susţin în mod deschis evoluţionismul, organizează diferite acţiuni de promovare a lui, îl propovăduiesc în predicile lor. Cea mai recentă şi aberantă acţiune este sărbătorirea, în fiecare an, în duminica cea mai apropiată de data de 12 februarie, a zilei de naştere a lui Charles Darwin (12 februarie 1809 – 19 aprilie 1882), părintele teoriei evoluţioniste, sub numele de ,,Duminica evoluţiei” !

Anul acesta, duminică, 11 februarie, circa 586 de parohii protestante din toate cele 50 de state ale SUA şi din Canada, reprezentând o multitudine de denominaţiuni, au sărbătorit ,,Duminica evoluţiei” – ,,slujba de laudă a lui Darwin”, încercând să dovedească enoriaşilor lor că religia şi ştiinţa sunt compatibile.

Cu această ocazie, Biserica Congregaţionalistă din Belmont a ridicat un ,,altar minunat în cinstea lui Darwin şi a evoluţiei”, iar membrii parohiei care sunt oameni de ştiinţă au fost invitaţi să vorbească despre acest subiect. La parohia unitariană universalistă Canton, slujba de duminică l-a lăudat pe Darwin, iar pastoriţa Diane Teichert a ţinut o predică intitulată ,,Cimpanzeul nostru lăuntric” …

 

Cum a început totul

În urmă cu trei ani, profesorul Michael Zimmerman de la Universitatea din Wisconsin, decan al Colegiului de Litere şi Ştiinţe, a iniţiat un proiect cunoscut sub numele de ,,Proiectul scrisorii clerului”. Afirmând că este creştin, el a încurajat clerul din întreaga Americă să semneze o scrisoare, prin care sprijină evoluţionismul şi respinge relatarea din Cartea Facerii despre creaţie ca fiind ,,istorie”. În numai trei ani, peste 10.500 de clerici au semnat această scrisoare cumplită, mărturisind credinţa lor în teoria evoluţionistă, ca nişte atei veritabili ce sunt.

Zimmerman şi-a continuat ,,opera” printr-o campanie intensă de mediatizare a scrisorii în toată America, promovând o ,,Duminică a evoluţiei” specială, care s-a ţinut pentru prima oară în 2006. Anul acesta, sărbătorirea zilei lui Darwin a fost încă mai răspândită, pastorii oferind idei de predici pentru susţinerea evoluţionismului pe un site special înfiinţat în acest scop.

Această ,,zi a lui Darwin” este sărbătorită de multă vreme de americanii nereligioşi, de atei şi umanişti. ,,Umaniştii nu încearcă să imite religia sau să facă din Darwin un sfânt secular”, a declarat Duncan Crary, director de comunicaţii al Institutului pentru Studii Umaniste din Albany, New York. ,,Însă Darwin este un mod de a-i respinge pe acei creaţionişti care încearcă să-şi impună dogma pseudo-ştiinţifică a ,,design-ului inteligent” la orele de ştiinţă din şcolile publice”.

De asemenea, Alianţa Studenţilor Nereligioşi, o organizaţie studenţească internaţională care promovează secularismul, cu sediul la Institutul pentru Studii Umaniste din Albany, încurajează cele 77 de campusuri afiliate să sărbătorească ziua lui Darwin. Nu numai americanii aniversează această zi, ci în multe ţări din lume, universităţile şi diferite asociaţii ştiinţifice organizează acţiuni specifice: Australia, Brazilia, Chile, Franţa, Ungaria, India, Italia, Norvegia, Peru, Spania etc. În Marea Britanie, Festivalul Darwin durează între 1-28 februarie în oraşul natal al savantului, Shrewsbury.

 

Ce cred ateii despre faptul că o parte din creştini sărbătoresc ziua lui Darwin

Ateii se bucură când văd că tot mai mulţi clerici susţin teoria evoluţionistă. Ei consideră că astfel de compromisuri ale Bisericii creştine sunt un pas înainte către ateism, deoarece se aşteaptă ca generaţia următoare din Biserică să remarce credinţele contradictorii ale clerului şi să respingă în întregime Scriptura.

În plus, în timp ce clericii încearcă, prin aceste compromisuri aberante şi de altfel inutile, să reconcilieze credinţa cu ştiinţa, ateii declară răspicat că cele două sunt incompatibile (n.r.: de fapt, există o compatibilitate desăvârşită între ştiinţă şi credinţă, însă ea este practic imposibil de întrezărit de cei care încearcă să împace credinţa în Dumnezeu cu cele ale acestei lumi).

Astfel, liderul mondial actual al evoluţionismului, ateul dr. Richard Dawkins, de la Universitatea Oxford, afirma: ,,Oamenilor le place să spună că ştiinţa şi credinţa pot trăi împreună, una lângă cealaltă, dar eu nu cred că se poate. Ele sunt profund contrare. Ştiinţa este o disciplină a investigaţiei şi a îndoielii constructive, lucrând cu logica, dovada şi raţiunea pentru a trage concluzii. Într-un contrast total, credinţa necesită o suspendare pozitivă a facultăţilor critice … Mă gândesc la religie ca la un virus periculos”.

El a adăugat: ,,Charles Darwin a descoperit o idee cu adevărat genială care explică cu eleganţă toată viaţa pe pământ fără a mai avea nevoie de a invoca supranaturalul sau divinul”. Cuvintele sale sunt revelatorii, pentru că aceasta este esenţa ,,genialităţii” ideii lui Darwin, acesta este, într-adevăr, motivul pentru care Darwin a devenit atât de celebru: el a reuşit să ofere omenirii o perspectivă asupra lumii din care Dumnezeu este exclus ! Iar creştinii din zilele noastre îl laudă …

 

Şi nu doar lumea protestantă susţine evoluţionismul, ci şi cea catolică crede în Darwin !

Este demn de remarcat faptul că nu doar lumea protestantă a fost sensibilă la teoria evoluţionismului, ci această ideologie ateistă s-a infiltrat şi în Biserica Catolică. Astfel, în 1996, Academia Ştiinţifică Pontificală dădea publicităţii un document oficial privind originea şi evoluţia vieţii pe pământ. Documentul, împreună cu declaraţia Papei Ioan Paul al II-lea, au fost publicate în ziarul The Washington Post, din 25 octombrie 1996.

Iată ce spunea papa: ,,Astăzi, mai mult decât acum 50 de ani, cunoştinţele ştiinţei moderne ne fac să concluzionăm că teoria evoluţionistă este mai mult decât o ipoteză … Rezultatele cercetărilor ştiinţifice, nu raţionate sau induse, ci întreprinse separat de savanţi, constituie ele însele un argument major în favoarea acestei teorii”.

Cu această ocazie, David Beyers, directorul executiv al Comitetului pentru Ştiinţă şi Valori Umane din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici, a declarat: ,,Acesta este un pas important: Biserica şi-a schimbat opiniile. Ieri, Biserica spunea că eşti liber să accepţi evoluţia sau orice formă de creaţionism. Astăzi, Biserica declară că vom accepta evoluţia care, oricum, există de facto. Cine se mai îndoieşte astăzi în Biserica Romano-Catolică asupra evoluţiei ? Eu cred că nimeni”.

La întâlnirea de la Rimini, organizată de Mişcarea Comunione e Liberazione, în perioada 20-26 august 2006, cardinalul Christoph Schönborn, arhiepiscopul Vienei, a ţinut o conferinţă despre credinţă, raţiunea umană şi ştiinţă. Întrebat dacă credinţa şi evoluţia pot coexista, cardinalul austriac a răspuns: ,,Orice adevăr este acasă în Biserică, în credinţă, deoarece credinţa şi adevărul, realitatea, nu pot fi opuse. (…) Scara lui Darwin şi scara lui Iacov nu se exclud”, dimpotrivă ,,învierea este punctul de sosire al evoluţiei” (!?!).

Icoană cu proorociile cu privire la Maica Domnului, Mânăstirea Sfântul Chiril al Belozerskului, jumătatea secolului al XVI-lea. Al doilea din dreapta este patriarhul Iacov, care ţine în mână o scară, ce o preînchipuie pe Maica Domnului. Precum spunem noi, creştinii, în acatistul Bunei Vestiri a Maicii Domnului, icosul al 2-lea: Bucură-te, scara cerului pe care S-a pogorât Dumnezeu, sau, în canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieţii omului, cântarea a 7-a: Ceea ce eşti poartă cerească, uşă de mântuire şi scară înţelegătoare, pe care Dumnezeu S-a pogorât şi om S-a suit

Scara lui Darwin este procesul evolutiv al cărui punct culminant este transformarea maimuţei în om; scara lui Iacov – pe care patriarhul Iacov a văzut-o în vis (potrivit Facerea 28, 12 şi următoarele) – o preînchipuie pe Maica Domnului, care, prin naşterea Mântuitorului, a unit cerul cu pământul, deschizându-i din nou omului calea spre Împărăţia Cerurilor. Ce similitudine poate fi între scara lui Darwin şi cea a lui Iacov ? Şi ce nevoie mai are omul care se trage din maimuţă de răscumpărare, mântuire, de întoarcerea într-un loc din care nu a căzut şi pe care nu l-a cunoscut ?

Asemeni lumii protestante, Biserica Catolică încearcă, în mod aberant, să reconcilieze lucruri ireconciliabile: zidirea lumii de către Dumnezeu şi teoria evoluţionismului. Şi, precum au remarcat ateii, acesta este doar un prim pas spre negarea cu desăvârşire a lui Dumnezeu, căci din serii de compromisuri în ceea ce priveşte credinţa nu se construieşte nici măcar o scară către o înţelegere mai bună a fenomenelor religioase sau ştiinţifice, ci un drum către prăpastia duhovnicească.

 

O nouă teorie, a design-ului inteligent

Între timp, la sfârşitul anilor 1980, în lumea ştiinţifică, a apărut o altă teorie cu privire la facerea lumii şi a omului: teoria design-ului inteligent. Ce susţine această teorie ? De-a lungul timpului, nu puţini oameni de ştiinţă au criticat evoluţionismul, pentru că acesta afirma că lumea a apărut din haos, iar făpturile au evoluat de la cele mai simple la cele mai complexe printr-un proces mai mult sau mai puţin aleatoriu. Intrigaţi de complexitatea existentă în lume, atât în lumea plantelor, cât şi a animalelor, şi, în general, de complexitatea alcătuirii celor înconjurătoare şi a fenomenelor fizice, chimice, biochimice, fiziologice etc, ei au afirmat că este nevoie de ,,cauze inteligente care pot face lucruri de care cauzele naturale nedirijate nu sunt capabile”.

Mai concret, partizanii design-ului inteligent susţin că în procesul apariţiei vieţii şi a omului pe pământ este nevoie de nişte cauze inteligente care să fi dirijat aceste procese extrem de complexe, ce nu ar fi putut să aibă loc numai datorită unor cauze naturale nedirijate (principiu care aparţine teoriei evoluţioniste). Însă această nouă teorie nu presupune nici un creator, ea doar atestă o rânduială raţională, logică a lucrurilor, care ar putea explica imensa complexitate existentă în natură. Ea detectează inteligenţa fără a specula despre natura acestei inteligenţe …

,,Din punct de vedere logic, design-ul inteligent este compatibil cu orice – de la cel mai strict creaţionism (Dumnezeu este creatorul fiecărei specii în parte) până la cel mai subtil şi de largă întindere evoluţionism (Dumnezeu amestecând împreună toate organismele în marele arbore al vieţii)”. ,,Design-ul inteligent nu identifică pe designer-creator ca nimic mai mult decât o sursă de informaţie biologică”.

Potrivit celor de mai sus, teoria design-ului inteligent nu este nici cal, nici măgar, este doar o punte între creaţionism şi evoluţionism şi, prin urmare, un nou compromis. De neconceput pentru un creştin autentic.

 

Ce ar trebui să creadă creştinul de astăzi despre toate acestea

Pentru noi, ortodocşii, lucrurile par simple, sau cel puţin ar trebui să fie simple pentru cel care trăieşte în sânul Bisericii şi se hrăneşte cu laptele cel dulce al învăţăturii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Dacă vom continua să cugetăm la cele ce ne înconjoară, pornind de la ,,1”, precum înaintaşii noştri, bizantinii, nu avem cum să ne rătăcim: vom crede cu tărie, în continuare, că Dumnezeu este ,,făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor” şi nu ne vom îndoi nici o clipă de faptul că teoria evoluţionismului este doar o teorie ateistă, pe care nu se merită să o luăm în seamă în cugetările noastre.

Iar despre cei care-l laudă pe Darwin şi îi prăznuiesc ziua în ,,Duminica evoluţiei” – o invenţie drăcească care imită sărbătorirea de către noi, ortodocşii, a biruinţei Ortodoxiei în prima duminică din Postul Mare – ce să mai spunem ? S-au lepădat cu totul de Dumnezeu …

Adrian Popovici

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 34/martie-aprilie 2007