Cugetari nr. 10

Darwin – om de ştiinţă sau zeu ?

Pentru că cele nevăzute ale lui de la zidirea lumii,
din făpturi socotindu-se, se văd, şi veşnică puterea
lui şi Dumnezeirea, ca să fie ei fără de răspuns
Epistola către Romani 1, 20
Articole care tratează acelaşi subiect
Partea I: Anul 2009 a fost numit anul Darwin - România s-a alăturat în acest an evenimentelor care au loc pe plan mondial - Anul Darwin – o manifestare de proporţii menită să readucă din nou în prim plan teoria evoluţiei - Bătălia dintre evoluţionism şi creaţionism are ca ţintă principală sistemul de învăţământ: se va preda sau nu evoluţionismul în forma dorită de susţinătorii săi ? - O luptă similară se duce în Marea Britanie - Nici România nu este ocolită de disputa evoluţionism vs. creaţionism la nivel de programă de învăţământ –
Partea a II-a: Controversa din jurul teoriei evoluţiei trece dincolo de şcolile publice, către zidurile Bisericii - În contextul creat de scăderea drastică a interesului opiniei publice faţă de teoria evoluţiei şi creşterea influenţei creaţionismului pretutindeni în lume, Biserica Anglicană cere scuze lui Darwin - Cum şi-a cerut scuze Biserica Anglicană ? - Reacţii faţă de atitudinea Bisericii Anglicane - La câteva zile după ce Biserica Anglicană a emis o ’scuză’ pentru că ,,nu a înţeles” opera lui Darwin, Biserica Catolică a anunţat că va găzdui o conferinţă pe tema evoluţionismului –
Partea a III-a: Acceptă sau nu teoria evoluţionistă credincioşii diferitelor religii de pe glob ? - Care este poziţia diferitelor denominaţiuni protestante faţă de evoluţionism ? - Biserica Episcopaliană a inclus teoria evoluţiei în catehismul său - În schimb, Convenţia Baptistă Sudică respinge cu desăvârşire teoria evoluţiei –
Partea a IV-a: I. Biserica Ortodoxă Greacă şi opiniile vehiculate pe marginea evoluţionismului în sânul ei. Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos - Mitropolitul Ierotei aduce în discuţie şi diferenţa dintre tipurile de cunoaştere cu care operează teologia şi ştiinţa -
Partea a V-a: Părintele George Metallinos întregeşte imaginea de ansamblu schiţată de argumentele mitropolitului Ierotei - Două tipuri de cunoaştere, croite după ceea ce urmăresc a cunoaşte - Grefarea problemei apusene în Răsăritul ortodox –
Partea a VI-a: În Biserica Ortodoxă Greacă, întâlnim şi clerici care au opinii contrare celor expuse de Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos şi protopresbiterul George Metallinos. Cu alte cuvinte, teoria evoluţiei îşi găseşte adepţi printre teologii ortodocşi greci şi începe să se strecoare în rândul învăţăturilor Bisericii - Acelaşi gen de idei îl găsim vehiculat astăzi – 
Partea a VII-a: O altă încercare de a aduce ’îmbunătăţiri’ învăţăturii Bisericii o întâlnim în paginile unui jurnal de teologie şi filozofie ortodoxă - Recent, afirmaţiile unui ierarh ortodox marcant au stârnit tulburare printre credincioşi –
Partea a VIII-a: Cea mai completă şi complexă expunere a sincretismului creat între învăţătura ortodoxă şi evoluţionism aparţine medicului ortodox grec Alexandru Kalomiros - Cum afectează un astfel de sincretism perspectiva ortodoxă ? -
Partea a IX-a: II. Şi în Biserica Ortodoxă Rusă, opiniile pe marginea teoriei evoluţiei sunt împărţite - Din nefericire, în tabăra evoluţioniştilor se află mulţi clerici de vază - Dincolo de disputa creaţionism-evoluţionism par a se afla conflicte interne mai vechi din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse - Vikulov face şi alte remarci notabile cu privire la atitudinile şi motivaţiile susţinătorilor uneia sau alteia dintre concepţii -
Partea a X-a: Dintre teologii ruşi contemporani, părintele Andrei Kuraev este cea mai sonoră voce în ce priveşte propovăduirea evoluţionismului în sânul Bisericii Ortodoxe - Părintele Andrei Kuraev foloseşte o modalitate mai nuanţată de a susţine evoluţionismul decât adepţii acestuia din Biserica Ortodoxă Greacă - El îmbină într-un mod machiavelic învăţătura Sfinţilor Părinţi despre facerea lumii cu teoria evoluţiei a lui Darwin -
Partea a XI-a: ,,Înainte de a începe, ar trebui spus că a tăgădui evoluţia este mai degrabă o noutate decât o tradiţie printre ortodocşi”, afirmă cu cinism Andrei Kuraev - Ca întotdeauna, Andrei Kuraev este abil în felul în care pune problema - Un argument utilizat prea mult: conflictul dintre ştiinţă şi religie şi necesitatea ca religia să se alinieze ultimelor descoperiri ştiinţifice -

PARTEA I

Anul 2009 a fost numit anul Darwin

În 2009 se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin (12 februarie 1809) şi 150 de ani de la publicarea lucrării sale Despre originea speciilor (apărută la data de 24 noiembrie 1859), care l-a făcut cunoscut în întreaga lume. Cu această ocazie, nenumărate universităţi, asociaţii şi organizaţii ştiinţifice şi neştiinţifice s-au pregătit pentru a-l sărbători fastuos pe Darwin şi perspectiva oferită de el asupra originii vieţii pe pământ.

Nu este prima oară când lumea ştiinţei aduce un omagiu lui Darwin şi operei lui. În 1909, la un secol de la naşterea sa, 265 de oameni de ştiinţă şi demnitari din peste 150 de ţări s-au întrunit la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie, pentru a discuta viziunea pe care Darwin a avut-o asupra originii vieţii şi omului. În alt colţ al lumii, pe 12 februarie 1909, Academia de Ştiinţe din New York aniversa 100 de ani de la naşterea marelui om de ştiinţă şi 50 de ani de la publicarea lucrării sale Despre originea speciilor.

După încă jumătate de veac, pe 24-28 noiembrie 1959, Universitatea din Chicago a organizat o sărbătorire a lui Darwin şi a lucrării sale fundamentale. La acea vreme, când teoria evoluţiei era în culmea prestigiului ei, oameni de ştiinţă renumiţi au adus un omagiu deosebit contribuţiei aduse de Charles Darwin la dezvoltarea ştiinţei moderne. Ulterior, ziua de naştere a marelui savant avea să fie prăznuită în diverse medii ştiinţifice şi academice, printr-o varietate de activităţi, de la conferinţe, întruniri până la festivaluri întregi dedicate ideilor şi epocii sale.

Anul 2009 a adus, de asemenea, o gamă întreagă de preocupări – 639 de evenimente programate în 42 ţări – având ca temă teoria evoluţiei a lui Darwin. Evenimentele dedicate acestei aniversări au început deja la sfârşitul lui 2008 şi vor continua pe tot parcursul anului 2009. Astfel, de exemplu, între 14 noiembrie 2008 – 19 aprilie 2009, Muzeul de Istorie Naturală din Londra prezintă expoziţia Darwin; între 18 ianuarie – 7 martie 2009, Colegiul Darwin din Cambridge va găzdui o serie de conferinţe despre marele om de ştiinţă şi opera sa; Darwin 200 constituie o colaborare a organizaţiilor din Marea Britanie care sărbătoresc aniversarea lui Darwin printr-un program de activităţi dintre cele mai diverse; între 5-6 februarie 2009, la Muzeul de Istorie Naturală din Milano, Italia, a avut loc întrunirea Ziua lui Darwin; începând cu data de 10 februarie, muzeul din Toulouse, în colaborare cu Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Cercetare din Franţa şi Universitatea din Toulouse organizează programul ,,Cum a schimbat Darwin perspectiva noastră asupra lumii ?” care cuprinde o serie de conferinţe publice, evenimente, expoziţii care vor avea loc pe tot parcursul anului 2009, cel mai amplu eveniment din acest ciclu fiind un simpozion pe tema ,,Evoluţie şi medicină” în luna octombrie; apoi, vor mai avea loc o conferinţă despre filozofia biologiei şi darwinism la Universitatea din Birmingham; întruniri şi seminarii la Universitatea din Berna, Elveţia; la Muzeul de Istorie Naturală din Copenhaga, Danemarca; între 3-7 martie 2009, va avea loc o conferinţă internaţională cu tema ,,Evoluţia biologică: Fapte şi teorii. O evaluare critică la 150 de ani de la publicarea lucrării Despre originea speciilor”, organizată de Universitatea Gregoriană Pontificală din Roma în colaborare cu Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA, sub patronajul Conciliului Pontifical pentru Cultură şi ca parte a Proiectului STOQ (Ştiinţă, Teologie şi Cercetare Ontologică); între lunile iunie-septembrie 2009, Grădina Botanică a Universităţii din Cambridge va găzdui prelegeri despre ideile lui Charles Darwin; între 26-27 iunie va avea loc ,,Festivalul Darwin” de la Universitatea din Northampton, Marea Britanie, ca între 5-10 iulie să aibă loc Festivalul Darwin 2009 – al ştiinţei, literaturii, filozofiei, muzicii din epoca lui Darwin – la Universitatea din Cambridge, unde a absolvit marele savant; între 24-27 august 2009 va avea loc cel de-al doilea summit mondial pe tema evoluţiei, iar între 14-17 septembrie 2009 Simpozionul Internaţional pe tema insulelor şi evoluţiei la Universitatea din Insulele Baleare, Spania, iar lista ar putea continua.

Alături de conferinţe, prelegeri, expoziţii, inclusiv expoziţii de artă – pictură şi sculptură – pe tema teoriei evoluţiei, evenimente literare sau artistice, s-au tipărit cărţi de joc cu bicentenarul Darwin; pe 12 februarie 2009, Poşta Regală a Marii Britanii a emis 10 timbre aniversare, ca şi Oficiul Poştal al Portugaliei şi Biroul Filatelic al Gibraltarului; au fost publicate cărţi pentru copii precum Adevăratele aventuri ale lui Charles Darwin; s-au organizat concerte precum concertul aniversar de pe 21 ianuarie 2009 de la Wigmore Hall, care va include premierea mondială a noii lucrări inspirate de Darwin a lui Michael Stimpson, Epoca minunilor; şi s-au realizat numeroare emisiuni şi documentare TV. Mai mult, Universitatea Stanford din California va trimite 90 de pelerini pe ruta călătoriei efectuate de Charles Darwin la bordul vasului Beagle.

Susţinătorii cei mai fervenţi ai teoriei evoluţioniste a lui Darwin au militat pentru transformarea zilei de naştere a lui Darwin în sărbătoare publică …

 

România s-a alăturat în acest an evenimentelor care au loc pe plan mondial 

În acest an, Asociaţia Umanistă Română, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”, revista National Geographic în România, au dat startul anului Darwin pe 12 februarie 2009 printr-o conferinţă de presă organizată la Muzeul de Istorie şi Artă din Bucureşti. Campania care poartă numele ,,Anul Darwin” va cuprinde o serie de conferinţe, dezbateri, concursuri pentru tineri pe teme de evoluţionism, proiecţii de film, precum şi editarea de pliante şi reviste. Această acţiune beneficiază şi de un site de promovare, www.evolutionism.ro.

Afişele de prezentare ale Anului Darwin 2009 în România

Prin activităţile pregătite de organizatori, România se va afla, alături de alte zeci de ţări, pe harta celor care promovează ştiinţa. Principalul scop al acestei acţiuni este popularizarea teoriei evoluţiei în rândul tinerilor români şi reintroducerea acesteia în programa de învăţământ preuniversitar, în cadrul disciplinei Biologie pentru clasele a VIII-a şi a XII-a.

 

Anul Darwin – o manifestare de proporţii menită să readucă din nou în prim plan teoria evoluţiei

În anii ’1950, teoria evoluţiei cunoştea apogeul prestigiului ei. Ultimele 3-4 decenii au fost marcate însă de o dezvoltare continuă şi susţinută a conceptelor creaţioniste, care aduc numeroase dovezi şi argumente contra evoluţionismului. În prezent, sondajele de opinie realizate la sfârşitul anului 2008 şi începutul anului 2009 arată o scădere drastică a susţinerii teoriei evoluţiei de către opinia publică.

De exemplu, un sondaj naţional de opinie Zogby, realizat în preajma aniversării bicentenarului Darwin, a indicat că un număr zdrobitor de americani preferă o abordare nedogmatică în predarea teoriei evoluţioniste în şcolile publice şi, de asemenea, vădeşte un sprijin semnificativ mai mic pentru darwinismul pur decât datele adunate în 2006. Astfel, 78 % dintre cei care au răspuns la acest sondaj au spus că sunt de acord mai mult cu afirmaţia ,,Profesorii de biologie ar trebui să predea teoria evoluţiei a lui Darwin, dar şi dovezile ştiinţifice împotriva ei”, decât cu afirmaţia ,,Profesorii ar trebui să predea doar teoria evoluţiei a lui Darwin şi dovezile ştiinţifice care o susţin”. Majoritatea opiniei a câştigat 9 puncte faţă de un sondaj de opinie identic în 2006, care arăta că 69 % sprijină darwinismul nedogmatic[1].

În acelaşi timp, numărul celor care sprijină predarea numai a dovezilor care favorizează evoluţia a scăzut cu 7 puncte faţă de sondajul din 2006, de la 21 % în 2006 la 14,4 % în acest an. Numai 7 % dintre cei intervievaţi nu au fost de acord cu nici una dintre opţiuni sau nu au fost siguri.

Este demn de remarcat faptul că nici unul dintre cei intervievaţi, cu vârsta cuprinsă între 18-24 ani, nu a fost de acord ca doar dovezile care susţin darwinismul să fie predate în şcoală.

De asemenea, un sondaj de opinie Gallup, dat publicităţii pe 11 februarie 2009, a relevat că la 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin, majoritatea americanilor nu cred încă în evoluţie, cu doar 4 din 10 americani care afirmă că acceptă teoria marelui savant.

În fine, mai mult de 40 % din americani cred că fiinţele umane au fost create de Dumnezeu sub înfăţişarea actuală, susţine o investigaţie a Centrului de Cercetare Pew. O astfel de perspectivă este imposibil de reconciliat cu evoluţia impulsionată prin selecţia naturală, care stă la baza teoriei lui Darwin, şi care afirmă că fiinţele umane sunt urmaşele maimuţelor.

 

Bătălia dintre evoluţionism şi creaţionism are ca ţintă principală sistemul de învăţământ: se va preda sau nu evoluţionismul în forma dorită de susţinătorii săi ?

Conflictul tot mai susţinut dintre adepţii teoriei evoluţioniste şi cei ai conceptelor creaţioniste a intrat în ultimii ani într-o nouă etapă. Deceniile trecute au fost marcate de o luptă perseverentă pentru predarea creaţionismului în şcolile publice. Socotit a fi doar o filozofie, şi nu o ştiinţă, creaţionismul, ca şi design-ul inteligent[2], nu a fost ‘primit’ în mediul academic în rând cu evoluţionismul. Ca urmare, susţinătorii lui au militat pentru predarea obiectivă a evoluţionismului prin prezentarea argumentelor şi dovezilor pro şi contra, numind aceasta libertate academică.

Dr. John West de la Institutul Discovery din Seattle explică astfel rezultatele sondajului de opinie Zogby prezentat mai sus: ,,Relatările de presă insinuează că o conspiraţie de dreapta de neştiutori şi extremişti religioşi este activă. Dar sondajul Zogby reflectă o foarte largă şi bine informată masă electorală pentru libertate academică care include liberali, moderaţi, independenţi, şi oameni din fiecare rasă şi grup de vârstă. În mod limpede, grupul doar-Darwin pierde sprijinul public”. ,,Se pare că există o reacţie adversă puternică faţă de tacticile de constrângere care au fost utilizate în ultimii ani pentru a cenzura şi intimida oamenii de ştiinţă, profesorii şi elevii care aduc critici teoriei lui Darwin”, a mai spus el.

Lupta pentru libertate academică – care poate introduce noi standarde ale ştiinţei ce vor permite profesorilor şi elevilor să discute ,,punctele tari şi punctele slabe” ale teoriei evoluţiei – este în plină desfăşurare. În iunie 2008, Louisiana a devenit primul stat care a adoptat ceea ce a devenit cunoscut drept lege a libertăţii academice. O astfel de lege nu pledează pentru predarea unor teorii alternative alături de cea a evoluţiei, ci susţine că profesorii şi elevii ar trebui să aibă libertatea academică de a discuta ,,atât elementele ştiinţifice de rezistenţă cât şi elementele ştiinţifice de slăbiciune”, cu alte cuvinte punctele tari şi punctele slabe ale evoluţiei ca teorie ştiinţifică[3].

Louisiana a fost urmată în 2009 de Oklahoma, Alabama, Iowa, New Mexico, unde s-au înaintat propuneri pentru asemenea legi. Posibilitatea ca acestea să devină acte legislative este incertă, având în vedere că, după iniţiativa reuşită din Lousiana, au urmat câteva astfel de proiecte în Florida, Michigan, Missouri, Carolina de Sud care au eşuat.

 

O luptă similară se duce în Marea Britanie

Un sondaj din 2008, realizat de Ipsos/Mori, a relevat că 29 % din profesorii îndrumători de şcoală primară şi secundară susţin predarea creaţionismului. De asemenea, anul trecut, profesorul Michael Reiss, directorul pentru educaţie al Societăţii Regale, a demisionat după ce a sugerat că profesorii ar trebui să poată discuta despre creaţionism la ore.

Ulterior, la începutul lunii februarie a.c., The Telegraph relata că peste 50 % din britanici au fost de acord cu o afirmaţie dintr-un sondaj de opinie că evoluţia nu este suficientă pentru a explica structurile complexe ale fiinţelor vii şi că mâna unui Designer/Creator ar fi fost necesară în etapele cheie. În 2008, un alt sondaj de opinie a dezvăluit că 36 % dintre profesorii britanici spuneau că ei cred că o mână divină a jucat un rol în crearea omenirii, iar 28 % afirmau că această idee ar trebui prezentată la ore.

 

Nici România nu este ocolită de disputa evoluţionism vs. creaţionism la nivel de programă de învăţământ

Un studiu realizat la sfârşitul anului 2007 de Metro Media Transilvania şi Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, intitulat „Calitatea educaţiei în învăţământul preuniversitar“, arăta că 60% dintre cei intervievaţi considerau că religia explică mai bine apariţia omului şi a universului, în timp ce doar 27% se declarau încrezători în ştiinţă. De asemenea, 73% dintre intervievaţi au afirmat că omul a fost creat de Dumnezeu, în timp ce doar 14% au admis că ne tragem din maimuţă.

Atitudinea reflectată de rezultatele acestor sondaje de opinie l-a determinat pe redactorul şef al revistei National Geographic în România, Cristian Lascu, să afirme că ,,printr-un model de învăţămînt şi printr-o atitudine a instituţiilor statului, se creează o masă de ignoranţi” … De asemenea, Remus Cernea, preşedintele Asociaţiei Umaniste Române, a declarat că acestea sunt urmarea faptului că teoria evoluţiei a fost eliminată din programa şcolară, în timp ce creaţionismul este predat timp de 12 ani la orele de religie:

,,Autorităţile politice din ţara noastră (…) au ales să expună elevii îndoctrinării religioase timp de 12 ani, prin aceste cursuri, şi să le limiteze accesul la cunoaşterea ştiinţifică. Prin ordinul nr. 5959/22 decembrie 2006, semnat de fostul ministru al Educaţiei şi Cercetării Mihail Hărdău, a fost eliminată teoria evoluţiei din programa de biologie. România este singura ţară din Europa care a luat o astfel de măsură. Învăţământul public serveşte, astfel, intereselor dogmatice ale bisericii majoritare, dată fiind intensa îndoctrinare religioasă în şcolile publice. Unul dintre rezultatele nefaste ale acestei îndoctrinări este că doar 14% dintre elevii din clasele a VII-a până la a XII-a consideră evoluţionismul ca fiind corect – relevă un studiu comandat de Guvernul României şi realizat de Metro Media Transilvania”[4].

În consecinţă, el a cerut ca Ministerul Educaţiei să reintroducă teoria evoluţiei în cadrul disciplinei Biologie pentru clasele a VIII-a şi a XII-a, obţinând că începând cu anul şcolar 2009-2010, aceasta să fie inclusă în manualul de biologie de clasa a VIII-a.

Însă doleanţele preşedintelui Asociaţiei Umaniste Române cu privire la programa de învăţământ din şcolile publice nu se opresc la cele referitoare la teoria evoluţiei. El a declarat: ,,Categoric, la orele de biologie trebuie studiată teoria evoluţiei şi nu creaţionismul. Creaţionismul nu este o ştiinţă, ci o viziune asupra vieţii. Asociaţia Umanistă Română pledează pentru predarea unei materii Religie, predate neutru, nu într-un mod confesional: scopul să fie cultivarea toleranţei, preţuirea diversităţii. Religia, cum se face acum, stimulează intoleranţa. La religie se poate aminti Geneza, dar nu prezentată ca un adevăr absolut, ci ca o viziune între altele[5].

Interesul lui Remus Cernea în introducerea teoriei evoluţiei în manualele de biologie ar putea fi întrucâtva îndreptăţit, însă amestecul lui în modalitatea de prezentare a disciplinei Religie nu-şi găseşte o explicaţie rezonabilă[6].

Surse selective
1. www.dailymail.co.uk, 13 septembrie 2008, ,,Church makes ‘ludicrous’ apology to Charles Darwin – 126 years after his death”
2. www.ekklesia.co.uk, 13 septembrie 2008, ,,Humanists take legal action over exclusion from school Religious Studies”
3. www.telegraph.co.uk, 14 septembrie 2008, ,,Charles Darwin to receive apology from the Church of England for rejecting evolution”
4. www.cnn.com, 15 septembrie 2008, ,,Cleric: Church owes Darwin an apology”
5. www.christianpost.com, 15 septembrie 2008, ,,Church of England Offers Dedication, Apology to Darwin”
6. www.lifesitenews.com, 15 septembrie 2008, ,,Anglican Apology “Pointless” says Darwin Descendant”
7. www.episcopalchurch.org, 17 septembrie 2008, ,,Church of England issues ‘apology’ to Darwin”
8. Cotidianul, 18 septembrie 2008, ,,Vaticanul îmbrăţişează evoluţionismul”
9. www.religiousintelligence.co.uk, 18 septembrie 2008, ,,Vatican to host summit on Darwin’s theory”
10. www.foxnews.com, 18 septembrie 2008, ,,Vatican Official Defends Evolution Against ‘Useless’ Creationism”
11. Cotidianul, 3 noiembrie 2008, ,,Papa împacă religia cu ştiinţa lui Darwin”
12. www.ekklesia.co.uk, 16 ianuarie 2009, ,,Darwin anniversaries begin with public holiday call”
13. www.religiousintelligence.co.uk, 19 ianuarie 2009, ,,Oxford Churches celebrate Darwin”
14. www.lifesitenews.com, 10 februarie 2009, ,,Poll Shows Jump in Americans Favoring Balanced Perspective on Evolution in Schools”
15. Cotidianul, 12 februarie 2009, ,,2009 este “Anul Darwin”şi în România
16. Evenimentul Zilei, 12 februarie 2009, ,,Dumnezeu şi Darwin se întâlnesc în clasa a VIII-a”
17. www.csmonitor.com, 12 februarie 2009, ,,On ‘Darwin Day,’ many Americans beg to differ”
18. www.ekklesia.co.uk, 12 februarie 2009, ,,Methodists and other churches join celebrations of Charles Darwin”
19. www.directionstoorthodoxy.org, 15 februarie 2009, ,,Evolution and Christianity Impossible to Reconcile, Says Evangelical Theologian”
20. www.telegrafonline.ro, 13 februarie 2009, ,,Lansarea Anului Darwin în România”
21. Observator cultural, 12-17 februarie 2009, ,,Importanţa operei lui Charles Darwin şi celebrarea ei”
22. http://creation.com, 19 februarie 2009, ,,Churches celebrating the ‘Year of Darwin’”
23. http://creation.com, ,,The 2009 Darwin celebrations”
24. www.secularseasons.org, site de prezentare al sărbătorilor seculare
25. www.butler.edu, ,,An Open Letter Concerning Religion and Science”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 47/ianuarie-februarie 2009 

 

 

PARTEA A II-A

Controversa din jurul teoriei evoluţiei trece dincolo de şcolile publice, către zidurile Bisericii

Dacă discuţiile pe marginea evoluţionismului şi creaţionismului îşi găsesc rostul în conducerea şcolilor sau în comisiile pentru educaţie ale statelor, preocuparea Bisericilor creştine faţă de acestea este cel puţin inoportună. După cum am scris în articolul Februarie 2007. Prăznuind ziua lui Darwin, creştinii se leapădă de Dumnezeu, în 2004, profesorul Michael Zimmerman de la Universitatea din Wisconsin a iniţiat un proiect prin care a chemat clericii din întreaga Americă să semneze o scrisoare pentru a sprijini evoluţionismul şi a arăta că teoria lui Darwin şi credinţa în Dumnezeu sunt compatibile. Textul scrisorii este următorul:

,,În cadrul comunităţii credincioşilor creştini, există zone de dispută şi neînţelegeri, incluzând modul adecvat de a interpreta Sfânta Scriptură. Cu toate că, în principiu, toţi creştinii iau în serios Scriptura şi o socotesc a avea autoritate în materie de credinţă şi practică, majoritatea zdrobitoare nu citeşte în mod literal Scriptura, aşa cum citeşte un manual de ştiinţă. Multe dintre istoriile îndrăgite găsite în Scriptură – Creaţia, Adam şi Eva, Noe şi arca – transmit adevăruri veşnice despre Dumnezeu, fiinţele umane şi relaţia cuvenită dintre Creator şi creaţie, exprimate în singura formă capabilă de a transmite aceste adevăruri din generaţie în generaţie. Adevărul religios este de un ordin diferit de adevărul ştiinţific. Scopul lui nu este de a oferi informaţie ştiinţifică, ci de a transforma inimile.

Noi, subsemnaţii, clerici creştini din numeroase tradiţii diferite, credem că adevărurile veşnice ale Scripturii şi descoperirile ştiinţei moderne pot coexista confortabil. Noi credem că teoria evoluţiei este un adevăr ştiinţific fundamental, unul care a stat în picioare la cercetarea riguroasă şi pe care se întemeiază o mare parte din cunoaşterea şi cucerirea umană. A respinge acest adevăr sau a-l trata ca pe ,,o teorie printre altele” înseamnă a îmbrăţişa în mod deliberat ignoranţa ştiinţifică şi a transmite o astfel de ignoranţă copiilor noştri. Noi credem că printre darurile bune ale lui Dumnezeu se află mintea umană capabilă de gândire critică şi că eşecul de a întrebuinţa în întregime acest dar este o respingere a voinţei Creatorului nostru. A susţine că planul plin de iubire al lui Dumnezeu, de mântuire a omenirii, exclude întrebuinţarea deplină a facultăţii cugetării dăruite de Dumnezeu înseamnă a încerca să-L limitezi pe Dumnezeu, şi este un act de sfidare. Noi solicităm membrilor conducerilor şcolilor să păstreze integritatea programei de ştiinţă prin susţinerea predării teoriei evoluţiei ca o componentă esenţială a cunoaşterii umane. Noi cerem ca ştiinţa să rămână ştiinţă, iar religia să rămână religie, două forme ale adevărului foarte diferite, dar complementare”.

Această scrisoare a fost semnată până în prezent de 11.195 de membri ai clerului creştin din Statele Unite ale Americii.

* * *

Să remarcăm, în primul rând, că semnatarii acestei scrisori – clerici creştini – comentează faptul că în lumea creştină există neînţelegeri cu privire la tâlcuirea Scripturii. Aceasta este una dintre acuzele primordiale care sunt aduse creştinilor de către necreştini: incoerenţa şi inconsecvenţa cu care interpretează Sfânta Scriptură.

În al doilea rând, ei tăgăduiesc în mod învăluit faptul că cele relatate în Cartea Facerii sunt adevărate şi constituie învăţătura Bisericii cu privire la facerea lumii şi crearea omului: mai întâi afirmă că majoritatea zdrobitoare a creştinilor nu citeşte în mod literal Scriptura, apoi spun că scopul adevărului religios nu este de a oferi informaţie ştiinţifică. Adevărul este unul, fie că vine din cunoaşterea revelată de Dumnezeu, fie că vine prin ştiinţă.

În al treilea rând, semnatarii cred că teoria evoluţiei este un adevăr ştiinţific fundamental, care a trecut proba cercetării riguroase şi constituie baza unei mari părţi din cunoaşterea umană, ceea ce este fals. Este extrem de trist că nişte clerici creştini susţin că cei care nu recunosc teoria evoluţiei îmbrăţişează ‘ignoranţa ştiinţifică’. Această afirmaţie, ca şi cele imediat următoare, se pot constitui într-o metodă de a manipula opinia creştină.

În cel de-al patrulea rând şi ultimul, este notabil faptul că prin această epistolă, clericii creştini fac apel la membrii conducerilor şcolilor să susţină predarea teoriei evoluţiei în şcoli.

 

În contextul creat de scăderea drastică a interesului opiniei publice faţă de teoria evoluţiei şi creşterea influenţei creaţionismului pretutindeni în lume, Biserica Anglicană cere scuze lui Darwin

Pe 15 septembrie 2008, Biserica Angliei a lansat pe site-ul ei www.cofe.anglican.orgo nouă secţiune dedicată naturalistului Charles Darwin, pentru a marca apropierea aniversării a 200 de ani de la naşterea sa. În cadrul acesteia, a fost publicat un eseu intitulat ,,O religie bună are nevoie de o ştiinţă bună”, scris de reverendul dr. Malcolm Brown, directorul Activităţii Misionare şi Afacerilor Publice al Conciliului Arhiepiscopilor, organismul care conduce Biserica Anglicană, în care Biserica îi cere scuze postume marelui savant.

Eseul în speţă este prezentat ca principalul articol al noii secţiuni de pe site, care conţine şi alte informaţii ce oferă o perspectivă asupra relaţiei dintre Biserica Angliei şi Charles Darwin. O sub-secţiune înfăţişează o istorie concisă a realizărilor lui Darwin, în timp ce alta oferă linkuri către lucrările semnificative ale lui Darwin şi o listă despre cum diferite grupuri din Biserica Anglicană vor marca bicentenarul său.

Sub titlul ,,Darwin şi credinţa” sunt adunate gândurile sale despre credinţă în propriile cuvinte – scrise pentru membrii familiei sale şi reproduse cu permisiunea lui William H. Darwin –, care vorbesc despre cum faimosul om de ştiinţă, care iniţial a urmat studii pentru a deveni cleric, şi-a pierdut treptat credinţa creştină. Cotidienele britanice notează că această secţiune dedicată lui Charles Darwin a fost lansată pe site în mijlocul unei dezbateri aprinse din Marea Britanie despre dacă creaţionismul ar trebui să fie predat alături de ştiinţă în şcoli.

 

Cum şi-a cerut scuze Biserica Anglicană ?

Biserica Angliei a declarat agenţiei Associated Press că eseul dr. Brown reflectă poziţia Bisericii cu privire la Darwin, dar nu este o scuză oficială. În articol se scrie: ,,Charles Darwin, la 200 de ani de la naşterea ta [în 1809], Biserica Angliei îţi datorează scuze fiindcă nu te-a înţeles şi, prin această primă reacţie eronată, i-a încurajat şi pe alţii să te înţeleagă greşit. Dar lupta pentru reputaţia ta nu s-a încheiat încă, şi problema nu o constituie doar opozanţii tăi religioşi, ci şi cei care te revendică în mod fals în sprijinul propriilor interese. (…) Religia bună trebuie să lucreze în mod constructiv cu ştiinţa bună – şi îndrăznesc să sugerez că opusul poate fi adevărat de asemenea. (…) Oamenii şi instituţiile fac greşeli, iar creştinii şi Bisericile nu fac excepţie. Când o idee nouă măreaţă vine să schimbe modul în care oamenii privesc lumea, este uşor să simţi că orice idee veche, orice certitudine este atacată şi apoi să duci o bătălie împotriva noilor perspective. Biserica a făcut această eroare cu astronomia lui Galileo şi şi-a dat seama de greşeala ei. Unii oameni ai Bisericii au greşit din nou în anii ’1860 cu teoria selecţiei naturale a lui Charles Darwin. Astfel, este important să regândim impactul lui Darwin asupra cugetării religioase, atunci şi acum”.

În plus, dr. Brown i-a denigrat pe creştinii americani care îmbrăţişează o interpretare literală a Scripturii ca fiind ignoranţi din punct de vedere istoric şi ,,gălăgioşi”. El a arătat cât se poate de clar că Biserica Angliei nu vrea să aibă nici un fel de amestec cu propaganda creaţionistă, care se bazează pe interpretările fundamentaliste ale textelor scripturistice şi neagă 150 de ani de biologie evoluţionistă modernă. Mai mult, a atacat creaţionismul ca fiind o opinie minoritară în sânul creştinismului, creând o falsă impresie asupra Bisericii ca întreg.

Afirmaţiile de mai sus sunt abominabile şi se cuvine să ne oprim puţin asupra semnificaţiilor lor. Este inimaginabil că un creştin poate cugeta că Biserica poate face greşeli; instituţiile omeneşti pot face greşeli, nu şi instituţia dumnezeiesco-umană care este Biserica. Nu Biserica este cea care face greşeli, ci oamenii care îndrăznesc să vorbească în numele Bisericii şi să iasă din hotarele învăţăturii ei. Aserţiunea că Biserica a făcut o eroare cu astronomia lui Galileo Galilei priveşte doar Biserica Catolică şi este consecinţa firească a dorinţei ei – ca instituţie omenească ! – de a deţine supremaţia pământească.

Apoi, este forţată analogia făcută între Galileo Galilei şi Charles Darwin: Galileo Galilei a fost întemniţat şi judecat de Biserica Catolică pentru teoriile sale ştiinţifice, în vreme ce faţă de conceptele lui Darwin s-au opus nu numai clericii anglicani, ci şi mare parte din comunitatea ştiinţifică a epocii lui. În plus, Biserica Anglicană nu a luat nici un fel de măsuri faţă de persoana lui Charles Darwin, ba mai mult, el a fost înmormântat în Catedrala Westminster, în semn de cinstire.

Faptul că dr. Brown îi defăimează pe creştinii care aderă la o interpretare literală a Scripturii – cel puţin în ce priveşte crearea omului de către Dumnezeu – îl situează în afara creştinismului. Iar declaraţia că Biserica Angliei nu vrea să aibă de-a face cu ,,propaganda” creaţionistă aruncă întreaga lume anglicană în afara creştinismului, nu doar pe reverendul Brown ! Asemenea opinii vorbesc încă o dată despre faptul că ceea ce se numeşte astăzi oficial creştinism nu mai este creştinism, iar credinţa autentică în Hristos şi Evanghelia Lui este numită fundamentalism[7] ignorant şi gălăgios !

Cotidienele britanice au comentat această acţiune a Bisericii Anglicane de a ieşi la rampă şi a sprijini teoria evoluţiei. Ele au remarcat faptul că ea vine într-un moment în care societatea britanică este divizată între evoluţionism şi creaţionism, iar intervenţia Bisericii va reaprinde această dezbatere, înclinând balanţa către evoluţionism. Ea s-a distanţat cu fermitate de aşa-zişii creştini fundamentalişti, care cred că teoria evoluţionistă este incompatibilă cu relatarea biblică a creării lumii. The Telegraph nota: ,,Mişcarea îndrăzneaţă a Bisericii Angliei va descuraja cu siguranţă segmentele din Biserică care cred în creaţionism şi privesc opiniile lui Darwin ca fiind direct opuse învăţăturii creştine tradiţionale. Opoziţia faţă de teoriile evoluţioniste este încă ,,un test turnesol al credincioşiei” pentru unele mişcări creştine” …

 

Reacţii faţă de atitudinea Bisericii Anglicane

Fostul ministru conservator Ann Widdecombe a declarat: ,,Este absolut grotesc. Este o nebunie şi face Biserica Angliei să pară ridicolă”. Andrew Darwin, un străstrănepot al savantului, a spus că a fost ,,uluit” de scuze, care i s-au părut ,,fără sens”. Terry Sanderson, preşedintele Asociaţiei Seculare Naţionale, a afirmat: ,,Dacă aceasta înseamnă că de acum încolo Biserica Angliei va spune ,,Nu” predării creaţionismului în şcoală, atunci noi acceptăm scuzele în numele lui Darwin”. De ce ? Aceşti seculari îl socotesc pe Darwin unul din părinţii fondatori ?

Mass-media a consemnat şi faptul că nu este prima oară în istorie când un cleric sau o Biserică creştină se vede nevoită să-şi ceară scuze pentru acţiuni trecute. În 1992, Papa Ioan Paul al II-lea a declarat că Biserica Catolică a greşit când l-a condamnat pe astronomul Galileo Galilei pentru că susţinea că pământul nu este în centrul universului, iar în urmă cu 2 ani, Biserica Angliei a spus că-i pare rău pentru rolul pe care l-a jucat în negoţul transatlantic cu sclavi[8].

 

La câteva zile după ce Biserica Anglicană a emis o ’scuză’ pentru că ,,nu a înţeles” opera lui Darwin, Biserica Catolică a anunţat că va găzdui o conferinţă pe tema evoluţionismului

În septembrie 2008, în cadrul unei conferinţe de presă, Vaticanul a anunţat că, între 3-7 martie 2009, va găzdui o întrunire internaţională cu tema ,,Evoluţia biologică: Fapte şi teorii. O evaluare critică la 150 de ani de la publicarea lucrării Despre originea speciilor”. Ea va fi organizată de Universitatea Gregoriană Pontificală din Roma în colaborare cu Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA, sub patronajul Conciliului Pontifical pentru Cultură şi ca parte a Proiectului STOQ (Ştiinţă, Teologie şi Cercetare Ontologică).

La conferinţa de presă care a anunţat evenimentul, părintele iezuit Marc Leclerc, profesor de filozofia naturii la Universitatea Gregoriană Pontificală din Roma, a spus: ,,Opera lui Charles Darwin este încă prea adesea discutată mai mult în termeni ideologici decât în cei ştiinţifici, care erau adevărata ei menire. În astfel de circumstanţe – ca oameni de ştiinţă creştini, filozofi şi teologi direct implicaţi în dezbatere alături de colegi de alte confesiuni sau fără nici o confesiune – am simţit că avem o datorie să aducem o clarificare. Scopul este de a genera o discuţie raţională foarte largă cu scopul de a favoriza dialogul fructuos dintre învăţaţi din diferite domenii de cercetare”.

El a adăugat: ,,Biserica are un interes profund într-un asemenea dialog, pe câtă vreme respectă pe deplin competenţele fiecăruia şi ale tuturor. Aceasta este, oricum, o conferinţă academică, organizată de două universităţi catolice, Universitatea Gregoriană din Roma şi Notre Dame din SUA, şi în acest fel nu este un eveniment ecleziastic. Însă, patronajul Conciliului Pontifical pentru Cultură slujeşte pentru a sublinia interesul Bisericii în astfel de chestiuni”.

Cele de mai sus generează o imagine de neutralitate a Bisericii Catolice cu privire la această chestiune şi lasă impresia că ea este interesată doar în a susţine cercetarea ştiinţifică autentică. Cu toate acestea, declaraţiile papilor, ca şi ale altor înalţi ierarhi catolici, sunt edificatoare. Astfel, arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, preşedintele Conciliului Pontifical pentru Cultură a afirmat că teoria evoluţiei este perfect compatibilă cu Scriptura şi aduce citate, în favoarea ei, din scrierile Fericitului Augustin şi ale lui Toma d’Aquino[9]. El a ţinut să sublinieze faptul că teoriile lui Darwin ,,n-au fost niciodată condamnate de Biserica Catolică, după cum nici cărţile lui n-au fost interzise”[10]. Acesta pare să fie motivul pentru care Vaticanul consideră că nu este nevoie de o scuză postumă din partea Bisericii Catolice faţă de renumitul om de ştiinţă.

De asemenea, cardinalul Paul Poupard, predecesorul arhiepiscopului Ravasi la conducerea Conciliului Pontifical pentru Cultură, a afirmat că teoria evoluţiei şi Cartea Facerii sunt ,,perfect compatibile” dacă Sfânta Scriptură este citită ,,în mod corect”. The Times relatează că, la rândul lui, cardinalul Cormac Murphy O’Connor a spus că reneagă atât creaţionismul, care este bazat pe o citire literală a Facerii şi neagă evoluţia, cât şi design-ul inteligent, pe care mulţi oameni de ştiinţă-teologi l-au descris ca fiind ,,creaţionism în halat de laborator”[11].

Atitudinea de deschidere a Vaticanului faţă de teoria lui Darwin nu este nouă. ’Evoluţia’ perspectivei catolice asupra teoriei evoluţiei a cunoscut o traiectorie extrem de sinuoasă. Astfel, Conciliul Vatican I (1870-1871) îi excomunica pe creştinii care-L negau pe Dumnezeu ca Făcător al văzutelor tuturor şi nevăzutelor. În 1909, în timpul domniei Papei Pius al X-lea, Comisia Pontificală Biblică a decretat că ,,creaţia specială” se aplică numai omului, nu şi celorlalte specii. Apoi, în 1950, Papa Pius al XII-lea declara că Biserica Catolică nu interzice studiul evoluţiei, ca în 1995, Papa Ioan Paul al II-lea să afirme că teoriile lui Darwin sunt mai mult decât nişte simple ipoteze.

În mai 2005, în cadrul predicii de inaugurare a pontificatului său, actualul papă a afirmat că oamenii ,,nu sunt rezultatele accidentale, fără sens, ale evoluţiei. În 2007, însă, Papa Benedict al XVI-lea ,,a dat semne de schimbare, spunând că ,,credinţa singură” nu poate explica întregul tablou, dar că teoria evoluţiei nu este completă şi dovedită ştiinţific”. În septembrie 2008, în cadrul unei întruniri a intelectualilor şi academicienilor din Paris, papa a spus că structura Bibliei ,,exclude prin natura ei orice este cunoscut astăzi ca fiind fundamentalism. De fapt, cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi nicicând echivalat pur şi simplu cu litera cărţii”.

Cotidianul consemnează faptul că, în prezent, ,,Vaticanul nu sprijină interpretarea literală a genezei, spunând că aceasta nu este decât o alegorie a modului în care Dumnezeu a creat lumea. În acest sens, Biserica Catolică propovăduieşte o evoluţie teistă, spunând că nu există nici un motiv pentru care Dumnezeu nu s-ar fi putut folosi de un proces evolutiv pentru plăsmuirea speciei umane”. Cu alte cuvinte, bine meşteşugite, catolicismul neagă crearea omului de către Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa.

(Aceleaşi surse ca la partea I)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 48/martie-aprilie 2009 

 

 

PARTEA A III-A

În episoadele anterioare, am încercat să surprindem atmosfera creată în jurul anului Darwin, controversa pe marginea predării în şcoli a evoluţionismului şi/sau creaţionismului, ca şi faptul că Biserica Anglicană i-a cerut scuze lui Charles Darwin, iar Vaticanul a organizat o conferinţă internaţională pe tema evoluţionismului. În cele ce urmează, ne vom continua periplul pe mapamond pentru a schiţa o imagine concisă asupra opiniilor credincioşilor diferitelor religii ale lumii şi îndeosebi a opiniilor creştine, prezentând câteva aspecte inedite din gândirea protestantă şi încheind prin a analiza amănunţit poziţia ortodoxă.

 

Acceptă sau nu teoria evoluţionistă credincioşii diferitelor religii de pe glob ?

Cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin, Centrul de Cercetare al Forumului Pew pentru religie şi viaţă publică a realizat un raport care a explorat vederile americanilor în funcţie de religia pe care o au. Studiul a evidenţiat că, în general, oamenii acceptă teoria lui Darwin, iar opoziţia vine aproape în totalitate dinspre grupurile religioase, în frunte fiind cele creştine. Dintre grupurile religioase, budiştii sunt cei mai mari susţinători ai teoriei evoluţioniste (81%), urmaţi îndeaproape de hinduşi (80%), 4 din 5 hinduşi fiind de acord că evoluţia este cea mai bună explicaţie a originii vieţii umane pe pământ. Apoi, 77% din evrei şi 72% din totalitatea celor neafiliaţi nici unei religii acceptă teoria lui Darwin. Musulmanii (45%) se află pe locul 5 printre cei mai puţin entuziaşti faţă de evoluţionism, în studiul care a sondat un total de 12 grupuri religioase. În coada listei se situează protestanţii evanghelici (24%), mormonii (22%) şi martorii lui Iehova (7%).

O altă analiză a opiniei oamenilor în funcţie de religia care o au, care scrutează într-amănunt lumea creştină – de la ortodocşi până la mormoni –, construieşte o paralelă inedită între poziţia oficială a diferitelor Biserici creştine şi atitudinile pe care le au credincioşii acestora. Ea surprinde o diversitate foarte mare de opinii printre creştini şi chiar în sânul aceleiaşi confesiuni – care variază de la respingere totală, chiar ostilă, la indiferenţă, până la deschidere şi acceptare fără rezerve –, vădind gradul extrem de ridicat în care această teorie ştiinţifică a erodat credinţa creştină.

Potrivit acestei analize, vederile ortodocşilor americani despre evoluţie sunt împărţite: 33% dintre ei susţin înlocuirea evoluţiei cu creaţionismul în şcoli, 35% resping această idee, în timp ce 32% nu pot oferi o opinie asupra subiectului. Studiul a cercetat şi problema compatibilităţii evoluţiei cu ideea că Dumnezeu este creatorul lumii şi a relevat că 41% dintre ortodocşii americani socotesc că nu există nici un conflict între aceste idei, 38% le consideră opuse, iar 21% spun că nu pot aprecia. Asupra opiniilor ortodoxe vom reveni mai târziu, într-amănunt.

Oficial, Biserica Romano-Catolică propovăduieşte o formă de ’evoluţie teistă’ susţinând că nu există nici un conflict între adevărul credinţei – că Dumnezeu a creat universul şi tot ceea ce este în el, şi adevărul ştiinţei – că procesele naturale au condus la starea actuală a lumii fizice, inclusiv la evoluţia omului. Ea consideră că procesele naturale evoluţioniste sunt unelte prin care a avut loc lucrarea dumnezeiască, păstrând premisa creştină cu privire la crearea particulară a sufletului omenesc în mod direct de către Dumnezeu[12]. În ultimii ani, Papa Benedict al XVI-lea a subliniat ideea că nu există ,,nici o incompatibilitate între credinţă şi raţiune”, incluzând aici filozofia şi ştiinţa.

Deşi oficial, opiniile sunt evident în favoarea acceptării teoriei lui Darwin, care a fost încorporată în învăţătura Bisericii, doar 58% dintre credincioşii Bisericii Romano-Catolice susţin că evoluţia este cea mai bună explicaţie pentru apariţia vieţii umane pe pământ.

 

Care este poziţia diferitelor denominaţiuni protestante faţă de evoluţionism ?

Denominaţiunile protestante au o varietate largă de vederi asupra subiectului. De exemplu, Biserica Metodistă Unită a aprobat, în 2008, o rezoluţie prin care a negat în mod explicit orice conflict între ,,evoluţia cosmologică, geologică şi biologică” şi învăţăturile metodiste. Biserica Unită a lui Hristos nu numai că nu găseşte nici un conflict între credinţă şi evoluţie, ci vede evoluţia ca fiind esenţialmente compatibilă cu religia, ca ,,mijloc de a privi credinţa noastră într-un mod cu totul nou”. Biserica Presbiteriană este mai prudentă în afirmaţii şi susţine că, în timp ce nu există în mod inevitabil un conflict între religie şi evoluţie, Biserica ar trebui să se abţină de la a afirma sau a nega validitatea teoriei evoluţioniste.

Printre creştinii care acceptă într-o măsură considerabil mai mică teoria lui Darwin se numără mormonii şi evanghelicii. Deşi conducătorii Bisericii lui Iisus Hristos a Sfinţilor Ultimelor Zile (n.r.: denumirea oficială a grupării mormone) au sugerat că evoluţionismul nu contrazice direct învăţătura Bisericii, doar 22% dintre credincioşi sunt de acord că acesta oferă cea mai bună explicaţie pentru apariţia vieţii pe pământ. În ce-i priveşte pe evanghelici, 24% dintre ei acceptă teoria evoluţiei. Biserica Luterană Evanghelică nu are nici o opinie autoritară asupra acestei teorii ştiinţifice, dar a sugerat că este posibil ca Dumnezeu să fi folosit evoluţia ca parte a procesului de creaţie. În schimb, Biserica Luterană – Sinodul din Missouri subscrie la o citire literală a relatării creaţiei în Cartea Facerii şi respinge în mod clar orice teorie ,,care neagă sau limitează lucrarea creaţiei aşa cum învaţă Scriptura”.

Dintre protestanţi, episcopalienii (anglicanii din America) şi baptiştii au opinii care se merită prezentate pe scurt, constituind cele două direcţii fundamentale existente în lumea creştină.

 

Biserica Episcopaliană a inclus teoria evoluţiei în catehismul său

În 1982, Biserica Episcopaliană a aprobat o rezoluţie care susţinea posibilitatea ca Dumnezeu să fi creat lumea în orice fel a ales El să facă aceasta şi a respins ,,dogmatismul rigid al ’mişcării creaţioniste’”. Ulterior, pe 14 iunie 2006, Camera Episcopilor a aprobat o rezoluţie (A 129), care afirma atât creaţia, cât şi evoluţia; pe 21 iunie 2006, ea a primit şi girul Camerei Deputaţilor. Textul rezoluţiei este următorul:

,,Cea de-a 75-a Convenţie Generală declară că Dumnezeu este Creator, potrivit mărturiei Scripturii şi Crezurilor străvechi ale Bisericii; şi aşa să fie şi de acum încolo. Teoria evoluţiei oferă o explicaţie ştiinţifică utilă şi unificatoare pentru apariţia vieţii pe pământ, multe interpretări teologice ale originilor pot îmbrăţişa cu uşurinţă o perspectivă evoluţionistă, şi o acceptare a evoluţiei este pe deplin compatibilă cu o credinţă creştină autentică şi vie; şi aşa să fie şi de acum încolo. Episcopalienii încurajează cu fermitate legislaturile statale şi comisiile de educaţie statale şi locale pentru a stabili standarde pentru educaţia ştiinţifică, bazate pe cea mai bună cunoaştere ştiinţifică existentă ca acceptată de un consens al comunităţii ştiinţifice; şi aşa să fie şi de acum încolo. Diocezele şi congregaţiile episcopaliene să ceară sprijinul oamenilor de ştiinţă şi profesorilor pentru a înţelege ceea ce constituie o cunoaştere ştiinţifică solidă”.

Preocupaţi de ignoranţa existentă printre credincioşii săi cu privire la ştiinţă, în 2005, conducătorii Bisericii Episcopaliene au solicitat Comisiei pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Credinţă a Bisericii să elaboreze un catehism despre creaţie. Acest catehism, intitulat Un catehism al creaţiei: o înţelegere episcopaliană, a fost publicat în iunie 2005 şi recomandat pentru studiu în educaţia parohială şi clasele de formare în credinţă, şcolile episcopaliene, seminariile diocezane şi parohiale, programele biblice de vacanţă, taberele de vară, recreere şi alte programe.

Catehismul este scris într-un format întrebare-răspuns, asemănător catehismului ortodox. Partea I, Teologia creaţiei, este alcătuită din învăţătura de bază a Scripturii despre creaţie; partea a II-a, Creaţia şi ştiinţa, schiţează perspectiva ştiinţifică modernă, inclusiv teoria Big Bang-ului şi evoluţia; partea a III-a, Grija faţă de creaţie, prezintă rădăcinile scripturistice ale grijii faţă de mediul înconjurător.

Câteva concepte prezente în catehism ne vor dezvălui pe deplin opinia episcopaliană. Una dintre ideile cuprinse în el este aceea potrivit căreia cele două cărţi ale lui Dumnezeu, Cartea Scripturii şi Cartea Naturii, vin din aceeaşi sursă – Cuvântul lui Dumnezeu creator şi credincioşii trebuie să dezvolte o mai bună înţelegere şi apreciere a acestui adevăr fundamental. Aceeaşi afirmaţie a făcut-o recent Papa Benedict al XVI-lea, invitând şi el la o reconciliere între ceea ce susţine ştiinţa prin Cartea Naturii, şi ceea ce susţine credinţa prin Cartea Scripturii. Se merită făcută o precizare aici: dacă atunci când spun Cartea Naturii, ei se referă la cunoştinţele acumulate de omenire prin ştiinţă sau orice alte discipline ale învăţăturii omeneşti, atunci este imposibilă o reconciliere între această Carte a Naturii – care, prin natura ei, constituie o chintesenţă a înţelepciunii firii căzute a omului, şi Cartea Scripturii – care cuprinde adevărul revelat dumnezeieşte. Vom reveni asupra acestei distincţii şi ireconcilieri între cele două tipuri de învăţături atunci când vom expune opinia ortodoxă.

O altă idee este că ştiinţa a informat şi inspirat o nouă înţelegere teologică a relaţiei lui Dumnezeu cu creaţia. Dacă ţinem cont de cele de mai sus – anume că ştiinţa constituie o înţelepciune omenească, în vreme ce teologia cuprinde învăţătura dumnezeiască – această aserţiune este ridicolă.

De asemenea, potrivit acestui catehism, Dumnezeu i-a inspirat pe scriitorii antici – în cazul nostru, Sfântul Prooroc Moisi – să descrie lumea în conceptele şi limbajul pe care ei şi auditoriul lor le puteau înţelege, nu în conceptele şi limbajul nostru. Ne vom limita la a ironiza o astfel de afirmaţie, spunând că atunci când nu putem pătrunde adâncul unor taine, precum sunt cele legate de crearea lumii şi omului, susţinem că cei care le-au expus nu au folosit concepte şi limbaj adecvat. Această incapacitate de a înţelege cuvântul Scripturii sau al scrierilor Sfinţilor Părinţi – incapacitate care poate avea motive dintre cele mai variate – a stat la baza naşterii neîncetate a noi şi noi confesiuni, fiecare având propria înţelegere a Scripturii şi Tradiţiei Bisericii. Prin urmare, nu este de mirare că astăzi, mai mult ca nicicând în istorie, se afirmă deschis că limbajul Scripturii este de neînţeles pentru cei din acest veac.

 

În schimb, Convenţia Baptistă Sudică respinge cu desăvârşire teoria evoluţiei

Cea mai mare denominaţiune protestantă americană, Convenţia Baptistă Sudică susţine că lumea a fost creată exact aşa precum ne spune Cartea Facerii. Pe 12 februarie a.c., cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin, dr. R. Albert Mohler jr., preşedintele Seminarului Teologic Baptist Sudic, a vorbit în cadrul programului său radio despre teoria evoluţiei. El afirma: ,,Dacă înţelegi creştinismul sau măcar teismul – credinţa într-un Dumnezeu atotputernic creator – şi teoria evoluţionistă în forma ei dominantă, îţi dai seama că este imposibil să le reconciliezi. Cu toate că Sfânta Scriptură nu explică toate mecanismele pe care Dumnezeu le-a folosit pentru a crea lumea, ea dă credincioşilor multe informaţii ne-negociabile despre ce este această creaţie, cine este în spatele ei şi pentru ce scop a fost creată”.

El a remarcat că ,,mecanismul generator al creaţiei”, aşa cum este văzut de cel care crede în Dumnezeu, intră în coliziune directă cu ceea ce este teoria evoluţionistă. Pe câtă vreme relatarea scripturistică a creaţiei acceptă rolul unui Creator, teoria evoluţiei ,,sugerează că selecţia naturală este mecanismul şi aceasta este în întregime naturală şi în nici un caz supranaturală. Nu există nici o posibilitate ca Dumnezeu să intervină în proces şi acesta să rămână natural”. Prin urmare, el consideră că nu există nici o compatibilitate între creştinism şi teoria evoluţiei, ba mai mult, este imposibil să crezi în acelaşi timp că Dumnezeu este Creatorul acestei lumi şi teoria lui Darwin este adevărată.

Un sondaj de opinie Gallup dat publicităţii pe 11 februarie a relevat că, la 200 de ani de la naşterea lui Darwin, majoritatea americanilor încă nu cred în evoluţie, cu doar 4 din 10 americani spunând că au acceptat teoria. ,,Cred că motivul pentru care ei nu pot crede în evoluţie este că atunci când se uită în oglindă nu pot vedea un accident”, a remarcat Mohler.

Surse
– ,,A Catechism of Creation: An Episcopal Understanding”
– Resolution no 2006-A129 ,,Affirm Evolution and Science Education”
– 14 iunie 2006, ,,News Briefs”
– 28 ianuarie 2008, Evolution Weekend to elevate discussion on religion and science
– 17 septembrie 2008, ,,Church of England issues ‘apology’ to Darwin”
– 11 februarie 2009, ,,1 in 3 Americans Unfamiliar with Darwin’s Tie to Evolution”
– 15 februarie 2009, ,,Evolution and Christianity Impossible to Reconcile, Says Evangelical Theologian”
3. http://anglicancentrist.blogspot.com, 30 iunie 2008, Human Evolution and the Public
4. http://news.newamerica.org, 13 martie 2009, ,,U.S. Buddhists, Hindus Back Evolution, Says Study”
5. http://ibcsr.org, 13 martie 2009, ,,Christian attitudes toward evolution: dismissive, indifferent, and accepting”
6. http://ibcsr.org, ,,Religious views on evolution more diverse than usually thought”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 51/septembrie-octombrie 2009 

 

 

PARTEA A IV-A

Nu este cunoştinţă fără lipsuri, oricât de mult s-ar îmbogăţi.
Dar vistieriile credinţei nu le încape cerul şi pământul
Sfântul Isaac Sirul

 

Asemenea întregii creştinătăţi, lumea ortodoxă este divizată în ce priveşte atitudinea faţă de teoria evoluţiei. Spre deosebire de alte Biserici creştine, Bisericile Ortodoxe locale nu emit documente oficiale şi nu dau verdicte cu privire la o opinie sau alta, însă ierarhii ortodocşi – preoţi sau arhierei –, ca şi teologii laici, discută conflictul evoluţionism vs. creaţionism, luând în considerare diverse argumente.

Fiindcă unele dintre considerentele folosite de diverşi ierarhi sau teologi ortodocşi merită expuse, dar şi pentru a schiţa o imagine de ansamblu asupra conceptelor contemporane existente în sânul Ortodoxiei, vom prezenta mai jos – pe cât de succint ne permite subiectul – argumentele întâlnite în articolele şi lucrările pe care le-am studiat.

 

I. Biserica Ortodoxă Greacă şi opiniile vehiculate pe marginea evoluţionismului în sânul ei. Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos

Mitropolitul Ierotei (Vlachos) de Nafpaktos şi Agios Vlasios este întâistătătorul Mitropoliei de Nafpaktos a Bisericii Ortodoxe a Greciei. Născut în 1945 în Ioannina, Grecia, el a absolvit Şcoala Teologică a Universităţii din Thessaloniki şi a fost hirotonit diacon în 1971 şi preot în 1972. A slujit în Arhiepiscopia Atenei ca predicator şi director al departamentului pentru tineret între anii 1987-1995, a predat greaca şi a ţinut cursuri de etică ortodoxă la Şcoala Teologică Sfântul Ioan Damaschin a Universităţii Patriarhiei Antiohiei, din nordul Libanului. Pe 20 iulie 1995, el a fost hirotonit episcop şi, în acelaşi an, a fost ales mitropolit de Nafpaktos şi Agios Vlasios.

Scriitor prolific, mitropolitul Ierotei a publicat mai mult de 60 de lucrări în limba greacă, unele fiind traduse în alte limbi, precum engleză, franceză, spaniolă, rusă, română, sârbă, bulgară etc. Cititorii români îl cunosc pe mitropolitul Ierotei din cărţi precum O noapte în pustia Sfântului Munte (Editura Icos, 1999), Viaţa după moarte (Editura Bunavestire, 2000), Cugetul Bisericii Ortodoxe (Editura Sofia, 2000) şi multe altele (a se vedea şi articolul Mitropolitul Ierotei ai Nafpaktos-ului şi scrierile sale)[13].

În ce priveşte subiectul de faţă, teoria evoluţiei, mitropolitul Ierotei şi-a prezentat opiniile într-un articol intitulat ,,Teologia ortodoxă şi ştiinţa”. Precaut în exprimare, ierarhul face o observaţie esenţială, afirmând că obiectele de studiu ale teologiei şi ştiinţei sunt diferite. Teologia se ocupă de Dumnezeu: cine este Dumnezeu şi cum poate dobândi omul comuniunea cu El, în timp ce ştiinţa se ocupă cu studiul lumii create, al acelor lucruri care pot fi examinate prin simţuri, şi încearcă să facă viaţa omului cât mai uşoară în starea sa căzută. Prin urmare, teologia şi ştiinţa se ’mişcă’ pe niveluri diferite şi nu poate exista nici un conflict între ele, sau între teologi şi oamenii de ştiinţă.

Cu toate acestea, în Apus a luat naştere un conflict între teologie şi ştiinţă, care a căpătat proporţii istorice când metafizica a fost identificată cu teologia[14]. Într-adevăr, când progresele ştiinţifice au condus la dărâmarea multora dintre argumentele metafizicii, atunci teologia care fusese identificată cu metafizica a fost pusă, de asemenea, sub semnul întrebării.

Mitropolitul Ierotei arată în chip strălucit care ar putea fi pricinile pentru care s-ar naşte un conflict între teologie şi ştiinţă: ,,Din nefericire, remarcăm adesea că domneşte multă confuzie între aceste două hotare şi sfere de studiu. Problemele se nasc atunci când ştiinţa este făcută sacrosanctă şi mitologică, şi când teologia este secularizată. Ştiinţa este făcută sacrosanctă când diferiţi oameni de ştiinţă utilizează datele ştiinţifice şi unele descoperiri pentru a dărâma învăţătura despre Dumnezeu sau chiar a le asocia cu Dumnezeu, un fapt care constituie ’sfidarea zeilor’ în înţelesul antic al cuvântului. De asemenea, ea este făcută sacrosanctă când ei încearcă să găsească un sistem care va rezolva toate problemele omului, chiar şi pe cele existenţiale (…).

Teologia este secularizată atunci când este respinsă esenţa ei, care este aceea de a conduce omul către curăţire, luminare şi îndumnezeire (theosis), când îşi pierde orientarea eshatologică, şi când i se dă un caracter istoric şi devine parte din societate. Mai mult decât atât, teologia este secularizată când este cu totul copleşită de anxietate şi nesiguranţă în faţa argumentului ştiinţific sau, încă, când se utilizează metodologia ştiinţei pentru a vorbi despre Dumnezeu. Într-adevăr, dacă teologia nu are criterii ortodoxe clare şi presupoziţii certe, atunci ea îşi pierde misiunea. Tot ceea ce va urma va vădi confuzia care s-a creat, ca şi diferitele hotare şi contexte în care lucrează teologia, respectiv ştiinţa”.

 

Mitropolitul Ierotei aduce în discuţie şi diferenţa dintre tipurile de cunoaştere cu care operează teologia şi ştiinţa

Pentru a-şi fundamenta opiniile, mitropolitul afirmă că teologia şi ştiinţa operează cu două tipuri de cunoaştere diferite şi aduce, în favoarea acestei aserţiuni, mărturia dată de Sfântul Ierarh Grigorie Palama în dialogul său cu Varlaam. Ca reprezentant al teologiei scolastice medievale, Varlaam susţinea că adevărul, fie el uman sau divin, este unul şi acelaşi. El socotea că adevărul revelat dumnezeieşte şi înţelepciunea care era cuprinsă în el urmăreau aceleaşi scopuri cu filozofia, care se dobândeşte prin lecţii şi ţinteşte să găsească adevărul. Astfel, el spunea că adevărul este unul, deoarece acest adevăr a fost dat apostolilor, pe câtă vreme noi îl descoperim prin studiu. Lecţiile de filozofie (în care există multe discuţii despre crearea lumii şi răscumpărarea omului) contribuie de asemenea la înălţarea omului.

Sfântul Grigorie Palama – folosind multe citate din Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii – vorbeşte despre adevărul a două tipuri de înţelepciune şi cunoaştere. În întreaga sa lucrare, găsim subliniată această diferenţă esenţială dintre cunoaşterea dumnezeiască şi cea omenească. Sfântul Grigorie scrie: ,,De unde este arătat că adevărul este de două feluri: unul este rezultatul învăţăturii inspirate de Dumnezeu, pe când celălalt nu este nici necesar, nici nu mântuieşte, el urmăreşte înţelepciunea seculară, dar dobândeşte mult mai puţin”. Neîndoios, sfântul nu respinge înţelepciunea lumească, dar o socoteşte inferioară adevărului revelat de Dumnezeu: ,,Cu toate acestea, introducerea filozofiei seculare pentru cunoaşterea fiinţelor nu este în întregime falsă, în unele circumstanţe ea poate fi adevărată, dar aceasta nu este cunoaşterea fiinţelor şi înţelepciunea pe care Dumnezeu a dat-o proorocilor şi apostolilor. Acesta este Sfântul Duh. Că egiptenii şi haldeii şi elenii sunt părtaşi ai Sfântului Duh – aceasta noi nu am auzit nicicând până astăzi”.

Sfântul Ierarh Grigorie Palama. Frescă sârbească

De fapt, acest dialog dintre Sfântul Ierarh Grigorie Palama şi Varlaam scoate în evidenţă diferenţa dintre teologia ortodoxă, a Răsăritului, şi cea scolastică, a Apusului, ceea ce explică în mare măsură de ce, în Apus, teologia a fost identificată cu metafizica. Pe scurt, teologia scolastică foloseşte o singură metodă de studiu atât pentru fiinţele create, cât şi pentru Dumnezeu, necreat. Aceasta înseamnă că apusenii au încercat să-L înţeleagă pe Dumnezeu prin aceeaşi metodă pe care au utilizat-o pentru a investiga creaţia şi fenomenele naturale, adică prin raţiune. În schimb, teologia ortodoxă foloseşte o metodologie dublă pentru Dumnezeu şi creaţie; adică, ea utilizează raţiunea pentru a investiga creaţia, natura fiinţelor, a examina fenomenele naturale, în timp ce cu nous-ul[15], care este curăţit şi luminat de lumina Sfântului Duh, atinge cunoaşterea lui Dumnezeu. Astfel, metoda utilizată de Părinţi pentru cunoaşterea lui Dumnezeu este trăirea duhovnicească.

Cu alte cuvinte, am putea spune că, pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, răsăritenii folosesc metoda demonstrativă (isihastă) – trăirea, călătoria omului către îndumnezeire (theosis), pe câtă vreme apusenii utilizează metoda dialectică, adică a vorbirii şi dezbaterii raţionale. Mitropolitul Ierotei conchide: ,,Toate acestea arată că educaţia lumească – şi aceasta include ştiinţa – acţionează la un nivel, în timp ce cunoaşterea lui Dumnezeu, adică scopul şi ţinta teologiei, acţionează la alt nivel. O ştiinţă care încearcă să-L înţeleagă pe Dumnezeu prin propria metodologie (raţiunea), şi o teologie care lasă în urmă metoda isihastă, utilizând raţiunea pentru toate obiectele de studiu inclusiv Dumnezeu, sunt la fel de falimentare”.

Surse selective
1. http://orthodoxwiki.org, ,,Evolution”
2. Mitropolitul Ierotei (Vlachos) de Nafpaktos, ,,Orthodox Theology and Science”, Greek Orthodox Theological Review, primăvara 1999, vol. 44, nr. 1-4
3. Preot George Metallinos, ,,Faith and Science in Orthodox Gnosiology and Methodology”
4. Preot George Nicozisin, ,,Creationism versus Evolution”
5. Mitropolitul Kallistos (Ware) de Diokleia, ,,Orthodoxy and Evolution”
6. John P. Maletis, ,,Let there be Light: An Orthodox Christian Theory of Human Evolution for the 21st Century”, Theandros, vol. 5, nr. 3.
7. Dr. Alexander Kalomiros, ,,The Six Dawns”
8. Ieromonah Serafim Rose, ,,Cartea Facerii, crearea lumii şi omul începuturilor”, Editura Sophia, Bucureşti 2001

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 54/ianuarie-februarie 2010 

 

 

PARTEA A V-A 

Părintele George Metallinos întregeşte imaginea de ansamblu schiţată de argumentele mitropolitului Ierotei

Protopresbiterul George Metallinos, un alt nume cunoscut din Biserica Ortodoxă a Greciei, este un teolog grec, istoric şi profesor la Universitatea din Atena. Născut în 1940 în Insula Corfu, Grecia, el a absolvit teologia în 1962 şi literatura clasică în 1967, la Universitatea din Atena. În 1965, a devenit asistent cercetător la Departamentul de Patrologie al Universităţii din Atena, iar între anii 1969-1975 a urmat cursuri post-universitare la Universităţile din Bonn şi Koln. În urma studiilor sale, el a dobândit titlul de doctor în teologie la Universitatea din Atena şi doctor în filozofie-istorie la Universitatea din Koln. În anul 1971, el a intrat în rândul clerului ortodox grec.

Din 1984, el a fost profesor la Şcoala Teologică a Universităţii din Atena, predând Istoria spiritualităţii în timpul perioadei post-bizantine, Istoria şi teologia cultului, şi Istorie bizantină. Între anii 2004-2007, a fost decan al Şcolii Teologice şi a primit titlul de profesor emerit. De-a lungul vieţii, a publicat peste 40 de lucrări în limba greacă şi nenumărate articole.

În articolul intitulat ,,Credinţă şi ştiinţă în gnoseologia şi metodologia ortodoxă”, părintele George Metallinos subliniază faptul că aşa-zisul conflict îndelungat dintre credinţă şi ştiinţă aparţine spaţiului apusean. El începe să se dezvolte în secolul al XVII-lea, când exista deja o înstrăinare şi diferenţiere spirituală între Apusul raţional şi Răsăritul ortodox. Punctele de cotitură (în raport cu Răsăritul ortodox) ale gândirii apusene le-au constituit scolasticismul (secolul XIII), nominalismul (secolul XIV), umanismul/renaşterea (secolul XV), reforma (secolul XVI) şi iluminismul (secolul XVII). Ele au reprezentat o serie de revoluţii şi, în acelaşi timp, breşe în structura civilizaţiei creştine.

Revoluţia ştiinţifică din Europa Apuseană a secolului al XVII-lea a contribuit decisiv la separarea domeniilor credinţei şi cunoaşterii. Ea a avut drept rezultat următorul principiu axiomatic: filozofia nouă (pozitivă) acceptă doar adevărurile care sunt verificate prin gândirea raţională, care are autoritate absolută în gândirea apuseană. Acest cadru va distruge practic ţesătura fină a învăţăturii creştine, acceptând unele dogme, iar pe altele respingându-le, transformând în final creştinismul într-un soi de teism extrem de vicios[16].

Aceste fenomene nu s-au regăsit în Răsărit, fiindcă potrivit Sfinţilor Părinţi cunoaşterea este definită de obiectul care trebuie cunoscut, care este de două feluri: necreat şi creat. Prin credinţă poate fi cunoscut necreatul, iar prin ştiinţă creatul. Sfântul Ioan Damaschin rezumă această tradiţie patristică astfel: este cu neputinţă să găsim în creaţie o icoană care să ne dezvăluie felul existenţei Sfintei Treimi, căci cum ar fi cu putinţă pentru creaţie, care este complexă şi schimbătoare şi poate fi descrisă, care are formă şi este pieritoare, să dezvăluie cu limpezime esenţa dumnezeiască, care este liberă de toate aceste caracteristici ?

 

Două tipuri de cunoaştere, croite după ceea ce urmăresc a cunoaşte

Prin urmare, tradiţia ortodoxă exclude acest conflict teoretic din domeniul cunoaşterii şi face aceasta prin deosebirea clară a celor două tipuri de cunoaştere şi înţelepciune: dumnezeiască, adică ’de sus’, şi seculară, sau mai slabă. Prima este supranaturală, a doua este naturală, şi ele corespund distincţiei clare dintre necreat şi creat, dintre Dumnezeu şi creaţie. Aceste două tipuri de cunoaştere necesită două metode de învăţare: prima – prin comuniunea omului cu necreatul în inimă, adică prin prezenţa energiei necreate a lui Dumnezeu în inima omului, iar a doua – prin exersarea puterii intelectuale a omului.

Părintele Metallinos merge mai departe în explicitarea diferenţelor şi căilor celor două tipuri de cunoaştere. Astfel, el spune că în domeniul credinţei, profesorul cunoaşterii necreatului este stareţul sau părintele duhovnicesc, călăuza sau ’profesorul pustiei’; iar în domeniul ştiinţei, doar specialistul înţelege cercetarea celorlalţi oameni de ştiinţă din acelaşi domeniu. Adoptarea concluziilor sau descoperirilor unei ramuri ştiinţifice este supusă doar atenţiei specialiştilor, şi nu celor care nu sunt capabili să examineze astfel de concepte, altfel nu ar mai avea loc nici un fel de progres ştiinţific. Aşijderea, în domeniul credinţei, tradiţia patristică şi Sinoadele Ecumenice funcţionează pe această cunoaştere empirică a necreatului, care stă în mâna celor cunoscători, celor care au trăit-o şi au împărtăşit-o urmaşilor lor. George Metallinos conchide: ,,Nu există Sinod Ecumenic fără prezenţa celor îndumnezeiţi, a celor care văd dumnezeiescul (aceasta este problema sinoadelor de astăzi)”[17].

În concluzie, aceeaşi încredere este acordată oamenilor de ştiinţă în domeniul în care sunt specialişti, ca şi adevăraţilor trăitori duhovniceşti în domeniul credinţei.

 

Grefarea problemei apusene în Răsăritul ortodox

Din nefericire, aşa-zisul conflict dintre credinţă şi ştiinţă şi-a găsit adepţi printre teologii răsăriteni. Acest lucru a fost posibil prin importarea din Apusul raţional a metafizicii confundate până la identificare cu teologia. Metallinos deplânge acest fenomen: ,,Introducerea metafizicii în teologia noastră populară şi academică este datorată, în principal, lui Adamantios Korais. Din acest motiv, Korais a devenit o autoritate pentru teologii noştri academici, ca şi pentru mişcările morale populare. Aceasta înseamnă că curăţirea inimii a încetat să mai fie socotită o condiţie esenţială a teologiei (n.r.: sau a teologhisirii) şi locul ei a fost luat de educaţia scolastică. Aceeaşi problemă a apărut în Rusia în vremea lui Petru cel Mare (secolele XVII-XVIII)”.

Ca urmare, iluminiştii greci, în frunte cu Adamantios Korais ca ’patriarh’ al lor, au fost metafizici în teologia lor şi au reuşit să grefeze înlăuntrul Ortodoxiei conflictul existent în lumea apuseană. Monahii din Muntele Athos care au fost contemporani acestui fenomen au luptat împotriva introducerii raţionalismului apusean pe tărâmul credinţei ortodoxe. Ei nu s-au opus ştiinţei vremii, din contră, în măsura în care aceasta aducea lumină asupra diverselor aspecte ale vieţii, ei nu întârziau să accepte descoperirile ştiinţifice. De pildă, Sfântul Nicodim Aghioritul († 1809), în lucrarea sa Symbouletikon, accepta ultimele teorii din vremea sa cu privire la funcţionarea inimii. Nici Sfântul Atanasie din Paros († 1813) nu a luptat împotriva ştiinţei, ci împotriva utilizării ei nefaste de către iluminiştii naţiei greceşti.

Sfântul Nicodim Aghioritul († 1809)

Aceşti slujitori ai lui Dumnezeu socoteau ştiinţa ca un dar al lui Dumnezeu pentru îmbunătăţirea vieţii omului pe pământ; dar se opuneau, pe bună dreptate, utilizării ştiinţei într-o luptă metafizică împotriva credinţei, precum se obişnuia în Apus şi se transfera acum şi în Răsărit. Eroarea nu era a lor, ci – precum spune George Metallinos – ,,a iluminiştilor greci care, neavând nici o legătură cu punctul de vedere patristic cu privire la cunoaştere, cu toate că erau ei înşişi preoţi şi monahi, au transferat conflictul european al metafizicienilor şi empiriştilor în Grecia, vorbind despre religie iraţională. Aceasta în timp ce Părinţii Ortodoxiei, făcând deosebire între cele două tipuri de cunoaştere, au făcut deosebire totodată între raţional şi supra-raţional” …

În finalul articolului său, Metallinos conchide: ,,O Biserică care persistă în teologie metafizică va fi întotdeauna silită să-i ceară iertare lui Galileo Galilei[18]. Dar o ştiinţă care ignoră de asemenea hotarele sale se va degrada în metafizică şi fie se va preocupa de existenţa lui Dumnezeu (care nu este responsabilitatea sa), fie Îl va respinge cu totul”.

* * *

În cele ce urmează, vom vedea care au fost urmările grefării în sânul Ortodoxiei a acestui conflict dintre credinţă şi ştiinţă, şi la ce concluzii ajung unii teologi greci din zilele noastre cu privire la teoria evoluţiei.

(Aceleaşi surse ca la partea a IV-a)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 55/martie-aprilie 2010

 

 

PARTEA A VI-A

În Biserica Ortodoxă Greacă, întâlnim şi clerici care au opinii contrare celor expuse de Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos şi protopresbiterul George Metallinos. Cu alte cuvinte, teoria evoluţiei îşi găseşte adepţi printre teologii ortodocşi greci şi începe să se strecoare în rândul învăţăturilor Bisericii

Încă din anii ’1970, periodicul oficial al Arhiepiscopiei Greceşti, Observatorul ortodox tipărea articole cu totul surprinzătoare prin marea lor îndepărtare de Ortodoxie. Unul dintre ele, intitulat ,,Evoluţia: o erezie ?”, îl citează pe binecunoscutul teolog ortodox Panaghiotis Trempelas: ,,Pare a fi mai slăvit şi mai dumnezeieşte şi mai în armonie cu metodele obişnuite ale lui Dumnezeu, pe care le vedem zilnic înfăţişate în natură, să fi creat feluritele forme prin metode evoluţioniste, El Însuşi rămânând întâia şi suprema Cauză creatoare a cauzelor secundare şi nemijlocite cărora li se datorează dezvoltarea varietăţii speciilor”. Articolul conchide: ,,Atâta vreme cât creştinii recunosc puterea creatoare a lui Dumnezeu în procesul evoluţiei, este un lucru îndrăzneţ şi pripit să numim evoluţia o erezie”, concluzia finală fiind aceea că evoluţia nu poate fi cu adevărat o erezie, de vreme ce există o mulţime de creştini care cred în ea (?!).

În alt articol din Observatorul ortodox, părintele Antonie Kosturos răspunde la o întrebare pusă de un cititor: ,,Dacă Adam şi Eva au fost primele fiinţe omeneşti, de unde şi-a luat soţie fiul lor, Cain ? Oare Biserica noastră limpezeşte cumva această problemă ?” Părintele Antonie Kosturos răspunde: ,,Obârşia omului este prea îndepărtată în istorie ca vreo persoană sau un grup de persoane să ştie începutul omului. Ştiinţa încă bâlbâie în căutarea răspunsurilor. Cuvântul Adam înseamnă pământ, cuvântul Eva, viaţă. În general, dar numai în general, teologii noştri tradiţionali împărtăşesc părerea că noi toţi ne tragem dintr-un bărbat şi o femeie … Sunt alţii ce simt că omenirea a apărut în grupuri, ici şi colo … Nici un teolog nu are un răspuns definitiv la problema obârşiei şi dezvoltării omului”.

În alt răspuns, acelaşi părinte spune: ,,Poate că sunt mai mulţi Adami şi Eve ce au apărut deodată în diferite zone, iar apoi s-au întâlnit. Felul cum a fost creat omul şi cum a procreat la început este o taină. Nu lăsaţi pe nimeni să vă spună altceva. Biserica noastră vă dă prilejul să cântăriţi subiectele pe care le menţionaţi şi să veniţi cu propriile speculaţii asupra lor”.

Aşadar, potrivit acestor ’teologi’ ortodocşi greci, ceea ce învăţăm în sânul Bisericii, în timpul slujbelor, al predicilor şi cazaniilor şi ceea ce citim în particular din scrierile Sfinţilor Părinţi nu este prea clar şi definitiv. Noi, însă, suntem de altă părere. Sfinţii Părinţi ne-au învăţat că ’a crede drept’ nu depinde de numărul celor care cred drept, ci de aderarea la învăţătura Scripturii şi Tradiţiei ortodoxe. Prin urmare, afirmaţia că evoluţia nu poate fi cu adevărat o erezie, de vreme ce există o mulţime de creştini care cred în ea nu are nici un fundament pentru un creştin autentic; din contră, ea sună mai degrabă a impunere a unei idei din pricina opiniei unei majorităţi, nicidecum fiindcă ideea în sine este veridică.

De asemenea, răspunsurile părintelui Antonie Kosturos pun într-o lumină nefavorabilă teologia ortodoxă. Ar fi de remarcat faptul că el afirmă că ştiinţa încă bâlbâie în căutarea răspunsurilor, cu toate că el a fost întrebat dacă Biserica Ortodoxă are un răspuns, nu ştiinţa. Prin urmare, el se situează dintru bun început în ’tabăra’ celor care privesc către ştiinţă ca spre sursa tuturor răspunsurilor la asemenea întrebări ontologice, în vreme ce au încetat să privească spre Biserică, ce a răspuns deja – şi răspunsul său este clar şi definitiv. Apoi, el sugerează că nu ştim cu exactitate dacă a existat vreodată o persoană precum Adam; potrivit lui, unii teologi împărtăşesc ideea că ne-am trage dintr-un bărbat şi o femeie, alţii că omenirea a apărut în grupuri ş.a.m.d.. Fără a intra în amănunte, ne întrebăm: cum rămâne cu praznicele ortodoxe în cinstea lui Adam şi a celorlalţi strămoşi ? Şi cu pomenirea neîncetată a lui Adam cel întâi-zidit şi a păcatului său pe tot parcursul Postului Mare ? Şi, de fapt, cu întreaga teologhisire a Bisericii despre păcatul strămoşesc şi izgonirea lui Adam din Rai, pe care stau aceste rânduieli bisericeşti ?

Nu este de trecut cu vederea faptul că o teorie asemănătoare cu ideile insinuate de părintele Antonie Kosturos – anume, că este posibil ca omenirea să fi apărut în grupuri – a fost emisă de teologul iezuit Karl Rahner (1904-1984). Rahner este îndeobşte socotit a fi principalul teolog romano-catolic al secolului XX şi el a servit drept expert papal oficial înaintea şi în timpul Conciliului Vatican II (1963-1965). Să fie doar o coincidenţă de vederi între teoria lui Rahner şi cele expuse de Antonie Kosturos … ?

Ultima sa afirmaţie, aceea că ,,Biserica noastră vă dă prilejul să cântăriţi subiectele pe care le menţionaţi şi să veniţi cu propriile speculaţii asupra lor” este de asemenea remarcabilă, fiindcă mărturiseşte deschiderea Bisericii Ortodoxe oficiale faţă de tot felul de învăţături străine, începând cu speculaţiile oricărei persoane dornice să-şi dea cu părerea în diferite domenii ale teologiei.

 

Acelaşi gen de idei îl găsim vehiculat astăzi

Într-un articol recent, apărut pe unul din site-urile oficiale ale lumii ortodoxe greceşti, www.orthodoxresearchinstitute.org, şi intitulat ,,Creaţionism versus evoluţie”, sunt vehiculate idei asemănătoare. Articolul în speţă este semnat de părintele George Nicozisin (foto), aparţinând de Arhiepiscopia Greacă a Americii, care este preot de peste 50 ani şi a ţinut cursuri şi conferinţe la colegii şi universităţi, şi a condus şi a predat cursuri în seminarii pentru preoţi, administratori şi profesori de şcoală bisericească în întreaga arhiepiscopie.

În articolul ,,Creaţionism versus evoluţie”, el începe prin a spune că omului primitiv i se părea că pământul este plat şi abia în secolul VI î.Hr, grecii antici au afirmat că pământul are o formă sferică. Tot aşa, afirmă el, se întâmplă în ce priveşte evoluţia omului, şi la întrebarea dacă există, într-adevăr, un conflict între ştiinţă şi religie în privinţa originii omului, răspunde: ,,Dacă luăm abordarea fundamentalistă (tot ceea ce se află în Scriptură trebuie luat literal), atunci există un conflict. Dacă, totuşi, nu orice cuvânt din Scriptură trebuie luat în mod literal, atunci nu există esenţialmente nici un conflict. Cu alte cuvinte, până ajungem la crearea omului aşa cum îl ştim şi Scriptura vorbeşte despre el !” Mai jos, el spune explicit: ,,Părinţii Răsăriteni, vorbind în general, nu au adoptat un punct de vedere fundamentalist în ce priveşte creaţia”.

Făcând o astfel de afirmaţie, părintele George Nicozisin se situează în afara învăţăturii Sfinţilor Părinţi, care ne spun că Sfânta Scriptură se înţelege atât în sens literal, cât şi alegoric, şi subliniază faptul că înţelesul alegoric nu-l exclude nicidecum pe cel literal. Există neîndoios unele exprimări în Scriptură care nu pot fi luate nicidecum literal, dar ele aparţin genului poetic şi au menirea de a da expresivitate textului şi a-l ajuta pe om să pătrundă, pe cât îi este cu putinţă, înţelepciunea dumnezeiască. Însă în ce priveşte Cartea Facerii, tâlcuirile pe care ni le-au lăsat moştenire sfinţi precum Vasilie cel Mare, Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul sau Ambrozie al Milanului ne dovedesc că ei au înţeles în mod literal cuvântul Scripturii, chiar dacă în multe cazuri au găsit acestuia şi un înţeles simbolic sau adânc teologic.

În tâlcuirea sa la Cartea Facerii, Sfântul Vasilie cel Mare ne spune limpede: ,,Cei care nu interpretează cuvintele Scripturii în sensul lor propriu spun că ’apa’ de care vorbeşte Scriptura nu este apă, ci altceva de altă natură, şi interpretează cuvintele ’plantă’ şi ’peşte’ cum li se pare lor. (…) Eu când aud că Scriptura zice ’iarbă’, înţeleg iarbă; când aud ’plantă’, ’peşte’, ’fiară’, ’dobitoc’, pe toate le înţeleg aşa cum sunt spuse. Nu mă ruşinez de Evanghelie (potrivit Romani 1, 16). (…) Mi se pare, însă, că cei care nu înţeleg lucrul acesta, adică cei care folosesc interpretarea alegorică, au încercat să dea Scripturii o vrednicie închipuită, punând pe seama ei propriile lor idei, schimbând sensul cuvintelor Scripturii cu folosirea unui limbaj figurat. Înseamnă, însă, să te faci mai înţelept decât cuvintele Duhului, când, în chip de interpretare a Scripturii, introduci în Scriptură ideile tale. Deci, să fie înţeleasă Scriptura aşa cum a fost scrisă”.

Din nefericire, o astfel de poziţie – potrivit căreia cei care susţin înţelegerea literală a Scripturii sunt numiţi fundamentalişti – este destul de curentă şi îşi găseşte mulţi adepţi printre teologii ortodocşi de astăzi. În realitate, cei care adoptă această poziţie pun, la rândul lor, într-o lumină nefavorabilă teologia şi tradiţia ortodoxă. Ei ajung să relativizeze interpretarea autentică a Scripturii pe care am moştenit-o de la Sfinţii Părinţi şi care se află înscrisă în Tradiţia Bisericii şi acordă mai multă credibilitate ştiinţei contemporane, ca şi cum s-ar ruşina de Evanghelie …

În finalul articolului, părintele George Nicozisin pune câteva întrebări retorice care dezvăluie faptul că el acceptă întru totul evoluţionismul: ,,Am evoluat noi din apă ? Copilul trăieşte o perioadă a dezvoltării în pântecele mamei sale care este o lume lichidă. (…) Am evoluat noi din animale ? Oamenii din vechime nu arătau ca noi. De fapt, ei ar putea fi înspăimântaţi de forma şi înfăţişarea pe care o avem noi, descendenţii lor ! Chiar ştiinţa modernă este de acord că într-un anumit moment, omul şi-a asumat ceva care l-a făcut diferit de lumea animală … el a devenit o fiinţă raţională (care gândeşte, discerne, evaluează, hotărăşte şi acţionează). Dacă ştiinţa modernă ar putea dovedi fără nici o umbră de îndoială că omul a evoluat din amoebă, reptile, viaţa animală în ceea ce este el astăzi, teologia ortodoxă ar fi capabilă să facă acceptarea de tranziţie mult mai rapid decât teologia apuseană”.

Având în vedere că cel care vorbeşte este un preot ortodox, afirmaţiile sale sunt halucinante. Când spune că dacă ştiinţa ar putea dovedi ceva, teologia ortodoxă s-ar alinia acesteia, el tăgăduieşte superioritatea cunoaşterii prin revelaţie dumnezeiască în faţa cunoaşterii empirice. Altfel spus, socotind că ştiinţa ar putea adăuga ceva la revelaţie, el aşează învăţătura Bisericii în rândul celorlalte învăţături ale lumii, imperfecte, care pot fi îmbunătăţite sau pot suferi modificări, negându-i astfel caracterul dumnezeiesc.

(Aceleaşi surse ca la partea a IV-a)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 56/mai-iunie 2010

 

 

PARTEA A VII-A

O altă încercare de a aduce ’îmbunătăţiri’ învăţăturii Bisericii o întâlnim în paginile unui jurnal de teologie şi filozofie ortodoxă

Opinii mai îndrăzneţe găsim în articolul ,,Să fie lumină. O teorie ortodoxă a evoluţiei omului pentru secolul XXI”, semnat de John Maletis şi apărut în periodicul Theandros, o publicaţie ortodoxă independentă din America. Autorul mărturiseşte încă de la început că utilizează ,,o teorie ipotetică hibridă constând îndeosebi din darwinism şi teologie patristică” pentru a ,,demonstra că ştiinţa şi credinţa împărtăşesc un fundament comun, probabil mult mai cuprinzător decât s-a crezut vreodată”. El susţine că având ,,un discernământ atent al fiecărei categorii, este posibil a ajunge la o sinteză în care termeni precum ’Darwin’, ’grădina Edenului’, Originea speciilor şi Cartea Facerii să nu fie diametral opuse”.

În ansamblu, articolul este o culegere de idei pro-evoluţioniste care au fost larg răspândite în anii ’1970 printre teologii şi gânditorii ortodocşi. Dintre acestea, Maletis punctează câteva: evoluţia NU este o teorie, ci un fapt ştiinţific care poate fi observat pretutindeni; noi, oamenii, suntem produsul primei forme de viaţă din lume şi întreaga viaţă – microorganismele, plantele şi animalele – poate fi privită ca o ’ramură’ a rasei umane; deoarece noi, fiinţele umane, am evoluat în organisme mai complexe, am dezvoltat facultăţi mintale superioare şi într-un anumit moment în istorie am devenit mai conştienţi de lumea din jurul nostru şi de noi înşine şi, în cele din urmă, de liberul arbitru etc.

Astfel de idei aduc atingere învăţăturii ortodoxe, după cum vom vedea când vom lua în discuţie opiniile medicului ortodox Alexandru Kalomiros, unul dintre principalii promotori ai evoluţionismului în cercurile teologice ortodoxe.

 

Recent, afirmaţiile unui ierarh ortodox marcant au stârnit tulburare printre credincioşi

Dacă publicaţia Theandros nu este afiliată nici unei instituţii sau jurisdicţii ortodoxe şi îşi propune să prezinte diverse puncte de vedere teologice, şi, prin urmare, ceea ce se găseşte în paginile sale nu are multă greutate, nu acelaşi lucru se poate spune despre afirmaţiile pe care le face un ierarh ortodox, mai ales unul de talia Mitropolitului Calist de Diocleea, aparţinând de Patriarhia Constantinopolului.

Născut în 1934 în Marea Britanie, pe numele său de mirean Timothy Ware, el a crescut în Biserica Anglicană ca la 24 ani să îmbrăţişeze credinţa ortodoxă. După 8 ani, este tuns în monahism, primind numele de Calist, şi în acelaşi an începe să predea studii ortodoxe răsăritene la Universitatea Oxford, poziţie pe care o va ocupa vreme de 35 ani (1966-2001), până la retragerea sa. În 1982, părintele Calist a devenit episcop de Diocleea, iar în martie 2007, Patriarhia Constantinopolului a ridicat Episcopia de Diocleea la rangul de mitropolie şi pe episcopul Calist la demnitatea de mitropolit.

Mitropolitul Calist de Diocleea este autorul mai multor cărţi de largă circulaţie, precum Biserica Ortodoxă, apărută sub numele său de mirean în 1963 şi reeditată şi revizuită de nenumărate ori. În 1995, el a publicat un volum asociat, intitulat Calea ortodoxă, care constituie o introducere în dogmele Bisericii Ortodoxe, dar cele mai multe din lucrările sale sunt traduceri din scrierile Sfinţilor Părinţi.

De la retragerea sa în 2001, mitropolitul a continut să ţină cursuri de creştinism ortodox, călătorind mult. Recent, el a ţinut o prelegere la Universitatea Pacific din Seattle în care a făcut o sumă de aserţiuni care vădesc un sincretism între învăţătura ortodoxă şi conceptele ştiinţifice contemporane. Astfel, el începe prin a spune că religia şi ştiinţa lucrează la niveluri diferite, utilizează metode şi tipuri diferite de mărturii, deoarece oamenii de ştiinţă lucrează cu dovezi ale simţurilor noastre, iar teologii, gânditorii religioşi utilizează datele revelaţiei, ale Scripturii. Apoi, mitropolitul creează o graniţă artificială între religie şi ştiinţă, afirmând că ele răspund la tipuri diferite de întrebări: ştiinţa ne spune ce este în univers şi, în măsura în care noi putem descoperi, cum a venit universul la existenţă în forma pe care o are acum, pe când religia ne răspunde la întrebări de genul de ce a fost creată lumea şi care este scopul vieţii noastre pe pământ. La toate aceste întrebări răspund deopotrivă ştiinţa şi religia şi conflictul dintre ele se naşte tocmai din cauza faptului că, în chestiunile de maximă importanţă, răspunsurile lor sunt în opoziţie totală.

Mitropolitul Calist de Diocleea, alături de un alt ierarh modernist al vremurilor noastre, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, conducătorul Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei

În ce priveşte teoria evoluţiei, mitropolitul Calist afirmă: ,,Pentru mine însumi, ca ortodox, nu văd nici o problemă în a accepta perspectiva evoluţionistă a universului, care este prezentată de ştiinţa modernă. Şi cred că nu ar trebui să spunem că evoluţionismul este aproape o teorie, o speculaţie, fiindcă dovezile lui sunt foarte puternice. Nu văd nici o problemă pentru credinţa mea ca ortodox să fie posibil ca Dumnezeu să lucreze prin evoluţie. Nu a avut nevoie să creeze la început totul precum este astăzi; ar fi putut lucra prin procesul evoluţionist”. În finalul prelegerii sale, după ce a trecut din tabăra religiei în cea a ştiinţei, revine pe tărâmul dogmatic afirmând: ,,Din punct de vedere religios, dorim să afirmăm că fiinţele umane au un statut unic în univers fiindcă sunt create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Fiinţa umană nu este pur şi simplu o maimuţă superioară, însă folosind expresia ,,după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, spunem ceva despre fiinţele umane pe care ştiinţa nu o poate nici confirma, nici nega. Ne mişcăm în afara domeniului ştiinţific”.

Iată cum încearcă un ierarh ortodox contemporan să ’împace’ ştiinţa şi religia, strecurând printre gândurile sale, şi implicit în cuvântările şi lucrările sale, aserţiuni de genul: ,,Nu văd nici o problemă pentru credinţa mea ca ortodox să fie posibil ca Dumnezeu să lucreze prin evoluţie”. Şi dacă un asemenea ierarh, care aparţine mediului academic şi s-a împărtăşit atât de învăţătura Sfinţilor Părinţi, cât şi de învăţătura acestei lumi, afirmă aşa ceva, ce ar mai putea spune un credincios oarecare ? Nu l-ar urma pe păstorul său în opiniile lui ?

(Aceleaşi surse ca la partea a IV-a)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 57/iulie-august 2010

 

 

PARTEA A VIII-A

Cea mai completă şi complexă expunere a sincretismului creat între învăţătura ortodoxă şi evoluţionism aparţine medicului ortodox grec Alexandru Kalomiros

Deşi această expunere a constituit subiectul unei scrisori pe care Alexandru Kalomiros a trimis-o unei comunităţi monahale ortodoxe din America în 1974, şi ulterior al unui articol intitulat ,,Cele şase răsărituri”, publicat în 1997 în limba engleză în periodicul Arca, ea este până astăzi cea mai completă prezentare a cum se poate strecura evoluţionismul în învăţătura ortodoxă.

(N.r.: Alexandru Kalomiros a răspuns, de fapt, unei scrisori venite din partea părintelui Serafim Rose († 1982), care făcea parte din acea comunitate monahală ortodoxă. Părintele Serafim a fost uimit să afle că Alexandru Kalomiros – a cărui carte Împotriva mincinoasei uniri o apreciase – era pro-evoluţie. El i-a scris medicului grec, întrebându-l despre poziţia sa. Câteva luni mai târziu, a primit o epistolă de 40 pagini de la Kalomiros. ,,Trebuie să mărturisesc – scria părintele Serafim – că este mult mai şocant decât ne aşteptam: să expui învăţătura ‘evoluţionistă’ nici măcar înfrumuseţată ori aranjată, încununată cu ‘animalul evoluat Adam’ şi ‘cel ce tăgăduieşte evoluţia tăgăduieşte Sfintele Scripturi’. Într-un fel suntem totuşi mai curând mulţumiţi, căci acum am aflat pentru prima dată un respectabil ‘evoluţionist’ ortodox ce acceptă să spună pe faţă lucruri pe care alţii, cred eu, se tem să le rostească cu glas tare”.)

Mai înainte de toate, el spune că felul în care este descrisă facerea lumii în Scriptură vorbeşte de la sine despre o dezvoltare a creaţiei în timp, deci de o evoluţie. El scrie: ,,Evoluţia a fost învăţată cu mii de ani în urmă prin Facere şi explicată de Sfinţii Părinţi cu secole înaintea lui Darwin. (…) Studiaţi cu atenţie primul capitol al Facerii şi veţi vedea că acolo este descrisă creaţia exact aşa cum o descrie ştiinţa modernă. (…) Evoluţia este un fapt pe care nimeni nu-l poate contesta prin cercetarea Sfintelor Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, sau a acelei ’cărţi’ care este numită Pământ. Nu trebuie să confundaţi evoluţia (faptul) cu teoriile evoluţioniste. Acestea sunt concepţii omeneşti – nu întotdeauna atee, dar întotdeauna omeneşti şi raţionaliste – al căror scop este să explice cum a avut loc evoluţia. Există multe teorii ale evoluţiei. Teoria lui Darwin este una, teoria lui Lamark este alta, teoria lui DeVries alta”.

Cuvintele lui nu mai au nevoie de nici o explicaţie sau comentariu. El spune răspicat că ceea ce noi, creştinii, numim facerea lumii este evoluţie şi încearcă apoi să facă o distincţie clară între evoluţie ca fapt şi teoriile evoluţioniste. În realitate, ceea ce el numeşte evoluţie este chiar teoria evoluţiei a lui Darwin, care este cu adevărat doar o teorie, nicidecum un fapt, iar dovezile ştiinţifice în favoarea ei sunt discutabile. El dă practic o altă conotaţie termenului ’evoluţie’ pentru a-l putea introduce în spaţiul teologic.

Lăsând deoparte construirea unor paralele între ceea ce relatează Cartea Facerii şi ceea ce spune ştiinţa, paralele care se pot constitui în explicaţii ştiinţifice ale unor fenomene expuse în Scriptură, Kalomiros face o serie de aserţiuni care aduc atingere învăţăturii ortodoxe. Să vedem câteva din opiniile sale care intră în contradicţie flagrantă cu credinţa.

În primul rând, el face câteva ajustări ale cuvintelor Scripturii, pentru ca teoria evoluţiei să se integreze perfect în învăţătura Bisericii. Prima dintre acestea se referă la ideea că soarele, luna şi stelele au fost create în prima zi a creaţiei, şi nu în cea de-a 4-a zi, cum ne spune Scriptura. El dă chiar o interpretare aparte termenului ’cer’, socotind că acesta se referă la universul material care cuprinde şi luminătorii: ,,Una dintre interpretările eronate comune făcute de cei care studiază Facerea este ideea că soarele, luna şi stelele nu au fost create de la început, ci în cea de-a 4-a ’zi’ a creaţiei, când aceste corpuri cereşti au devenit vizibile pe suprafaţa pământului. Vom reveni asupra acestei idei mai târziu, dar pentru moment să reţinem faptul esenţial că ’cerul’ în Facere se referă la universul material: soarele, luna şi stelele care au fost toate create în prima ’zi’ a creaţiei”.

După ce a ’mutat’ crearea soarelui, lunii şi stelelor din cea de-a 4-a zi a creaţiei în prima, pentru ca viaţa pe pământ să apară după ce a fost creat soarele, Kalomiros ’aranjează’ relatarea Scripturii pentru a argumenta faptul că unele animale se trag din altele: ,,’Şi au zis Dumnezeu: să scoată apele vietăţi cu suflete vii şi păsări zburătoare pe pământ sub tăria cerului; şi s-a făcut aşa’ (Facerea 1, 20). Fraza ’să scoată apele’ este o poruncă limpede a lui Dumnezeu ca apele să scoată pe pământ ceva ce ele conţineau deja, adică reptilele. (…) La porunca lui Dumnezeu, peştii au început să iasă din apă către pământ. Ei umblau pe aripioare şi cozi, intrând şi ieşind din apă. Deci, peştii au produs amfibienii care se târăsc în cea de-a 5-a zi a creaţiei”. Potrivit Sfinţilor Părinţi, cuvintele ’să scoată apele’ constituie o poruncă a lui Dumnezeu ca apele să zămislească, vădindu-şi puterea creatoare cu care au fost înzestrate de El. Dar aceasta nu înseamnă că ele conţineau deja ceea ce au zămislit, nici că peştii au ieşit din ape devenind reptile.

O altă modificare a textului Scripturii, ce are menirea de a nu disturba ordinea în care au evoluat animalele potrivit teoriei evoluţiei, este următoarea: ,,’Şi au făcut Dumnezeu chiţii cei mari’ (Facerea 1, 21). Despre care chiţi mari vorbeşte aici Facerea ? Desigur, nu vorbeşte despre ceea ce numim noi astăzi balene. (…) Scriptura vorbeşte aici despre alţi chiţi, despre reptilele enorme numite dinozauri”. Această tentativă de a pune semnul egal între chiţii cei mari şi dinozauri este una forţată, menită să elimine ideea că aceşti chiţi ar putea fi balene, adică mamifere care au apărut abia în cea de-a 6-a zi.

În al doilea rând, el încearcă să includă omul în această evoluţie. Mai întâi dezvoltă un concept numit ’înrudirea lucrurilor create’: ,,Există o relaţie şi înrudire strânsă între toate lucrurile care au fost create. Fiinţele nu sunt străine una de cealaltă; ele nu sunt fără legătură una cu cealaltă. (…) Legătura naturală universală care uneşte toate lucrurile între ele fără excepţie este legătura naşterii fizice: o fiinţă creată este născută din alta. Nu există nici o breşă în lanţul continuu al fiinţelor care sunt născute una din cealaltă. În pomul creaţiei, nu există defel ramuri care sunt independente şi fără legătură cu altele, ca şi cum ar fi suspendate doar în aer. Viaţa nu este discontinuă. Nici o plantă sau animal nu se naşte din el însuşi. Nu există naştere automată. Nu există breşe între indivizi şi între specii”.

De altfel, Kalomiros nu se sfieşte să lupte deschis împotriva ideii că speciile sunt fixe şi aşa au fost create de la început de către Dumnezeu. El scrie: ,,Una dintre erorile de bază în înţelegerea hexaemeronului (n.r.: cele 6 zile ale Facerii) este ideea că fixitatea speciilor subliniată de Facere exclude o legătură universală între toate fiinţele create şi că primul individ al fiecărei specii este separat şi independent fără nici o relaţie cu celelalte fiinţe vii. Cei care susţin această iluzie propovăduiesc în realitate fragmentarea ontologică a creaţiei şi resping fundaţiile credinţei creştine”. Aici se naşte o întrebare teribilă: oare Kalomiros nu cunoaşte fundaţiile credinţei creştine ? Pentru ce socoteşte că la baza credinţei noastre stă o legătură ontologică înlăuntrul creaţiei, mai precis o legătură a naşterii fizice între toate lucrurile create ? Teoria evoluţiei susţine, într-adevăr, că există o legătură pur materială între toate fiinţele create, însă un asemenea concept exclude existenţa firilor distincte ale fiinţelor create, despre care vorbesc Sfinţii Părinţi, şi de aici încolo orice speculaţie devine periculoasă, riscând să se afle în afara învăţăturii Bisericii.

După ce a construit edificiul ’înrudirii lucrurilor create”, Kalomiros poate argumenta problema existenţei morţii înainte de căderea lui Adam: ,,Înainte de apariţia omului pe pământ, toate fiinţele vii, chiar stelele din univers, mureau din pricina omului, într-o perioadă în care omul nu exista încă. (…) De ce mureau înainte de existenţa omului, dacă nu pentru că erau legate ontologic de el ? Dacă omul nu provenea din ele, de ce peştii din oceane, reptilele şi păsările din cea de-a 5-a zi se mâncau unele pe altele din pricina căderii omului ? (…) Răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu a avut consecinţe nu numai după apariţia omului; ea a avut aceleaşi urmări pentru oricine şi orice a fiinţat înainte de el. (…) Firea omului este împărtăşită de toţi. Şi este comună nu numai tuturor oamenilor, ci tuturor creaturilor, deoarece noi, oamenii, suntem făcuţi din ţărână, ca toate lucrurile din univers”. Neîndoios, avem ceva în comun cu întreaga zidire. Însă, faptul că suntem făcuţi din ţărână înseamnă doar că avem în comun ţărâna, nicidecum firea, care este distinctă de cea a animalelor sau a plantelor, sau a oricărei alte zidiri din acest univers !

El continuă să altereze învăţătura Bisericii, afirmând că ,,harul dumnezeiesc, energia creatoare a lui Dumnezeu, ne-a făcut să urcăm treptele care ne-au dezvoltat pe noi din ţărâna pământului către organismele unicelulare din apă, trilobiţi, moluşte, peşti, amfibieni, păsări, mamifere, umanoizi, până am ajuns să fim oameni”. Cu alte cuvinte, după părerea dr. Kalomiros, Adam a fost un ,,animal evoluat” care, la momentul potrivit al dezvoltării sale evolutive, a primit harul lui Dumnezeu şi astfel a devenit om. El notează: ,,Când Domnul Dumnezeu a suflat în faţa lui Adam suflare de viaţă, atunci animalul evoluat a devenit o făptură raţională. (…) Nu aş fi surprins dacă trupul lui Adam ar fi fost în toate privinţele un trup de maimuţă. (…) Probabil că, din punct de vedere biologic, Adam era mai puţin evoluat decât omul zilelor noastre”.

Ca un apogeu al acestei denaturări a ceea ce ne spune Scriptura şi Sfinţii Părinţi, el insinuează că trupul şi sufletul omului nu au fost create deodată: ,,Înainte de a primi suflarea lui Dumnezeu, Adam era o fiinţă vie asemenea tuturor celorlalte animale de pe pământ, cu toate caracteristicile sale fizice, având spirit, suflet, creier, inimă, aşa cum au toate animalele, fiecare potrivit speciei sale”. Făcând o asemenea afirmaţie, el se situează în mod clar în afara învăţăturii ortodoxe, deoarece în Dogmatica sa, Sfântul Ioan Damaschin ne spune limpede: ,,Trupul şi sufletul au fost făcute deodată, iar nu întâi unul şi apoi celălalt”.

O altă idee extravagantă este aceea că existau oameni în rai şi în afara raiului totodată. Kalomiros afirmă: ,,Ce ar putea fi străin înţelegerii noastre şi ar părea nemaiauzit pentru noi este ideea că în afara raiului vieţuiau nu numai animale şi vegetaţie, ci şi oameni, mulţi oameni. Cu toate acestea, Sfânta Scriptură ne permite să deducem clar această realitate dacă facem măcar un mic efort să o studiem”. Şi dă câteva exemple de pasaje din Scriptură care, potrivit lui, ar putea susţine această idee. Un prim fragment este cel în care Domnul îi spune lui Cain: ,,Tot cel ce va omorî pe Cain, de şapte ori se va pedepsi, şi au pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca să nu-l omoare oricine îl va afla pe el” (Facerea 4, 15). De aici, el conchide că pe pământ trăiau şi alţi oameni în afară de Cain şi părinţii lui.

Un al doilea aspect speculat de Kalomiros este cel al soţiei lui Cain. El se întreabă: ,,Cine era ea ? Cei care susţin că el s-a căsătorit cu o soră uită că Adam şi Eva nu au avut alţi copii vreme de 230 ani după moartea lui Abel”. Deci existau alţi oameni pe pământ, dintre care Cain şi-a ales o soţie. Un ultim fragment citat de el este următorul: ,,Şi a cunoscut Cain pe femeia sa, şi zămislind a născut pe Enoh; şi a zidit cetate şi a chemat cetatea pe numele fiului său Enoh” (Facerea 4, 17). El se întreabă din nou: ,,Pentru cine a zidit Cain o întreagă cetate, pentru familia sa formată din 3 membri ?” Prin urmare, afirmă el, ,,în afara raiului, trăiau nu numai alţi oameni, ci mulţi alţi oameni”.

Sfinţii Părinţi ne-au răspuns la aceste întrebări în scrierile lor. Orice creştin poate ’răsfoi’ paginile Tradiţiei şi afla răspunsuri pertinente la aceste întrebări şi la multe altele. Ele nu reprezintă o problemă reală decât pentru cei care ajung să pună cunoaşterea prin raţiune şi/sau simţuri mai presus de cunoaşterea prin revelaţie dumnezeiască.

Spre finalul articolului său, ca o încununare a tuturor acestor denaturări ale învăţăturii ortodoxe, Kalomiros afirmă că noi, creştinii, îl numim pe Adam ,,primul om creat”, nu pentru că el a fost într-adevăr cel întâi zidit, ci pentru că este ,,cel dintâi om creat ontologic”: ,,Adam nu este nici strămoşul biologic, nici cel istoric al omenirii, ci cel dintâi om creat ontologic, nu numai din omenire, ci din întreaga creaţie”. Şi în această privinţă, Sfinţii Părinţi ne-au spus cu limpezime că Adam este primul om creat şi este strămoşul biologic şi istoric al întreg neamului omenesc. Este evident că, deşi scrierile Sfinţilor Părinţi conţin răspunsuri la toate aceste întrebări, Alexandru Kalomiros a căutat cu tot dinadinsul să găsească în ele … evoluţia 

 

Cum afectează un astfel de sincretism perspectiva ortodoxă ?

Consecinţele denaturărilor de mai sus sunt multiple şi explicitarea lor s-ar putea constitui într-o lucrare de multe pagini. Pe scurt, ele aduc atingere învăţăturii ortodoxe în nenumărate moduri, deformând ceea ce ştim noi, ortodocşii, despre crearea lumii, crearea omului, firea omului, rai şi căderea lui Adam, mântuirea şi necesitatea ei. Când omul este socotit doar un animal evoluat aflat pe treapta de sus a scării evolutive, el este practic dezbrăcat de nobleţea sa ca zidire a lui Dumnezeu şi transformat într-un simplu descendent al unei … maimuţe. În această ipostază, se mai poate vorbi de mântuire ? Şi dacă omul este doar un animal evoluat, fie şi cu suflet, şi el nu a fost conştient de greşeala sa din rai – precum spune John Maletis – ce semnificaţie duhovnicească mai are căderea lui Adam din rai ?

Procesul despre care vorbea Darwin, o aşa-zisă evoluţie a omului din maimuţă, a avut loc într-adevăr, dar în sens invers. Dacă el – şi asemenea lui, mulţi oameni de ştiinţă din zilele noastre şi din nefericire mulţi ortodocşi – socotea că are loc un progres, noi am spune că are loc un regres: omul renunţă la statutul său de apogeu al creaţiei lui Dumnezeu pentru a fi descendentul unei maimuţe. Dar omul nu se trage din maimuţă şi a privit întâi spre pământ, mergând iniţial în patru labe şi apoi trecând către poziţia bipedă, ca în final să privească cu demnitate în sus. Dimpotrivă, omul a fost întâi precum îngerii, cu privirea aţintită către Dumnezeu şi, prin căderea sa şi modul în care a ’evoluat’ civilizaţia omenească, se gârboveşte şi ajunge să privească doar în jos, ajunge precum maimuţele şi mai jos decât ele, către amorfitatea supei primordiale … Fiindcă ,,în cinste fiind nu a priceput, alăturatu-s-a cu dobitoacele cele fără de minte, şi s-a asemănat lor” (Psalmi 48, 12).

(Aceleaşi surse ca la partea a IV-a)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 58/septembrie-octombrie 2010

 

 

PARTEA A IX-A

Credinţa este adeverirea celor nădăjduite,
dovedirea lucrurilor celor nevăzute
Evrei 11, 1

 

II. Şi în Biserica Ortodoxă Rusă, opiniile pe marginea teoriei evoluţiei sunt împărţite

În 2007, în cadrul unei conferinţe academice la Universitatea Pontificală Comillas din Madrid, Ivan Vikulov, conferenţiar în cadrul Departamentului de Filozofie şi Studii Religioase al Universităţii de Stat din Vladimir, Rusia, a prezentat o lucrare intitulată ,,Dezbaterea creaţionism-evoluţionism în Rusia: hotar al religiozităţii sau opinie particulară”. În această lucrare, el reuşeşte să ofere o imagine de ansamblu asupra polemicilor existente pe această temă în sânul Ortodoxiei ruse. Lăsând deoparte argumentele de natură teologică, cercetătorul rus se rezumă la a evidenţia principalele tendinţe din gândirea ortodoxă rusă, arătând că atât creaţionismul, cât şi evoluţionismul au adepţi printre ortodocşii ruşi.

Într-adevăr, societatea rusă pare a fi preocupată de disputa creaţionism-evoluţionism. Şi în trecut au existat dezbateri între susţinătorii creaţionismului şi cei ai evoluţionismului, dar acestea nu au stârnit un interes mare din partea publicului, nici discuţii aprinse în mediul clerical rus sau între reprezentanţii comunităţii ştiinţifice şi creaţionişti. Însă în 2007, în momentul în care Ivan Vikulov îşi prezenta lucrarea, mass-media rusă trata într-amănunt cazul Mariei Schreiber din Sankt Petersburg, care a declanşat o dezbatere pe această temă în cadrul societăţii.

Maria Schreiber, în vârstă de 15 ani, a refuzat să studieze biologia la şcoală, afirmând că perspectiva ei asupra lumii este în contradicţie cu cea care se bazează pe teoria evoluţiei. Pe 1 august 2006, ea împreună cu tatăl ei, Chiril Schreiber, au acţionat în instanţă Ministerul Educaţiei al Federaţiei Ruse cerând excluderea acestei ipoteze neîntemeiate din punct de vedere ştiinţific din manualele şcolare. Procesul a stârnit o reacţie largă în întreaga Rusie: reprezentanţii diferitelor confesiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse au dat declaraţii, site-urile religioase ruse şi mai cu seamă cele protestante au luat atitudine, a fost iniţiată o serie întreagă de conferinţe ştiinţifice, oameni de ştiinţă ruşi binecunoscuţi s-au alăturat discuţiilor, Comisia de control a falsificării cercetării ştiinţifice şi de pseudo-ştiinţă a Academiei de Ştiinţe a Rusiei a început să publice propriul buletin, În apărarea ştiinţei etc. Pe 21 februarie 2007, Maria Schreiber a pierdut procesul, care a fost denumit de presă ,,Procesul maimuţei ruse”.

Apoi, pe 9 iunie 2010, agenţia de ştiri Reuters informa că, într-un cuvânt ţinut în capitala rusă, Arhiepiscopul Ilarion de Volokolamsk, conducătorul Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, a afirmat că ,,a venit vremea ca monopolul darwinismului şi ideea înşelătoare că ştiinţa contrazice în general religia să rămână în trecut”. El a continuat: ,,Teoria lui Darwin rămâne o teorie. Aceasta înseamnă că ar trebui predată copiilor ca una dintre teorii, dar copiii ar trebui să cunoască şi alte teorii. Ei ar trebui să cunoască imaginea religioasă, crearea lumii, care este comună tuturor religiilor monoteiste”.

Reacţiile nu au întârziat să apară. În linia întâi s-au aflat partidele politice în frunte cu liberalii, care au declarat că vor lupta împotriva eforturilor Bisericii Ortodoxe Ruse de a include învăţătura religioasă în şcoli, îndeosebi în ştiinţă. De asemenea, unii credincioşi au ripostat faţă de cuvintele arhiepiscopului rus, un exemplu constituindu-l scrisoarea deschisă a unei creştine către ierarh. Ea scrie: ,,Ortodoxia nu este, şi nu a fost nicicând, o tradiţie literală. Teologii noştri abordează Scriptura ca alegorie, analogie, tipologie, ca istorie şi naraţie, poezie şi proză. Interpretarea noastră a Scripturii lasă loc pentru cunoaşterea culeasă din ştiinţă, filozofie, sociologie şi psihologie”, şi încheie astfel: ,,Vă rugăm să nu cereţi ortodocşilor să facă o alegere între Darwin şi Evanghelie, între ştiinţă şi credinţă. Este o falsă alegere”.

Şi alţi credincioşi au comentat declaraţiile arhiepiscopului Ilarion, afirmând că este de mirare că un om atât de cultivat şi cu atât de multă experienţă în cercurile intelectuale din Apus, precum este el, poate ţine un cuvânt căruia îi lipseşte orice nuanţă, care pare a fi mai degrabă reacţionar. Întâlnim aici o situaţie uluitoare, creată de disputa creaţionism-evoluţionism, în care un credincios atrage atenţia ierarhului său că opiniile lui – conforme cu învăţătura ortodoxă autentică a Bisericii – pun într-o situaţie delicată credincioşii din ziua de astăzi, forţându-i să aleagă între Evanghelie şi Darwin. Cu alte cuvinte, ortodocşii din zilele noastre cer ierarhilor lor să-i lase să ,,abordeze” Scriptura precum doresc, ca o alegorie, analogie etc, dar nu literalmente, şi să nu le ceară să renunţe la ştiinţă, fiindcă altfel îi vor considera ,,reacţionari”.

 

Din nefericire, în tabăra evoluţioniştilor se află mulţi clerici de vază

În lucrarea sa, Ivan Vikulov schiţează cele două tabere adverse, enumerând personalităţile care subscriu la o concepţie sau cealaltă. De o parte a baricadei se află ortodocşii tradiţionalişti, care susţin creaţionismul şi resping hotărât principiul evoluţiei în contextul creaţiei, motiv pentru care sunt calificaţi adeseori ca ,,fundamentalişti”. Vikulov notează că ei împărtăşesc ideea că Scriptura trebuie interpretată în mod literal, cer restabilirea valorilor tradiţionale ale Rusiei ortodoxe şi ţin la respectarea strictă a riturilor bisericeşti. În mai 2000, cu binecuvântarea patriarhului rus din acea vreme, Alexie al II-lea al Moscovei († 2008), susţinătorii creaţionismului au înfiinţat Centrul de misiune ortodoxă Shestodnev, care se ocupă cu organizarea de conferinţe şi publicarea de lucrări care înfăţişează învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii despre facerea lumii. Centrul Shestodnev este preocupat îndeosebi de aspectele teologice ale problemei şi evaluarea evoluţionismului în context socio-cultural şi religios.

În noiembrie 2000, a fost înfiinţată o altă societate, Creatio, sub auspiciile editurii ortodoxe Pelerinul. Creatio este o organizaţie educaţională ştiinţifică, care are scopul de a coordona studiile creaţioniste, prezentarea lor în mass-media şi promovarea celor mai noi descoperiri ale creaţionismului ştiinţific. Almanahul cu acelaşi nume editat de organizaţie are un caracter neconfesional şi toţi cei care acceptă credibilitatea Scripturii în descrierea creaţiei pot deveni membri ai societăţii.

Vikulov nu-l trece cu vederea nici pe ieromonahul Serafim Rose († 1982), care este socotit cel mai zelos critic al teoriei evoluţiei din Biserica Ortodoxă Rusă. Disputa dintre el şi susţinătorul grec al evoluţionismului, teologul Alexandru Kalomiros, a constituit punctul de plecare a numeroase scrieri pe această temă, care au fost compilate în lucrarea sa monumentală, Cartea Facerii, crearea lumii şi omul începuturilor.

De cealaltă parte a baricadei se află evoluţioniştii care admit dezvoltarea progresivă a lumii şi omului, considerând că aceasta este direcţionată de Dumnezeu. În viziunea lor, Sfânta Scriptură nu contrazice datele ştiinţifice, ci descrie acelaşi proces în termeni diferiţi, potrivit nivelului de percepere a lucrurilor din vremea scrierii Scripturii. Ei socotesc creaţionismul o reacţie slabă, neîntemeiată faţă de teoria ştiinţifică serioasă şi cred că o astfel de opoziţie faţă de evoluţie a fost practic importată de ortodocşi din lumea protestantă.

Printre cei care susţin evoluţionismul se numără figuri din trecut şi prezent ale Bisericii Ortodoxe Ruse, precum episcopul Vasilie Rodzianko, teologul Alexie I. Osipov, arhipreotul Vasilie Zenkovski, arhipreotul Alexandru Men, părintele Gleb Kaleda, diaconul Andrei Kuraev, ca şi unii oameni de ştiinţă binecunoscuţi. Vikulov subliniază faptul că, în cele mai multe cazuri, ideile lor sunt considerate opinii personale, care nu sunt contrare tradiţiei patristice, şi doar scrierile diaconului Andrei Kuraev pot constitui un răspuns teologic pro-evoluţionist, bazat pe moştenirea Sfinţilor Părinţi.

 

Dincolo de disputa creaţionism-evoluţionism par a se afla conflicte interne mai vechi din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse

La începutul lucrării sale, Ivan Vikulov scrie: ,,Fără îndoială, pentru orice ortodox rus, crezul niceeno-constantinopolitan este o dogmă. Vorbind despre hotarul religiozităţii unui om, acesta este unul dintre ele. Ideea creaţiei în sine atinge în mod direct planuri adânci ale existenţei umane: conceptul de om şi locul său în lume, perspectiva, înţelegerea istoriei, corelaţia dintre ştiinţă şi teologie, valoarea moştenirii Sfinţilor Părinţi. Se pare că teoria evoluţiei a devenit un test major în relaţiile dintre perspectiva religioasă şi ştiinţa modernă”.

Într-adevăr, teoria evoluţiei a pus în evidenţă existenţa unei disensiuni mai profunde în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse, între tradiţionalişti şi modernişti. Acesta pare a fi motivul pentru care, în timp ce principalele confesiuni din Rusia şi-au exprimat deja poziţia, Patriarhia Moscovei nu are o opinie oficială în această privinţă. Ivan Vikulov a surprins starea de lucruri în modul următor: ,,Mulţi susţinători ai teoriei evoluţiei din Ortodoxia rusă sunt în acelaşi timp acuzaţi de modernism, ecumenism şi renovaţionism. Astfel, piatra de încercare (n.r.: care s-a dovedit a fi teoria lui Darwin) scoate la iveală câteva din conflictele interne mai vechi ale Bisericii Ortodoxe Ruse”.

Chestiunea conturării unei opinii oficiale pare a rămâne nerezolvată de mai bine de un deceniu. Încă înainte de 2000, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a înfiinţat Comisia teologică sinodală, care a dezbătut problema fără a ajunge la o concluzie finală. La acea vreme, profesorul Alexie Osipov de la Academia Teologică din Moscova a afirmat că la întrunirea Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din 2000 se va emite o poziţie oficială a Bisericii faţă de diferite sfere ale vieţii seculare, inclusiv cea în chestiune. Sinodul a elaborat un document extrem de important, intitulat ,,Bazele concepţiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”, care nu conţine însă nici o referire la această problemă. Ulterior, în 2004, ca răspuns la mai multe solicitări ale credincioşilor, Comisia teologică sinodală a organizat un seminar cu tema ,,Creaţia: teologie şi ştiinţă”, în cadrul căruia s-au purtat discuţii amănunţite, dar nu s-a concretizat nimic altceva. Nici întrunirile Sinodului Episcopilor ruşi din 2004 şi 2008 nu au dat nici o declaraţie cu privire la acest subiect.

Prin urmare, până în prezent, disputa creaţionism-evoluţionism a fost moderată de ierarhii ruşi, care au evitat să dea un verdict final. Aceasta în condiţiile în care printre ei se află voci puternice pro-evoluţionism, care fac parte din Comisia teologică sinodală, precum arhimandritul Ioan Ekonomtsev, conducătorul Departamentului de Educaţie Religioasă şi Catehizare, şi diaconul Andrei Kuraev, profesor la Academia Teologică din Moscova.

 

Vikulov face şi alte remarci notabile cu privire la atitudinile şi motivaţiile susţinătorilor uneia sau alteia dintre concepţii

Vorbind despre susţinătorii evoluţionismului, Ivan Vikulov se opreşte puţin asupra personalităţii celui mai mare apologet din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse, diaconul Andrei Kuraev. Lăsând deoparte faptul că autorul îl consideră pe Kuraev un critic al ecumenismului, ceea ce este fals, este de notat motivul pe care-l invocă acesta din urmă pentru a respinge creaţionismul. Andrei Kuraev afirmă: ,,Am avut un interes misionar de a nu accepta opiniile creaţioniştilor extremişti şi de a încerca să găsesc o interpretare evoluţionistă a creaţiei. Pentru mine personal, nu există nici o problemă să cred că Dumnezeu a creat lumea într-o clipă sau în 6 zile. Pentru mine personal, nu există nici o problemă să exprim o opinie cunoscând însă foarte bine că este inacceptabilă pentru publicul dat”. Cuvintele sale sunt izbitor de asemănătoare cu cele ale Mitropolitului Calist de Diocleea, despre care am vorbit în episodul VII. Şi, precum notează şi Vikulov, ,,cineva poate conchide cu uşurinţă de mai sus că problema în sine nu este o chestiune de principiu pentru el, ci doar o rampă mai adecvată pentru propovăduire”. Scopul scuză mijloacele !

În episodul următor, vom vedea într-amănunt ce anume ,,propovăduieşte” părintele Andrei Kuraev în ce priveşte teoria evoluţiei a lui Darwin şi cum o face.

Surse selective
1. http://orthodoxwiki.org, ,,Evolution”
2. Ivan Vikulov, ,,Evolution-Creation Discussion in Russian Orthodox Church: Limit Religiosity or Private Opinion?”
3. www.reuters.com, 9 iunie 2010, ,,Russia Church wants end to Darwin school ’monopoly’”
4. http://deiprofundis.org, 14 iunie 2010, ,,The ’Monopoly of Darwinism’: an open letter to Met. Hilarion Alfeyev”
5. Diacon Andrei Kuraev, ,,Can an Orthodox become an Evolutionist ?”
6. Diacon Andrei Kuraev, ,,Orthodoxy and Creationism”
7. S.V. Bufeev, ,,Why an Orthodox Christian cannot be an evolutionist”
8. www.orthodoxinfo.com, 29 aprilie 1998, ,,A Letter Concerning the Views of Frs. Alexander Schmemann and Alexander Men”
9. Ieromonah Damascene Christensen, ,,Interview with Fr. Damascene”
10. George Theokritoff, Elizabeth Theokritoff, ,,Genesis and Creation: Towards a debate”, St. Vladimir’s Theological Quarterly, vol. 46, nr. 2 (2002)
11. Episcopul Alexandru (Mileant) de Buenos Aires şi America de Sud, ,,The Origins of the World and Mankind: An Attempt to reconcile the Biblical Account with Scientific Discoveries”
12. Arhiepiscopul Luca al Crimeei, ,,Science and Religion”
13. Ieromonah Serafim Rose, ,,Cartea Facerii, crearea lumii şi omul începuturilor”, Editura Sophia, Bucureşti 2001

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 61/ianuarie-februarie 2011 

 

 

PARTEA A X-A 

Toate printr-Însul s-au făcut, şi fără de Dânsul
nimic nu s-a făcut ce s-a făcut
(Ioan 1, 3)

 

Dintre teologii ruşi contemporani, părintele Andrei Kuraev este cea mai sonoră voce în ce priveşte propovăduirea evoluţionismului în sânul Bisericii Ortodoxe

Personalitate controversată a mediului clerical rus, diaconul Andrei Kuraev s-a făcut remarcat atât prin erudiţia şi inteligenţa sa, cât şi prin atitudini dintre cele mai extravagante. Născut în 1963, el a absolvit Facultatea de Filozofie secţia ateism ştiinţific (1984), apoi Seminarul Teologic din Moscova (1988) şi Academia Teologică din Moscova (1992), studiind şi la Institutul Teologic din Bucureşti. În 1994, va primi titlul de doctor în filozofie, iar în 1995 va deveni doctor în teologie. În 1996, Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii îi va acorda titlul de profesor de teologie, ca mai apoi, pe 12 martie 2002, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse să-l includă în componenţa echipei editoriale a colecţiei ,,Lucrări teologice”, iar pe 24 decembrie 2004 în componenţa Comisiei Teologice Sinodale.

Provenind dintr-o familie atee, botezându-se la 19 ani şi peregrinând de la Departamentul de ateism ştiinţific al Facultăţii de Filozofie la Academia Teologică din Moscova, părintele Andrei Kuraev este cel mai tânăr personaj din dicţionarul filozofilor din Rusia din secolele XIX-XX şi cel mai tânăr profesor de teologie din istoria Rusiei. El este actualmente diacon celibat la Biserica Sfântul Arhanghel Mihail din Troparevo, profesor la Academia Teologică din Moscova şi cercetător la Departamentul de filozofie a religiei al Facultăţii de Filozofie, Universitatea de stat din Moscova.

Andrei Kuraev. Pe fundal, website-ul său în limba rusă, www.kuraev.ru

Jongler al cuvântului şi bun cunoscător al învăţăturii ortodoxe pe care, din nefericire, o speculează pentru a justifica idei moderniste, Andrei Kuraev îi poate face pe mulţi să creadă în ideile sale. În plus, datorită inteligenţei sale remarcabile şi formaţiei de filozof, el poate da unui eventual adversar un sentiment de inferioritate, făcându-l să se rătăcească prin unghere mai subtile ale tărâmului credinţei.

El şi-a utilizat în mod abil calităţile şi poziţia pentru a ’activa’ pe diverse fronturi deloc ortodoxe: a propovăduit şi propovăduieşte ecumenismul de o manieră extrem de înşelătoare – din acest punct de vedere înscriindu-se în rândul marilor corifei ecumenişti ruşi precum Mitropolitul Nicodim al Leningradului (1929-1978), Patriarhul Alexie al II-lea al Rusiei (1929-2008) sau actualul patriarh Chiril; a luptat pentru a-i convinge pe ruşi că cipurile şi codurile de bare nu periclitează în nici un fel viaţa lor întru Hristos; participă la concerte rock ieşind să propovăduiască şi numindu-i pe motocicliştii ruşi ,,pelerini ai secolului XXI”; susţine necesitatea unei relaţii între Biserică şi stat care este de neconceput pentru Ortodoxie (el a afirmat în 2007 că ,,Biserica a trăit prea multă vreme fără nici un fel de restricţii. Noi suntem pregătiţi să punem o parte a activităţilor noastre sub controlul statului” !), acţiunile sale având în general un iz puternic serghianist şi KGB-ist. De altfel, amiciţia sa cu o serie de persoane influente de la Moscova şi implicarea lui într-o sumedenie de acţiuni politice sunt de natură să pună pe gânduri pe orice credincios.

În ce priveşte poziţia sa faţă de evoluţionism, s-ar putea spune că aceasta se înscrie în pleiada de opinii neconforme cu învăţătura ortodoxă, pe care le lansează de pe înaltul soclu oferit de societatea contemporană rusă, acela de ,,mare predicator al vremurilor noastre” şi ,,misionar al Bisericii Ortodoxe Ruse”.

 

Părintele Andrei Kuraev foloseşte o modalitate mai nuanţată de a susţine evoluţionismul decât adepţii acestuia din Biserica Ortodoxă Greacă

Spre deosebire de greci, ale căror deviaţii către darwinism sunt extrem de evidente, chiar stridente, diaconul rus se abate de la cărarea ortodoxă într-un mod mai subtil. În 1994, în cadrul seminarului ,,Ştiinţă, filozofie, religie”, el şi-a exprimat vederile pro-evoluţioniste în prelegerea ,,Omul intră în lume”. În 2001, Misiunea Ortodoxă Sfânta Treime din California va publica sub semnătura sa un articol extins, ,,Ortodoxie şi creaţionism”, ca mai târziu Kuraev să reia ideile cuprinse în acest material în expunerea ,,Poate deveni un ortodox evoluţionist ?” El îşi îndreaptă atenţia asupra câtorva fenomene care au condus, în opinia sa, la marginalizarea evoluţionismului în gândirea ortodoxă rusă: 1) influenţa crescândă a creaţioniştilor protestanţi în Rusia; 2) pierderea din vedere a numeroşilor teologi ortodocşi ruşi care au susţinut evoluţionismul; 3) necunoaşterea profundă a învăţăturii ortodoxe, pe care el vine să o prezinte încă o dată, pentru a arăta locul care se cuvine de drept teoriei evoluţiei în cadrul teologiei ortodoxe. Vom încerca să tratăm succint fiecare dintre aceste fenomene pe care se sprijină punctul său de vedere.

În primul rând, el încearcă să-şi convingă concetăţenii că s-au abătut de la viziunea autentic ortodoxă, deschisă faţă de teoria evoluţiei. Kuraev îşi începe pledoaria cu afirmaţia că piaţa de carte religioasă rusă a fost invadată de lucrări ale creaţioniştilor protestanţi americani. După decenii de ateism, ruşii, avizi de literatură creştină, le-au primit cu bucurie şi uşurare în bisericile şi librăriile lor, adoptându-le perspectiva cu tot atât de multă fervoare cu cât era propagat darwinismul în şcolile şi institutele sovietice.

El speculează un fenomen social firesc – după decenii de ateism şi impunere riguroasă a unor concepte atee, orice societate ar cunoaşte tentative de echilibrare a balanţei de idei prin sondarea de opinii din tabăra opusă – şi încearcă să-i învinovăţească pe ortodocşii ruşi că s-au grăbit să primească şi să-şi însuşească ideile protestante. Apoi, după ce se erijează într-un observator imparţial al fenomenului, plasându-se prin aceasta într-o poziţie avantajoasă, plusează afirmând că declaraţiile creaţioniştilor sunt extrem de radicale, ei contestând nu numai înţelegerea atee a evoluţiei, ci însăşi posibilitatea unei evoluţii ca atare. Am putea spune că aici întâlnim primul pilon al argumentaţiei sale. După Kuraev, există două perspective asupra evoluţionismului: o perspectivă atee şi una teistă, cea de-a doua fiind doar o construcţie filozofică artificială menită să creeze o fisură în ideea existentă că evoluţionismul este un concept ateu, aparţinând în mod firesc spaţiului comunist (Şi, într-adevăr, evoluţionismul este un vlăstar al ateismului prin simplul fapt că a încercat să explice existenţa lumii şi a tot ceea ce cuprinde ea negându-L pe Ziditorul ei).

După ce face o departajare între cele două viziuni, părintele Andrei Kuraev încearcă să catalogheze poziţia creaţioniştilor protestanţi drept păgână. El afirmă: ,,Pentru ei, lumea dinainte să apară oamenii nu era mai veche de 6 zile literalmente. Pământul este incapabil de dezvoltare evoluţionistă, chiar ca un răspuns la o chemare a Creatorului”. Şi adaugă imediat: ,,Această poziţie nu este nouă în istoria gândirii, inclusiv a celei creştine. Era caracteristic pentru gândirea păgână să reducă noţiunea de materie la noţiunea de non-existenţă. Doar spiritul poate trăi şi acţiona. Lumea este lipsită de viaţă, lumea este materială, lumea este o temniţă pentru viaţă şi nimic altceva”.

Aşadar, el face o divagaţie filozofică în care aduce în discuţie principala opoziţie a filozofiei antice, materie-spirit, subliniind că în învăţătura creştină aceasta nu-şi mai găseşte locul. Intenţia lui este de a pune la zid poziţia creaţioniştilor protestanţi americani şi a discredita serios perspectiva lor asupra facerii lumii. În realitate, Kuraev profită de faptul că aceştia din urmă au nuanţat puternic – mergând către o extremă, în dorinţa de a contracara conceptele evoluţioniste – ideea potrivit căreia pământul răspunde la chemarea Ziditorului său, spunând că răspunsul materiei este extrem de limitat. El se îndreaptă însă către cealaltă extremă – vrând să îndreptăţească şi chiar să legitimeze aceleaşi concepte – vorbind despre ,,un dialog” între Creator şi creaţie, o ,,creativitate” şi ,,activitate independentă” a pământului, ,,diferite perioade din istoria facerii care au început prin chemarea lui Dumnezeu la activitatea independentă a pământului”, strecurând ideea de evoluţie.

 

El îmbină într-un mod machiavelic învăţătura Sfinţilor Părinţi despre facerea lumii cu teoria evoluţiei a lui Darwin

Andrei Kuraev porneşte de la ideea că zidirea răspunde la chemarea Creatorului său şi-l citează pe Sfântul Vasilie cel Mare pentru a arăta că Sfinţii Părinţi susţin această idee. Într-adevăr, Sfânta Scriptură ne spune explicit: ,,Şi au zis Dumnezeu: să răsară pământul iarbă verde … şi s-a făcut aşa” (Facerea 1, 11), ,,şi au zis Dumnezeu: să scoată apele vietăţi cu suflete vii … şi s-a făcut aşa” (Facerea 1, 20), ,,şi au zis Dumnezeu: să scoată pământul suflet viu după fel … şi s-a făcut aşa” (Facerea 1, 24), învăţându-ne că Dumnezeu a poruncit şi materia/creaţia a răspuns poruncii Sale. Apoi, în capitolul I al Facerii, versetele 26 şi 27, Scriptura ne arată că, în ce-l priveşte pe om, Dumnezeu nu a mai dat o poruncă nimănui – pământului, apei sau altei zidiri – ci l-a făcut El Însuşi, în urma unui sfat dumnezeiesc.

În acest punct, părintele Andrei Kuraev intervine, afirmând: ,,Singura fiinţă pe care Dumnezeu nu o încredinţează nimănui spre a o crea este omul. Omul este exclusiv creaţia lui Dumnezeu. Activitatea independentă a pământului nu este nelimitată: el nu poate produce omul. Tranziţia decisivă de la animal la fiinţa antropomorfică nu are loc la porunca lui Dumnezeu, ci prin acţiunea Sa directă”. Iată cum se poate manipula în mod extrem de ingenios învăţătura ortodoxă pentru a strecura în ea idei străine ! Nu doar omul este creaţia exclusivă a lui Dumnezeu, ci întreaga zidire; ceea ce se subliniază în cazul creării omului este cinstea sa, de fiinţă creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: ,,De ce când s-a făcut cerul, nu s-a zis să facem, ci mai curând să se facă cer, să se facă lumină, şi tot aşa pentru fiecare parte a zidirii, ci numai aici se adaugă să facem, arătându-se sfatul, chibzuirea şi împreună-grăirea cu cineva de aceeaşi cinste ? Cine este cel ce are să fie făcut, de i se dă atâta cinstire ? Este omul – fiinţă măreaţă şi minunată, mai de preţ înaintea lui Dumnezeu decât toată zidirea. (…) Că s-a ţinut sfat, chibzuire şi împreună-grăire nu fiindcă Dumnezeu avea trebuinţă de sfat – să nu fie ! – ci ca prin însăşi aceasta să ne arate vrednicia celui zidit”.

Prin urmare, Kuraev speculează sofistic acest moment din creaţie pentru a insinua că are loc o evoluţie din care omul nu face parte. El vorbeşte anume de o activitate independentă a pământului de a odrăsli şi o tranziţie de la animal la om care are loc prin intervenţia directă a lui Dumnezeu, şi nu se opreşte aici. Evident mult mai subtil decât omologul său grec, Alexandru Kalomiros, Andrei Kuraev foloseşte aceleaşi artificii în argumentaţia sa. El afirmă: ,,Apariţia vieţii prin Facere este evoluţie (fiindcă pământul ,,a dat naştere” plantelor şi organismelor simple) şi totodată este un ,,salt către viaţă” care a avut loc la porunca lui Dumnezeu”.

 

Din orice unghi am privi Facerea, cuvântul ’evoluţie’ nu-şi găseşte locul. Prin definiţie, evoluţia presupune o dezvoltare în timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei fiinţe; sau este o formă de dezvoltare care presupune acumulări cantitative treptate, obiective şi subiective, în viaţa socială şi care pot duce la schimbări radicale, calitative, la revoluţie. Or, Facerea, aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, nu este un proces, nici un fenomen, este un act dumnezeiesc care nu are loc într-o perioadă îndelungată de timp, ci ,,într-o clipită” cum spune Sfântul Efrem Sirul, ca şi Sfântul Ambrozie al Milanului care ne vorbeşte despre ,,negrăita repeziciune a lucrării”, şi alţi sfinţi într-o conglăsuire cu ei.

(Aceleaşi surse ca la partea a IX-a)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 62/martie-aprilie 2011 

 

 

PARTEA A XI-A 

,,Înainte de a începe, ar trebui spus că a tăgădui evoluţia este mai degrabă o noutate decât o tradiţie printre ortodocşi”, afirmă cu cinism Andrei Kuraev

Înainte de a expune învăţătura ortodoxă aşa cum o vede el – ca susţinând întru totul teoria evoluţiei a lui Darwin –, Kuraev afirmă că ,,în Ortodoxie nu există nici un fundament textual sau dogmatic care să respingă evoluţionismul. Nici nu are sens ca ortodocşii să tolereze curentul actual al iraţionalismului, deoarece în cele din urmă orice iraţionalism va favoriza ocultismul şi va lucra împotriva Bisericii. Cu toate acestea, chiar printre ortodocşi se aud voci care cer îndepărtarea radicală a oricărei forme de evoluţionism. În primul rând, trebuie notat faptul că negarea evoluţiei printre ortodocşi este ceva nou şi care nu poate pretinde că este tradiţională”.

După această expunere evidentă a adeziunii sale la tabăra evoluţionistă, el îşi prezintă predecesorii din rândul teologilor ortodocşi ruşi. În contextul creat de el apare din nou în mod ingenios ideea că evoluţia nu exclude existenţa lui Dumnezeu. Astfel, el citează o serie de clerici şi teologi ruşi ale căror opinii sunt evident evoluţioniste şi începe cu profesorul Ivan M. Andreev care a respins ideea descinderii omului din primate, dar a spus: ,,În ce priveşte restul creaţiei, darwinismul nu este opus învăţăturii biblice despre crearea animalelor deoarece evoluţia nu răspunde la întrebarea: Cine a creat primele animale ?” De asemenea, Alexie I. Osipov, profesor la Academia Teologică din Moscova, a afirmat: ,,Pentru teologie, atât ipotezele creaţioniste, cât şi cele evoluţioniste sunt în principiu admisibile, cu condiţia ca, în ambele cazuri, Dătătorul de lege şi Creatorul lumii să fie Dumnezeu. El ar fi putut crea toate speciile existente fie în ,,zile”, de îndată şi într-o formă finală, fie treptat, de-a lungul ,,zilelor” să ,,le zămislească” din apă şi pământ, de la forme simple către formele mai complexe prin intermediul legilor pe care El le-a pus în natură”.

Unul dintre autorii de frunte din anii ’1960-70 ai revistei Jurnalul Patriarhiei Moscovei, arhipreotul Nicolae Ivanov era de acord cu ideea dezvoltării evoluţioniste: ,,Actul creaţiei lumii şi formarea sa sunt manifestări ale atotputerniciei lui Dumnezeu, ale voinţei Lui; cu toate acestea, pentru natură, împlinirea voinţei Sale este un proces lung şi treptat, un act de maturare care are loc în timp. Numeroase forme tranzitorii pot apărea în timpul procesului dezvoltării, uneori servind doar ca paşi în apariţia formelor mai avansate, care sunt legate către veşnicie”. Profesorul N.N. Fioletov, care a luat parte la Sinodul Local din 1917-1918, credea că ,,în sine, ideea evoluţiei pare să nu fie străină de conştiinţa creştină, sau în contradicţie cu ea”.

În 1917, arhipreotul Mihail Cheltsov, atingând chestiunea relaţiei dintre creştinism şi ştiinţă, scria: ,,Explicarea şi înţelegerea mai profundă, mai contemplativă şi mai duhovnicească a multe pasaje din Scriptură au contribuit nu puţin la depăşirea animozităţii dintre ştiinţă şi religie. A fost suficientă citirea relatării biblice a creaţiei lumii pentru a realiza că Scriptura nu oferă nici un fundament pentru a înţelege zilele creaţiei ca fiind intervale de 24 ore, şi a căzut zidul dintre relatările biblice şi datele ştiinţifice despre perioada indefinit de lungă a existenţei pământului înainte de apariţia omului”.

Din această pleiadă de susţinători ai evoluţionismului nu lipseşte Vladimir Soloviov (1853-1900), cunoscut filozof, poet, istoric şi teolog rus, ale cărui speculaţii filozofico-religioase s-au îndepărtat serios de învăţătura ortodoxă (dintre acestea, este suficient să amintim că el a fost unul dintre adepţii ,,eternului feminin” în forma ,,Sofiei, înţelepciunea dumnezeiască”). Potrivit lui Andrei Kuraev, ,,Soloviov a fost cel care a arătat modul interpretării creştine directe a ideii de evoluţie: ’Dacă ar fi trebuit să mă confrunt cu sarcina de a indica paralelismele dintre ştiinţa modernă şi viziunea asupra lumii a lui Moisi, aş fi spus că viziunea sa (a lui Moisi) a originilor vieţii este similară teoriei evoluţiei direcţionate’. Vladimir Soloviov a exprimat cu claritate baza filozofică a acestei teorii, dezvoltată în biologie de L. Berg şi Teilhard de Chardin”.

El îi mai aminteşte pe arhiepiscopul Mihail Mudiughin, profesor la Academia Teologică din Sankt Petersburg, episcopul Vasilie Rodzeanko, arhipreotul Vasilie Zenkovski, profesor la Seminarul Teologic Sfântul Vladimir din New York, filozoful I.N. Ilin, teologii sârbi preotul Ştefan Leakevski şi profesorul Lazăr Milin, şi teologul român preotul Dumitru Stăniloae. Kuraev conchide: ,,Acceptarea argumentelor creaţioniştilor protestanţi de către propovăduitorii ortodocşi influenţaţi de protestanţi este o inovaţie clară, pe câtă vreme o atitudine calmă faţă de evoluţionism este o tradiţie binecunoscută a teologiei ortodoxe academice. Probabil, cel mai cunoscut scriitor care a criticat însăşi ideea de evoluţie a fost regretatul ieromonah Serafim Rose”.

 

Ca întotdeauna, Andrei Kuraev este abil în felul în care pune problema

În consecinţă, o serie de clerici şi teologi ortodocşi ruşi din secolele XIX-XX au vorbit despre o compatibilitate între relatarea scripturistică a facerii lumii şi teoria evoluţiei. În acest context, se merită făcute două observaţii:

1) Kuraev i-a pierdut din vedere pe ortodocşii de seamă care au afirmat că nu există nici o compatibilitate între învăţătura ortodoxă şi darwinism, şi aceştia s-ar putea dovedi a fi la fel de numeroşi, dacă nu mai numeroşi decât cei din tabăra opusă. În plus, mulţi nu au tratat acest subiect în scrierile sau cuvântările lor, socotindu-l de la sine înţeles în duhul Sfinţilor Părinţi, fiindcă nu este nimic nou de spus pe această temă faţă de ce a spus Biserica deja, şi

2) Lăsând deoparte opiniile unor clerici şi teologi ortodocşi contemporani nouă, care pot greşi sau nu în ceea ce susţin, şi în ciuda oricăror speculaţii teologice pe care le face Kuraev, nu există nici un Părinte al Bisericii care să considere pertinente ideile vehiculate astăzi de evoluţionişti. Unii ar putea contracara această ultimă observaţie, spunând că în vremea Sfinţilor Părinţi nu existau ideile din zilele noastre şi, prin urmare, este firesc să nu regăsim în scrierile lor nimic contrar lor. Însă cine s-a familiarizat cu subiectul ’evoluţie’ ştie că aceste concepte nu s-au născut odată cu Darwin (1809-1882), ci erau cunoscute încă din antichitate, evident în forme rudimentare, în diferite tradiţii păgâne. Cineva ar putea rămâne uimit de multitudinea de teorii existente în miturile lumii antice cu privire la obârşia lumii şi a omului.

Întorcându-ne la afirmaţiile personalităţilor ruse prezentate mai sus, trebuie să remarcăm că ele sunt în contradicţie cu învăţătura Bisericii. Replicând concret şi succint, într-adevăr, teoria evoluţiei nu răspunde la întrebarea ’cine a creat primele animale’, dar acest lucru nu înseamnă decât că Dumnezeu este Cel care le-a creat, nu şi că are loc o evoluţie, o dezvoltare în timp a lumii create. O teorie sau o învăţătură despre facerea lumii trebuie să fie perfect coerentă de la un capăt la celălalt, iar o întrebare de genul ’cine a creat primele animale’ ia în discuţie doar un aspect din cadrul unui sistem extrem de complex de concepte. Faptul că teoria evoluţiei nu răspunde la această întrebare, şi prin aceasta nu contrazice ideea că Dumnezeu este Făcătorul a toate, este irelevantă faţă de nenumăratele contradicţii şi incoerenţe pe care le prezintă teoria lui Darwin în raport cu învăţătura Sfinţilor Părinţi.

Apoi, Bisericii nu-i este totuna dacă se susţine că facerea lumii a avut loc de îndată sau treptat şi doar faptul că Dumnezeu este Creatorul lumii importă, Sfinţii Părinţi sunt destul de expliciţi în această privinţă, nefiind admisibile ambele ipoteze. De asemenea, a afirma că ,,pentru natură, împlinirea voinţei lui Dumnezeu este un proces lung şi treptat, un act de maturare care are loc în timp” este ca şi cum ai spune că Dumnezeu nu are puterea sau capacitatea de a acţiona asupra naturii precum doreşte. Şi pentru ce ar avea nevoie Dumnezeu de timp pentru a crea lumea şi toate cele din ea ? Aşa cum am mai spus, Părinţii sunt expliciţi în privinţa timpului necesar creării lumii: toate s-au petrecut cu o repeziciune nemaipomenită. Tocmai acest din urmă fapt poate fi considerat o manifestare a atotputerniciei lui Dumnezeu, care poate crea ceva când vrea, cum vrea, după voia şi înţelepciunea Lui desăvârşite.

Iar a spune, la începutul secolului trecut, că o înţelegere mai profundă şi mai duhovnicească a Scripturii a contribuit la depăşirea animozităţii dintre ştiinţă şi religie e totuna cu a spune că, până atunci, în Biserică nu au existat capete luminate, oameni învăţaţi, capabili să priceapă cele mai profunde cunoştinţe pe care le-a avut omenirea de-a lungul mileniilor. O asemenea afirmaţie aduce atingere înţelepciunii şi puterii Sfântului Duh, Cel care ne călăuzeşte pe noi, creştinii, la tot adevărul, ca şi cum El nu ne-ar putea lumina îndeajuns pentru a pricepe toate tainele lumii create.

 

Un argument utilizat prea mult: conflictul dintre ştiinţă şi religie şi necesitatea ca religia să se alinieze ultimelor descoperiri ştiinţifice

În realitate, acea animozitate dintre ştiinţă şi religie de care pomeneşte arhipreotul Mihail Cheltsov nu a fost depăşită nici acum, la peste un secol de la cuvintele sale, iar acest lucru nu are nici o legătură cu înţelegerea mai profundă a textelor scripturistice. Sfânta Scriptură a fost tâlcuită într-amănunt, verset cu verset, încă din primele secole creştine, şi de atunci încoace învăţătura izvorâtă din ea nu a fost atinsă nicicând în profunzime, frumuseţe şi adevăr. Sfinţii Părinţi ne-au lăsat moştenire o comoară nepreţuită: scrierile lor care răspund celor mai adânci chestiuni care au frământat vreodată omenirea. Faptul că ortodocşii zilelor noastre – fie ei clerici învăţaţi sau simpli mireni – nu cunosc şi nu trăiesc aceste scrieri nu înseamnă că nu există o înţelegere cu adevărat profundă a Scripturii. Prin urmare, problema ridicată de arhipreotul Cheltsov provine pe de o parte din necunoaşterea învăţăturii ortodoxe – care, precum a spus un teolog, este nemărginită aşa cum şi Dătătorul ei este –, iar pe de altă parte din faptul că astăzi omenirea se crede mai învăţată decât a fost vreodată, nefiind de fapt.

S-ar merita spus şi faptul că astăzi, după un veac de la afirmaţiile sale, ştiinţa a validat multe dintre relatările biblice – şi nu invers ! –, doar că aceste descoperiri nu sunt prezentate în mass-media, nici măcar de canale de televiziune precum Discovery Chanel sau National Geographic, nimeni neavând interesul de a spune adevărul adevărat. Aşa se face că nu prea auzim despre faptul că un grup de cercetători a afirmat că pământul are exact atâţia ani pe cât spune Scriptura că are, că au fost localizate cetăţile Sodomei şi Gomorei despre care se credea că aparţin mitologiei, că a avut loc într-adevăr potopul lui Noe, sau că oamenii se trag dintr-o protomamă X şi un prototată Y, adică avem drept strămoşi doar un bărbat şi o femeie şi acest lucru se vede în genele noastre.

Evanghelia lui Iuda, documentarul lansat de canalul National Geographic în 2006

Nu, dar auzim cu totul alte lucruri, care mai degrabă au menirea de a contrazice Scriptura, de a pune cuvintele ei într-o lumină nefavorabilă. Canalele de televiziune şi revistele de specialitate care ar trebui să ne aducă la cunoştinţă adevăruri ştiinţifice obiective ne servesc cel mai adesea informaţii după voia mai-marilor zilei, precum documentare despre Evanghelia lui Iuda – o evanghelie apocrifă care contrazice flagrant Evangheliile canonice pe care le cunoaştem, giulgiul din Torino – despre care se afirmă că este giulgiul de înmormântare al Mântuitorului, dar în privinţa căruia nici măcar oamenii de ştiinţă nu au căzut de acord că datează din vremea Lui, descoperirea mormântului lui Hristos sau speculaţii interminabile că Mântuitorul şi Maria Magdalena ar fi avut urmaşi.

Mormântul lui Iisus Hristos, documentar lansat de Simcha Jacobovici şi Charles Pellegrino în 2008

Dar a crede ţine de libertatea omului, de liberul arbitru pe care i l-a dat Dumnezeu. El alege dacă să creadă ceea ce îi oferă drept ştiinţă această mass-medie aservită total sau continuă să caute adevărul sau să creadă în ceea ce a crezut mai înainte de a apărea astfel de blasfemii.

În ce priveşte faptul că regăsim şi în rândul ortodocşilor ruşi capete învăţate care şi-au plecat cugetarea în faţa ideilor lui Teilhard de Chardin, nu ne rămâne decât să spunem că este încă o dovadă cât de mult a avut de suferit teologia ortodoxă, atât cea greacă cât şi cea rusă, din pricina curentului modernist care a pătruns în Biserică la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX.

(Aceleaşi surse ca la partea a IX-a)

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 63/mai-iunie 2011 

Partenie Filipescu

 


[1] Autorii articolului original, citat aici,numesc ‘darwinism dogmatic’ sau ‘darwinism pur’ teoria evoluţiei plasată în contextul original, creat de Charles Darwin, şi ‘darwinism nedogmatic’ teoria evoluţiei prezentată în contextul actual, ţinând cont de ultimele descoperiri ştiinţifice, cu argumente şi dovezi pro şi contra.

[2] Creaţionismul cuprinde învăţătura ortodoxă cu privire la facerea lumii şi crearea plantelor, animalelor şi omului de către Dumnezeu. Design-ul inteligent este o teorie care afirmă că este imposibil ca extraordinara complexitate a macromoleculelor, sistemelor şi mecanismelor biologice să fie întâmplătoare şi că această complexitate fenomenală implică existenţa unui Designer/Creator.

[3] Trebuie subliniat faptul că, într-adevăr, evoluţionismul este doar o teorie ştiinţifică, şi nu un fapt ştiinţific în sine, de vreme ce nu poate fi nici confirmat, nici infirmat.

[4] Este remarcabil faptul că acest sondaj de opinie a fost realizat la sfârşitul anului 2007, în timp ce decizia de a elimina evoluţionismul din programa şcolară a fost luată în decembrie 2006. Aşadar, până în anul 2006, toate generaţiile de elevi au studiat evoluţionismul. Prin urmare, este cu totul irelevantă afirmaţia potrivit căreia această decizie a Ministerului Educaţiei ar fi influenţat în mod semnificativ atitudinea românilor faţă de evoluţionism sau creaţionism !

[5] Stilul în care se exprimă şi pune problema Remus Cernea este izbitor de asemănător cu cel adoptat de Emil Moise în lupta sa vehementă împotriva simbolurilor religioase în şcolile publice. Şi pe câtă vreme Emil Moise milita pentru ‘interesul superior al copilului’, susţinând că prezenţa simbolurilor religioase provoacă copiilor ,,suferinţe directe, fiindu-le afectată dezvoltarea personalităţii”, Remus Cernea afirmă că elevii sunt ,,privaţi în învăţământul public de accesul la informaţia ştiinţifică privind originea vieţii şi a omului” şi declară că prin faptul că nu introduce teoria evoluţiei şi în manualele de biologie de clasa a XII-a, Ministerul Educaţiei ,,sacrifică” 6 generaţii de elevi.

[6] Ca preşedinte al Asociaţiei Umaniste Române, el se declară explicit a fi un umanist, care se situează prin definiţie în afara sferei religiei. Cu toate acestea, este extrem de straniu faptul că, în 2008, Asociaţia Umanistă Britanică – sora celei de pe meleagurile noastre – a acţionat în instanţă Autoritatea de Competenţe şi Planuri de Învăţământ cu privire la decizia acesteia de a nu permite studiul umanismului în cadrul unui curs de studii religioase în acelaşi mod în care sunt studiate religiile.

Umanismul a fost inclus, într-o măsură mai mică sau mai mare, în educaţia religioasă din Marea Britanie de mai bine de 30 de ani (!), fiind socotit un exemplu de ,,filozofie seculară” sau ,,perspectivă seculară”, doar recent fiind eliminat din programa de învăţământ. Richard Stein, avocatul Asociaţiei Umaniste Britanice, care se ocupă de acţiunea în instanţă, a subliniat că în acest caz este vorba despre tratamentul egal: ,,Noi sperăm că acest caz va garanta că decizia discriminatorie – şi şocantă – luată de Autoritatea de Competenţe şi Planuri de Învăţământ, care refuză să recunoască egalitatea religiilor alături de alte credinţe, va fi răsturnat fără întârziere”.

Prin urmare, ce este umanismul ? Religie ? Credinţă ? De ce ar fi predat la orele de religie ? De ce nu ar fi predat în cadrul altor discipline, precum sociologie, filozofie – dacă este o filozofie seculară –, istorie etc ? De ce militează Remus Cernea pentru ,,predarea unei materii Religie, predate neutru, nu într-un mod confesional” ? Sau, de fapt, fără să vrea, umaniştii recunosc faptul că filozofia lor este un soi de religie ’nereligioasă’ ? Şi de ce toţi aceşti umanişti îl au drept pavăză pe Darwin ?

[7] Este interesantă această categorisire a celor care apără perspectiva asupra creării lumii oferită de Sfânta Scriptură. Dacă cei care apără cuvântul Scripturii sunt numiţi creştini fundamentalişti, atunci cei care nu-l apără pot fi numiţi cu uşurinţă creştini relativişti, care au relativizat credinţa în Hristos până la … dizolvare în marea seculară.

De asemenea, este demn de notat faptul că aceştia din urmă se socotesc creştini autentici: ,,Este vital ca Bisericile să explice de ce creaţionismul, care neagă ştiinţa şi interpretarea biblică şi care Îl transformă pe Dumnezeu într-un ’manipulator cosmic’, contrazice credinţa creştină autentică că întregul proces natural poate fi văzut ca un dar dumnezeiesc pentru a fi explorat şi apreciat”.

[8] Se merită precizat încă o dată că aceste situaţii sunt generate de amestecul Bisericii Catolice sau Anglicane în probleme lumeşti şi nu ţin de instituţia dumnezeiesco-umană care este Biserica.

[9] Aparţine deja istoriei de veacuri cum au răstălmăcit catolicii scrierile Fericitului Augustin pentru a găsi în ele motivaţii ale ideilor lor eretice, cel mai cunoscut exemplu constituindu-l infailibilitatea papală.

[10] Nu este surprinzător că Vaticanul nu a condamnat opera lui Charles Darwin, fiindcă el nu aparţinea lumii catolice, ci celei protestante. De asemenea, Darwin a trăit într-o epocă (1809-1882) în care conflictele acute dintre Biserica Catolică şi protestantism căpătaseră nuanţe mai blânde.

[11] Este izbitoare asemănarea dintre declaraţiile ierarhilor anglicani şi cele ale catolicilor, care par să-şi dea mâna pentru a batjocori poziţia creaţionistă. Atitudinea lor concertată izolează creştinii care susţin învăţătura ortodoxă cu privire la facerea lumii şi crearea omului.

[12] Cu toate că acest gen de ideologie, numit ’evoluţie teistă’, este foarte răspândit printre confesiunile creştine actuale, astfel de soluţii de compromis prin care se doreşte reconcilierea teoriei evoluţioniste cu dogma creştină sunt inacceptabile pentru un creştin autentic. Doar faptul că se încearcă o aliniere a teologiei ortodoxe a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii – care a uimit neîncetat de-a lungul a două milenii de creştinism şi nu încetează să uimească nici astăzi prin profunzimea şi înţelepciunea desăvârşită care se revarsă din ea – la orice teorie ştiinţifică, care prin natura ei are la bază doar experienţa simţurilor, echivalează cu o decădere de la cele înalte, ale lumii nemateriale şi veşnice la cele ale lumii materiale, vremelnice.

[13] Cititorii români îl cunosc, într-adevăr, pe Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos ca autor. Este însă neclar faptul dacă ei au făcut cunoştinţă cu învăţăturile autentice ale mitropolitului şi opiniile sale pe diverse teme, reproduse cu fidelitate, sau cu ceea ce au înţeles traducătorii sau au dorit să regăsească în scrierile acestui ierarh ortodox. De-a lungul timpului, redacţia noastră a remarcat cu adâncă tristeţe că traducerile a numeroase lucrări contemporane, sau chiar clasice, ale literaturii ortodoxe care sunt vehiculate pe piaţa de carte românească au suferit maltratări dintre cele mai grave şi devieri cumplite de la sensul textului original.

[14] Metafizica este acea parte a filozofiei care studiază cauzele primare şi primele principii ale cunoaşterii lumii. Ea presupune cercetarea raţională a fenomenelor care nu pot fi percepute prin simţuri; din punct de vedere creştin, ea se constituie în înţelepciunea firii căzute care-şi spune cuvântul în ce priveşte cele dumnezeieşti. Spre deosebire de ea, teologia cuprinde învăţătura dumnezeiască revelată cu privire la aceleaşi teme.

[15] Nous-ul este cea mai înaltă facultate a omului, principiul tuturor funcţiilor intelectuale, în primul rând inteligenţa intuitivă (nous-ul propriu-zis), facultatea contemplaţiei şi izvorul a toată cunoaşterea; iar, în al doilea rând, al raţiunii şi a tot ceea ce izvorăşte din inteligenţă: gândirea, reflecţia, puterea de judecată, discernământul, vorbirea interioară de unde provin limbajul şi memoria.

Potrivit Sfinţilor Părinţi, prin nous, omul este legat nemijlocit de Dumnezeu, poate să se îndrepte, să tindă şi să se unească cu El.

[16] Este extrem de interesantă apariţia acestui reducţionism în sânul gândirii creştine apusene. Potrivit părintelui George Metallinos, aplicarea principiului axiomatic al noii filozofii creştinismului a împărţit dogmele creştine în două categorii: acceptabile şi inacceptabile. Adevărurile acestei noi filozofii au fost existenţa lui Dumnezeu, sufletul, virtutea, nemurirea şi judecata. Fireşte, aceste adevăruri au fost acceptate într-un cadru raţionalist. Cele respinse au fost natura treimică a lui Dumnezeu, întruparea, mântuirea etc.

Aşadar, aplicând acest reducţionism creştinismului, în realitate, s-a dat naştere unei noi religii care cuprinde elementele comune ale tuturor confesiunilor creştine, ceea ce echivalează cu ecumenismul zilelor noastre !

[17] Aceasta este adevărata definiţie a unui Sinod Ecumenic: este o adunare a sfinţiţilor slujitori ai lui Dumnezeu, în care cei îndumnezeiţi conduc Biserica şi o călăuzesc la limanul mântuirii. Fiindcă învăţătura ortodoxă şi hotarele ei sunt, într-adevăr, stabilite de cei îndumnezeiţi. În plus, hotărârile unui asemenea sinod sunt luate într-o conglăsuire, într-o unitate în Sfântul Duh.

Dacă într-un astfel de sinod nu există asemenea purtători vii ai tradiţiei şi ei nu sunt urmaţi cu fidelitate în toate – fiindcă trebuie să existe conglăsuire, acela nu poate fi socotit Sinod Ecumenic.

[18] Aşa cum a ajuns Biserica Romano-Catolică în zilele noastre …