Cuvinte despre Sfanta Scriptura – predici

CUVINTE DESPRE SFÂNTA SCRIPTURĂ
Seriale care au rulat în cadrul acestei rubrici
de la nr. 1 (aprilie 1999) pâna la nr. 150 (noiembrie-decembrie 2023)
PREDICI
Cuvânt la Duminica Tomei
Al Prea Sfinţiţilor arhierei: Neofit al Râmnicului, Ilarion al Argeşului şi Chesarie al Buzăului (1840)
 
Cuvânt la Sfânta Înălţare a Domnului
Al lui Ilie Miniat

Cuvânt la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Al Prea Sfinţitului Antim Ivireanul, Mitropolit al Ţării Româneşti (1690-1716)

Cuvânt la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Panteleimon 

Cuvânt panegiric la Adormirea Născătoarei de Dumnezeu

Cuvânt la Naşterea Născătoarei de Dumnezeu

Duminica a XXI-a după Pogorârea Sfântului Duh
A Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic
Pentru nerodirea ceea ce se vede a cuvântului celui dumnezeiesc

Cuvânt la intrarea Maicii Domnului în Biserică
Al lui Ilie Miniat

Cuvânt la Botezul Domnului
Al Prea Sfinţitului Antim Ivireanul
Mitropolit al Ţării Româneşti (1690-1716)

Învăţătură în Duminica Paştilor
a arhimandritului Galaction Cordun (1922),
primul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit (1955-1959)

Cuvânt la Duminica Cincizecimii, ziua Sfintei Treimi
Al Sfântului Ioan Gură de Aur

Cuvânt la Schimbarea la Faţă a Domnului
Al Prea Sfinţitului Antim Ivireanul
Mitropolit al ţării Româneşti (1690-1716)

Cuvânt la Înălţarea Sfintei Cruci

Cuvânt la 25 decembrie, ziua naşterii Domnului nostru Iisus Hristos
Al Sfântului Ioan Gură de Aur

Cuvânt la Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos

Cuvânt la naşterea sfântului şi măritului prooroc Ioan Mergătorul Înainte

Despre făcătoarea de minuni Icoană a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria numită Prodromiţa

Predică în Duminica Sfintei Cruci
de Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov

Cuvânt de laudă la toţi sfinţii din toată lumea, care au suferit mucenicia 
de Sfântul Ioan Gură de Aur

Cuvânt la Evanghelia de la Matei a celei de-a noua duminici după Pogorârea Sfântului Duh
de Sfântul Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului

Cuvânt al Sfântului Ierarh Vasilie cel Mare la cuvintele: ,,Ia aminte de tine însuţi”
(Episoadele I-II)

Cuvânt la Duminica Fiului Risipitor
de Sfântul Teofan Zăvorâtul

O nouă erezie: nevolnicia
de Sfântul Simeon Noul Teolog
(Episoadele I-II)

Duminicile Postului Mare 2008
- Duminica Ortodoxiei
- Duminica Sf. Ierarh Grigorie Palama
- Duminica Sf. Cruci
- Duminica Sf. Cuvios Ioan Scărarul
- Duminica Sf. Cuvioase Maria Egipteanca
- Duminica Intrării Domnului în Ierusalim

A patra omilie duhovnicească a Sfântului Macarie Egipteanul
- Se cuvine ca creştinii să străbată cu luare aminte şi cu grijă drumul din
stadionul aceste lumi, ca să obţină de la Dumnezeu şi de la îngeri laude cereşti -
(Episoadele I-III) 

Cazanie la 8 noiembrie
Soborul Sfinţilor Voievozi Îngereşti Mihail şi Gavriil

Despre îndreptarea inimii
de Sfântul Teofan Zăvorâtul
(Episoadele I-II)

Duminicile Postului Mare 2009
Tâlcuiri la Canonul cel Mare

Despre conştiinţă
(Episoadele I-III)

Duminicile Postului Mare 2010
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Despre răbdarea în necazuri
de Sfântul Nectarie de Eghina

Despre pocăinţă şi rugăciune
de Sfântul Ioan Gură de Aur
(Episoadele I-II)

Cuvânt despre rugăciune
al Sfântului Isaac Sirul

Cuvânt la Pătimirile mântuitoare ale Domnului
de Nicolae Cabasila

Despre moaştele sfinţilor
- Cuvânt ţinut în anii ‘1920, când comuniştii ruşi
au scos la lumină multe moaşte cu scopul de a le profana -
(Episoadele I-II)

Dumnezeu nu este autorul relelor
de Sfântul Ierarh Vasilie cel Mare
(Episoadele I-II)

Cuvânt la Postul Mare
Despre mărturisire
de Sfântul Nectarie de Eghina 

Cuvânt la Duminica Mironosiţelor
Despre starea de moarte a duhului omenesc
de Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov

Duhul Sfânt, cheia ce deschide comoara ScripturiiScriptura 71
de Sfântul Simeon Noul Teolog 

Trebuie să cugetăm la cele ce se grăiesc în biserică
De ce pomul acela se numea pomul cunoştinţei binelui şi răului ?
Ce înseamnă ‘astăzi vei fi cu mine în rai’ ?
de Sfântul Ioan Gură de Aur

Povestire dureroasă pentru toată multa mulţime a patimilor Domnului
Arătate celui dintre sfinţi părintelui nostru Dimitrie, mitropolitul Rostovului

Despre lupta cu păcatul
de Sfântul Teofan Zăvorâtul
(Episoadele I-VI)


CAZANIE
Duminica Întâia din Postul Mare
A Ortodoxiei 

Duminica a Treia din Postul Mare
A Sfintei Cruci 
     
Duminica Pogorârii Sfântului Duh

Duminica a X-a după Pogorârea Sfântului Duh
Vindecarea lunaticului 

Duminica a XIV-a după Pogorârea Sfântului Duh
Nunta fiului de împărat 

Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Sfântului Duh
Pilda celor chemaţi la cină


Cuvânt la începutul postului
de Episcopul Asterie al Amasiei Pontului († 431)

Despre învierea tainică cu Hristos
de Sfântul Simeon Noul Teolog

Transformarea duhovnicească
- Cuvântarea a XVIII-a despre mântuire a Sfântului Macarie Egipteanul -

Fiarele sălbatice ale patimilor
de Sfântul Ioan Gură de Aur

Despre harul Prea Sfântului Duh
de Sfântul Teofan Zăvorâtul
(Episoadele I-II)

Pregătirea pentru taina spovedaniei
- Predică în lunea primei săptămâni a Postului Mare -
de Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov

Despre păcatScriptura 100
de Sfântul Nectarie de Eghina

Despre căderea lui Adam
de Arhiepiscopul Inochentie al Odessei († 1857)
- Cuvânt înainte - Porunca dată de Dumnezeu în rai - Şarpele ispititor I - Şarpele ispititor II - Şarpele ispititor şi femeia - Călcarea poruncii lui Dumnezeu - Urmarea călcării poruncii - Pedeapsa pentru călcarea poruncii - Pedepsirea şarpelui ispititor - Pedepsirea femeii - Pedepsirea lui Adam - Făgăduirea răscumpărării - Pregătirea izgonirii din rai - Izgonirea din rai - Paza raiului - Viaţa lui Adam afară din rai - Încheiere la partea I -

Din tâlcuirile la Evanghelie ale Sfântului Efrem Sirul
Despre postul, ispitirea, patima, moartea şi învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Imnele Sfântului Efrem Sirul la Postul celor patruzeci de zile

Câteva documente despre ultimele evenimente din viaţa Mântuitorului
Scrisoarea raport a lui Publius Sentulus către împăratul roman Tiberius
Raportul lui Pilat, guvernatorul roman al Iudeei, către cezarul Tiberius
Textul complet al condamnării la moarte a lui Iisus Hristos
Epistola femeii lui Pilat, Claudia Procula, adresată prietenei sale, Pulvia Romelia
Povestea giulgiului
Revizuirea procesului lui Iisus Hristos
A Doua Venire a lui Hristos

Alfabetul duhovnicesc (I-XXXIV)
alcătuit de Sfântul Dimitrie al Rostovului
din învăţături şi rugăciuni temeluitoare de suflet

Nădejdea noastră. Cuvinte despre Fericiri (I-XXIV)
de arhimandrit Serafim Alexiev

Tâlcuire la canonul sfintei şi măritei duminici a Paştilor, adică a Învierii celei purtătoare de lumină a Domnului, alcătuire a lui Ioan Damaschinul
de Sfântul Nicodim Aghioritul

Tâlcuire la canoanele Deniilor
de Sfântul Nicodim Aghioritul

Sfaturi de ţinut minte (I)
de Sfântul Dimitrie al Rostovului