Ecumenism nr. 07

Aprilie 2007. Recunoaşterea botezului heterodox

presupune o redefinire a hotarelor Bisericii

 

PARTEA I

După decenii de dezbateri şi conferinţe ecumeniste, strategii au trecut la semnarea de acorduri şi înţelegeri pe diferite probleme practice

Decenii de-a rândul, mişcarea ecumenistă a organizat nenumărate conferinţe şi întruniri, la care au fost luate în discuţie rând pe rând toate aspectele vieţii creştine, comparându-se învăţătura ortodoxă cu cea heterodoxă, în încercarea vădită de a se concluziona că nu există diferenţe ireconciliabile între ele şi că ambele au putere mântuitoare.

Pasul imediat următor aducerii la un numitor comun, în plan teoretic, a învăţăturii ortodoxe şi heterodoxe, a fost semnarea de documente şi acorduri cu privire la diferite probleme practice. Şi fiindcă nu sunt posibile modificările dogmatice dorite de ideologii ecumenismului, în prezent se aplică următoarea strategie cu rezultate pe mai multe planuri: pornind de la problemele concrete cu care se confruntă credincioşii şi păstorii lor, se semnează anumite acorduri care vor reprezenta temelia pentru modificările dogmatice de mai târziu, după ce credincioşii se vor fi obişnuit într-o măsură suficient de mare cu ele.

 

În această conjunctură, ecumeniştii au dat mare atenţie sfintelor taine datorită implicaţiilor ecleziologice ale acestora

Cruciale în introducerea unei noi ecleziologii sunt sfintele taine deoarece, pe de-o parte, toţi credincioşii beneficiază de ele şi, ca urmare, ele au un impact puternic la nivel psihologic, iar pe de altă parte, prin ele se recunoaşte implicit existenţa harului şi puterii mântuitoare a confesiunii în care se săvârşesc. Din aceste motive, învăţătura despre sfintele taine a fost mereu luată în discuţie în cadrul dialogurilor ecumeniste.

Cea mai importantă taină pentru ,,idealul” ecumenismului o reprezintă botezul, poarta de intrare în Biserică. Ca urmare, încă din anii ’1950-’1970, teologii ortodocşi ecumenişti au început să elaboreze curioase ,,teorii” teologice, în care susţineau că, prin botez, toţi creştinii se află în hotarele unei Biserici nevăzute, mai presus de graniţele confesionale.

În ,,Mărturisirea de la Thyateira”, din 1975, Arhiepiscopul Athenagora (Kokkinakis) al Thyateirei şi Marii Britanii, aparţinând de Patriarhia Constantinopolului, scria: ,,Toţi creştinii cred în acelaşi botez, prin care toţi au devenit mădulare ale Trupului Său, Biserica”.

Zece ani mai târziu, teologul pe atunci mirean Ioannis Zizioulas, în prezent mitropolit al Pergamului, ţinând tot de Patriarhia Ecumenică, a propus discutarea ,,limitelor Bisericii în temeiul unităţii baptismale” (n.r.: potrivit lui Zizioulas, toţi creştinii, prin botez, aparţin aceleiaşi Biserici). El afirma: ,,Botezul este cel ce delimitează hotarele Bisericii şi toţi creştinii sunt botezaţi. (…) În botez, chiar dacă există o ruptură, o despărţire, o schismă, se poate vorbi încă de Biserică”.

 

În 1982 s-a semnat primul acord cu privire la sfintele taine

După teoriile teologice nu au întârziat să apară acordurile cu privire la sfintele taine şi, în mod particular, referitoare la botez. În 1982, la Lima, Peru, Comisia ,,Credinţă şi Organizare” a Consiliului Mondial al Bisericilor a reuşit să impună Documentul BEM (B – baptism-botez, E – eucharisty-euharistie, M – ministry-slujire). Prin acest act, ortodocşii şi heterodocşii şi-au recunoscut reciproc trei taine: botezul, euharistia şi ,,slujirea” – echivalentul heterodox al tainei ortodoxe a preoţiei (n.r.: Documentul BEM, semnat la Lima, în 1982, a fost prezentat pe larg în cadrul serialului ,,Negarea lui Hristos”, în numerele 24-25 şi 26 ale revistei noastre).

A urmat o altă ,,piatră de hotar”: întrunirea de la Balamand, Liban, din 1993, unde Comisia mixtă pentru dialog teologic dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică a adoptat un document, cunoscut sub numele de Declaraţia de la Balamand. Actul (n.r.: despre care am scris în serialul ,,Declaraţia de la Balamand. Noul cal troian al Vaticanului” din cadrul rubricii ,,Lumea în derivă” a revistei noastre), care recunoaşte că cele două Biserici sunt ,,Biserici-surori”, vorbeşte, la punctul 13, despre faptul că ele au aceleaşi sfinte taine:

,,Fiecare parte recunoaşte faptul că ceea ce Hristos a încredinţat Bisericii Sale – mărturisirea credinţei apostolice, participarea la aceleaşi sfinte taine, şi mai presus de toate o preoţie care săvârşeşte jertfa lui Hristos şi succesiunea apostolică a episcopilor – nu poate fi considerat proprietatea exclusivă a uneia dintre Bisericile noastre. În acest context, este limpede că rebotezarea trebuie evitată”.

După numai doi ani, la 29 iunie 1995, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului şi Papa Ioan Paul al II-lea au reluat ideea în declaraţia comună ,,Chemare la unitate”: ,,O concepţie sacramentală comună a purces, a dăinuit şi a trecut de-a lungul timpului, prin succesiune apostolică. (…) Aşadar, ne îndemnăm credincioşii ortodocşi şi catolici să reîntărească spiritul de frăţietate care izvorăşte din botezul cel unul şi din participarea la viaţa sacramentală”.

 

2006. Papa Benedict al XVI-lea săvârşind un botez. După cum se poate vedea din imagine, copilului îmbrăcat (!) i se toarnă pe creştet câteva picături de apă

 

Ierarhii ortodocşi ecumenişti susţin cu fermitate recunoaşterea botezului heterodox

Tot în 1995, Mitropolitul Maxim al Pittsburgh-ului, aparţinând de Patriarhia Constantinopolului, se exprima cu duritate: ,,Atunci când mărturisim credinţa într-un botez spre iertarea păcatelor, nu înţelegem prin aceasta botezul ortodox, ci orice botez creştin. (…) Ortodoxia şi romano-catolicismul, cele două biserici-surori din vechime, continuă să-şi recunoască una alteia botezul, precum şi celelalte taine săvârşite în aceste biserici. (…) Rebotezarea de către ortodocşi a creştinilor botezaţi neortodox este inspirată de îngustimea minţii, fanatism şi bigotism. (…) Este o nedreptate săvârşită împotriva botezului creştin, chiar o hulă împotriva Sfântului şi Dumnezeiescului Duh care lucrează în orice botez creştin”.

Legătura dintre recunoaşterea unui singur botez creştin şi existenţa unei Biserici ,,nevăzute”, care îi cuprinde pe toţi creştinii, a fost din nou ,,lansată” în iunie 1997. La cea de-a doua Adunare Ecumenică Europeană a Consiliului Bisericilor Europene (n.r.: a treia Adunare Ecumenică Europeană va avea loc la Sibiu în perioada 4-9 septembrie 2007) a fost adoptat un document în care se scrie: ,,În apa botezului recunoaştem prezenţa Duhului, care este izvorul întregii vieţi şi ne face părtaşi Trupului lui Hristos” (document final 2, text de bază). ,,Recomandăm ca bisericile (…) să caute a dobândi recunoaşterea reciprocă a botezului, în rândul tuturor bisericilor creştine” (document final 3, recomandări de acţiune).

 

 

Ca urmare a acestor ,,pregătiri”, ecumeniştii au început să semneze acorduri practice

După ce terenul a fost bine pregătit prin teorii teologice, documente şi declaraţii, strategii ecumenismului au trecut la următoarea etapă: semnarea de acorduri prin care diferite confesiuni creştine îşi recunosc reciproc botezul în plan practic.

Astfel, în 1999, Mitropolitul Maxim al Pittsburgh-ului, împreună cu alţi reprezentanţi ortodocşi, a semnat un document intitulat ,,Botez şi iconomie sacramentală: declaraţia de acord a Comisiei Teologice ortodoxo – romano-catolice nord-americane”, în care se afirmă:

,,Membrii ortodocşi şi catolici ai comisiei noastre recunosc, în ambele tradiţii, o învăţătură comună şi o credinţă comună într-un singur botez, în pofida unor variaţii de practică care, credem noi, nu afectează substanţa tainei. Suntem, prin urmare, îndemnaţi să declarăm că ne recunoaştem unii altora botezul ca fiind unul şi acelaşi. Această recunoaştere are evidente implicaţii ecleziologice. Biserica este în sine mediu şi efect al botezului. (…) Aici, în cele din urmă, se găseşte baza pentru întrebuinţarea modernă a expresiei ,,Biserici-surori”.”

Ca urmare a acestei declaraţii, comisia teologică nord-americană a decis ca romano-catolicii care se convertesc la ortodoxie să primească doar taina mirungerii.

 

În iulie 2004, în Australia, mai multe confesiuni, printre care s-a aflat eparhia australiană a Bisericii Ortodoxe Române, au semnat un document de recunoaştere reciprocă a botezului

Apoi, în iulie 2004, în cadrul Consiliului Naţional al Bisericilor din Australia, a fost semnat un ,,Document de acord”, care recunoaşte reciproc taina botezului între confesiunile creştine care fac parte din acest organism ecumenist. Printre bisericile semnatare se numără: Biserica Anglicană a Australiei, Biserica Ortodoxă Antiohiană (care aparţine de Patriarhia Antiohiei), Biserica Apostolică Armeană, Federaţia Congregaţională a Australiei, Arhidioceza Ortodoxă Greacă a Australiei (care aparţine de Patriarhia Constantinopolului), Biserica Luterană a Australiei, Biserica Romano-Catolică din Australia, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Unitariană din Australia.

Prin acest document, confesiunile decid: ,,Suntem de acord, împreună, să recunoaştem taina botezului săvârşită în biserica fiecăruia dintre noi şi să promovăm folosirea certificatului de botez comun”.

 

În septembrie 2004, a fost semnat un acord asemănător pentru Germania

În toamna anului 2004, a fost semnat un document asemănător în Europa. Între 16-22 septembrie 2004, la sediul Patriarhiei Constantinopolului din Istanbul, Turcia, a avut loc o întrunire între reprezentanţii Patriarhiei Ecumenice şi cei ai Bisericii Evanghelice din Germania, principala confesiune protestantă din această ţară, cu tema ,,Mila lui Dumnezeu şi mântuirea lumii”. În cadrul acesteia, Mitropolitul Augustin al Germaniei (care are în păstorire ortodocşii din Europa Centrală), din partea Patriarhiei Constantinopolului, şi Episcopul Rolf Koppe, care conduce departamentul de relaţii externe al Bisericii Evanghelice Germane, au semnat un comunicat comun.

Folosindu-se de existenţa imigranţilor greci în Germania (n.r.: 400.000 de greci ortodocşi, ceea ce face ca Biserica Ortodoxă care aparţine de Patriarhia Ecumenică să fie a treia denominaţiune creştină din această ţară), cele două Biserici au decis să nu reboteze credincioşii care trec de la o biserică la cealaltă: ,,Deşi între bisericile noastre nu există încă o relaţie de intercomuniune, noi privim membrii ambelor biserici ca fiind botezaţi şi respingem săvârşirea unui nou botez în cazul schimbării denominaţiunii”.

,,În cursul negocierilor noastre, mitropolitul Augustin a arătat că de mulţi ani Patriarhia Ecumenică din Germania nu a mai botezat convertiţii la Ortodoxie”, a spus dr. Dagmar Heller, responsabilul Bisericii Evanghelice Germane pentru ecumenism şi Ortodoxie. ,,Dar semnarea acestui document ajută la combaterea neînţelegerilor şi a prejudecăţilor”.

Anterior acestui comunicat, în 2004, Consiliul Mondial al Bisericilor a organizat o conferinţă, la care s-a subliniat importanţa recunoaşterii reciproce a botezului, considerată ca fiind cea mai promiţătoare cale actuală de a promova unitatea Bisericii. În 2003, secretarul general de atunci al consiliului, Konrad Raiser, a afirmat că ar fi ,,o revoluţie copernicană în dialogurile ecumeniste dacă bisericile ar recunoaşte sincer una alteia botezul”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 36/iulie-august 2007

 

 

 

PARTEA A II-A

Pe 29 aprilie 2007, în Germania, a fost semnat un nou acord, de către mai multe confesiuni

Cea mai recentă acţiune a avut loc duminică, 29 aprilie a.c., în biserica evanghelică din Madgeburg, Germania. După ce anterior, în Germania, existau doar acorduri bilaterale – între Biserica Evanghelică şi cea Catolică, ca şi între Biserica Evanghelică şi Patriarhia Ecumenică -, acum, în premieră, 11 confesiuni creştine din Germania au semnat un document comun, oficial, prin care îşi recunosc reciproc taina botezului.

Cele 11 confesiuni sunt: Biserica Evanghelică din Germania (protestanţi luterani), Biserica Romano-Catolică, Biserica Evanghelică Reformată din Saxonia de Jos (protestanţi calvini), Biserica Evanghelică Metodistă, Biserica Evanghelică Luterană autonomă, Comunitatea Anglicană-Episcopală din Germania, Biserica Ortodoxă Rusă din Germania (care aparţine de Patriarhia Moscovei), Biserica Ortodoxă Etiopiană (monofiziţi), Biserica Apostolică Ortodoxă Armeană din Germania (monofiziţi), Biserica Fraţilor Moravi – Comunitatea lui Herrnhut (reformaţi husiţi), Biserica Vechi-Catolică din Germania.

Pentru a se putea ajunge la documentul semnat în 29 aprilie 2007, în anul 2003, Biserica Catolică şi confesiunile protestante din Germania au alcătuit un grup de lucru, la care s-au alăturat treptat celelalte Biserici semnatare. Comisia mixtă a lucrat vreme de trei ani la elaborarea documentului, fiind dificil să găsească cuvintele potrivite care să permită unui număr cât mai mare de Biserici să semneze acordul. Cu toate acestea, comunităţile care nu recunosc decât botezul adulţilor, spre exemplu Biserica menonită, nu au semnat acordul, trimiţând reprezentanţi care au asistat la ceremonia de semnare.

 

,,Cine primeşte această taină – botezul, şi îşi afirmă credinţa în Dumnezeu, va fi unit cu Iisus şi poporul Său, din toate timpurile şi din tot locul”, scrie în acord

Ceremonia neobişnuită de semnare a acordului a fost urmărită cu atenţie de un număr foarte mare de credincioşi. Ea a cuprins mai multe momente: episcopul armean a introdus o crenguţă de măslin în apa binecuvântată din cristelniţe şi i-a stropit cu ea pe tovarăşii săi ecumenişti, adunaţi în cerc în jurul unei pietre baptismale de porfiră, adusă din Egipt în urmă cu zece secole, un părinte a intonat un fragment de evanghelie în limba armeană, corul comunităţii ruseşti şi-a alternat armoniile cu cele ale corului evanghelic, pentru ca, pe masa aşezată în faţa altarului, reprezentanţii celor 11 confesiuni să semneze acordul. Această ceremonie, care nu se încadrează în nici una din tradiţiile Bisericilor semnatare, a arătat mai degrabă ca un turn Babel, în care fiecare vine să-şi mărturisească credinţa şi nimeni nu mai înţelege nimic.

În acord se scrie: ,,Iisus Hristos este Mântuitorul nostru. Prin El, noi, păcătoşii, ne-am împăcat cu Dumnezeu (potrivit Romani 5, 10) şi am devenit fiii şi fiicele Sale. Botezul semnifică renaşterea întru Iisus Hristos, prin participarea la taina morţii şi învierii lui Iisus. Cine primeşte această taină şi îşi afirmă credinţa în Dumnezeu, va fi unit cu Iisus şi cu poporul Său, din toate timpurile şi din tot locul. Semn al unităţii creştinilor, botezul întru Iisus Hristos constituie temelia acestei unităţi: există între noi o înţelegere comună a botezului, în ciuda diferenţelor de tradiţie dintre Biserici. De aceea, noi recunoaştem săvârşirea botezului, prin scufundare sau stropire cu apă, (…) în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, şi noi ne bucurăm de botezul fiecăruia. (…) Botezul este astfel unic şi nu poate fi repetat”.

Cuvintele acordului de mai sus dezvăluie ideologia ecumenistă pusă în practică cu răbdare în deceniile scurse. Astfel, potrivit ei, botezul semnifică ,,unirea cu Iisus şi cu poporul Său, din toate timpurile şi din tot locul”, ceea ce presupune existenţa unei Biserici care îi cuprinde pe toţi creştinii, indiferent de confesiunea din care fac parte, deci indiferent de mărturisirea de credinţă a fiecăruia.

În plus, se afirmă că botezul este ,,semnul unităţii creştinilor” şi, în acelaşi timp, ,,temelia acestei unităţi” – o unitate invizibilă, incoerentă, căci dacă creştinii ar fi cu adevărat uniţi în hotarele unei Biserici unice, de ce nu au aceeaşi credinţă în Iisus Hristos ?

Episcopul Wolfgang Huber din partea Bisericii Evanghelice din Germania a încercat să explice faptul că Bisericile semnatare au o credinţă comună: ,,Recunoaşterea că Iisus este Mântuitorul nostru este lucrul pe care se întemeiază unitatea Bisericilor creştine. Toate diferenţele care definesc aspectele noastre caracteristice în comunitatea ecumenistă vin după această certitudine comună”.

Însă, aceste ,,diferenţe care definesc aspectele noastre caracteristice”, ,,care vin după această certitudine comună”, modifică substanţa certitudinii !!! Ceea ce înseamnă că nicicând nu va putea fi vorba de o certitudine comună, căci Unul este Hristos în care cred ortodocşii, şi altceva este ceea ce cred catolicii, protestanţii, monofiziţii şi ceilalţi aşa-zişi creştini despre Mântuitorul. Şi plecând de la faptul că nu există certitudine comună, nu se poate vorbi nici de botez comun, de vreme ce botezul implică mărturisire de credinţă.

 

Astfel de acorduri, semnate de ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe locale, vădesc strategia perfidă aplicată de ideologii ecumenismului

Cele 4 acorduri privind recunoaşterea reciprocă a botezului – din 1999, din Statele Unite ale Americii; din iulie 2004, din Australia; din septembrie 2004 şi aprilie 2007 din Germania – reprezintă un uriaş pas înainte pentru ecumenismul modern, începutul acelei revoluţii copernicane ,,proorocite” de Konrad Raiser. Comparaţia făcută de fostul secretar general al Consiliului Mondial al Bisericilor este deosebit de sugestivă: recunoaşterea reciprocă a botezului este asemuită cu uriaşul progres făcut în ştiinţă, prin teoria lui Nicolaus Copernic (1473–1543), care susţinea că pământul se învârteşte în jurul soarelui, în timp ce Biserica Catolică afirma cu vehemenţă contrariul.

Aşadar, Biserica Ortodoxă, care nu vrea să recunoască botezul confesiunilor heterodoxe şi păstrează cugetul Sfinţilor Părinţi, se aseamănă Bisericii Catolice de odinioară, care respingea ştiinţa, încăpăţânându-se împotriva argumentelor şi dovezilor limpezi ale acesteia. Astăzi, ortodocşii se dovedesc a fi înapoiaţi, pentru că nu vor să renunţe la Sfinţii Părinţi ,,cei învechiţi” şi la canoanele lor ,,colbuite şi prăfuite” de trecerea secolelor, şi nu vor să primească ideologia incoerentă a ecumenismului – partea ,,ştiinţifică”, copernicană a pseudo-creştinismului contemporan.

Întorcându-ne la cele 4 acorduri referitoare la botez, este semnificativ faptul că ele se referă la probleme practice şi sunt semnate de ierarhii unor Biserici locale. Până la acestea, documentele ecumeniste care făceau referire la botez conţineau sugestii, opinii, chiar ,,recomandări”, şi erau obiectul unor comisii teologice mixte care dezbăteau aspecte teoretice.

Astfel de acorduri semnate de ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe locale (n.r.: pentru că aceasta este problema dezbătută de noi, participarea ortodocşilor la ecumenism şi compromisurile făcute de ei în numele Ortodoxiei) vădesc strategia perfidă aplicată de ideologii ecumenismului: diferite Biserici Ortodoxe locale semnează documente cu confesiunile heterodoxe, fără ca la nivelul întregii Ortodoxii să se fi luat o decizie cu privire la subiectul respectiv.

O asemenea atitudine creează o breşă în sinodalitatea Ortodoxiei şi subminează autoritatea Sinoadelor Ecumenice şi a Tradiţiei ortodoxe. Ea are ca scop propulsarea unor decizii de pe plan local pe plan general, la nivelul întregii Ortodoxii, introducerea de noi ,,rânduieli”, ce vor deveni în câţiva ani ,,tradiţii”.

Cei care au conceput această tactică au ştiut că nu pot obţine luarea unor decizii importante, în favoarea sincretismului, la nivelul întregii Biserici Ortodoxe şi au iniţiat o mişcare de fărâmiţare a lumii ortodoxe cu privire la diverse probleme. În plus, ierarhii ortodocşi care au consimţit la a accepta noile ,,rânduieli” au scos în evidenţă posibilitatea existenţei în sânul Ortodoxiei a unor ,,tradiţii” diferite …

Cele 4 acorduri cu privire la botez sunt adevărate mărturisiri de credinţă, care recunosc indirect existenţa unei Biserici unice, nevăzute, care îi cuprinde pe toţi creştinii. Această ,,Biserică” este, în realitate, un turn Babel, căci membrii săi vorbesc limbi diferite, au credinţe diferite, din care nimeni, în scurt timp, nu va mai pricepe nimic.

 

 

Notă: Alinierea Bisericii Ortodoxe Române la ,,standardele” ecumeniste

În 1993, arhidiaconul I. Floca scria în ,,Canoanele Bisericii Ortodoxe”: ,,Cu privire la schismatici însă şi în speţă la romano-catolici şi la cei ce aparţin bisericilor zise heterodoxe din răsărit, practica bisericească a stabilit ca şi botezul şi hirotonia acestora să fie recunoscute ca valide”.

De asemenea, în cartea sa, ,,Teologia dogmatică ortodoxă”, părintele Dumitru Stăniloae afirma: ,,În ce priveşte recunoaşterea botezului săvârşit în afara Bisericii, libertatea cu care s-a comportat Biserica faţă de un astfel de botez săvârşit prin întreita cufundare sau vărsare, sau stropire cu apă în numele Sfintei Treimi, arată că Biserica îl poate valida, prin iconomie, la primirea în Biserică a celui botezat astfel în afara ei, extinzând peste partea externă săvârşită atmosfera deplină de har a Bisericii, care a existat într-un mod mai mult sau mai puţin accentuat şi în unitatea creştină de unde vine astfel cel botezat”.

Cu alte cuvinte, părintele Stăniloae susţine că cei convertiţi la Ortodoxie nu au nevoie de botez, pentru că Bisericile heterodoxe au un ,,har parţial” şi că botezul săvârşit prin ,,vărsare sau stropire” este considerat valid.

 

 

În fine, în manualul de seminar ,,Dogmatica ortodoxă”, care a făcut parte din bibliografia obligatorie pentru admiterea în facultăţile de teologie ortodoxă, părintele profesor universitar George Remete (care predă dogmatica la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti) scrie, ignorând cu seninătate canoanele apostolice:

,,Materia botezului este apa naturală, curată, sfinţită în prealabil. Biserica Ortodoxă obişnuieşte botezul prin întreita cufundare, dar este la fel de valabil şi cel prin turnare şi stropire, aşa cum practică catolicii. Sinodul al III-lea Ecumenic a condamnat botezul făcut printr-o singură cufundare”.

Potrivit părintelui Remete, botezul săvârşit prin ,,turnare şi stropire” este valabil, deoarece canoanele apostolice au devenit brusc ,,facultative” … El precizează doar faptul că Sinodul al III-lea Ecumenic a condamnat botezul printr-o singură cufundare şi face cu totul abstracţie de faptul că botezul săvârşit prin ,,turnare şi stropire” nu o are nici pe aceasta !

 

 

Ca urmare a faptului că înşişi profesorii din facultăţile de teologie le spun studenţilor că botezul poate fi făcut prin cufundare, dar şi prin turnare sau stropire, nu este de mirare că săvârşirea lui prin întreită cufundare a devenit o raritate în Biserica Ortodoxă Română. La ora actuală, există o mare varietate de practici în ce priveşte botezul: o cufundare, două cufundări, stropire, turnarea apei pe creştetul copilului etc, mai puţin întreita cufundare cerută de canoane (n.r.: cunoaştem o mulţime de cazuri pentru fiecare din variantele mai sus specificate. Le reamintim cititorilor că, potrivit tradiţiei ortodoxe, nici unul din botezurile săvârşite altfel decât prin întreită cufundare nu este valabil).

În plus, Biserica Catolică din România, atât romano- cât şi greco-catolică, recunoaşte botezul primit de o persoană în Biserica Ortodoxă, iar în eventualitatea unei căsătorii mixte nu repetă botezul. Oare România când va adopta, la rândul ei, un document de recunoaştere reciprocă a botezului ? căci în practică acest lucru are loc deja, în absenţa acordurilor …

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 37/septembrie-octombrie 2007

 

Costin Tudor