Ecumenism nr. 09

Septembrie 2007. A luminat Lumina lui Hristos la Sibiu ?

 

PARTEA I

În perioada 4-9 septembrie a.c., Sibiul a găzduit o mare reuniune ecumenistă la nivel continental, a III-a Adunare Ecumenică Europeană, ce a avut tema ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor. Speranţă pentru înnoire şi unitate în Europa”. Ea a fost organizată de Conferinţa Bisericilor Europene (CEC) – ce cuprinde Bisericile Ortodoxe locale, Protestante, Anglicane, Reformate, Vechi-Catolice europene şi Consiliul Conferinţelor Episcopale Catolice din Europa (CCEE) – ce cuprinde conducerea tuturor Bisericilor Catolice naţionale europene.

Întrunirea din oraşul transilvan a constituit a patra etapă şi totodată evenimentul culminant al unui ,,pelerinaj ecumenist”, un ,,pelerinaj al întâlnirii tradiţiilor creştine”, care a urmărit să arate europenilor ,,diversitatea şi bogăţia tradiţiilor creştine ale continentului”. Astfel, ea a fost precedată de o întrunire la Roma (24-26 ianuarie 2006) – ce a dezvăluit tradiţia catolică, de manifestări la nivel local (sfârşitul anului 2006 şi începutul anului 2007) şi de o întrunire la Wittenberg, Germania (15-18 februarie 2007) – ce a prezentat tradiţia protestantă (a se vedea articolul Februarie 2007. Întrunirea de la Wittenberg. Un pas înainte către Sibiu 2007).

Adunarea de la Sibiu a fost plănuită cu minuţiozitate, având loc mai multe consultaţii şi dezbateri pregătitoare. Ortodocşii ecumenişti s-au străduit din răsputeri ca marele eveniment, care are loc pentru prima oară într-o ţară ortodoxă, să aibă parte de fast, prezenţă masivă, dar şi entuziasm din partea credincioşilor, ca în cazul manifestărilor organizate de ţări cu tradiţie catolică sau protestantă.

 

Evenimente premergătoare Sibiului

În perioada 25-28 iunie a.c., reprezentanţi ai majorităţii Bisericilor Ortodoxe s-au reunit la consultaţia pan-ortodoxă din Insula Rhodos, organizată de Patriarhia Constantinopolului. Delegaţii au purtat discuţii referitoare la tema întrunirii de la Sibiu şi la rolul Bisericilor în Europa, făcând diverse propuneri concrete.

Într-un mod de acum caracteristic ortodocşilor ecumenişti, ei au vorbit despre ,,redescoperirea Tradiţiei apostolice comune trăită şi transmisă de-a lungul secolelor”, despre ,,mărturia comună fermă” pe care trebuie să o ofere Bisericile lumii întregi şi societăţii secularizate, în ciuda ,,dificultăţilor nerezolvate cu care se confruntă dialogul ecumenist privind probleme ecleziologice, teologice şi morale”, despre ,,experienţa de secole a bunei vecinătăţi a ortodocşilor cu oameni de alte credinţe şi culturi, în special islamul”.

De asemenea, în goana lor după integrare în Comunitatea Ecumenistă şi în lumea secularizată contemporană, a cărei mentalitate au adoptat-o deja, ei ajustează credinţa şi obiceiurile ortodoxe la aceasta. ,,Foarte îngrijoraţi pentru deteriorarea mediului natural”, participanţii la consultaţia de la Rhodos au propus ca ,,pe baza tradiţiei ortodoxe a postului, ziua de vineri, 7 septembrie, să fie declarată zi de post opţional pentru toţi participanţii la Adunarea de la Sibiu”, ,,ca răspuns pentru comportamentul nostru destructiv şi arogant faţă de natură şi mediul înconjurător”. Astfel, ei propovăduiesc într-un mod artificial tradiţia ortodoxă a postului: pentru a îndepărta un efect, oamenii trebuie să postească şi să se roage pentru înlăturarea cauzelor care generează acest efect, care, în general, nu sunt altele decât concepţiile străine de adevăratul cuget ortodox …

Pe parcursul anului 2007, la Sibiu au fost organizate diferite manifestări ecumeniste pregătitoare: expoziţii, spectacole şi colocvii pe teme religioase. Pe data de 25 august au fost inaugurate expoziţiile de picturi înfăţişându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea, de artă plastică cu tematică religioasă ,,Drum de credinţă” şi de fotografie despre viaţa monahală ortodoxă. Între 27-28 august a avut loc colocviul internaţional ,,Concepte filozofice şi metafore religioase: noi perspective asupra fenomenologiei şi teologiei”, iar pe data de 29 a aceleiaşi luni a debutat şcoala de vară cu aceeaşi temă.

Pe 1 septembrie, Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului şi reprezentanţii a 7 culte au săvârşit o ceremonie ecumenistă de sfinţire a unei cruci ridicate pe cel mai înalt deal din apropierea Sibiului, Dealul Guşteriţei. Crucea, înaltă de 17 metri şi lată de 8 metri, a fost înălţată lângă un vechi monument, fost punct de observare a Sibiului, şi este iluminată cu tuburi fluorescente pentru a fi văzută de la distanţă.

 

Adunarea de la Sibiu, eveniment al ,,maturităţii ecumenismului”

Aşa cum au afirmat participanţii, Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu este un eveniment al ,,maturităţii ecumenismului”. Este al treilea eveniment de acest gen organizat în Europa, după întrunirile de la Basel, Elveţia (1989) – regiune protestantă şi Graz, Austria (1997) – regiune catolică, iar organizarea şi desfăşurarea sa vădesc adaptarea mesajului ecumenist în funcţie de experienţa acumulată.

Spre deosebire de învăţătura autentică a Bisericii, dumnezeiască şi neschimbătoare, asemenea Celui care ne-a dat-o, ecumenismul, fiind o ideologie pur omenească, are însuşirile învăţăturilor omeneşti. El este supus unui proces de evoluţie şi transformare, funcţie de scopurile strategilor săi şi de reacţiile credincioşilor.

Astfel, sesizând că ,,este greu să se ajungă la un progres în privinţa chestiunilor teologice”, după cum se nota în declaraţia finală a celei de-a doua Adunări Ecumenice Europene de la Graz din 1997, ecumeniştii au conchis că ,,este necesar să se folosească tot ceea ce există deja la nivelul colaborării, toate posibilităţile pe care le avem deja pentru a vorbi cu o singură voce”. Cea de-a treia Adunare Ecumenică Europeană de la Sibiu a fost gândită, ţinându-se cont de acest aspect, ca ,,un pelerinaj simbolic pentru a cunoaşte bogăţia diverselor tradiţii creştine” şi a avut ca obiective ,,promovarea, încurajarea şi dezvoltarea eforturilor ecumeniste prin întâlniri, discuţii, meditaţii, celebrări şi rugăciuni comune”. Ea nu a ,,căutat să rezolve probleme de ordin teologic”, ci a avut menirea de a ,,crea un climat nou între creştini”, susţinând cu tărie ideea unităţii de fond a creştinilor şi a ,,îmbogăţirii confesiunilor” din valorile celorlalte confesiuni.

Adunarea de la Sibiu a reiterat conceptele de bază ale ecumenismului modern, având unele particularităţi legate de mediul ortodox în care s-a desfăşurat şi de punctul în care a ajuns această mişcare de reformă radicală a creştinismului. Întrunirea s-a caracterizat prin abundenţa rugăciunilor, a celebrărilor comune şi a unei simbolistici complexe care să sugereze unitatea creştinilor.

 

Patriarhul Daniil al României vorbind la adunarea ecumenistă de la Sibiu

 

Ea a fost deschisă cu un adevărat ritual, bătându-se toaca, aşa cum se vesteşte în bisericile şi mânăstirile ortodoxe începutul slujbelor, iar un cor ecumenist ,,a intonat un cântec prin care se implora lumina lui Dumnezeu”. Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului a numit-o ,,adunare de rugăciune”: ,,Este un mare eveniment, este un eveniment istoric, un asemenea eveniment nu a mai avut loc în România. Toate Bisericile din Europa îşi trimit reprezentanţi la Sibiu ca să participe întâi de toate la o adunare de rugăciune, pentru că este o adunare a creştinilor, care va fi prefaţată de o rugăciune de deschidere şi în fiecare dimineaţă şi fiecare seară, fiecare delegaţie a Bisericilor va avea un spaţiu rezervat pentru cult. Participanţii pot să aleagă să meargă la ortodocşi, la catolici, la protestanţi, la anglicani. Vor fi rugăciuni comune. Uvertura şi încheierea se vor face în Piaţa Mare, iar dacă plouă, în cort. Noi dorim ca toţi să participe la o rugăciune comună. Avem dreptul să ne rugăm toţi împreună”.

În plus, unii participanţi au privit adunarea în ansamblu ca pe un eveniment ritual, după cum mărturisea Andrea Riccardi, fondatorul comunităţii catolice laice Sant’Egidio: ,,Creştinii din Europa au o ocazie bună în aceste zile să considere împreună însemnătatea continentului nostru în contextul lumii, dacă nu privesc adunarea de la Sibiu ca un eveniment ritual”. De asemenea, în scrisoarea de invitaţie adresată de cei doi co-preşedinţi, adunarea a fost numită ,,sărbătoare şi mărturie comună”.

Caracterul ritual şi de intercomuniune parţială al reuniunii a fost sporit de ,,inventivitatea” ortodocşilor români, care au împărţit celor prezenţi litie de la vecernia praznicului Naşterii Maicii Domnului. Mitropolitul Ardealului explica: ,,Liturghia ortodoxă o vom face şi în catedrală şi în cortul cultural. Mai avem o vecernie ortodoxă în catedrală, cu o deschidere spre ceilalţi, o vecernie mai redusă, făcută după o schemă anume. La ea vom adăuga şi rânduiala litiei, vom împărţi nişte chifle speciale şi celor care participă. Dacă nu avem posibilitatea să îi primim la împărtăşanie, cel puţin facem o comuniune prin pâinea pe care o mâncăm cu toţii împreună din dorinţa de unitate”. Această inovaţie este cel puţin bizară, iar cei care gustă o astfel de pâine a unităţii se adapă întrucâtva cu băutura amară a neputinţei împărtăşirii din acelaşi potir, dar şi a îndepărtării de adevărata credinţă în Hristos …

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 38/noiembrie-decembrie 2007

 

 

 

PARTEA A II-A

Concepte ecumeniste propovăduite la Sibiu

Alături de rugăciunea comună, deasupra întrunirii de la Sibiu a plutit cu insistenţă refrenul unităţii tuturor creştinilor. Conducătorii diferitelor Biserici se străduiesc din răsputeri să-şi convingă credincioşii de această unitate şi, pentru a-şi atinge scopul, pun în joc diferite strategii psihologice: de la repetarea ideii până la saturaţie, la colaborarea dintre credincioşii diferitelor confesiuni care să vădească în plan practic unitatea, la rugăciunile comune etc.

De exemplu, secretarul general al CCEE, Aldo Giordano, vorbea despre ,,colaborarea concretă care reflectă unitatea de fond pe care o avem deja între comunităţi şi Biserici şi pe care dorim să o exprimăm în mod mai concret printr-o angajare comună în privinţa dreptăţii, păcii şi solidarităţii”.

De asemenea, în mesajul său către adunarea ecumenistă, Papa Benedict al XVI-lea a folosit expresii de genul ,,unitatea în diversitate legitimă” şi ,,baza comună a credinţei noastre”. La rândul lor, mulţi delegaţi au făcut afirmaţii similare, remarcând că ,,am devenit mai conştienţi de patrimoniul care ne uneşte” sau ,,este un contencios (n.r.: neînţelegeri şi divergenţe între confesiuni) despre ecleziologie, viziunea despre Biserică, dar nu în privinţa hristologiei, nu despre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, om adevărat, lumina noastră. În această privinţă există o concordanţă generală”. Este o concordanţă aparentă şi impusă de scopurile ecumeniste, căci, în realitate, fiecare confesiune care s-a rupt de Biserica Universală a pierdut învăţătura corectă despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ele au în comun cel mult un nume, nişte litere, fiindcă în spatele acestor litere stau înţelesuri diferite.

 

Sibiu 2007

 

Ca o mărturie că lucrurile stau întocmai este existenţa unui concept ecumenist, precum ,,unitate în diversitate”, propovăduit cu ardoare şi cu exemple nepotrivite şi la Sibiu. În salutul său, Margarethe Isberg, Decan de Vasteras, din Biserica Suedeză, şi vicepreşedinte al CEC, prezenta viziunea ortodoxă ca fiind ,,unul dintre multele feluri de a vorbi ale lui Dumnezeu” şi se întreba: ,,Vedem lumina lui Hristos în Biserica noastră sau reuşim să vedem lumina lui Hristos şi în alte Biserici ?”

Episcopul Vicenzo Paglia de Terni-Narni-Amelia din Italia vorbea despre ,,necesara, semnificativa şi legitima pluralitate a Bisericii”, făcând o comparaţie complet deplasată: ,,Unitatea Bisericii este înainte de toate o unitate în jurul lui Hristos. Totuşi, deja din evanghelii vedem că există 4 moduri de a-L vedea pe Iisus şi că fiecare mod îl îmbogăţeşte pe celălalt. De aceea, cred că această paradigmă pe care o găsim la începutul creştinismului trebuie să intereseze şi începutul acestui al treilea mileniu. Ceea ce înseamnă a regăsi o unitate în înseşi fundamentele credinţei, dar şi o pluralitate în trăirea şi manifestarea ei”.

Problema este că pluralitatea existentă astăzi este întemeiată pe credinţe diferite, adesea contradictorii, care nu pot sta alături decât printr-o împreunare nefirească şi iraţională: împreunarea ecumenistă a ,,unităţii în diversitate”. Această pluralitate nu are nimic în comun cu cele 4 moduri în care sfinţii evanghelişti au istorisit evenimentele din vremea Mântuitorului, de vreme ce ei nu se contrazic, nu mărturisesc credinţe diferite, ci doar arată bogăţia unei singure învăţături, nemărginită, asemenea Învăţătorului ei. Prin urmare, ei nu mărturisesc o pluralitate, nici o unitate în diversitate, ultimul concept sfidând de altfel legile logicii.

Direct legat de această ,,unitate în diversitate” este conceptul atât de vehiculat în ultima vreme al ,,îmbogăţirii reciproce a confesiunilor”. Andrea Riccardi afirma: ,,Avem nevoie unii de ceilalţi. Ecumenismul este un schimb de daruri. Fiind creştin din Occident, pot să spun că prin răspândirea icoanelor am căpătat foarte mult şi că putem primi multe din partea liturghiei şi spiritualităţii răsăritene”.

Cardinalul Walter Kasper dădea exemple concrete pentru această ,,îmbogăţire reciprocă”: ,,Noi, catolicii, am învăţat de la evanghelici despre însemnătatea cuvântului lui Dumnezeu, ei învaţă în prezent de la noi despre însemnătatea şi structura liturghiei. Catolicii şi evanghelicii datorează Bisericilor Ortodoxe surori o înţelegere mai vie a tainei; astfel, icoanele au început să fie mai iubite în Apus. Acestea sunt exemple care s-au înmulţit cu uşurinţă. Ne cunoaştem încă prea puţin şi de aceea ne iubim încă prea puţin”.

Mitropolitul Ardealului l-a întrecut cu uşurinţă, vorbind despre modul în care românii ,,se îmbogăţesc” … de secole din ,,valorile” heterodoxe: ,,Încăpăţânându-se să rămână ortodocşi, românii transilvăneni au învăţat în secolul al XVI-lea de la protestanţi să-şi traducă Biblia şi cărţile de cult în limba română; refuzând să se catolicizeze, au învăţat în secolul al XVIII-lea să aprecieze avantajele culturale şi istorice ale latinităţii”.

Episcopul Christoph Klein al Bisericii Evanghelice de Augsburg din România spunea: ,,În timpurile noastre învăţăm, alături de respect şi toleranţă reciprocă, descoperirea valorilor diferite, învăţăm să împărţim unii cu alţii, învăţăm să intrăm în dialog unii cu alţii şi astfel să învăţăm unii de la alţii. Fie ca noi toţi să fim deschişi unei experienţe noi, poate diferită şi ciudată, dar prin care ne îmbogăţim şi descoperim o nouă bucurie”. Participanţii au fost invitaţi ,,să fie curioşi” la ideile altora.

Îmbogăţirea reciprocă presupune complementaritatea confesiunilor, după cum au susţinut diferiţi participanţi, în dorinţa de a-şi legitima ,,valorile”. Această complementaritate oferă, la rându-i, posibilitatea de a aşeza la aceeaşi masă idei opuse, patimi şi păcate alături de rămăşiţele virtuţilor care subzistă încă în cugetul mutilat al ortodocşilor ecumenişti.

Iar pentru a scăpa de învăţătura creştină autentică, ecumenismul ignoră cu totul virtuţile creştine, ideea de desăvârşire a omului şi noţiunea de păcat şi nu mai vorbeşte decât de existenţa valorilor creştine şi europene.

Astfel, Bisericile au fost chemate ,,să se mobilizeze pentru promovarea valorilor creştine, cum sunt adevărul, libertatea, demnitatea umană, moralitatea, dreptatea, pacea şi solidaritatea”, toate aceste ,,valori” fiind definite însă nu potrivit învăţăturii ortodoxe, ci filozofiilor heterodoxe şi chiar filozofiilor europene necreştine. Însăşi condiţia umană, rostul omului pe pământ, a fost cu desăvârşire denaturat.

De asemenea, la Sibiu s-a subliniat puternic importanţa dialogului interreligios, inclusiv în mesajul final. Au fost prezenţi, cu statut de observatori, reprezentanţii unor comunităţi musulmane şi evreieşti din Europa, America, Asia şi Africa, iar rabinul Zinoviy Kogan din Moscova şi muftiul României, Murat Iusuf, au vorbit celor prezenţi. În plus, cel puţin doi dintre cei care au vorbit au făcut apel la înţelepciunea iudaică, participanţii ignorând, în general, înţelepciunea creştină şi cuvintele pline de tâlc ale Sfinţilor Părinţi, dovedind încă o dată că nu le mai înţeleg.

Printre alte idei subliniate la această adunare se numără importanţa impunerii gândirii ecumeniste la toate nivelurile, mai ales în rândul credincioşilor simpli: ,,Fără un ecumenism în rândul poporului, ecumenismul este mort”, a afirmat un profesor de teologie. O altă idee promovată cu insistenţă a fost perspectiva protestantă cu privire la rolul şi locul femeii în Biserică. La întrunire au fost prezente episcopese şi preotese protestante, care au susţinut ideea hirotoniei femeilor şi imposibilitatea de a le mai ,,marginaliza” în Biserică, arătând calea urmată de diferite confesiuni protestante şi de Bisericile Vechi-Catolice (n.r.: în cadrul acestora, primele hirotonii de femei au avut loc în 1996). În plus, femeile au ocupat mai multe posturi de moderator la discuţiile şi dezbaterile acestei adunări.

Un alt subiect ,,fierbinte” care i-a preocupat pe cei prezenţi este ecologia. Astfel, participanţii au abordat, în discursurile lor, această problemă, s-a postit pentru protejarea mediului înconjurător, iar 4 din cele 10 recomandări ale mesajului final de la Sibiu au făcut referire la ecologie, propunându-se chiar ca perioada 1 septembrie – 4 octombrie să fie dedicată ,,rugăciunilor pentru salvarea creaţiei şi promovarea unui stil de viaţă susţinut în vederea stopării schimbărilor climatice”.

De altfel, principiile ecologiste au fost puse în aplicare. ,,Astfel, parohia evanghelică Sibiu va percepe o taxă de 15 euro participanţilor la eveniment care vin cu avionul, banii colectaţi urmând să fie folosiţi pentru revigorarea unei păduri care aparţine Bisericii. Mai mult, o societate de salubrizare din judeţul Sibiu va asigura coşuri de gunoi pentru selectarea deşeurilor, iar hârtia folosită pe durata evenimentului va fi reciclată. Pentru masa participanţilor la cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană de la Sibiu vor fi pregătite numai produse ecologice, iar una dintre mese va fi asigurată de o asociaţie de agricultori care oferă produse naturale 100%”. Într-un cuvânt, o adunare ecleziastică de asemenea anvergură s-a preocupat de cele trupeşti, cum să mănânce mâncare curată, ecologică, hrănindu-se în schimb duhovniceşte cu hoiturile învăţăturilor heterodoxe !

Fragkiskos Papamanolis, episcop de Syros, Milos şi Santorini şi preşedinte al Conferinţei Episcopale catolice din Grecia, a vorbit despre o altă problemă – ,,purificarea structurilor”: ,,La Sibiu este reînnoită angajarea Bisericilor europene de a merge spre unitate. O altă cale ce trebuie parcursă este apoi purificarea structurilor, atât în Biserica Catolică, cât şi în Biserica Ortodoxă. În practică ecleziologia suferă. Există structuri care ar trebui să fie corectate. Ambele Biserici trebuie să parcurgă acest drum de convertire”.

Într-adevăr, după purificarea memoriei de toate lucrurile care nu mai corespund cu istoria oficială a ecumenismului, urmează ,,purificarea structurilor” Bisericilor de aspectele care nu corespund viziunii ecumeniste, printre care se numără sinodalitatea sau sobornicitatea Bisericii Ortodoxe. Trebuie purificate structurile de toate elementele tradiţiei apostolice şi patristice pentru a primi caracteristicile ,,tradiţiei” ecumeniste …

De asemenea, episcopul catolic a prezentat în scris Adunării Ecumenice Europene o moţiune ,,cerând cu insistenţă să se facă presiune pentru a găsi o dată comună, oricare ar fi ea, pentru ca toţi creştinii să prăznuiască împreună această sărbătoare liturgică (n.r.: Paştele). Este de importanţă decisivă … Dacă noi, creştinii, nu vom reuşi să ne înţelegem cu privire la o dată comună pentru a celebra Paştele în aceeaşi zi, vor veni diferitele guverne atee ca să ne spună: «Sau vă puneţi de acord, sau noi nu vom mai ţine cont de Paştele vostru». Şi deci în timpul Săptămânii Sfinte se va continua să se lucreze în mod normal, în timp ce Duminica Paştelui va fi o duminică asemenea cu toate celelalte”.

 

Două tendinţe importante, prefigurate de adunarea de la Sibiu

În afara acestor aspecte cotidiene ale mişcării ecumeniste care se repetă la nesfârşit la toate întrunirile, pentru a se înrădăcina cu desăvârşire în cugetul credinciosului, fie el cleric sau mirean, Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu prefigurează două din tendinţele importante ale etapei actuale a ecumenismului: legătura strânsă a organizaţiilor religioase intercreştine cu lumea politică mondială şi dezvoltarea unei noi spiritualităţi.

În acest sens, liderii ecumenişti prezenţi la Sibiu au propagat existenţa unei legături puternice între unitatea Bisericii şi unitatea lumii, sugerând creştinilor că sunt responsabili pentru unitatea lumii şi, prin urmare, pot fi consideraţi vinovaţi de toate lucrurile care merg prost în lume (a se vedea articolul Iulie 2007. Membri ai Bisericii – cetăţeni ai lumii). Andrea Riccardi afirma: ,,Pacea şi unitatea între creştini sunt legate într-un mod profund şi misterios cu pacea şi unitatea lumii”.

Pastorul Samuel Kobia, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor, declara: ,,Ne străduim pentru unitatea Bisericii tocmai pentru unitatea umanităţii. De aceea, cred că mişcarea ecumenistă, prin activitatea pe care o desfăşoară, va avea o contribuţie importantă pentru unitatea Europei şi a lumii”. În mesajul său către adunare, Papa Benedict al XVI-lea spunea, la rândul său: ,,Angajarea în căutarea unităţii vizibile a tuturor creştinilor este esenţială pentru ca lumina lui Hristos să poată străluci peste toţi oamenii”. Iar Mitropolitul Daniil al Moldovei şi Bucovinei a arătat că ,,prin extinderea Uniunii Europene, dialogul ecumenist va fi şi mai mult promovat”.

Mai mult, la Sibiu au fost invitaţi, alături de conducătorii şi reprezentanţii diferitelor Biserici creştine şi chiar ai cultului musulman şi mozaic, oamenii politici ai zilei: conducătorii statului român, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu şi conducătorii Uniunii Europene, Jose Manuel Barosso, preşedintele Comisiei Europene, Rene van der Linden, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Terry Davis, secretarul general al Consiliului Europei, Jan Figel, comisarul european pentru educaţie, Leonard Orban, comisarul european pentru multilingvism, Donato Chiarini, noul ambasador al Comisiei Europene la Bucureşti.

Unii dintre aceştia au ţinut discursuri. Rene van der Linden a făcut un apel la unitate şi cooperare între stat şi Biserică: ,,Organizaţiile religioase joacă un rol vital, un rol vibrant în societate … Eu cred că politicienii trebuie să recunoască acest lucru şi trebuie să consolideze rolul Bisericilor, precum şi al organizaţiilor religioase în societate”.

Într-adevăr, Bisericile pot juca un rol vital în societate, făcându-se agenţii şi misionarii noii ordini mondiale, propovăduitorii ideologiei necreştine a acesteia, fapt dovedit de numeroasele programe de susţinere a integrării europene în care au fost implicaţi preoţii români.

În cadrul manifestărilor legate de adunarea de la Sibiu, în iulie a.c., un grup de 11 reprezentanţi ai mai multor culte din România au vizitat instituţiile europene de la Bruxelles. Vizita ,,se doreşte a fi un prim pas în stabilirea unor relaţii apropiate între organismele comunitare şi cultele legal recunoscute din România, cât şi un mijloc de a informa şi prin intermediul Bisericilor cetăţenii României asupra Uniunii Europene şi a politicilor sale”.

Jose Manuel Barosso a întărit această idee de colaborare între Biserică şi autorităţile civile: ,,Contribuţia Bisericilor la procesul de unificare europeană este şi mai importantă, când ea se înscrie într-un spirit ecumenist. Ecumenismul este o mişcare de unificare şi de întrunire a sensibilităţilor, a tradiţiilor şi a persoanelor de credinţe diferite, deschis lumii întregi. Dar este şi o stare de spirit care exprimă apelul la unitate a popoarelor. Ecumenismul poate, aşadar, să contribuie la consolidarea valorilor cu care o mare parte a cetăţenilor Europei se identifică”.

Cu alte cuvinte, ecumenismul trece dincolo de hotarele unei colaborări între Biserici, fiind o ,,stare de spirit care exprimă apelul la unitate a popoarelor”, popoare de confesiuni diferite, de religii diferite care se unesc întru … diversitate sub stăpânirea noului Mare Reprezentant al Uniunii, ,,glasul” acesteia.

 

O nouă spiritualitate

Prin urmare, liderii religioşi şi politici ai Europei şi-au dat mâna pentru a integra Biserica creştină în această lume apostată, pentru a o transforma într-o rotiţă importantă a acestui mecanism nevăzut şi tainic al globalizării mondiale, ce este, în acelaşi timp, un proces de apostazie mondială.

Apostazia mondială a lumii creştine, cultivată prin întrunirile ecumeniste şi relaţiile nefireşti ale Bisericilor cu politicul, presupune elaborarea şi impunerea unei spiritualităţi proprii, în mod evident diferită de cea creştină, o spiritualitate care să reflecte credinţele şi filozofiile anticreştine contemporane.

Mai mulţi participanţi au vorbit despre această nouă spiritualitate. Samuel Kobia declara: ,,Cred că mişcarea ecumenistă, în secolul XXI, are nevoie de o puternică infuzie de spiritualitate pentru a avea un viitor puternic. De asemenea, cred că anume dintr-un context ortodox putem extrage această spiritualitate, iar România este ţara care poate oferi mediul prielnic pentru dialogul ecumenist. Popoarele din Uniunea Europeană pot trăi într-o armonie economică, dar, în mod firesc, trebuie să fie preocupate şi de dimensiunea spirituală şi contez pe sprijinul Bisericii Ortodoxe, care poate ajuta Europa să-şi regăsească rădăcinile sale creştine. De aceea, Consiliul Mondial al Bisericilor este extrem de interesat să lucreze cu Bisericile Ortodoxe din Europa. În special, sper că vom fi capabili să folosim spiritualitatea ecumenistă şi felul în care ea este aplicată în instituţiile de teologie pentru reconcilierea Bisericilor creştine”.

În plus, laitmotivul întrunirii a fost faptul că ecumenismul şi unitatea creştină sunt ,,darurile Duhului”. Spre exemplu: ,,Naşterea mişcării ecumeniste în timpurile noastre este lucrarea Duhului Sfânt”, sau ,,unitatea este un dar al Duhului lui Dumnezeu”, sau ,,noi avem un vânt al Duhului care ne obligă să ne întâlnim şi să ne îmbrăţişăm”.

De asemenea, pelerinajul de la Sibiu a fost un pelerinaj în căutarea ,,Luminii lui Hristos”. Secretarul general al CCEE, Aldo Giordano, afirma că ,,avem nevoie de o nouă lumină şi noi pornim pe drumul spre Sibiu pentru a da mărturie pentru această lumină, pentru a căuta împreună această nouă lumină”, ,,lumina de la Sibiu” care să se răspândească în toată Europa, precum lumina de la Betleem acum 2000 de ani.

Care este această ,,nouă lumină” şi care este ,,Duhul” pe care îl caută şi îl doresc ecumeniştii ? De ce au nevoie de o nouă lumină ? Nu o mai cunosc pe cea a Mântuitorului ?

Potrivit ideologiei ecumeniste, diferenţele dintre Biserici sunt o ,,expresie a păcatului”, ba mai mult s-a afirmat că diviziunea este produsă de un demon, ,,demonul diviziunilor”. Cu alte cuvinte, creştinii care nu vor să renunţe la învăţătura autentică a Bisericii şi la tradiţia apostolică şi patristică se fac părtaşi la această ,,expresie a păcatului” şi cad în plasa ,,demonului diviziunilor”.

Însă pentru cugetul ortodox, atitudinea potrivită pentru a evita contaminarea cu învăţături false este depărtarea de cei care le propovăduiesc sau se împărtăşesc din acestea, după cuvintele Mântuitorului: ,,De omul eretic după una şi a doua sfătuire te fereşte” (Tit 3, 10). Iisus Hristos este ,,calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14, 6), iar Sfântul Duh este ,,Duhul adevărului” (Ioan 14, 17), care nu doreşte unirea adevărului cu minciuna, căci ,,ce împreunare are lumina cu întunericul ? Sau ce unire are Hristos cu veliar ? Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios ? Sau ce însoţire este Bisericii lui Dumnezeu cu idolii ?” (II Corinteni 6, 14-16)

Şi care este ,,Duhul” căutat şi dorit de ecumenişti ? Ei îl numesc ,,Duhul unităţii”, ,,Spiritul de la Assisi”, ,,Duhul care sufla deja la sfârşitul secolului al XVIII-lea, şi care în secolul al XX-lea a deschis larg porţile” Bisericilor creştine.

Însă ,,Duhul unităţii” adevărului cu minciuna nu este Sfântul Duh; ,,Spiritul de la Assisi”, al colaborării dintre religiile lumii, fiecare cu zeii şi domnii ei, nu este Sfântul Duh; nici ,,Duhul care sufla deja la sfârşitul secolului al XVIII-lea”, care a adus în lume un întreg cortegiu de filozofii păgâne şi atee, nu este Sfântul Duh !

Jose Manuel Barosso afirma în discursul său: ,,De altfel, marele cort sub care ne-am reunit astăzi aici simbolizează perfect Duhul care conduce această întâlnire”. Într-adevăr, noua spiritualitate care este introdusă pe nesimţite vorbeşte despre o nouă religie, iar corturile înălţate la întrunirile ecumeniste sunt ,,corturi al mărturiei” pentru această nouă religie. Ţelul ei ultim este de a-l scoate pe creştin din Egiptul de astăzi, al lipsei de unitate a Bisericilor creştine, de a-l elibera din robia ,,demonului diviziunilor”, pentru a-l duce către un nou pământ al făgăduinţei.

În realitate, cortul mărturiei ecumeniste implică parcurgerea în sens invers a istoriei, a ieşirii din Egiptul robiei şi al morţii şi trecerii prin Marea Roşie cea duhovnicească, ,,de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”. Aceasta înseamnă că ei străbat drumul înapoi către Egipt şi către turnul Babel, către legătura nu cu Sfântul Duh, ci cu duhurile, domniile şi stăpâniile văzduhului, către închinarea la domnul Baal al Babilonului …

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 40/ianuarie-februarie 2008 

 

Damian Ilie