Editorial nr. 41

Un răspuns pentru fraţii noştri mâhniţi de

acuzele care ne sunt aduse în diferite articole de pe internet

 

În ultima jumătate de an, au apărut pe internet noi articole defăimătoare la adresa noastră, a celor de stil vechi, sau a Bisericii noastre. Primim la redacţie mailuri în care cititorii ne cer să combatem astfel de articole şi să-i apărăm pe întâistătătorii Bisericii noastre, mitropolitul Galaction Cordun şi Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul.

Socotim că suntem datori, în primul rând, faţă de Biserica noastră şi faţă de fraţii noştri de o credinţă, dar şi în faţa istoriei, să scriem câteva rânduri pe această temă.

În primii ani ai publicaţiei noastre, am încercat să răspundem diferitelor acuze care ne erau aduse la acea vreme; ulterior, odată cu mutarea dezbaterilor stil vechi – stil nou din presa scrisă pe internet, am putea spune că acuzele ne-au copleşit. Şi nu atât multitudinea lor, cât absurdul, falsitatea, lipsa unor discuţii deschise şi corecte, care să pună faţă în faţă cele două tabere – căci nu ne aducem aminte să fi existat în ultimii 27 ani, de la revoluţie încoace [ca să nu socotim anii în care eram cu toţii cenzuraţi, ci doar anii în care pretindem că am avut dreptul la libera exprimare] –, şi repetarea la nesfârşit a aceloraşi acuze care ni se aduc din 1955 încoace, care au otrăvit aerul în ultima jumătate de veac între cei de stil nou şi cei de stil vechi.

 

Într-unul din primele articole, în care am încercat să răspundem acuzelor la adresa noastră, am luat în discuţie şi cele scrise de părintele Petre David în manualul său de sectologie pentru cursul liceal

 

Am socotit de asemenea că fiecare om care vrea să cunoască istoria, să priceapă ce s-a întâmplat în 1924 şi cum a avut loc schisma de atunci, poate afla adevărul citind şi filtrând cu discernământ informaţia cu care are de-a face. La urma urmei, fiecare dintre noi, în viaţa noastră, luăm hotărâri în dreptul nostru, pe cont propriu, pe baza a ceea ce am trăit, am citit, am aflat sau am învăţat, şi ne conducem viaţa cum credem de cuviinţă.

Mai mult decât a oferi pagini de istorie cât se poate de bine informate şi documentate – lucru din care am făcut o datorie de onoare –, ce-am fi putut face noi, Catacombele Ortodoxiei ? Nu ne putem transforma într-un soi de poliţai al internetului, să luăm să disecăm fiecare articol în care suntem defăimaţi. Ne-am depărtat de orice polemică[1] în jurul stilului vechi, ca să putem păstra o notă de sobrietate şi să ne putem socoti creştini.

Uneori, când s-a întrecut măsura cu ceea ce s-a spus sau s-a scris la adresa noastră, am vrut să luăm poziţie. Să dăm câteva exemple ca să ne facem mai bine înţeleşi. În 2007, când a apărut în limba română cartea arhimandritului Epifanie Theodoropoulos, Cele două extreme: ecumenismul şi stilismul, am reacţionat scriind editorialul ,,De vor tăcea aceştia, pietrele vor striga”. Atunci ne-am apărat poziţia ecleziologică şi învăţătura Bisericii noastre, care nu este alta decât cea a Bisericii Soborniceşti. În 2009, la dorinţa arhipăstorului nostru, P.S. Flavian Ilfoveanul, am luat atitudine faţă de preluarea şi mutilarea cărţii Ortodoxia şi ecumenismul, sau de ce un creştin ortodox nu poate fi ecumenist, ce-i are ca autori pe arhimandriţii Serafim Alexiev şi Serghie Iazadjiev[2].

În 2012, însă, când am vrut să luăm poziţie faţă de cartea preotului Radu Petre Mureşan, intitulată Stilismul în România, la un moment dat, în timp ce ne documentam pentru a scrie, am renunţat pur şi simplu la acel articol, pe care l-am lăsat neterminat[3]. Care au fost motivele pentru care am renunţat ? Le vom spune aici:

 

» manipularea grosolană a istoriei şi specularea la maximum a faptului că epoca anilor ‘1920-40, dar şi cea ulterioară, este foarte puţin cunoscută contemporanilor noştri. Confruntaţi cu o astfel de problemă, ne-am întrebat ce-am putea face. Ar fi fost nevoie de o lucrare istorică amplă, care să prezinte exhaustiv evenimentele de atunci – nu scoase din context, prezentate trunchiat etc – din care ar fi reieşit fără îndoială faptul că modul în care prezintă preotul Radu Mureşan lucrurile este tendenţios;

» insinuarea că am fi fost susţinuţi de comunişti – o acuză care nu numai că nu are nici un temei şi că există o sumedenie de dovezi împotriva ei, dar este atât de bine ticluită încât a dat multe ‘roade’ din 2012 încoace. Această nouă acuză pare să ajungă în mârşăvie minciunile arhimandritului Ilie Cleopa din broşura sa din 1955, care au constituit temelia pe care s-a clădit ura de astăzi a celor de stil nou faţă de noi;

» defăimarea până la desfiinţare a mitropolitului Galaction Cordun şi a poziţiei sale faţă de schimbarea calendarului. A pune la îndoială astăzi studiile şi formaţia mitropolitului Galaction Cordun echivalează în realitate cu a pune la îndoială orice arhiereu al Bisericii Ortodoxe Române, ca şi hotărârile şi capacitatea Sfântului său Sinod de a-şi alege arhipăstorii. Fiindcă până în 1955, când a fost caterisit tocmai fiindcă s-a alăturat celor de stil vechi, Galaction Cordun s-a numărat în rândul arhiereilor Bisericii oficiale, a ocupat funcţii de vază şi a lucrat în aria lui Hristos.

 

Şi lista motivelor ar putea continua, dar ne vom opri aici. De ce am renunţat ? Fiindcă, pentru a combate cele scrise, ar fi trebuit să ne lansăm la rându-ne în nişte acuze pe care n-am vrut să le punem pe hârtie. Am fi ajuns să ne murdărim, să ne terfelim încercând să contracarăm interminabilele acuze, dar şi scenarii prezentate în această carte; fiindcă, în realitate, cartea abundă de scenarii, prezumţii, construcţii de situaţii care, precum spune chiar autorul, pot fi confirmate sau infirmate de cercetările ulterioare. Până se confirmă sau infirmă, noi am fost defăimaţi, s-au lansat teorii neverificate de dragul … istoriei ? Sau al adevărului ?

Putem construi şi noi o oarecare teorie, care are la bază cel puţin un sâmbure de adevăr. Această carte a preotului Mureşan a văzut lumina tiparului în 2012, la Editura Agnos, Sibiu. Oare întâmplător, exact în acelaşi an şi la aceeaşi editură a apărut o altă carte, Dosarul ,,Mitropolitul Galaction Cordun”. Aventurier în reverendă, agent secret sau victimă a comunismului ?, semnată de jurnalistul Florian Bichir ? Pe preotul Mureşan nu-l cunoaştem, dar Florian Bichir ne este cunoscut atât personal, cât şi din publicistica sa. Oricine navighează pe internet poate afla repede ce reputaţie are Florian Bichir, şi pentru orice om serios se ridică un mare semn de întrebare cum este posibil ca un astfel de personaj să fie membru al Colegiului CNSAS[4].

Cartea sa este o colecţie de acte în mare parte false, iar măsura falsităţii sau autenticităţii lor este greu de probat până la imposibil. Nu este prima carte a lui Florian Bichir care abordează acest subiect, el a mai scris Ortodocşii de lângă noi. Studiu istoric şi canonic al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, apărută în 2011, la Editura Mirton din Timişoara, pe care am încercat în fel şi chip să ne-o procurăm, apelând chiar la editură, unde ni s-a răspuns că toate volumele au fost luate de autor şi că respectiva carte nu există în nici o librărie spre vânzare.

Şi ne întrebăm: de ce prima carte a lui Bichir nu se află la raft, dacă ea conţine studii istorice şi canonice, precum ne promite titlul ? Dar Editura Agnos de ce s-a lansat într-un atac la adresa Bisericii noastre prin cele două cărţi, ale preotului Mureşan şi Florian Bichir ? A fost cineva în Sibiu, sau poate în alte părţi ale ţării, preocupat de ‘propaganda’ stilistă şi a întreprins oarecare măsuri, ca o necesitate pastorală, precum scrie în introducerea cărţii preotului Mureşan ? Şi dacă aşa stau lucrurile, de ce astfel de măsuri se traduc în nesfârşite defăimări, decât că adevărul nu este de partea celor care acuză ? Fiindcă, dacă ar fi, de ce ar face apel la astfel de metode ? Adevărul nu are nevoie de ajutor pentru a ieşi la iveală, mai ales de ajutoare nevrednice de el, precum minciuna, vrajba şi defăimarea.

Şi dacă ar fi fost adevărat că am fost susţinuţi de comunişti, de ce nu am fost acuzaţi de colaboraţionism în 1990, nu după 22 ani ? decât că în 2012 au existat oarecare raţiuni pentru care au fost scoase la iveală noi ‘dovezi’ în ce ne priveşte. În cei 22 ani care s-au scurs de la revoluţie până în 2012, am fi putut fi vizaţi de o serie de instituţii ale statului sau organizaţii neguvernamentale care s-au ocupat cu studiul comunismului, al victimelor, dar şi al colaboratorilor şi torţionarilor acelui regim. Cum de nu a scris nimeni până în 2012 nici o iotă despre activităţile infame ale celor de stil vechi, dacă acestea ar fi existat cu adevărat ?

[Acelaşi lucru s-ar putea spune, prin analogie, despre acuzele – mult mai rare, dar existente – că printre noi s-ar fi aflat legionari, sau că am fi adăpostit legionari, sau am fi simpatizat cu legionarii etc. Şi chiar dacă ar veni cineva cu o istorie cât se poate de veridică că unii credincioşi de stil vechi au adăpostit într-adevăr un legionar sau cine ştie ce ar fi făcut spre a-l ajuta, se poate spune cu uşurinţă că se speculează o situaţie punctată, petrecută între doi sau mai mulţi oameni, dintre care unii erau de stil vechi şi alţii legionari, şi se generalizează la nivel de Biserică. Nu ar fi prima oară în istorie când se întâmplă un astfel de abuz de informaţii. Şi aceasta nu ar fi singura prezumţie sau construcţie falsă având la bază un sâmbure de adevăr: sunt posibile multe, iar mulţimea lor variază în funcţie de mulţi factori …

Iar în ce ne priveşte, ba am fost cu comuniştii, ba cu legionarii, ba cu Partidul Naţional Ţărănesc care vroia să vină la putere şi promitea întoarcerea la vechiul calendar, ba cine ştie cu mai cine. Şi în timp ce noi suntem socotiţi vinovaţi de nişte alianţe politice nepotrivite, în realitate unii politicieni au dorit doar să speculeze electoratul de stil vechi şi noi nu am fost decât victimele unor urzeli ale lor; aşa cum se mai întâmplă de altfel şi în zilele noastre, şi nu doar cu noi, ci şi cu alţii de religie sau etnie diferită.]

Dar, pentru fraţii noştri, care doresc totuşi un răspuns, o mângâiere când citesc astfel de calomnii la adresa înaintaşilor noştri, sau pentru cei mai slabi în credinţă care au nevoie de un cuvânt de întărire, să spunem câteva lucruri în apărarea noastră, fără a ne murdări şi terfeli în istorisiri şi afirmaţii nedemne de un creştin.

Pentru cei pe care-i frământă acuzaţia că am fi fost susţinuţi de comunişti, răspundem prin câteva întrebări retorice, şi fiecare să caute răspuns la acestea, după dorinţa sa de a afla adevărul:

 

» De ce ne-au fost dărâmate bisericile şi înainte de comunism, şi după instaurarea comunismului în România ? Numai biserica mânăstirii din Bucureşti a fost dărâmată de 3 ori şi ultima oară s-au plantat pe locul ei mături, în semn de batjocură. Stareţul mânăstirii a fost arestat, împreună cu toţi cei prezenţi în acel moment în mânăstire, monahi şi credincioşi, şi asta s-a petrecut în 1983, în plin comunism. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în alte locuri din ţară. Unde au fost comuniştii care ne susţineau, de ce nu ne-au cruţat bisericile şi credincioşii ?

» De ce Sfântul Glicherie, înainte de a se instaura comunismul era acuzat că este comunist, iar după instaurarea comunismului era acuzat că este legionar, dacă el era comunist ? De ce a fost arestat de nenumărate ori în vremea comuniştilor şi plimbat dintr-o închisoare în alta, bătut şi chinuit în fel şi chip ? De ce au fost arestaţi şi alţi preoţi de-ai noştri, şi nu numai preoţi, ci şi monahi şi monahii ? Unde erau comuniştii care ne susţineau ?

» De ce a fost arestat însuşi mitropolitul Galaction Cordun, care este acuzat astăzi că ar fi fost agent secret al Moscovei, şi câte altele ? De exemplu, secretarul patriarhului Miron Cristea a afirmat despre mitropolitul Galaction că ar fi făcut numai gafe toată viaţa lui … Oare dacă era atât de neîndemânatic pe cât este descris în epocă mai ajungea agent secret al Moscovei ?

Informaţiile despre mitropolitul Galaction sunt atât de contradictorii, încât nu se poate contura o imagine clară a personalităţii şi faptelor sale, şi s-o spunem hotărât: e firesc, de vreme ce o mare parte din ele sunt false ! Altminteri ele ar trebui să se completeze unele pe altele şi să limpezească imaginea, nu s-o facă mai confuză decât era.

» Cum de a fost caterisit mitropolitul Galaction Cordun în 1955, dacă el era agent secret al Moscovei ? În acea vreme, nimeni nu îndrăznea să se atingă de oamenii Moscovei. Unde erau aşa-zisele relaţii pe care le avea mitropolitul Galaction cu patriarhul Moscovei, cu alţi înalţi prelaţi, sau cu comuniştii ?

» De ce au fost infiltraţi mereu comunişti în mânăstirile noastre, într-o încercare de a controla situaţia, dacă mai-marii noştri erau susţinuţi de comunişti şi făceau voia lor ? Astăzi există dovezi că printre noi au existat colaboratori ai securităţii, infiltraţi pentru a controla cultul, aduse chiar de cercetători din cadrul CNSAS[5]. Deci pe cine să credem: pe cei care folosesc aceste dosare pentru a ne denigra, sau pe cei care doar oferă informaţii într-un mod obiectiv, din care se pot deduce unele lucruri de interes pentru istoria noastră ?

» De ce am fost contactaţi de autorităţile statului, în dorinţa de a lua în evidenţă victimele comunismului din sânul Bisericii noastre, dacă acestea nu au existat ? Este firesc – având în vedere numărul mic al credincioşilor de stil vechi, faţă de cel al credincioşilor de stil nou, şi proporţional cu aceştia numărul mic de mânăstiri şi biserici – ca cei dintre noi care au suferit în vremea comunismului să fie foarte puţin cunoscuţi publicului larg. Dar ei au existat. Au existat preoţi de-ai noştri la canal, în puşcării, omorâţi în bătaie sau chiar împuşcaţi, dar ierarhii noştri nu au dorit să întocmească o listă a victimelor, au socotit ca mai degrabă să le răsplătească Dumnezeu în cer pentru lupta lor pentru dreapta credinţă, decât aici pe pământ. Şi au tăcut. Dacă arhiereii noştri au tăcut, ei, care au suferit în acele vremuri, de ce am vorbi noi, cei de astăzi, care nu am trecut prin ce-au trecut ei ?

» De ce au fost alungaţi monahii şi monahiile din unele părţi ale ţării, în urma decretului 410/1959, şi obligaţi să-şi lepede portul monahal şi să se angajeze, dacă eram susţinuţi de comunişti ? Au pătimit şi ei aceleaşi lucruri ca monahii de stil nou, dar au fost mult mai puţini la număr.

» De ce, în vremea comunismului, preoţii noştri îi adunau pe creştini în miez de noapte în casa vreunui credincios pentru a-i mărturisi ? Sau se urcau într-un tramvai pe care-l cunoşteau şi stătea preotul în faţă şi enoriaşul în spatele lui şi îi şoptea la ureche păcatele ? De ce nu se puteau mărturisi la lumina zilei, în mânăstiri, dacă eram susţinuţi de comunişti ?

» Unde sunt scrisorile întâistătătorilor noştri către conducătorii comunişti, de felicitare de Anul Nou sau alte sărbători oficiale ? Unde este corespondenţa care trebuie să se fi purtat între ei, oficială sau particulară ? Unde sunt dovezile palpabile ale unei colaborări, dacă aceasta a existat ? Dacă nu a existat, ei bine, atunci aceste afirmaţii nu fac parte decât dintr-un scenariu odios, bine construit, de defăimare a Bisericii noastre.

 

La acuzele aduse învăţăturii Bisericii noastre şi succesiunii apostolice a ierarhiei noastre, am răspuns în nenumărate rânduri în articole care se află pe site-ul nostru. Suntem o Biserică de sine stătătoare, avem succesiune apostolică şi nu există nici un motiv real pentru care ne-am îndoi de ea. Nu noi am provocat schisma care există între stilul vechi şi stilul nou, ci Biserica oficială, în dorinţa ei de a se alinia la ecumenism, fapt dovedit cu vârf şi îndesat de cei 90 ani de ecumenism şi abatere de la Ortodoxie.

Nu vedem de ce nu am rămâne cu fruntea sus, ştiind că nu s-a schimbat o iotă din învăţătura Sfinţilor Părinţi în Biserica noastră. Că întâmpinăm greutăţi de tot felul – aceasta este a creştinului din orice vremuri; lupta pentru Biserica lui Hristos nu a încetat şi nici nu va înceta vreodată, ea va fi războită întotdeauna de duşmanul mântuirii noastre. Ce-au pătimit înaintaşii noştri în credinţă de-a lungul a 2.000 ani pătimim şi noi astăzi: tulburări în sânul Bisericii, aşa-zişi păstori îmbrăcaţi în piei de oaie, dar care sunt lupi răpitori[6] ce bat la uşile vieţilor noastre şi ne tulbură pe cale etc. Şi astăzi suntem înviforaţi mai mult ca niciodată de curentele moderniste din societate, care caută să ne abată neîncetat de la credinţa noastră şi să ne ducă pe cărări strâmbe.

În ce priveşte acuzele aduse unor persoane, precum mitropolitul Galaction Cordun sau Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul, vom răspunde astfel: noi, cei care trăim în sânul Bisericii, ştim cine sunt mitropoliţii Galaction şi Glicherie, ştim ce oameni au fost şi ce ne-au lăsat moştenire. Orice ne-ar fi dat să auzim cu urechile noastre sau să citim cu ochii noştri despre Mitropolitul Galaction Cordun, vom trece mai departe şi ne vom vedea de credinţa noastră; cu atât mai mult când cineva vorbeşte de Sfântul Glicherie, nici nu avem cum pleca urechea fără să nu ne mânjim în cugetele noastre cu îndoiala.

Noi am înţeles însemnătatea acestor doi întâistătători ai Bisericii noastre. Mitropolitul Galaction a făcut act de pocăinţă publică pentru schimbarea calendarului şi s-a învrednicit să ridice episcopia în dreapta credinţă. Fără Sfântul Glicherie, care a luptat până la sânge pentru credinţă, azi nu am fi nimic din ceea ce suntem … Lui, prin care a lucrat Dumnezeu, îi datorăm faptul că avem o Biserică, o credinţă curată, că ne putem numi cu adevărat creştini, că putem ţine fruntea sus. Lui şi tuturor celor care au pătimit sau au murit pentru credinţă.

În zadar am încerca să apărăm memoria lor în faţa unor oameni care nu vor să cunoască adevărul. Cei care vor vrea să-l cunoască, îl vor afla; iar cei cărora le este frică să descopere adevărul, vor sta comozi în spatele a tot soiul de invective. Şi e imposibil să combaţi un gunoi fără să nu te mânjeşti, fără să nu ajungi la meschinării fiind nevoit să iei în calcul toate porcăriile care s-au spus. Să nu ajungem mai degrabă să întinăm memoria lor decât să le-o apărăm intrând în discuţii nedemne; că nu vom face noi dreptate celor care au nevoie de dreptate. Istoria este astăzi mai nedreaptă ca oricând, şi cei care am trăit la maturitate ultimii ani am cunoscut aceasta pe pielea noastră.

Acest nou val de ură pe internet împotriva noastră, a celor de stil vechi, se datorează urmărilor Sinodului din Creta, încercărilor unora de stil nou de a-şi găsi refugiu în faţa tăvălugului ecumenismului. Şi, de teama să nu se cadă în ‘rătăcirea stilistă’, au pornit într-o misiune de apărare a credinţei care mai există în BOR. Dar nu aşa se procedează ! Nu cu ură şi invective, nu cu acuze neverificate, repetate la nesfârşit, ca un tonomat stricat, fără a trece prin filtrul minţii şi al inimii, fără a cerceta câtuşi de puţin: oare este adevărat ce scriu, sau nu ? Oare nu au şi ei o datorie de onoare de a spune adevărul adevărat, de a nu acuza, a nu judeca şi de a se comporta ca nişte adevăraţi creştini ?

Noi răbdăm, aşa cum am răbdat şi până acum tot ce ni s-a aruncat în spinare. Nu fără durere, fiindcă oameni suntem. Cine va vrea, va descoperi adevărul; cine nu, va întinde gunoiul şi-l va răscoli …

Dar noi să ne vedem de păcatele noastre, de înclinaţiile pe care le avem noi înşine către modernism, să ne ferim de cărări strâmbe şi să ne păzim credinţa, ca să nu pierdem ceea ce am moştenit de la înaintaşii noştri şi să nu ne facem nevrednici de darul care ni s-a dat: să ne aflăm în dreapta credinţă.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 103/ianuarie-februarie 2017

 

 

Partenie Filipescu

 

---

[1] A se vedea Câteva lămuriri privind activitatea noastră pe internet şi scopul pe care-l are publicaţia noastră, Catacombele Ortodoxiei.

[2] A se vedea Despre cum funcţionează relaţia stil nou – stil vechi. O paralelă concisă între varianta originală şi cea pirat a cărţii ,,Ortodoxia şi ecumenismul”, scrisă de arhimandriţii Serafim Alexiev († 1993) şi Serghie Jazadjiev († 2008), aparţinând Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a Bulgariei.

Astăzi, cine doreşte, poate citi pe site-ul nostru prima ediţie a cărţii, fără nici o schimbare.

[3] A se vedea, pe site, Stilismul în România. Un ghimpe mereu de actualitate în coasta patriarhiei.

[4] Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, CNSAS.

[5] A se vedea Carmen Chivu-Duţă, Cultele din România. Între prigonire şi colaborare, Editura Polirom, 2007. Din informaţiile prezentate în această carte reies o serie de lucruri ca, de pildă, că au existat multe disensiuni în sânul Bisericii noastre, că s-au făcut numeroase încercări de a trimite memorii pentru recunoaşterea noastră de către stat, că au existat informatori printre noi, dar nu că vreunul din întâistătătorii noştri ar fi colaborat sau doar ar fi cochetat cu comuniştii.

[6] Pentru claritate, ne referim la o sumă de aşa-zişi clerici de stil vechi care circulă pe teritoriul României, venind în mare parte dinspre Ucraina, şi care încearcă să-i ademenească pe credincioşii Bisericii noastre.