Editorial nr. 59

Cuvânt al celui între sfinţi Părintelui nostru Epifanie, episcopul Ciprului, la dumnezeiescul mormânt al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la Iosif din Arimateea şi la preaslăvita coborâre a Domnului în iad după patima cea mântuitoare

La Sfânta şi Marea Sâmbătă

 

Ce înseamnă lucrul acesta ? Astăzi este tăcere multă pe pământ, tăcere multă şi linişte acum; tăcere multă, că Împăratul doarme. Pământul s-a înspăimântat şi a amuţit, că Dumnezeu a adormit cu trupul şi a înviat pe cei din veac adormiţi. Dumnezeu a murit în trup şi iadul s-a cutremurat. Dumnezeu a adormit pentru o clipă şi a trezit pe cei din iad.

Unde mai sunt acum, călcătorilor de lege, tulburările de adineauri şi strigătele şi întărâtările împotriva lui Hristos ? Unde sunt mulţimile, şi împotrivirile, şi oştile, şi armele, şi lăncile ? Unde sunt căpeteniile, şi preoţii, şi judecătorii cei condamnaţi [la osândă veşnică] ? Unde sunt torţele, şi săbiile, şi strigătele fără rânduială ? Unde sunt noroadele, şi freamătul, şi nesăbuita strajă ? Cu adevărat, noroadele au cugetat cele deşarte şi zadarnice[1]. Au lovit Piatra cea din unghiului, pe Hristos, însă ele s-au sfărâmat; s-au năpustit înspre Stânca cea tare, însă ele s-au sfărâmat şi în spumă s-au împrăştiat valurile lor. Au lovit Nicovala cea neclintită şi ele s-au frânt. Au înălţat pe lemn Piatra vieţii şi, coborând [aceasta], le-a adus moarte. Au legat pe Marele Samson, Soarele Dumnezeu; însă, dezlegând legăturile din veac, a dat pieirii pe cei străini şi călcători de lege. Hristos, Soarele Dumnezeu, a apus sub pământ şi a prefăcut întunericul în noapte veşnică pentru iudei.

Astăzi s-a făcut mântuire celor de pe pământ şi celor din veac sub pământ; astăzi [s-a făcut] mântuire lumii, atât celei văzute, cât şi celei nevăzute. Astăzi se petrece de două ori venirea Stăpânului, de două ori rânduiala dumnezeiască, de două ori iubirea de oameni, de două ori coborârea şi împreună-coborârea, de două ori cercetarea oamenilor; din cer pe pământ, de pe pământ sub pământ vine Dumnezeu. Porţile iadului se deschid. Bucuraţi-vă, cei din veac adormiţi ! Cei ce staţi în întuneric şi în umbra morţii, primiţi Lumina cea mare[2] ! Împreună cu robii, Stăpânul; împreună cu cei morţi, Dumnezeu; împreună cu muritorii, Viaţa; împreună cu cei vinovaţi, Cel fără vină; împreună cu cei din întuneric, Lumina cea neînserată; împreună cu cei robiţi, Cel care liberează; şi împreună cu cei mai de jos, Cel mai presus decât cerurile.

Hristos pe pământ este şi am crezut în El. Hristos este printre cei morţi, să coborâm şi să vedem tainele cele de acolo ! Să cunoaştem minunile Celui ascuns, ascunse sub pământ ! Să aflăm cum li s-a descoperit şi celor din iad propovăduirea.

Cum aşa ? Arătându-Se în iad, Dumnezeu mântuieşte pur şi simplu pe toţi ? Nicidecum, ci, chiar şi acolo, doar pe cei care au crezut. Ieri [s-au descoperit] cele ale rânduielii dumnezeieşti, astăzi cele ale stăpânirii; ieri cele ale slăbiciunii, astăzi cele ale maiestăţii; ieri cele ale firii omeneşti, astăzi cele ale dumnezeirii. Ieri era lovit, astăzi loveşte lăcaşul iadului cu fulgerul dumnezeirii. Ieri era legat, astăzi încătuşează pe tiranul [diavol] cu legături de nedezlegat. Ieri era osândit, astăzi dăruieşte libertate celor osândiţi. Ieri Îl batjocoreau slugile lui Pilat, astăzi portarii iadului, văzându-L, s-au cutremurat.

Dar ascultă învăţătura mai înaltă despre patima lui Hristos ! Ascultă şi laudă în cântare ! Ascultă şi slăveşte ! Ascultă şi propovăduieşte marea minune a lui Dumnezeu: cum Legea se dă la o parte, cum harul înfloreşte, cum închipuirile încetează, cum umbrele trec, cum soarele umple pământul, cum Vechiul Testament s-a învechit, cum Noul Testament se înfăptuieşte, cum cele vechi au trecut şi cele noi au înflorit !

Două popoare au fost de faţă în Sion în vremea patimii lui Hristos: iudeii şi neamurile; doi conducători lumeşti: Pilat şi Irod; doi arhierei: Anna şi Caiafa; ca să fie şi două Paşti: pe de o parte cel care se sfârşeşte, iar pe de alta, cel căruia Hristos îi pune început. Două jertfe se săvârşeau în aceeaşi seară, pentru că se lucrau şi [două] mântuiri, adică a viilor şi a morţilor. Iudeii legau mielul de jertfă pentru junghiere, pe când neamurile, pe Dumnezeu în trup. Primii priveau umbra, pe când ceilalţi alergau la Soarele Dumnezeu. Cei care L-au legat pe Hristos se depărtau, iar neamurile Îl primeau cu inimă aprinsă. Unii aduceau jertfă de animale, ceilalţi jertfa Trupului dumnezeiesc. Iudeii comemorau ieşirea lor din Egipt, iar cei dintre neamuri prevesteau răscumpărarea din rătăcire.

Şi unde [se întâmplau] acestea ? În Sion, cetatea Marelui Împărat, în care s-a lucrat mântuirea în mijlocul pământului, în mijlocul a două vieţi fiind cunoscut Iisus, dumnezeiescul Fiu; în mijlocul Tatălui şi al Duhului, al celor două vieţi, viaţă din viaţă, zice, făcându-Se cunoscut ca fiind viu; în mijlocul îngerilor şi al oamenilor născut în staul; în mijlocul celor două popoare aflându-Se Piatra cea din capul unghiului, în mijlocul Legii şi al proorocilor vestită; în mijlocul lui Moisi şi al lui Ilie arătându-Se pe munte; în mijlocul celor doi tâlhari fiind cunoscut Dumnezeu de către tâlharul cel recunoscător; în mijlocul vieţii prezente şi al celei viitoare stând ca Judecător veşnic; astăzi, în mijlocul celor vii şi al celor morţi, făcându-Se de două ori viaţă şi mântuire.

Iarăşi zic de două ori viaţă, de două ori naştere şi, totodată, naştere din nou. Ascultă faptele îndoitei naşteri a lui Hristos şi aplaudă minunile. Un înger a binevestit Mariei naşterea lui Hristos din mamă şi tot un înger a binevestit Mariei Magdalena înfricoşătoarea naştere din nou din mormânt. Hristos Se naşte noaptea în Betleem şi tot noaptea Se naşte din nou în Sion. La naştere primeşte fâşii de pânză, cu fâşii de pânză este acoperit şi acum. Smirnă a primit când S-a născut, smirnă şi aloe primeşte şi la îngropare. Acolo Iosif, bărbatul Mariei necunoscut ca bărbat, era chemat pe nume, aici este ales Iosif cel din Arimateea pentru a îngropa Viaţa noastră. În Betleem şi în iesle [se petrecea] naşterea, dar şi la mormânt ca la iesle. Cei dintâi dintre toţi, nişte păstori, primeau vestea cea bună a naşterii lui Hristos şi tot cei dintâi dintre toţi, ucenicii păstori ai lui Hristos, au primit vestea cea bună a naşterii din nou a lui Hristos din morţi. Atunci îngerul a strigat Fecioarei: „Bucură-te !”; şi acum Îngerul marelui sfat, Hristos, a zis femeilor cu glas înalt: „Bucuraţi-vă !” La prima naştere, Hristos a intrat după 40 de zile în Ierusalimul pământesc, în templu, şi a adus înaintea lui Dumnezeu, ca întâi-născut, o pereche de turturele; dar şi la Învierea din morţi, Hristos a urcat după 40 de zile la Ierusalimul cel de sus, de care nu Se despărţise, şi la Sfânta Sfintelor cea adevărată, ca Întâiul Născut nestricăcios din morţi. A aşezat înaintea lui Dumnezeu şi a Tatălui, ca două turturele fără de prihană, sufletul şi trupul nostru, pe care le-a şi primit Cel vechi de zile, Dumnezeu şi Tată, ca Simeon în braţe, în sânul Său, în chip negrăit. Şi, dacă asculţi aceste lucruri ca pe nişte poveşti, iar nu cu credinţă, te contrazic peceţile nedezlegate ale mormântului naşterii celei de-a doua a Stăpânului Hristos. Căci, precum S-a născut Hristos din fecioară, fiind pecetluite încuietorile firii feciorelnice a pântecelui, tot aşa s-a petrecut naşterea de-a doua a lui Hristos, rămânând nedeschise peceţile mormântului.

Iar cum şi când şi de către cine a fost pus în mormânt Hristos, Viaţa, să ascultăm cuvintele sfinte: Făcându-se seară – zice –, a venit un om bogat din Arimateea, numele lui Iosif. Acesta venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus (Matei 27, 57-58). S-a dus un muritor la alt muritor, cerând să-L ia pe Dumnezeu. Pe Dumnezeul muritorilor Îl cere. Ţărâna [merge] la ţărână, să-L ia pe Ziditorul tuturor; paiul să primească de la pai Focul ceresc; picătura cea neînsemnată ia Oceanul de la o picătură neînsemnată. Cine a mai văzut ? Cine a auzit aşa ceva ? Um om dăruieşte unui om pe Făcătorul oamenilor; nelegiuitul nelegiuiţilor făgăduieşte să dăruiască Dreptarul şi legea; un judecător lipsit de judecată trimite la îngropare, ca pe un condamnat, pe Judecătorul judecătorilor.

Iosif din Arimateea ducându-se la Pilat să ceară trupul Mântuitorului

Făcându-se seară – zice –, a venit un om bogat din Arimateea, numele lui Iosif. Cu adevărat bogat, cel care a primit ipostasul compus al lui Hristos; într-adevăr bogat, de vreme ce a luat de la Pilat cele două firi ale lui Hristos; şi bogat, că s-a făcut vrednic să primească Mărgăritarul cel nepreţuit. Cu adevărat bogat, căci a purtat cufărul plin de comoara dumnezeirii. Cum să nu fie bogat cel care a dobândit Viaţa şi mântuirea lumii ? Cum să nu fie bogat Iosif, primind în dar pe Cel care hrăneşte toate şi stăpâneşte toate ? Făcându-se seară, căci Soarele Dreptăţii era acum coborât în iad. Deci a venit un om bogat din Arimateea, numele lui Iosif, fiind şi el ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns pentru frica iudeilor. Şi a venit şi Nicodim, cel ce venise la Iisus noaptea mai înainte (Ioan 19, 38-39). Taină a tainelor ascunsă. Doi ucenici ascunşi vin să ascundă pe Iisus în mormânt, arătând taina cea în iad ascunsă a lui Dumnezeu ascuns în trup, prin propria Sa ascundere. Şi se întreceau unul pe celălalt în grija pentru Hristos. Căci Nicodim se arăta mărinimos prin smirnă şi prin aloe, iar Iosif vrednic de laudă prin curajul şi îndrăzneala în faţa lui Pilat. Acesta din urmă, lăsând la o parte orice teamă, îndrăznind, a intrat la Pilat ca să ceară trupul lui Iisus. Şi, intrând, s-a purtat cu multă înţelepciune, ca să dobândească ceea ce voia. Pentru aceasta nu a avut nevoie de vorbe iscusite şi înalte înaintea lui Pilat, ca nu cumva aprinzându-l pe acesta spre mânie, să-i respingă cererea. Nu zice către acesta: ,,Dă-mi trupul lui Iisus, al Celui care a întunecat adineauri soarele, al Celui care a despicat pietrele şi a zdruncinat pământul şi a deschis mormintele şi a rupt catapeteasma templului !” Nimic de felul acesta nu zice către Pilat.

Dar ce ? O cerere măruntă şi neînsemnată: ,,Judecătorule, am venit înaintea ta având o rugăminte foarte mică”. Şi astfel [zice]: ,,Dă-mi un mort ca să-L îngrop, trupul Acelui Iisus Nazarineanul condamnat de tine, al lui Iisus cel sărac, al lui Iisus cel pribeag, al lui Iisus cel răstignit şi gol şi neînsemnat, al lui Iisus, fiul tâmplarului, al lui Iisus cel legat, care este sub cerul liber, Cel străin şi necunoscut printre străini, Cel dispreţuit şi, pe deasupra, răstignit ! Dă-mi-L pe străinul Acesta ! Căci la ce-ţi foloseşte ţie trupul Acestui străin ? Dă-mi-L pe străinul Acesta, căci de pe un meleag îndepărtat a venit aici ca să mântuiască pe cel străin ! A coborât în întunecime ca să aducă pe cel străin. Dă-mi-L pe străinul Acesta, căci El şi numai El este străin ! Dă-mi-L pe străinul Acesta, al cărui meleag nu-l cunoaştem, străinii de noi ! Dă-mi-L pe străinul Acesta, pe al cărui Părinte nu-L cunoaştem, străinii de noi ! Dă-mi-L pe străinul Acesta, al cărui loc şi a cărui naştere, al cărui fel[3] nu le cunoaştem, străinii de noi ! Dă-mi-L pe străinul Acesta, care a dus viaţă şi trai străin în pribegie ! Dă-mi-L pe străinul Acesta nazarinean, care aici nu are unde să-Şi plece capul ! Dă-mi-L pe străinul Acesta, pe Cel pribeag ca un străin în loc străin, care S-a născut în iesle ! Dă-mi-L pe străinul Acesta, care chiar din iesle ca un străin a fugit de Irod ! Dă-mi-L pe străinul Acesta, care chiar din scutece a pribegit în Egipt, neavând nici oraş, nici sat, nici casă, nici locuinţă, nici rudenie ! În loc străin Se află străinul Acesta.

Dă-mi, dregătorule, pe Cel care zace gol pe lemnul [crucii], să acopăr pe Cel care a acoperit goliciunea firii mele ! Dă-mi-L pe Acest mort şi totodată Dumnezeu, să acopăr pe Cel care a ascuns fărădelegile mele ! Dă-mi, dregătorule, un mort, pe Cel care în Iordan a îngropat păcatul meu ! Te rog pentru un mort nedreptăţit de toţi, vândut de prieten, trădat de ucenic, prigonit de fraţi, lovit de slugă. Te rog pentru un mort, pentru Cel osândit de către cei eliberaţi de El din robie, pentru Cel rănit de cei pe care El i-a tămăduit, părăsit de ucenici şi lipsit chiar de mamă. Pentru un mort te rog, dregătorule, pentru Pribeagul răstignit pe lemn ! Că nu are Acesta pe pământ nici tată, nici prieten, nici ucenic, nici rudă, nici cine să-L îngroape. Însă El este singurul născut al singurului [Dumnezeu], Dumnezeu în lume, şi nimeni altul”.

Astfel fiind acestea spuse lui Pilat de către Iosif, Pilat a poruncit să-i dea preasfântul trup al lui Iisus. Şi mergând la locul Golgotei, Îl coborî de pe lemn pe Dumnezeu în trup şi Îl aşeză pe pământ; Dumnezeu în trup, gol, şi nu simplu om. Şi este văzut culcat jos, Cel care i-a tras pe toţi sus; şi rămâne o clipă fără suflare Viaţa şi Suflarea tuturor; şi este văzut cu ochii închişi Creatorul celor cu mulţi ochi; şi zace culcată Învierea tuturor; şi este mort în trup Dumnezeu, care învie morţii; şi tace pentru o clipă tunetul cuvântului lui Dumnezeu; şi este ridicat pe mâini Cel care cuprinde pământul în palmă.

Oare într-adevăr, cerând şi luând, ştii, Iosife, pe cine ai luat ? Oare, venind la cruce, coborându-L pe Iisus, ştii oare pe cine ai ţinut în braţe ? Dacă ştii într-adevăr pe cine ţii, acum ai devenit bogat ! Şi, oare, cum săvârşeşti această înfricoşătoare îngropare a trupului dumnezeiesc al lui Iisus ? Vrednică de laudă este râvna ta, dar mai vrednic de laudă sufletul tău ! Oare într-adevăr nu te înspăimânţi purtând pe mâini pe Cel de care se înspăimântă heruvimii ? Sau, desigur, cu câtă frică înlături ştergarul de pe acel trup dumnezeiesc? Şi cum îţi pleci ochiul cu smerenie ? Nu te temi să te uiţi când dezveleşti firea trupului celui mai presus de fire al lui Dumnezeu ? Spune-mi, Iosife, oare îngropi într-adevăr spre răsărit pe Cel mort, Răsăritul răsăriturilor ? Şi închizi tu, oare, ca la morţi, cu degetele tale, ochii lui Iisus, ai Celui care a deschis ochii orbului cu preacuratul Său deget ? Şi închizi tu, oare, gura Celui care a deschis gura celui mut ? Şi Îi împreunezi mâinile Celui care a întins mâinile uscate ? Sau legi, ca unui mort, picioarele Celui care a poruncit picioarelor paralitice să meargă ? Şi ridici pe pat pe Cel care i-a poruncit slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă (Ioan 5, 8) ? Oare torni şi miruri peste Mirul ceresc, care S-a revărsat pe Sine şi a sfinţit lumea ? Şi, oare, îndrăzneşti să ştergi acea coastă încă sângerândă a trupului dumnezeiesc al lui Iisus, al lui Dumnezeu care a vindecat pe cea cu scurgere de sânge ? Şi speli, oare, cu apă trupul lui Dumnezeu, care pe toţi i-a spălat şi le-a adus curăţire ? Şi ce lumânări vei aprinde pentru Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ? Şi, oare, ce cântări de îngropare vei aduce Celui lăudat neîncetat de toate oştile cereşti ? Oare verşi şi lacrimi, ca pentru mort, pentru Cel care a lăcrimat şi pe Lazăr cel mort de patru zile l-a înviat ? Şi jeleşti, oare, pe Cel care a adus bucurie tuturor şi a risipit întristarea Evei ?

Cu adevărat fericesc mâinile tale, Iosife, care au îngrijit şi au atins mâinile şi picioarele încă sângerânde ale dumnezeiescului trup al lui Iisus. Îţi fericesc mâinile care s-au apropiat de coasta sângerândă a lui Dumnezeu, înaintea lui Toma, necredinciosul cel credincios şi curiosul vrednic de laudă. Fericesc gura ta, săturată fără a-i fi de ajuns şi lipită de gura lui Iisus, care s-a umplut de Duhul Sfânt de acolo. Fericesc ochii tăi, care s-au aflat înaintea ochilor lui Iisus şi s-au făcut părtaşi de la ei de lumina cea adevărată. Fericesc chipul tău, care s-a apropiat de chipul lui Dumnezeu. Fericesc umerii tăi, care au purtat pe Cel care-i poartă pe toţi. Îţi fericesc capul tău, de care S-a apropiat Iisus, Capul tuturor. Îţi fericesc mâinile, în care ai ţinut pe Cel care ţine toate. Îi fericesc pe Iosif şi Nicodim, că s-au făcut înaintea heruvimilor slăvitori şi purtători de Dumnezeu; s-au făcut slujitori lui Dumnezeu înaintea celor cu câte şase aripi, cinstindu-L şi acoperindu-L pe Domnul nu cu aripi, ci cu giulgiuri. Cel de care se cutremură heruvimii, pe Acesta Îl poartă Iosif şi Nicodim pe umeri şi toate cetele celor fără de trup sunt încremenite de uimire.

Au venit Iosif şi Nicodim, dar aleargă cu ei şi dumnezeiasca mulţime a îngerilor: heruvimii îi întâmpină şi serafimii aleargă cu ei, tronurile Îl poartă împreună cu ei şi cei cu câte şase aripi Îl acoperă, cei cu ochi mulţi se înfricoşează văzându-L pe Iisus în trup cu ochii închişi şi puterile Îl acoperă odată cu ei, începătoriile aduc cântări şi cetele se înspăimântă; încremenesc de uimire toate oştile cetelor celor de sus şi zic mirate şi nedumerite:

Pogorârea de pe cruce. Sfântul Iosif din Arimateea este figura din centru în veşminte verde închis care ţine trupul lui Hristos. Icoană din secolul al XIV-lea din Biserica Sfânta Marina din Kalopanagiotis, Cipru

,,Ce este acest lucru înfricoşător şi teama şi groaza şi purtarea [aceasta] ? Ce este această privelişte mare şi preaslăvită şi de nepătruns ? Cel sus nevăzut vreodată gol de către noi cei fără de trup, ca un Dumnezeu, jos este lesne văzut gol de către muritori. Cel înaintea căruia stau heruvimii cu smerenie, pe Acesta Îl îngrijesc Iosif şi Nicodim fără teamă. Când a coborât Cel care nu le-a părăsit pe cele de sus ? Cum a ieşit Cel care este înlăuntru ? Cum a venit pe pământ Cel care umple toate ? Cum S-a dezbrăcat Cel ascuns tuturor ? Cel care sus, ca un Dumnezeu, este neîncetat cu Tatăl, jos, ca un muritor, este cu adevărat fără încetare împreună cu maica. Cel care nu ni Se descoperă niciodată, cum Se descoperă oamenilor ca om şi, totodată, ca Dumnezeu iubitor de oameni ? Cum a fost văzut Cel nevăzut ? Cum S-a întrupat Cel nematerialnic ? Cum a pătimit Cel nepătimitor ? Cum a stat Judecătorul înaintea scaunului de judecată ? Cum a gustat Viaţa moarte ? Cum încape în mormânt Cel neîncăput ? Cum şade în mormânt Cel care nu a părăsit sânul Tatălui ? Cum intră prin deschizătura gropii Cel care a deschis porţile Raiului, Cel care nu a stricat porţile Fecioarei, iar porţile iadului le-a sfărâmat, Cel care nu a deschis uşile înaintea lui Toma, dar a deschis oamenilor porţile Împărăţiei, păstrând neclintite porţile şi peceţile mormântului ? Cum de este socotit în rândul morţilor Cel între cei morţi slobod ? Cum vine Lumina cea neînserată în întunecimi şi în umbra morţii ? Unde se duce, unde merge Cel care nu poate fi stăpânit de moarte ? Din ce pricină ? În ce chip ? Care este motivul coborârii Lui în iad ? Poate coboară ca să-l ridice pe Adam cel osândit şi împreună rob cu noi. Într-adevăr, Se duce să caute, ca pe oaia cea pierdută, pe cel dintâi zidit. Fără îndoială că vrea să cerceteze şi pe cei aflaţi în întunericul şi în umbra morţii. Fără îndoială că pe Adam cel robit şi pe Eva împreună robită cu el Se duce să-i dezlege din chinuri Dumnezeu, de unde S-a şi arătat ca Fiu al ei şi al lui”.

Dar să coborâm şi noi împreună cu El, să dănţuim împreună, să ne grăbim, să săltăm, să ne avântăm, să cântăm, să mergem iute ca să vedem împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii, eliberarea celor osândiţi de către bunul Stăpân. Căci merge Cel din fire iubitor de oameni să scoată, cu putere multă şi curaj, pe cei din veac legaţi, pe cei aflaţi în morminte, pe care i-a înghiţit ca un tiran moartea cea amară şi lacomă, ce a pus stăpânire peste ei şi i-a răpit de la Dumnezeu şi i-a strâns laolaltă. Pe aceştia i-a eliberat Hristos ca să-i numere cu cei de sus. Acolo este înlănţuit Adam, cel dintâi zidit şi primul născut, mai jos decât cei mai de jos dintre toţi cei osândiţi. Acolo este Avel, cel dintâi care a gustat moartea şi cel dintâi păstor drept, preînchipuire a nedreptei junghieri a Păstorului Hristos. Acolo este Noe, preînchipuire a lui Hristos, care a făurit arca cea mare a Bisericii lui Dumnezeu, salvatoarea tuturor neamurilor sălbatice din potopul fărădelegii cu ajutorul porumbelului, al Sfântului Duh, şi a alungat din aceasta corbul cel întunecat. Acolo este Avraam, strămoşul lui Hristos cel aducător de jertfă, care a adus jertfă plăcută lui Dumnezeu, jertfă de junghiere fără să junghie, jertfă de moarte fără să omoare. Acolo jos este legat Isaac, care a fost legat odinioară sus de către Avraam, închipuind pe Hristos. Acolo jos, în iad, este Iacov plin de durere, îndurerat mai înainte sus din cauza lui Iosif. Acolo este Iosif legat, cel care a fost în temniţă în Egipt, ca preînchipuire a lui Hristos, prizonier şi stăpân[4]. Acolo este Moisi în întunericul de jos, care a fost cândva şi sus în întuneric în coş. Acolo este Daniil în groapa din iad, care a fost cândva în groapa leilor sus. Acolo este Ieremia, ca într-o groapă de noroi, în groapa iadului şi a stricăciunii morţii. Acolo, în chitul iadului care înghite lumea, zace Iona ca preînchipuire a lui Iona cel veşnic şi mai dinainte de veac, Hristos, Cel viu în veac şi în vecii vecilor şi mai presus de veac. Acolo este încă şi David, părintele lui Dumnezeu după trup, din care [S-a născut] Hristos.

Dar de ce tot zic de David şi de Iona şi de Solomon ? Acolo este chiar marele Ioan, cel mai mare decât toţi profeţii, propovăduind pe Hristos, ca într-un pântece întunecos, tuturor celor din iad; de două ori înaintemergător şi propovăduitor, atât pentru vii, cât şi pentru morţi, cel care a fost aruncat din temniţa lui Irod în temniţa iadului, comună celor drepţi şi celor nedrepţi adormiţi din veac. Iar toţi profeţii şi drepţii aduceau de acolo, în chip tainic, rugăciuni neîncetate lui Dumnezeu, cerând răscumpărarea din acel chin, din stăpânirea întunecată şi tristă a vrăjmaşului şi din noaptea cea fără sfârşit. Şi unul zicea către Dumnezeu: Din pântecele Iadului strigarea mea, şi au auzit glasul meu (Iona 2, 3). Iar altul: Dintru adâncuri am strigat către tine Doamne, Doamne auzi glasul meu (Psalmi 129, 1). Şi altul: Arată faţa ta preste robul tău; mântuieşte-mă cu mila ta (Psalmi 30, 16). Şi altul: Cela ce şezi pre Heruvimi, arată-te (Psalmi 79, 2). Şi altul: Deşteaptă puterea ta, şi vino să ne mântuieşti pre noi (Psalmi 79, 3). Şi altul: Degrabă să ne întâmpine pre noi îndurările tale Doamne (Psalmi 78, 8). Şi altul: Ai izbăvit sufletul meu din Iadul cel mai de jos (Psalmi 85, 12). Un altul: Doamne scos-ai din Iad sufletul meu (Psalmi 29, 3). Iar altul: Că nu vei lăsa sufletul meu în Iad (Psalmi 15, 10). Şi altul: Mântuieşte sufletul meu, ca să nu vină întru stricăciune (Iov 33, 28).

Pe toţi aceştia auzindu-i Hristos, Atotînduratul Dumnezeu, nu a socotit drept să-Şi împartă iubirea de oameni numai celor din vremea Sa şi dimpreună cu El, ci şi celor ţinuţi în iad dinainte de venirea Sa şi aflaţi în întuneric, în umbra morţii. Deci, pe oamenii trăitori în trup, Dumnezeu Cuvântul i-a cercetat prin mijlocirea trupului Său însufleţit, iar sufletelor despărţite de trupuri S-a arătat în iad prin mijlocirea sufletului Său preacurat şi dumnezeiesc, care s-a despărţit de trup, dar nu şi de dumnezeire. Aşadar, să ne grăbim şi să păşim cu cugetul în iad, ca să vedem cum supune acolo cu putere pe tiranul cel puternic şi cum, cu poporul chemat la luptă, pune mâna fără a Se folosi de mâini, ci de fulgerul Său, pe acele cete nemuritoare, ridicând Hristos-Uşa uşile fără de uşi din mijlocul [iadului] şi frângând cu lemnul crucii porţile nefăcute din lemn, sfărâmând şi zdrobind zăvoarele veşnice cu dumnezeieştile cuie, împrăştiind ca pe ceară legăturile de nedezlegat cu legăturile dumnezeieştilor mâini şi străpungând inima cea netrupească a tiranului cu suliţa din coasta dumnezeiască. Atunci a sfărâmat puterile săgeţilor, când a întins pe cruce dumnezeieştile mâini în chip de săgeţi. Deci, dacă Îl vei urma pe Hristos în linişte, vei vedea acum unde l-a legat pe tiranul, unde a atârnat capul lui, cum a dezgropat temniţa, unde i-a scos pe întemniţaţi, cum a strivit şarpele şi unde a spânzurat capul lui, cum l-a slobozit pe Adam şi a înviat-o pe Eva, cum a dărâmat peretele cel din mijloc şi a osândit pe răpitorul cel amarnic, cum a pus însemnele nebiruite ale victoriei, unde a omorât moartea şi cum pieirea a dat-o pierzării şi unde l-a aşezat pe om în vrednicia cea dintâi.

Aşadar, Cel care ieri, după rânduiala dumnezeiască, refuza legiunile de îngeri şi zicea lui Petru: Au ţi se pare că nu pot a ruga acum pre Tatăl meu, şi să-mi pună mie înainte mai mult decât douăsprezece legheoane de îngeri ? (Matei 26, 53), astăzi, ca Dumnezeu şi Stăpân şi Războinic, coboară în iad şi la moarte; şi pe tiran prin moarte [îl supune], având nu doar oarecare douăsprezece legiuni nemuritoare de trupe nematerialnice şi de cete nevăzute, ci mii şi zeci de mii de îngeri, puteri, tronuri laolaltă, cu câte şase aripi, fără aripi, cu ochi mulţi, fără ochi, cete cereşti, însoţindu-L ca pe propriul Stăpân şi Împărat, înconjurându-L şi cinstindu-L pe Hristos; nu ca aliaţi; departe de aceasta ! Căci de ce fel de alianţă are nevoie atotputernicul Hristos ? Ci având datoria şi dragostea să stea totdeauna înaintea Stăpânului lor, Dumnezeu, ca nişte lăncieri, ostaşi şi comandanţi luminaţi ai comandamentului dumnezeiesc, la un singur semn întrecându-se între ei în râvnă cu iuţeală dumnezeiască, ducând, totodată, la îndeplinire cele poruncite şi stând biruitori împotriva oştilor de duşmani şi nelegiuiţi. De aceea au şi coborât atunci, întrecându-se, ca însoţitori ai Stăpânului Dumnezeu, în cele din iad şi de sub pământ şi mai adânci decât tot pământul, în locaşurile de dedesubt ale celor din veac adormiţi, scoţând cu curaj pe cei din veac înlănţuiţi.

Astfel, desigur, venirea cu strălucire a Stăpânului cu dumnezeiescul popor a luat în stăpânire temniţele şi locaşurile, hăurile şi văgăunile iadului cele încuiate şi lipsite de soare şi veşnic înserate. Arhistrategul Gavriil porneşte înaintea tuturor, ca astfel să aducă oamenilor, după obicei, bunele vestiri de bucurie şi rostire puternică, dintre cele mai potrivite arhanghelilor, şi glas tare ca de leu, dintre cele mai potrivite căpeteniilor, şi zice: Ridicaţi boieri porţile voastre ! (Psalmi 23, 7). După care strigă şi Mihail: Şi vă ridicaţi porţile cele veşnice ! Apoi şi puterile spun: Daţi-vă la o parte, paznici nelegiuiţi ! Apoi şi puterile [strigă] cu tărie: Sfărâmaţi-vă, legăturilor nedezlegate ! Şi altul: Ruşinaţi-vă, vrăjmaşi potrivnici ! Şi altul: Temeţi-vă, tirani nelegiuiţi !

Şi, precum în faţa unui marş de oaste învingătoare, înfricoşătoare şi atotputernice, nebiruite şi împărăteşti se abate frică şi nelinişte şi teamă copleşitoare peste duşmanii stăpânului triumfător, tot astfel s-a întâmplat şi cu cei din iad în momentul venirii Preaslăvitului Hristos la cele de dedesubt. Fulgerul de sus a întunecat privirile puterilor potrivnice ale iadului, care au auzit glasuri ca de tunet şi oştile poruncind şi zicând: Ridicaţi boieri porţile voastre ! Nu zic: Deschideţi-le, ci: Ridicaţi-le pe acestea din temeliile lor, smulgeţi-le din rădăcini, daţi-le la o parte ca să nu se mai închidă ! Ridicaţi boieri porţile voastre ! Nu stă neputincios Stăpânul înaintea uşilor închise, când porunceşte să intre, ci vă încredinţează vouă, ca unor robi fugari, ridicarea şi sfărâmarea şi distrugerea porţilor celor din veac. Deci nu mulţimilor voastre, ci tocmai celor care îşi închipuie că sunt boieri peste voi, lor le lasă în seamă, zicând: Ridicaţi boieri porţile voastre ! Ale voastre, şi nu ale altcuiva.

Deci boieri sunteţi. Dar dacă până acum i-aţi condus cu răutate pe cei din veac adormiţi, de acum înainte nici peste ei, nici peste alţii, nici peste ai voştri şi nici măcar peste voi înşivă nu veţi mai fi boieri. Căci este de faţă Hristos, Uşa cerească. Cale faceţi celui ce s-au suit preste apusuri; Domnul este numele lui. Şi ale Domnului, ale Domnului sunt ieşirile morţii (Psalmi 67, 4, 21). Voi aţi făcut intrările, El a venit să facă ieşirea prin ele. Deci nu mai întârziaţi ! Ridicaţi porţile şi grăbiţi-vă ! Ridicaţi-le şi nu zăboviţi ! Iar dacă aveţi de gând să mai aşteptaţi, lăsăm chiar pe seama porţilor să se ridice de la sine şi fără a pune mâna pe ele. Şi vă ridicaţi porţile cele veşnice ! Îndată puterile au strigat, îndată porţile s-au ridicat, legăturile s-au dezlegat, zăvoarele s-au sfărâmat, încuietorile au căzut, temeliile temniţei s-au cutremurat, puterile potrivnice au dat să fugă, îmbulzindu-se una pe alta şi împiedicându-se una de cealaltă şi îndemnându-se împreună la fugă. S-au spăimântat, au tremurat, le-a cuprins teama, s-au tulburat, s-au zăpăcit, au ţipat, s-au oprit deodată şi s-au mirat, au rămas nedumerite şi s-au cutremurat. Unul stătea cu gura căscată, altul îşi ascundea faţa între genunchi şi altul încremenise cu capul plecat, altul înţepenise ca mort, altul era cuprins de spaimă, altul zăcea năucit, iar altul fugea mai înăuntru.

Căci a tăiat Hristos atunci capetele stăpânilor [iadului], aducând groază; acolo s-au cutremurat de El; acolo au desfăcut frâiele lor, zicând: „Cine este Acesta, Împăratul slavei ? Cine este Acesta atât de mare, care săvârşeşte aici astfel de minuni cu unii ca aceştia ? Cine este Acesta, Împăratul slavei, care face acum în iad cele ce nu s-au mai întâmplat vreodată în iad ? Cine este Acesta care scoate de acolo pe cei din veac adormiţi ? Cine este Acesta care dezleagă şi risipeşte îndrăzneala şi puterea noastră, a celor nebiruiţi, şi scoate din temniţa iadului pe cei din veac înlănţuiţi ?”

Către aceştia strigau puterile Stăpânului, zicând: ,,Vreţi să aflaţi, tirani nelegiuiţi, Cine este Acest Împărat al slavei ? Domnul tare şi puternic; Domnul puternic şi tare şi nebiruit în războaie (potrivit Psalmi 23, 8, 10). Acesta este Cel care v-a alungat şi v-a azvârlit din bolţile cereşti, tirani nelegiuiţi şi laşi ! Acesta este Cel care a sfărâmat capetele balaurilor voştri în apele Iordanului. Acesta este Cel care prin cruce v-a vădit şi a biruit şi v-a adus moarte. Acesta este Cel care v-a legat şi v-a aruncat în întuneric şi v-a trimis în adânc. Acesta este Cel care vă trimite în focul cel veşnic şi în gheenă şi vă dă pierzării. Deci nu mai zăboviţi, nici nu mai aşteptaţi, ci grăbiţi-vă şi scoateţi-i pe cei legaţi, pe care până acum i-aţi înghiţit cu răutate. Căci puterea voastră a fost acum nimicită; tirania voastră a luat sfârşit. Urletul vostru cumplit a rămas fără folos; mândria voastră şi-a aflat sfârşitul; puterea voastră a fost călcată în picioare şi nimicită”.

Acestea le ziceau puterile de frunte ale Stăpânului către puterile potrivnice şi le zoreau. Şi unii surpau temniţa chiar din temelii, alţii urmăreau puterile potrivnice care fugeau din cămările cele mai din afară în cele mai dinlăuntru. Alţii fugeau scotocind ascunzătorile şi celulele şi văgăunile. Unii aduceau înaintea Stăpânului, fiecare din altă parte, pe câte unul legat, alţii îl legau pe tiranul cu legături de nedezlegat, alţii desfăceau legăturile cele din veac; unii porunceau, iar alţii îndeplineau îndată. Unii alergau înaintea Stăpânului, care venea mai în adânc, alţii Îl urmau ca pe un Împărat şi Dumnezeu purtător de biruinţă.

Deci, când se întâmplau acestea şi mai mari decât acestea în iad şi toţi [cei de acolo] strigau şi murmurau şi se cutremurau, căci venirea Stăpânului avea să le supună pe cele mai de jos dintre cele mai de jos, acel Adam, cel dintâi creat şi primul zidit dintre toţi oamenii şi aflat mai jos decât toţi ceilalţi, fiind ţinut în legături cu multă străşnicie, auzi paşii Stăpânului apropiindu-Se de cei legaţi şi recunoscu vocea Lui răsunând în temniţă şi, întorcându-se spre toţi ceilalţi legaţi cu el din veac, zise: ,,Aud sunetul paşilor cuiva venind spre noi. Şi, dacă Acela ne-a învrednicit de venirea Sa aici, atunci am fost eliberaţi din legături. Dacă Îl vom vedea cu adevărat pe Acela alături de noi, atunci suntem răscumpăraţi din iad”. Pe când zicea Adam acestea şi altele asemenea către toţi cei osândiţi împreună cu el, a intrat Stăpânul la ei, ţinând în mână arma crucii cea purtătoare de biruinţă.

Pe Acesta văzându-L Adam, cel dintâi zidit, şi lovindu-şi cu spaimă pieptul, a strigat către toţi şi a zis: ,,Domnul meu să fie cu toţi !”; şi, răspunzând Hristos, îi zice lui Adam: ,,Şi cu duhul tău”; şi, apucând mâna lui, îl învie zicând: Deşteaptă-te cel ce dormi, şi te scoală din morţi, şi te va lumina Hristos (Efeseni 5, 14). Eu sunt Dumnezeu tău, Cel pentru tine făcut Fiul tău, Cel care pentru tine şi pentru cei de după tine zic acum şi poruncesc cu putere celor din legături: Ieşiţi ! Iar celor din întuneric: Luaţi lumină ! Şi celor adormiţi: Înviaţi ! Iar ţie îţi dau poruncă: Scoală, cel care dormi, că nu pentru aceasta te-am făcut pe tine, ca să fii ţinut legat în iad ! Învie din morţi ! Eu sunt Viaţa celor morţi. Învie, zidirea Mea ! Învie, chipul Meu şi cel făcut după asemănarea Mea ! Deşteaptă-te, să plecăm de aici ! Căci tu eşti întru Mine şi Eu întru tine, suntem o singură şi neîmpărţită persoană. Pentru tine, Dumnezeul tău S-a făcut Fiul tău; pentru tine, Stăpânul a luat chipul tău de rob; pentru tine, Cel mai presus decât cerurile a venit pe pământ şi sub pământ; pentru tine M-am făcut om ca un om neajutorat, între cei morţi slobod (potrivit Psalmi 87, 4). Pentru tine, care ai plecat din grădină, din grădină am fost dat pe mâna iudeilor şi în grădină am fost răstignit[5].

Vezi scuipările de pe faţa Mea, pe care le-am primit pentru tine ca să te reaşez în starea dintâi. Vezi loviturile de pe obrajii Mei, pe care le-am primit ca să îndrept după asemănarea Mea chipul tău cel căzut. Vezi biciuirea spatelui Meu, pe care am primit-o ca să risipesc povara păcatelor aşezată pe spatele tău. Vezi mâinile Mele pironite bine pe lemn pentru tine, care ai întins rău mâna la lemn. Vezi picioarele Mele pironite şi străpunse pe lemn, pentru picioarele tale care au alergat la lemnul neascultării în ziua a şasea, în care s-a dat sentinţa şi am lucrat restaurarea ta şi deschiderea raiului.

Am gustat fiere pentru tine, ca să-ţi vindec plăcerea amară a acelei dulci muşcături. Am gustat oţet, ca să desfiinţez acreala morţii tale şi paharul împotriva firii. Am primit burete, ca să şterg zapisul păcatului tău. Am primit trestie, ca să scriu mântuirea neamului omenesc. Am adormit pe cruce şi cu suliţa am fost împuns în coastă pentru tine, cel adormit în rai, şi pentru Eva, cea luată din coasta ta. Coasta Mea a vindecat durerea din coasta ta; somnul Meu te-a scos din somnul cel din iad; suliţa Mea a oprit suliţa întoarsă împotriva ta. Acum deşteaptă-te, să mergem de aici ! Te-a scos vrăjmaşul din pământul raiului. Eu te reaşez nu doar în rai, ci pe tron ceresc. Te-am oprit de la pomul cel închipuit al vieţii, dar iată că Însumi Eu, Viaţa, M-am unit cu tine. Am rânduit să te păzească heruvimii ca pe un rob, [acum] pun heruvimii să se închine ţie ca lui Dumnezeu. Gol fiind, te-ai ascuns de Dumnezeu, dar iată că L-ai ascuns în tine pe Dumnezeu întreg şi gol. Ai îmbrăcat haina de piele a ruşinii, dar Eu, Dumnezeu fiind, am îmbrăcat haina de sânge a trupului tău.

Sculaţi-vă deci, să plecăm de aici, din moarte la viaţă, din stricăciune la nestricăciune; din întuneric la lumina veşnică ! Sculaţi-vă, să plecăm de aici, din suferinţă la alinare, din robie la liberare, din temniţă la Ierusalimul cel de sus, din legături spre dezlegare, din lipsuri spre desfătarea raiului, din pământ la cer ! Căci pentru aceasta am murit şi am înviat, ca să şi domnesc peste cei morţi şi peste cei vii (potrivit Romani 14, 9). Sculaţi-vă, să plecăm de aici, căci Tatăl Meu cel ceresc aşteaptă oaia cea pierdută. Cele nouăzeci şi nouă de oi, [care sunt] îngerii, îl aşteaptă pe Adam cel împreună-rob cu ele să învie, să se înalţe şi să se întoarcă la Dumnezeu. Tron de heruvimi i s-a gătit. Cei care-l poartă sunt gata şi nu zăbovesc; cămara nunţii a fost gătită; bucatele sunt gata; corturile şi lăcaşurile veşnice sunt gata; comorile cu bunătăţi s-au deschis, Împărăţia cerurilor mai înainte de veci s-a gătit; cele pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aceste bunătăţi îl aşteaptă pe om”.

Acestea şi altele asemenea zicându-le Stăpânul, Adam cel unit în Hristos şi Eva împreună cu el învie odată cu El; şi multe alte trupuri, adormite din veac în credinţă, au înviat, vestind învierea Stăpânului cea de a treia zi, pe care noi, credincioşii, să o întâmpinăm şi să o privim cu bucurie şi să ne îmbrăţişăm, cu îngerii dănţuind, cu cele netrupeşti sărbătorind şi, totodată, slăvind împreună pe Hristos, care ne-a înviat din stricăciune şi ne-a dăruit viaţă, ale căruia sunt slava şi stăpânirea, împreună cu Părintele Său cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin !

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 146/martie-aprilie 2023

 

[1] Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi noroadele au cugetat cele deşarte ? (Psalmi 2, 1).

[2] Norodul cel ce şedea întru întuneric a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii, lumină a răsărit lor (Matei 4, 16).

[3] Joc de cuvinte, bazat pe paronimia substantivelor: loc (τοπος), naştere (τοκος) şi fel de a fi (τροπος).

[4] Joc de cuvinte creat prin alăturarea paronimelor δεσμωτης (prizonier) şi δεσπωτης (stăpân).

[5] Autorul parcurge istoria mântuirii cu ajutorul unui singur termen: κηπος – grădină (grădina Raiului – Ghetsimani – Golgota).