Facerea, crearea lumii si primul om (I)

Facerea, crearea lumii şi primul om (I)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

 

PARTEA I

Un comentariu patristic ortodox la Facere

Nota editorului

Acest comentariu a fost preluat în primul rând din manuscrisul original al părintelui Serafim, pe care el l-a scris pregătindu-se pentru cursul său despre Facere la sesiunile de vară ale Academiei Teologice Noul Valaam din 1981 şi 1982. În timpul expunerii orale a cursului său, care a fost înregistrat, el a adăugat în mod spontan amănunte valoroase care nu erau în manuscris. Nevrând să lipsim cititorul de acest material suplimentar, am inclus mare parte din el în comentariu, atât în textul principal, cât şi ca note de subsol. Iată de ce textul îşi poate schimba uneori tonul de la unul cizelat la unul mai colocvial.

Aşadar, notele de subsol din acest comentariu sunt cuvintele părintelui Serafim însuşi, cu excepţia celor indicate ca aparţinând editorului.

 

Cuvânt înainte

De ce studiem Cartea Facerii ?

De ce ar trebui să studiem o astfel de carte precum Facerea ? De ce nu am fi preocupaţi doar de a ne mântui sufletele, în loc să ne gândim la aceste lucruri, de genul cum va fi lumea la sfârşit, sau cum era la început ? Am putea da de bucluc – Carl Sagan ar putea veni să ne combată[1]. Nu este mai sigur să ne ocupăm doar de rostirea rugăciunilor noastre şi să nu ne gândim la aceste subiecte mari ? De ce să ne gândim la aceste lucruri îndepărtate când trebuie să ne gândim la mântuirea noastră ?

Am auzit astfel de fraze. Ca răspuns la ele, putem spune, înainte de toate, că există o legătură directă între modul în care ne purtăm şi modul în care credem despre obârşia omului. Părintele Gheorghe Calciu, în cuvântările sale publice către tinerii care trăiau sub comunism în România, spunea: „Vi s-a spus că vă trageţi din maimuţe, că sunteţi animale ce trebuie dresate”[2]. Acesta poate fi un lucru foarte puternic: „Ştiinţa demonstrează că noi suntem doar animale, şi prin urmare, haideţi să mergem să aruncăm în aer o biserică”[3].

În al doilea rând, Cartea Facerii este o parte a Scripturii, şi Dumnezeu ne-a dat Scripturile pentru mântuirea noastră. Trebuie să cunoaştem înţelesul Scripturilor prin toate tâlcuirile Sfinţilor Părinţi. Părinţii au vorbit despre Cartea Facerii în biserică; toate tâlcuirile lor erau de fapt predici rostite în biserică, deoarece Cartea Facerii se citeşte în biserică în toate zilele din săptămână din timpul Postului Mare. Marii Părinţi care au făcut acest lucru au fost Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasilie cel Mare şi Sfântul Ambrozie al Milanului. Predicile lor au fost stenografiate de oamenii care erau în biserică şi le ascultau, astfel încât să le poată citi şi alţii. Astfel, citirea acestor texte era considerată o parte din viaţa de zi cu zi a oamenilor care mer­geau la biserică. Noi am pierdut cumva această idee în zilele noastre. De aceea, istorisirea Facerii sau Apocalipsa au devenit întrucâtva un tărâm foarte mis­terios. Suntem foarte speriaţi de aceste subiecte, dar Părinţii vorbeau despre ele.

În sfârşit (acesta este punctul esenţial), creştinismul nostru este o religie care ne vorbeşte despre ceea ce vom face în viaţa veşnică. Ne pregăteşte pentru ceva veşnic, nu pentru această lume. Dacă ne gândim doar la lumea aceasta, orizontul nostru este foarte limitat, şi noi nu ştim ce este după moarte, de unde venim, unde ne ducem, care este scopul vieţii. Când vorbim despre începutul lucrurilor, sau despre sfârşitul lucrurilor, noi aflăm despre ce este vorba în întreaga noastră viaţă.

 

I. Cum să citim Cartea Facerii

1. Modul de abordare

Într-un fel, nimeni dintre noi nu ştie cum să abordeze această carte. Ştiin­ţa şi filozofia modernă ne-au umplut minţile cu atât de multe teorii şi presupuneri despre începuturile universului şi omului, încât noi ne apropiem în mod inevitabil de această carte cu idei preconcepute. Unii vor ca ea să fie de acord cu teoriile lor ştiinţifice particulare; alţii se aşteaptă ca ea să le contrazică. Ambele părţi o privesc ca având ceva ştiinţific de spus; însă alţii o privesc ca poezie curată, un produs al imaginaţiei religioase neavând nimic de-a face cu ştiinţa.

Sfântul Prooroc Moisi, autorul Cărţii Facerii, zugrăvit pe pereţii catacombelor creştine din Roma, secolul al II-lea

Chestiunea centrală care pricinuieşte dificultăţile noastre în înţelegerea acestei cărţi este: cât de literal trebuie s-o citim ?

Unii fundamentalişti protestanţi ne spun că totul (sau în principiu totul) este literal. Dar o astfel de opinie ne pune în unele situaţii imposibile: chiar făcând abstracţie de tâlcuirea literală sau non-literală a diferilor fragmente, însăşi natura realităţii care este descrisă în primele capitole ale Facerii (însăşi crearea tuturor lucrurilor) face cu neputinţă ca orice să fie înţeles literal; noi nu avem nici măcar cuvinte, de exemplu, pentru a descrie literal cum se poate ivi ceva din nimic. Cum vorbeşte Dumnezeu ? Scoate El un sunet ce răsună într-o atmosferă care încă nu există ? Această explicaţie este în mod evident puţin cam simplistă, realitatea este mai complexă.

Apoi există cealaltă extremă. Unii ar dori să tâlcuiască această carte (cel puţin cele dintâi capitole, care ridică cea mai mare dificultate) ca pe o alegorie, un mod poetic de a descrie ceva ce este de fapt mai aproape de ex­perienţa noastră. De pildă, în ultimii ani, gânditorii romano-catolici au venit cu unele moduri ingenioase de a ,,explica” Raiul şi căderea omului; dar citind aceste interpretări ai impresia că ei au atât de puţin respect faţă de textul Facerii încât îl tratează ca pe un comentariu primitiv la unele teorii ştiinţifi­ce recente. Aceasta este de asemenea o extremă. Sfântul Ioan Damaschin, Părintele veacului al VIII-lea ale cărui vederi rezumă îndeobşte opinia patristică a primelor veacuri creştine, afirmă în mod specific că tâlcuirea alegorică a Raiului este parte dintr-o erezie timpurie şi nu aparţine Bisericii[4].

Astăzi se întâlneşte adeseori o cale de mijloc între aceste două vederi. Recent s-a făcut publicitate largă afirmaţiei unei maici romano-catolice (care este de asemenea profesoară) sub titlul: ,,Dumnezeu a ajutat la crearea evoluţiei”. Ea spu­ne: „Relatarea scripturistică a creaţiei are un scop religios. Ea conţine, dar nu învaţă, erori. Spre deosebire de ea, teoria evoluţionistă a creaţiei are un scop ştiin­ţific, şi căutarea adevărului este domeniul astronomilor, geologilor, biologi­lor etc. Cele două scopuri sunt distincte, şi ambele oferă adevăr minţii şi inimii umane”. Ea afirmă că Facerea provinde din tradiţiile orale care erau limitate de vederile ştiinţifice ale acelui timp.

Potrivit acestei opinii, Facerea aparţine unei categorii şi adevărul ştiinţific sau realitatea alteia [categorii]; Facerea are puţin de-a face, sau deloc, cu orice fel de ade­văr, fie el literal sau alegoric. Drept urmare, nu trebuie să te gândeşti realmente la această chestiune: citeşti Facerea pentru înălţare duhovnicească sau pentru poezie, şi oamenii de ştiinţă îţi vor spune ce trebuie să ştii despre faptele începutului lumii şi omului.

Sub o formă sau alta, aceasta este o opinie foarte comună astăzi, dar ea înseamnă în realitate un eşec în a examina în vreun fel chestiunea; ea nu ia în serios Facerea. Dar scopul nostru de a studia Facerea este tocmai acela de a o lua în serios, de a vedea ce spune cu adevărat. Nici una din abordările pe care le-am menţionat nu poate face aceasta. Trebuie să căutăm în altă parte ,,cheia” pentru a înţelege Fa­cerea.

În abordarea Facerii, noi trebuie să încercăm să evităm capcanele de genul celor amintite mai sus printr-un anumit grad de vigilenţă: ce fel de pre­judecăţi sau predispoziţii am putea avea când abordăm textul ?

Am amintit deja faptul că unii dintre noi pot fi prea nerăbdători ca înţelesul Facerii să fie în acord (sau în dezacord) cu o teorie ştiinţifică particulară. Haideţi să stabilim un principiu mai general în privinţa felului în care noi, cu mentalitatea noastră din secolul al XX-lea, tindem să facem aceasta. Ca reacţie la abordarea literală extremă a perspectivei noastre ştiinţifice (o abordare literală care este cerută de însăşi natura ştiinţei), când ne aplecăm asupra textelor neştiinţifice ale literaturii sau teologiei, noi suntem foarte predispuşi către a găsi înţelesuri non-literale sau ,,universale”. Şi acest lucru este firesc: vrem să salvăm aceste texte de a părea ridicole în ochii oamenilor cu o instruire ştiinţi­fică. Dar trebuie să realizăm că, având această predispoziţie, ajungem adeseori la concluzii la care nu ne-am gândit cu adevărat foarte serios.

Să luăm un exemplu evident: când auzim de cele 6 zile ale facerii, cei mai mulţi dintre noi ajustează în mod automat aceste zile pentru a se potrivi cu ceea ce învaţă ştiinţa contemporană despre creşterea şi dezvoltarea treptată a creaturilor. „Acestea trebuie să fie perioade de timp de o lungime nede­terminată – milioane sau miliarde de ani”, ne spune mintea noastră din seco­lul al XX-lea; „toate acele straturi geologice, toate acele fosile nu s-ar fi putut forma într-o ’zi’ literală”. Şi dacă auzim că un fundamentalist din Texas sau din sudul Californiei insistă încă o dată cu tărie că aceste zile sunt în mod categoric lungi de 24 ore şi nu mai mult, noi putem deveni chiar indignaţi şi să ne mirăm cum pot unii oameni să fie aşa de grei de cap şi anti-ştiinţifici.

În acest curs, nu intenţionez să vă spun cât de lungi erau acele zile. Dar cred că trebuie să fim conştienţi de faptul că tendinţa noastră firească, aproa­pe subconştientă, de a le privi ca perioade de o lungime nedeterminată, cre­zând astfel că am soluţionat ,,problema” pe care o ridică ele, nu este cu ade­vărat un răspuns chibzuit la această problemă, ci mai mult o predispoziţie sau o pre­judecată pe care am cules-o din atmosfera intelectuală în care trăim[5]. Însă, dacă examinăm aceste zile mai îndeaproape, vom vedea că întreaga chestiune nu este atât de simplă şi că predispoziţia noastră firească în acest caz, ca în multe alte cazuri, tinde mai degrabă să întunece decât să limpezească adevărata problemă.

Noi vom examina această chestiune specifică ulterior. Pentru moment, aş propune să nu fim prea siguri în ce priveşte modurile noastre uzuale de a aborda Facerea, şi să ne des­chidem către înţelepciunea bărbaţilor purtători de Dumnezeu din trecut care s-au străduit atât de mult pentru a înţelege textul Facerii aşa cum era gândit a fi înţeles. Aceşti Sfinţi Părinţi sunt cheia noastră pentru înţelege­rea Facerii.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

[1] N.ed.: Într-o scrisoare din 1981, părintele Serafim vorbeşte despre cartea şi serialul TV Cosmos ale lui Carl Sagan: „Unul dintre abonaţii noştri tocmai ne-a trimis o tăietură din ziar despre acest lucru, care pare să fie dezbătut mult acum, şi pare tipic pentru modul în care este propovăduită astăzi evoluţia ca dogmă şi aproape ca o religie”.

[2] N.ed.: În perioada când părintele Serafim ţinea această prelegere, părintele Gheorghe Calciu era în închisoare pentru a fi rostit predicile sale către tineri. Insuflat de eroismul părintelui Gheorghe şi mişcat de cuvintele sale, părintele Serafim a publicat mai târziu predicile în The Orthodox Word. În 1997, ele au fost publicate în volum de Frăţia Sfântul Ghermano de Alaska sub titlul Hristos te cheamă. Citatul de mai sus se află la p. 27; alte comentarii instructive despre evoluţie se gă­sesc la p. 33-34, 152 şi 154.

[3] N.ed.: Sfântul Varsanufie de la Optina (1845-1913) a făcut o observaţie asemănătoare într-una din convorbirile sale duhovniceşti: „Filosoful englez Darwin a creat un întreg sistem potrivit căruia viaţa este o luptă pentru existenţă, o luptă a celui tare împotriva celui slab, în care cei care sunt învinşi sunt sortiţi nimicirii … Acesta este deja începutul unei filozofii bestiale, şi cei care ajung să creadă în ea nu se vor gândi de două ori dacă să ucidă un om, sau să atace o femeie, sau să-şi jefuiască cel mai apropiat prieten – şi ei vor face toate acestea cu sânge rece, cu o recunoaştere deplină a dreptului lor de a comite aceste crime” (Stareţul Varsanufie de la Optina, carte în curs de apariţie la Editura Frăţiei Sfântul Ghermano de Alaska).

[4] Sfântul Ioan Damaschin, Despre erezii, 64, p. 126. În Sfântul Ioan Damaschin, Scrieri. Părinţii Bisericii, vol. 37. Washington, D.C.: The Catholic University of America Press, 1958.

[5] N.ed.: Această eroare comună a fost făcută chiar de un gânditor ortodox tradiţional pe care părintele Serafim îl respecta foarte mult: I.M. Andreiev (1894-1976), în cartea sa Teologie apologetică ortodoxă (1955). Într-o scrisoare din 3/16 iulie 1977, părintele Serafim scria: „Aş spune că ecuaţia simplă a lui [Andreiev] de ‘zile’ ca ‘perioade’ este prea vagă”.