Facerea, crearea lumii si primul om (V)

Facerea, crearea lumii şi primul om (V)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

Episodul anterior

 

II. Cele 6 zile ale creaţiei

(Observaţii generale)

 

1. Introducere

Acum haideţi să studiem modelul patristic al celor şase zile ale creaţiei. Noi nu ne vom ocupa cu încercarea de a ghici ,,cât de lungi” erau aceste zile, deşi atunci când vom ajunge la sfârşit vom avea o idee destul de limpede despre cum priveau Părinţii lungimea lor. Mulţi fundamentalişti cred că interpretarea literală a Facerii se pierde dacă nu se acceptă faptul că aceste zile sunt exact de 24 ore; şi mulţi alţii care vor să reconcilieze Facerea cu teoria modernă a evoluţiei cred că speranţele lor depind de acceptarea aces­tor zile ca fiind de milioane sau miliarde de ani lungime, astfel încât ele să fie în acord cu presupusele descoperiri ale geologiei. Cred că putem spune fără a greşi că ambele opinii  sunt pe alături de subiect.

Nu înseamnă că aceste zile nu ar fi putut fi de 24 ore, dacă Dumnezeu ar fi vrut aşa; unul sau doi dintre Părinţi (de pildă, Sfântul Efrem Sirul) chiar afirmă explicit că aveau 24 ore. Dar cei mai mulţi Părinţi nu spun absolut nimic despre acest subiect: nu era un subiect de discuţie în vremea lor, şi se pare că nu le-a trecut prin cap să stăruie a pro­iecta scara timpului lumii noastre căzute asupra evenimentelor nemaipomenite şi minunate ale celor şase zile.

Dar dacă noi nu avem nevoie să definim cele şase zile ale creaţiei ca fiind de 24 ore, este aproape cu neputinţă să le socotim a fi de milioane sau miliarde de ani lungime – adică, să le forţăm [să intre] într-o scară a timpului evoluţionistă. Evenimentele celor şase zile nu se potrivesc pur şi simplu deloc cu tabloul evoluţionist. În Cartea Facerii primele lucruri vii sunt ierburile şi copacii de pe uscat; viaţa nu a apărut mai întâi în mare, aşa cum ar vrea teoria evoluţionistă; aceste plante de uscat există de o zi întreagă (miliarde de ani ?) înainte ca soarele să fie creat, în timp ce în orice variantă evoluţionistă soarele precede pământul însuşi[1]. Orice observator re­zonabil de obiectiv ar trebui să conchidă că cele şase zile ale creaţiei, dacă ele sunt o relatare adevărată şi nu un produs al fanteziei arbitrare sau al speculaţiei, pur şi simplu nu se potrivesc cu cadrul evoluţionist, şi prin urmare nu este nevoie să le facem de miliarde de ani lungime. Noi vom vedea mai jos de asemenea cum descrierea acestor zile de către Sfinţii Părinţi face aproape imposibilă această interpretare.

Teoria evoluţionistă vorbeşte în mod evident despre altceva decât cele şase zile ale creaţiei. Şi în realitate nici o teorie ştiinţifică nu ne poate vorbi despre cele şase zile. Ştiinţa încearcă să explice – uneori cu mai mult, alteori cu mai pu­ţin succes – schimbările acestei lumi, bazându-se pe extrapolarea proce­selor naturale ce pot fi observate astăzi. Dar cele şase zile ale creaţiei nu sunt un proces natural; ele sunt ceea ce a avut loc înainte de a începe să funcţioneze toate procesele naturale ale lumii. Ele sunt lucrarea lui Dumnezeu; chiar prin definiţie, ele sunt minunate şi nu se potrivesc cu legile naturale care guvernează lumea pe care o vedem acum[2].

Dacă noi putem cunoaşte câtuşi de puţin ce s-a întâmplat în acele şase zile, [aceasta] nu este prin extrapolări ştiinţifice sau speculaţii, ci doar prin descoperire dumnezeiască. În această privinţă, savanţii moderni nu sunt de mai mult folos decât creatorii străvechi de speculaţii şi mi­turi cosmice. Tâlcuitorii Facerii subliniază acest lucru. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie:

,,Ce înseamnă că mai întâi a fost cerul, şi apoi pământul, întâi acoperişul şi apoi temelia ? Dumnezeu nu este supus necesităţilor fireşti; El nu este supus legilor meşteşugului. Voia lui Dumnezeu este creatorul şi meseriaşul naturii şi meşteşugului şi a tot ceea ce există”[3].

Vorbind despre cea de-a cincea zi a creaţiei, acelaşi părinte spune: ,,Astăzi Dumnezeu vine la ape şi ne arată că din ele, prin cuvântul şi la porunca Lui, ele au dat vietăţi însufleţite … Ce minte, spune-mi, poate înţelege această minune ?”[4]

Sfântul Vasilie învaţă în Hexaemeron că în cea de-a treia zi nu exista o necesitate firească ca apele să curgă în jos; aceasta este o lege a lumii noastre, dar atunci nu exista încă nici o lege, până când a venit porunca lui Dumnezeu:

,,Cineva poate să se întrebe aceasta: de ce Scriptura reduce la o poruncă a Creatorului această tendinţă de a curge în jos care aparţine în mod firesc apei ? … Dacă apa are această tendinţă din fire, porunca dată apelor de a se aduna într-un loc ar fi de prisos. […] La această întrebare noi spunem aceasta: tu ai cunoscut foarte bine mişcările apei după porunca Domnului, atât că ea este nestaţionară şi instabilă, cât şi că este purtată; ea înclină în mod firesc în jos şi în adâncuri; dar cum a avut vreo putere mai înainte de aceasta, înainte ca mişcarea să fie cauzată în ea de aceasta; porunca, tu însuţi nu o cunoşti, nici nu ai auzit de alţii care să o cunoască. Gândeşte-te că glasul lui Dumnezeu face natura, şi porunca dată la acel moment creaţiei a arătat celor create calea pe care s-o urmeze în viitor”[5].

Fără îndoială, aici este una din principalele surse de conflict între teoria ştiinţifică şi revelaţia religioasă. În timpul celor şase zile, natura însăşi a fost făcută; cunoaşterea noastră actuală a legilor naturii nu ne poate spune cum au fost alcătuite aceste legi. Însuşi subiectul obârşiei primordiale, a începuturilor, a creării tuturor lucrurilor este în afara sferei ştiinţei. Când un om de ştiinţă intră pe acest tărâm, el ghiceşte şi speculează ca orice cosmolog din vechime; şi aceasta nu numai că-l distrage de la îndeletnicirea sa serioasă a studierii proceselor naturale ale acestei lumi, ci îl face de asemenea un rival al revelaţiei religioase, care este singura sursă posibilă a cunoaşterii noastre reale a începuturilor lucrurilor, tot aşa cum este singura noastră sursă de cunoaştere a sfâr­şitului tuturor lucrurilor. Sfântul Vasilie scrie:

„Pentru ce vă spun acestea ? Pentru că este vorba să cercetez alcătuirea lumii şi să contemplu universul, nu pe temeiul principiilor filozofiei lumii, ci pe temeiul învăţăturilor pe care Dumnezeu le-a dat lui Moisi, slujitorul Lui, când i-a vorbit lui Moisi aievea, nu în ghicitură”[6].

Dacă ne putem smeri îndeajuns pentru a pricepe că noi putem cunoaşte în realitate foarte puţin despre detaliile creaţiei de şase zile, vom avea mai multe şanse să înţelegem ceea ce se poate înţelege despre Cartea Facerii. Sfinţii Părinţi, şi nu speculaţiile ştiinţifice sau cosmologice, sunt cheia noastră pentru înţelegerea textului.

 

2. Observaţii generale despre cele şase zile

Deci ce putem spune despre cele şase zile ?

În primul rând, o persoană ortodoxă care a cugetat la cele şase zile a exprimat foarte frumos scopul nostru în studierea lor: noi trebuie să le măsurăm nu cantitativ, ci teologic. Lucrul important în ce le priveşte nu este cât de lungi au fost, ci ce s-a petrecut în timpul lor. Ele sunt afirmaţia a şase acte creatoare imense ale lui Dumnezeu care au produs universul aşa cum îl ştim. Vom cerceta îndată aceste şase lucrări în amănunt.

În al doilea rând, aşa cum am văzut, prin însăşi natura lor, evenimentele din aceste zile sunt minunate, nu sunt supuse legilor naturii care guvernează acum lumea, şi noi nu le putem înţelege proiectând asupra lor experienţa noastră actuală.

În al treilea rând, un lucru subliniat foarte mult de Sfinţii Părinţi care au scris despre Facere: actele creatoare ale lui Dumnezeu din cele şase zile sunt neaşteptate, instantanee.

Sfântul Efrem Sirul, care înţelege zilele creaţiei ca fiind lungi de 24 ore, subliniază că actele creatoare ale lui Dumnezeu din aceste zile nu necesită 24 ore, ci doar o clipă. Astfel, despre ziua întâi el scrie: „Deşi atât lumina, cât şi întunericul au fost create într-o clipeală de ochi, atât ziua cât şi noaptea zilei dintâi au ţinut 12 ceasuri fiecare”[7].

Sfântul Vasilie cel Mare subliniază de asemenea în diferite puncte ale comentariului său la cele şase zile natura instantanee a creaţiei lui Dumnezeu. Despre ziua a treia a creaţiei, el scrie:

,,La acest cuvânt, toate pădurile dense au apărut; toţi copacii s-au înălţat iute … De asemenea, toţi arbuştii au fost de îndată ticsiţi de frunze şi stufoşi; şi aşa-numitele plante de cununi … toate au venit la viaţă într-o clipită de vreme, deşi nu erau mai înainte pe pământ”[8]. Să răsară pământul. Această poruncă concisă s-a transformat numaidecât într-o natură puternică şi un sistem elaborat care a adus la desăvârşire mai iute decât gândul nostru nenumăratele însuşiri ale plantelor[9].

Sfântul Ambrozie scrie că atunci când Moisi spune atât de brusc: Întru început au făcut Dumnezeu, el vrea ,,să exprime viteza de neînţeles a lucrării”. Şi având în minte speculaţiile cosmologice ale grecilor, el scrie cuvinte ce se aplică la fel de bine speculaţiilor propriilor noastre vremuri:

„El [Moisi] nu s-a aşteptat la o creaţie târzie şi înceată a lumii dintr-o mulţime de atomi”[10].

Sfântul Ambrozie spune în continuare:

,,Şi în chip potrivit [Moisi] a adăugat: El au făcut, ca nu cumva să se creadă că era o întârziere în creaţie. Mai mult de atât, oamenii vor vedea de asemenea cât de neasemuit era Ziditorul care a împlinit o astfel de lucrare măreaţă într-o clipită a actului Său creator, în aşa măsură încât efectul voii Sale a anticipat percepţia timpului”[11].

Sfântul Atanasie cel Mare – combătând învăţătura ariană că Hristos este „începutul” tuturor lucrurilor şi astfel asemenea creaţiei – expune ca înţelegere a sa a celor şase zile ale creaţiei că toate lucrurile în fiecare din aceste zile au fost create simultan:

,,Nici o stea, nici unul dintre marii luminători nu a apărut una sau unul mai întâi şi altul sau alta a doua, ci într-o singură zi; şi la aceeaşi poruncă au fost chemaţi toţi sau toate la existenţă. La fel s-a plăsmuit şi facerea animalelor cu patru picioare, a păsărilor, a peştilor şi a plantelor; … Nici o făptură nu a fost făcută înaintea alteia, ci toate lucrurile ce au luat început au prins viaţă deodată împreună la una şi aceeaşi poruncă”[12].

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

[1] N.ed.: Nu numai ,,evoluţioniştii creştini”, ci şi creaţioniştii progresişti/ai ,,pământului vechi” încearcă să forţeze cele şase zile ca să intre în scara timpului evoluţionistă de miliarde de ani, şi astfel ei de asemenea trebuie să distorsioneze relatarea Facerii pentru a face faţă contradicţiilor evidenţiate mai sus.

[2] N.ed.: În notele sale, părintele Serafim spune în continuare: ,,Mărturia fosilieră nu este o mărturie a celor ‘şase zile’, ci a istoriei lumii stricăcioase ulterioare creării sale. Cele şase zile sunt dincolo de observaţia şi măsurătoarea ştiinţifică, şi sunt diferite ca natură de ceea ce măsoară ştiinţa (Potrivit Sfântului Simeon Noul Teolog despre noua lege a naturii ulterioară căderii lui Adam). Durata lor nu este măsurabilă de către ştiinţă şi nu se potriveşte cu nici o teorie ştiinţifică”.

[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Opt omilii la Facere 2, 3, p. 731-732. N.tr.: Omilii la Facere, p. 42.

[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, Opt omilii la Facere 7, 3, p. 52. N.tr.: Omilii la Facere, p. 90.

[5] Sfântul Vasilie cel Mare, Hexaemeron 4, 2, p. 56-57. N.tr.: Omilii la Hexaemeron, p. 111-112.

[6] Sfântul Vasilie cel Mare, Hexaemeron 6, 1. N.tr.: Omilii la Hexaemeron, p. 132.

[7] Sfântul Efrem Sirul, Comentariu la Facere I.

[8] Sfântul Vasilie cel Mare, Hexaemeron 5, 6. N.tr.: Omilii la Hexaemeron, p. 124-125.

[9] Sfântul Vasilie cel Mare, Hexaemeron 5, 10. N.tr.: Omilii la Hexaemeron, p. 130.

[10] Sfântul Ambrozie al Milanului, Hexaemeron 1, 2.

[11] Ibid., 1, 5.

[12] Sfântul Atanasie cel Mare, Patru cuvinte împotriva arienilor II, 48, 60. N.tr.: În limba română, Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 15, ediţia 1987, p. 285.