Ilarion Troitki. Un Paste al nestricaciunii

Un Paşte al nestricăciunii

de Arhiepiscop Ilarion Troiţki (1886-1929)

Articolele anterioare

 

Ascultă imnurile triumfale ale Bisericii ! Nu numai în ziua Sfintelor Paști, ci la toate marile sărbători vei auzi adeseori cuvântul „nestricăciune”. Întreaga problemă a mântuirii neamului omenesc este exprimată în teologia vie a Bisericii ca darul nestricăciunii. Aceasta înseamnă că ne-a lipsit nestricăciunea. Noi eram într-o stare de stricăciune.

Sinaxarul pentru Sfânta și Marea Duminică a Paștilor se citește numai în mânăstiri, desigur, și nici măcar în toate. Iată cum este definită semnificația teologică a evenimentului pe care îl prăznuim: „Tot întru această zi S-a pogorât din cer şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei; şi acum din ţinuturile iadului scoţând toată firea omenească, o a înălţat la ceruri şi o a adus la cinstea cea dintâi a nestricăciunii”. Două detalii sunt semnificative aici: Paștele este aşezat alături de evenimentul Nașterii lui Hristos, şi nestricăciunea este numită cinstea cea dintâi.

Ascultând imnurile Bisericii, cineva devine tot mai încredinţat că ele sunt vistierii bogate de idei, că ele sunt atât de importante pentru o înţelegere autentic ortodoxă a vieţii. Cursurile noastre de dogmatică, predate de la catedrele seminariilor și academiilor, sunt mult mai jos în raport cu acea teologie pe care citeţii și cântăreții noștri o predau credincioșilor din strana bisericii.

O Paște al nestricăciunii … Întoarcerea la demnitatea de odinioară … Şcoala noastră de teologie vorbeşte despre un soi de socoteli legale între Dumnezeu și om. Păcatul este numit în primul rând o crimă împotriva lui Dumnezeu, un afront adus lui Dumnezeu, pentru care dreptatea lui Dumnezeu trebuie să se răzbune pe răufăcătorul josnic. Dar Biserica numește păcatul înainte de toate stricăciune, pierderea demnităţii străvechi a nestricăciunii. Aici nu există socoteli legale cu Domnul Dumnezeu. Omul s-a îndepărtat de Dumnezeu, și [aşa] a început stricăciunea lui duhovnicească şi trupească.

Călăuzirea după propria voie în viaţa duhovnicească a dus la robia păcatului şi patimilor. Omul a început să cadă în poftele ademenitoare. Sufletul putrezeste, sufletul decade. Acest fapt sună îngrozitor, dar aşa stau lucrurile cu adevărat. Procesul de stricăciune duhovnicească poate fi comparat cu orice alt fel de putrezire. Când un organism putrezește, totul se descompune în el și în timp produce gaze otrăvitoare și urât mirositoare. Natura duhovnicească, vătămată şi contaminată de păcat, va putrezi în acelaşi fel. Sufletul își pierde virtutea [mintea sa întreagă], integritatea sa, și se descompune; voința dinlăuntrul lui slăbește, care leagă toate, și căreia îi sunt supuse toate. Cugetele pătimaşe constante și faptele rele se degajă din sufletul păcătos.

Oricine acordă o atenție deosebită vieții sale duhovniceşti nu poate să nu fie surprins de cât de greu este să insufli în suflet orice lucru bun şi frumos, și cât de ușor și rapid se întărește orice lucru întunecat și rău. Nu spunem așadar că ceva rău trăiește în sufletul nostru; că este nesănătos, bolnav ? Stricăciunea domnește în sufletul nostru, și este în special evident [faptul] că trupul nostru este supus stricăciunii. Mulți pot trăi fără să fie conștienți de boala duhovnicească, pot înăbuși suspinele şi plânsetele lăuntrice ale sufletului cu zgomotul vieții. Dar stricăciunea trupului în moarte este contestabilă. Toate culorile vieții pălesc în fața acestei stricăciuni. Scrierile asceților despre moartea duhovnicească pot fi respinse și poate chiar ridiculizate. Dar încearcă să găseşti un nihilist care nu ar înţelege slujba înmormântării şi mâhnirea de lângă mormânt a Sfântului Ioan Damaschin !

Omenirea a văzut întotdeauna stricăciunea lăuntrică a firii sale duhovniceşti și a văzut întotdeauna nemijlocit distrugerea templului trupului. A conştientiza că putrezești duhovniceşte şi a cunoaşte faptul că trupul tău este tărâmul viermilor – iată soarta omului păcătos ! Unde este bucuria aici ? Ce nădejde există pentru viitor ? Păcatul este legat de nefericire și suferință prin însăși natura sa. O conștiință păcătoasă și un viitor pictat în culori sumbre, mohorâte. Sheolul evreilor, regatul umbrelor din Hadesul sumbru al elenilor și romanilor – acesta este un viitor mohorât.

Mântuirea este tămăduire. Mântuirea este eliberarea de stricăciune. Mântuirea este întoarcerea la bunătatea originară a nestricăciunii, fiindcă omul a fost creat pentru nestricăciune. Firea omului avea nevoie să fie întoarsă la sănătate. Această restabilire a sănătății a fost dată prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. „Nu am fi putut deveni nestricăcioşi şi nemuritori dacă Cel Nestricăcios și Nemuritor nu ar fi făcut aceasta înaintea noastră”. Cel Nestricăcios și Nemuritor a luat „firea mea, ținută de moarte şi stricăciune”, în unitatea Persoanei Sale. Firea stricăcioasă a primit vaccinarea nestricăciunii, și a început procesul de reînnoire a firii, a început procesul de îndumnezeire a omului, a început alcătuirea firii omeneşti dumnezeieşti. Boldul morţii a fost tocit. Stricăciunea a fost biruită, deoarece s-a dat antidotul împotriva bolii stricăciunii.

Paștele nestricăciunii aduce în cuget taina Întrupării. Porțile morții fuseseră de netrecut. Toată creația pământească s-a apropiat în mod invariabil de aceste porți, care ascundeau în spatele lor tremur și groază. Dar acum Hristos a înviat ! Ce înseamnă acest lucru ? Înseamnă că mântuirea a fost într-adevăr săvârșită. Căci firea umană a fost unită cu firea dumnezeiască în Persoana lui Hristos, „fără amestecare, fără schimbare, de nedespărţit, de neseparat”. Nu Dumnezeu a trecut prin porțile morții, nu înaintea lui Dumnezeu ,,a fost deschisă cămara nupţială a veşniciei”, nu de dragul lui Dumnezeu a fost îndepărtată piatra de pe ușa mormântului, ci de dragul Dumnezeului-Om. Firea noastră omenească a trecut prin porțile tainice ale morţii împreună cu Hristos. Moartea domnește, dar nu pentru veșnicie !

Moartea era teribilă pentru neamul omenesc înainte de moartea lui Hristos, dar după Învierea lui Hristos omul a devenit teribil pentru moarte, fiindcă unul dintre noi a biruit moartea, nu a rămas în mormânt, și nu a văzut stricăciunea. Paștele [evreiesc] era izbăvirea lui Israil din Egipt. Paştele nostru este izbăvirea din robia morţii şi stricăciunii. Hristos a înviat ! Acum știu că mântuirea mea a fost într-adevăr săvârșită. Știu că Dumnezeu S-a arătat cu adevărat pe pământ. Au existat mari bărbaţi, biruitori ai stihiilor, biruitori ai naturii, dar moartea i-a făcut pe toţi egali şi a dezvăluit nimicnicia noastră comună.

Cine este acesta care a trecut prin porțile morții ? El poate fi doar Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Dumnezeu S-a întrupat cu adevărat pe pământ, a adus într-adevăr leacul tămăduitor împotriva a ceea ce mă consumă și a stricăciunii care mă chinuiește. Întruparea și Învierea sunt îmbinate întru una. Întruparea dă semnificaţia Învierii, şi Învierea adevereşte în mod incontestabil că Întruparea este adevăr și realitate, și nu iluzie sau vis.

Acum moartea nu mă înspăimântă, căci am văzut biruința asupra stricăciunii. Încă văd în mine o lege diferită de legea vieții. Văd legea morții și stricăciunii. Văd cum păcatul domnește uneori asupra mea. Dar știu că aceasta este o domnie instabilă, că poziția mea nu este lipsită de speranță. Acum pot nădăjdui la biruință, la biruirea păcatului; pot nădăjdui la izbăvirea din robia stricăciunii. Acum pot privi cu bucurie lupta cu păcatul și patimile care stau înaintea mea, fiindcă vrăjmașul a fost biruit deja de multe ori de pustnicii lipsiţi de egoism. Pe cerul Bisericii strălucesc ca lumina sfinții lui Dumnezeu, care, trăind pe pământ, au biruit moartea, au dobândit curăția și virtutea [mintea întreagă], adică nestricăciunea, și prin urmare, bucurându-se, au mers acasă.

Nestricăciunea, adică curăția și virtutea [mintea întreagă], dă bucurie. Fericirea nu este o răsplată exterioară, așa cum filozofează catolicii interesaţi şi nefericiţi. Fericirea este consecința lăuntrică a virtuților. Virtutea este sănătatea sufletului, şi un om sănătos este întotdeauna mai fericit decât unul bolnav. Boala mea păcătoasă este vindecabilă – de aceasta mă încredinţează Învierea lui Hristos. Fericirea cerului este deschisă pentru mine. Nimeni să nu plângă de neputință, căci Împărăția comună a fost dezvăluită ! O bucurie comună a fost dezvăluită, deoarece nădejdea nestricăciunii a fost dezvăluită, a răscumpărării din stricăciunea păcătoasă. Hristos Dumnezeu ne-a dus de la moarte la viață. Egiptul a fost lăsat în urmă, Faraon a pierit, înaintea noastră sunt țara făgăduinței și Împărăţia nestricăcioasă, unde sunt multe lăcaşuri, unde este bucurie veșnică ! Un Paște al nestricăciunii ! Mântuirea lumii !

Hristos a înviat !

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei