Imnele raiului (V)

POSTUL MARE 2024

Imnele raiului

de Sfântul Efrem Sirul

V

1. Am contemplat Cuvântul Ziditorului şi l-am asemănat
Pietrei care mergea cu poporul în pustie[1];
Nu din apa strânsă ori adunată în sine,
Revărsa ea pentru el curgeri minunate:
Nu era apă în piatră, dar mări au ţâşnit din ea,
Tot aşa Cuvântul din nimic a făcut lucrurile Sale.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !


2. În cartea sa Moisi a zugrăvit zidirea întregii firi
Ca atât firea, cât şi cartea să dea mărturie de Ziditorul lor[2]:
Firea prin întrebuinţarea ei, cartea prin citirea ei [de către om].
Sunt martori care ajung pretutindeni
Şi se găsesc întotdeauna, gata în tot ceasul
Să mustre pe cel necredincios care defaimă pe Ziditorul său.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

3. Am citit începutul cărţii şi m-am umplut de bucurie,
Căci versetele ei şi-au deschis braţele să mă întâmpine.
Cel dintâi a alergat spre mine, m-a sărutat şi m-a condus la tovarăşul lui;
Şi când am ajuns la versetul în care este scrisă
Istoria Raiului, ea m-a ridicat şi m-a dus
Din sânul cărţii în însuşi sânul Raiului.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

4. Ochiul şi mintea au călătorit peste rânduri
Ca peste un pod şi au intrat împreună în istoria Raiului.
Ochiul citea, şi el a purtat mintea;
Iar mintea a dat ochiului odihnă
De la citirea ei, căci atunci când cartea este citită
Ochiul se odihneşte, dar mintea lucrează.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

5. Am găsit în această carte atât podul, cât şi poarta
Raiului. Am trecut şi am intrat;
Ochiul mi-a rămas afară, dar inima a intrat înlăuntru.
Am început să umblu printre lucruri de nezugrăvit.
Este o înălţime luminoasă, limpede, sublimă şi mândră.
Cartea i-a dat numele Edem[3]: piscul tuturor binecuvântărilor.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

6. Aici am văzut şi corturile drepţilor
Picurând mir, înmiresmate de miresme,
Încărcate de roade, încununate de flori.
Precum era osteneala omului aşa era şi cortul său.
Unul avea doar câteva podoabe, altul strălucea de frumuseţe;
Unul era cenuşiu la culoare, altul scânteia în slavă.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

7. Am cercetat şi aceasta: dacă Raiul
Este de ajuns de încăpător pentru toţi drepţii ce trăiesc în el ?
Am întrebat despre ce nu stă ,,scris” şi am fost învăţat ce este ,,scris”:
Priveşte omul în care sălăşluia
O legiune de demoni[4]; ei toţi erau în el, chiar dacă nu arătat,
Căci oştirile lor sunt făcute dintr-o fire mai subţire şi mai fină chiar decât cea a sufletului.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

8. Întreagă acea oştire locuia într-un singur trup.
De o sută de ori mai subţiri şi mai fine
Vor fi trupurile drepţilor când se vor scula la înviere:
Vor fi asemenea minţii în stare
Să se întindă şi să se lărgească după voie ori să se micşoreze şi strâmteze;
Dacă se strâmtează este într-un loc, şi dacă se lărgeşte [este] peste tot.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

9. Ascultă apoi şi află:
Lămpi cu mii de raze pot sta într-o singură casă,
Zeci de mii de miresme sunt în potirul unei singure flori;
Şi chiar dacă toate sunt într-un loc foarte mic, au loc îndeajuns
Să-şi ţină prăznuirile: aşa este Raiul:
Deşi plin de făpturi duhovniceşti, este încăpător pentru prăznuirile lor.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

10. Şi iarăşi: nesfârşite gânduri sălăşluiesc
În locul strâmt al inimii, şi totuşi sunt în largul lor;
Nici nu se înghesuie, nici nu sunt înghesuite.
Deci cu cât mai mult Raiul – slăvitul –
Va fi de ajuns pentru făpturile duhovniceşti, a căror fire este atât de subţire,
Că nici măcar gândul nu le poate atinge.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

11. Lăudam toate după putinţă şi, pe când dădeam să ies,
Dinlăuntrul Raiului s-a auzit un tunet,
Şi ca sunetul de trâmbiţe într-o tabără,
Glasuri strigau de trei ori ,,Sfânt !”[5]
Şi astfel am aflat că în mijlocul lui se află dumnezeirea, fie lăudată !
Eu bănuiam că locul era pustiu[6], dar mi-au dat de ştire glasurile tunătoare.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

12. Raiul m-a încântat din nou atât prin pacea, cât şi prin frumuseţea lui:
În el este o frumuseţe neprihănită,
În el este o pace neînfricoşată.
Fericit cel care va fi socotit vrednic să o primească
Dacă nu după dreptate, măcar după har,
Dacă nu prin fapte, măcar prin milostivire.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

13. Uimit am fost, trecând marginea Raiului,
Că, asemenea unui tovarăş, fericirea s-a oprit şi a rămas în urmă.
Şi când am ajuns la ţărmul pământului, maica spinilor[7],
Am dat peste tot felul de dureri şi suferinţe.
Am aflat cum faţă de el sălaşul nostru este o temniţă,
Chiar dacă cei închişi în ea plâng atunci când o părăsesc.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

14. Uimit am fost cum până şi pruncii plâng ieşind din pântece:
Plâng căci ies de la întuneric la lumină
Şi de la strâmtoare în lumea largă.
Aşijderea moartea este pentru oameni
Un simbol al naşterii şi totuşi ei plâng când se nasc
Ieşind din această lume, maică a durerilor, în Grădina desfătărilor.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

15. Miluieşte-mă, Doamne al Raiului,
Şi dacă a intra în Raiul Tău nu-mi este cu putinţă,
Fă-mă vrednic măcar de pajiştea din afara împrejmuirii lui.
Să se aştearnă înlăuntru masa pentru cei sârguitori[8],
Ca roadele dinlăuntru să cadă în afară ca ,,sfărâmături”[9]
Pentru cei păcătoşi, ca prin harul Tău să vieze şi ei.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !


[1] I Corinteni 10, 4.
[2] Ioan 8, 17.
[3] Facerea 2, 8.
[4] Marcu 5, 9; Luca 8, 30.
[5] Isaia 6, 3.
[6] Fiindcă nu a avut loc încă Învierea de obşte, când trupul se va uni cu sufletul şi amândouă vor intra în rai.
[7] Facerea 3, 18.
[8] Luca 19, 11-27.
[9] Matei 15, 27.