Imparatia lui Dumnezeu (I)

Împărăţia lui Dumnezeu (I)[1]

Învăţătura despre împărăţia lui Dumnezeu

potrivit Scripturii şi Sfinţilor Părinţi

de Sfântul Serafim (Sobolev), făcătorul de minuni din Sofia

Sfântul Ierarh Serafim Sobolev, arhiepiscopul Boguciarului şi făcătorul de minuni din Sofia, părintele duhovnicesc al creştinilor ortodocşi de stil vechi din Bulgaria

Stilul nou şi stilul vechi, zise gregorian şi iulian, referat prezentat de arhiepiscopul Serafim Sobolev, întâistătător al parohiilor ruse din Bulgaria

Cugetarea rusă
de Sfântul Serafim Sobolev

În această primă parte a acestui studiu, noi examinăm învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu ca summum bonum[2], o învăţătură pe care El o expune în câteva pilde evanghelice (Matei 13, 33, 44-46), şi ca harul înnoitor al botezului, o idee prezentată în cuvântul Său de după Înviere (Faptele Apostolilor 1, 1-8), în conversaţiile Sale cu Nicodim (Ioan 3, 1-12) şi femeia samarineancă (Ioan 4, 5-26), şi de asemenea în spusele consemnate în Ioan 7, 37; Matei 28, 19 şi Marcu 16, 16.

Noi ştim din Evanghelii că Împărăţia lui Dumnezeu era tema principală a bunelor vestiri propovăduite de Mântuitorul nostru încă de la începutul misiunii Sale: Şi după ce s-a prins Ioan, au venit Iisus în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu (Marcu 1, 14). În Evanghelia de la Luca noi citim:

Iar făcându-se ziuă, ieşind s-au dus în loc pustiu, şi noroadele căutau pre dânsul, şi au venit până la dânsul, şi-l ţineau pre el ca să nu se ducă de la dânşii. Şi el au zis către ei: se cade mie să vestesc şi altor cetăţi împărăţia lui Dumnezeu, că spre aceasta sunt trimis (Luca 4, 42-43; potrivit Luca 9, 2, 11).

Domnul înfăţişează conceptul Împărăţiei lui Dumnezeu în pildele Sale (Matei 13, 1-50; 18, 23-35; 20, 1-15; potrivit Marcu 4, 1-20, 26-33, şi Luca 13, 19-21). De asemenea, El i-a trimis pe apostolii Săi să propovăduiască venirea Împărăţiei lui Dumnezeu chiar înainte de patima şi moartea Sa (Matei 10, 5-16; potrivit Luca 9, 2). În Faptele Apostolilor ni se spune că, după Învierea Sa, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor Săi şi a continuat să le propovăduiască lor despre Împărăţia lui Dumnezeu: Cărora s-au şi înfăţişat pre sine viu după patima sa în multe semne adevărate, prin patruzeci de zile arătându-se lor şi grăind cele pentru împărăţia lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1, 3).

Acum, cu ce scop descrie Hristos Împărăţia lui Dumnezeu în acest chip în propovăduirea Sa ? Scopul este de a demonstra că Împărăţia lui Dumnezeu este cel mai mare bine pentru noi. Iată de ce Domnul spune: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Aceasta explică de asemenea de ce Domnul compară Împărăţia lui Dumnezeu cu un mărgăritar bun (Matei 13, 45-46) şi cu o comoară ascunsă într-o ţarină (Matei 13, 44) pentru care un om vinde tot ceea ce posedă pentru a o dobândi.

A şti ce a înţeles Domnul prin ,,Împărăţia lui Dumnezeu” este de cel mai mare folos pentru mântuirea noastră. Ceea ce a înţeles El nu este nimic altceva decât harul botezului înnoitor al Sfântului Duh. Noi afirmăm aceasta pe baza interpretărilor patristice ale pildelor mărgăritarului bun, comorii ascunse în ţarină şi aluatului cu care Domnul compară Împărăţia lui Dumnezeu[3].

De ce recurge El la a folosi pilde pentru a explica conceptul Împărăţiei lui Dumnezeu ? De ce nu a afirmat explicit că Împărăţia lui Dumnezeu este harul regenerator lăuntric al Sfântului Duh, subliniind mai degrabă că este cel mai mare bun şi că este înlăuntrul nostru (Luca 17, 21) ? Noi găsim răspuns la aceste întrebări în cuvintele pe care Hristos le-a spus ucenicilor Săi în cuvântul Său de despărţire de ei: Încă multe am a zice vouă, ci nu puteţi a le purta acum (Ioan 16, 12). Aceste cuvinte ale Domnului au o importanţă deosebită pentru învăţătura harului reînnoitor lăuntric al Sfântului Duh. În predicile Sale către popor, şi chiar atunci când vorbeşte ucenicilor, Domnul nu a identificat în mod explicit Împărăţia lui Dumnezeu cu harul botezului, deoarece era necesar pentru ei ca mai întâi să devină familiarizaţi cu harul prin trăire, în forma manifestărilor sale minunate. Doar după aceea puteau ei să înţeleagă conceptul şi să vină la cunoştinţa lui. Într-adevăr, cum puteau oamenii să trăiască ceva care i-a părăsit încă din clipa căderii primelor fiinţe omeneşti în Eden ? Acest har al Sfântului Duh, împreună cu expresiile lui de sfinţenie şi fericire a raiului, încetase deja să lucreze în vieţile oamenilor.

Din acest motiv, Mântuitorul nu a dezvăluit în mod explicit învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu ca harul Sfântului Duh. A trebuit ca mai întâi noi să primim acest har, să trăim toată eficacitatea sa minunată, şi astfel să discernem Împărăţia lui Dumnezeu în mod empiric ca harul Sfântului Duh.

Acest punct de vedere este ilustrat într-un mod special în Faptele Apostolilor, în care ni se spune că, timp de 40 zile după Învierea Sa, Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi a vorbit cu ei despre Împărăţia lui Dumnezeu. Imediat după aceasta, Sfântul Evanghelist Luca menţionează porunca Domnului ca ucenicii să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte mai degrabă Sfântul Duh făgăduit de Tatăl: Căci Ioan a botezat cu apă, iar voi vă veţi boteza cu Duhul Sfânt nu după multe zilele acestea (Faptele Apostolilor 1, 5). Este semnificativ că, după cuvintele despre Împărăţia Cerurilor (Faptele Apostolilor 1, 3), Faptele Apostolilor numaidecât aminteşte harul înnoitor al Sfântului Duh pe care apostolii urmau să-l primească (Faptele Apostolilor 1, 4-5).

Însă, ucenicii Domnului nu puteau înţelege la acel moment de ce El le vorbea despre viitorul lor botez cu Sfântul Duh imediat după cuvintele Sale despre Împărăţia Cerurilor. Din acest motiv, ei L-au întrebat: Doamne, au întru acest an vei să aşezi împărăţia lui Israil ? (Faptele Apostolilor 1, 6). Care este răspunsul Domnului ? După respingerea concepţiei eronate a Împărăţiei Cerurilor ca o organizaţie statală puternică a lui Israil, El îi conduce către ideea Împărăţiei Cerurilor ca puterea înnoitoare a Sfântului Duh:

Nu este al vostru a şti anii sau vremile, care Tatăl le-au pus întru a sa stăpânire. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt preste voi, şi veţi fi mie mărturii în Ierusalim … şi până la marginea pământului (Faptele Apostolilor 1, 7-8).

Prin urmare, luând în considerare pildele lui Hristos despre mărgăritarul bun, comoara ascunsă în ţarină şi aluatul, aşa cum sunt acestea tâlcuite de cugetul plin de har al Sfinţilor Părinţi, şi de asemenea potrivit cu cuvintele din Faptele Apostolilor citate mai sus, noi găsim justificarea revelată dumnezeieşte pentru teza noastră că prin ,,Împărăţia lui Dumnezeu” Domnul a înţeles harul botezului al Sfântului Duh.

În plus, noi putem conchide că Domnul identifică Împărăţia lui Dumnezeu cu harul Sfântului Duh remarcând paralela dintre cuvintele mai sus amintite din Evanghelie (Se cade mie să vestesc şi altor cetăţi împărăţia lui Dumnezeu, că spre aceasta sunt trimis (Luca 4, 43)), şi mărturiile din Evanghelie despre Împărăţia lui Dumnezeu ca cel mai mare bun pentru noi (Matei 6, 33; 13, 44-46), pe de o parte, şi, pe de altă parte, cuvintele Domnului: De folos este vouă ca să mă duc eu; că de nu mă voiu duce eu, Mângâietorul nu va veni la voi (Ioan 16, 7) şi Foc am venit să arunc pe pământ, şi ce voiesc, dacă acum s-a aprins ? (Luca 12, 49). Atât Sfântul Antonie cel Mare, cât şi Macarie cel Mare tâlcuiesc focul din cel din urmă citat ca harul botezului înnoitor al Sfântului Duh[4].

Pasajele evanghelice citate mai sus (Luca 4, 43; Matei 6, 33; 13, 44-46) lămuresc că Domnul a venit pe pământ, a pătimit, şi a fost răstignit pentru a propovădui Împărăţia lui Dumnezeu şi după aceea a ne-o da nouă ca cel mai mare bun. În cuvintele următoare ale lui Hristos (Ioan 16, 7; Luca 12, 49), se afirmă că Domnul a venit pe pământ, a pătimit, şi a fost răstignit pentru a ne trimite nouă harul dumnezeiesc al Sfântului Duh ca binele suprem. Astfel, pe baza învăţăturii lui Hristos, noi ajungem la concluzia că Împărăţia lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât harul botezului înnoitor al Sfântului Duh.

În lumina mărturiilor revelate dumnezeieşte citate mai sus, noi suntem într-o poziţie de a tâlcui cuvintele lui Hristos către Nicodim: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre întru împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). În fond, acelaşi adevăr revelat dumnezeieşte este afirmat aici, adică, Împărăţia lui Dumnezeu este harul botezului al Sfântului Duh. Semnificaţia acestor cuvinte putea fi doar precum urmează: dacă nu suntem botezaţi, noi nu vom primi harul Sfântului Duh şi, la rândul lui, dacă nu primim acest har, noi rămânem în afara Împărăţiei lui Dumnezeu, deoarece cea din urmă este tocmai acest har al botezului.

În sfârşit, haideţi să examinăm următoarele cuvinte dumnezeieşti, care de asemenea sunt dovadă pentru harul înnoitor al botezului: Iar în ziua cea de pre urmă, cea mare a praznicului, au stătut Iisus şi au strigat, zicând: de însetează cineva, să vină la mine şi să bea. Cela ce crede întru mine, precum a zis scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. (Iar aceasta au zis pentru Duhul, pre care erau să-l primească cei ce cred întru dânsul; că încă nu era Duh Sfânt, că Iisus încă nu se preaslăvise) (Ioan 7, 37-39).

Aceste cuvinte ale lui Hristos nu necesită tâlcuire. Sfântul Ioan Evanghelistul însuşi le lămureşte arătând că apa vie despre care vorbeşte Hristos denotă harul botezului înnoitor lăuntric al Sfântului Duh. Acest har, precum am văzut, este Împărăţia lui Dumnezeu aşa cum este propovăduită de Hristos.

Cuvintele lui Hristos către samarineancă despre apa vie (Ioan 4, 10-11) sunt asemănătoare cuvintelor amintite mai sus. Potrivit tâlcuirii Sfântului Ioan Gură de Aur, în ambele cazuri, utilizând expresia apa vie, Domnul se referă la harul botezului înnoitor al Sfântului Duh[5]. Prin urmare, în aceste cuvinte ale Sale, prin apă vie, adică, harul botezului, Domnul înţelege Împărăţia lui Dumnezeu.

La aceste cuvinte ale lui Hristos citate mai sus, noi trebuie să adăugăm pe cele pe care le rosteşte după Învierea Sa, în care El porunceşte apostolilor să boteze toate neamurile în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19), şi de asemenea acestea: Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 16).

Aceasta este învăţătura Domnului şi Mântuitorului nostru despre Împărăţia lui Dumnezeu ca harul botezului reînnoitor al Sfântului Duh.

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

[1] Acest text este luat din studiul Sfântului Serafim ,,Privind cartea arhipreotului P.I. Svetlov, Ideea de Împărăţie a lui Dumnezeu”, inclus în scrierea sa, Distorsionarea adevărului ortodox în gândirea teologică rusă [în rusă], Sofia, 1943, p. 233-239. N.tr.: A se vedea de asemenea articolul în două părţi, Betleem şi Golgota (scrisoare către un prieten), de arhiepiscop Ilarion Troiţki.

[2] N.tr.: Summum bonum este o expresie latină care înseamnă cel mai mare bine sau binele ultim, şi a fost introdusă de filozoful roman Cicero pentru a denota principiul fundamental pe care se bazează un sistem etic – adică, scopul acţiunilor, care, dacă este urmărit cu consecvenţă, va conduce la cea mai bună viaţă posibilă.

[3] Filocalia [Dobrotolyubiye], Moscova, 1895, vol. I, p. 50; Sfântul Macarie Egipteanul, Convorbiri duhovniceşti, epistole şi predici [în rusă], Serghiev Posad, 1904, p. 182-183.

[4] Filocalia, vol. I, p. 29.

[5] Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur [în rusă], Sankt Petersburg, 1902, vol. VIII, cartea I, p. 205-207.