Imparatia lui Dumnezeu (II)
Împărăţia lui Dumnezeu (II)
Învăţătura despre împărăţia lui Dumnezeu
potrivit Scripturii şi Sfinţilor Părinţi
de Sfântul Serafim (Sobolev), făcătorul de minuni din Sofia
Cunoaşterea din trăire a Împărăţiei lui Dumnezeu ca harul înnoitor al botezului primit de apostoli la pogorârea Sfântului Duh; definiţia Sfântului Apostol Pavel a Împărăţiei lui Dumnezeu (Romani 14, 17); Împărăţia lui Dumnezeu ca harul înnoitor, primit prin taina botezului şi mirungerii; definiţia Împărăţiei lui Dumnezeu potrivit Sfinţilor Părinţi.
Sfinţii apostoli au primit cea mai autentică şi practică cunoaştere a Împărăţiei lui Dumnezeu la Cincizecime, în cea de-a 50-a zi după Învierea lui Hristos. În acea zi, Împărăţia lui Dumnezeu a strălucit în inimile lor pentru prima oară prin harul Sfântului Duh, care S-a revărsat peste ei şi i-a botezat, aşa cum a descris Hristos (Faptele Apostolilor 1, 5). Harul pe care ei l-au primit a lucrat în ei prin puterea sa acea schimbare măreaţă a dreptei celui Preaînalt (Psalmi 76, 10), care a mărturisit-o psalmistul dumnezeiesc.
Ce a atras după sine această schimbare ? Înainte de a primi harul, apostolii cădeau adeseori în lipsă de credinţă şi înţelegeri greşite ale învăţăturii lui Hristos. Ei se pizmuiau unul pe altul şi se certau privind vechimea lor mai mare. La cina cea de taină, apostolii L-au asigurat pe Hristos că ei Îi vor rămâne credincioşi până la moarte. Cu toate acestea, când duşmanii, conduşi de Iuda, L-au înconjurat şi L-au prins pe Domnul în grădina Ghetsimani, ucenicii L-au părăsit pe Hristos şi s-au ascuns. Sfântul Petru chiar S-a lepădat de Hristos de trei ori. Ei au trăit cu toţii pe urmă în teamă şi mâhnire.
Dar când apostolii au fost botezaţi cu Sfântul Duh, aşa cum le făgăduise Hristos (Faptele Apostolilor 1, 5), ei s-au schimbat numaidecât. Harul Sfântului Duh i-a reînnoit pe deplin. Chiar în ziua Cincizecimii, ei erau plini de mare curaj, şi astfel nu le-a fost teamă să propovăduiască despre Hristos poporului. Înţelegerile greşite ale învăţăturii Domnului au dispărut cu totul. Potrivit făgăduinţei lui Hristos (Ioan 14, 16, 17, 26; 16, 13), harul i-a luminat cu cel mai mare dar al cunoaşterii duhovniceşti dumnezeieşti, în măsura în care Sfântul Pavel spune mai târziu, în numele tuturor: Noi avem mintea lui Hristos (I Corinteni 2, 16). Ei erau plini de darul celei mai mari credinţe şi prin lumina sa mărturiseau despre Hristos, aşa cum le-a poruncit El, până la marginea pământului (Faptele Apostolilor 1, 8).
Pogorârea Sfântului Duh
Frescă din biserica Mânăstirii Dobrovăţ, secolul al XVI-lea
Împreună cu harul Sfântului Duh, marea dragoste pentru Dumnezeu s-a revărsat în inimile lor (Romani 5, 5). Nici chinurile, nici chiar moartea însăşi (Romani 8, 35-39) nu i-a putut despărţi pe ei de dragostea pentru Dumnezeu. Această dragoste le dădea putere să îndure cu bucurie, de dragul lui Hristos, bătăile şi alte înjosiri (Faptele Apostolilor 5, 40-41). Ea a inspirat în ei dorinţa de a se elibera de legăturile trupului şi a deveni uniţi cu Hristos de-a pururi (Filippeni 1, 23; II Corinteni 5, 8). Prin focul său dumnezeiesc, harul Sfântului Duh a ars toate cugetele pătimaşe şi păcatele dinlăuntrul lor. Precum învăţa Sfântul Macarie cel Mare, asemenea îngerilor, ei au devenit sfinţi şi invulnerabili la păcate[1]. Împreună cu acel har, plinătatea bucuriei dumnezeieşti s-a revărsat în sufletele lor, aşa cum le-a făgăduit Hristos (Ioan 15, 10, 11; 16, 22-24). Când ei au pătimit pentru Hristos, această bucurie nu numai că nu s-a diminuat sau a dispărut, ci mai degrabă a crescut (II Corinteni 1, 5). Acest har al Sfântului Duh i-a înnoit pe apostoli într-o asemenea măsură încât ei au devenit făpturi dumnezeieşti noi şi desăvârşite. Iată de ce Sfântul Pavel spune: Deci dar oricare este întru Hristos, făptură nouă este; cele vechi au trecut; iată toate s-au făcut nouă (II Corinteni 5, 17). În acest fel, cuvintele psalmistului au devenit o realitate pentru apostoli: Aceasta este schimbarea dreptei celui Preaînalt (Psalmi 76, 10).
Ajungând să cunoască din experienţă impactul înnoitor al harului botezului în Sfântul Duh, Sfântul Pavel defineşte Împărăţia lui Dumnezeu în epistola sa către romani: Că nu este împărăţia lui Dumnezeu mâncare şi băutură; ci dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt (Romani 14, 17). Din această definiţie revelată dumnezeieşte a Împărăţiei lui Dumnezeu, devine limpede că Sfântul Duh este temelia şi esenţa Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin puterea Sa, adică, harul, El face pe om drept, întăreşte pacea în el, şi îi dă bucurie.
În consecinţă, pe baza definiţiei revelată dumnezeieşte a Împărăţiei lui Dumnezeu citată mai sus, noi putem conchide din nou că harul înnoitor lăuntric al inimii al Sfântului Duh ne face drepţi, sădeşte pacea – adică, nepătimirea – şi dragostea desăvârşită pentru Dumnezeu şi fraţii noştri în sufletele noastre, şi ne dă bucurie nesfârşită.
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte de asemenea despre acest efect înnoitor al harului în alte locuri din epistola către romani. El arată că acest har ne este dat prin taina botezului. Descriind harul ca putere înnoitoare, marele apostol spune: Că precum a împărăţit păcatul spre moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate spre viaţă veşnică (Romani 5, 21); şi, în plus: Au nu ştiţi, că oricâţi întru Iisus Hristos ne-am botezat, întru moartea lui ne-am botezat ? Împreună cu el ne-am îngropat prin botez întru moarte; ca în ce chip s-au sculat Hristos din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm (Romani 6, 3-4); şi, în sfârşit: Să nu împărăţească dar păcatul în trupul vostru cel muritor … că nu sunteţi sub lege, ci sub dar (Romani 6, 12, 14).
Sfântul Teofan Zăvorâtul tâlcuieşte prima dintre aceste afirmaţii ale Sfântului Pavel precum urmează: ,,Aici este exprimată esenţa mântuirii plănuită pentru noi. Păcatul a domnit până acum, şi prin păcat, moartea însăşi. Harul acum vine în putere; el loveşte la însăşi rădăcina morţii şi deschide porţile vieţii veşnice nimicind păcatul şi făcându-ne drepţi[2].
Sfântul Teofan dă următoarea tâlcuire celei de-a doua afirmaţii a apostolului: ,,Când am fost botezaţi în Hristos, noi am murit păcatului, deoarece, fiind botezaţi în Hristos, noi am fost botezaţi în moartea Lui … De vreme ce moartea lui Hristos este o putere care ne curăţeşte pe noi de păcat, ea de îndată nimiceşte păcatul oricui prin cufundarea sa în această moarte prin botez. Nu există nici măcar urmă de păcat în cel care este nou botezat – el a devenit mort păcatului …. Fiindcă ce face un candidat la botez înainte de a păşi în bazin ? El îl respinge pe satan, toate faptele sale, şi slujirea lui. Aceasta este totuna cu a întoarce spatele păcatului şi a urî păcatul. Când imediat după aceea, un astfel de duh de scârbă şi aversiune faţă de păcat îl umple pe om şi el intră în bazin, harul lui Dumnezeu intră în el şi întăreşte această predispoziţie a sa”[3].
Sfântul Teofan explică cea de-a treia afirmaţie a Sfântului Pavel în acest chip: ,,Să nu împărăţească dar păcatul înseamnă ’după botez, după primirea harului’ … Prin urmare, nu fiţi speriaţi, păcatul nu vă va birui, deoarece firea nu se luptă [împotriva păcatului] de una singură, ci este ajutată de harul Sfântului Duh: ’Voi nu sunteţi supuşi legii, ci harului’ (Teodoret al Cirului) … Înainte de botez, păcatul trăieşte în inimă, în timp ce harul lucrează din afară prin chemarea noastră a ceea ce este bun; după botez, harul sălăşluieşte înlăuntrul inimii, în timp ce păcatul lucrează din afară prin ispitiri … Exact aşa cum un oraş este condus de cineva care este în castelul său, după botez, puterea care domneşte înlăuntrul nostru aparţine harului, unită cu dragostea pentru bine; păcatul nu mai este stăpânul nostru, ci doar încearcă să ne câştige înapoi”[4].
Astfel, având în vedere cele trei afirmaţii amintite mai sus ale Sfântului Apostol Pavel, aşa cum sunt tâlcuite de Sfântul Teofan, şi ţinând seama de tot ceea ce am spus mai sus, începând cu definiţia Împărăţiei lui Dumnezeu dată de Sfântul Pavel, noi putem defini Împărăţia lui Dumnezeu ca harul înnoitor lăuntric al Sfântului Duh, care ne este dat prin taina sfântului botez.
Însă, această definiţie a Împărăţiei lui Dumnezeu nu este finală sau cuprinzătoare. Din vremea erei apostolice, taina botezului a fost însoţită de taina mirungerii. Apostolii săvârşeau iniţial cea din urmă taină prin punerea mâinilor (Faptele Apostolilor 8, 14-17; 19, 1-7). Cu toate acestea, aşa cum este adeverit de Sfântul Dionisie Areopagitul, un ucenic al Sfântului Pavel, datorită răspândirii largi a creştinismului, încă din vremurile apostolice, mirungerea era făcută cu sfântul mir; din acest motiv, precum depune mărturie Sfântul Dionisie, apostolii numeau această taină ,,taina sfântului mir”[5].
În Mărturisirea ortodoxă devine evident că prin taina botezului noi suntem curăţiţi de păcate, murim vieţii trupeşti, şi suntem înnoiţi prin Sfântul Duh pentru o viaţă nouă şi sfântă. Mai mult de atât, prin taina mirungerii, nouă ni se dă Sfântul Duh, împreună cu toate darurile Sale, cu ajutorul cărora creşte viaţa duhovnicească, plină de har şi se întăreşte înlăuntrul nostru[6]. Drept urmare, pentru a fi înnoiţi şi a trăi o viaţă sfântă în Hristos, noi avem nevoie în egală măsură de ambele taine. Aceasta este confirmată de o serie de evenimente din vieţile apostolilor:
Iar auzind apostolii cei din Ierusalim, cum că a primit Samaria cuvântul lui Dumnezeu, au trimis către dânşii pre Petru şi pre Ioan. Care pogorându-se, s-au rugat pentru ei, ca să ia Duh Sfânt. Pentru că încă nici preste unul dintru ei nu se pogorâse, ci numai botezaţi erau întru numele Domnului Iisus. Atunci puneau mâinile preste ei, şi luau Duh Sfânt (Faptele Apostolilor 8, 14-17).
Sfântul Duh S-a pogorât asupra lui Cornelie şi celor împreună cu el când Sfântul Apostol Petru le-a propovăduit lor, înainte ca ei să fie botezaţi. Cu toate acestea, Sfântul Petru le-a poruncit să se boteze în numele lui Iisus Hristos (Faptele Apostolilor 10, 44-48). Iată de ce Sfântul Chiprian al Cartaginei spune: ,,Ei [ereticii] pot fi cu totul sfinţiţi şi să devină fii ai lui Dumnezeu doar după ce ei sunt înnoiţi prin ambele taine [botez şi mirungere]”[7]. Noi întâlnim o învăţătură asemănătoare la Sfântul Chiril al Ierusalimului.
Dacă unii Părinţi, discutând învăţătura harului din Noul Testament, vorbesc doar despre taina botezului, fără a aminti taina mirungerii, aceasta nu înseamnă că cea din urmă este mai puţin importantă pentru mântuirea noastră decât cea dintâi. Ci înseamnă pur şi simplu că prin ,,harul botezului” ei înţeleg atât reînnoirea acordată de Sfântul Duh în botez, cât şi primirea Sfântului Duh Însuşi, împreună cu toate darurile Sale, prin mirungere. În cuvintele Sfinţilor Calist şi Ignatie, de exemplu, ,,Hristos … a dat harul desăvârşit al Sfântului Duh celor botezaţi, … care este dezvăluit şi exprimat în noi în măsura în care noi împlinim poruncile …, ’până când noi venim cu toţii la unitatea de credinţă … la măsura vârstei plinirii lui Hristos (Efeseni 4, 13)’”[8].
Aceste cuvinte ale Sfinţilor Calist şi Ignatie confirmă în mod limpede ideea noastră demonstrând că Sfinţii Părinţi, deşi ei amintesc în mod explicit doar taina botezului, înţeleg implicit harul Sfântului Duh, care îi face pe oameni desăvârşiţi după botez. Acesta este harul dat nouă în taina mirungerii. Având în vedere aceasta, pe baza revelaţiei dumnezeieşti, Împărăţia lui Dumnezeu ar trebui definită după cum urmează: este harul înnoitor lăuntric al Sfântului Duh, pe care noi îl primim prin tainele botezului şi mirungerii.
În concluzie, trebuie să spunem că toate mărturiile Sfintei Scripturi cu privire la harul botezului înnoitor sunt totodată mărturii privind Împărăţia lui Dumnezeu dată nouă prin moartea lui Hristos pe cruce. Dumnezeu a depus mărturie despre acest har, adică, despre Împărăţia Sa, încă din Vechiul Testament, prin cuvintele Sfântului Prooroc Iezechiil:
Şi voiu da vouă inimă nouă, şi duh nou voiu da întru voi, şi voiu lua inima cea de piatră din trupul vostru şi voiu da vouă inimă de carne. Şi Duhul meu voiu da întru voi, şi voiu face ca să umblaţi întru îndreptările mele, şi judecăţile mele să le păziţi … Şi vă voiu mântui pre voi dintru toate necurăţiile voastre (Iezechiil 36, 26-27, 29).
Sfântul Ioan Înaintemergătorul vorbeşte de asemenea despre Împărăţia lui Dumnezeu, adică de harul botezului şi impactul său înnoitor: Eu vă botez pre voi cu apă, spre pocăinţă; iar cela ce vine după mine, mai tare decât mine este, căruia nu sunt vrednic a-i ţine încălţămintele; acesta vă va boteza pre voi cu Duh Sfânt şi cu foc (Matei 3, 11). Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte cuvântul foc ca ,,intensitatea şi imposibilitatea de a controla a harului”[9]. În altă parte în scrierile sale el afirmă că Sfântul Duh este numit foc pentru a semnifica ardoarea harului care arde pentru a nimici păcatele. În alt loc, Duhul este numit apă ,,pentru a indica curăţia şi reînnoirea”[10].
Aceasta este învăţătura Sfintei Scripturi despre Împărăţia lui Dumnezeu. Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre Împărăţia lui Dumnezeu ca harul botezului înnoitor al Sfântului Duh este în acord strict cu cel expus în Scriptură. Aceasta este dovedită în primul rând de Sfântul Antonie cel Mare:
,,Deoarece sfinţii au căutat acest Duh, ei L-au găsit, spune el, şi El este acest mărgăritar preţios pomenit în Sfânta Evanghelie (Matei 13, 45-46) în pilda despre neguţătorul care căuta mărgăritare bune şi a găsit un mărgăritar de mare preţ, a mers şi a vândut tot ceea ce avea, şi l-a cumpărat. El [Duhul] este de asemenea înţeles în altă pildă, cea a comorii ascunse în ţarină, pe care un om a aflat-o şi a ascuns-o, şi apoi a vândut tot ceea ce avea şi a cumpărat acea ţarină (Matei 13, 44)”[11].
În consecinţă, mărgăritarul preţios şi comoara ascunsă în ţarină, potrivit învăţăturii Sfântului Antonie cel Mare, nu sunt nimic altceva decât Sfântul Duh şi harul Său dumnezeiesc, pe care noi l-am primit prin botez. De vreme ce prin mărgăritarul preţios şi comoara ascunsă în ţarină Domnul a înţeles Împărăţia lui Dumnezeu, atunci potrivit cu învăţătura mai sus amintită a Sfinţilor Părinţi, Împărăţia lui Dumnezeu este Sfântul Duh şi harul Său de la botez.
Aceeaşi înţelegere a Împărăţiei lui Dumnezeu este exprimată de Sfântul Macarie cel Mare în tâlcuirea sa la pilda aluatului: Asemenea este împărăţia cerurilor, aluatului, pre care luându-l muierea l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată (Matei 13, 33). Potrivit acestui Sfânt Părinte, ,,a fost bineplăcut Domnului, la venirea Sa, să pătimească pentru toţi, să-i răscumpere pe ei cu propriul Său sânge şi să sădească aluatul ceresc al bunătăţii în sufletele credincioşilor … după care sufletul este cu totul dospit prin Duhul dumnezeiesc şi nici măcar nu va cugeta de păcat şi viclenie … Fără aluatul ceresc, adică, fără puterea Duhului dumnezeiesc, nu este cu putinţă pentru suflet a fi dospit de bunătatea dumnezeiască şi să ajungă la viaţă”[12].
Aşadar, potrivit învăţăturii patristice, Împărăţia lui Dumnezeu este definită ca fiind totuna cu puterea Duhului lui Dumnezeu, adică, harul Său, cu care noi suntem înzestraţi la taina sfântului botez.
Nu există nici o îndoială că Domnul a comparat Împărăţia lui Dumnezeu cu un talant într-una din pildele Sale (Luca 19, 12-27). Iată cum tâlcuieşte această pildă Sfântul Efrem Sirul: ,,Prin sfântul botez noi am primit făgăduinţa sub forma unui talant, astfel că moştenirea făgăduită nouă ar putea fi înmulţită şi sporită de multe ori. Sfântul Duh, Mângâietorul, dat apostolilor şi prin ei după aceea singurei adevărate Biserici a lui Dumnezeu, a dăinuit în oricine a primit botezul cu credinţă curată, din momentul botezului. Fiecare a primit acest talant pentru înmulţire, dezvoltare, şi creştere, aşa cum este afirmat în Evanghelie”[13].
Definiţia Împărăţiei lui Dumnezeu dată de Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Macarie cel Mare, şi Sfântul Efrem Sirul poate fi întâlnită şi în scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog: ,,Nu este cu putinţă a fi eliberat de imprudenţă, decât dacă Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos domneşte în noi prin harul Sfântului Duh. Şi acesta este adevărul pe care Domnul a venit să-l mărturisească”[14]. ,,Şi acest Sfânt Duh este Împărăţia lui Dumnezeu”[15]. Altundeva în scrierile sale Sfântul Simeon scrie: ,,Împărăţia este harul Sfântului Duh”[16]. Acest Sfânt Părinte foloseşte termenul ,,Împărăţia lui Dumnezeu” ca echivalent pentru ,,Împărăţia Cerurilor”[17].
În consecinţă, pe baza învăţăturii patristice despre Împărăţia lui Dumnezeu citată mai sus, noi ajungem la acelaşi concept ca cel dat nouă de Sfânta Scriptură; adică, Împărăţia lui Dumnezeu este harul botezului înnoitor al Sfântului Duh.
Traducere: Catacombele Ortodoxiei
[1] Filocalia, vol. I, p. 248.
[2] Tâlcuire la capitolele 1-8 ale epistolei Sfântului Apostol Pavel către romani [în rusă], Moscova, 1890, p. 327.
[3] Ibid., p. 331, 332.
[4] Ibid., p. 359-361.
[5] Mitropolitul Macarie, Teologie canonică [în rusă], Sankt Petersburg, 1883, vol. II, p. 350 (Despre ierarhia ecleziastică, cap. 4, Patrologia Græca, vol. III, col. 472D).
[6] Mărturisirea ortodoxă a Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti a Răsăritului [în rusă], 1840, partea I, răspuns la întrebarea 105, p. 80.
[7] Mitropolitul Macarie, Teologie canonică, vol. II, p. 351 (Epistola 72, Patrologia Latina, vol. III, col. 1046B).
[8] Filocalia, vol. V, p. 336.
[9] Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur [în rusă], Sankt Petersburg, 1911, vol. VII, cartea I, p. 115.
[10] Ibid., vol. VIII, cartea I, p. 205, 206.
[11] Filocalia, vol. I, p. 50.
[12] Convorbiri duhovniceşti, epistole şi predici, p. 182-183.
[13] Filocalia, vol. II, p. 358.
[14] Scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog [în rusă], Moscova, 1882, predica 44, p. 335.
[15] Ibid., predica 66, p. 202.
[16] Ibid., predica 81, p. 348.
[17] Filocalia, vol. V, p. 44.
