----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LXXXII)

 

Episodul anterior

 

CARTEA A IX-A

(Luca 19, 29 - 20, 41)

,,Şi a fost când s-a apropiat de Vitfaghi şi Vitania, către muntele ce se cheamă al Măslinilor, a trimis doi din ucenicii săi, zicând: Mergeţi în satul care este înaintea voastră; întru care intrând veţi găsi un mânz legat, pre care nimeni din oameni niciodată nu a şezut” (Luca 19, 29-30).

1. În mod potrivit lăsându-i în urmă pe iudei când (era) pe punctul de a Se sălăşlui în inimile păgânilor, Domnul a urcat la templu, fiindcă acesta este adevăratul templu în care Domnul este închinat, nu în literă (potrivit II Corintenii 3, 6), ci în duh (potrivit Ioan 4, 24); acesta este Templul lui Dumnezeu care a întemeiat neamul credinţei, nu o structură de pietre. Prin urmare, cei care au urât sunt părăsiţi, cei care vor iubi sunt aleşi.

2. Şi El a venit la Muntele Măslinilor (potrivit Luca 19, 29), astfel încă El să poată sădi noi măslini (potrivit Psalmi 127, 4) pe înălţimile virtuţii, a căror Mamă este ,,Ierusalimul cel de sus” (Galateni 4, 26). Pe acest munte, există acel Lucrător Ceresc, astfel că toţi cei care ,,răsădiţi fiind în casa Domnului” (Psalmi 91, 13) pot spune: ,,Iar eu ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu” (Psalmi 51, 7). Şi, probabil, acel munte este Hristos Însuşi. Căci cine altcineva ar putea aduce astfel de roade, nu în abundenţa boabelor întregite, ci în plinătatea duhului neamurilor rodnice ?

El este Cel prin care noi urcăm, şi către care noi urcăm (potrivit Ioan 3, 13). El este Uşa (potrivit Ioan 10, 9), El este Calea (potrivit Ioan 14, 6), care este deschisă şi care se deschide, la care bat cei care intră (potrivit Matei 7, 7-8; Luca 11, 9-10) şi închinată de cei care ies.

3. Deci mânzul era în sat şi legat de asină (potrivit Zaharia 9, 9; Matei 21, 5; Ioan 12, 15). El nu a putut fi dezlegat, decât la porunca Domnului (potrivit Psalmi 145, 8). Mâna unui apostol l-a eliberat; atât de mult har. Fii tu asemenea ca tu să poţi dezlega pe cei care sunt legaţi (potrivit Matei 16, 19; 18, 18).

 

Intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos
Frescă din Biserica Stăneşti, Vâlcea
Ţara Românească, secolul al XVI-lea

 

4. Acum, haideţi să cercetăm cine erau cei care au fost izgoniţi din rai când a fost descoperit păcatul lor (potrivit Facerea 3, 23-24) şi legaţi în sat. Şi tu vezi cum Viaţa şi-a adus aminte de cei pe care moartea i-a izgonit. Şi noi citim la Matei atât despre asină, cât şi despre mânz (potrivit Matei 21, 2), căci de vreme ce fiecare sex a fost izgonit prin două fiinţe umane, fiecare sex este rechemat prin două făpturi. Astfel, acolo el a întruchipat, ca să spunem aşa, pe Eva în păcatele ei prin asină, dar aici a exprimat caracterul universal al popoarelor păgâne prin mânz (potrivit Luca 19, 30).

5. Şi mânzul unei asine este încălecat ,,pre care nimeni nu a şezut” (Luca 19, 30), deoarece nimeni înainte de Hristos nu a chemat popoarele păgâne în Biserică. Apoi, potrivit lui Marcu tu ai: ,,Pre care nimeni din oameni încă nu a şezut” (Marcu 11, 2). Deci era ţinut legat de lanţurile necredinţei, legat de un domn rău, înrobit de greşeală, dar nu putea pretinde pentru sine stăpânirea, pe care nu firea, ci vina l-a făcut domn. Şi din această pricină, când domnul este amintit, unul este recunoscut – fiindcă ,,sunt dumnezei mulţi, şi domni mulţi” (I Corinteni 8, 5), dar în general Un Dumnezeu şi Un Domn (potrivit I Corinteni 8, 6; Efeseni 4, 5-6). Astfel, dacă Domnul nu este înfăţişat, El este precizat nu acum prin adăugarea persoanei, ci prin universalitatea firii.

6. Marcu a menţionat şi el însă că era legat: ,,Lângă uşă afară” (Marcu 11, 4), fiindcă oricine este fără Hristos este pe drum, dar oricine este în Hristos nu este afară. El a adăugat: ,,La răspântie” (Marcu 11, 4), unde nu exista posesiune definită, loc îngrădit, hrană, grajd. Robia nenorocită unde Legea este vagă; cel care nu are un singur stăpân are mulţi (potrivit Efeseni 6, 5). Legături ale străinilor pe care ei le pot avea; El dezleagă ca El să poată stăpâni, căci El cunoaşte că darurile sunt mai puternice decât lanţurile.

7. Nici nu este lipsit de însemnătate că sunt trimişi doi ucenici (potrivit Luca 19, 29), Petru la Cornelie (potrivit Faptele Apostolilor 10, 24-25), Pavel la restul (potrivit Faptele Apostolilor 13, 2). Şi din această pricină, El nu a numit persoanele, dar a stabilit numărul lor; totuşi dacă cineva stăruie asupra persoanelor, el poate număra de la Filip, pe care Duhul l-a trimis în Gaza, când el l-a botezat pe eunucul împărătesei Candachia şi a sădit cuvântul Domnului în toate oraşele de la Azot la Cezareea (potrivit Faptele Apostolilor 8, 26-40). Nici nu ar trebui trecut cu vederea că el a spus că ei trebuie să fie trimişi numaidecât (potrivit Marcu 11, 3), pentru că cei care vor propovădui pe Domnul Iisus în pământul păgânilor trebuie să fie îndrumaţi.

8. Astfel, când cei care au fost trimişi au dezlegat mânzul, cu siguranţă ei nu au folosit propriile cuvinte ? În nici un caz; ci ei au grăit precum le-a spus Iisus să grăiască (potrivit Luca 19, 30-34), ca tu să poţi cunoaşte că nu cu propriul cuvânt, ci cu Cuvântul lui Dumnezeu, nici în propriul nume, ci în cel al lui Hristos, ei au înfăţişat credinţa popoarelor păgâne, şi puterile ostile, care pretindeau pentru ele (însele) supunerea neamurilor, au cedat în faţa poruncii dumnezeieşti.

9. Mai mult, apostolii aruncă propriile veşminte înaintea lui Hristos (potrivit Luca 19, 35-36), presupunând că prin propovăduirea Evangheliei (de către ei) ei vor înfăţişa slava faptei lor; fiindcă, foarte adeseori în Sfânta Scriptură, veşmintele sunt virtuţi, care trebuie să înmoaie duritatea păgânilor într-o oarecare măsură prin propria virtute, astfel ca, cu bunăvoinţă plină de râvnă, ele (neamurile) să poată arăta supunerea netulburată a trecerii bucuroase. Căci a desfătat nu Domnul lumii care a fost purtat într-un spectacol public pe spatele unui mânz, ci Călăreţul mistic care astfel a putut astupa locurile cele mai adânci ale minţii noastre cu taina ascunsă şi Şi-a putut lua locul într-o stăpânire lăuntrică a locurilor tainice ale duhurilor, ca şi cum (ar fi) insuflate cu dumnezeirea, domnind (peste) urmele minţii, înfrânând poftele trupului, astfel încât cu strategia evlaviei, El a supus dispoziţia obişnuită a poporului păgân.

Fericiţi sunt cei care au primit un astfel de Călăreţ înlăuntrul inimilor lor, fericiţi cu adevărat sunt cei ale căror guri au fost înfrânate de un căpăstru ceresc, ca nu cumva ei să fie dezlegaţi într-o mulţime a cuvintelor (potrivit Pildele lui Solomon 10, 20).

10. Ce este acel căpăstru, fraţilor ? Cine mă poate învăţa cum să pun frâu sau să dezleg gurile oamenilor ? El mi-a arătat căpăstrul, cel care a spus: ,,Ca să mi se dea mie cuvânt, întru deschiderea gurii mele” (Efeseni 6, 19). Astfel, cuvântul este un frâu, cuvântul este un bold, şi, prin urmare, ,,cu greu îţi este ţie a lovi cu piciorul împotriva boldurilor” (Faptele Apostolilor 9, 5; 26, 14). Deci, El ne-a învăţat aici să ne deschidem inima (potrivit Judecătorii 16, 18), să răbdăm boldul, să luăm jugul (potrivit Matei 11, 30).

Haideţi să-l lăsăm şi pe altul să ne înveţe să răbdăm frâul pe limbă (potrivit Iacov 3, 2-3, 5), pentru că virtutea păstrării tăcerii este mai rară decât cea a vorbirii (Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 20, 4-6). În mod clar lasă-l pe el să înveţe, (pe cel) care asemenea unui om mut nu a deschis gura sa împotriva piciorului Călăreţului, gata pentru bici şi nerefuzând loviturile (potrivit Psalmi 37, 13-14, 17), astfel încât să fie un lăcaş evlavios pentru Dumnezeu.

11. Învaţă de la slujitorul lui Dumnezeu să-L porţi pe Hristos, deoarece El întâi te-a dus pe tine, când Păstorul a adus acasă oaia pierdută (potrivit Luca 15, 4-7); învaţă să-ţi pleci spatele sârguincios al minţii tale; învaţă să fii sub Hristos, astfel încât să poţi fi deasupra lumii. Nu oricine Îl duce cu uşurinţă pe Hristos, decât cel care poate spune: ,,Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte, răcnit-am din suspinarea inimii mele” (Psalmi 37, 8). Dar dacă tu refuzi să fii mişcat, spală-ţi urma piciorului şi pune-o pe veşmintele sfinţilor.

Deci, păzeşte-te, ca nu cumva să mergi cu picioare murdare; păzeşte-te ca nu cumva să părăseşti căile profetice pavate cu paşi în unghiuri drepte. Fiindcă pentru a face mai sigur accesul pentru neamurile păgâne care vor veni, cei care mergeau înaintea lui Iisus găteau calea cu propriile veşminte (potrivit Matei 21, 8; Marcu 11, 8; Luca 19, 35-36), chiar până la Templul lui Dumnezeu. Ca tu să poţi merge fără vătămare, ucenicii Domnului, scoţând hainele de pe propriile trupuri în mijlocul ostilităţii mulţimii, au gătit calea pentru tine prin mucenicia lor. Încă dacă cineva doreşte s-o tâlcuiască astfel, noi nu tăgăduim că mânzul deja mergea peste veşmintele iudeilor.

12. Ar trebui într-adevăr să fiu nesigur de semnificaţia stâlpărilor din copaci (potrivit Matei 21, 8; Marcu 11, 8), care obişnuiau fără îndoială să încurce picioarele mergătorilor, dacă acel Bun Gospodar al întregii lumi nu m-ar fi învăţat, mai înainte, că ,,iată şi securea la rădăcina pomilor zace” (Luca 3, 9). (Această) secure la Venirea Domnului şi Mântuitorului taie cele neroditoare şi culcă la pământ îngâmfarea păgânilor sterpi pentru a fi călcate de picioarele celor credincioşi, astfel ca neamurile în înnoirea minţii (potrivit Efeseni 4, 23), asemenea mlădiţelor noilor copaci, să poată înmuguri din vechile cioturi (potrivit Iov 14, 7-9).

13. Aşadar nu dispreţui acest mânz de asin (potrivit Ieşirea 13, 13; 34, 20); deoarece exact aşa cum există lupi răpitori în piei de oaie (potrivit Matei 7, 15), tot aşa, pe de altă parte, există un om în adâncul sufletului ascuns sub o înfăţişare de fiară (potrivit I Petru 3, 4). Deoarece dedesubtul acoperământului trupului, pe care noi îl avem în comun cu fiarele, este animat un cuget plin de Dumnezeu.

Sfântul Ioan a afirmat limpede ceea ce aparţine chipului oamenilor adăugând că ei au primit pentru ei înşişi vigoarea finicilor (potrivit Ioan 12, 13), căci ,,dreptul ca finicul va înflori” (Psalmi 91, 12).

Şi, prin urmare, la Venirea lui Hristos, stindardele dreptăţii şi simbolurile biruinţei au fost ridicate pe umerii oamenilor. De ce se minunează mulţimea că lucrează taina ? Cu toate că nu ştie de ce lucrează, deoarece Înţelepciunea stă pe acel mânz (potrivit Luca 19, 35), virtutea rămâne şi dreptatea îşi croieşte drum.

14. Şi să nu dispreţuieşti acea asină care odinioară l-a zărit pe Îngerul lui Dumnezeu pe care omul nu l-a putut vedea. Ea a văzut, a acuzat, şi a grăit (potrivit Numerii 22, 25, 27, 30; II Petru 2, 16), astfel ca tu să poţi cunoaşte că în aceste vremuri din urmă la Venirea Marelui Înger al lui Dumnezeu (potrivit Isaia 9, 6), acele neamuri păgâne vor grăi înaintea asinelor.

15. În mod potrivit, în Luca noi citim că mulţimea alerga lăudând pe Dumnezeu până la pogorâşul muntelui (potrivit Luca 19, 37), pentru a arăta că Lucrătorul tainei duhovniceşti a venit la ei din Cer. Astfel mulţimea Îl recunoaşte pe Dumnezeu, Îl numeşte pe El Împărat (potrivit Luca 19, 38), repetă proorocia: ,,Osana Fiului lui David” (Matei 21, 9, 15; Marcu 11, 9-10), şi anume, declară că Mântuitorul aşteptat al Casei lui David (potrivit Psalmi 117, 24-25) a venit ca Fiul lui David de asemenea în trup, şi această mulţime Îl va răstigni curând pe El (potrivit Luca 23, 33). Un semn cu adevărat remarcabil al lucrării dumnezeieşti, că o mărturie împotriva Lui va fi smulsă de la martori neştiutori, când cu patimile lor, ei Îl neagă ca Dumnezeu pe Cel pe care Îl mărturisesc cu glasurile lor.

16. De aici, spusa Domnului: ,,De vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19, 40). Nici nu este neobişnuit dacă pietrele răspund împotriva firii lor cu laudele Domnului ai cărui ucigaşi mai tari decât pietrele vestesc; sau, poate, atunci când evreii sunt fără grai după Patima Domnului, pietrele vii, potrivit lui Petru, vor striga (potrivit I Petru 2, 5). Prin urmare, deşi cu simţăminte amestecate, mulţimea Îl conduce pe Dumnezeu cu laudă către Templul Său.

17. Dar Dumnezeu nu doreşte ca Templul Său să fie lăcaş de neguţătorie (potrivit Luca 19, 45-46), ci sălaş al sfinţeniei, şi El păstrează practica slujirii preoţeşti nu prin datoria coruptă a religiei, ci prin ascultarea de bunăvoie. Aşadar cugetă la ceea ce poruncesc faptele Domnului pentru tine ca o pildă de viaţă.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

Episodul urmator