Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Chestiunea calendarului

Teme - Chestiunea calendarului

 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Şase sisteme calendaristice în istoria Europei în ultimele două secole

 

PARTEA I

Din 1582 încoace, calendarul iulian care a predominat timp de cel puţin 16 secole a fost înlocuit treptat cu calendarul gregorian. Calendarul gregorian a fost considerat o necesitate, pentru a întoarce echinocţiul de primăvară la data sa astronomică adevărată. Cu toate acestea, el nu a schimbat numărul şi numele lunilor sau zilelor săptămânii, ci a modificat doar modul de calculare a anilor bisecţi. După aceste două calendare, în Europa au fost introduse alte 5 sisteme calendaristice politice şi unul bisericesc, dar nici unul dintre cele politice nu a predominat în afara mediului său politic limitat în timp şi spaţiu.

Să trecem în revistă aceste calendare nereuşite: calendarul revoluţionar francez, calendarul theosebic inventat de Theophilos Kairis, calendarul revoluţionar al Uniunii Sovietice (sau ‘calendarul bolşevic’), calendarul fascist din Italia şi calendarul dictaturii Metaxas din Grecia anterior celui de-al doilea război mondial. În plus, vom discuta singurul dintre ele care este încă în uz, calendarul iulian îndreptat al Bisericii Ortodoxe, ca şi dificultăţile de a introduce un nou calendar.

 

I. Calendarul revoluţionar francez

După calendarul gregorian, următorul pas de reformă a calendarului a fost întreprins în Franţa, după Revoluţia Franceză de la 1789, care a dus la abolirea monarhiei şi declararea democraţiei. Revoluţionarii francezi, după ruperea legăturilor cu monarhia, au vrut să rupă şi legăturile lor cu calendarul religios-papal (aşa cum îl percepeau ei), reintroducând baza sa fundamentală, calendarul egiptean antic. Din acest motiv, ei au vrut să creeze un calendar care să conducă la decuplarea totală a statului de Biserică. Primele atacuri la adresa calendarului gregorian, însoţite de propunerile de reformă a calendarului, au avut loc în anii 1785-1788.

După căderea Bastiliei la 14 iulie 1789, venise vremea ca revoluţionarii francezi să ceară cu şi mai mare zel un nou calendar, având ca punct de pornire primul an al Democraţiei. Astfel, în 1793, Adunarea Naţională i-a încredinţat lui Charles Gilbert Romme, preşedintele comisiei de educaţie publică, reforma calendarului. La rândul său, el le-a dat sarcina de a lucra la partea tehnică a chestiunii faimoşilor matematicieni Joseph-Louis Lagrange şi Gaspar Monge. Rezultatele studiilor celor doi matematicieni au fost supuse Adunării Naţionale în septembrie 1793 şi au fost acceptate imediat. În acelaşi timp s-a hotărât ca acest nou sistem calendaristic să fie aplicat neîntârziat.

Într-adevăr, Calendarul Republican al Revoluţiei de la 1789, precum a fost numit, a fost acceptat de Adunarea Naţională pe 5 octombrie 1793 şi a fost votat pe 4 decembrie 1793. Ca punct de pornire a cronologiei sale a fost stabilită o dată din trecutul recent, anume 22 septembrie 1792, cunoscută în noul calendar ca 1 Vendemiaire, data abolirii monarhiei şi declarării democraţiei, care coincidea întâmplător cu echinocţiul de toamnă astronomic. Astfel, ziua de Anul Nou a anului civil ‘revoluţionar’ a fost echinocţiul de toamnă al fiecărui an tropic, cronologia începând cu 22 septembrie 1792 sau 1 Vendemiaire a anului 1.

 

Calendarul revoluţionar francez, de Louis-Philibert Debucourt (1755-1832)

 

Anul acestui calendar ‘democratic’ era alcătuit din 12 luni a câte 30 zile, urmate de 5 sau 6 zile suplimentare, care, adăugate la sfârşitul celei de-a 12-a luni, adică între datele de 17 şi 22 septembrie, completau numărul total al zilelor anului. Astfel, numărul total al zilelor anului era din nou 365 sau 366 pentru anii bisecţi, păstrând tradiţia calendarului iulian şi a evoluţiei lui, calendarul gregorian.

Intervalul dintre zi şi noapte, de la miezul nopţii unei zile până la miezul nopţii zilei următoare, a fost împărţit în 10 ore, şi o sutime dintr-o astfel de oră a fost definită ca fiind ,,minutul decimal”. Adică, democraţii francezi au anulat sistemul hexadecimal de socotire a timpului şi l-au instituit pe cel mai simplu decimal (fiecare minut avea de asemenea 100 secunde). Săptămânile – deoarece erau legate de calendarul evreiesc şi fuseseră adoptate în interconexiune cu religia – au fost abandonate şi fiecare lună a fost împărţită în 3 decade. Numele zilelor săptămânii au fost de asemenea desfiinţate şi cele 10 zile ale fiecărui interval de 10 zile (o decadă) au fost numite în ordinea lor: prima, a doua, a treia, ..., a zecea zi (primidi, duodi, tridi, quartidi, quintidi, sextidi, septidi, octidi, nonidi, decadi). Ultima zi a fiecărei decade, decadi, era o zi de odihnă, dedicată închinării la Fiinţa Supremă.

Numele lunilor aveau aceeaşi terminaţie pentru fiecare grup de 3 luni şi erau inspirate din natură. Ele au fost inventate de un membru al Adunării Naţionale, poetul Philippe Fabre d’Eglantine (1750-1794). În 1783, acest poet şi dramaturg câştigase (cu lucrarea sa Studiul naturii, 1783) primul premiu acordat la festivalul florii de la Toulouse; premiul era o floare de măceş aurie, care este numită eglantine în franceză, şi el a adoptat acest cuvânt ca poreclă, cu care este cunoscut în istorie. Philippe Fabre era membru al grupului lui Danton, şi când prietenul său şi-a pierdut puterea politică, el a fost acuzat de corupţie din cauză că fusese implicat în dizolvarea scandaloasă a Societăţii Indiilor. Din acest motiv el a fost decapitat împreună cu Danton şi adepţii lui pe 5 aprilie 1794.

Calendarul democratic era pătruns de un duh anti-creştin, raţionalist şi iubitor de natură. Numele poetice ale lunilor anului împreună cu sensul lor şi corelaţia cu lunile noastre sunt precum urmează:

 

Calendarul revoluţionar francez
 
Anotimp
Luna
Sensul
Corelaţia
 Toamnă
Vendemiaire
culegător de struguri
22 septembrie - 21 octombrie
Brumaire
ceţos
22 octombrie - 20 noiembrie
Frimaire
friguros
21 noiembrie - 20 decembrie
 Iarnă
Nivose
cu zăpadă
21 decembrie - 19 ianuarie
Pluviose
ploios
20 ianuarie - 18 februarie
Ventose
vântos
19 februarie - 20 martie
 Primăvară
Germinal
a mugurilor
21 martie - 19 aprilie
Floreal
împodobit cu flori
20 aprilie - 19 mai
Prairial
cu iarbă
20 mai - 18 iunie
 Vară
Messidor
secerător
19 iunie - 18 iulie
Termidor
dătător de arşiţă
19 iulie - 17 august
Fructidor
dătător de fructe
18 august - 16 septembrie
 
Jour de la Vertu
Ziua Virtuţii
17 septembrie
 
Jour de la Genie
Ziua geniului
18 septembrie
 
Jour du Travail
Ziua Muncii
19 septembrie
 
Jour de l’Opinion
Ziua Opiniei
20 septembrie
 
Jour des Recompenses
Ziua Răsplăţilor
21 septembrie
 
Jour de la Revolution
Ziua Revoluţiei
22 septembrie
(numai în anii bisecţi)

 

Aceste date gregoriene variază puţin din cauza anilor bisecţi. Mai mult, din cauza incompatibilităţii dintre articolele III (Fiecare an începe la miezul nopţii zilei echinocţiului de toamnă pentru observatorul din Paris) şi X (... Cel de-al patrulea an al unei Franciade este sextil[1]) din Decretul Convenţiei Naţionale pentru epoca, începutul şi organizarea anului, şi pentru numele zilelor şi lunilor, calendarul nu este aplicabil după anul XVIII, deoarece nu este necesară o zi suplimentară bisectă pentru compatibilitatea cu anul tropic pentru anul XIX (cel de-al patrulea an al Franciadei), ci pentru anul XX (cel de-al cincilea an al Franciadei). În consecinţă, există sisteme diferite pentru convertirea datelor după anul XVIII şi datele corespunzătoare sunt uşor diferite pentru sisteme diferite.

Cele 5 sau 6 zile suplimentare au fost numite iniţial Sans Culottides, pentru a-i cinsti pe revoluţionarii care nu purtau pantalonii scumpi (culottes) ai aristocraţilor, ci pantaloni lungi pufoşi. Francezii care foloseau calendarul spuneau: prima Sans Culottide, cea de-a doua Sans Culottide etc. Numele general de ‘zile suplimentare’ a fost dat zilelor Sans Culottides pe 7 Fructidor din anul III, adică pe 24 august 1795.

 

Desen în culori din secolul XIX. Persoana din dreapta poartă pantalonii scurţi ai aristocraţilor, culottes

 

Numele sfinţilor asociate cu fiecare zi a anului în calendarele creştine au fost înlocuite cu nume de copaci, plante, flori, fructe şi grâne, de vreme ce acest calendar era conceput să nu aibă de-a face cu nomenclatura creştină.

Zilele suplimentare, dintre 17 şi 22 septembrie ale calendarului gregorian, erau dedicate: virtuţii, geniului, muncii, opiniei şi răsplăţilor.

Ziua Opiniei era în mod special importantă pentru caracterul ei singular: în această zi, fiecare cetăţean avea dreptul să-şi exprime liber opinia. La nivel colectiv, cetăţenii judecau public, deşi la modul figurat, pe toţi funcţionarii publici pentru faptele lor. În cursul acestei zile, era permisă orice fel de satiră, alături de desene, cântece satirice şi multe alte glume isteţe, care erau îndreptate către cei de la putere. Apoi rămânea celor de la putere să respingă prin virtute aceste acuzaţii umoristice. Din acest motiv, această zi era de asemenea considerată a fi dedicată Acţiunilor şi Virtuţii. Cea de-a şasea zi suplimentară adăugată în anii bisecţi era dedicată sărbătoririi Revoluţiei. S-a hotărât ca primul an bisect al noului calendar să fie anul III. Perioada de 4 ani dintre două Zile succesive ale Revoluţiei era numită Franciadă.

Minunata invenţie franceză de a numi lunile calendarului democratic cu nume care corespund climatului real al Franţei a fost ridiculizată de britanici (pe atunci duşmani ai francezilor) cu următoarea parodie:

 

Toamnă: răguşit, strănutător, îngheţat
Iarnă: alunecos, ud leoarcă, geros
Primăvară: ploios, înflorit, umbros
Vară: ţopăitor, culegător, mac[2].

 

Pentru vară, în alte părţi există varianta: cu grâu, canicular, dulce[3].

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 128/septembrie-octombrie 2020

 

 

 

PARTEA A II-A

I. Calendarul revoluţionar francez [continuare]

Acest calendar mai degrabă poetic era funcţional şi eficient pentru Franţa; cu toate acestea, era dezavantajos pentru clasa muncitoare, deoarece cuprindea doar o singură zi de odihnă la fiecare 10 zile şi nu una din şapte, cum fusese înainte. Altă slăbiciune majoră a sa consta în faptul că era un calendar cu întrebuinţare limitată, deoarece era utilizat numai în Franţa, şi astfel o izola calendaristic, administrativ, economic şi în chestiunile de relaţii internaţionale de celelalte ţări europene.

Din aceste motive, dar în principal urmărind scopuri politice, Napoleon a căzut de acord cu papa în 1801 să restabilească duminica în calendar, ca şi sărbătorile creştine importante: Naşterea Domnului şi Sfintele Paşti. În cele din urmă, în 1806, calendarul revoluţionar francez a fost anulat prin decretul din 22 Fructidor XIII semnat de Napoleon, şi Franţa a revenit la calendarul gregorian pe 11 Nivose XIV, ceea ce corespunde cu data gregoriană de 1 ianuarie 1806. Calendarul revoluţionar a avut o viaţă scurtă, de mai puţin de 13 ani şi jumătate. Cu toate acestea, câteva decenii mai târziu s-a făcut o încercare de a-l restabili.

În 1870, împăratul Napoleon al III-lea (1808-1873) a pierdut războiul cu prusacii de care era responsabil. Această înfrângere a dus la abdicarea împăratului pe 4 septembrie 1870 şi proclamarea celei de-a doua Republici. Însă prusacii au avansat şi au ocupat o parte din Paris. Războiul s-a terminat pe 1 martie 1871, când guvernul lui Thierry a semnat capitularea cu invadatorii.

Înfrângerea şi termenii umilitori ai tratatului au dus la o nouă revoluţie în Paris, pe 18 martie 1871. Locuitorii Parisului au instalat la primărie o administraţie comunală, care a rămas în istorie sub numele de ,,Comuna din Paris”. Comisia revoluţionară care s-a format a organizat apărarea oraşului. Şi una dintre primele sale acţiuni a fost reintroducerea calendarului revoluţionar pe 10 mai 1871, care corespundea cu 18 Floreal anul 79. Guvernul lui Thierry, cunoscut ca ,,Guvernul Salvării Naţionale”, s-a refugiat la Versailles. El a reuşit să convoace 100.000 bărbaţi şi cu această armată a atacat Parisul. După două săptămâni de lupte, în care au murit peste 20.000 de oameni, armata guvernamentală i-a zdrobit pe revoluţionari la sfârşitul lui mai 1871, ajutată de prusaci.

 

Ceas republican francez cu cadran combinat decimal (înăuntru) şi tradiţional (în afară)

 

Sfârşitul rapid al acestei revolte populare a adus cu sine din nou anularea calendarului revoluţionar-democratic, de data aceasta pentru totdeauna, pe 28 mai 1871. Astfel, Comuna din Paris a restabilit calendarul revoluţionar francez doar pentru o scurtă perioadă de timp.

Cu toate acestea, până astăzi almanahurile astronomice franceze dau, ca un tribut adus primei Republici Franceze, alături de celelalte calendare (gregorian, iulian, islamic, evreiesc şi copt), corelaţia datei cu calendarul revoluţionar.

 

 

II. Calendarul theosebic

Abolirea calendarului revoluţionar-democratic francez a descurajat alte regimuri să adopte vreun sistem calendaristic nou. Însă, calendarul francez l-a inspirat pe preotul şi învăţatul grec Theophilos Kairis să inventeze propriul ,,calendar theosebic”, care de asemenea a fost destinat să nu domnească nicăieri. Acesta era o variantă a calendarului revoluţionar francez, sub o mască religioasă.

Călugărul şi preotul Theophilos Kairis (1784-1853), gânditor şi învăţat din Insula Andros, care a participat la războiul de independenţă al Greciei din 1821, şi este considerat unul din majorii ‘Învăţători ai Naţiunii’, a studiat la universităţile din Pisa şi Paris. El a fost creatorul unui cult numit theosebism, şi din acest motiv a fost persecutat şi a murit în închisoare. Sistemul său filozofic original era ecoul ideilor de teozofie, pozitivism şi misticism.

 

Theophilos Kairis

 

Influenţat de filozofia creştin-socială apuseană, Theophilos Kairis căuta ‘analogia de aur’ dintre credinţa religioasă, cunoaştere ştiinţifică şi dreptate socială. El nu a acceptat cronologia creştină şi, inspirat de calendarul revoluţionar francez, a propus abandonarea săptămânii şi împărţirea fiecărei luni în 3 intervale a câte 10 zile: ,,Douăsprezece luni a ’30 zile’ în 3 grupuri a 10 zile fiecare (Theophilos Kairis, codul 53).

De asemenea, el a schimbat numele lunilor în următoarele:

 

Numele lunilor din calendarul theosebic, semnificaţia şi echivalenţa lor
 
 
Nume
Semnificaţie
Corelaţie*
1
Theosebius
Pius (a respectului faţă de Dumnezeu)
11/23 septembrie – 10/22 octombrie
2
Sopharetus
Înţelept şi virtuos
(a înţelepciunii şi virtuţii)
11/23 octombrie – 10/22 noiembrie
3
Dicaeos
Drept (just)
11/23 noiembrie – 9/21 decembrie
4
Hagios
Sfânt
10/22 decembrie – 8/20 ianuarie
5
Agathius
Bun (binevoitor)
9/21 ianuarie – 7/19 februarie
6
Sthenius
Curajos (a puterii)
8/20 februarie – 9/21 martie
7
Agapius
Iubit (a dragostei)
10/22 martie – 8/20 aprilie
8
Charisius
Plin de har (a harului)
9/21 aprilie – 8/20 mai
9
Macrothymus
Răbdător
9/21 mai – 7/19 iunie
10
Aeonius
Veşnic (perpetuu)
8/20 iunie – 7/19 iulie
11
Entheus
Dumnezeiesc (‘Dumnezeu înăuntru’)
8/20 iulie – 6/18 august
12
Sosius
Mântuitor (a mântuirii)
7/19 august – 5/17 septembrie

 

* Prima dată este potrivit calendarului iulian şi cea de-a doua potrivit celui gregorian, cu o diferenţă de 12 zile, precum era în secolul XIX. Pentru datele din secolul XX, trebuie să se ţină cont de faptul că diferenţa a crescut la 13 zile. Ca în cazul calendarului revoluţionar francez, datele variază puţin datorită anilor bisecţi.

 

Cele 5 sau 6 zile adăugate pentru completarea anului tropical erau datele de la 18 la 22 septembrie ale calendarului gregorian.

Theophilos Kairis ştia că, din punct de vedere astronomic, aşezarea începutului anului la 1 ianuarie nu avea o semnificaţie specială şi că toate calendarele străvechi îşi începeau anul la unul din cele 4 puncte caracteristice ale traiectoriei solare vizibile, care sunt cele 2 echinocţii – cel vernal din 21 martie şi cel de toamnă din 23 septembrie – şi cele 2 solstiţii – cel de vară din 22 iunie şi cel de iarnă din 22 decembrie.

Drept urmare, calendarul theosebic avea de asemenea ca prima zi a anului său echinocţiul de toamnă. Primul an al cronologiei theosebice începea pe 23 septembrie 1800 (calendarul gregorian). Theophilos Kairis a ales ca început al sistemului său calendaristic echinocţiul de toamnă, care obişnuia să aibă loc pe 11/23 septembrie, asemenea calendarelor greceşti antice ale dorienilor şi macedonienilor. Calendarul dorian (spartan) începea la prima lună nouă după echinocţiul de toamnă, în luna Panamos, iar calendarul macedonian începea în sfânta lună Dios. Dar şi modelul său de calendar, calendarul revoluţionar-democratic francez, începea la echinocţiul de toamnă (22 septembrie sau echivalent 1 Vendemiaire 1792).

În mod corespunzător, primul an al cronologiei theosebice începea pe 11/23 septembrie 1800 şi se sfârşea pe 10/22 septembrie 1801. Precum am notat deja, anul theosebic avea 12 luni a 30 zile fiecare (12 x 30 = 360), astfel că rămâneau 5 zile (sau 6 în anii bisecţi) pentru completarea anului solar de 365 (sau 366) zile. Aceste zile suplimentare, ca în calendarele greceşti antice, erau numite ,,zile determinate” şi erau inserate la sfârşitul anului theosebic, adică înainte de data de 11/23 septembrie a calendarelor ‘creştine’ (iulian şi gregorian).

În mod similar, ca în calendarele greceşti antice, fiecare lună era împărţită în durate de 10 zile (decade); prima decadă a fiecărei luni se numea ,,decada de început a lunii”, cea de-a doua ,,decada de mijloc a lunii” şi cea de-a treia ,,decada de plecare sau sfârşit a lunii” sau ,,decada după 20”.

Demetrios I. Polemis, director al Bibliotecii Kairiene din Andros şi specialist în scrierile lui Theophilos Kairis, editor al corespondenţei acestuia, scrie despre decade:

,,‘Decada este divizată în 10 zile, ziua în 10 ore, ora în 100 minute şi minutul în 100 secunde. Zilele decadei sunt numite Prima, A Doua, ... A Zecea sau Sfânta’. Precum scrie Kairis: ‘era theosebiştilor’ începe ‘în primul an al secolului XIX al creştinilor şi este împărţită în Enteade a câte 5 ani’. Prin urmare, primul an al cronologiei theosebice a început pe 11/23 septembrie 1800 şi s-a sfârşit pe 10/22 septembrie 1801. Zilele 6-10 septembrie 1801 erau Epacte (zile determinate)

O cronologie theosebică completă este expusă în scrisoarea nr. 220: ‘Anul 33, sau a 9-a din enteada 9, la al 3-lea, prima din cea din mijloc [decadă a lui] Sopharetus’. Anul 33 a început pe 11/23 septembrie 1842, în timp ce a 8-a enteadă a fost completă pe 10/22 septembrie 1840 şi a doua zi a început cea de-a 9-a enteadă, din care cel de-al 3-lea an era 1842-1843. Sopharetus este cea de-a doua lună a calendarului theosebic (11/23 octombrie – 9/21 noiembrie). Prin urmare, prima din decada a doua a acestei luni este 21 octombrie/2 noiembrie 1842.

Kairis şi adepţii sectei sale foloseau tabele de date corespunzătoare celor două calendare (theosebic şi creştin), dintre care unele au fost păstrate”.

Aşadar, calendarul theosebic era în esenţă o variaţie ascunsă a calendarului revoluţionar francez învelit în religie şi, fiind urmarea unui calendar care nu a supravieţuit, el a fost de asemenea născut mort.

 

Ceasurile zilei în calendarul theosebic
 
,,Ceasurile” bisericeşti
,,Momentele” kairiene
Utrenie
Timp de rugăciune
Ceasuri
Timp de studiu şi lectură
Vecernie
Timp pentru propria profesie
Pavecerniţă
Timp pentru milostenie
Miezonoptică
Timp pentru confort irevocabil (odihnă)

 

În calendarul său, Kairis utiliza numerotarea greacă antică; astfel, în anul μλ (corespunzând lui 1852), a fost publicat la Londra Compendiul doctrinei şi eticii theosebiene. În această carte este descris într-amănunt fondul doctrinar al theosebismului şi al calendarului kairian. El împărţea ‘noaptea şi ziua’ în 5 perioade de timp a câte 2 ore (10 ore în total împărţite în 100 minute şi fiecare minut în 100 secunde). De asemenea, el desfiinţează toate sărbătorile creştine şi înlocuieşte duminica – ziua Domnului – cu Tithe (cea de-a zecea zi).

Potrivit principiilor theosebismului, credincioşii – poporul evlavios al lui Dumnezeu – se adunau la mijlocul celor 4 anotimpuri ale anului, începând cu mijlocul toamnei, prăznuind următoarele sărbători: Entheogona, Entheagona, Entheobia şi Entheondia. Aceşti termeni – care nu se pot traduce – au fost inventaţi de Kairis. Sensurile lor sunt dificil de stabilit până şi în greacă şi fiecare include cuvântul Dumnezeu (Theo, în limba greacă).

Kairis a creat calendarul său cu noua cronologie pentru a-l folosi în secta al cărei iniţiator era şi în al cărei ritual el adaugă noi rugăciuni, noi cântări şi un nou cult, creând astfel propriul ritual teoretic şi cultic special, scris în dialectul dorian antic. Fiind un admirator al spiritului grec antic, el a formulat în dialectul dorian antic al limbii greceşti o carte de imnuri pe deplin operaţională. El i-a numit Theagi pe ‘slujitorii lui Dumnezeu’. Aceşti Theagi sau Hieragoi (preoţi sfinţi) erau împărţiţi în 5 ordine: decani, citeţi, scriitori de imnuri, predicatori şi slujitori.

Acest calendar nu a fost pus niciodată în folosinţă cu adevărat şi a apus odată cu moartea inventatorului său, laolaltă cu cultul theosebismului.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 129/noiembrie-decembrie 2020

 

 

[1] An care are o zi în plus.

[2] În limba engleză, pentru fiecare anotimp sunt 3 cuvinte care rimează:

 
Fall: wheezy, sneezy, freezy
Winter: slippy, drippy, nippy
Spring: showery, flowery, bowery
Summer: hoppy, croppy, poppy

[3] Wheatty, heaty, sweety.