Intalnirea minunata a unui preot oarecare cu un suflet pacatos

Întâlnirea minunată a unui preot oarecare cu un suflet păcătos

A fost odată un preot, care obişnuia să meargă la un izvor cu apă tămăduitoare. Acolo se spăla pe trup căci suferea de o boală iar întâmplarea făcea că acest izvor se afla aproape de locuinţa sa.

Într-o zi, ducându-se la izvor să se spele a găsit acolo pe un bărbat pe care nu-l mai văzuse niciodată. Acesta, apropiindu-se de preot, i-a scos încălţările din picioare, i-a ţinut lucrurile până ce a ieşit din scăldătoare şi cât timp acest bărbat s-a aflat în preajma scăldătorii, cu multă râvnă, cinste şi evlavie faţă de slujitorul Domnului, l-a servit pe acesta. Aceasta s-a întâmplat de mai multe ori când s-au întâlnit la scăldătoare.

Într-una dintre zile când preotul a vrut să meargă la izvor, s-a gândit cum ar trebui să-i dea totuşi ceva în schimb, oricât de mic lucru, bărbatului care-l servea cu atâta râvnă ca semn al recunoştinţei. Astfel că aşa a luat două prescuri şi s-a dus la izvor în speranţa că-l va găsi pe acel om. Când a ajuns acolo, l-a văzut din nou intrând în scăldătoare ca să-l servească cu toată cinstea şi evlavia pe preot, aşa cum o făcuse până în acea zi. După ce s-a spălat preotul şi voia să se îmbrace, preotul a scos cele două prescuri şi i le-a întins bărbatului, ca binecuvântare pentru lucrarea iubitoare pe care o făcuse. Sluga cea credincioasă, cu lacrimi îi zice:

– Sfinte părinte, de ce-mi dai aceste prescuri ? Această pâine este sfântă iar eu nu sunt vrednic să o mănânc … ! Aici, unde mă vezi, m-a pus Dumnezeu să slujesc oamenilor ca să mă spăl de păcatele cele multe pe care le-am făcut în viaţa de aici. Din cauza aceasta îmi ispăşesc aici osânda, slujind pe fiecare care vine la această scăldătoare, căci nu pot merge în altă parte. Însă de vrei să-mi dăruieşti prescuri, aş dori să te rog să-mi faci liturghii cu acestea şi să te rogi pentru păcatele mele în slujba cea fără de sânge ! Şi dacă vei reveni în acest loc şi nu mă vei mai găsi, să ştii că a fost ascultată rugăciunea ta către Dumnezeu şi am fost scăpat din Iad. Imediat ce a sfârşit de spus acele lucruri, omul a dispărut fără urmă şi nu s-a mai arătat. Abia atunci şi-a dat seama preotul că acel om nu era nici mai mult, nici mai puţin decât un suflet.

Ascultând cele ce pătimea sufletul, pe preot l-a cuprins tristeţe mare şi a început să plângă timp de ceasuri bune. Ajungând la casa lui, a început din ziua următoare să facă liturghii şi să se roage lui Dumnezeu aproape timp de o săptămână. Şi după ce a sfârşit de făcut liturghiile s-a dus din nou la scăldătoare aşa cum îi spusese sufletul acela necăjit, dar nu l-a mai găsit. Astfel şi-a dat seama că acel suflet a fost salvat din amărăciunea iadului, datorită sfintelor liturghii, mergând în Rai, în cetele creştinilor drepţi şi în corturile sfinţilor.

Această întâmplare mărturiseşte într-adevăr că prin sfintele liturghii sufletele se eliberează din mâinile diavolilor şi merg în mâinile Dumnezeului celui viu, dar şi faptul că sufletele păcătoşilor, aşa cum am spus mai sus, cer de la cei vii liturghii şi trimit mesaje prin diferite semne. Prin sfintele liturghii sufletele păcătoşilor primesc libertate deplină şi scapă de păcatele pe care le-au făcut în lume. Sfintele liturghii, care se fac pentru cei vii, aduc foarte multă mângâiere şi folos acestora.