IPS Averchie de Jordanville. Lumea este nebuna
Lumea este nebună
de Arhiepiscop Averchie de Jordanville
,,Va veni vremea când oamenii vor înnebuni, şi celui care nu este nebun, îi vor spune: eşti nebun fiindcă nu eşti ca noi”.
Aşa spune una din profeţiile foarte vechi despre ce se va întâmpla pe pământ cu puţin timp înainte de sfârşitul lumii. Multe profeţii străvechi s-au adeverit, şi continuă să se adeverească înaintea ochilor noştri. Nu se împlineşte deja şi această profeţie ?
La urma urmei, ce se întâmplă acum în lume nu poate fi explicat altfel decât printr-o nebunie generală, de masă, de care doar foarte puţini au scăpat. Şi aceasta este în toate sferele vieţii moderne, care s-a îndepărtat foarte mult de bunul simţ, printr-o încălcare deplină a raţiunii date de Dumnezeu omului, spre deosebire de fiinţele iraţionale, necuvântătoare.
Aşa este în viaţa personală – în familie, în viaţa socială, politică, publică şi chiar în viaţa religioasă şi viaţa bisericească.
Totul a fost răsturnat. Negrul este numit alb, albul negru, lumina este numită întuneric, şi întunericul lumină, adevărul este numit minciună, şi minciuna adevăr, binele este numit rău, şi răul bine … Şi aceasta nu o fac numai ateii teomahişti făţişi şi expliciţi care se numesc pe sine comunişti, în care mulţi naivi tind să vadă principalul şi aproape singurul rău al vieţii moderne. Nu ! Nu mai prejos de ei în adevărata lor nebunie sunt alţi oameni, care par a fi din tabăra opusă, cu sentimente şi ideologie opuse – oameni care spun în dreapta şi în stânga cu înflăcărare tuturor că sunt anti-comunişti şi chiar dacă luptă împotriva comunismului, dorind să scape de el, sunt absorbiţi de această lume.
Ipocrizia, falsitatea, înşelăciunea şi manipularea au devenit o epidemie, care a infectat acum marile mase de oameni nebuni; şi a crede în onestitatea şi sinceritatea lor, în cele mai multe cazuri, este cu neputinţă, deoarece ei spun una şi fac alta, adeseori exact opusul.
Afirmând aceasta, noi evităm în mod deliberat să menţionăm fapte specifice, nenumărate, deoarece aceste fapte sunt mai mult sau mai puţin cunoscute tuturor, dar ele stârnesc adeseori aprecieri diferite până la opuse, tocmai pentru că astăzi cei mai mulţi oameni sunt într-o frenezie, şi-au pierdut minţile şi şi-au pierdut bunul simţ, şi devin incapabili de o apreciere corectă a ceea ce se petrece, şi judecă totul cu părtinire, privind din punctul lor de vedere total dependent de dispoziţia lor spirituală morbidă. Dar viaţa, care devine cu fiecare zi tot mai ameninţător de sumbră, mărturiseşte ea însăşi corectitudinea afirmaţiilor noastre, ca şi faptul că toate profeţiile străvechi se împlinesc acum cu o precizie uluitoare, în sensul deplin al cuvântului, înaintea ochilor noştri, pentru cei care pot încă vedea, care nu sunt încă nebuni – nefăcând încă spume la gură cu o ferocitate frenetică, neîncercând să insiste că totul în lume este bine, totul este cât se poate de normal şi natural, de obicei, pe calea ,,progresului” de netăgăduit.
Şi, într-adevăr, mulţi din cei nebuni şi cu adevărat orbi încearcă să ne convingă că noi suntem nebunii, nu ei !
Haideţi să începem cu viitorul omenirii – cu tinerii. La urma urmei, la ce a ajuns cu adevărat tineretul de astăzi – lipsit prin ordine ,,de sus” de creştere şi educaţie religioasă sau chiar morală ! O laxitate morală uluitoare, nemaiauzită până acum, lipsă de maniere, neruşinare, grosolănie, bădărănie, o desconsiderare totală a autorităţii celor vârstnici şi superiorilor, dependenţă de droguri, desfrânare neruşinată, comitere de crime din primii ani ai copilăriei, participarea la tot felul de revolte, huliganism, incendiere, viol, jaf şi ucideri, chiar împotriva propriilor rude. Totodată nu se face nimic pentru a opri sau a înăbuşi aceasta – nu există limite, nu există pedepsiri – ca şi cum toate acestea sunt perfect legale, un lucru de la sine înţeles în ordinea firească a lucrurilor. Ei chiar sunt încredinţaţi că ,,tineretul nu ar trebui hărţuit” – toate acestea pot fi răbdate şi tolerate în numele ,,libertăţii” şi ,,constituţiei”. Părinţii sunt lipsiţi de dreptul de a-şi pedepsi copiii încăpăţânaţi, neascultători, şi părinţii înşişi pot fi pedepsiţi fiindcă şi-au exercitat autoritatea părintească firească asupra copiilor lor.
A apărut vreodată în trecut această dispoziţie a tineretului de astăzi şi atitudine faţă de ,,cei de la putere”, şi poate fi considerată normală ?
Nu acţionează nebuneşte cei care o îngăduie atât de uşor ?
Şi ce se întâmplă acum cu viaţa de familie, care de fapt aproape că a încetat să existe, deoarece a fost înlăturată şi înlocuită de aşa-numita ,,iubire liberă” pe care atât de mulţi o laudă şi o promovează deschis acum ? Astăzi de-abia vrea cineva să aibă copii şi să se ocupe să-i crească şi să-i educe, cu excepţia cazului în care poate primi alocaţii de ajutor de la stat pentru fiecare copil pe care-l are. Divorţurile se acordă acum foarte uşor şi rapid. Mulţi îşi schimbă soţii şi soţiile în mod repetat, împovăraţi de monotonie, sau altminteri ei îşi găsesc ,,divertismentul” în secret. Viaţa de familie binecuvântată de Dumnezeu şi Biserică este înlocuită în mod spontan astăzi de convieţuirea vremelnică pur senzuală, şi avortul legalizat oficial face acest lucru mai lesne, eliminând nevoia de îngrijire a copiilor.
Unde şi când au fost acestea la dimensiuni atât de înfricoşătoare ca acum ?
Şi acestea sunt limpede sub auspiciile ,,puterilor de mai sus”, ale celor care sunt la putere !
Şi cât de des şi de uşor se întâmplă acum ca un soţ să-şi ucidă soţia şi copiii, sau o soţie să-şi ucidă soţul şi copiii, sau copiii să-şi ucidă părinţii !
Şi foarte puţini oameni găsesc aceasta cu adevărat stânjenitor sau şocant, deoarece a devenit cumva o banalitate. Viaţa socială, şi odată cu ea viaţa publică şi politică, a oamenilor este aproape lipsită de ideologie, integritate şi onestitate – trăsături care au fost caracteristici ale vieţii până de curând. Oamenilor oneşti şi cu gândire ideologică nu li se permite acum să ocupe funcţii de putere şi poziţii de conducere, fiindcă astfel de caracteristici nu li se potrivesc celor care vor să ,,pescuiască în ape tulburi”. Puterea şi poziţiile de conducere din vremurile noastre sunt soarta oamenilor ambiţioşi şi dornici de putere şi chiar mercenari (unde poate fi un câştig bun !), care nu dispreţuiesc nici un mijloc, nici pe cel mai necinstit, pentru a-şi atinge scopurile, recurgând la sloganuri false şi promisiuni false, la mită, şi în anumite cazuri la eliminare prin uciderea oamenilor care nu vor să stea în calea lor. Principiile morale curate din viaţa publică, politică şi socială sunt acum inexistente la majoritatea covârşitoare a ,,liderilor” de astăzi, ele sunt recunoscute ca fiind ,,demodate”, ,,nu se potrivesc cu spiritul vremurilor”, şi prin urmare ,,nu sunt convenabile pentru succesul afacerii”, ,,nepractice” şi chiar ,,vătămătoare”. O gândire negreşit profundă dezvăluie cu adevărat că ,,democraţia” atât de la modă este lipsită de fundamente etice, ca să nu mai vorbim de ,,socialism” şi ,,comunism”, care resping cu totul orice moralitate şi pentru care oamenii sunt doar una din speciile de animale.
,,Caritatea publică” este pentru mulţi doar un mod de a-şi răsfăţa vanitatea, a dobândi popularitate, şi uneori pur şi simplu de a se hrăni din ,,troaca publică”.
,,Politica”, de asemenea, este doar un mijloc de a avansa, de a deveni faimos, de a ,,face carieră” pentru sine. ,,Slujirea patriei”, ,,slujirea binelui aproapelui” şi ,,jertfa” – toate acestea sunt acum doar cuvinte frumoase, necesare pentru propagandă, dar care practic nu exprimă nimic. Funcţiile înalte şi poziţiile guvernamentele sunt văzute de mulţi numai ca moduri uşoare pentru câştig material.
Există desigur excepţii fericite, dar acestea sunt tot mai puţine.
Îndeosebi, politica noastră rusă, care a fost întotdeauna strâns legată de credinţa în Dumnezeu, de Biserica lui Hristos, de Ortodoxia noastră tradiţională. La urma urmei, nu a mai rămas nimic din Ortodoxia tradiţională nu numai în patria mamă, unde domneşte puterea atee, dar nici în exil, unde cuvântările despre Ortodoxie, chiar dacă sunt încă rostite, sunt doar nişte cuvinte frumoase, care nu obligă pe nimeni la nimic !
Unii vor să facă din Rusia o ţară interconfesională cu o separare totală a Bisericii de stat, iar alţii s-au încredinţat de absurditatea că ,,Biserica trebuie să fie o slujitoare a monarhiei” şi chiar cântă vechiul nostru imn cu cuvintele ,,Ţarul ortodocşilor”, dar ei şi-l închipuie pe viitorul ţar ca pe o fiinţă neconfesională pentru care toate confesiunile au aceeaşi valoare fie ortodoxie, latinism, protestantism, iudaism, islamism, păgânism sau ateism.
Nu este aceasta pură nebunie ? Nu mai degrabă politicienii, care sunt într-o frenezie explozivă, ar vrea să cufunde nefericita noastră patrie într-un alt dezastru ?
Nu pot înţelege ei că dacă noi suntem creştini, mai mult, ortodocşi, atunci în politica noastră, de asemenea, moralitatea creştină trebuie să stea mai presus de orice altceva – sau altfel, fără o astfel de politică morală, va exista doar un joc necinstit care satisface patimile egoiste ale cuiva, şi nimic mai mult ?
Şi citiţi articolele din aşa-numita ,,presă rusă liberă” de astăzi pe subiecte politice, este ca şi cum te-ai cufunda pentru câteva clipe în atmosfera unei case de nebuni: nebunie totală ! Orice imoralitate este cu putinţă, minciuni şi insinuări, cea mai josnică calomnie pozează cu neruşinare în adevăr. Şi poporul rus devine spălat pe creier de această urâciune, această otravă duhovnicească le otrăveşte sufletele, şi ei încep să înnebunească tot mai mult. După câte se pare, cineva şi-a luat o sarcină specială de a produce această otravă şi otrăveşte sufletele nefericitului popor rus prins în mrejele celui rău !
Viitorul este înfiorător, deoarece dacă lucrurile merg înainte aşa, este fără speranţă. Ce bine putem aştepta noi dacă, în loc să fim călăuziţi de sfinţii care au strălucit în pământul rus, noi vom fi călăuziţi de scrierile unor astfel de duşmani făţişi şi ascunşi ai sfintei noastre credinţe şi patrii mamă – Sfânta Rusia – care scuipă viclean pe şi atacă vechile noastre altare ?
Dar cel mai rău lucru este, desigur, ceea ce se petrece în viaţa religioasă şi bisericească a oamenilor moderni. În primul rând, noi vedem o apostazie în masă – o îndepărtare firească pe Hristos – şi totodată o cruciadă maliţioasă împotriva creştinismului, şi nu numai în patria noastră, unde au înfiinţat ,,Uniunea Ateilor Militanţi” şi au creat aşa-numitul ,,Front Anti-Dumnezeiesc”, ci şi pretutindeni în restul lumii. În Rusia astăzi, ca în primele secole ale creştinismului, persecuţiile sunt reînviate: valuri abundente de sânge mucenicesc au curs pentru Hristos, mânăstiri şi biserici au fost distruse şi pângărite, tot felul de vestigii istorice au fost batjocorite cu neruşinare, credinţa în Dumnezeu şi în Hristosul Său a fost eradicată prin toate mijloacele din inimile oamenilor. Dar noi vedem de fapt exact acelaşi lucru în pretinsul Apus ,,liber” – dar nu într-o formă atât de teribilă, ci în forme mai blânde, cel puţin, fără vărsare de sânge şi tortură fizică şi suferinţă. Cu toate acestea, este aceeaşi răutate faţă de Hristos, intransigenţă şi persecuţie a tuturor celor care Îi rămân credincioşi fără teamă, tuturor credincioşilor sinceri şi a celor care caută să trăiască prin credinţă. Fiindcă acum nu există pe pământ loc pentru astfel de oameni. În cel mai bun caz, creştinii sunt toleraţi şi le este dată doar opţiunea unei existenţe de extremă opresiune, privaţiuni, restricţii, o existenţă plină de suferinţă, cu tot felul de greutăţi.
În schimb, închinarea făţişă şi ascunsă a lui satan înfloreşte, chiar înainte de recunoaşterea oficială, politicienii susţin templele lui satan şi pe slujitorii lui satan, adeseori în închinare făţişă a lui satan, şi ei chiar o promovează prin presă şi toate mijloacele tehnologiei moderne. Există o pregătire intensă pentru unificarea tuturor religiilor şi tuturor naţiunilor şi guvernelor mondiale, desigur, cu scopul ca toată această globalizare [asociere mondială] să se îndrepte către duşmanul lui Hristos – antihrist – despre care există multe predicţii lăsate nouă de Părinţii străvechi ai Bisericii. Toată politica mondială modernă conduce în mod precis către antihrist; [acest lucru] nu este remarcat de cei orbi din punct de vedere spiritual, şi este tăgăduit de cei care ei înşişi sunt implicaţi în această lucrare, cu voie sau fără voie, conştient sau inconştient, trăind de pe o zi pe alta, şi închizând ochii la consecinţele participării lor la lucrarea satanei. Cel mai rău lucru, desigur, este că viaţa bisericească a ,,creştinilor” moderni nu rămâne în urma acestei epidemii generale de nebunie – goana către antihrist; nebunia se ascunde în spatele a tot soiul de lozinci pseudo-creştine făţarnice. Aici noi vedem adeseori un tablou înfiorător, care nu are nimic de-a face cu adevăratul creştinism, cu a sluji lui Dumnezeu şi Bisericii lui Hristos. O aparenţă înşelătoare – fără conţinut. Şi aici în primul rând se află câştigul personal, lăcomia, vanitatea, ambiţia şi pofta de putere şi slava deşartă – care nu place lui Dumnezeu sub nici un chip, ci [aici se află] mai degrabă propriile patimi sub masca ipocrită a religiozităţii.
Noi nu vom vorbi nici măcar despre un astfel de fenomen fără precedent în istorie, ateismul militant ca slujirea Bisericii în persoana celor mai înalţi ierarhi ai săi, care în esenţă nu este decât un fel de auto-distrugere nebună. Nu vom insista asupra tuturor faptelor cât se poate de binecunoscute indicând mulţi episcopi care aparţin organizaţiilor anti-creştine secrete concentrate pe scopul de a distruge creştinismul şi a înfăptui înscăunarea neîntârziată a duşmanului întregii omeniri şi duşmanului lui Hristos – antihrist.
Chiar dacă toate acestea se petrec, şi nu pe deplin, lipseşte cel mai necesar lucru: o poziţie fermă în adevărata credinţă şi mărturisire creştină, atât de importantă mai ales în aceste zile de apostazie crescândă de la Dumnezeu. Nu există sinceritate, onestitate, ideologie strictă şi principii, nimeni nu este gata pentru jertfă de sine, şi în loc de toate acestea – doar căutarea de cariere care să sporească beneficiile materiale personale, viclenie, iezuitism, făţărnicie – toate cu singurul scop de a obţine cât mai mult posibil din toate felurile de bunuri pământeşti, prosperitate şi mulţumire aici pe pământ, cu o nepăsare totală faţă de viaţa de apoi, răsplată şi viaţa veşnică care ne aşteaptă pe toţi.
Iată cum este zugrăvit tabloul sumbru al crizei duhovniceşti moderne din Biserică de către unul din luminătorii Bisericii noastre ruse la sfârşitul secolului XIX, remarcând încă de atunci secătuirea tot mai mare a vieţii duhovniceşti autentice în însuşi sânul Bisericii noastre Ortodoxe:
,,În păstorii mai înalţi ai Bisericii rămâne o înţelegere slabă, întunecată, confuză, greşită a literei, care omoară viaţa duhovnicească a comunităţii creştine, care distruge creştinismul, care este faptă, şi nu literă. Este greu să vezi cui i-au fost încredinţate oile lui Hristos, cine se îngrijeşte de călăuzirea şi mântuirea lor”.
Dacă aşa era atunci, de câte ori mai rău este acum ! Într-adevăr. Puţini oameni se gândesc sau se îngrijesc de viaţa duhovnicească. Totul se rezumă doar la decorul exterior, mai mult sau mai puţin decent şi adecvat, şi adeseori chiar acesta lipseşte din cauza lipsei totale de principii şi idealuri – combinată cu slujirea făţişă a propriilor patimi, care se manifestă în faţa tuturor şi este văzută de cei care nu şi-au pierdut încă nevinovăţia. Acest lucru poate fi foarte dureros pentru cei care nu şi-au pierdut încă sensibilitatea conştiinţei lor.
Nu este de mirare că mulţi din vremurile noastre, neavând în fond călăuzire duhovnicească şi văzând doar ispitirile şi exemplele rele, se îndepărtează de Biserică şi chiar îşi pierd credinţa în Dumnezeu.
Şi nu sunt toate acestea o nebunie reală ?
Încearcă doar să vorbeşti hotărât şi deschis despre aceasta, şi brusc, toţi se vor repezi cu violenţă asupra ta şi vor începe să vorbească cu tine în duhul profeţiei antice de mai sus.
,,Eşti nebun, pentru că nu eşti ca noi !”
Iată în ce vremuri cu adevărat teribile trăim !
Lumea este într-adevăr nebună, şi ei nici măcar nu remarcă, nici nu vor remarca !
Ce trebuie să facem ?
Singurul lucru pe care-l putem face într-o astfel de situaţie este să ne rugăm din toată inima lui Dumnezeu să ne ţină neclintită credinţa şi să ţină credinţa celor apropiaţi nouă şi să ne dea răbdare în mijlocul acestei epidemii aproape universale deja de nebunie, care ajunge uneori la demenţă violentă, amintindu-ne chemarea semnificativă care a ajuns până la noi din vremuri imemoriale:
,,Mântuind, mântuieşte-te !”
Traducere: Catacombele Ortodoxiei
