Istoria Bisericeasca Universala (LX)

Published · Updated

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

şi

STATISTICA BISERICEASCĂ

 

de

Eusebiu Popovici

Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi

 

Capitolul III

Romano-catolicismul de la 1517-1789

 

§. 181. Cum se întări din nou romano-catolicismul

A. Sinodul din Trident

B. Papi dispuşi pentru reformă

C. Bărbaţi mari ai Bisericii dintre episcopi şi preoţi

 

§. 181. Cum se întări din nou romano-catolicismul

D. Ordine nouă

Ordinele mai vechi, dintre care unele înainte de Reformaţie pe timpul ei decăzuse şi contra lor sinodul din Trident a luat măsuri de îndreptare, ieşea că acum din o parte din ele se formară ramificări aşa-numite ,,reformate”, ce erau mai riguroase şi mai zeloase; două dintr-acelea chiar au fost suprimate din cauză că degenerase şi anume în 1571 ordinul humiliaţilor şi în 1668 ordinul iesuaţilor. Pe lângă acele ordine vechi, au lucrat mult spre a întări catolicismul numeroase ordine nouă, mai precis ordine, dintre care unele erau regulare, adică ordine proprii de monahi şi de maici cu juruinţe solemne şi perpetue, iară altele, congregaţii în sens mai vechi al cuvântului, adică înfrăţiri de mai multe mânăstiri ale unui ordin în fiinţă, spre o acţiune specială mai superioară sau înfrăţiri de mai multe capitule de canonici regulari spre a observa acelaşi mod de viaţă canonică, în sfârşit altele erau congregaţii în sens mai nou al cuvântului, adică asociaţii de preoţi de mir, de bărbaţi sau de femei dintre mireni, cu juruinţă simplă şi uneori nici chiar pe viaţă, aşadar ordine improprii sau cuasi-regulare de monahi şi de maici.

O parte din aceste ordine şi-au atins scopul lor de regenerare chiar numai prin o disciplină monastică riguroasă, ridicând astfel moralul şi consideraţia monahismului, prin urmare şi a catolicismului în genere, apoi şi mai mult încă, prin aplicaţia lor la studiu, la educaţia clerului, la păstoria creştinilor, şi la misiune, bineînţeles nu numai la misiune între heterodocşi, ci şi spre a întări pe cei de o credinţă, a educa junimea, a îngriji bolnavi şi săraci şi chiar a combate direct protestantismul, precum şi tot ce nu era romano-catolic în grai şi în scris, în Biserică şi în stat, în şcoală şi în familie, în ştiinţă, artă şi viaţă.

Ordinele şi congregaţiile nouă, sau ramificările nouă din ordine mai vechi din secolele XVI, XVII şi XVIII cele mai importante sunt în şir cronologic următoarele: teatinii, ordin înfiinţat în 1524, capucinii în 1528, barnabiţii în 1530 şi în legătura cu el angelicele, ordin de maici, înfiinţat în 1534; somascii, ordin ce datează din 1532; ursulinele, a căror activitate începu 1537; iezuiţii, ordin înfiinţat în 1534 iară definitiv în 1539 şi confirmat în 1540; fraţii de caritate, ordin înfiinţat în 1540; oratoriul sau oratorianii, congregaţie romană de preoţi, înfiinţată 1548, mai complet 1564; franciscanii desculţi, ordin fundat 1550 şi carmeliţii desculţi, ordin de monahi şi de maici, înfiinţat 1562, oblaţii, congregaţie de preoţi 1578; piariştii, ordin înfiinţat 1597; salesienele, ordin de maici înfiinţat în 1610; oratoriul francez, format în 1611; maurinii, congregaţie din ordinul benedictin, înfiinţată 1618; surorile de caritate, ordin de maici, care suie începuturile sale tot în 1618, dar complet el fu înfiinţat în 1633; lazariştii sau preoţii misionari, ordin înfiinţat în 1624-1627; Saint Sulpice sau părinţii de la Saint Sulpice, congregaţie din 1642; ordinul trappiştilor, înfiinţat 1662-1664; doamnele bunului Păstor, congregaţie din anul 1678; ordinul fraţilor şcoalei creştine de la 1680-1684; fetele engleze, ordin înfiinţat încă de la 1609, dar confirmat abia în 1703; părinţii Sfântului Spirit, congregaţie de preoţi din 1707; pasioniştii, ordin înfiinţat pe la 1725; redemptoriştii sau liguorienii, ordin înfiinţat în 1632.

Dintre toate aceste ordine cel mai însemnat fu fără îndoială ordinul iezuiţilor; de aceea vom expune aici succint şi pe cât posibil în ordine cronologică, întâi datele cele mai esenţiale despre celelalte ordine şi congregaţii şi apoi vom trata ceva mai pe larg despre ordinul iezuiţilor.

 

  1. Teatinii sau caietanii. Acest ordin fu înfiinţat în 1524 la Roma de Caietan († 1547), preot din Thiena sau Tiena şi de Petru Carafa (mai târziu Paul IV, papă 1555-1559), când era episcop de Theate sau Chieti, oraş în regatul Neapol. Ordinul avea de scop a forma preoţi exemplari şi deveni o şcoală pentru clerul superior, producând mulţi ecleziastici însemnaţi şi erudiţi.
  2. Capucinii (ordo Capucinorum). Acest ordin fu înfiinţat în 1528 de Matei Bassi, minorit adică franciscan riguros. La început el a fost o ramificare a ordinului franciscan, voind a reveni la disciplina originală a acestui ordin şi introducând în portul său barba, sandalii şi gluga, fiindcă şi Francisc se zice că le-a purtat, iară de la 1679 fu ordin independent. Capucinii neglijau ştiinţa şi predicau în mod aspru şi popular fără a alege mijloacele elocvenţei lor; de aceea predici aspre ce nu sunt destinate pentru un public cult se cheamă predici de capucin, sau capucinade.
  3. Barnabiţii. Acest ordin înfiinţat în 1530 la Milan, are numele său de la Biserica Sfântul Varnava din Milan; el se mai numea şi ordinul Sfântul Paul sau al paulanilor sau şi al paulinilor (în Germania s-a numit astfel ordinul de minimi, sau de cei mai riguroşi franciscani), înfiinţat în 1438 de Francisc de Paula în Calabria. Ordinul avea de scop a exercita pe o scară cât se poate mai întinsă păstoria sufletească, luând de exemplu pe Sfântul Apostol Pavel şi pe Varnava, colaboratorul său. În 1534 s-au alipit de acest ordin angelicile (sorores angelicae), ordin de maici, numit aşa fiindcă fiecare maică din acest ordin pe lângă numele ei poartă şi supranumele Angelica, spre a-şi aminti că trebuie să rămână totdeauna curată ca îngerii. Angelicile ajutau pe barnabiţi în slujba lor pastorală pentru femei.
  4. Somascii, ordin numit aşa de la orăşelul Somasco, situat între Bergamo şi Milan, unde fu înfiinţat în 1532. El avea de scop a educa pe orfani; a fost întemeiat de preotul Ieronim Aemiliani şi se numea şi ,,ordin al Sfântului Majolus” de la Biserica Sfântul Majolus din Pavia, ce era a acestui ordin.
  5. Ursulinele. Acest ordin fu înfiinţat în 1537 de Angela Merici, o fecioară din Brescia, care-l consfinţi Sfintei Ursula (după legendele religioase aceasta a fost o fecioară, fiică de rege din Britannia, pelerină şi martiră, fiind căpetenia unei cete de 11.000 fecioare; pe când se întorcea toate din un pelerinaj de la Roma spre Britannia patria lor se zice că aproape de Colonia au fost măcelărite de huni). Ursulinele aveau a instrui junimea şi a căuta bolnavi.
  6. Fraţii de caritate sau ospitaliţii. Acest ordin fu înfiinţat în 1540 de Ioan ,,de Deo” († 1550), portughez pios din Granada şi avea de scop a căuta bolnavi.
  7. Oratoriul, congregaţie de preoţi, zisă şi a Sfintei Treimi, avea a îngriji bolnavi, a practica asceza, a cultiva muzica religioasă şi studiul. Această congregaţie s-a înfiinţat în 1638 la Roma de Filip Neri, mai târziu preot (1551) şi după moarte (1595) pus între sfinţi. Ea fu organizată complet în 1544 şi se numi ,,Oratorium”, fiindcă membrii ei se întruneau obişnuit în sala de rugăciune ,,Oratorium” a spitalului; acolo se rugau, intonau cântece bisericeşti şi se îndeletniceau cu lecturi religioase. La ei s-au format mai mulţi teologi erudiţi. Lui Neri şi oratoriului său datoreşte existenţa ei muzica bisericească de azi cu colorit dramatic, numită ea însăşi ,,oratorium”.
  8. Carmeliţii desculţi, ordin de monahi şi de maici. De la 1550 s-a format în ordinul franciscan o filială mai riguroasă, franciscanii desculţi; după exemplul acesteia la 1562 s-a format şi în ordinul carmelit, ca filiale mai riguroase, carmeliţii desculţi şi carmelitele desculţe. Aceste filiale au fost organizate de Tereza, o maică din Spania, ascetă şi mistică celebră († 1582) şi de Ioan de Cruce, colegul ei de ascetism.
  9. Oblatii (oblati)[1] Sfântului Ambrosiu. Aceştia sunt o congregaţie de preoţi de mir, înfiinţată în 1578 la Milan de Carol Borromeo, celebrul episcop local, pentru cultura clerului şi edificarea religioasă a poporului.
  10. Piariştii sau părinţi de şcoale pioase (Piarum scholarum patres). Acest ordin fu înfiinţat în 1597 la Roma de Iosif Calasanza Spaniol († 1648) cu scop de a instrui tinerimea.
  11. Salesienele. În 1610 Francisc de Sales († 1632), celebrul episcop al Genevei şi unul din bărbaţii mari ai Bisericii de atunci, a înfiinţat acest ordin francez de maici similar cu ursulinele. El se mai numea şi ,,Vizitatoarele” sau ordinul vizitei ce Sfânta Fecioară făcu Elisavetei. Salesienele sau vizitatoarele aveau a instrui junimea şi a îngriji de săraci şi de bolnavi.
  12. Oratoriul din Paris, Această congregaţie franceză fu înfiinţată în 1611 de Petru de Berulle, mai târziu cardinal († 1629). Ea covârşi congregaţia oratoriului din Roma prin faima erudiţiunii sale.
  13. Maurinii. Curând după oratoriul din Paris s-a înfiinţat în 1618 cu acelaşi scop, între benedictinii din Francia, congregaţia maurinilor, aşa numită de la Sfântul Maur, ucenic al Sfântului Benedict. Această congregaţie şi-a propus de la 1648 a cultiva şi propaga studiul teologiei şi în secolele XVII şi XVIII ea avu în sânul ei bărbaţi foarte erudiţi, aşa pe Mabillon († 1707), diplomatist adică cunoscător de documente vechi, pe Montfaucon († 1741), paleograf, adică cetitor de manuscripte vechi, pe Ruinart († 1709), cercetător de actele martirilor sau de vieţile sfinţilor şi în particular mulţi bărbaţi cu cunoştinţe adânci despre Sfinţii Părinţi şi editori critici ai operelor lor.
  14. Surorile de caritate. Tot în 1618 Vincenţiu de Paul († 1660), preot şi bărbat celebru al Bisericii franceze, înfiinţă acest ordin de maici, ce fu organizat durabil în 1633. El se mai numi şi ordinul ,,vincenţienelor” după numele fundatorului, precum şi ordinul ,,Surorilor cenuşii” de la culoarea portului lor. Acest ordin avea a îngriji bolnavii ca şi elisavetinele din Germania, înfiinţate în secolul XIV, dar în comparaţie cu acelea surorile de caritate sunt mult mai celebre. O nouă ramificare a lor numită surorile Sfântului  Carol Borromeo sau borromeenele de la Carol Borromeo episcop de Milan († 1587), s-au înfiinţat în 1652 la Nancy.
  1. Lazariştii. În 1624-1627 Vincenţiu de Paul înfiinţă şi un ordin de monahi, ce se numi Congregaţia preoţilor misionari sau a lazariştilor, fiindcă membrii ordinului se asociară spre a lucra ca misionari pentru întărirea poporului în religie şi morală, iar colegiul sau institutul Sfântul Lazăr din Paris era leagănul ordinului, cea dintâi casă a lui. Cu acelaşi scop a înfiinţat apoi în Francia preotul Eudes 1643-1644 congregaţia ,,eudiştilor”. Ambele ordine sunt dintre cele ce stau în afinitate cu ordinul iezuiţilor.
  2. Sulpicienii. În Paris de la 1642 s-a devotat educaţiunii clerului congregaţia de preoţi de mir ai Sfântului Sulpice, numiţi aşa de la biserica lângă care aveau seminarul lor. Ei sunt activi astăzi, mai cu seamă în America de Nord.
  3. Trappiştii. Acest ordin al trappiştilor sau ordinul cisterţienilor reformaţi, cum se numeşte el de la 1892, ca ramificarea cea mai riguroasă a ordinului cisterţienilor, s-a înfiinţat în 1662-1664, după ce încă în 1577 se înfiinţase la Feuillans (Fulii sau Folii latineşte) în Francia congregaţia feuillanţilor sau fulienzilor, ca filială foarte riguroasă a cisterţienilor. Bouthillier de Rance († 1695), canonic de bun neam şi avut, care dusese mai înainte o viaţă foarte lumească, fu cuprins subit de mustrări de cuget şi fundă în la Trappe, mânăstire de cisterţieni nedisciplinaţi din Normandia, acest ordin cel mai riguros dintre toate. El obliga pe membrii ordinului la muncă din greu, cu deosebire la munca pământului precum şi la post şi tăcere neîntreruptă, dar le interzisese de a se ocupa cu ştiinţa, ca un ceva incompatibil cu adevăratul monahism. Ordinul trappist din cauza rigoarei sale extreme este puţin răspândit[2].
  4. Doamnele bunului păstor. Această congregaţie fundată la Paris în 1678 de Maria de Combe, văduvă la vârsta de 22 ani, avea de scop a îndrepta fetele căzute şi a apăra pe cele a căror moralitate era în pericol. Acelaşi scop îl urmăreau încă mai dinainte ,,Surorile de refugiu”, o congregaţie formată în 1644 de preotul Eudes mai sus numit. Ambele aceste congregaţii la 1835 s-au unit în una singură cu numele celei dintâi; ea are o superioară generală în Anvers.
  5. Fraţii de şcoale creştine. Acest ordin numit şi Fraţii ignoranţi sau ignorantini, adică fraţi de neştiinţă, fu înfiinţat în 1680-1684 în Francia de Ioan Baptist de la Salle. Ordinul avea a instrui pe elevii şcoalelor primare în spiritul romano-catolic. Membrii săi de asemenea se abţineau de la studii superioare, chiar de la studiul teologiei, de aceea se numeau ei singuri fraţi de neştiinţă sau fraţi fără ştiinţă.
  6. Fetele engleze. Acest ordin fu înfiinţat încă din 1609 de Maria Ward († 1645), o fată engleză catolică, care fugi din Anglia, patria ei protestantă riguroasă, în Francia. Ordinul s-a numit câtva timp şi al iezuitinelor, însă în 1631 fu suprimat din cauza cerbiciei sale; chiar după ce se organiză din nou el fu mult timp urmărit şi abia în 1703 fu aprobat. Ordinul se răspândi din Francia în Germania şi Italia şi se aplică la instrucţia junimii. Membrii săi făceau juruinţă numai pentru un scurt timp, după trecerea căruia se puteau retrage şi căsători.
  7. Preoţii sau Părinţii Sfântului Spirit. Acest ordin fu înfiinţat în 1701-1706 la Paris de Desplaces, preot, având de la 1703 şi un seminar de misionari ai Sfântului Spirit; în urmă însă ordinul s-a răspândit şi în Germania şi în alte ţări ale Europei şi este privit ca stând în afinitate cu ordinul iezuiţilor. El s-a aplicat mai întâi a converti pe negrii din Africa; în 1848 fu reorganizat. Membrii lui sunt cunoscuţi şi sub numele de Părinţii negri.
  8. Pasioniştii. Acest ordin fu înfiinţat în regatul Neapole pe la 1725 de preotul Paul a Cruce (Paollo dalle croce † 1775); scopul lui era a mişca inimile prin amintiri despre patimile Domnului şi astfel a deştepta între membrii săi şi în alţi creştini simţ creştinesc şi pocăinţă. Tema cea mai de predilecţie a predicilor acestui ordin este cea despre patimile Domnului.
  9. Redemptoriştii sau liguorienii. Acest ordin s-a înfiinţat în 1732 în Italia de sud. El are de fundator pe Alfonso Maria de Liguori, preot de mir de mare consideraţie în Biserica Romană şi ca teolog moralist şi autor de scrieri edificatoare, mai târziu (1762) episcop de Santa Agata de Goti (între Capua şi Benevent). Acest ordin se numi redemptorişti, fiindcă era consfinţit Răscumpărătorului (Redemptor), spre a-i urma cu zel. Scopul său era a instrui tinerimea şi a practica păstoria sufletească în păturile de jos ale poporului. Liguori a condus singur ordinul său 55 ani şi muri în 1787; la 1839 fu pus între sfinţi, iară la 1873 proclamat ,,Doctor ecclesiae”, ,,Învăţător al Bisericii”. Atât el cât şi ordinul său sta în relaţie amicală cu ordinul iezuiţilor. De la 1785 a răspândit ordinul ligurienilor în Germania, mai ales în ţările Austriei, Climent Maria Hoffbauer, un preot austriac († 1820), ,,Apostolul Vienei”, care de asemenea în 1888 fu proclamat ,,fericit” şi în 1909 pus între sfinţi.

 

În episodul următor

§. 181. Cum se întări din nou romano-catolicismul

D. Ordine nouă [partea a doua]

 

[1] Oblati, oblatae s-au numit în genere şi alte congregaţii mai vechi şi mai nouă de bărbaţi şi femei.

[2] N.tr.: O descriere cu ilustraţiuni despre acest ordin dă Revue Encyclopedique Paris 1895, anume în partea ei intitulată La Revue p. 348-353.

Tags:

Din aceeasi categorie...