Istoria Bisericii. Perioada celor sapte Sinoade Ecumenice (VI)

ISTORIA BISERICII (VI)
PERIOADA CELOR ŞAPTE SINOADE ECUMENICE

Episodul anterior

de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
până în zilele noastre

alcătuită
după documente originale şi autentice

de
Vladimir Guettee
doctor în teologia Bisericii Ortodoxe Ruse

Volumul IV
Cartea a X-a

Anii 407–431

2

Starea imperiului în Răsărit şi Apus – Ultimii ani ai lui Onorie – Teodosie al II-lea, succesor al lui Arcadie – Educaţia lui Teodosie al II-lea sub regenţa surorii sale, Pulcheria – Episcopii de Constantinopol: Atic, Sisinie, Nestorie – Erorile acestuia din urmă – Chiril al Alexandriei şi Nestorie – Scrisoarea lui Nestorie către episcopul Romei, Celestin – Chiril scrie împăratului şi surorilor sale – Scrisoarea sa către episcopul Romei – Nestorie şi Ioan al Antiohiei – Cele 12 anateme ale lui Chiril – Convocarea Sinodului de la Efes, al III-lea Ecumenic – Istoria şi actele Sinodului

Anii 408-431

 

Partea a V-a

Deci, se cunoştea foarte bine sistemul lui Nestorie la Roma, atunci când Celestin a convocat acolo un sinod.

Posedăm un extras dintr-un cuvânt pe care Celestin l-a rostit la sinod. El s-a exprimat astfel[1]:

„Eu îmi amintesc că Ambrozie, de sfântă pomenire, făcea astfel să cânte tot poporul în ziua naşterii Domnului nostru Iisus Hristos: ‘Vino, mântuitor al popoarelor; arată-ne nouă naşterea dintr-o fecioară; ca lumea întreagă să admire [naşterea], că astfel trebuia să Se nască un Dumnezeu !’

A spus el că un om trebuia să se nască ? Ambrozie este în acord cu ceea ce ne scrie fratele nostru Chiril în legătură cu titlul de mamă a lui Dumnezeu care aparţine Mariei. Fecioara, prin naşterea sa, ne-a dat un Dumnezeu, prin puterea Celui care este Atotputernic.

Ilarie, om cu un geniu pătrunzător, scriind împăratului Constantin despre întruparea Domnului, spune: ‘Fiul lui Dumnezeu făcut om este Dumnezeu … Fiul omului a devenit Fiul lui Dumnezeu. Măreţia Domnului a împodobit micimea chipului de rob …’

Damas, predecesorul nostru, a spus de asemenea în scrisoarea sa către Paulin, episcopul Bisericii Antiohiei:

‘Noi anatematisim pe cei care învaţă că există doi fii în Domnul … şi nu un acelaşi Fiu al lui Dumnezeu, care este născut din Fecioară’”.

Nu avem alte detalii despre sinodul care a avut loc la Roma pentru a examina dogma lui Nestorie. După acest sinod, Celestin a făcut cunoscute deciziile sale în epistolele pe care el le-a adresat lui Chiril al Alexandriei, Ioan al Antiohiei, Rufus de Thessaloniki, Iuvenalie al Ierusalimului şi Flavian de Philippi.

El i-a scris în acelaşi timp lui Nestorie şi Bisericii Constantinopolului.

Iată epistola sa către Chiril:

„Celestin, preaiubitului său frate Chiril[2].

Fiul nostru, diaconul Posidonie ne-a înmânat scrisorile pe care sfinţia voastră ni le-aţi trimis; ele ne-au pricinuit multă bucurie şi multă întristare. Gândindu-ne la propovăduirile perfide ale celui care caută să tulbure Biserica Constantinopolului, noi căutăm mijloacele de a veni în ajutorul unui popor care are nevoie să fie susţinut în credinţa sa. Dar, aruncând ochii asupra scrierilor pe care frăţia voastră ni le-aţi trimis, noi am găsit mijlocul de a remedia ciuma erorii; acest mijloc este apa izvorului curat care curge din cuvintele dragostei voastre, şi poate trage lămâia care tulbură râul credinţei; după cuvintele voastre, fiecare poate şti care este credinţa care trebuie acceptată”.

Celestin îl felicită pe Chiril că a urmat tradiţiile Bisericii în apărarea adevăratei dogme, şi chiar şi-a întrecut predecesorii în împlinirea datoriilor unui bun păstor; că a dezvăluit artificiile cu ajutorul cărora un mercenar căuta să rupă oile care i-au fost încredinţate; şi că a combătut într-o manieră atât de categorică încât lui nu i-a rămas decât să-şi recunoască erorile. Dar, cum el se încăpăţâna [în acestea], trebuiau gândite mijloacele de a-l scoate din abisul în care s-a aruncat:

„Dacă Hristos Dumnezeul nostru ne-a învăţat că trebuie să alergăm după oaia rătăcită până când vom putea s-o aducem din nou pe umerii noştri, cu cât mai mult noi trebuie să alergăm după un păstor care, uitând titlul şi datoria sa, se transformă în lup pentru a-i pierde pe cei pe care trebuie să-i păzească ? Noi trebuie să-l izgonim din ţarcul oilor dacă nu putem să-l îndreptăm. Să-i lăsăm nădejdea iertării, căci noi dorim mai mult ca el să se convertească şi să trăiască, decât ca el să piardă viaţa celor care i-au fost încredinţaţi. Dacă el se încăpăţânează, să i se dea o sentinţă făţişă şi oficială, căci este necesar să suprimăm un rău care poate corupe, nu numai un membru, ci întregul trup al unei Biserici. Ce va face cu adepţii săi cel care se crede singurul înţelept şi se separă de simplitatea noastră ? În ce ne priveşte, să fim în comuniune cu cei pe care el i-a excomunicat deoarece i s-au împotrivit, şi ca el însuşi să ştie că nu poate fi în comuniune cu noi dacă persistă să meargă pe un drum al perversităţii, opus dogmei apostolice.

Autoritatea scaunului nostru este cu voi; voi puteţi acţiona pentru noi pentru a pune în execuţie această sentinţă: că într-un interval de 10 zile, începând de la aducerea la cunoştinţă a acestei decizii, el va trebui să retracteze în scris erorile sale şi să mărturisească, în ce priveşte naşterea lui Hristos Dumnezeul nostru, credinţa pe care o menţine Biserica romană, Biserica sfinţiei voastre şi evlavia universală. Dacă nu acţionează astfel, sfinţia voastră veţi avea grijă ca Biserica Constantinopolului să ştie că el este separat de noi la modul absolut, din moment ce a refuzat nu numai să se vindece el însuşi, ci a căutat să-i corupă pe cei care i-au fost încredinţaţi.

Noi am scris în acelaşi sens sfinţilor noştri fraţi şi co-episcopi Ioan, Rufus, Iuvenalie şi Flavian, pentru ca ei să ştie, în legătură cu Nestorie, judecata noastră, sau mai curând cea a Hristosului nostru[3]”.

Scrisoarea adresată acestor episcopi era identică. Noi vom remarca în aceasta următoarele[4]:

„Noi ne-am dori ca, aşa cum nu există în Dumnezeu decât o esenţă, să nu existe între toţi oamenii decât un adevăr, obiect al unei credinţe curate. Totuşi, noi nu suntem întristaţi peste măsură dacă câţiva se separă de turma Domnului şi se ascund în întuneric împreună cu câţiva adepţi pentru a-i învăţa erorile lor. Dar dacă, în Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, un conducător abuzează de rangul său preoţesc pentru a trage în afara cărării adevărului poporul lui Hristos, şi acela într-un oraş foarte însemnat, către care aleargă din toate părţile datorită maiestăţii împărăteşti care şi-a făcut reşedinţa acolo, atunci noi trebuie să ne mâhnim profund şi să avem o mai mare grijă pentru ca lupul să nu comită acolo prea multe ravagii. Deci noi am fost profund mişcaţi aflând că cel care pare să conducă Biserica din Constantinopol învaţă poporul său foarte evlavios erori perfide împotriva respectului datorat naşterii fecioreşti şi împotriva nădejdii în mântuirea noastră …

Noi am hotărât să ne separăm de comuniunea cu episcopul Nestorie până când el mărturiseşte deschis dogma pe care Bisericile Romei şi Alexandriei şi Biserica sobornicească universală au păstrat-o. În consecinţă, toţi cei pe care Nestorie sau adepţii săi i-au excomunicat după ce au învăţat noua lor dogmă, rămân în comuniune cu noi”.

Celestin şi-a încheiat scrisoarea făcând cunoscută decizia pe care el o încredinţase spre împlinire lui Chiril al Alexandriei: adică, dacă Nestorie nu retracta erorile sale în termen de 10 zile, el trebuia considerat ca separat de sinodul episcopilor[5].

Scriindu-i lui Nestorie, Celestin îl numeşte încă preaiubitul său frate[6].

El începe prin a răspunde la ceea ce a fost întrebat în legătură cu pelaghienii şi-i spune că aceşti sectanţi fuseseră condamnaţi de Răsărit, ca şi de Apus. În legătură cu aceasta, el aminteşte râvna lui Atic, pe care-l consideră un urmaş demn al lui Ioan Gură de Aur. El fusese totuşi un duşman al acestui mare episcop. Părea că ortodoxia sa îndepărtase pata originară a episcopatului său pe care adepţii lui Ioan Gură de Aur îl socotiseră întotdeauna ilegitim.

Celestin face de asemenea cel mai mare elogiu lui Sisinie care nu a ocupat decât pentru foarte puţină vreme scaunul Constantinopolului şi căruia Nestorie i-a fost succesor imediat. El îi aminteşte lui Nestorie sub ce auspicii fericite a fost ridicat pe scaunul episcopal al Constantinopolului, şi menţionează scrisorile pe care i le trimisese. El nu-i răspunde deoarece trebuia ca acestea să-i fie traduse în latină. În timp ce avea această grijă, au sosit la Roma scrisorile lui Chiril care-l acuzau de grave erori. El a citit în sfârşit scrisorile şi lucrările sale traduse în latină, şi el a găsit acolo aceleaşi erori pe care i le semnala Chiril.

El îl avertizează pe Nestorie că trebuie să evite noutăţile şi expresiile noi când este vorba de credinţă, că el nu trebuie să suprime nimic din vistierie şi nici să adauge nimic.

Este păcat că urmaşii lui Celestin nu au fost fideli acestei învăţături care a fost întotdeauna mărturisită de succesorii lui Nestorie, ca şi de predecesorii săi.

Celestin îl avertizează pe Nestorie că cele două scrisori ale lui Chiril sunt ca primele două avertismente canonice care i-au fost făcute; că scrisoarea sa către el este cel de-al treilea [avertisment] şi că, dacă el nu retractează erorile sale, trebuie să se considere ca separat de colegiul apostolic şi de comuniunea tuturor creştinilor[7].

El îl avertizează că i-a încredinţat lui Chiril grija de a acţiona în numele său şi al Bisericii romane, în acelaşi timp în care acţiona în numele Bisericii Alexandriei şi al Bisericii universale şi că dacă el nu retractează în scris în 10 zile de la notificarea care-i va fi făcută de episcopul Alexandriei, „el va trebui să se considere exclus din comuniunea cu Biserica sobornicească universală”.

Celestin a scris totodată clerului şi poporului Bisericii din Constantinopol[8], în acelaşi sens ca episcopilor şi lui Nestorie însuşi. El nu se adresează lor ca un superior, ci în virtutea râvnei pe care orice creştin trebuie să o aibă pentru mântuirea fraţilor săi. El face apel la exemplul Sfântului Pavel, care avea grija tuturor Bisericilor şi împărtăşea neputinţele tuturor.

Un papă modern nu ar fi apelat la exemplul lui Pavel, ci s-ar fi prevalat de pretinsa autoritate universală a lui Petru. Celestin ignora faptul că el moştenise o astfel de autoritate. „Chiar dacă noi suntem foarte îndepărtaţi, spune el Bisericii din Constantinopol, din momentul în care noi am cunoscut dogma perfidă care rupea mădularele noastre, noi am fost mişcaţi de o grijă părintească şi aprinşi de o râvnă fierbinte pentru voi. Într-adevăr, între Bisericile lui Dumnezeu care alcătuiesc unicul pat nupţial al lui Hristos, nu există distanţă, nu există nimic străin. Deci voi sunteţi ca măruntaiele noastre şi noi am fost mişcaţi pe bună dreptate gândind că credinţa voastră era în pericol din cauza celui care vă învaţă rău”.

După ce a expus erorile lui Nestorie, Celestin cere Bisericii din Constantinopol să reziste în faţa ereziei şi să-şi amintească dogma adevărată pe care au propovăduit-o înaintaşii păstorului rău, Ioan, Atic şi Sisinie, credincioşi învăţăţurii tradiţionale. Nestorie, propovăduind eroarea, trebuia tratat ca Pavel de Samosata, care ocupa scaunul Antiohiei, de unde venise Nestorie la Constantinopol. Pavel, propovăduind eroarea, fusese exclus din episcopat prin sentinţa unanimă a preoţilor soborniceşti[9]. Aceasta trebuia să i se întâmple şi episcopului Constantinopolului.

Celestin îndeamnă Biserica din Constantinopol să reziste cu curaj în faţa ereziei; el declară că cei excomunicaţi de Nestorie rămân în comuniunea sobornicească şi în special în cea a Bisericii romane, deoarece aceste sentinţe au fost nedrepte. El explică de ce i-a încredinţat lui Chiril sarcina de a-l reprezenta în toată această chestiune: ,,Cum intervenţia noastră în aceste circumstanţe era necesară, noi l-am însărcinat pe sfântul nostru frate şi co-episcop Chiril să ne reprezinte, din cauza distanţelor pe pământ şi mare care ne separă, şi de teama ca această distanţă să nu lase boala să se agraveze în timp”.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei, în colaborare. Notele care vor apărea ca fiind ale traducătorului (n.tr.) aparţin Catacombele Ortodoxiei. Înclinările sau sublinierile din text aparţin textului original. Citatele din Sfânta Scriptură sunt din ediţia sinodală din 1914.

 

[1] Celestin, Epist. ad Cyrill. Edit. D. Coustant. et inter. Epist. Cyrill. 12.

[2] Celestin, Epist. 11.

[3] Este aproape de prisos să spunem că istoricul privilegiat al papismului, domnul abate Darras, a abuzat de corespondenţa dintre Sfinţii Chiril şi Celestin. Cel dintâi, în scrisoarea sa, spunând că de multă vreme era obiceiul de a se discuta cu episcopul Romei chestiunile de credinţă, abatele Darras traduce: ,,Tradiţia străveche a Bisericilor mă obligă să mă raportez în această privinţă la sfinţia voastră”. Un obicei de intercomuniune este astfel transformat într-o obligaţie care rezultă dintr-o autoritate.

Celestin rugându-l pe Chiril să acţioneze împotriva lui Nestorie atât în numele Bisericii romane, cât şi în numele Bisericii Alexandriei, abatele Darras transformă astfel această rugăminte: ,,Iată de ce, uzând de autoritatea scaunului nostru, noi vă delegăm ca reprezentant al nostru pentru a face să se execute în sensul ei strict şi riguros următoarea sentinţă: dacă, în cele 10 zile care urmează notificării deciziei noastre apostolice, cel vinovat nu consimte deloc să se lepede de erorile sale şi să subscrie la o mărturisire conformă cu dogma Bisericii romane şi a sobornicităţii întregii”. Biserica Alexandriei, numită de papă, este trecută sub tăcere şi toate cuvintele subliniate nu se află în scrisoarea lui Celestin. Abatele Darras adaugă la excomunicarea cu care Nestorie era ameninţat, că el va fi depus din scaunul său. [Aceasta] este o adăugire făcută la scrisoare în virtutea unui contrasens comis în fraza în care Celestin spune că Biserica Constantinopolului va fi înştiinţată că Nestorie este separat de comuniunea apostolică.

Istoricul doct traduce această frază astfel: ,,Sfinţia voastră trebuia să aveţi grijă să-i daţi lui un succesor”. Iată fraza în limba greacă: ,,Sfinţia voastră va avea grijă ca această Biserică să ştie că Nestorie etc”.

Istoricul papist nu ezită, în nici o circumstanţă, să facă adăugiri la texte şi să comită contrasens în favoarea cauzei papale. Trebuie mărturisit că, în ce priveşte depunerea lui Nestorie, scriitorii apuseni au comis în general acelaşi contrasens ca abatele Darras.

[4] Celestin, Epist. 12.

[5] Aceste expresii nu înseamnă că Chiril, prin autoritatea episcopului Romei, trebuia să-i dea un succesor. După dreptul atunci în vigoare, Biserica singură putea să-şi aleagă episcopul, de comun acord cu episcopii provinciali; ceea ce a avut loc după condamnarea lui Nestorie.

[6] Celestin, Epist. 13.

[7] Acesta este adevăratul înţeles al sentinţei la care se expunea el. Prin perseverenţa sa în erezie, el nu mai era nici episcop, nici creştin. Nu era vorba de o judecată pronunţată în virtutea unei autorităţi superioare.

[8] Celestin, Epist. 14.

[9] Sacerdotum catholicorum sententia unita dejecit (§ 3). Acest fragment nu lasă nici o îndoială asupra înţelesului judecăţii care trebuia pronunţată împotriva lui Nestorie. Nici Celestin, nici Chiril nu-şi atribuie dreptul de a o lua în numele lor.