Istoria Bisericii. Perioada celor sapte Sinoade Ecumenice (VII)

ISTORIA BISERICII (VII)
PERIOADA CELOR ŞAPTE SINOADE ECUMENICE

Episodul anterior

de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
până în zilele noastre

alcătuită
după documente originale şi autentice

de
Vladimir Guettee
doctor în teologia Bisericii Ortodoxe Ruse

Volumul IV
Cartea a X-a

Anii 407–431

2

Starea imperiului în Răsărit şi Apus – Ultimii ani ai lui Onorie – Teodosie al II-lea, succesor al lui Arcadie – Educaţia lui Teodosie al II-lea sub regenţa surorii sale, Pulcheria – Episcopii de Constantinopol: Atic, Sisinie, Nestorie – Erorile acestuia din urmă – Chiril al Alexandriei şi Nestorie – Scrisoarea lui Nestorie către episcopul Romei, Celestin – Chiril scrie împăratului şi surorilor sale – Scrisoarea sa către episcopul Romei – Nestorie şi Ioan al Antiohiei – Cele 12 anateme ale lui Chiril – Convocarea Sinodului de la Efes, al III-lea Ecumenic – Istoria şi actele Sinodului

Anii 408-431

 

Partea a VI-a

Nestorie i-a răspuns lui Celestin[1]. În scrisoarea sa, el reduce chestiunea la interpretarea care trebuie dată cuvintelor mama lui Dumnezeu şi mama lui Hristos. Prima expresie putea să fie luată într-un sens bun, dar ea favoriza totuşi confundarea celor două firi în Hristos, pe când expresia mama lui Hristos nu era susceptibilă de nici o interpretare greşită.

Nestorie i-a scris lui Chiril în acelaşi sens şi i-a trimis totodată comentariile pe care i le-a comunicat şi lui Celestin. El recuză autoritatea episcopilor Romei şi Alexandriei şi face referire la sinodul ecumenic pe care el îl sfătuise pe împăratul Teodosie să-l convoace.

Sinodul devenea necesar. Într-adevăr, Chiril, acţionând în numele său şi al episcopului Romei, îl urmărea pe Nestorie cu stăruinţă. El a scris mai întâi celor mai influenţi episcopi, Ioan al Antiohiei, Acachie de Vereea, Iuvenalie al Ierusalimului şi lui Nestorie însuşi.

Lui Ioan al Antiohiei el îi spunea[2]:

,,Voi ştiţi că Sfânta Biserică din Constantinopol este tulburată ca urmare a propovăduirilor preacuviosului episcop Nestorie, şi că un mare număr dintre credincioşii distinşi nu mai participă la adunările religioase pe care le conduce el. Eu i-am scris pentru a-l ruga să revină la credinţa Sfinţilor Părinţi, dar el şi-a imaginat că ura mi-a dictat aceste sfaturi pe care doar dragostea mi le-a inspirat, şi el s-a adresat romanilor în speranţa de a-i aduce la cugetarea sa. Prin urmare, el a trimis domnului meu şi preaevlaviosului episcop al Romei Celestin o scrisoare şi predicile sale. Preaevlavioşii episcopi care s-au întrunit în marele oraş al romanilor au examinat aceste scrieri cu cea mai mare atenţie şi au găsit acolo erori periculoase. Pentru a face ca Nestorie, eu m-am adresat de asemenea romanilor şi le-am trimis documentele relaţiilor pe care le avusesem cu episcopul Constantinopolului. După examinarea tuturor acestor documente, membrii sinodului roman au considerat că nu mai era nici o îndoială în ce priveşte erorile lui Nestorie şi ei au dat sentinţa pe care v-am comunicat-o. Este necesar ca aceste hotărâri să fie admise de toţi cei care vor să fie în comuniune cu Apusul. Evlavia voastră va vedea ce este de făcut. Cât despre mine, eu sunt decis să accept hotărârea oamenilor care nu se lasă călăuziţi decât de dragostea lor pentru dogma sănătoasă şi pentru pacea Bisericilor”.

Acachie de Vereea, vechi duşman al lui Ioan Gură de Aur, avea influenţă în Răsărit datorită vârstei sale înaintate, precum şi a capacităţii sale. Chiril a crezut că trebuie să-i scrie pentru a-i expune tradiţia legată de titlul de mamă a lui Dumnezeu. Acachie i-a răspuns, în numele lui şi al lui Ioan al Antiohiei[3], pentru a-l îndemna să acţioneze cu blândeţe şi să nu exagereze într-un sens eretic expresii care puteau fi susceptibile de un sens ortodox. Mai multe persoane au mers din Constantinopol în Antiohia pentru a expune înţelesul ortodox care se putea da expresiilor care i se reproşau lui Nestorie, şi scrisoarea lui Acachie dovedeşte că ei au reuşit foarte bine în misiunea lor.

Chiril i-a scris lui Iuvenalie al Ierusalimului în acelaşi sens ca altor episcopi, dar noi vom remarca în scrisoarea sa[4] că el îl îndeamnă să-i scrie împăratului pentru a-l determina să întrunească un sinod care să promulge adevărata dogmă şi să elibereze Biserica de un păstor rău dacă el perseverează în opiniile sale eronate.

Se ştia fără îndoială că Iuvenalie se bucura de o mare influenţă asupra lui Teodosie.

Chiril i-a scris din nou lui Nestorie pentru a-i semnala că, de comun acord cu apusenii şi episcopul Romei, el se separa oficial de comuniunea cu el, dacă el nu retracta în scris erorile pe care le propovăduise. Această scrisoare nu este scrisă în numele său personal, ci în numele sinodului Alexandriei[5], pe care-l reunise cu această ocazie.

Scrisoarea sa este foarte formală şi el explică, după sinoadele de la Niceea şi Constantinopol, simbolul de credinţă, aşa cum a fost mărturisit de întreaga Biserică, în Răsărit ca şi în Apus. Această scrisoare este un veritabil tratat despre întruparea Cuvântului. El adaugă acolo 12 anateme, pe care Nestorie trebuia să le rostească pentru a fi ortodox.

Acestea au primit numele de cele 12 anateme ale lui Chiril.

Ioan al Antiohiei, prietenul lui Nestorie, îi scrisese într-o manieră foarte afectuoasă[6], rugându-l să examineze fără prejudecată scrisorile lui Chiril şi Celestin, şi să le facă concesii, pentru a nu tulbura Biserica care avea atâta nevoie de linişte. El era, scriind astfel, intermediarul lui Acachie de Vereea şi spera că prietenia lor îl va determina pe Nestorie să admită titlul de Mamă a lui Dumnezeu, de care s-au folosit mai mulţi Părinţi şi care nu fusese niciodată condamnat de nimeni.

Nestorie nu s-a supus nici sfaturilor prieteniei, nici rigorilor lui Chiril şi Celestin.

El i-a răspuns lui Ioan al Antiohiei[7]:

,,Eu aş fi crezut că mi se va reproşa cu totul alt lucru decât o eroare în credinţă, deoarece, până în prezent, eu am luptat destul împotriva tuturor ereticilor. Sosind la Constantinopol, eu am găsit Biserica dezbinată în ce priveşte titlul dat Sfintei Fecioare. Unii o numeau Mama lui Dumnezeu, ceilalţi Mama Omului; eu am luat calea de mijloc justă şi am numit-o mama lui Hristos, cuvântul Hristos însemnând Dumnezeul şi omul. Liniştiţi-vă în privinţa mea; eu sunt întotdeauna ortodox cum m-aţi cunoscut. În sinodul pe care noi sperăm să-l dobândim, totul se va explica fără scandal. Trebuie să vă miraţi mai puţin decât alţii de îngâmfarea egipteanului; aţi avut atâtea exemple despre aceasta. În curând conduita noastră va fi lăudată”.

Chiril a scris[8] poporului şi clerului din Constantinopol şi a trimis o scrisoare specială monahilor din aceeaşi Biserică; el le comunică sentinţa în virtutea căreia el trebuia să se separe de comuniunea cu Nestorie şi îi îndeamnă să acţioneze în acelaşi mod şi să înceteze toate relaţiile cu ereticul.

Aceste scrisori au fost aduse la Constantinopol de doi episcopi şi doi clerici ai Alexandriei. Înainte de sosirea lor, Teodosie, în numele său şi al împăratului din Apus, convocase un sinod la Efes. Nestorie şi adversarii săi cerând deopotrivă un sinod, împăratul nu putea să refuze. Iată conţinutul epistolei sale de convocare, adresată tuturor mitropoliţilor[9]:

,,Tulburările Bisericii ne-au făcut să considerăm necesar a convoca pe episcopii din lumea întreagă, în pofida dorinţei noastre de a nu-i obosi. În consecinţă, evlavia voastră va merge la Efes când va trece următoarea sărbătoare de Paşti şi pentru ziua Cincizecimii; veţi aduce cu voi atâţia episcopi câţi vi se va părea că este oportun; trebuie să lăsaţi destui pentru a rândui treburile provinciei, şi să aduceţi un număr suficient la sinod. Nimeni nu va publica nimic nou înainte ca sinodul să se întrunească. Noi sperăm că toţi episcopii vor veni prompt la convocarea noastră; dacă vreunul lipseşte, el nu va avea scuză nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea noastră”.

Teodosie i-a adresat lui Chiril o scrisoare particulară, în care îl acuză că este cauza tulburărilor din Biserică; el îi reproşează că a scris scrisori diferite lui şi Augustei, adică Pulcheriei, şi că a căutat astfel să tulbure raporturile bune dintre membrii familiei împărăteşti. El vrea totuşi să-l ierte, adaugă el; în ce priveşte chestiunile în litigiu, sinodul va decide, şi decizia sa trebuia să fie acceptată de toată lumea. Chiril îndeosebi trebuie să meargă la sinod, deoarece el nu va permite nimănui să modifice legea, şi refuză să se înţeleagă cu ceilalţi episcopi şi să se lase învăţat de ei.

Scrisoarea lui Teodosie arată dispoziţii favorabile lui Nestorie şi ostile lui Chiril.

Episcopul Hipponei, Augustin, se bucura în Răsărit de o asemenea reputaţie în ce priveşte ştiinţa sa, încât Teodosie i-a trimis o scrisoare personală foarte elogioasă, pentru a-l invita să asiste la sinod, şi l-a însărcinat cu trimiterea acestei scrisori pe un demnitar al imperiului.

Augustin tocmai murise când scrisoarea a ajuns la el.

Chiril nu avea de gând să lipsească de la sinod. El a plecat la drum de îndată ce a primit scrisorile împărăteşti. Sosit în Rhodos, el a scris clerului Bisericii sale; el i-a scris de asemenea din Efes unde a ajuns înainte de data fixată [pentru începerea sinodului][10].

Nestorie îşi imagina că el se temea să vină la sinod, şi îi scrisese în acest sens episcopului Romei[11]; el mai spunea în această scrisoare că Chiril nu se va apăra, în sinod, numai în privinţa cuvintelor mama lui Dumnezeu şi mama lui Hristos, ci şi împotriva altor acuzaţii.

Această scrisoare dovedeşte că Nestorie se baza mult pe puterea împărătească pentru a se răzbuna pe adversarul său.

Chiril nu avea temerile pe care Nestorie le presupunea.

Trebuie să credem că înainte de plecarea sa el îi scrisese lui Celestin, deoarece avem de la acesta din urmă un răspuns în care el îi spune că nu trebuie să dispere pentru liniştea Bisericii din moment ce se văd prinţi foarte creştini care lucrează pentru aceasta[12].

Deci el cunoştea şi aproba hotărârea prin care împăraţii convocaseră un sinod ecumenic. El nu visa să-şi atribuie această convocare nici măcar indirect.

Chiril îl întrebase pe Celestin dacă sfântul sinod trebuia să-l primească pe Nestorie în cazul în care el va condamna erorile sale, sau dacă trebuia să susţină sentinţa pronunţată împotriva lui, de vreme ce el lăsase să treacă timpul care-i fusese acordat pentru a le retracta.

Aceasta, spune Celestin, cere reflecţie; dar el înclină în mod evident către blândeţe, deoarece el aminteşte cuvintele Scripturii care declară că nu trebuie să doreşti moartea păcătosului, ci dimpotrivă, ca el să trăiască şi să revină la adevăr. Prin urmare, spune el, nu trebuie să grăbim îndreptarea. În rest, el se referă la sfântul sinod şi la Chiril, la ce va avea de făcut acolo. El nu putea, spune el, să fie prezent fizic la venerabila adunare, dar va fi acolo în duh cu toţi cei care au aceeaşi credinţă.

Chiril îl prevenise cu privire la anumite personaje care aveau intenţia de a adresa Romei scrieri insidioase. Celestin îl linişteşte pe Chiril pe această temă şi îl asigură că nu se va lăsa surprins.

Primind scrisorile sinoadelor Romei şi Alexandriei, Nestorie încerca să le respingă prin mai multe predici[13]. El rezumă în acestea dogma sa şi se înfurie împotriva egipteanului care-l ataca, spunea el, cu săgeţi de aur. Se spunea că Chiril îşi câştiga adepţi prin dărnicia sa. În ochii săi, nu dragostea de ortodoxie îl conducea pe Chiril; el nu făcea decât să urmeze tradiţiile înaintaşului său, care s-a arătat întotdeauna ostil faţă de scaunele Antiohiei şi Constantinopolului.

Exista ceva adevăr în aceste reproşuri. Episcopii Alexandriei nu le iertau celor ai Constantinopolului că se bucurau, în ierarhia ecleziastică, de al doilea rang care le fusese recunoscut lor până la cel de-al II-lea Sinod Ecumenic. Puterea vremelnică şi bogăţiile de care se bucurau le inspirau gânduri prea mondene, şi ei ar fi vrut ca scaunul Alexandriei să fie pentru Răsărit ceea ce era scaunul Romei pentru Apus.

În ciuda marii sale capacităţi şi a virtuţilor sale, Chiril se supunea prea mult tradiţiilor unchiului său Teofil. În afacerea lui Nestorie, el avea cu siguranţă ortodoxia de partea sa, dar scrisorile sale arată o râvnă care nu era întotdeauna călăuzită de dragoste. Istoria trebuie să admire ştiinţa profundă a marelui episcop al Alexandriei, dar ea nu este obligată să-l găsească absolut perfect.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei, în colaborare. Notele care vor apărea ca fiind ale traducătorului (n.tr.) aparţin Catacombele Ortodoxiei. Înclinările sau sublinierile din text aparţin textului original. Citatele din Sfânta Scriptură sunt din ediţia sinodală din 1914.

 

[1] Int. Celestin, Epist. 15.

[2] Sfântul Chiril al Alexandriei, Epist. 15.

[3] Sfântul Chiril al Alexandriei, Epist. 14.

[4] Int. Epist. Chiril, 15.

[5] Sfântul Chiril al Alexandriei, Epist. 16.

[6] Sfântul Chiril al Alexandriei, Epist. 17.

[7] Ioan al Antiohiei, Epist. şi Nest. Respons. Inter Act. Conc. Ephesin.

[8] Sfântul Chiril al Alexandriei, Epist. 18, 19.

[9] Evag., I, 7; Act. Conc. Ephesin., collect. Labbe-Mansi, tomul IV şi Hard., tomul I.

[10] Sfântul Chiril al Alexandriei, Epist. 20, 21.

[11] Int. Epist. Cœlest. 15.

[12] Celestin., Epist. 16.

[13] A se vedea Marius Mercator, Fragment.