Istoria Bisericii. Perioada celor sapte Sinoade Ecumenice (X)

ISTORIA BISERICII (X)
PERIOADA CELOR ŞAPTE SINOADE ECUMENICE

Episodul anterior

de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
până în zilele noastre

alcătuită
după documente originale şi autentice

de
Vladimir Guettee
doctor în teologia Bisericii Ortodoxe Ruse

Volumul IV
Cartea a X-a

Anii 407–431

2

Starea imperiului în Răsărit şi Apus – Ultimii ani ai lui Onorie – Teodosie al II-lea, succesor al lui Arcadie – Educaţia lui Teodosie al II-lea sub regenţa surorii sale, Pulcheria – Episcopii de Constantinopol: Atic, Sisinie, Nestorie – Erorile acestuia din urmă – Chiril al Alexandriei şi Nestorie – Scrisoarea lui Nestorie către episcopul Romei, Celestin – Chiril scrie împăratului şi surorilor sale – Scrisoarea sa către episcopul Romei – Nestorie şi Ioan al Antiohiei – Cele 12 anateme ale lui Chiril – Convocarea Sinodului de la Efes, al III-lea Ecumenic – Istoria şi actele Sinodului

Anii 408-431

 

Partea a IX-a

În timp ce episcopii prăznuiau cu poporul credincios marea decizie luată de sinod, Nestorie şi prietenul său Candidian îi scriau împăratului Teodosie relatări înşelătoare. Irineu, alt prieten al lui Nestorie şi om influent pe lângă împărat, a plecat îndată spre Constantinopol pentru a susţine aceste relatări cu mărturia sa. Chiril, care cunoştea intrigile lor, a trimis o relatare prescurtată prietenilor săi din Constantinopol, care trebuia să contrabalanseze influenţa lui Irineu până când i se puteau trimite împăratului un exemplar din actele sinodului şi o relatare detaliată[1].

În relatarea sa[2], Nestorie se plângea mai ales de refuzul sinodului de a-l aştepta pe Ioan al Antiohiei şi episcopii săi care erau pe punctul de a sosi la sinod. El poza în victimă, şi pretindea că sinodul vroia, nu numai liniştirea sa, ci şi viaţa sa. El îl denunţa în special pe Memnon al Efesului ca principalul său duşman. Zece episcopi au semnat împreună cu el această scrisoare.

În realitate, Candidian era cel care a organizat un fel de răscoală împotriva membrilor sinodului şi care căuta să-i împiedice să-şi procure lucrurile cele mai necesare traiului. Dar persecuţiile lui nu i-au descurajat. S-au scris actele sinodului; s-a redactat relatarea a ceea ce se petrecuse acolo şi s-a trimis totul împăratului.

După şapte zile de la depunerea lui Nestorie, Ioan al Antiohiei şi co-provincialii săi au sosit în Efes[3]. Candidian şi Nestorie au trimis în întâmpinarea lui o escortă de soldaţi, sub pretextul de a-l cinsti, dar în realitate pentru a-i împiedica pe delegaţii sinodului să-i abordeze. Aceştia l-au urmat până la locuinţa sa. După ce i-a făcut să aştepte timp de două ore, Ioan i-a primit, le-a ascultat plângerea şi i-a lăsat în mâna preoţilor săi care i-au făcut să sufere rele tratamente şi i-au bătut chiar cu violenţă. La întoarcerea din misiunea lor, delegaţii au arătat părinţilor adunaţi urmele loviturilor primite şi s-a întocmit un proces verbal cu ceea ce se întâmplase.

Patruzeci şi trei de episcopi s-au reunit sub preşedinţia lui Ioan al Antiohiei. Încă de când a venit el, Candidian le-a povestit, în maniera sa, ceea ce fusese făcut de sinod pe care îl acuza că nu a respectat ordinele împăratului. Episcopii prezenţi i-au acuzat vag pe Chiril şi Memnon că au acţionat în grabă şi fără să examineze în mod serios lucrurile. Ioan al Antiohiei a hotărât numaidecât că trebuie depuşi Chiril şi Memnon, care se arătau conducătorii adversarilor lui Nestorie; întreaga adunare a consimţit la aceasta şi depunerea a fost pronunţată. Candidian a încercat să facă să fie numit alt episcop în locul lui Memnon, dar poporul s-a opus şi a rezistat trupelor care au comis violenţe din ordinul reprezentantului împăratului. Decizia conciliabulului a fost trimisă la Constantinopol, nu numai împăratului, ci şi împărătesei, fecioarelor-regine şi principalelor personalităţi ale statului.

Deja Teodosie judecase sinodul după relatările lui Nestorie şi Candidian. Printr-o scrisoare datată 29 iunie, el a anulat ceea ce fusese făcut de sinod, a interzis tuturor episcopilor să părăsească Efesul fără permisiunea sa, şi le-a poruncit să se reunească toţi pentru a examina împreună problemele de credinţă.

Membrii sinodului au însărcinat pe delegatul împăratului cu un răspuns în care ei expuneau pe scurt că totul fusese făcut în mod canonic de către ei, şi că adversarii lor erau aproape toţi episcopi răi deja judecaţi şi recunoscuţi ca eretici.

Membrii conciliabulului l-au însărcinat de asemenea pe acelaşi delegat cu un răspuns în care ei aduceau numeroase acuzaţii sinodului.

Oraşul Efes era în fierbere. Poporul, foarte ortodox, ţinea partea episcopului său Memnon şi sinodului, şi îl împiedica pe Ioan al Antiohiei şi aderenţii săi să intre în biserici.

Lucrurile stăteau astfel când au sosit delegaţii Romei. Sinodul s-a reunit pentru a-i primi în casa lui Memnon, şi a ţinut acolo cea de-a doua sesiune a sa pe 10 iulie 431. Unul dintre cei trei delegaţi, preotul Filip, delegat special al Bisericii Romei, a luat primul cuvântul şi s-a exprimat astfel: „Noi aducem mulţumiri Dumnezeieştii Treimi că ne-a făcut să venim în sfânta voastră adunare. A trecut mult timp de când preasfântul şi preafericitul nostru părinte Celestin, episcop al scaunului apostolic, a judecat problemele pe care le trataţi, în epistolele sale către sfântul episcop Chiril care v-au fost comunicate[4]. El vă trimite încă o epistolă pe care noi suntem însărcinaţi să v-o aducem. Să fie citită şi introdusă în acte”. Cei doi episcopi delegaţi din Apus, Arcadie şi Projectus au adresat aceeaşi cerere sinodului.

Siricie, notar al Bisericii Romane, a citit-o în latină, şi Petru, preot de Alexandria, a citit-o în greacă, pentru membrii sinodului care nu cunoşteau latina.

Celestin s-a exprimat astfel în această scrisoare[5]:

„Celestin, episcop, sfântului sinod adunat în Efes:

Reuniunea preoţilor adevereşte prezenţa Sfântului Duh. Dacă Duhul lui Dumnezeu se află în mijlocul a doi sau trei adunaţi în numele Său, ce trebuie să se spună despre o reuniune unde se află un număr atât de mare de sfinţi ? De fapt, sinodul este sfânt prin venerarea care-i este datorată ca reprezentant a unei numeroase adunări de apostoli. Învăţătorul pe care ei trebuie să-L propovăduiască nu i-a părăsit; El Însuşi învaţă prin ei, deoarece El le-a spus ceea ce ei trebuie să înveţe, şi S-a asigurat că a fost ascultat fiind ascultaţi apostolii Săi. Acest rol de a învăţa a trecut la toţi episcopii; noi l-am primit cu toţii ca pe o moştenire, noi care vestim, în locul apostolilor, numele Domnului în diferitele ţări ale lumii, potrivit cu ceea ce a fost spus apostolilor înşişi: Mergând învăţaţi toate neamurile (Matei 28, 19).

Frăţia voastră observă că noi am primit o poruncă generală. Hristos a vrut ca noi să ne supunem acestei porunci pe care El a dat-o tuturor apostolilor în comun; noi trebuie să mergem pe urmele înaintaşilor noştri, şi să împlinim aceleaşi lucrări ca cei cărora le-am urmat în demnitate”.

După ce a stabilit misiunea comună a apostolatului şi episcopatului, Celestin declară că singurul obiectiv al acestei misiuni, în chestiunile de credinţă, este de a păstra tezaurul dogmatic încredinţat Bisericilor de către apostoli. Pentru a-l apăra, episcopii trebuie să se folosească de armele duhovniceşti care le-au fost încredinţate. Ei trebuie să-şi amintească această datorie mai ales în acest oraş Efes, care a primit învăţătura apostolică de la Ioan şi Pavel.

El încheie această epistolă spunând că el a încredinţat decizia pe care a luat-o celor doi episcopi Arcadie şi Projectus şi preotului său Filip, nădăjduind că sfântul sinod îşi va da asentimentul la aceasta[6].

După această lectură, toţi episcopii au strigat: „Decizia este corectă ! Lui Celestin, noul Pavel ! Lui Chiril, noul Pavel ! Lui Celestin, păstrătorul credinţei ! Lui Celestin, care este de acord cu sinodul ! Întregul sinod îi aduce mulţumiri lui Celestin ! Un Celestin ! Un Chiril ! O singură credinţă a sinodului ! O singură credinţă în tot pământul !”

Delegaţii apuseni cerând să li se comunice tot ceea ce fusese făcut în prima sesiune, li s-au dat actele pe care le-au putut citi în particular.

Preotul Filip, delegat special al Bisericii Romei, a mulţumit sinodului pentru aclamaţiile de laudă pentru Celestin şi nu a ratat, potrivit instrucţiunilor pe care le primise, să laude Biserica Romei întemeiată de Sfântul Petru, capul întregii credinţe şi a apostolilor.

Sinodul a lăsat să treacă aceste cuvinte cărora nimeni nu le dădea multă importanţă într-o epocă în care instituţia papală nu exista.

Aşa s-a încheiat cea de-a doua sesiune a sinodului.

A doua zi a avut loc cea de-a treia sesiune, în casa lui Memnon.

Delegaţii apuseni au spus sinodului că ei au citit în particular actele primei sesiuni; dar că, potrivit instrucţiunilor lor, acestea trebuiau citite public în prezenţa lor.

S-a făcut conform cererii lor; apoi, preotul Filip, pentru a-şi îndeplini misiunea care-i fusese dată de a lăuda scaunul Romei, s-a exprimat astfel:

„Nimeni nu se îndoieşte că Sfântul Petru, capul apostolilor, stâlp al credinţei şi temelie a Bisericii soborniceşti, a primit de la Domnul nostru Iisus Hristos cheile împărăţiei şi puterea de a lega şi de a dezlega păcatele; până în prezent, el trăieşte şi îşi exercită această autoritate prin succesorii săi. Sfântul nostru papă, episcopul Celestin care-i ţine astăzi locul, ne-a trimis la sfântul sinod pentru a-i suplini absenţa”.

El trece de aici la condamnarea lui Nestorie, pe care o aprobă.

Noi am remarcat deja că, începând de la episcopatul lui Damas, episcopii Romei se dădeau succesori ai Sfântului Petru şi ai întâietăţii sale în colegiul apostolic. Ei îşi atribuiau chiar faptul de a nu lăsa acestui primat caracterul său pur numeric şi de a face din el un primat de autoritate bazată pe misiunea de a lega şi de a dezlega.

Celestin şi delegatul său, preotul Filip, nu aveau atunci cu siguranţă ideea acestei instituţii papale care a fost principala sursă a relelor, a dezbinărilor şi erorilor care au mâhnit profund Biserica lui Iisus Hristos; însăşi epistola lui Celestin către sinod o dovedeşte din plin. Dar trebuie să semnalăm primii paşi care au condus către această instituţie dăunătoare. Eroarea istorică a episcopatului Sfântului Petru la Roma şi falsa interpretare a făgăduinţei cheilor, care fuseseră date tuturor apostolilor, sunt cele două erori care au servit ca primele fundamente ale papismului. Pe această bază fragilă s-a înălţat edificiul de orgoliu care a fost numit de atunci papalitate.

Dacă sinodul ar fi recunoscut pe episcopul Romei ca succesor al Sfântului Petru, şi pe acest din urmă apostol ca stâlp al credinţei, el nu l-ar fi aclamat pe Celestin ca pe noul Pavel, în acelaşi timp cu Chiril; el l-ar fi aclamat ca pe un nou Petru şi succesorul celui dintâi dintre apostoli, temelia Bisericii. Dar episcopii răsăriteni ignorau încă primele pretenţii ale scaunului roman; ei nu puteau să zărească sub exprimările preotului Filip un abis de erori şi orgoliu pe care îl vor descoperi mai târziu. Ei nu vedeau acolo decât un elogiu fără importanţă adus celui dintâi episcop al Bisericii şi le-au lăsat să treacă fără obiecţie.

Filip şi cei doi episcopi Arcadie şi Projectus au semnat depunerea lui Nestorie în calitatea lor de delegaţi ai lui Celestin şi ai episcopilor din Apus. Chiril a făcut remarca: „Sinodul, spune el, vede ce au declarat ei în numele scaunului apostolic şi a întregului sinod al sfinţilor episcopi din Apus. Din moment ce ei au împlinit sentinţa prea sfântului episcop Celestin şi au aprobat-o pe cea pe care sfântul sinod a pronunţat-o împotriva ereticului Nestorie, trebuie să adăugăm la actele precedente ceea ce s-a petrecut ieri şi astăzi”.

S-a făcut aşa, şi s-a încheiat cea de-a treia sesiune.

Cuvintele lui Chiril dovedesc că el nu era la sinod legatul papei, cum se spunea de obicei în Apus; că adevăraţii delegaţi ai Apusului au fost preotul Filip pentru Roma şi cei doi însoţitori ai săi pentru episcopatul apusean; că Celestin i-a delegat lui Chiril doar titlul său de cel dintâi episcop pentru ca el să poată, fără contestaţie din partea lui Nestorie, să prezideze sinodul.

Acest supliment la actele primei sesiuni a fost trimis împăratului, cu o scrisoare în care sinodul afirma că episcopii apuseni, neputând să vină în Răsărit, s-au întrunit la Roma, sub preşedinţia prea sfântului episcop Celestin şi au confirmat sentinţa dată deja de acest sfânt episcop în epistolele sale către Chiril, căruia îi încredinţase grija de a o pune în practică: „Astăzi, adaugă ei, el vine să declare acelaşi lucru la sfântul sinod adunat în Efes prin episcopii Arcadie şi Projectus şi preotul Filip, delegaţii săi. Aceştia sosind, ne-au făcut cunoscută convingerea întregului sinod din Apus, şi au mărturisit, chiar în scris, că ei sunt întru totul de acord cu noi în privinţa credinţei. De aceea noi am comunicat maiestăţii voastre pentru ca să ştiţi că sentinţa pe care noi am pronunţat-o este judecata comună a întregului univers.

Din moment ce noi am atins din fericire scopul adunării noastre, vă rugăm să ne permiteţi să ne retragem. Mulţi dintre noi sunt săraci; alţii sunt bolnavi sau copleşiţi de bătrâneţe, şi o şedere mai lungă într-o ţară străină le-ar fi funestă. Deja mai mulţi episcopi şi clerici au murit. Universul este de acord, cu excepţia câtorva persoane care preferă prietenia lui Nestorie în locul religiei. Corect este a avea în vedere a-i da un succesor, şi a ne lăsa în pace să ne bucurăm de întărirea credinţei şi să ne rugăm pentru maiestatea voastră”.

Această scrisoare a fost semnată de toţi membrii sinodului. O altă scrisoare a fost adresată clerului şi poporului din Constantinopol pentru a-i înştiinţa de depunerea definitivă a lui Nestorie şi a-i îndemna să se roage lui Dumnezeu să-i dea un urmaş vrednic. Această scrisoare a fost semnată de Chiril, Filip, delegat al episcopului Romei, preot al Bisericii apostolilor; Iuvenalie al Ierusalimului; Arcadie şi Projectus, delegaţi apuseni; Firm al Cezareei; Flavian de Philippi; Memnon de Efes; Teodor al Ancirei; Verinian al Pergăi. După aceste semnături, citim următoarele: „Oricare ar fi cei care l-au depus pe Nestorie, fiind în număr de peste 200, noi am considerat că semnăturile de mai sus sunt suficiente”.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei, în colaborare. Notele care vor apărea ca fiind ale traducătorului (n.tr.) aparţin Catacombele Ortodoxiei. Înclinările sau sublinierile din text aparţin textului original. Citatele din Sfânta Scriptură sunt din ediţia sinodală din 1914.

 

[1] Sfântul Chiril al Alexandriei, Epist. 27 şi 28.

[2] Act. Conc. Ephesin.

[3] A se vedea Act. Conc. Ephesin., Labbe-Mansi, tomul IV; Hard., tomul I.

[4] Pentru a găsi în aceste cuvinte o dovadă în favoarea sistemului papist, abatele Darras a adăugat acolo: ,,S-a pronunţat o definiţie dogmatică în chestiunea de faţă”. El notează, ca fiind de o importanţă extremă, textul grec în care nu se pune problema de definiţie dogmatică. Mereu aceeaşi bună credinţă ! (Darras, XIII, 87).

[5] Celestin, Epist. 18; a se vedea It. Act. Conc. Ephesin.

[6] Abatele Darras, după ce a făcut o analiză ridicolă a epistolei papei şi a suprimat ceea ce se referă la episcopat ca păstrător în comun al funcţiilor apostolice, spune că Celestin a afirmat că sinodul va trebui să se conformeze hotărârilor sale.

Hefele (Istoria sinoadelor, Sinodul din Efes, § 136), de asemenea a trunchiat şi a mutilat epistola lui Celestin. Lui nu i-a plăcut să audă un episcop al Romei învăţând că episcopatul este unul şi solidar în datoria de a învăţa.

Hefele nu a putut exprima raţiunea unei anumite superiorităţi pe care preotul Filip o avea asupra celor doi episcopi, co-delegaţii săi. Raţiunea este că Filip, preot de Roma, reprezenta îndeosebi pe episcopul acestei cetăţi; pe când cei doi episcopi nu reprezentau decât scaunele apusene inferioare celui al Romei.