Lumea in deriva nr. 46
Despre îndeplinirea unui plan monstruos: unirea lui Hristos cu Veliar
de arhiepiscop Ilarion Troiţki
PARTEA I
Mai jos este prezentată o epistolă scrisă pe 16/29 iulie 1927 de arhiepiscopul Ilarion Troiţki către N.N. despre declaraţia mitropolitului Serghie Stragorodski. Deşi este scrisă acum 90 ani, această epistolă rămâne cât se poate de însemnată pentru vremurile noastre. Arhiepiscopul Ilarion era un susţinător activ al renaşterii patriarhiei. În multe feluri, datorită cuvântării sale remarcabile de la Sinodul Local din 1917-1918, pentru prima oară după mai mult de 200 ani, a fost ales un patriarh al Moscovei. După alegerea patriarhului Tihon, episcopul Ilarion a devenit secretarul şi sfetnicul său, ducând tratative în numele Bisericii cu reprezentanţii statului pentru a domoli politica guvernului privind religia. Eforturile active ale episcopului au provocat nemulţumirea autorităţilor şi în anii ’1920 el a fost declarat vinovat şi condamnat la 3 ani în lagărele de închisoare urmaţi de alţi 3 ani de exil intern. Arhiepiscopul şi-a încheiat calea sa pământească în Leningrad: la o staţie de transfer dintr-un lagăr de prizonieri în altul, el a contractat tifos, curând după aceea a murit şi a fost îngropat în Cimitirul Novodevici din Sankt Petersburg, în 1929.
* * *
Dragul meu prieten,
În timp ce eram încă sub impresia pe care epistola ta îngrijorată din 2/15 octombrie a avut-o asupra mea, m-am uitat în caietul meu cu însemnări curente 
pentru a-mi aminti câteva din notiţele mele relativ datate asociate cu subiectul îngrijorării tale. Iată ce notam pe 18 februarie/3 martie 1924:
Arhiepiscopul Ilarion
,,Probabil noi ne vom afla curând pe o mică insulă într-un ocean al răutăţii. Aşa cum căderea autocraţiei a avut loc iniţial treptat şi apoi s-a încheiat repede, lăsând chipul statalităţii ruse schimbat, tot aşa este procesul reformei revoluţionare în Biserica noastră desfăşurându-se într-o manieră asemănătoare, şi poate ajunge de asemenea repede la un final. Starea relaţiilor bisericeşti poate evolua ca într-un caleidoscop.
Renovaţioniştii[1] ar putea apărea brusc ca ,,partidul bisericesc” conducător în Rusia, şi un astfel de partid ar avea foarte puţini adversari dacă renovaţioniştii făţişi şi trădătorii ascunşi ajung la o înţelegere unii cu alţii şi împreună se acoperă cu aparenţa canonicităţii. Desigur, cineva poate crede şi că evenimentele ar putea merge în altă direcţie, dar în orice caz, adevăraţii fii ai Bisericii Soborniceşti a lui Hristos trebuie să rămână vigilenţi şi să stea de strajă cu făclii arzătoare.
Pentru un ortodox, greutatea vremurilor noastre constă, printre alte lucruri, dacă nu înainte de toate (precum scriam în notiţele mele pe 1/14 ianuarie 1925) în aceea că viaţa actuală a Bisericii necesită o atitudine cât de poate de duhovnicească faţă de sine. Nu te poţi bizui pe păstorii oficiali (episcopi şi preoţi), nici nu poţi aplica formal canoanele pentru a soluţiona chestiunile înfăţişate în viaţa bisericească, nici nu le poţi limita în general la o abordare legalistă a chestiunii, ci mai degrabă este necesar a avea un simţământ duhovnicesc care va arăta calea lui Hristos printre numeroasele căi disponibile care au fost călcate în picioare de animale sălbatice în piei de oaie. Viaţa a ridicat probleme care pot fi rezolvate corect, corect din punct de vedere bisericesc, doar păşind dincolo de obicei, formă, rânduială şi fiind călăuzit de simţirile învăţate spre alegerea binelui şi a răului (Evrei 5, 14).
Altminteri, este uşor a pângări sfinţenia sufletului cuiva şi a arde conştiinţa cuiva (I Timotei 4, 2) prin adaptare, potrivit rânduielilor, la falsităţi şi murdărie pe care episcopii înşişi le-au adus în curtea Bisericii. Pe o bază ,,legală”, poate fi acceptat chiar antihrist”.
Nu au confirmat evenimentele bisericeşti din ultimele săptămâni aceste presimţiri ? Urmarea înspăimântătoare, care a fost întrezărită în sufletul nostru cu 2-3 ani în urmă, nu a ajuns mai aproape de realitate odată cu cea de-a doua promovare a mitropolitului Serghie la conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse ? Epistola mitropolitului Serghie şi a Sinodului său, care a provocat critici diverse şi binemeritate, nu a aruncat organizaţia bisericească condusă de el în îmbrăţişarea abominabilă, adulteră a unui guvern ateu, blasfemator şi luptător cu Hristos (antihristic) (varietatea epitetelor îndreptate de mine către autorităţile sovietice nu au semnificaţie de invectivă, ci [au] un înţeles esenţial, strict definit – comentariu adăugat de arhiepiscopul Ilarion) şi această răutate teribilă nu a intrat în măruntaiele Bisericii noastre ? Să notăm că această epistolă nu a venit de la renovaţioniştii schismatici, nici de la borisoviţi şi renegaţii asemenea lor, nici de la ereticii din Biserica Vie, ci de la ierarhia legitimă, canonică şi după câte s-ar presupune ortodoxă. Principalele dispoziţii ale epistolei se bazează pe textele (deşi uneori cu denaturări, de exemplu, a se vedea tâlcuirea falsă a I Timotei 2, 1-2) Sfintelor Scripturi şi pe experienţa Bisericii primare care este înfăţişată ca similară cu experienţa actuală.
Arhiepiscopul Ilarion cu clerul din lagărul Solovki (al doilea din dreapta)
Pe de altă parte, epistola caută şi nădăjduieşte să satisfacă necesităţile urgente ale credincioşilor chinuiţi, istoviţi de prigoană, cu făgăduinţe de pace şi linişte. Şi mulţi, mulţi, mai ales dintre clerici, răspund în semn de solidaritate la acest apel al mitropolitului Serghie şi al Sinodului său.
Această simfonie a puterii atee şi ierarhiei legale a Bisericii Ortodoxe a avut câteva roade ,,pozitive”: episcopii (deşi nu cei de cea mai bună calitate şi nu cei foarte ,,vinovaţi”) s-au întors din exilul intern (deşi nu exilul foarte îndepărtat) şi au fost numiţi în eparhii (deşi nu cele din care ei au fost alungaţi), şi Locum Tenens patriarhal în funcţie, mitropolitul Serghie, are un Sinod (deşi seamănă mai mult cu un birou al procuratorului şef al ierarhilor legali [cu toate că cei mai mulţi dintre ei sunt ,,vătămaţi”, adică în contextul bisericesc ei sunt compromişi de orientarea lor de lungă durată şi fermă către GPU ateu, printre alte chestiuni]); numele mitropolitului Serghie este prezentat de toţi ca adevăratul cârmaci al Bisericii Ruse, dar, vai !, acest nume este o monedă contrafăcută, deoarece în realitate cel care ia decizii cu privire la soarta Bisericii Ruse şi a episcopilor ei, atât cei prigoniţi cât şi cei protejaţi, adică cei faţă de care s-a arătat milă şi care au fost plasaţi în scaunele eparhiale (cel din urmă lucru este îndeosebi regretabil !) este actualul procurator şef al ,,Bisericii Ortodoxe Ruse”, Evghenie Alexandrovici Tucikov (mitropolitul Serghie nu va îndrăzni să nege toate acestea de vreme ce el a fost iniţiatorul nefericit, sau mai degrabă, unealta planului monstruos de a-L uni pe Hristos cu Veliar – comentariu adăugat de arhiepiscopul Ilarion).
Oricui are ochi să vadă şi urechi să audă îi este clar că, contrar decretului de separare a Bisericii de stat, Biserica Ortodoxă a intrat într-o alianţă strânsă, activă cu statul. Şi cu care stat ? Cu un stat care nu este condus de un ţar ortodox (în zilele lor, mulţi membri ai Bisericii obiectau cu vigoare faţă de relaţia Bisericii cu un astfel de stat – comentariu adăugat de arhiepiscopul Ilarion), ci cu un stat a cărei sarcină principală este de a distruge orice religie de pe pământ şi, mai presus de toate, creştinismul ortodox, deoarece el vede în Ortodoxie, şi pe bună dreptate, temelia pământească originară a credinţei religioase şi o fortăreaţă de primă clasă în bătălia ei cu materialismul, ateismul, teomahia şi satanismul (care este practicat, potrivit zvonurilor populare, de unele autorităţi ale acestei lumi).
Şi m-a dus pre mine (unul din cei şapte îngeri) în pustie în duh – a spus Apostolul Ioan – şi am văzut o muiere şezând pre o hiară roşie, plină de nume de hulă. … Şi în fruntea ei nume scris: Taină, Vavilonul cel mare, maica curvelor şi a spurcăciunilor pământului. Şi am văzut pre muiere beată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Iisus, şi m-am mirat văzând-o pre ea, cu mirare mare (Apocalipsis 17, 3, 5-6).
Şi cum ar fi putut să nu se mire Proorocul (Apostolul Ioan) când a văzut înaintea sa prefacerea muierii îmbrăcate cu soarele, şi luna sub picioarele ei, şi pre capul ei cunună din douăsprezece stele (Apocalipsis 12, 1) în Vavilonul cel mare (Apocalipsis 18, 2), în maica curvelor şi a spurcăciunilor pământului … beată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Iisus (Apocalipsis 17, 5-6) !
Solovki. Arhiepiscopul Ilarion (primul din stânga)
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 131/ianuarie-februarie 2021
PARTEA A II-A
Dragul meu prieten,
Nu vedem noi ceva cât se poate de asemănător cu propriii ochi ? Evenimentele care au loc înaintea ochilor noştri nu ne aduc în minte fără să vrem contemplarea duhovnicească a Proorocului Noului Testament ? Compară cuvintele de mai sus din Cartea Apocalipsei cu faptele şi acţiunile membrilor Bisericii Vii şi renovaţioniştilor ! Nu sunt ele aplicabile lor, aproape în cel mai mic detaliu ?!
Mult mai semnificative, în sensul apocaliptic notat mai sus, sunt evenimentele din ultimele zile asociate cu numele mitropolitului Serghie. Mai semnificativ, măcar pentru faptul că fiara roşie cu numele de hulă pe capetele ei nu este călărită de un schismatic auto-proclamat, ci de o soţie credincioasă, posedând un chip al evlaviei autentice aparent nepângărit de apostazia anterioară. Acesta este aspectul principal, teribil a ceea ce se petrece chiar acum înaintea ochilor noştri, care afectează cele mai profunde interese duhovniceşti ale fiilor Bisericii lui Dumnezeu. Este incomensurabil în consecinţele sale, care nu pot fi nici măcar aproximate, dar care este în esenţă de importanţă globală, de acea importanţă care a aparţinut de la întemeierea sa Bisericii lui Hristos, singura adevărata Biserică (ortodoxă), pe care forţele iadului o atacă cu o putere fără precedent, şi de care noi suntem în mod organic legaţi nu numai în acest veac ci şi în veacurile viitoare, dacă într-adevăr noi iubim veacurile viitoare. Ce trebuie să facem în aceste clipe teribile ale unei primejdii noi instigate de duşmanul împotriva Maicii noastre, Sfânta Biserică Ortodoxă ? Ce trebuie să facem ca să nu ieşim din sânul ei binecuvântat, mântuitor şi să nu ne alăturăm răutăţii fiarei blasfematoare şi curvei care stă pe ea ? Doamne, arată nouă calea pe care trebuie să mergem !
Lagărul Solovki, ianuarie 1923. Arhiepiscopul Ilarion (pe rândul de jos, al treilea din stânga)
Şi după acestea am văzut – a continuat Apostolul Ioan – Înger pogorându-se din cer, care avea putere mare şi pământul s-a luminat de slava lui. Şi a strigat întru tărie cu glas mare zicând: a căzut Vavilonul cel mare, şi s-a făcut lăcaş dracilor şi pază a tot duhul necurat, şi pază a toată pasărea necurată şi urâtă (Apocalipsis 18, 1-2).
Şi am auzit alt glas din cer zicând: ieşiţi dintr-însa, norodul meu ca să nu vă împărtăşiţi cu păcatele ei şi ca să nu luaţi din bătăile ei (Apocalipsis 18, 4).
Să nu crezi, dragul meu, că eu propun aceste înţelegeri eshatologice apocaliptice ca pe o interpretare dogmatică, imuabilă a acestor citate din Cartea Apocalipsei. Aceasta ar fi o pretenţie de neiertat, o neobrăzare absurdă din partea mea. Eu doar trag o linie punctată între imaginile Apocalipsei şi evenimentele bisericeşti contemporane, care constrâng cugetele cuiva către aceste imagini profetice şi care din partea lor aruncă o rază strălucitoare de lumină asupra acestor evenimente. ,,Se vede în mod repetat în Vechiul Testament că aceleaşi proorocii întâi se întâmplă în formă mică, dar apoi au o altă împlinire mai înaltă, finală” (de dragul lungimii acestei epistole, nu voi cita exemple). Acest fapt este suficient pentru a justifica juxtapunerile pe care le-am făcut şi pe care ţi le ofer pentru aprecierea ta creştină şi le supun tribunalului tău prietenesc. Cer cu râvnă rugăciunile tale pentru mine pentru a fi luminat de harul Duhului Adevărului, fără de care judecata noastră omenească a lucrurilor duhovniceşti se dovedeşte a fi adeseori doar ,,iritarea unei minţi întemniţate”. Nici cea mai vastă erudiţie, nici cea mai profundă inteligenţă înnăscută, nici cel mai rafinat misticism natural nu poate da o înţelegere satisfăcătoare a tainelor lui Dumnezeu. Şi în acest caz, noi suntem învecinaţi cu o taină, marea taină şi, într-un anumit sens, taina finală a existenţei pământeşti a Bisericii şi omenirii.
Întrebarea care se naşte în chip firesc citind ultimul verset pe care l-am citat din Cartea Apocalipsei, în care credincioşilor li se cere să părăsească Vavilonul, este de asemenea o taină, adică atunci când poporul lui Dumnezeu trebuie să iasă. Un tâlcuitor extrem de învăţat, contemplativ, evlavios şi smerit al Cărţii Apocalipsei răspunde astfel la această întrebare: ,,Când Vavilonul este în pragul judecăţii” … ,,Aceasta a fost experienţa Bisericii primare, care s-a depărtat de ruinele Israelului şi Ierusalimului, şi pentru care semnalul eliberării sale a fost judecata asupra poporului Vechiului Testament”.
Atunci Biserica a definit suficient de limpede şi chiar vizibil direcţiile pentru ieşirea ei (Matei 24, 15; Marcu 13, 14 şi în special Luca 21, 20). Este cu putinţă a spune aceasta despre semnele ieşirii poruncite de Domnul în această epocă de sfârşit, la care în analiză ultimă, se aplică cuvintele Proorocului şi care este pesemne o profeţie pentru timpul de faţă ? ,,Pragul judecăţii” nu este nici un semn cronologic, nici unul vizibil în afară. Pentru a recunoaşte acest prag, oamenii trebuie să aibă deschişi ochii duhovniceşti. Fariseilor care L-au întrebat pe Domnul: Când va veni împărăţia lui Dumnezeu ?, răspunsul dat a fost: Nu va veni împărăţia lui Dumnezeu cu pândire, adică împărăţia lui Dumnezeu nu vine într-un 
mod observabil pentru ochii trupeşti, nici vor zice, iată aici sau iată acolo; că iată împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este (Luca 17, 20-21).
Arhiepiscopul Ilarion, ca prizonier în lagărul Solovki
,,Aceasta înseamnă – potrivit episcopului Ignatie Briancianinov – că cineva trebuie să părăsească o viaţă trupească şi păcătoasă, şi apoi prin pocăinţă şi vieţuind potrivit poruncilor Evangheliei, să se curăţească şi să-şi împodobească templul duhovnicesc, după care Sfântul Duh îl va binecuvânta şi va săvârşi curăţirea şi împodobirea sa finală”. Într-un astfel de templu Dumnezeu Se pogoară şi aşază împărăţia Sa duhovnicească, nevăzută, dar cât se poate de palpabilă şi perceptibilă. Oricine primeşte în sine împărăţia lui Dumnezeu poate recunoaşte şi evita pe antihrist sau îi poate sta împotrivă. Oricine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu întru sine nu va recunoaşte pe antihrist şi, într-un mod de neînţeles pentru sine, va deveni cu siguranţă următorul său; ei nu vor recunoaşte sfârşitul apropiat al lumii şi cea de-A Doua Venire teribilă a lui Hristos; îi va găsi pe ei nepregătiţi. Nici o învăţătură omenească în cuvânt şi cuvinte nu este călăuzire suficientă pentru ceea ce necesită îndrumare în cămara lăuntrică a sufletului, care este călăuzire de la Dumnezeu Însuşi. Dobândind în sine împărăţia lui Dumnezeu, omul Îl are pe Sfântul Duh drept călăuză, care învaţă tot adevărul pe cel călăuzit şi nu-i îngăduie să fie înşelat de minciuni, îmbrăcate – pentru a-i înşela cât mai convenabil – în iluziile adevărului.
Un monah binecuvântat a spus foarte corect, vorbind despre antihrist, că ,,mulţi vor crede în antihrist şi îl vor preamări ca pe un Dumnezeu puternic. Cei care-L au întotdeauna pe Dumnezeu în ei înşişi, ale căror inimi sunt luminate prin credinţă curată, vor vedea adevărul (despre antihrist) şi îl vor recunoaşte. Pentru toţi aceia care au o vedere a lui Dumnezeu şi înţelepciune, apariţia tiranului va fi uşor de priceput. Dar pentru cei ale căror minţi sunt concentrate veşnic pe lucrurile acestei vieţi şi care iubesc lucrurile pământului, va fi de neînţeles, fiindcă ei sunt prea ataşaţi de lucrurile acestei vieţi. Chiar dacă aud cuvântul, ei nu-l vor crede şi vor fi revoltaţi împotriva celui care le grăieşte”. Ei îl vor considera nebun, demn doar de dispreţ şi regret. Omenirea, întinată de înţelepciunea sa trupească, nu va crede defel în cea de-A Doua Venire a Domnului. ,,În ultimele zile batjocoritorii vor veni, zeflemisind şi urmându-şi propriile pofte rele. Ei vor spune: Unde este făgăduinţa venirii lui ? Că de când părinţii au adormit, toate aşa rămân precum au fost din începutul zidirii (II Petru 3, 3-4)” (Episcop Ignatie Briancianinov, ,,Omilie despre împărăţia lui Dumnezeu”, luni în cea de-a 26-a săptămână, Opere complete, ediţia a treia, volumul IV, p. 266-268).
Că ,,puterea întunecată” care domneşte acum crede, raţionează şi acţionează în stilul acestor batjocoritori este dincolo de orice îndoială şi nu ar trebui să fie surprinzător. Iar conducătorii bisericeşti contemporani, care ,,posedă un chip al evlaviei şi respingere a puterii sale” şi care s-au unit cu ,,batjocoritorii” acestui veac, ei nu vor considera ,,nebunie care merită doar dispreţ” cugetările pe care sufletul meu le înfăţişează pentru a se întâlni cu ale tale ? Recent, un episcop, apărând orientarea mitropolitului Serghie, l-a intimidat pe interlocutorul său, care respingea cu indignare această orientare, susţinând că cei care nu sunt de acord cu mitropolitul Serghie vor rămâne într-o astfel de minoritate încât ei vor fi una din numeroasele secte mici care există în ţara noastră.
Bietul episcop s-a forţat să recurgă la un astfel de argument neputincios pentru a apăra ,,Biserica Ortodoxă-Sovietică” născândă ! El ar face bine să-şi aducă aminte cuvintele Mântuitorului dacă Fiul Omului va găsi credinţă pe pământ (Luca 18, 8) ! El ar face bine să-şi aducă aminte numeroasele profeţii apostolice despre secătuirea credinţei şi înmulţirea tuturor răutăţilor la sfârşitul veacurilor ! El ar face bine să-şi aducă aminte ceea ce a spus Proorocul despre Biserica din Sardes, în care doar puţine nume nu şi-au întinat hainele lor, şi slăvita Biserică din Filadelfia, mică putere având, dar păstrând cuvântul Domnului şi netăgăduind numele lui Hristos (Apocalipsis 3, 4, 8) ! O ,,pluralitate” şi o ,,majoritate” sunt necesare în parlamente şi partidele politice, dar nu în Biserica lui Dumnezeu, care este stâlpul şi întărirea Adevărului, independentă de astfel de categorii şi chiar în opoziţie cu ele deoarece Biserica este o martoră prin ea însăşi.
Arhiepiscopul Ilarion, ca prizonier în lagărul Solovki
,,Evanghelia va fi cunoscută de toţi oamenii”, spune episcopul Teofan (Govorov) despre vremurile care preced apariţia lui antihrist (tâlcuind II Tesaloniceni – comentariu adăugat de arhiepiscopul Ilarion), ,,însă o parte nu va crede în Evanghelie, altă parte mai mare va fi eretică, nu va urma învăţăturile lui Dumnezeu, dar va clădi o credinţă a propriei sale născociri deşi bazată pe cuvintele Scripturii. Din aceste credinţe născocite vor fi multe … Ele sunt deja multe, dar vor fi încă mai multe. Fiecare împărăţie va avea propria mărturisire de credinţă, apoi fiecare regiune cu propria mărturisire, apoi fiecare oraş, şi în sfârşit, probabil, fiecare cap va păstra propria mărturisire. Oriunde oamenii creează propria credinţă, şi nu primesc învăţăturile lui Dumnezeu, nu poate fi altă cale. Şi toate aceste confesiuni îşi vor însuşi numele de creştine”. Aceasta este pe de o parte.
Pe de altă parte, potrivit episcopului Teofan, ,,va exista o parte care păstrează adevărata credinţă aşa cum a fost făcută cunoscută de sfinţii apostoli. Dintre aceştia, o parte nu neînsemnată vor fi credincioşi doar cu numele, dar în inimile lor nu vor avea atitudinea care este cerută de credinţă, deoarece ei de asemenea iubesc prezentul. Deşi numele de creştin va fi auzit pretutindeni, şi pretutindeni vor fi văzute biserici şi slujbe bisericeşti, toate acestea sunt o faţadă deoarece înlăuntru este apostazie făţişă. Antihrist se va ivi pe acest fundal şi va creşte în acelaşi duh de aparenţă exterioară. Ulterior, dându-se pe sine lui satan, el va lepăda în mod explicit credinţa şi … [pe] cei care nu păstrează adevărul creştinismului, el îi va îndepărta de Hristos Domnul”.
Merită să cugeţi la aceasta, dragul meu ! Cred că este potrivit să te înştiinţez despre următoarele. În urmă cu 2-3 săptămâni, am citit o scrisoare care conţinea cuvintele originale (în ghilimele) ale unei binecunoscute ,,binecuvântate” care au fost spuse de ea ca răspuns la o întrebare despre mitropolitul Serghie în care cel care întreba, în mod evident, arăta că mitropolitul Serghie nu a încălcat dogma ortodoxă, şi astfel nu era un eretic. ,,Păi, ce vrei să spui că nu este eretic ! – i-a spus cea binecuvântată. El este mai rău decât un eretic, el s-a închinat lui antihrist, şi dacă nu se pocăieşte, el va avea un loc în iad”. Toate acestea puse laolaltă şi mult mai mult, atât care pot fi văzute cât şi auzite, silesc toate sufletele credincioase vii să fie foarte vigilente şi să cerceteze cu atenţie tabloul care se dezvăluie înaintea lor, al soţiei care stă pe fiară.
Aceste suflete simt o primejdie nouă, fără precedent asupra Bisericii lui Hristos şi, bineînţeles, dau alarma. În general, ele nu se grăbesc către o ruptură finală cu ,,adulterii” bisericeşti, în speranţa că conştiinţele lor nu sunt arse până la cenuşă, şi că prin urmare pocăinţa şi îndreptarea, adică părăsirea faptelor întunecate pe care ei le-au început este cu putinţă. Se va împlini această nădejde ?! Din sufletul meu, spun, te rog Doamne ! Dar în adâncurile însele ale sufletului meu, aflu îndoieli şi nu sunt încă gata să pun punctul pe i. Poate timpul o va face, sau mai precis Domnul timpului ! El ne va salva atât de graba uşuratică, cât şi de încetineala necuviincioasă, indiferentă în această situaţie teribil de critică în care ne-a aşezat pronia dumnezeiască ! Deci iată, dragul meu prieten, răspunsul meu foarte lung la scurta, dar scrisă din inima ta, scrisoare.
Fie ca Domnul să ne ţină şi să ne facă înţelepţi în aceste clipe neîndurătoare şi teribile ale vieţii noastre duhovniceşti !
Cu dragoste, fratele tău întru Domnul …
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 132/martie-aprilie 2021
[1] Despre renovaţionişti şi Biserica Vie, a se vedea:
CE SE ÎNTÂMPLA ÎN BISERICĂ ÎN URMĂ CU UN VEAC » Renovaţionism versus Biserica Ortodoxă Rusă în anii ‘1920 » O scurtă privire asupra raporturilor dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi ,,Biserica Vie” sub jugul bolşevicilor Mărturii inedite despre Sfântul Ioan de Kronstadt IV. Rusia de dinainte de Revoluţia din 1917 ‘Argonauţi’, renovaţionişti, atei, amăgitori şi … Sfântul Ioan de Kronstadt Sfinţii din catacombele Rusiei - mărturii ale ierarhilor ruşi ai vremii despre schisma serghianistă şi renovaţionism Arhiepiscopul Ilarion Troiţki – un titan al Ortodoxiei
