Memoriile arhiepiscopului romano-catolic Raymond Netzhammer cu privire la încercarea de schimbare a calendarului din decembrie 1916 (I)

CHESTIUNEA CALENDARULUI

Memoriile arhiepiscopului romano-catolic Raymond Netzhammer cu privire la încercarea de schimbare a calendarului din decembrie 1916 (I)

 

Raymund Netzhammer (1862-1945), călugăr benedictin de origine germană, devine arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti în anul 1905. El va rămâne în scaunul Bucureştilor până în 1924, când va intra în conflict cu Papa Pius al XI-lea din cauza unor opinii divergente privind rolul Bisericii Romano-Catolice în România şi se va retrage în Elveţia, primind titlul onorific de arhiepiscop de Anazarbus, până la moarte, în 1945.

Memoriile sale – care acoperă perioada dintre anii 1905-1924 – au fost publicate de Academia Română în 2005, în două volume, sub titlul Raymund Netzhammer. Episcop în România. Notiţele arhiepiscopului romano-catolic sunt inedite, surprinzând o sumă de evenimente din acea epocă puţin cunoscute. Printre acestea se numără încercarea de schimbare a calendarului civil şi bisericesc în România aflată sub ocupaţie germană între anii 1916-1918.

La acea vreme, Transilvania şi Bucovina – care se aflaseră sub ocupaţie străină – foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi. Abia în 1919, România Mare va adopta pentru uzul civil calendarul gregorian, data de 1 aprilie devenind oficial data de 14 aprilie, unificând astfel calendarul pe întreg teritoriul românesc. În 1924, Biserica Ortodoxă Română va adopta pentru uzul său aşa-zisul calendar îndreptat, data de 1 octombrie devenind 14 octombrie.

Netzhammer a venit pentru prima oară în România în 1900, ca preot şi profesor la Seminarul romano-catolic arhidiecezan din Bucureşti. El a fost ulterior numit director al Seminarului din Bucureşti între anii 1900-1902

* * *

Duminică, [18]/31 decembrie 1916[1]

Deoarece administraţia militară germană din România introduce odată cu ziua de mâine a Anului Nou, în zona ei de influenţă, calendarul gregorian, mi-am permis să-i pun lui Stolzenberg[2] întrebarea dacă acest calendar trebuie respectat şi de Biserica Ortodoxă naţională. ,,Dar bineînţeles”, răspunse locotenent-colonelul. Această convingere era uşor de afirmat, dar mai greu de respectat, căci ortodocşii puteau să se refere la faptul că Bisericile răsăritene din Austro-Ungaria şi în general din tot Apusul respectau calendarul iulian în ceea ce priveşte sărbătorile bisericeşti şi întreaga liturghie, în ciuda faptului că în întreaga viaţă statală şi publică era valabil calendarul gregorian. Explicaţiile mele trebuiau să-l lămurească pe domnul Stolzenberg în legătură cu faptul că introducerea calendarului gregorian are o importanţă politică şi de politică bisericească extrem de mare pentru Biserica Ortodoxă naţională, că data de mâine pentru această introducere nici nu putea fi aleasă mai prost pentru Biserica naţională, deoarece întreaga populaţie românească din ţinuturile ocupate va fi frustrată de sărbătoarea Crăciunului[3], ceea ce fireşte este inimaginabil.

,,Şi atunci ce este de făcut ?” întrebă omul nervos, care îşi dădea acum seama că se cam grăbise cu ordinul său referitor la calendar. Răspunsul meu a fost foarte simplu: ,,Lăsaţi-i pe ortodocşi mai întâi să-şi sărbătorească Crăciunul şi Epifania, ordonând categoric ca şi Biserica naţională să preia calendarul gregorian, începând din ziua de 21 ianuarie (8 ianuarie după calendarul iulian) şi stabiliţi, pentru a evita orice discuţii, ca sărbătoarea Paştelui să aibă loc pe data de 8 aprilie[4]. O altă ocazie mai favorabilă de a introduce calendarul cel adevărat nu se va mai ivi, iar ortodocşii nu mai pierd între 8 şi 21 ianuarie nici o sărbătoare mai deosebită”.

Domnul von Stolzenberg acceptă propunerea şi pregăti următorul text, destinat unui comunicat referitor la această chestiune: ,,În completarea comunicatului din 27 decembrie cu privire la introducerea calendarului gregorian, se stabileşte că noul calendar gregorian intră în vigoare pentru Biserica Ortodoxă abia duminică, 8/21 ianuarie 1917. În felul acesta i se oferă Bisericii Ortodoxe ocazia de a sărbători Sfântul Crăciun şi Sfânta Epifanie. Sfântul Paşte al anului 1917 va fi sărbătorit la 8 aprilie”.

Intrarea trupelor germane în Bucureşti, pe 23 noiembrie/6 decembrie 1916

 

Marţi, [27 decembrie 1916]/9 ianuarie 1917

Prefectul poliţiei române îi remisese mitropolitului primat Conon ordinul de introducere a calendarului gregorian. Se spune că acesta ar fi fost foarte nemulţumit, mai ales din cauza stabilirii Paştelui, potrivit calculelor romane, pe data de 8 aprilie. Bătrânul domn nu este decis ce să facă: să abdice sau să convoace sinodul. Un lucru i-ar fi limpede, şi anume că, la reîntoarcerea guvernului de la Iaşi, va fi judecat şi condamnat. Domnul ministru Costache Lupu îl vizitase pe mitropolit şi-l sfătuise să nu se împotrivească introducerii noului calendar.

 

Duminică, [1]/14 ianuarie 1917

Domnul Marius Theodorian Carada mi s-a prezentat astăzi drept nou-numitul director al cancelariei mitropoliei ortodoxe din Bucureşti[5]. Meletie, episcopul vicar, avusese ideea acestei numiri ciudate, mitropolitul Conon fusese imediat de acord, iar cei doi episcopi ortodocşi de Curtea de Argeş şi de Râmnicu Vâlcea, care de la ocupaţie nu s-au mai întors în eparhiile lor, precum şi domnul Marghiloman, îl rugaseră pe prietenul nostru Theodorian în scris să accepte un post atât de important şi de interesant. Agerul şi influentul arhimandrit Scriban se împotrivise numirii, temându-se de o imixtiune a lui Theodorian, un român unit, în problemele Bisericii Ortodoxe. După toate aparenţele, mitropolitul primat se împotriveşte din ce în ce mai mult introducerii calendarului apusean, pentru că în spatele său se ascund popii care aţâţă de zor. Ortodocşii caută să tergiverseze schimbarea calendarului şi chiar ministrul Costache Lupu este programat să aibă mâine o întrevedere cu guvernământul imperial în această chestiune.

 

Marţi, [3]/16 ianuarie 1917

Activitatea lui Theodorian în calitate de director al mitropoliei a luat sfârşit deja. Atacul ortodocşilor, mai cu seamă al doamnelor Zoe Râmniceanu şi Alexandrina Cantacuzino, fusese atât de violent, încât Theodorian a fost nevoit să se retragă. Acest incident a exercitat o influenţă nefastă asupra introducerii calendarului gregorian în Biserica Ortodoxă naţională.

 

Marţi, [7]/20 februarie 1917

Germanii l-au adus la misiunea lor diplomatică de la Bucureşti pe ministrul plenipotenţiar imperial, contele Mirbach-Harff. Convorbirea cu acest domn, care lucrase şi la legaţia de la Roma, ne-a relevat imediat diplomatul care se ascundea în acest om. […]

Problema schimbării calendarului îl interesase pe conte în mare măsură, el spera ca măcar Paştele să fie sărbătorit împreună. Cum însă Carp şi Costache Lupu militează pentru calendarul vechi, germanilor lipsindu-le curajul de a înfăptui schimbarea în chiar ziua stabilită de ei, nu există prea mari speranţe nici măcar pentru Paşti. Dat fiind că românii înşişi doriseră în repetate rânduri să schimbe calendarul, germanii nu ar trebui să dea îndărăt în faţa acestei înnoiri. Prinţul Ştirbey dorea să introducă încă de la 1852 calendarul gregorian, atunci când acesta fusese introdus în eparhia catolică din Valahia; domnitorul Cuza încercase acelaşi lucru în anul 1864[6], la fel ca marele Ion Brătianu în 1886, dar s-a izbit de puternica rezistenţă a episcopului Melchisedec, un prieten al ruşilor; Sturdza făcuse eforturi mari pentru a schimba calendarul, cu ajutorul astronomului român Coculescu, în 1898, ca de altfel Carp în 1900; acestuia din urmă i se împotrivise Partidul Liberal, doar de dragul de a face opoziţie. După aceste eforturi zadarnice ale românilor, le revenea ocupanţilor germani din ţară binefăcătoarea sarcină de a introduce noul calendar.

Contele Mirbach a înţeles repede mai ales motivul politic care face imperios necesară introducerea noului calendar; în plan calendaristic s-ar realiza totodată şi desprinderea Bisericii naţionale române de Biserica Ortodoxă Rusă, ceea ce poate ar însemna un mic pas spre orientarea religioasă către Apus.

 

Vineri, [3]/16 martie 1917

Mitropolia a primit o scrisoare în termeni duri de la guvernământul imperiale cu privire la calendar şi la data sărbătoririi Paştelui. Până şi Costache Lupu afirmase că acum ar trebui să fie introdus noul calendar. În această problemă va mai veni o delegaţie de doamne române la feldmareşalul von Mackensen şi va încerca din nou să mai destindă situaţia, după cum spune baronul von Stolzenberg.

 

Pe 26 martie/8 aprilie 1917 a fost Paştele catolic, care a trecut în linişte. Din însemnările lui Netzhammer nu reiese cum de au renunţat germanii la a ne impune să serbăm Paştele odată cu catolicii, sau la schimbarea calendarului per ansamblu.

Se va mai vorbi despre schimbarea calendarului după Paştele catolic, mai ales între persoane aflate în poziţii importante, până când va lua sfârşit ocupaţia germană în România, în noiembrie 1918.

 

Miercuri, [29 martie]/11 aprilie 1917

Căpitanul de cavalerie von Gebsattel l-a adus pe consilierul aulic von Welser la palatul arhiepiscopal. […] Welser, care este protestant, judecă cu blândeţe Biserica Ortodoxă şi nu insistă asupra înfăptuirii reformei calendaristice, pentru că se teme de o mare nelinişte în popor şi de faptul că astfel s-ar crea impresia că germanii ar dori să-i priveze de credinţa lor sau chiar să-i unească cu Roma. Dorinţa domnului consilier aulic ar fi însă ca Biserica românească să se îndepărteze mai mult de cea rusească. Eu sunt de părere că o astfel de despărţire mai temeinică şi durabilă nu poate să se întâmple decât prin unirea Bisericii româneşti cu Biserica-mamă de la Roma.

 

Marţi, [2]/15 mai 1917

După părerea ministrului plenipotenţiar imperial Mirbach, germanii au un comportament corect, dacă dau dovadă pe cât posibil de reţinere în probleme bisericeşti, precum cea a calendarului, a zilelor de sărbătoare şi a clopotelor, lăsându-l pe arhimandritul Scriban să se agite şi lăsându-le pe instigatoarele Zoe Râmniceanu şi Alexandrina Cantacuzino să ţipe cât vor.

 

Viena

Joi, [15]/28 iunie 1917

Primele mele vizite le-am făcut la Catedrala Sfântul Ştefan şi la arhiepiscopul cardinal Piffl. […] Nu trece prea mult şi discuţia noastră se mută pe tărâmul politicii bisericeşti, adică începem să discutăm probleme legate de unire. […] Într-o discuţie recentă, ţarul Ferdinand nu se arătase a fi potrivnic unirii Bisericii bulgare cu Roma şi probabil că şi prinţul moştenitor Boris[7] ar putea fi determinat să agreeze această idee[8]. […]

Mi-am permis să-i spun cardinalului că este în orice caz de datoria Austriei să acţioneze în favoarea catolicismului în România şi în Balcani cu toate mijloacele care-i stau la dispoziţie, nicidecum numai prin vorbe. […]

Domnul nunţiu Valfre di Bonzo este un om în vârstă şi de treabă. […]

I-am explicat domnului nunţiu cât de rău fuseseră trataţi preoţii catolici la noi după declaraţia de război a României şi ce ar trebui să se întâmple pe viitor, pentru întărirea şi revigorarea catolicismului latin în România şi în Balcani. Am atras atenţia asupra faptului că răsăritenii din monarhia austro-ungară trebuie despărţiţi în sfârşit de Rusia şi de celelalte Biserici răsăritene, iar ca un prim pas am amintit introducerea calendarului gregorian în aceste Biserici fracţionare. Nunţiul a răspuns că mitropolitul rutenilor Andreas Czepticzky, proaspăt întors din prizonierat rusesc, tocmai revocase reforma calendarului la ruteni, dar că mulţi se convertiseră la unire şi chiar fuseseră hirotoniţi doi episcopi.

Nunţiul discutase de curând cu ţarul Ferdinand, pe care îl caracteriză cu un cunoscut epitet italienesc, precum şi cu prinţul moştenitor Boris. Recunoscu cu plăcere că aceştia pot fi oameni foarte buni în particular şi că nici nu li se poate nega o anume religiozitate, dar din toate spusele sale reieşea neîncrederea sa şi o oarecare adversitate faţă de dinastia bulgară.

Nunţiul m-a rugat în final să-i scriu un memorandum, încă aici, în Viena, în legătură cu cele discutate, adică în legătură cu concordatul, cu problema celibatului la clericii uniţi, cu perspectivele unirii, cu şcolile catolice şi ordinele călugăreşti care activau în şcolile din Balcani, astfel încât să-şi poată stabili un program în conformitate cu care să conlucreze cu ministrul de externe Czernin, pe care intenţiona să-l viziteze în zilele următoare.

 

[1] Toate datele menţionate de Netzhammer în însemnările sale sunt potrivit calendarului gregorian. La acea vreme, România era – civil şi bisericeşte deopotrivă – pe stil vechi. Aşadar, potrivit calendarului iulian ne aflăm în 18 decembrie. Vom pune între paranteze data după calendarul iulian.

[2] Locotenent-colonel Stolzenberg von Stolzenfels, cea mai înaltă personalitate a guvernului german în România la acel moment.

[3] Naşterea Domnului urma să aibă loc pe 7 ianuarie, potrivit calendarului gregorian.

[4] În acel an, 1917, Paştele catolic cădea pe 8 aprilie, iar cel ortodox pe 15 aprilie stil nou.

[5] A se vedea CHESTIUNEA CALENDARULUI. Memoriile lui M. Theodorian-Carada cu privire la încercarea de schimbare a calendarului din decembrie 1916.

[6] A se vedea Despre Consiliul Bisericesc pentru calendariu din vremea lui Cuza. Mai mult, într-o carte a sa din 1936, Acţiunea Sfântului Scaun în România de acum şi de întotdeauna, Mariu Theodorian-Carada afirmă că, la acea vreme, Cuza a dus tratative cu Papa Pius al IX-lea pentru unirea cu Roma.

[7] Ferdinand (1861-1948, prinţ regent al Bulgariei între anii 1887-1908, ţar al Bulgariei între anii 1908-1918) s-a născut la Viena, ca prinţ Kohary, ramură a familiei Saxa-Coburg-Gotha, catolic.

Boris al III-lea (1894-1943, ţar al Bulgariei între anii 1918-1943) este convertit de tatăl său, Ferdinand I, în 1896, de la romano-catolicism la ortodoxie.

[8] Ideea unirii Bisericii Ortodoxe Bulgare cu Roma revine de multe ori în însemnările lui Netzhammer. Bulgaria, împreună cu România, erau vizate pentru o unire cu Roma. Poate vom reuşi într-un viitor apropiat să abordăm această pagină de istorie contemporană cu totul inedită.