Editorial nr. 57

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi (Psalmi 67, 36)

O mărturie personală despre ajutorul neîncetat şi neprecupeţit

al Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou

 

Am făcut cunoştinţă cu Sfântul Efrem cel Nou acum 2 ani şi jumătate. Cineva mi-a cumpărat o cărticică cu acatistul lui, dar pe atunci eram într-un necaz atât de mare, încât nu am găsit puterea, timpul, nu m-am putut aduna ca să văd cine este sfântul, cum a trăit, să fac cunoştinţă puţin cu viaţa lui ca să mă pot apropia de el şi în rugăciune.

După câteva luni, am dat cărticica cu acatistul altcuiva, care-l cunoştea pe sfânt şi s-a bucurat de ea.

Sfântul nu s-a supărat pe mine şi a revenit în viaţa mea după 2 ani, mai precis anul acesta, de Sfintele Paşti. Stând de vorbă cu un frate şi vorbindu-i despre minunata omilie a Sfântului Epifanie al Ciprului la Sâmbăta Mare, în care sfântul expune cum S-a pogorât Mântuitorul la iad şi a vorbit cu Adam, el a vrut să mă răsplătească pentru bucuria pe care i-am făcut-o, dându-i cartea cu omiliile Sfântului Epifanie, şi mi-a spus: Îţi dau şi eu o carte despre un sfânt care te va mişca până la lacrimi, ai să vezi ! Şi mi-a adus din chilia sa o carte cu viaţa şi minunile Sfântului Efrem cel Nou. Am zâmbit, am luat cartea şi am plecat la chilie.

La început, luam cartea în mână şi o răsfoiam, deschizând-o aiurea, ici şi colo. Şi am făcut aşa de câteva ori, după care mi-am spus: Eşti lipsit de bun simţ şi de evlavie ! Pune mâna pe carte şi citeşte-o aşa cum se citeşte o carte, de la început până la sfârşit ! Şi am început să citesc. Şi pe măsură ce citeam, plângeam …

Sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou

Aşa am făcut cunoştinţă cu adevărat cu Sfântul Efrem ! Dar ce a urmat după aceea a depăşit orice mi-aş fi putut închipui.

După încă 2 luni, cu puţin înainte de începutul postului sfinţilor apostoli, am avut o ispită cu un frate. Eram într-o situaţie delicată, între ciocan şi nicovală, posibil să fi greşit şi eu, printr-un comportament neatent faţă de fratele meu. Atunci l-am chemat pe Sfântul Efrem, şi i-am spus: Sfinte, rogu-te, dă pace şi linişte fratelui meu ! Poate că am greşit şi eu, şi nu trebuia să mă port aşa, dar tu rogu-te dă-i lui pace şi linişte, adu liniştea în sufletul lui, şi eu îţi voi face un acatist ! Şi n-am aşteptat să treacă ziua şi la utrenie m-am dus şi am cumpărat de la magazinul bisericii noastre o cărticică cu acatistul sfântului şi am citit acatistul. După 2 zile, fratele era la uşa chiliei mele cu zâmbetul pe buze.

Am mulţumit sfântului de îndată, dar rămăsesem cumva fără glas. M-a mişcat foarte tare, era o situaţie delicată, doream cu putere să se spargă acea bubă, şi ea s-a spart numaidecât !

Au mai trecut aproape 2 luni şi m-am trezit în altă situaţie grea. Aveam în pravilă două catisme de psaltire şi, înainte de mărturisirea din postul Adormirii Maicii Domnului, am avut parte de o ispită cumplită în timp ce citeam la psaltire. Nu pot descrie ispita, nu oricine ar înţelege unele ispite prin care trecem noi, monahii, dar a fost atât de cumplită, încât mi-a fost teamă că voi prinde un soi de ranchiună sau teamă de psaltire şi nu voi mai putea citi cele două catisme zilnic, şi gândul acesta mă mâhnea profund.

Şi l-am chemat pe Sfântul Efrem, şi i-am zis: Sfinte, rogu-te, ajută-mi să citesc cele două catisme zilnic şi să nu mai vină o astfel de ispită peste mine, ca să pot merge înainte. Şi, din acea zi, nu am mai avut acea ispită, care mă chinuise timp de câteva luni până când ajunsese la apogeu înainte de mărturisire.

Văzându-mă izbăvit şi din această ispită, am început să prind curaj. Şi la următorul necaz care a venit peste mine, am fugit de îndată la Sfântul Efrem. În acest an s-au furat florile de pe mormântul fratelui meu de călugărie de 5 ori … A cincea oară, supărat că fuseseră furate nişte flori tăiate, un buchet de crizanteme foarte frumos, şi fiindcă mă aşteptam de acum ca a doua zi să fie furate şi cele proaspăt puse pe mormânt, cu rădăcină, mâhnit profund că era răvăşit mereu mormântul, am strigat la Sfântul Efrem şi i-am zis: Sfinte, noi, creştinii, am ajuns de râsul tuturor ! Ne sunt călcate în picioarele mormintele, ne sunt furate florile, suntem ai nimănui oare ? Sfinte, te rog, nu vreau răul celor care fac asta, dar dă-le alte griji, să fie preocupaţi de alte lucruri decât să vină din nou şi să răvăşească mormântul fratelui meu, rogu-te, nu mai lăsa să se întâmple asta ! Şi am mai zis: De va mai fi aşa, am să socotesc că aşa ne rânduieşte Dumnezeu nouă, celor de la veacul de pe urmă.

Eram încredinţat că a doua zi rămân fără flori pe mormânt, dar am tras nădejde ! Şi a trecut zi după zi şi florile sunt acolo …

Această ultimă minune m-a mişcat de asemenea foarte tare. Eram foarte mâhnit când vedeam mormântul răvăşit. Am început să citesc duminica acatistul Sfântului Efrem, doar ca să-i mulţumesc că este alături de mine ori de câte ori îl chem. Dar minunile nu s-au oprit aici.

Plec din mânăstire cu treburi. Vine peste mine o ispită, cu multă frământare. Îl chem din nou pe Sfântul Efrem şi îi spun: Sfinte, ajută-mi, rogu-te, şi când ajung acasă îţi fac un acatist. În jumătate de oră s-a spulberat ispita ! Ajung acasă vineri, eram foarte obosit, îmi zic: Sâmbătă fac acatistul sfântului. Sâmbăta s-a conturat la orizont foarte aglomerată, nu se întrevedea timp de încă un acatist. Obişnuiesc să-mi aşez prăvilioara, psaltirea şi ce mai citesc peste zi unele peste altele, pe pat. Am cărticele cu acatiste ale sfinţilor în altă parte, şi printre acestea se afla şi cărticica cu acatistul sfântului. Când mă uit la un moment dat pe pat, cărticica cu acatistul Sfântului Efrem cel Nou era deasupra tuturor celorlalte, pe pat … Dar nu eu am aşezat-o acolo ! Sfântul îmi spunea cumva: Mi-ai făgăduit un acatist ! L-am făcut de îndată.

După aceasta am început să mă gândesc să-l rog pe Sfântul Efrem să mă ajute cu nişte probleme duhovniceşti pe care le aveam, să ies din ele. Şi mi-am spus: Săptămâna viitoare îl rog să mă ajute cu cutare lucru. N-am mai apucat. Acea problemă a dispărut, nici nu ştiu când, cum, a dispărut din mintea mea, din preocupările mele, s-a spulberat pur şi simplu !

În această perioadă, a apărut în mintea mea ideea că Sfântul Efrem cel Nou are de gând să zăbovească în viaţa mea. Că are de gând să mă ajute şi că am nevoie de ajutorul lui neîndoios. Nici nu ne dăm seama câtă nevoie avem de ajutorul sfinţilor ! Şi a încolţit în capul meu ideea că ar trebui să-i fac acatistul zilnic şi să-l rog să nu mai plece din viaţa mea şi să-mi călăuzească paşii.

Aşa am început să-i fac acatistul zilnic. Nu este uşor să adaugi un acatist la pravila călugărească şi la alte îndatoriri, dar pur şi simplu am simţit că trebuie să fac acest lucru, că am nevoie să mă rog zilnic sfântului. Au venit peste mine nişte ispite mai puternice, călugăreşti, pe care nu le pot istorisi, dar sfântul m-a scos din fiecare, de îndată, cum am strigat la el, iar uneori a venit şi fără să-l chem. Într-o zi, împresurat de o ispită puternică, l-am chemat prima oară pe el şi pe Sfântul Mina, care şi el este grabnic ajutător şi m-a scos din multe necazuri, ispite, încercări duhovniceşti. Este interesant că i-am chemat pe cei doi mari mucenici ca să-mi spună ce se întâmplă cu mine. Le-am spus: Sfinţilor, nici nu ştiu ce se întâmplă cu mine ! De unde vine această stare cumplită pe care o am ? Cred că în jumătate de oră au venit unul după altul cugete care m-au lămurit, mi-au arătat în ce ispită mă aflam. Sfinţii mi-au dat gândul cel bun, au răspuns la întrebarea mea.

După câteva ore, continuând însă să mă simt rău sufleteşte, l-am chemat pe Sfântul Efrem şi l-am rugat: Sfinte, te rog, ridică această stare de pe sufletul meu ! Am simţit de îndată uşurare, dar de revenit cu totul mi-am revenit abia a doua zi. După încă o oră, doar punându-mi o întrebare în cap, dar nemaichemând numele sfântului, a venit răspunsul şi am înţeles toată lupta pe care am avut-o.

De fiecare dată când mă ajută, simt o pace, o linişte sufletească aparte, îl simt pe sfânt că este deosebit de blând şi smerit. El nu ţine să se facă simţit, dar lasă în urma lui un iz de smerenie deosebită după care îţi dai seama că a trecut prin viaţa ta.

Într-o seară, la utrenie, când l-am chemat să mă ajute, am simţit o căldură deosebită, parcă aş fi simţit că inima sfântului este plină de dragoste faţă de Dumnezeu, că are o dragoste şi o râvnă arzătoare pentru Hristos. Şi am mai simţit că el este ca o momeală, ca o nadă, pentru noi, cei de astăzi, că el vine să ne pescuiască, precum odinioară apostolii, pe noi, creştinii şi monahii de astăzi, să ne atragă către a-I sluji lui Hristos mai cu adevărat, cu credinţă, cu inimă fierbinte !

Şi este adevărat. De când a apărut Sfântul Efrem în viaţa mea, a dispărut deznădejdea şi şi-a făcut loc, aproape pe nesimţite, credinţa – o altă credinţă decât cea pe care am avut-o înainte să-l cunosc.

Într-o zi a apărut la uşa chiliei mele alt frate cu o carte cu viaţa şi minunile Sfântului Efrem, şi mi-a spus: Eu am început s-o citesc, uite, mi-am lăsat semn în ea, dar ţi-am adus-o ţie. Şi mi-a spus că în seara precedentă avusese un vis. Se făcea că era la poarta mânăstirii, dar poarta era încuiată şi el nu mai ştia pe unde să intre în mânăstire şi se însera. Şi deodată a apărut un călugăr înalt şi slab, i-a deschis poarta şi i-a spus: Vino pe aici ! Când s-a trezit din somn, şi-a dat seama că era Sfântul Efrem ! Atunci i-am spus: Frate, te cheamă Sfântul Efrem să te rogi lui ca să-ţi ajute. Îţi deschide poarta !

Am luat acea carte, Sfântul Mare Mucenic şi Cuvios Efrem cel Nou. Mărturii ale minunilor săvârşite în zilele noastre, volumul I, şi am citit-o din scoarţă în scoarţă. Era altă carte decât cea pe care o citisem după Paşti, şi conţinea o mulţime de minuni mărturisite de români. Aş putea spune că m-am hrănit citind nenumăratele minuni făcute de Sfântul Efrem. Citeam în fiecare zi câte 2-3 minuni, şi fiecare minune se încheia cu o scurtă rugăciune către sfânt. Mi s-a părut foarte delicat acest lucru, ca şi mărturiile românilor, care au ţinut să spună şi altora întâmplări dintre cele mai diverse, unele dintre ele profund duhovniceşti, deschizându-şi sufletele pentru a vorbi despre binefacerile de care s-au împărtăşit prin mijlocirea Sfântului Efrem cel Nou. Cred că citind această carte, încet-încet s-a născut şi în inima mea ideea de a vorbi tuturor despre Sfântul Efrem, căci mi-am spus: Şi eu ar trebui să vorbesc despre neîncetatele minuni pe care le face Sfântul Efrem cu mine ! Fiindcă aşa şi alţii se vor întări în credinţă, vor prinde puteri să-şi ducă viaţa în Hristos.

După câteva zile mi-am spus: Îl am pe Sfântul Mina aici, pe birou, lângă calculator, ar trebui să găsesc o icoană şi cu Sfântul Efrem, să-l aşez alături. A doua zi vine fratele cu cartea şi îmi spune: Ţi-am adus o icoană cu Sfântul Efrem. Uite, ai aici o icoană cu sfântul şi alături ai şi o icoană cu pătimirea lui. Am rămas fără grai. Nu spusesem nimănui că vreau o icoană cu sfântul, el mi-a trimis-o !

Nu ştiu dacă am reuşit să scriu toate minunile în ordine, nici nu cred că le-am scris pe toate. Am să mai spun că l-am chemat pe Sfântul Efrem de câteva ori rugându-l să mă ajute să mă odihnesc, ca să mă pot trezi a doua zi de dimineaţă să merg la biserică şi să-mi pot face ascultarea, şi cred că am terminat rugăciunea şi am adormit pe loc; o dată l-am chemat rugându-l să-mi ajute să prind trenul; l-am chemat de nenumărate ori întrebându-l ce să fac, să-mi dea gând bun, să mă scoată din ispită, să-mi liniştească sufletul, să mă apere.

Am fost atât de însetat să ştiu cât mai multe despre el, mi-aş fi dorit să ştiu mai multe despre viaţa lui de monah, despre cum era ca om, şi altele, încât m-am uitat la o serie de filmuleţe de pe internet cu mărturii şi alte amănunte legate de mânăstirea unde se află moaştele lui. Într-un astfel de filmuleţ, o doamnă a spus următoarele cuvinte: Ştii cum este să ai un prieten care nu este niciodată ocupat ? Aceste cuvinte cred că surprind cel mai bine ce-am simţit în ce-l priveşte pe Sfântul Efrem: că el este gata oricând să fie alături de mine ! Şi nu numai de mine, de noi toţi ! Că el este gata oricând – ca un preaminunat mucenic al lui Hristos – să se jertfească pentru dragostea lui Hristos şi dragostea de aproapele ! Acea căldură pe care am simţit-o venind dinspre el, acel foc pe care-l are în inima lui …

Şi tot printre mărturiile pe care le-am citit sau auzit, am mai găsit una care surprinde bine ce simţi când Sfântul Efrem apare în viaţa ta: Cu ce nu te ajută ? În ce clipă a vieţii tale nu vine să-ţi sară în ajutor ? Poţi fi uluit de cât de aproape este de sufletul tău şi de cele trebuincioase ţie de orice fel, de la cele pământeşti la cele duhovniceşti dintre cele mai delicate.

Am mai găsit o mărturie despre Sfântul Efrem, cu care voi încheia, fiindcă aceasta este cea mai importantă, cred, în viaţa pe care o ducem noi, acum, la acest sfârşit de veac.

Unei doamne, care s-a învrednicit să aibă parte de o trăire aparte în ce-l priveşte pe Sfântul Efrem cel Nou, i-a fost dat să audă în vis următoarele cuvinte care i-au rămas limpezi şi puternice în minte, precum o încredinţare: ,,Dumnezeu i-a dăruit o mare cinste vrednicului Său slujitor Efrem şi l-a făcut o sabie dumnezeiască de lumină, un ostaş de căpătâi al Său, în lupta împotriva puterilor întunericului”.

Cu adevărat, Sfinte Efrem, mare cinste ţi-a fost dată, şi de mare putere te-a învrednicit Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos ! Pentru dragostea ta de Hristos, pentru inima ta fierbinte, înflăcărată, ţi-a dăruit Dumnezeu atâta slavă, atâta dar, atâta putere cu care vii în vieţile noastre şi le luminezi, ne dai putere să mergem înainte, ne dai credinţă, ne încălzeşti inimile răcite de atâtea ispite, ne călăuzeşti paşii cu o blândeţe nepământească şi cu o smerenie dulce care ne mângâie sufletele, ne dai pace sufletească şi ne faci să vedem limpede înaintea noastră calea către Hristos ! şi ne spui: Aşa să slujim Domnului ! şi ne îndrepţi paşii în chip nevăzut pe calea mântuirii !

Ce laudă îţi pot aduce, preaminunatule mucenic al lui Hristos ? Minunat au făcut Domnul pre cel cuvios al său (Psalmi 4, 3) !

Monah Partenie Filipescu

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 143/noiembrie-decembrie 2022