Monahismul – scutul de aparare al Ortodoxiei (XIII)

Monahismul – scutul de apărare al Ortodoxiei (XIII)

– Istorisiri din diferite epoci ale creştinismului –

 

Episoadele anterioare

 

Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul († 493)

Un alt stâlpnic care a strălucit în luptele pentru apărarea credinţei ortodoxe a fost Sfântul Cuvios Daniil. În vremea lui Leon cel Mare, cuviosul îşi începuse deja nevoinţa vieţuirii pe stâlp. Odată, ,,după o iarnă foarte friguroasă, a venit împăratul să vadă pe sfânt dacă nu a pătimit vreo vătămare de la ploile şi vânturile care au fost. Şi văzând cârligele cele rupte, a poruncit să întărească turnul mai bine; apoi s-a întors cu binecuvântarea ce o primise de la cuviosul părinte. Dar i s-a întâmplat lucrul acesta: calul pe care era, nu se ştie din ce pricină, speriindu-se şi căzând înapoi, a trântit pe împărat, încât şi coroana a căzut din capul lui departe şi s-a sfărâmat, risipindu-se de la coroană mărgăritarele şi pietrele cele scumpe.

Atunci era comis (sfetnic) pe lângă împărat unul cu numele Iordan, de credinţă arian, care, văzând căderea împăratului de pe cal, s-a temut să nu-l învinuiască şi să fie pedepsit. Deci, întorcându-se, a alergat la Cuviosul Daniil şi-l rugă cu lacrimi să mijlocească către împărat pentru dânsul ca să-l ierte, că se leapădă – zicea el – de credinţa cea arienească şi se uneşte cu credinţa cea dreaptă. Iar cuviosul, primindu-l în buna credinţă, a scris împăratului că Iordan s-a lepădat de credinţa cea arienească şi s-a lipit de creştini; drept aceea vrednic este a fi miluit. Împăratul a scris înapoi către sfânt, zicând: ‘Pricina căderii mele nu a fost nimeni altul decât eu, căci înaintea ochilor tăi am îndrăznit a încăleca pe cal şi n-am mers mai departe pe jos, de la sfântul tău turn. Iar asupra lui Iordan nu numai că nu am nimic, dar încă mă şi bucur că această cădere s-a făcut pricinuitoare sculării lui din căderea cea sufletească’. După aceasta împăratul avea pe sfântul în atât de mare cinste, încât nu numai singur îl cinstea, ci şi altora îl arăta ca pe o stea cerească”[1].

 

Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul

Miniatură din Menologhionul lui Vasilie al II-lea, Constantinopol, 985

 

Sfântul Cuvios Daniil va interveni din nou în favoarea dreptei credinţe în vremea împăratului Vasilisc. După Leon, luând Zenon împărăţia şi împărăţind 3 ani, s-a sculat asupra lui Vasilisc, fratele Verinei, femeia împăratului Leon, care murise. Acela, izgonind pe Zenon, a luat împărăţia, iar Eutihian, fiind eretic, a început a tulbura Biserica lui Dumnezeu, lepădând soborul din Calcedon şi semănând învăţăturile cele ereticeşti. Atunci Acachie, patriarhul Constantinopolului, adunând episcopii cei credincioşi, se împotriviră împăratului, cu temere totuşi, însă nimic n-au sporit. Necredinciosul împărat intenţiona chiar să-l ucidă pe patriarhul Acachie, care se opunea cu tărie planurilor politicii sale. Aflând aceste veşti întristătoare, monahii din Constantinopol s-au adunat în sfânta şi marea biserică pentru a-l sprijini şi apăra pe patriarh şi au hotărât cu toţii să trimită un sol la Sfântul Cuvios Daniil spre a-i face cunoscută gravitatea situaţiei.

,,Dar în ziua următoare a trimis şi împăratul Vasilisc la cuviosul un curtean cu numele de Daniil, cu porunca de a-i spune acestea: ‘Drepte îţi par, îngere al lui Dumnezeu, cele uneltite de patriarhul Acachie, care prin clevetiri de tot felul a ridicat cetatea împotriva mea şi a tras după sine până şi oastea ? Deci roagă-te pentru noi, ca să nu izbândească’.

Auzind acestea, cuviosul i-a zis lui Daniil: ‘Spune-i celui ce te-a trimis: Nu eşti vrednic de dumnezeiasca binecuvântare, căci ai îmbrăţişat credinţa iudeilor, defăimând întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, şi tulburi Biserica Lui cea Sfântă şi-i dispreţuieşti pe preoţii Săi. Căci scris este: Nu daţi cele sfinte câinilor, nici lepădaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor (Matei 7, 6). Să ştii, deci, că degrabă va surpa Dumnezeu stăpânirea ta tirănească şi va lua împărăţia din mâinile tale’”[2].

Împăratul s-a mâniat şi s-a tulburat adânc primind răspunsul sfântului. Dar poporul credincios, la auzul celor petrecute, s-a adunat a doua zi în biserica cea mare şi toţi într-un glas îl rugau cu lacrimi pe Acachie să-l cheme pe Cuviosul Daniil să izbăvească Biserica. Patriarhul a trimis din nou o solie alcătuită din arhimandriţi, cărora le-a poruncit:

,,De dragul credinţei şi pentru mine, mergeţi la cuviosul bărbat Daniil şi cădeţi înaintea stâlpului şi rugaţi-l fierbinte, zicându-i: ‘Urmează Învăţătorului Hristos Cel ce au plecat cerurile şi s-au pogorât (Psalmi 17, 11) şi S-a întrupat din Preasfânta Fecioară şi a petrecut împreună cu păcătoşii, vărsându-Şi sângele ca să mântuiască Biserica, mireasa Sa. Nu trece cu vederea cărunteţile noastre, ci primeşte rugăciunea şi vino să mântuieşti Biserica, Maica ta, care se batjocoreşte de necinstitori, în timp ce păstorul este prigonit, iar turma risipită de lupi sălbatici’.

Trimişii s-au dus şi au făcut aşa cum li se poruncise şi au căzut la pământ înaintea stâlpului. Văzându-i plecaţi la pământ, cuviosul s-a tulburat şi le-a strigat din înălţime: ‘Ce faceţi, sfinţi părinţi, aducând o astfel de osândă asupra nevredniciei mele ? Care vă este vrerea ?’

Atunci ei s-au ridicat şi i-au zis: ‘Avem trebuinţă de tine să izbăveşti – cu harul lui Dumnezeu – credinţa prigonită, Biserica înviforată, turma cea risipită şi pe bătrânul patriarh ameninţat cu moartea’. Iar cuviosul le-a răspuns: ‘Adevărat este Cel ce a zis că Sfânta Biserică porţile Iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Răbdaţi puţină vreme şi se va face voia lui Dumnezeu. Rugaţi-vă deci să ne arate Domnul cele de folos’.

Pe când îşi săvârşea rugăciunea de noapte, în revărsatul zorilor – era o zi de miercuri -, Daniil a auzit un glas grăindu-i lămurit: ‘Coboară-te să mergi cu părinţii şi nu şovăi; iar după ce vei săvârşi lucrul, urmează-ţi nevoinţa în pace !’ Iar cuviosul a dat ascultare voii lui Dumnezeu […]

Atunci (îndată ce Cuviosul Daniil a ajuns la biserică) poporul a început să strige: ‘Alungă tânguirea Bisericii; ţie ţi-l încredinţăm pe arhiereu; sârguieşte-te pentru lucrul cel sfânt pentru care ai venit; acum este ceasul să iei cununa ostenelilor tale’.

Cuviosul a făcut semn mulţimii să tacă şi a zis: ‘Credinţa noastră cea desăvârşită în Dumnezeu nu se teme, nici nu este biruită de împotrivirile vrăjmaşilor, nici nu are trebuinţă de vreun ajutor omenesc, fiindcă este întemeiată pe piatra cea tare, Hristos (I Corinteni 10, 4). De aceea, nu slăbiţi în rugăciune, căci şi pentru verhovnicul apostolilor, Petru, s-au făcut odinioară îndelungi rugăciuni (Faptele Apostolilor 12, 5), nu pentru că l-ar fi părăsit Dumnezeu, ci fiindcă Acesta voieşte ca şi turma să înalţe rugăciuni pentru păstorul ei. Asemenea faceţi şi voi în clipa de faţă, şi Domnul va săvârşi foarte degrabă şi cu noi lucruri minunate, spre slava numelui Său’.

După ce sfântul a grăit acestea, credincioşii au scos însemnele de doliu din altar şi din toată biserica. Iar Daniil i-a scris împăratului o scrisoare, zicând: ‘Îţi este de folos a-L mânia pe Dumnezeu ? Nu este oare viaţa ta în mâinile Sale ? Ce vrăjmăşie ai cu Sfânta Biserică, de te-ai oştit împotriva slujitorilor ei şi te arăţi ca un alt Diocleţian ?’ Şi multe altele asemenea i-a scris, când sfătuindu-l, când mustrându-l.

Când împăratul a primit scrisoarea şi s-a înştiinţat că Daniil venise în cetate şi se afla în biserică, s-a înfricoşat foarte tare şi i-a trimis răspuns: ‘Aceasta dar îţi este nevoinţa, să vii în cetate şi să ridici norodul împotriva mea ? Eu plec şi las în seama ta cetatea’. Şi a plecat cu o corabie la Evdomon, care se află la marginea cetăţii”[3].

Atunci cuviosul le-a poruncit monahilor să păzească biserica şi pe patriarh, iar el, însoţit de poporul credincios, a pornit către palatul împăratului din Evdomon. Dar nefiind primiţi de împărat au plecat scuturând praful de pe picioarele lor (Matei 10, 14). Iar Vasilisc, aflând de mânia sfântului, a fost cuprins de o mare frică şi a trimis în multe rânduri oameni care să-l aducă la palat.

,,Cuviosul însă nu s-a învoit să meargă, ci a zis: ‘Să vină el în sfânta biserică să dea răspuns înaintea sfintei cruci şi a Sfintei Evanghelii pe care le-a defăimat; fiindcă eu nu sunt decât un om păcătos’. Trimişii i-au transmis împăratului cele zise, iar acesta s-a grăbit să iasă şi să meargă la biserică. Patriarhul l-a întâmpinat cu Sfânta Evanghelie înaintea sfântului altar, iar împăratul s-a închinat cu făţărnicie.

După ce s-a săvârşit rugăciunea rânduită, Vasilisc şi patriarhul au mers împreună la Cuviosul Daniil şi amândoi au îngenuncheat la picioarele sale, în văzul a tot poporul. Sfântul i-a sfătuit să se împace şi să nu mai ţină nici o vrajbă între ei, ‘căci – a zis – când voi sunteţi în vrajbă, faceţi tulburare sfintelor Biserici şi stârniţi o mare neorânduială în toată împărăţia’.

În timp ce împăratul işi rostea marele său cuvânt de apărare înaintea Cuviosului Daniil, poporul striga: ‘Păzeşte-i, Doamne, pe părinte şi pe cei doi fii ai săi ! Ţie îţi încredinţăm, părinte, buna înţelegere dintre ei ! Să auzim acum credinţa împăratului ! De ce sunt răsturnate canoanele Ortodoxiei ? De ce sunt surghiuniţi episcopii ortodocşi ? […]’ Iar împăratul şi patriarhul stăteau îngenuncheaţi la picioarele sfântului, în timp ce poporul striga nenumărate altele asemenea”.

Apoi cuviosul l-a îndemnat pe împărat să dea răspuns înaintea poporului şi să-l încredinţeze de ortodoxia cugetelor sale. În acest fel Vasilisc s-a împăcat cu Sfântul Daniil, cu patriarhul, dar şi cu poporul credincios. După ce s-au săvârşit toate acestea, cuviosul s-a întors la obişnuita sa nevoinţă pe stâlp. Le-a proorocit însă monahilor că Dumnezeu îl va pedepsi pe împărat, deoarece purtarea sa nu fusese sinceră. Într-adevăr, după proorocia sfântului, Vasilisc a fost alungat la scurt timp de pe tron, iar Zenon a revenit la cârma împărăţiei.

Cu 7 zile înaintea de adormirea sa, cuviosul le-a poruncit, printre altele, ucenicilor săi ,,să nu se despartă de Maica lor sfântă, Biserica, şi să urască toată sminteala şi neghinele ereticilor, vrăjmaşii lui Hristos”.

Sfinţitul Dositei al Ierusalimului menţionează că Sfântul Daniil a însemnat într-un libellus[4] dogmele ortodoxe şi i l-a dat lui Vasilisc să-l semneze. Constrâns, împăratul a scris atunci Antienciclica, prin care abroga enciclica eretică anterioară şi întărea credinţa ortodoxă. Împăratul Vasilisc a fost înfruntat şi de monahul Olimpie[5].

 

[1] ,,Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Daniil Stâlpnicul”, Vieţile sfinţilor pe luna decembrie.

[2] Vieţile sfinţilor stâlpnici: Simeon, Daniil, Luca, Alipie, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 224-225.

[3] Ibid., p. 225-228.

[4] Mărturisire de credinţă exprimată în scris.

[5] Dositei al Ierusalimului, Dodekavivlos, cartea a IV-a, cap. 9, § 5.

Din aceeasi categorie...