Monahismul – scutul de aparare al Ortodoxiei (XV)

Monahismul – scutul de apărare al Ortodoxiei (XV)

– Istorisiri din diferite epoci ale creştinismului –

Episodul anterior

 

Sfântul Cuvios Sava cel Sfinţit (438-532)

Sfântul Cuvios Sava, ucenicul Marelui Eftimie, era în acea vreme întâistătătorul şi legiuitorul tuturor pustnicilor din Palestina, în timp ce Sfântul Cuvios Teodosie era începătorul vieţii de obşte. Aceşti doi mari Părinţi au strălucit nu doar prin faptele virtuţii, ci şi prin luptele pentru apărarea dogmelor şi mai cu seamă a hotărârilor dogmatice luate de Sinodul de la Calcedon.

În viaţa Sfântului Sava se istoriseşte că puţin mai sus de cele trei mânăstiri ale sale vieţuiau doi monahi nestorieni. Cuviosul ,,se întrista şi se necăjea pentru ei foarte, căci i s-a arătat în zilele acelea o vedenie, precum urmează:

Se vedea pe sine în Biserica Sfintei Învieri, la vremea săvârşirii dumnezeieştii liturghii, şi pe aceşti monahi izgoniţi cu mare ameninţare de către purtătorii de vergi, în timp ce el îi ruga pe aceia să-i lase pe monahi să se împărtăşească. Ei însă i-au răspuns cu asprime: ‘Nu le este îngăduit să se împărtăşească, pentru că sunt iudei, de vreme ce nu mărturisesc că Hristos este Dumnezeu adevărat şi că Sfânta Maria este Născătoare de Dumnezeu’.

Făcându-i-se milă de ei, bătrânul se ruga de atunci stăruitor lui Dumnezeu ca şi aceştia să ajungă la cunoaşterea adevărului şi, luminându-se, să se întoarcă de la erezia lui Nestorie. Şi îndelungă vreme cercetându-i, îi ruga, îi sfătuia şi-i învăţa cu de-amănuntul dogmele dreptei credinţe. Şi aşa, mult ostenindu-se în rugăciuni şi poveţe, i-a înduplecat cu darul lui Dumnezeu să dea anatemei învăţăturile lui Nestorie şi să intre în comuniune cu Biserica Sobornicească”[1].

 

Sfântul Sava cel Sfinţit

 

Tot aşa, după îndemnuri stăruitoare, Sfântul Sava a reuşit să-l îndepărteze de erezia akefalilor pe un oarecare arhimandrit cu numele de Mamas şi să-l aducă în comuniune cu Biserica Sobornicească. Exemplul lui Mamas a fost urmat de mulţi alţii, fapt ce a atras furia împăratului Anastasie. Altă dată, auzind pe unii cântând Trisaghionul cu adaosul blasfemator ,,Cel ce Te-ai răstignit pentru noi”, sfântul s-a opus şi a poruncit ca imnul să se cânte potrivit vechii predanii a Bisericii.

În anul 511, când Sfântul Cuvios Sava era în vârstă de 73 ani, împăratul Anastasie s-a pornit cu mare mânie împotriva celor trei patriarhi ortodocşi de atunci. După ce l-a alungat pe Sfinţitul Macedonie din Constantinopol, se pregătea să se răfuiască şi cu Ilie al Ierusalimului şi Flavian al Antiohiei care se opuneau caterisirii lui Macedonie. O mare furtună se prevestea asupra celor două Biserici.

,,Din această pricină, fericitul Ilie l-a trimis la Constantinopol pe părintele nostru Sava şi pe alţi egumeni împreună cu el, scriindu-i acestea împăratului: ‘Alegând slugi bune şi credincioase ale lui Dumnezeu şi căpetenii ale întregii pustii, între care şi pe Sava, cel ce a preschimbat pustia în cetate locuită, ocrotitorul pustiei şi luminătorul întregii Palestine, i-am trimis să se roage stăpânirii tale’. Aşadar, arhiepiscopul Ilie a scris acestea, iar părintele nostru Sava şi-a împlinit cu râvnă ascultarea faţă de arhiereu, nădăjduind să vină în ajutorul credinţei ortodoxe şi soborniceşti, care se clătina şi se primejduia la vremea aceea”.

Ajungând în Constantinopol, părinţii au intrat cu toţii la împărat. Uşierii însă l-au alungat pe Sfântul Sava, luându-l drept un cerşetor. Împăratul şi ceilalţi părinţi l-au căutat atunci cu sârguinţă şi în cele din urmă a fost găsit de uşieri rugându-se retras într-un colţ. Anastasie l-a primit cu multă cinste, fiindcă văzuse un înger mergând înaintea lui. Apoi, după ce le-a împlinit egumenilor cererile pentru mânăstirile lor, împăratul ,,a zis celui întru sfinţi Sava: ‘Dar tu, călugăre, de vreme ce nu voieşti să ceri nimic, pentru ce te-ai supus la o asemenea osteneală a călătoriei ?’ Iar bătrânul răspunzând i-a zis: ‘Am venit aici mai întâi ca să mă închin la urmele picioarelor evlaviei tale, cât timp mai sunt în acest trup. Apoi ca să te rog pentru sfânta cetate a lui Dumnezeu, Ierusalimul, şi pentru preacuviosul ei arhiepiscop; să dăruieşti sfintelor noastre Biserici pace şi pe slujitorii lor să-i laşi netulburaţi. Fiindcă prin pacea Bisericilor şi noi petrecem în linişte – în care în chip firesc se agonisesc virtuţile -, şi astfel ne vom ruga zi şi noapte pentru luminăţia ta, aflând odihnă în legile tale dreptcredincioase’”.

Atunci împăratul i-a dat sfântului daruri bogate şi a poruncit ca acesta să rămână să ierneze în Constantinopol şi să poată intra neîmpiedicat la palat ori de câte ori ar voi. Dar trecând câteva zile numai, l-a înştiinţat despre hotărârea sa de a-l izgoni pe patriarhul Ilie din scaunul Ierusalimului. Anastasie îl învinuia pe ierarhul mărturisitor că ar fi nestorian, că nu recunoscuse caterisirea patriarhilor Macedonie şi Eufimie ai Constantinopolului şi că-l amăgise pe deasupra şi pe Flavian al Antiohiei, şi împreună împiedicaseră lucrările Sinodului adunat la Sidon (511) pentru anatematisirea Sinodului din Calcedon.

,,Sfântul Sava a răspuns: ‘Să fie înştiinţată luminăţia ta că arhiepiscopul sfintei noastre cetăţi a lui Dumnezeu, deprinzând dogmele bunei cinstiri de la Părinţii cei vechi ai pustiei, luminători şi făcători de minuni, leapădă deopotrivă despărţirea lui Nestorie şi amestecul lui Eutihie, ţinând calea de mijloc a Bisericii Ortodoxe şi neprimind a se abate nici la dreapta, nici la stânga, după cuvântul Scripturii (A Doua Lege 5, 32).

Ştim şi că el este insuflat de dumnezeieştile învăţături ale celui întru sfinţi Chiril, arhiepiscopul Alexandriei, şi îi anatematiseşte pe cei ce s-au împotrivit ori se împotrivesc acestora. Te rugăm dar ca sfânta cetate a Ierusalimului, în care s-a arătat marea taină a dreptei credinţe (I Timotei 3, 16), să se păzească netulburată şi ierarhia noastră să rămână neschimbată’.

Împăratul, pricepând sfinţenia, simplitatea şi înţelepciunea duhovnicească a bătrânului, i-a zis: ‘Cu adevărat, călugăre, drept a grăit Dumnezeiasca Scriptură că cel ce umblă drept, umblă cu nădejde (Pildele lui Solomon 10, 10). Ci roagă-te pentru noi şi fii fără de grijă că nu hotărâm nimic împotriva arhiepiscopului vostru de dragul sfinţiei tale, şi mă voi grăbi să te slobozesc de aici cu toată purtarea de grijă’”.

Din păcate însă, atitudinea împăratului nu a întârziat să se schimbe. După eşecul Sinodului de la Sidon, exarhii ereticilor, înfuriaţi, au luat de la el împuternicire să-l exileze pe Flavian, iar în scaunul Antiohiei a urcat Sever. Acesta i-a trimis scrisoarea sa sinodală patriarhului Ilie care nu a vrut s-o primească. Atunci a trimis din nou acea scrisoare sinodală prin nişte clerici însoţiţi de putere împărătească. Aflând despre aceasta, Sfântul Cuvios Sava a venit la Ierusalim împreună cu alţi egumeni şi i-au alungat pe cei trimişi strigând: ,,Anatema lui Sever şi părtaşilor lui !”

Mâniat, împăratul l-a surghiunit pe Ilie şi în locul lui l-a aşezat pe Ioan, care se învoise să-l recunoască pe Sever şi să anatematisească Sinodul de la Calcedon. Înştiinţându-se de aceasta, Sfântul Sava şi părinţii din pustie l-au rugat cu stăruinţă pe Ioan să nu-l primească în comuniune pe Sever, ci să apere Sinodul de la Calcedon, încredinţându-l că ei toţi îi vor sta alături în această luptă. Astfel, bizuindu-se pe ajutorul monahilor, arhiepiscopul s-a dezis de cele făgăduite, fapt pentru care a fost închis numaidecât de către oamenii împăratului, dar prefăcându-se a-şi fi schimbat părerea, i-au dat drumul.

 

Lavra Sfântului Sava. Miniatură din secolul XVII, Mânăstirea Grigoriou, Sfântul Munte

 

Atunci arhiepiscopul ,,a trimis în toiul nopţii după toată mulţimea de monahi, adunându-i de pretutindeni în sfânta cetate, încât se strânseseră, după spusele celor ce au numărat mulţimea, ca la zece mii de monahi. Dar cum Biserica întreagă nu încăpea atât popor, s-au sfătuit să meargă cu toţii la Biserica Sfântului Întâiului Mucenic Ştefan, care era îndeajuns de încăpătoare. Doreau de altfel să-l întâmpine şi pe Ipatie, nepotul împăratului, abia slobozit din prizonieratul lui Vitalian[2], care venea să se roage la Ierusalim.

Aşadar, după ce s-au adunat toţi monahii şi locuitorii cetăţii în cinstita biserică sus-pomenită, împreună cu ei au venit şi ducele Anastasie şi consulul Zaharia. Ducele aştepta să se facă voia împăratului. Când Ipatie a ajuns şi a intrat împreună cu mulţimea în Biserica Sfântului Ştefan, arhiepiscopul s-a suit în amvon, avându-i alături pe întâistătătorii şi egumenii monahilor Teodosie şi Sava, iar tot poporul a strigat multă vreme: ‘Anatematiseşte-i pe eretici şi recunoaşte Sinodul !”

Atunci cei trei au anatematisit de îndată pe Nestorie, Eutihie, Sever şi Sotirie al Cezareei Capadociei şi pe toţi cei care nu primesc Sinodul de la Calcedon. Iar după ce au rostit acestea şi au coborât din amvon, Avva Teodosie s-a întors către popor şi a strigat: ‘Cel ce nu primeşte cele patru Sinoade ca pe cele patru Evanghelii, să fie anatema !’” Acestea zicându-le, ca un înger a înspăimântat pe popor şi nici unul din potrivnici nu a îndrăznit să zică vreun cuvânt.

După toate acestea, temându-se de mulţimea monahilor, ducele a plecat, iar Ipatie i-a umplut de daruri îmbelşugate. Împăratul însă a poruncit exilarea patriarhului Ioan şi a Sfinţilor Cuvioşi Sava şi Teodosie. Atunci cei doi cuvioşi şi toată mulţimea monahilor din pustie i-au trimis împăratului o scrisoare de protest în care spuneau printre altele:

,,Ne este cunoscut cu încredinţare că aşa-zisa îndreptare adusă acum credinţei noastre celei de mai înainte în Hristos nu este a adevăratului Hristos, ci este o învăţătură a lui antihrist, care se sârguieşte să tulbure pacea şi unirea Bisericilor lui Dumnezeu şi pe toate le-a umplut de tulburare şi nestatornicie […].

Căci dacă pentru cele ale credinţei ne sunt puse înainte viaţa şi moartea, noi mai vârtos moartea o socotim de dorit. Drept aceea, nu ne vom face niciodată, cu nici un chip şi nici o pricină, părtaşi vrăjmaşilor Bisericii lui Dumnezeu şi anatemelor aduse asupra lor, atâta vreme cât, prin darul lui Dumnezeu, avem credinţa apostolească întru care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu (Romani 5, 2). Noi, toţi locuitorii acestui pământ sfânt, primim cu bucurie într-un cuget şi o credinţă cele patru Sfinte Sinoade, cinstite cu pecetea evanghelică şi care conglăsuiesc desăvârşit într-un duh şi într-o cugetare […].

De aceea, nimeni nu va putea cu nici un chip să ne unească cu cei ce nu cugetă în acest fel şi nu se supun acestor Sfinte Sinoade, chiar dacă ne-ar aştepta nenumărate morţi […]. Rugăm să porunciţi să înceteze relele care se săvârşesc în toate zilele cu îndrăzneală şi tulburările necontenite aduse de vrăjmaşii adevărului împotriva acestei sfinte cetăţi a lui Dumnezeu şi a prea cuviosului nostru arhiepiscop Ioan, în numele evlaviei voastre.

Încredinţăm pe înălţimea voastră, înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor celor aleşi, că nu vom primi cu nici un chip unirea cu zişii schismatici, fără o judecată după legi şi canoane, nici nu vom consimţi cu nici o inovaţie în credinţă, sub orice pricină s-ar săvârşi, şi nici nu vom primi nicicând ca legiuită hirotonia samavolnică a vreunuia dintre akefali.

Iar dacă, pentru păcatele noastre, s-ar întâmpla ceva dintre acestea, vă facem cunoscut, înaintea Preasfintei şi celei de o fiinţă Treimi, că noi toţi ne vom vărsa sângele cu bucurie şi toate Sfintele Locuri vor fi mistuite cu foc, mai înainte de a se petrece un asemenea lucru în sfânta cetate a lui Dumnezeu. Căci ce folos de simplul nume de ‘Locuri Sfinte’, dacă ele sunt pustiite şi batjocorite în acest fel ?”

Iată cuget cu adevărat ortodox, neînduplecat, viteaz, mărturisitor, al unor creştini care s-au făcut ,,mucenici fără de sânge”.

 

 

[1] Chiril de Schitopolis, Vieţile pustnicilor Palestinei, cap. 38, p. 261-263.

[2] Comandant militar, apărător al Ortodoxiei calcedoniene şi conducător al unei rebeliuni (513-515) împotriva împăratului Anastasie.

Din aceeasi categorie...