Nevointa pentru virtute (XXII)
Nevoinţa pentru virtute (XXII)
de Arhiepiscop Averchie de Jordanville
XIII. Ascetismul pastoral
Ascetismul pastoral cuprinde cea mai importantă ramură a ştiinţei teologiei pastorale. Aceasta priveşte viaţa personală a preotului: cum trebuie el să se poarte pentru a fi la înălţimea chemării sale şi să ducă cu succes jugul său al slujirii pastorale.
Cuvântul ascetism nu ar trebui să sperie pe nimeni. Uneori este interpretat greşit, insuflând teamă superstiţioasă în unii şi îndepărtându-i pe alţii. Ascetismul nu este nimic altceva decât o luptă cu patimile şi exerciţiu în virtuţi. Ambele sunt poruncite tuturor creştinilor: nu numai monahii, ci şi mirenii şi, chiar mai mult de atât, preoţii, care sunt chemaţi la o slujire atât de înaltă care necesită o curăţie particulară a inimii, eliberare de patimi, şi exerciţiu statornic în virtuţi. Lumea toată întru cel rău zace (I Ioan 5, 19), spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, şi deoarece un păstor este chemat să fie pildă credincioşilor cu cuvântul, cu petrecerea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia (I Timotei 4, 12), atunci este firesc ca el să trebuiască, mai mult decât mireanul, să se lupte cu patimile şi să-şi insufle virtuţi în el pentru a sluji drept pildă pentru turma sa. Aceasta este cerută de înălţimea chemării pastorale şi pentru succesul activităţii pastorale. La urma urmei, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, Dumnezeu l-a investit pe preot cu putere mare pe care El nu a dat-o nici măcar îngerilor, nici arhanghelilor. Hristos Însuşi subliniază deosebirea dintre preoţi şi lumea păcătoasă, lumească când El spune: Din lume nu sunteţi, ci eu v-am ales pre voi din lume (Ioan 15, 19).
Cu privire la acest lucru, dreptul părinte Ioan de Kronstadt spune: ,,Ce om măreţ este un preot ! El vorbeşte neîncetat cu Dumnezeu, care răspunde veşnic la cuvântul său. Oricare ar fi slujbele săvârşite în biserică, oricare ar fi rugăciunile lui, el vorbeşte lui Dumnezeu, şi Domnul îi răspunde. În aceste circumstanţe, când este asaltat de patimi, cum poate uita preotul că astfel de patimi sunt josnice, ticăloase, necurate, mai ales pentru el, şi că este cu neputinţă să le lase să intre în inima sa, pe care doar Iisus Hristos se cuvine să o umple în întregime ? Un preot este un înger şi nu un om; tot ceea ce este lumesc se cuvine să fie lăsat departe în urma lui. O Doamne, preoţii tăi se vor îmbrăca cu dreptate (Psalmi 131, 9); fie ca ei să-şi amintească întotdeauna măreţia chemării lor şi să nu fie încurcaţi în cursele lumii şi ale diavolului” (Viaţa mea în Hristos).
Împărtăşirea deasă cu sfintele taine îl sileşte în mod aparte pe preot să tindă către înălţimi duhovniceşti şi luare aminte neîncetată, trează asupra lui însuşi. Dacă mirenilor li se cere o perioadă lungă de pregătire înainte de a li se îngădui să se împărtăşească, atunci cum îndrăzneşte un preot să vină către sfintele taine fără frică şi cutremur, fără să-şi dedice întreaga viaţă pregătirii pentru împărtăşirea deasă ? Nu trebuie să fie întreaga sa existenţă o pregătire neîncetată, luare aminte asupra lui însuşi, curăţie veşnică a sa de orice pângărire păcătoasă pentru a fi gata de a se împărtăşi cu sfintele taine ale lui Hristos fără judecată ?
,,Avându-L pe Hristos în inima ta, teme-te că Îl poţi pierde, şi [odată] cu El pacea din inima ta. Este greu s-o iei de la capăt. Străduinţele de a se uni iarăşi cu El după îndepărtare vor fi foarte dureroase, şi vor costa lacrimi amare pe mulţi. Lipeşte-te de Hristos cu toată puterea ta, câştigă-L, şi nu pierde îndrăzneala de a te apropia de El” (Viaţa mea în Hristos).
Iată de ce lupta duhovnicească ascetică este extrem de importantă pentru preot. Ascetismul pastoral trebuie să ocupe cel mai important loc în ştiinţa teologiei pastorale, şi ar trebui să fie piatra sa de temelie. Fiindcă este limpede că tot succesul în lucrarea pastorală depinde de persoana păstorului. Turma acordă atenţie nu atât de mult cuvintelor preotului sau învăţăturii sale, cât vieţii sale particulare, conduitei sale – dacă el este vrednic sau nu de slujirea sa. Acolo unde preotul este la înălţimea chemării sale, turma este un exemplu frumos de viaţă creştină adevărată. Nu există ateism, depravare sau sectarism.
Dimpotrivă, într-o parohie în care preotul este nevrednic, totul merge spre ruină. În căutarea lor pentru un exemplu adevărat de comportament religios şi moral, membrii ei recurg la tot felul de secte. Vai păstorului a cărui viaţă personală este un exemplu prost pentru turma sa. Teribilele cuvinte ale Mântuitorului Hristos i se aplică lui: Mai de folos i-ar fi lui ca să-şi spânzure o piatră de moară la grumazul lui şi să se înece întru adâncul mării. Vai lumii de sminteli ! Că nevoie este să vină smintelile; dar vai omului aceluia prin care vine sminteala ! (Matei 18, 6-7). Un păstor care se comportă rău ia asupra sufletului său un păcat mult mai mare decât un mirean. Când el nu încearcă să-şi schimbe viaţa păcătoasă, nu se pocăieşte, el se ucide nu numai pe el, ci ispiteşte de asemenea pe mulţi din turma sa prin pilda sa.
Iată de ce nu pot exista păstori ,,lumeşti”, ci fiecare păstor, atât preot monah cât şi de mir, trebuie să fie despărţit de lume într-o anumită măsură, trebuie să iubească lupta ascetică şi să o practice. Prin urmare, cei care consideră că un mod ascetic de viaţă este doar partea monahilor şi că mirenii pot trăi precum doresc ei se înşală. Este o eroare că doar clerul monahal trebuie să ia aminte cu stricteţe asupra lui însuşi, iar clerul de mir are dreptul de a trăi fără restricţii şi într-un mod lumesc, să nu poarte o dulamă şi să umble din loc în loc potrivit obiceiurilor prosteşti ale acestei lumi. Aceasta pur şi simplu nu este adevărat. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre diferenţa dintre monahi şi mireni: singura distincţie este votul curăţiei. Alte porunci sunt obligatorii pentru toţi creştinii.
În ce constă ascetismul pastoral ? Este refuzarea îngăduirii chiar a plăcerilor cuvenite pentru a nu împiedica Evanghelia lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre aceasta (I Corinteni 9). Principala activitate a unui păstor este respingerea lucrurilor lumeşti şi lupta cu patimile pentru a fi lumina lumii; aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vază lucrurile voastre cele bune şi să slăvească pre Tatăl vostru cel din ceruri (Matei 5, 16).
Traducere: Catacombele Ortodoxiei
