Noutati editoriale nr. 20

,,Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus”

de Haim Cohn

În cele două milenii de creştinism s-au scris multe cărţi despre moartea şi învierea lui Hristos, ca şi despre contextul în care Cel care a venit în lume pentru mântuirea noastră a fost răstignit pe cruce. Aceste evenimente cruciale din istoria omenirii au fost îndelung dezbătute de oamenii învăţaţi ai tuturor timpurilor, în încercarea de a găsi răspunsuri la întrebările cele mai arzătoare ale omului.

Dintre toate neamurile lumii, evreii au fost singurii care nu au dorit să fie studiată această pagină din istoria civilizaţiei umane. Petrecându-se în sânul poporului lor şi cauzând un adevărat cutremur în societatea iudaică din primul secol al erei noastre, ei au căutat să minimalizeze importanţa acestor evenimente până la a le îndepărta cu totul din istorie.

Deşi vreme de veacuri lumea creştină a avut o anumită percepţie asupra contextului în care Hristos a fost răstignit pe cruce, în ultimul secol, ca urmare a dialogului iudeo-creştin, evreii au reuşit să imprime, în mentalitatea civilizaţiei creştine, o imagine mai apropiată de cea pe care ei doresc să o aibă lumea asupra acestui fapt. În acest scop, ei au început să realizeze studii istorice, să scrie cărţi şi să colaboreze cu creştinii pentru a ,,descoperi adevărul istoric” în ce priveşte moartea lui Iisus Hristos.

Printre cărţile care tratează acest subiect se numără ,,Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus”, scrisă de Haim Cohn şi apărută anul acesta la Editura Teşu, Bucureşti. Urmaş al unei familii ilustre de rabini, Haim Cohn s-a născut în 1911, în Germania, unde a studiat filozofia, limbile semitice şi mai târziu dreptul, iar după emigrarea în Palestina, legile iudaice.

Imediat după înfiinţarea statului Israel, Haim Cohn devine procuror-şef al Israelului, apoi, în 1952, ministru al Justiţiei, iar în 1960 este numit judecător şi preşedinte al Tribunalului Suprem al Israelului. Profesor de istorie a dreptului penal, de filozofia legilor şi de jurisprudenţă la numeroase universităţi, membru al unor organisme juridice internaţionale, Haim Cohn este autorul unor cărţi fundamentale în domeniul dreptului şi istoriei legilor evreieşti, fiind unul dintre juriştii fondatori ai sistemului de legi al nou-înfiinţatului stat Israel.

Cartea lui Haim Cohn, ,,Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus”, tradusă în mai multe limbi, este urmarea iniţiativei unui grup de preoţi creştini din Olanda, Germania şi Anglia, care, a doua zi după proclamarea statului Israel, a înaintat Tribunalului Suprem al Israelului cererea privind rejudecarea procesului lui Iisus. Studiul lui Haim Cohn reprezintă prima încercare a unui judecător evreu, din istoria justiţiei, de a analiza şi rejudeca procesul lui Iisus.

În ciuda faptului că autorul s-a dovedit a fi un om erudit care a ocupat funcţii înalte în conducerea statului israelian şi s-a bucurat de recunoaştere internaţională ca specialist în domeniul dreptului, el s-a declasat prin cartea de faţă, în special din cauza limbajului folosit şi a modului de abordare a subiectului. Lucrarea sa, în ansamblu, nu este o carte de vizită bună pentru un om care a slujit întreaga sa viaţă justiţiei, nici pentru un erudit care a avut acces la cele mai înalte idealuri ale intelectului uman. În fine, cartea sa nu poate oferi o imagine pozitivă asupra autorului său ca om, de vreme ce el loveşte, în mod josnic, temelia religiei care a creat civilizaţia actuală.

Ea se constituie într-o pledoarie ce are drept ţel disculparea evreilor de uriaşa vină de deicid. Sfidând logica şi legile firii, Haim Cohn foloseşte diverse argumente mai mult decât discutabile în contexte neclare pentru a susţine că nu evreii sunt cei care L-au prigonit pe Hristos, trimiţându-L la moarte, ci ei sunt cei care … au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-L salva de judecata şi condamnarea guvernatorului roman Pilat: ,,Solemnul adevăr este că evreii nu au luat deloc parte la procesul şi răstignirea lui Iisus, ci au făcut tot ceea ce era uman posibil pentru a-l salva din mâinile opresorului roman pe Iisus – pe care l-au iubit şi îndrăgit ca pe unul de-al lor”.

Într-un mod nedemn de un corifeu al justiţiei, el utilizează mărturia adusă de Evanghelii după bunul plac, la nevoie sau citându-i pe evanghelişti sau denigrând spusele lor. Bazându-se pe concluziile unor cercetători protestanţi, el scrie: ,,Adevărul este că nici una dintre cele patru Evanghelii nu conţine depoziţia unui martor ocular al evenimentelor relatate. (…) Evanghelia lui Marcu a fost redactată la circa patruzeci de ani după crucificarea lui Iisus, iar Luca a scris la mai bine de două generaţii după consumarea evenimentelor. Ipotezele unor cercetători, potrivit cărora Ioan Evanghelistul însuşi sau Iosif din Arimateea ar fi putut fi martori oculari, n-au nici un temei. Istoriile Evangheliilor n-au nimic comun cu depoziţiile unor martori demni de crezare”.

În plus, textul său abundă de afirmaţii şi aprecieri cel puţin nepotrivite cu statura sa de jurist şi om erudit: ,,Naraţiunile evangheliştilor se cuvin a fi considerate drept naraţiuni tendenţioase, de o pronunţată factură religioasă şi politică, ai căror autori nu s-au ferit nici măcar să falsifice fapte şi tradiţii pentru a lucra în favoarea Dumnezeului lor”, Evangheliile sunt ,,nişte povestiri religioase imaginare, nişte legende”, faptele şi evenimentele relatate sunt ,,născocite”, ,,inventate”, ,,rodul imaginaţiei evanghelistului” etc.

De asemenea, Haim Cohn găseşte o sumedenie de contradicţii şi nepotriviri între evanghelişti, pe care Părinţii Bisericii le-au explicat din primele secole creştine. Privirea partizană a autorului nu reuşeşte să discearnă modul în care cele patru Evanghelii laolaltă oferă o imagine complexă şi completă a evenimentelor relatate. Mai mult, el nu se sfieşte să-şi expună metodele neloiale: ,,Din punct de vedere evreiesc, preferabile sunt versiunile lui Luca şi Matei şi nu cea a lui Marcu şi, dacă am alege între versiunile lui Luca şi Matei, am prefera asprimea versiunii lui Matei (deşi Luca nu spune că evreii l-au condamnat la moarte pe Iisus, ceea ce ar uşura pledoaria noastră)”.

Pe de altă parte, acolo unde relatarea evanghelică se potriveşte cu ideile lui, el o preia ca atare, considerând-o demnă de crezare: ,,Relatarea lui Ioan a arestării lui Iisus de către tribunul roman, în vreme ce străjerii Templului erau şi ei prezenţi, pare realistă şi majoritatea cercetătorilor o consideră autentică. O asemenea relatare e aproape identică cu o depoziţie dată sub jurământ”.

Încercând să atingă o altă coardă sensibilă a credinţei creştine, împlinirea proorociilor din Vechiul Testament, cu privire la Mesia, în persoana lui Hristos, autorul consideră neadevărate unele evenimente din timpul răstignirii. ,,Actul zdrobirii fluierelor picioarelor n-a avut loc în realitate şi autorii Evangheliei lui Ioan l-au născocit doar pentru a arăta că porunca referitoare la mielul pascal: ,,Nici unul din oasele lui nu va fi sfărâmat” (Ieşirea 12, 26) s-a împlinit cu Iisus”. ,,Probabil că şi această istorisire (împărţirii hainelor Mântuitorului de către soldaţii romani) e inclusă doar pentru a arăta că prin Iisus s-a împlinit versetul biblic: ,,Îşi împart hainele mele şi trag la sorţi cămaşa mea” (Psalmi 22, 18).

,,Povestea împărţirii hainelor e importantă pentru noi mai ales datorită faptului că ne permite să identificăm un sistem: această poveste, ca şi altele din cadrul relatării morţii lui Iisus, nu e menită decât să arate că prin Iisus s-au împlinit proorocii din cărţile sfinte, făcute fie de Dumnezeu Însuşi, fie de trimişii Săi”.

Opinia sa cu privire la Evanghelii atinge apogeul în afirmaţii, precum: ,,Această descripţie tendenţioasă şi înşelătoare (din Evanghelii) s-a transformat într-o dogmă, într-un stâlp al credinţei, pentru o religie care a cucerit jumătate din globul pământesc”, ,,Niciodată în cronicile umanităţii nu a fost un proces atât de în detaliu şi cu îndemânare prezentat şi niciodată o relatare falsă nu a fost învestită cu o autoritate mai mare şi mai nobilă”. Oare a crezut cu adevărat în ceva Haim Cohn, care să fi fost principiile după care s-a ghidat în viaţă, de vreme ce pe cele ale justiţiei, diplomaţiei, onoarei sau chiar ale propriului popor nu le-a respectat ? căci este firesc să ne întrebăm, la urma urmei, dacă el a crezut cu adevărat în legea lui Moise …

În fine, deşi s-a străduit să alcătuiască o pledoarie cât mai completă pentru a-i disculpa pe evrei de orice vină, Haim Cohn nu reuşeşte decât să construiască o teorie incoerentă şi plină de contradicţii. Modul în care asamblează argumentele şi mărturiile de care dispune este grosolan şi trivial, fiind contrar unui spirit elevat. Din nefericire, teoria sa poate fi convingătoare pentru creştinii din zilele noastre care au mai multă încredere în analizele pretins ştiinţifice, descoperirile şi argumentele de ultimă oră în ce priveşte creştinismul decât în Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi. În contextul absenţei unor cărţi serioase şi bine documentate despre viaţa Mântuitorului, sau al reeditării istoriilor şi scrierilor creştine mai vechi, oricine poate propovădui imaginea proprie despre Mântuitorul şi să fie destul de uşor crezut de mulţi creştini.

La urma urmei, evreii nu se dezmint, căci ei sunt demnii urmaşi ai celor de acum 2.000 de ani, însă, din nefericire, creştinii de astăzi nu par a fi urmaşii fideli ai creştinilor din primele veacuri. Treptat, ei încep să se apropie de modul de a gândi al evreilor, distorsionând Evangheliile, considerând că acestea nu sunt nişte relatări istorice obiective, acceptând şi alte idei moderniste ca, în final, să ajungă să facă diferenţa între Iisus cel istoric şi Hristosul teologic. Oare va veni ziua în care creştinii vor ajunge să spună, precum evreii, că Mântuitorul a fost doar un om, un prooroc evreu cu ,,veleităţi mesianice”, şi vor aştepta, alături de ei, prima venire a lui Mesia ?

Se pare că nu suntem departe de astfel de vremuri, din moment ce astăzi păstorii Bisericii sunt într-o conglăsuire cu mai-marii Sinagogii despre care Mântuitorul, Dumnezeu-Cuvântul, a spus: ,,Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici ! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, nici pre cei ce vor să intre nu-i lăsaţi !” (Matei 23, 14)

Daria Pavel

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 30 (2/2004)