O examinare stiintifica a calendarului Bisericii (XVI)

O EXAMINARE ŞTIINŢIFICĂ A CALENDARULUI

BISERICII ORTODOXE

de Ieromonah Casian

 

Anexa 1

Sărbătorirea târzie a Paştelui în 1983

Un răspuns de Arhimandritul Serghie[1]

 

În 1983, Biserica Ortodoxă a prăznuit solemn sărbătoarea Paştelui la cea mai târzie dată posibilă stabilită de Pascalia alexandrină, 25 aprilie în calendarul bisericesc (8 mai în calendarul civil). Romano-catolicii şi protestanţii au sărbătorit Paştele pe 3 aprilie, adică cu 5 săptămâni mai devreme. Acest eveniment a dat naştere la o serie de întrebări pe care am vrea să le tratăm: Ce tradiţie a Bisericii îndreptăţeşte această prăznuire târzie a Paştelui ? Este imperios necesar să găsim o dată pascală comună pentru toţi creştinii ? Cum ar trebui să înţelegem termenul ,,creştini”, în duhul primului Sinod Ecumenic ? Vom răspunde aici la aceste întrebări, care sunt de fapt identice cu cele puse de un laic ortodox, Pierre Sollogoub, care şi-a publicat opiniile despre ele în primăvara anului 1983 în Service Orthodoxe de Presse.

Dl. Sollogoub pare a fi foarte bine informat despre lucrările unei conferinţe ortodoxe care s-a ţinut la Chambesy în iulie 1977 cu privire la ,,reforma” Pascaliei canonice. Totodată, el vădeşte o necunoaştere a glasului Bisericii, aşa cum este el exprimat în hotărârile ecleziastice (canoane, Sfânta Tradiţie, Pascalie) referitoare la prăznuirea Paştelui[2]. Chiar fără a stabili că el a fost un membru neoficial al conferinţei în chestiune, am putea observa că argumentele sale sunt similare celor pe care aceasta le-a ratificat.

Principala greşeală a dlui. Sollogoub, după modelul acestei conferinţe, este de a schimba înţelesul termenului ,,prima lună plină” din Pascalia ortodoxă. El înlocuieşte prima lună plină care vine imediat după echinocţiul de primăvară cu prima lună plină a noului an lunar. Însă acest lucru este incorect, deoarece nu orice lună plină care vine după echinocţiu este în mod necesar luna plină a primei luni a anului lunar.

,,Prima lună plină” de care este interesată Pascalia este aceea a primei luni a anului lunar, care este luna Nisan (Aviv)[3]. În consecinţă, când folosim termenul ,,prima lună plină”, trebuie să adăugăm de îndată ,,adică, prima lună plină a lunii Nisan”, pentru a evita orice ambiguitate sau confuzie. Paştele evreiesc corespunde tocmai cu această ,,lună plină a lunii Nisan”, ,,luna plină a noului an lunar”. Însă praznicul creştin al Paştelui nu trebuie să coincidă niciodată cu această zi, sub pedeapsa excomunicării, potrivit primului canon al Sinodului din Antiohia. El trebuie sărbătorit întotdeauna cronologic după Paştele evreiesc al Vechiului Testament[4].

Anul lunar are 354 de zile, deci cu 11 zile mai puţin decât anul solar. Prin urmare, la fiecare 3 ani, anul lunar rămâne în urma anului solar cu aproape o lună. Pentru a armoniza anul lunar cu cel solar, în anumiţi ani (aproximativ la fiecare 3 ani), este adăugată o a treisprezecea lună lunară intercalară, numită ,,Veadar” sau ,,Adar Sheni” (,,Cea de-a doua lună Adar”), după cea de-a doisprezecea lună a anului lunar, Adar. Ca urmare, este evident că în aceste cazuri specifice, noul an lunar începe numai după această lună suplimentară, a treisprezecea, şi că ,,prima lună plină” va veni după aceasta, cu prima lună a noului an lunar, Nisan.

În cursul anului solar 1983, anul lunar s-a încheiat cu o lună intercalară (Veadar), după care a început un nou an lunar. Luna plină din 28 martie (luni) a avut loc în timpul lunii Veadar; deci, ea era ultima lună plină din anul lunar precedent şi nu ,,prima lună plină” a noului an lunar !

În anul solar 1983, noul an lunar a început (ca fiecare an lunar, în paranteză fie spus) cu luna nouă a lunii Nisan, care are dată schimbătoare, faţă de calendarul solar. Aceasta a avut loc în seara zilei de 13 aprilie (potrivit calendarului civil), astfel că luna plină a apărut, bineînţeles, 14 zile mai târziu, adică pe 27 aprilie (miercuri), care corespunde zilei de 14 aprilie în calendarul iulian. Însă, deoarece fazele reale ale lunii nu sunt sincronizate cu ciclurile soarelui, în locul lor sunt acceptate aproximări în calendar. Tocmai aceste aproximări sunt sincronizate cu calendarul solar, prin intermediul corelaţiilor strălucite dintre ciclurile solar şi lunar realizate de Meton şi Callippus.

În consecinţă, luna plină care cade miercuri, 14 aprilie (stil vechi) – 27 aprilie (stil nou), este socotită, potrivit calendarului, ca 18 aprilie (stil vechi) – 1 mai (stil nou)[5]. Iată de ce creştinii ortodocşi au prăznuit canonic Paştele în duminica următoare, 25 aprilie (stil vechi) – 8 mai (stil nou). Prin urmare, data de 3 aprilie, prăznuită anul acesta ca Paşti de romani-catolici şi protestanţi, este greşită. În plus, a fost o dată care a căzut în anul lunar precedent, pentru că prima lună a noului an lunar a început de fapt pe 13 aprilie (potrivit calendarului civil).

Cu câteva secole în urmă, Universitatea Sorbonna din Paris (o instituţie romano-catolică) a înştiinţat comisia de reformă a calendarului numită de Papa Grigorie al XIII-lea că reforma propusă era necanonică şi inadmisibilă. Cu toate acestea, cardinalul Sirlet, preşedintele acestei comisii, a ascuns papei această reacţie negativă a Sorbonnei. Însă, pe 3 octombrie 1582, chiar în ajunul publicării bulei solemne referitoare la introducerea noului calendar (gregorian sau papal), comisia l-a informat pe papă că, odată cu introducerea noului calendar, ei vor cădea sub anatema quartodecimanilor, condamnaţi în antichitate ca eretici, pentru că sărbătoreau Paştele în cea de-a 14-a zi a lunii lunare Nisan, deci odată cu evreii. Fără a ţine seama de acest lucru, ambiţiosul papă a impus reforma fără pregătirea corespunzătoare şi fără a se consulta cu cineva !

Dl. Sollogoub ar face bine să citească studiile pe marginea acestui subiect ale marelui învăţat german din secolul al XIX-lea, dr. Kaltenbrunner. Deşi romano-catolic şi având o pedanterie specifică neamului german, el a scos la iveală o sumedenie de documente, până atunci necunoscute publicului, referitoare la cumplita reformă gregoriană din 1582.

Această reformă a provocat o reacţie istorică fără precedent: realizând inconsistenţa ştiinţifică a reformei calendarului[6], protestanţii au aşteptat în tăcere ziua irevocabilă a acestei reforme pentru a striga batjocoritor şi a-l proclama pe papă antihrist, care va schimba timpul sfânt, potrivit proorociei Sfântului Daniil (secolul al VI-lea î.Hr.)[7]. Joseph Scaliger, un învăţat francez contemporan al reformei, a scris cu convingere împotriva ei în lucrarea sa De Emendatione Temporum (1583), dovedind inconsistenţa calendarului gregorian din punctul de vedere al ştiinţei cronologice. Într-adevăr, până astăzi, cronologiştii şi astronomii folosesc în lucrarea lor ştiinţifică numai ,,perioadele iuliene” ale lui Scaliger. La Sinodul de la Constantinopol (1583), care a fost condus de vestitul patriarh al Constantinopolului, Ieremia al II-lea, în prezenţa patriarhilor Răsăritului, Biserica Ortodoxă a respins reforma calendarului din motive canonice şi liturgice.

Consecinţele reformei gregoriene sunt bine cunoscute, nu numai pentru istoria trecută, ci şi pentru timpurile noastre, în primul rând în prăznuirea Paştelui de către heterodocşi: adică, o coincidenţă frecventă a Paştelui cu Paştele evreiesc, care îi supune excomunicării, potrivit sancţiunilor aspre, dar drepte, impuse de primul canon al Sinodului din Antiohia. Iată textul acestui canon:

,,Toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea sfântului şi marelui Sinod, cel adunat în Niceea, (…) pentru sfânta sărbătoare cea mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi şi lepădaţi de Biserică de vor stărui împotrivindu-se mai cu prigonire celor bine dogmatisite. Şi acestea să fie zise pentru mireni. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop, sau presviter, sau diacon după hotărârea aceasta ar îndrăzni pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea bisericilor, a se osebi, şi cu iudeii a săvârşi Paştile, pe acesta sfântul sinod din dată acum străin de Biserică l-a judecat, ca pe unul ce nu numai luişi s-a făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răzvrătire”.

Reforma din 1582 nu este doar anti-canonică şi anti-ecleziastică (cel mai important aspect al chestiunii); în plus, este neştiinţifică. A ,,fixa” soarele şi luna la locurile lor odată pentru totdeauna, aşa cum s-a lăudat atât de patetic că a făcut faimoasa bulă papală, este imposibil. Papa Grigorie al XIII-lea a uitat adevărul simplu (fie ca dl. Sollogoub, specialist în aeronautică şi ştiinţa spaţiului, să ţină seama de acesta !) că aceste două corpuri cereşti – soarele, în jurul căruia ne rotim şi luna, care se roteşte în jurul nostru – sunt asincrone reciproc în mişcările lor. Aşa le-a zidit Mântuitorul ca pe o piatră de poticnire şi o dovadă a fidelităţii oamenilor faţă de Ziditorul lor şi Biserica Sa !

Aşadar, oricine doreşte să fie exact faţă de soare (gregorienii) va fi în mod inevitabil inexact faţă de lună, şi invers; cel care este preocupat să fie corect faţă de lună (evreii) nu poate fi la fel faţă de soare. La fiecare 210 ani, diferenţa dintre calendarul gregorian şi ciclul lui Hipparchus, folosit de evrei, creşte cu o zi. Însă calendarul Bisericii noastre Ortodoxe este lunisolar. Dintre toate calendarele, este unic prin aceea că integrează în ţesătura sa ritmică corelaţiile dintre ciclurile soarelui şi lunii alcătuite de Meton şi Callippus.

Calendarul iulian este în urmă cu o zi pentru o perioadă de 128,5 ani (respectiv, o întârziere de 13 zile pentru o perioadă de aproape 1.700 ani de la Primul Sinod Ecumenic), ceea ce constituie o condiţie necesară, care garantează că praznicul creştin al Paştelui nu va avea loc înainte de Paştele evreiesc şi nici nu va coincide vreodată cu el. Paştele evreiesc, care urmează fazele lunii, este în urmă faţă de calendarul solar cu o zi într-o perioadă de 210 ani, deci cu aproape 8 zile în urmă într-o perioadă de 1.700 ani.

Încercările de a face calendarul Bisericii să coincidă cu ciclurile solare constituie un eşec în a înţelege consecinţele fatale care decurg din încălcarea hotarelor canonice referitoare la praznicul Paştelui. Acesta este exact cazul calendarului gregorian, ca şi al derivatului său, aşa-numitul calendar ,,nou iulian”, şi al tuturor sistemelor calendaristice care sunt preocupate a fi ,,exacte” în raport cu soarele. Nici un calendar nu poate fi absolut exact în raport cu ciclurile stelelor (mai ales în intervale de timp care sunt eficiente pentru aplicaţii practice, precum intervalul iulian de 4 ani).

Ceea ce este ingenios la calendarul Bisericii (iulian) este tocmai ritmul său, care bate în perioade scurte de 4 ani. Iată de ce ilustrul său autor, Sosigene, a lăsat anul iulian la durata sa de 365,25 de zile, fără a încerca să-l potrivească mai mult cu anul astronomic, lucru care nu este deloc necesar[8]. Numai pe baza unui calendar ritmic, adică a unuia matematic, devine posibilă aplicarea unor asemenea capodopere astronomice precum corelaţiile dintre ciclurile solar şi lunar dezvoltate de Meton şi clarificate de Callippus. Acum, în ciclul marelui indiction care este alcătuit din 532 ani, pe care îl foloseşte Pascalia ortodoxă însuflată de Dumnezeu, sunt arătate toate lunile pline posibile din Nisan (care indică Paştele evreiesc potrivit Legii Vechiului Testament), ca şi toate praznicele pascale creştine canonice pentru fiecare an, care cad întotdeauna într-o zi de duminică, după echinocţiul de primăvară, după Paştele evreiesc. Acesta este înţelesul exact al hotărârii (Horos) Primului Sinod Ecumenic de la Niceea.

Deşi noi nu avem acces direct la textul hotărârii Sinodului de la Niceea cu privire la praznicul Paştelui, avem indirect instrucţiunile sale la dispoziţia noastră, în textul deja citat al primului canon al Sinodului din Antiohia, în alte scrisori şi documente autentice care au ajuns până la noi (Instrucţiunile Sinodului de la Niceea către Biserica Alexandriei, Ordinul împăratului, Sfântul Constantin cel Mare, către episcopii care au fost prezenţi la sinod, Epistolele pascale ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, cele ale Sfântului Chiril al Alexandriei, schimbul de scrisori dintre Sfântul Leon cel Mare şi Patriarhul Mucenic Proterie al Alexandriei (†457) referitoare la Paşti etc) şi, de asemenea, întreaga experienţă pascală a Bisericii Ortodoxe de până astăzi.

Din toate aceste dovezi scrise este limpede că Sinodul de la Niceea a codificat practica sărbătoririi Paştelui printre Bisericile Ortodoxe locale după cum urmează: cele 3 regiuni ecleziastice din Răsărit, îndeosebi cele ale Mesopotamiei, Siriei şi Ciliciei, care prăznuiseră până atunci Paştele într-un mod neregulat, au fost de acord ca de acum încolo să-l prăznuiască în concordanţă cu toate celelalte Biserici locale din nord, sud şi apus. Sinodul a adoptat metoda alexandrină de stabilire a datei Paştelui, bazată pe calendarul iulian şi sincronizarea dintre ciclurile soarelui şi lunii calculată de Meton şi Callippus. Prin urmare, datorită muncii unei întregi oştiri de ,,pascalişti”, Pascalia ortodoxă a primit forma ei definitivă. În secolul al VII-lea, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) a adus acest ciclu pascal la deplinătatea desăvârşită, precizând marele indiction, care este alcătuit dintr-o perioadă de 532 ani şi include toate datele praznicului Paştelui canonice pentru fiecare an al ciclului.

În capitolul 14 al lucrării sale renumite, O scurtă clarificare a Paştilor mântuitoare ale lui Hristos Dumnezeul nostru, Sfântul Maxim arată între ce date (potrivit calendarului iulian solar) cad lunile noi ale primei luni a anului lunar, Nisan, deci şi datele celei de-a 14-a zile (care indică Paştele evreiesc). În capitolul următor (15), Sfântul Maxim scrie:

,,Noi care prin dar am primit să prăznuim Paştele Dumnezeului nostru cu pâinea nedospită a curăţiei şi adevărului (potrivit I Corinteni 5, 8), îngăduim să treacă o zi (pentru a prăznui Paştele) când 21 martie cade într-o zi de sâmbătă şi acea sâmbătă este cea de-a 14-a zi a lunii. Când 18 aprilie cade într-o zi de duminică şi acea duminică este, potrivit calendarului evreiesc, cea de-a 14-a zi a primei luni lunare, atunci îngăduim să treacă 7 zile (înainte de a sărbători Paştele). Aceasta deoarece între aceste 35 zile (între 22 martie şi 25 aprilie) este stabilit a se sărbători praznicul mântuitor al Paştilor, potrivit canoanelor, nu înainte de prima dată, nici după cea din urmă, în virtutea legilor Bisericii şi tradiţiei date nouă, ci în aceste date sau între aceste date (δια την εν ταυταις και εισω τουτων δεδομενην ημιν εκκλησιαστικην νομοθεσιαν τε και παραδοσιν)”[9].

Prin urmare, problema stabilirii datei Paştelui după prima lună plină se referă nu la luna plină care vine imediat după echinocţiul de primăvară, ci mai degrabă la prima lună plină din noul an lunar, care începe cu prima sa lună, Nisan. Exact după această primă lună plină a noului an lunar trebuie prăznuită canonic sărbătoarea creştină a Paştelui ! 

În acest punct, se merită menţionat că nu există nici un motiv pentru a susţine că, în antichitate, Paştele creştin coincidea uneori cu Paştele evreiesc şi că, în consecinţă, pentru a-i tolera pe romano-catolici şi protestanţi nu este absolut necesară evitarea unei asemenea coincidenţe cu Paştele evreiesc. Cei care susţin o astfel de interpretare perversă aderă orbeşte la tabelele învăţatului şi istoricului bisericesc rus, profesorul Bolotov, în care 15 Nisan este trecută ca dată a Paştelui evreiesc.

În orice împrejurare este posibil a se face greşeli, mai ales când cineva se bazează mai mult pe ,,cunoaşterea” proprie decât pe cunoaşterea Bisericii. Aşa s-a întâmplat cu profesorul Bolotov. Dacă ar fi cunoscut lucrarea despre Paşti a Sfântului Maxim, el ar fi înţeles fără îndoială că este imposibil ca datele Paştelui creştin şi Paştelui evreiesc să coincidă. Fiindcă data pe care praznicul creştin al Paştelui trebuie să o evite nu este 15 Nisan, ci 14 Nisan, adică ziua în care este jertfit mielul pascal. ,,Paştele noastre Hristos pentru noi s-au jertfit” (I Corinteni 5, 7) odată pentru totdeauna. Hristos a fost răstignit vineri, 14 Nisan (potrivit Ioan 18, 28 şi 19, 14). Şi această alegere a timpului şi datei nu este o problemă de şansă: la Dumnezeu nimic nu este întâmplător ! Domnul a fost răstignit exact în această zi pentru a ne arăta că El este Paştile noastre adevărate, pentru care Paştile Vechiului Testament au fost numai o preînchipuire.

Canoanele interzic prăznuirea Paştelui creştin în acelaşi timp în care evreii prăznuiesc Paştele lor. Doi patriarhi ai Alexandriei – Sfântul Atanasie şi Sfântul Chiril – în epistolele lor pascale, ca şi Sfântul Proterie al Alexandriei, în scrisoarea sa către Sfântul Leon cel Mare, adeveresc această interdicţie canonică[10], cu privire la data de 14 Nisan ca fiind exact data pe care praznicul Paştelui trebuie să o evite. A prăznui Paştele pe 14 Nisan este ca şi cum ai prăznui Învierea lui Hristos în Vinerea Mare ! Asta făceau ereticii quartodecimani din antichitate şi asta fac uneori romano-catolicii şi protestanţii, când sărbătoresc Paştele pe 14 Nisan ,,cu evreii” (μετα των Ίουδαιων).

Aşadar, nu 15 Nisan este pus în discuţie de către Biserică; ea nu interzice prăznuirea Paştelui pe 15 Nisan, ci, dimpotrivă, o confirmă. Să cităm încă o dată textul Sfântului Maxim:

,,Noi care prin dar am primit să prăznuim Paştele Dumnezeului nostru cu pâinea nedospită a curăţiei şi adevărului (potrivit I Corinteni 5, 8), îngăduim să treacă o zi (pentru a prăznui Paştele) când 21 martie cade într-o zi de sâmbătă şi acea sâmbătă este cea de-a 14-a zi a lunii … (Şi aceasta este) o regulă şi tradiţie a Bisericii[11].

Biserica nu a prăznuit niciodată Paştele pe 14 Nisan; în consecinţă, ea nu a prăznuit niciodată praznicul ei în acelaşi timp în care evreii sărbătoreau Paştele lor ! Tabelele lui Bolotov evidenţiază pur şi simplu o greşeală a acestui profesor erudit. Ele depun mărturie cu privire la înclinaţia neştiinţifică a duşmanilor de astăzi ai Pascaliei ortodoxe, dintre care mulţi nu au cunoştinţe detaliate despre această chestiune şi tuturor le lipseşte credinţa în Biserica Ortodoxă. Iată de ce ei îşi permit să acţioneze în pofida Pascaliei ortodoxe canonice, care este însă un produs al ,,regulilor şi Tradiţiei Bisericii” !

În sfârşit, în ce priveşte ultima noastră întrebare, în timpul întrunirii menţionate anterior de la Chambesy, Arhiepiscopul Vasilie de Bruxelles a făcut observaţia sănătoasă că în vremea Primului Sinod Ecumenic, termenul ,,creştini” era înţeles a-i indica doar pe creştinii ortodocşi. Prin urmare, dacă suntem preocupaţi să fim credincioşi voinţei Sfântului Duh, aşa cum a fost exprimată de cei 318 Sfinţi Părinţi de la Niceea (potrivit Faptele Apostolilor 15, 28), nu trebuie să acordăm nici un alt înţeles cuvântului ,,creştini” decât cel acordat lui de Sinodul Ecumenic. Dacă suntem creştini, urmăm hotărârile acelui Sinod. Cei care nu o fac, prin însăşi definiţia Sinodului, sunt altceva.

Din secolul al VII-lea încoace, Bisericile locale ale Bisericii Ortodoxe au stabilit o unitate desăvârşită de practică cu privire la sărbătorirea canonică precisă a praznicului Paştelui Domnului nostru Iisus Hristos. Această unitate a durat până în zilele noastre[12]. Şi aşa cum cei care se abat de la hotărârile Primului Sinod Ecumenic se depărtează de ceea ce înseamnă a fi creştin, tot aşa cei care sunt în dezacord cu această unitate de practică în prăznuirea Paştelui se depărtează de ceea ce înseamnă a fi ortodox.

 


[1] Prea cuviosul părinte Serghie este fost profesor asistent la Academia Teologică din Sofia, Bulgaria, şi este părintele duhovnicesc al Mânăstirii ruse a Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului din Sofia, care se află în jurisdicţia Episcopului Fotie de Triadiţa, singurul ierarh al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din Bulgaria.

[2] Arhiepiscopul Vasilie de Bruxelles, care a păstrat o poziţie ortodoxă asupra Pascaliei, reprezintă singura excepţie fericită printre membrii acestei conferinţe de la Chambesy.

[3] A se vedea capitolul II, nota 5.

[4] Aşadar, Biserica stabileşte în mod strict că Paştele trebuie sărbătorit astfel, fără a avea în vedere nici o altă posibilitate. Exact în acelaşi fel este prezentat cu stricteţe un drum, şi un vehicul nu trebuie niciodată să se abată de la el după bunul plac, de teama de a nu cădea într-o prăpastie care-i poate fi fatală. Prin urmare, oricine vrea să meargă mai departe fără a se pune în pericol trebuie să fie foarte atent la traseu şi la toate regulile traficului.

[5] Prima dată este cea din calendarul bisericesc şi cea de-a doua este din calendarul civil.

[6] Reformatorii papali au întrebuinţat Tabelele Prutenice, pe care renumitul astronom polonez Nicolaus Copernic le-a considerat insuficient de exacte pentru a fi de folos în reformarea calendarului. Copernic a refuzat să ia parte la o comisie a calendarului din vremea Conciliului de la Trent. Ciclul geocentric al lui Luigi Lilio alcătuit din 300.000 ani, pe care s-a bazat reforma gregoriană, nu a fost publicat, tocmai din cauză că această reformă a fost discreditată în ochii lumii ştiinţifice.

[7] Daniil 7, 25: ,,Şi cuvinte va grăi asupra celui Preaînalt, şi pre sfinţii celui Preaînalt va amăgi şi va cugeta să schimbe vremile şi legea, şi se va da în mâinile lui până la vreme şi vremi şi jumătate de vreme”.

[8] Numărul geometric π poate sluji ca o analogie pentru noi. Fiind un număr periodic, poate fi făcut, după cum dictează necesităţile, mai mult sau mai puţin precis, la un factor de 3,1 sau 3,14 sau 3,14156 etc, fără a atinge vreodată precizia perfectă.

[9] Sfântul Maxim, O scurtă clarificare a Paştilor mântuitoare ale lui Hristos Dumnezeul nostru, J.-P. Migne, Patrologia Græca, vol. XIX, col. 1232.

[10] Epistola Sfântului Proterie către Sfântul Leon, J.-P. Migne, Patrologia Latina, vol. LIV, col. 1089; potrivit Sfântul Ambrozie, Episcopul Milanului, Epistola 23, J.-P. Migne, Patrologia Latina, vol. XVI, col. 1074.

[11] J.-P. Migne, Patrologia Græca, vol. XIX, col. 1232.

[12] Singurele excepţii sunt Biserica Autonomă a Finlandei, care a adoptat Pascalia apuseană necanonică la instigarea patriarhului Constantinopolului, după aşa-numitul Congres ,,pan-ortodox” din 1923, ca şi câteva parohii din Europa occidentală, inclusiv cea din Froisek, Elveţia, care prăznuiesc Paştele odată cu romano-catolicii şi protestanţii şi, prin urmare, uneori odată cu evreii, contrar primului canon al Sinodului din Antiohia (citat mai sus).