Ororile donării de organe

Ororile donării de organe

 

Medicii pledează acum pentru decesul prin donare de organe

LifeSiteNews, Doctors are now making the case for death by organ donation

Un articol din 8 iulie din New England Journal of Medicine propune uciderea directă a oamenilor prin donarea de organe.

În articolul „Contextualizarea regulii donatorului decedat într-o eră a eutanasiei voluntare”[1], dr. Robert Truog și colegii săi spun că, din moment ce am redefinit deja moartea pentru sistemul nostru actual de recoltare de organe, permiterea morții explicite prin donare este doar următorul pas logic.

Discuţia autorilor face referire la Regula donatorului decedat, un standard etic care prevede că pacienții trebuie să fie decedați înainte de prelevarea de organe și că medicii nu trebuie să provoace decesul prin prelevarea de organe. Această regulă are scopul de a menține încrederea publicului în sistemul nostru de donare de organe.

Însă, potrivit lui Truog și colegilor săi, Regula donatorului mort a devenit deja flexibilă:

,,Deși Regula donatorului decedat este considerată ’piesa centrală etică’ a transplantului, aceasta a funcționat mai puțin ca un absolut moral și mai mult ca un punct de referință moral, a cărui aplicare necesită interpretare și adaptare continue”.

Robert Truog este bioetician şi pediatru american, profesor Frances Glessner Lee de etică medicală, anesteziologie şi pediatrie la Şcoala Medicală de la Harvard, unde este şi directorul Centrului de Bioetică şi scrie cărţi precum cele de mai jos …

Autorii citează exemplul morţii cerebrale, spunând că moartea cerebrală nu este o moarte biologică propriu-zisă, ci servește ca exemplu despre cum putem schimba definiția morții pentru a se potrivi nevoilor noastre:

,,În ciuda incertitudinii filozofice și biologice, moartea cerebrală a fost adoptată în legislație și practica medicală odată cu adoptarea în 1981 a Legii privind determinarea uniformă a morţii, care definea moartea ca încetarea ireversibilă a tuturor funcțiilor creierului. Însă, experiența clinică acumulată a scos la iveală neconcordanțe în acest concept integrativ al morții cerebrale. Dr. Allan Shewmon a raportat numeroase cazuri de supraviețuire biologică prelungită după determinarea morții cerebrale. Acești pacienți au fost capabili să crească, să asimileze substanțele nutritive și să elimine deșeurile, să se recupereze după infecții și răni, chiar să poarte un făt. Pe fondul incertitudinii, donarea de organe a continuat, dezvăluind o schimbare conceptuală mai profundă. Regula donatorului decedat a reorientat stabilirea decesului de la criterii strict biologice la aderarea la criterii de diagnostic care erau enumerate și aprobate de o autoritate competentă. O astfel de contextualizare a făcut din Regula donatorului decedat o garanție morală flexibilă, menținând angajamentul de a nu preleva organe de la persoane vii, chiar în timp ce se revizuia conceptul morţii în sine”.

Când te-ai înscris ca donator de organe, ți-au spus că semnificația morții în sine a fost revizuită ? Majoritatea persoanelor care se înregistrează ca donatori de organe cred că vor fi reci, gri și rigizi când își donează organele, dar acest lucru nu se întâmplă niciodată. Organele devin foarte repede necorespunzătoare pentru transplant în absența circulației: cadavrele nu pot dona organe viabile. Deci, persoanele aflate în comă profundă (cu inima bătându-le) au fost redefinite ca fiind în moarte cerebrală, ceea ce înseamnă că autoritățile competente le-au considerat suficient de moarte pentru a deveni donatoare de organe.

Articolul din New England Journal of Medicine discută, de asemenea, faptul că donatorii de organe aflaţi în moarte circulatorie nu îndeplinesc de fapt criteriile legale americane pentru deces, care necesită o pierdere ireversibilă a funcției circulatorii și respiratorii:

,,Se poartă în continuare o dezbatere cu privire la măsura în care practicile de donare după moartea circulatorie respectă cu adevărat Regula donatorului decedat, mai ales având în vedere că permanența nu este neapărat echivalentă cu ireversibilitatea. În cazul donării după moartea circulatorie, decesul survine nu pentru că resuscitarea este imposibilă, ci pentru că aceasta este refuzată în mod intenționat, potrivit cu valorile pacientului, plasând pacienții pe o traiectorie spre moarte, considerată ireversibilă deoarece nu va fi inversată. Această trecere de la o concepție biologică a morţii la una procedurală a contextualizat din nou Regula donatorului decedat, aliniind-o mai degrabă la înțelegerile sociale și etice generale decât la o finalitate empirică. … Încă o dată, Regula donatorului decedat persistă nu ca o graniță imuabilă, ci ca un cadru moral a cărui forță etică este menținută prin contextualizare”.

Când te-ai înregistrat ca donator de organe, ți s-a spus despre această trecere de la o concepție biologică a morţii la una procedurală ? Că moartea ta nu va îndeplini de fapt standardul legal al Legii privind determinarea uniformă a morţii, ci că vei fi considerat suficient de mort pentru a deveni donator de organe prin contextualizare ?

Autorii articolului mai spun că donatorii de organe mor oricum, așa că momentul precis al morții nu contează cu adevărat:

,,În cazul decesului prin donare de organe, consimțământul pacientului, experiența acestuia și rezultatul final nu sunt modificate de faptul că decesul survine cu câteva momente mai înainte sau în timpul prelevării organelor. Prin urmare, accentul etic ar trebui să se deplaseze dinspre identificarea unui moment precis al morții biologice spre respectarea deciziilor autonome ale pacienților, asigurându-se că măsurile de protecție împotriva constrângerii și exploatării sunt solide, și promovând un proces transparent și supus responsabilității publice”.

Transparență ? În prezent, donatorii de organe nu beneficiază de absolut nici o transparență cu privire la modul în care va fi stabilit decesul lor înainte de donarea de organe. Nici un donator de organe nu primește vreodată informațiile pe care orice persoană raţională ar dori să le cunoască pentru a-și da consimțământul pe deplin informat. Chiar credem că acest proces va fi transparent și va face obiectul unei responsabilități publice pe viitor ?

Dr. Truog și colegii săi spun că modurile în care deja redefinim moartea pentru donarea de organe justifică ideea lor de a merge mai departe și de a permite uciderea directă prin recoltare de organe: „Deși moartea prin donare de organe poate fi considerată o abatere de la Regula donatorului decedat … noi o interpretăm ca fiind în concordanță cu un model istoric de recontextualizare”.

Așadar, deoarece, din punct de vedere istoric, am scăpat nepedepsiți redefinind oamenii vii ca fiind suficient de morți pentru a deveni donatori de organe, se pare că acum putem cere deschis eutanasia prin recoltare de organe. Acest proces este cunoscut și sub numele de panta alunecoasă.

În loc să continuăm să justificăm aceste definiții ale morții aflate într-o continuă expansiune de dragul donării de organe, trebuie să ne întoarce la recunoașterea morții ca realitate biologică. Și trebuie să găsim soluții noi, etice, pentru persoanele cu insuficiență organică care nu implică uciderea …

 

 

Persoanele aflate în moarte cerebrală sunt folosite pentru experimente științifice

LifeSiteNews, ‘Brain dead’ people are being used for science experiments

Imaginați-vă o secție de terapie intensivă plină de pacienți. Monitoarele afișează curbe de electrocardiogramă, valorile tensiunii arteriale și oxigenării. Ventilatoarele zumzăie în timp ce aerul este pompat în și din plămâni şi tuburile de alimentare picură substanțe nutritive. Dar starea acestor oameni nu se îmbunătățește. Ei sunt „neomorți”: persoane cu leziuni neurologice grave ale căror familii au consimțit ca medicii să le folosească trupurile vii în scopuri experimentale.

Într-un podcast recent, bioeticianul Arthur Caplan a afirmat cu mândrie că a fost un pionier în utilizarea persoanelor cu dizabilități severe pentru cercetare la NYU Langone Health, în secții pe care le numește „bioemporia”. Dr. Caplan spune că a descoperit ideea de „neomorți” și „bioemporia” într-un eseu scris de dr. Willard Gaylin, psihiatru, pentru revista Harper’s în 1974, intitulat „Recoltarea morților”. În articolul său, dr. Gaylin sublinia riscurile etice inerente conceptului de moarte cerebrală, sugerând (cu un ton ironic) că am putea stoca aceste persoane cu leziuni neurologice (pe care le-a botezat „neomorți”) în centre numite „bioemporia” unde am putea experimenta pe ele după bunul plac. Potrivit articolului satiric al lui Gaylin:

,,În discuția care va urma, cuvântul cadavru își va păstra înţelesul obișnuit, spre deosebire de noul cadavru, care va fi denumit neomort. Secția sau spitalul în care este păstrat va fi numit bioemporium … Tot ce este posibil cu cadavrul vechi, îmbălsămat este extins într-o măsură incredibilă cu neomortul … Studenții la medicină, care nu se simt confortabil, ar putea practica examinări fizice de rutină – auscultație, percuție toracică, examinarea retinei, examinări rectale și vaginale etc … Neomortul ar putea fi folosit pentru o mare parte din testarea medicamentelor și procedurilor chirurgicale pe care le efectuăm în mod normal acum la prizonieri, copii cu retard mintal și voluntari … Forme evidente de experimentare vor fi leacuri pentru boli care vor fi induse mai întâi în neomort. Am putea testa antidoturi prin injectarea de otravă, am putea induce cancer sau infecții virale pentru a valida şi compara terapiile în curs de dezvoltare”.

Caplan recunoaște că articolul lui Gaylin a fost conceput ca o critică la adresa conceptului de moarte cerebrală, dar spune că articolul l-a marcat pe vremea când era student și l-a inspirat să pună în practică ideile lui Gaylin: „El (Gaylin) era foarte îngrijorat că s-ar putea întâmpla acest lucru, dar asta nu înseamnă că ideea era greșită”.

Caplan spune că astăzi există un bioemporiu nu numai la NYU, ci sunt zeci de astfel de centre în toată țara care folosesc persoane în moarte cerebrală pentru testarea drogurilor și în alte scopuri ştiinţifice. Caplan recunoaște în podcast că persoanele cu diagnostic de moarte cerebrală nu sunt moarte din punct de vedere biologic, ci că moartea lor este o construcție socială – tocmai de aceea pot fi menținute cu succes în viață artificială pentru aceste experimente.

Este foarte puțin probabil ca familiile acestor persoane să fie informate că cei dragi lor sunt doar morți din punct de vedere social atunci când medicii obțin consimțământul pentru aceste experimente. Când persoanele care sunt donatori de organe înregistrați au infecții sau alte afecțiuni care îi împiedică să doneze, familia este abordată și întrebată dacă medicii ar putea menține persoana conectată la aparate de respirat artificial pentru a face niște teste. Potrivit lui Caplan:

,,Am început prin a spune că acest lucru ar putea contribui la progresul transplantului. Vom studia ceva, poate un organ artificial sau un medicament imunosupresor. Și dacă ne dați permisiunea – ei au vrut să fie donatori de organe, dar nu pot, ei au vrut în mod limpede să ajute –, haideți să procedăm așa. Și dacă familia este de acord (ceea ce le reamintește ascultătorilor că, din punct de vedere legal, nu sunt obligați să-şi dea permisiunea în caz de donare de organe, dar încercăm să fim în siguranță în această idee de a studia trupul), dacă îi luăm timp de 72 ore, ne-ați da permisiunea ? Și mulți au acceptat”.

Dorința dr. Caplan de a menține persoanele bolnave în stare critică conectate la aparate de respirat artificial pentru experimente contrastează puternic cu opinia sa când părinții lui Jahi McMath (o tânără fată declarată în moarte cerebrală) au vrut s-o mențină conectată la aparate de respirat artificial pentru a-i salva viața. La acea vreme, Caplan a scris: „A o menține conectată la un ventilator echivalează cu profanarea unui cadavru”.

Se știe de multă vreme că persoanele în moarte cerebrală (care sunt vii din punct de vedere biologic, dar care au fost declarate moarte din punct de vedere legal) sunt subiecți de testare excelenți. Ani de zile, aceste persoane cu leziuni cerebrale au fost folosite ca gazde pentru xenogrefe, în experimente care implică ficat și rinichi de porc modificat genetic. Tocmai fiindcă sunt atât de stabile din punct de vedere fiziologic, aceste persoane în moarte cerebrală pot fi menținute în stare de respirație artificială timp de săptămâni sau luni, în timp ce sunt evaluate reacțiile lor la organe animale străine. Când experimentul se termină, persoana este sacrificată, iar rămășițele sale sunt trimise la patologie pentru a fi supuse unor analize microscopice şi anatomice macroscopice suplimentare.

Anul trecut, oamenii de știință au fost criticați pe scară largă pentru că au propus ideea creării unor bodyoizi[2], clone umane fără conştiinţă, crescute în uter artificial, pentru cercetare ştiinţifică …

Dr. Gaylin a anticipat repulsia noastră la gândul experimentelor pe persoane cu dizabilități neurologice. El şi-a încheiat articolul profetic din 1974 astfel:

,,Și totuși, după ce sunt subliniate toate beneficiile, cu potențialul clar de salvare de vieţi, scopuri umanitare evidente, tehnologia pregătită, motivele pure și costurile materiale justificate – cum ne putem împăca emoțiile ? Unde – în acest registru de debite și credite al membrelor, ficaţilor și rinichilor şi costurilor – trebuie să evaluăm și să luăm în considerare repulsia generată de întregul demers filantropic ? Analiza cost-beneficiu este întotdeauna cel mai puțin satisfăcătoare atunci când costurile trebuie măsurate într-un registru şi beneficiile în altul. Analiza este deosebit de distorsionată atunci când beneficiile sunt specifice, materiale, evidente și imediate, şi prețul care trebuie plătit este general, spiritual, abstract și viitor. Acest lucru îi determină pe oameni să renunţeze la libertate pentru siguranță, la mândrie pentru confort, la demnitate pentru bani … Susținerea vieții este un argument urgent pentru orice măsură, dar nu dacă acea măsură distruge chiar acele însuşiri care fac viața demnă de susținut”.

Oamenii aflați în moarte cerebrală nu sunt morți. Ei nu sunt neomorți, sunt oameni. Întrebuinţarea oamenilor care sunt încă în viață din punct de vedere biologic pentru experimente este o atrocitate morală care trebuie dezvăluită şi oprită.

 

 

Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane al SUA ia măsuri împotriva unei organizaţii care susţine recoltarea de organe de la un pacient viu

LifeSiteNews, HHS cuts ties with group that supported organ harvesting of living patient

Secretarul pentru Sănătate şi Servicii Umane al SUA (Health and Human Services, HHS), Robert F. Kennedy Jr. a anunţat retragerea certificării serviciului de recoltare de organe al Reţelei pentru Speranţă (Network for Hope, cunoscută anterior ca Kentucky Organ Donor Affiliates), din cauza deficienţelor de supraveghere şi siguranţă a pacienţilor.

În 2021, Reţeaua pentru Speranţă a fost responsabilă pentru cazul lui T.J. Hoover, internat la Spitalul Medical Baptist din Richmond, Kentucky, în urma unei supradoze de droguri. Prognosticul privind recuperarea lui Hoover era nefavorabil, așa că familia sa a decis să-l deconecteze de la aparatele de susținere a vieții. Însă, întrucât Hoover era donator de organe înregistrat, organizația Reţeaua pentru Speranţă a început să-l evalueze în vederea prelevării de organe.

Deoarece Hoover suferise un stop cardiac în timpul supradozei, organizaţia l-a programat la un cateterism cardiac pentru a vedea dacă inima lui era încă într-o stare suficient de bună pentru a fi transplantată altcuiva. Dar Hoover apuca mâinile medicilor și se mișca atât de mult în timpul procedurii, încât a trebuit să i se administreze un medicament paralizant pentru a finaliza cu succes testul.

Pe drumul spre sala de operație pentru a-și dona organele, Hoover se mișca din nou. Urmărea oamenii cu privirea și chiar stabilise contact vizual cu sora sa, Donna Rhorer. Când ea a atras atenția personalului Reţelei pentru Speranţă asupra acestui fapt, i s-a spus că acestea erau doar reflexe …

Însă şi Natasha Miller, specialistă în conservarea organelor, a considerat că Hoover era viu. „Se mișca, se zbătea pe pat”, a spus ea într-un interviu. „Iar când ne-am apropiat de el, se putea vedea că îi curgeau lacrimi pe obraji. Plângea în mod vizibil”.

După ce medicii au refuzat să preleveze organele lui T.J. Hoover, coordonatoarea de recoltare de organe și-a sunat superiorul pentru instrucțiuni. Potrivit Donnei Rhorer, coordonatoarei i s-a spus: ,,Găsește-ți alt chirurg, altfel îți vei pierde slujba, pentru că noi vom duce acest caz la bun sfârșit”.

În mai 2023, după un an şi jumătate de la cele petrecute în Spitalul Medical Baptist din Richmond, T.J. Hoover dansa cu sora lui, Donna Rhorer, la nunta ei

Din fericire, nu s-a putut găsi alt chirurg, şi Hoover a reușit să se recupereze și să se întoarcă acasă. Surorii sale i s-a spus să-i facă ultimele zile de viaţă cât mai plăcute, dar, în ciuda problemelor de sănătate continue, Hoover este încă în viață. Își amintește chiar şi ce i s-a întâmplat, întrebându-și sora: „De ce au vrut să mă omoare ?”

Dar în loc să-și schimbe politicile după cazul Hoover, Reţeaua pentru Speranţă a dublat eforturile. Cineva din cadrul organizaţiei a descris şedinţa de informare a organizației lor în felul următor:

,,Pe parcursul întregii şedinţe, indiferent de întrebarea pusă sau de îngrijorarea exprimată, conducerea a repetat același lucru. Au insistat că nu au făcut nimic greșit. Au spus că vor face totul exact la fel din nou, dacă li se va da ocazia. Nu a existat nici o dorință de a reflecta, de a reconsidera sau de a recunoaște că ar putea fi nevoie de schimbare”.

Potrivit înştiinţării publice de retragere a certificării emise către Centrele de Servicii Medicare și Medicaid, Reţeaua pentru Speranţă va avea posibilitatea de a contesta această decizie. În caz de nereuşită, dreptul de a preleva organe va fi oferită prin competiţie altor organizații. Acelaşi lucru s-a întâmplat anul trecut, când HHS a anunţat retragerea certificării serviciului de recoltare de organe al Agenţiei pentru Recuperare de Organe Life Alliance, o organizaţie din sudul statului Florida, despre care Robert F. Kennedy Jr. a spus că are un istoric îndelungat de deficiențe legate direct de vătămarea pacienților. În urma retragerii certificării, în ianuarie 2026, agenţiei Life Alliance i-a luat locul o altă organizaţie, Reţeaua de Donatori Nevada.

Retragerea certificării acestei organizaţii a fost absolut necesară, dar nu va rezolva cea mai presantă problemă care stă la baza sistemului actual de donare de organe: donatorii de organe trebuie să fie vii din punct de vedere biologic pentru a dona organe viabile.

Donatorii în moarte cerebrală sunt persoane cu leziuni neurologice, nu moarte. Nu există nici o dovadă că sufletele lor au plecat. Cu siguranță, din punct de vedere biologic, sunt încă în viață: au inimi care bat, absorb nutrienții și elimină deșeuri, își vindecă rănile, combat infecțiile și chiar nasc copii sănătoși.

În SUA, persoanele în moarte cerebrală nu sunt decedate nici măcar din punct de vedere legal. Acest lucru se datorează faptului că Legea privind determinarea uniformă a morţii definește moartea neurologică ca fiind „încetarea ireversibilă a tuturor funcțiilor întregului creier, inclusiv a trunchiului cerebral”. Dar ghidul privind moartea cerebrală a Academiei de Neurologie din America (modul în care medicii diagnostichează moartea cerebrală) nu respectă legea, ci permite în mod explicit ca persoanele cu funcții cerebrale continue să fie declarate decedate. Se știe de mult timp că 20% dintre persoanele diagnosticate cu moarte cerebrală au încă unde cerebrale pe electroencefalograme şi că peste 50% dintre ele au încă un hipotalamus funcţional, care este parte din creier.

Iar în cazul donatorilor după moarte circulatorie controlată, nu se știe cu certitudine dacă sunt morți în momentul prelevării organelor. Acest tip de donare este în creștere rapidă în SUA, reprezentând 49% din donații anul trecut, comparativ cu doar 2% în anul 2000. În scenariul morţii circulatorii controlate, persoanele nu trebuie să fie în moarte cerebrală, ci trebuie doar să aibă un prognostic nefavorabil. Personalul responsabil cu prelevarea de organe abordează apoi familiile și le prezintă o perspectivă sumbră, spunând că „persoana dragă nu ar vrea să trăiască așa” și recomandând donarea de organe.

Acestor donatori li se emite un ordin ,,Nu se resuscitează”, deoarece, deși ar putea fi resuscitați, s-a luat decizia de a nu se face acest lucru. Deci, nici decesele lor nu respectă legislația care cere ,,încetarea ireversibilă a funcției circulatorii și respiratorii”. Persoana este dusă în sala de operație și nu i se oferă nici un fel de ajutor. Odată ce s-a obținut absența pulsului, medicii respectă o perioadă de așteptare de 2-5 minute pentru a se asigura că nu are loc o restabilire spontană a circulației înainte de a începe să opereze cât mai repede posibil, deoarece organele își pierd rapid viabilitatea în absența circulației.

Însă oricine știe că oamenii pot fi resuscitați în mod obișnuit după doar 2-5 minute de absenţă a pulsului, și dacă totuși puteai fi resuscitat, nu ai fost niciodată mort. Iată de ce unii donatori în moarte circulatorie controlată s-au auto-resuscitat pe masa de operație în timpul prelevării organelor lor. De exemplu, când chirurgii i-au tăiat sternul donatoarei aflată în moarte circulatorie controlată Misty Hawkins, au descoperit că inima ei începuse să bată din nou şi ea gâfâia după aer.

Donatorii în moarte cerebrală nu sunt morți, iar despre donatorii în moarte circulatorie nu se ştie dacă sunt morţi sau nu în momentul prelevării organelor. În 2009, medicii Joseph Verheijde, Mohamed Rady și Joan McGregor scriau că sistemul actual de donare de organe este ,,de facto o practică ascunsă de moarte asistată medical [adică, eutanasie] și, prin urmare, încalcă atât legea penală, cât și principiul central al medicinei de a nu face rău pacienților”.

Sistemul american de donare de organe este defectuos şi retragerea certificării altei organizaţii nu va rezolva problema. Dar oamenii obișnuiți pot face ceva în această privință: pot refuza să fie donatori de organe înregistrați.

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

[1] De fapt, în acest articol, trei medici canadieni – dr. Ian Ball, Carter Winberg și Robert Truog – insistă pentru o „recontextualizare a Regulii donatorului decedat”, susținând că uciderea oamenilor prin extragerea organelor ar putea fi etică în cazurile de eutanasie.

[2] Bodyoid, de la body care înseamnă trup. În limba română, i-am putea numi simplu trupuri.

You may also like...