Ortodoxia si religia viitorului (III)

Ortodoxia şi religia viitorului (III)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

Episodul anterior

I. Religiile ,,monoteiste”

Avem acelaşi Dumnezeu cu necreştinii ?

„Popoarele evreiesc şi islamice, şi creştinii … aceste trei expresii ale unui monoteism identic, vorbesc cu vocile cele mai autentice şi vechi, şi chiar cele mai cutezătoare şi mai pline de încredere. De ce nu ar fi posibil ca numele aceluiaşi Dumnezeu, în loc să dea naştere opoziţiei ireconciliabile, să conducă mai curând către respect reciproc, înţelegere şi coexistenţă paşnică ? Nu ar trebui ca chemarea aceluiaşi Dumnezeu, aceluiaşi Tată, fără prejudiciu adus discuţiei teologice, să ne conducă mai degrabă într-o zi la a descoperi ceea ce este atât de evident, şi totuşi atât de dificil – că noi suntem cu toţii fiii aceluiaşi Tată, şi că, prin urmare, noi suntem cu toţii fraţi ?”

Papa Paul al Vl-lea, La Croix, 11 august 1970

Joi, 2 aprilie 1970, a avut loc o mare manifes­tare religioasă la Geneva. În cadrul celei de-a doua conferinţe a Asociaţiei Religiilor Unite, reprezentanţii a 10 mari religii au fost invitaţi să se reunească în Catedrala Sfântul Petru. Această ,,rugăciune comună” s-a bazat pe următoarea motivaţie: ,,Credincioşii tuturor acestor religii au fost invitaţi să coexiste în cultul aceluiaşi Dumnezeu” ! Haideţi să vedem atunci dacă această afirmaţie este validă în lumina Sfintelor Scripturi.

Pentru a explica mai bine chestiunea, ne vom limita la cele trei religii care s-au succedat istoric în această ordine: iudaismul, creştinismul şi islamismul. Aceste trei religii reclamă, de fapt, o obârşie comună: ca închinători ai Dumnezeului lui Avraam. Astfel este foarte răspândită opinia că de vreme ce noi cu toţii reclamăm că suntem urmaşii lui Avraam (iudeii şi musulmanii după trup, iar creştinii duhovniceşte), noi toţi avem ca Dumnezeu pe Dumnezeul lui Avraam şi toţi trei ne închinăm (fiecare în felul lui, bineînţeles) aceluiaşi Dumnezeu ! Şi acest Dumnezeu constituie, într-un oarecare mod, punctul nostru de unitate şi ,,înţelegere reciprocă”, şi aceasta ne invită la o ,,relaţie frăţească”, precum a subliniat marele rabin dr. Safran, parafrazându-l pe psalmist: Ce este bun sau ce este frumos, fără numai a locui fraţii împreună (Psalmi 132, 1).

Din această perspectivă este evident că Iisus Hristos, Dumnezeu şi Om, Fiul împreună-veşnic cu Tatăl fără de început, Întruparea Sa, crucea Sa, slăvita Sa Înviere şi cea de-A Doua Venire a Sa înfricoşătoare devin detalii secundare care nu ne pot împiedica să ,,fraternizăm” cu cei care Îl consideră pe El ,,un simplu profet” (potrivit Coranului) sau ,,fiul unei desfrânate” (potrivit anumitor tradiţii talmudice) ! Astfel noi vom pune pe acelaşi nivel pe Iisus din Nazaret şi Mahomed. Nu ştiu ce creştin vrednic de acest nume ar putea accepta acest lucru în conştiinţa sa.

S-ar putea spune că în aceste trei religii, lăsând deoparte trecutul, s-ar putea cădea de acord că Iisus Hristos este o fiinţă extraordinară şi excepţională şi că El a fost trimis de Dumnezeu. Dar pentru noi creştinii, dacă Iisus Hristos nu este Dumnezeu, noi nu-L putem considera pe El un ,,profet” sau un ,,trimis de Dumnezeu”, ci doar un mare impostor fără seamăn, proclamându-Se Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se pe Sine astfel egal cu Dumnezeu ! (Marcu 14, 61, 62). Potrivit acestei soluţii ecumeniste de nivel supra-confesional, Dumnezeul Treimic al creştinilor ar fi acelaşi lucru cu monoteismul iudaismului, al islamismului, al ereticului antic Savelie, al anti-trinitarienilor moderni, şi al anumitor secte iluministe. Nu ar fi Trei Persoane într-o Unică Dumnezeire, ci o singură Persoană, neschimbătoare pentru unii, sau schimbând succesiv ,,măştile” (Tatăl-Fiul-Duhul) pentru alţii ! Şi cu toate acestea s-ar pretinde că acesta era acelaşi Dumnezeu !

Aici unii ar putea propune cu naivitate: ,,Totuşi cele trei religii au un punct comun: toate trei îl mărturisesc pe Dumnezeu Tatăl !” Dar potrivit sfintei credinţe ortodoxe, aceasta este o absurditate. Noi mărturisim întotdeauna: ,,Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoare şi nedespărţitei Treimi”. Cum am putea despărţi pe Tatăl de Fiul când Iisus Hristos afirmă: Eu şi Tatăl una suntem (Ioan 10, 30); şi Sfântul Apostol, Evanghelist şi Teolog Ioan afirmă clar: Tot cel ce tăgăduieşte pre Fiul, nici pre Tatăl nu are (I Ioan 2, 23).

Dar chiar dacă toate cele trei religii îl numesc pe Dumnezeu Tată: al cui Tată este El cu adevărat ? Pentru iudei şi musulmani, El este Tatăl oamenilor în planul creaţiei; pe câtă vreme pentru noi, creştinii, El este Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos spre înfiere[a prin El] (Efeseni 1, 4, 5) în planul mântuirii. Atunci ce asemănare există între paternitatea dum­nezeiască din creştinism şi cea din celelalte religii ?

Alţii ar putea spune: ,,Dar Avraam s-a închinat adevăratului Dumnezeu; şi iudeii prin Isaac şi musulmanii prin Agar sunt descendenţii acestui adevărat închinător al lui Dumnezeu”. Aici va trebui să lămurim câteva lucruri: Avraam nu s-a închinat nicidecum lui Dumnezeu în forma monoteismului unipersonal al celorlalţi, ci în forma Sfintei Treimi. Noi citim în Sfânta Scriptură: Şi s-au arătat Dumnezeu lui Avraam la stejarul lui Mamvri … şi s-a închinat până la pământ (Facerea 18, 1-2). Sub ce formă s-a închinat Avraam lui Dumnezeu ? Sub forma unipersonală, sau sub forma Treimii dumnezeieşti ? Noi, creştinii ortodocşi, cinstim această manifestare din Vechiul Testament a Sfintei Treimei în ziua Cincizecimii, când ne împodobim bisericile cu ramuri reprezentând vechii stejari, şi când cinstim în mijlocul lor icoana celor trei îngeri, exact aşa cum a cinstit-o părintele nostru Avraam !

Descendenţa trupească din Avraam nu ne poate fi de nici un folos dacă nu suntem înnoiţi prin apele botezului în credinţa lui Avraam. Şi credinţa lui Avraam era credinţa în Iisus Hristos, precum a spus Domnul Însuşi: Avraam părintele vostru a fost bucuros ca să vază ziua mea; şi a văzut, şi s-a bucurat (Ioan 8, 56).

Aceasta a fost de asemenea credinţa Proorocului şi Împăratului David, care L-a auzit pe Tatăl ceresc vorbind cu Fiul Cel de o fiinţă cu Sine: Zis-au Domnul Domnului meu (Psalmi 109, 1; Faptele Apostolilor 2, 34).

Aceasta a fost credinţa celor trei tineri în cuptorul cel cu foc când ei au fost salvaţi de Fiul lui Dumnezeu (Daniil 3, 25); şi a Sfântului Prooroc Daniil, care a avut vedenia celor două firi ale lui Iisus Hristos în taina întrupării când Fiul Omului a sosit la Cel vechi de zile (Daniil 7, 13). Iată de ce Domnul, adresându-Se posterităţii (incontestabile după trup) a lui Avraam, a spus: De aţi fi fost fii ai lui Avraam, lucrurile lui Avraam aţi fi făcut (Ioan 8, 39), şi aceste ,,lucruri” sunt ca să credeţi întru care au trimis acela (Ioan 6, 29).

Aşadar, cine sunt urmaşii lui Avraam ? Fiii lui Isaac după trup, sau fiii Agarei egipteanca ? Este Isaac sau Ismail posteritatea lui Avraam ? Ce învaţă Sfânta Scriptură prin gura dumnezeiescului apostol ?

Lui Avraam s-au grăit făgăduinţele şi seminţei lui. Nu zice: şi seminţelor, ca de mulţi; ci ca de unul: şi seminţei tale, care este Hristos (Galateni 3, 16). Iar dacă sunteţi voi ai lui Hristos, iată a lui Avraam sămânţă sunteţi, şi după făgăduinţă moştenitori (Galateni 3, 29). Deci în Iisus Hristos a devenit Avraam tată al multor neamuri (Facerea 17, 5; Romani 4, 17). După asemenea făgăduinţe şi asemenea adeveriri, ce semnificaţie are descendenţa trupească din Avraam ? Potrivit Sfintei Scripturi, Isaac este considerat sămânţa sau posteritatea, dar numai ca chip al lui Iisus Hristos.

Spre deosebire de Ismail (fiul Agarei; Facerea 16, 1 şi urm.), Isaac era născut din ,,slobozirea” minunată a unei mame sterpe, înaintată în vârstă şi contrar legilor naturii, asemănător Mântuitorului nostru, care S-a născut în chip minunat dintr-o fecioară. El a urcat Muntele Moria exact aşa cum Iisus a urcat pe Golgota, purtând pe umerii săi lemnul de jertfă. Un înger l-a izbăvit pe Isaac de moarte, exact aşa cum un înger a prăvălit piatra pentru a ne arăta nouă că mormântul era gol, că Cel Înviat nu mai era acolo. La ceasul rugăciunii, Isaac a întâlnit-o pe Reveca în câmp şi a dus-o în cortul mamei sale Sarra, exact aşa cum Hristos va întâmpina Biserica Sa pe nori pentru a o duce în lăcaşurile cereşti, Noul Ierusalim, patria mult dorită.

Nu ! Noi nu avem nicidecum acelaşi Dumnezeu cu necreştinii ! Condiţia obligatorie pentru a-L cunoaşte pe Tatăl este Fiul: Cel ce m-a văzut pre mine, a văzut pre Tatăl; nimeni nu vine la Tatăl, fără numai prin mine (Ioan 14, 9, 6). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu întrupat, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit, şi mâinile noastre au pipăit (I Ioan 1,1). Imaterialul a devenit material pentru mântuirea noastră, precum spune Sfântul Ioan Damaschin, şi El S-a arătat pe Sine ca noi. Dar când S-a arătat El printre evreii şi musulmanii de astăzi, aşa încât noi să putem presupune că ei Îl cunosc pe Dumnezeu ? Dacă ei au o cunoştinţă a lui Dumnezeu în afara lui Iisus Hristos, atunci Hristos S-a întrupat, a murit şi a înviat în zadar !

Nu, ei nu Îl cunosc pe Tatăl. Ei au concepte despre Tatăl; însă fiecare concept despre Dumnezeu este un idol, deoarece un concept este produsul imaginaţiei noastre, o creaţie a unui dumnezeu după chipul şi asemănarea noastră. Pentru noi, creştinii, Dum­nezeu este de neconceput, de neînţeles, de nedescris şi nematerial, precum spune Sfântul Vasilie cel Mare. Pentru mântuirea noastră, El a devenit (în măsura în care noi suntem uniţi cu El) conceput, descris şi material, prin arătarea în Taina Întrupării Fiului Său. A Lui fie slava în vecii vecilor. Amin. Şi iată de ce Sfântul Chiprian al Cartaginei că cine nu are Biserica drept mamă, nu-L are pe Dumnezeu drept Tată !

Fie ca Dumnezeu să ne păzească de apostazie şi de venirea lui antihrist, ale cărei semne preliminare se înmulţesc din zi în zi. Fie ca El să ne păzească de marea ispitire pe care nici măcar cei aleşi nu vor putea s-o îndure fără harul Celui care va scurta acele zile. Şi fie ca El să ne păzească pe noi în ,,turma mică”, ,,rămăşiţa potrivit alegerii harului”, astfel încât noi asemenea lui Avraam să ne putem bucura de lumina feţei Sale, prin rugăciunile Preasfintei Maici a lui Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, ale tuturor oştilor cereşti, norului de prooroci, mucenici, ierarhi, evanghelişti şi mărturisitori care au fost credincioşi până la moarte, care şi-au vărsat sângele pentru Hristos, care ne-au născut pe noi prin Evanghelia lui Iisus Hristos în apele botezului. Noi suntem fiii lor – slabi, păcătoşi şi nevrednici, fără îndoială; dar nu vom întinde mâinile noastre către un dumnezeu străin ! Amin.

Părintele Vasilie Sakkas

La Foi Transmise, 5 aprilie 1970

Traducere: Catacombele Ortodoxiei