Ortodoxia si religia viitorului (IV)

Ortodoxia şi religia viitorului (IV)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

Episodul anterior

II. Puterea dumnezeilor păgâni

Atacul hinduismului asupra creştinismului

Toţi dumnezeii păgânilor sunt draci

(Psalmi 95, 5)

Următorul articol provine din experienţa unei femei care, după ce a urmat liceul într-o mânăstire romano-catolică, a practicat hinduismul timp de 20 ani până când în cele din urmă, cu darul lui Dumnezeu, ea s-a convertit la credinţa ortodoxă, găsind sfârşitul căutării ei a adevărului în Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. Ea locuieşte în prezent pe coasta de vest. Fie ca cuvintele ei să servească pentru a deschide ochii acelor creştini ortodocşi care ar putea fi tentaţi să-i urmeze pe teologii ,,liberali” orbi care îşi fac apariţia acum chiar în Biserica Ortodoxă şi al căror răspuns la atacul neo-păgânismului asupra Bisericii lui Hristos este de a purta un ,,dialog” cu vrăjitorii lui şi de a li se alătura în închinarea la înşişi dumnezeii păgânilor

1. Atracţiile hinduismului

Aveam doar 16 ani când două evenimente au schimbat cursul vieţii mele. Veneam la mânăstirea catolică dominicană din San Rafael (California) şi întâlneam creştinismul pentru prima oară. În acelaşi an am întâlnit şi hinduismul în persoana unui călugăr hindus, un swami, care avea să-mi devină în scurt timp guru sau învăţător. A început o bătălie, dar nu aveam să înţeleg acest lucru timp de aproape 20 ani.

La mânăstire am fost învăţată adevărurile fundamentale ale creştinismului. Aici se află tăria celui smerit şi o cursă pentru cel mândru. Sfântul Apostol Iacov a scris cu adevărat: Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacov 4, 6). Şi cât de mândră eram; nu vroiam să accept păcatul originar şi nu vroiam să accept iadul. Şi am avut multe discuţii împotriva lor. O soră cu multă dragoste mi-a dat cheia când a spus: ,,Roagă-te pentru darul credinţei”. Dar deja învăţătura acelui swami pusese stăpânire pe mine, şi socoteam că este înjositor să rog pe cineva, chiar pe Dumnezeu, pentru orice. Dar mult mai târziu, mi-am adus aminte ce a spus ea. După mulţi ani sămânţa credinţei creştine care fusese sădită în mine a ieşit la iveală dintr-o mare nesfârşită de disperare.

Cu timpul, natura cărţilor pe care le aduceam cu mine la şcoală, toate în învelitori închise, a fost descoperită. Cărţi precum Bhagavad Gita, Upanişadele, Vedantasara, Ashtavakra Samhita … În parte, secretul meu era descoperit, dar nu s-a spus nimic mai mult. Fără îndoială, surorile credeau că-mi va trece, aşa cum trec într-adevăr cele mai multe fantezii intelectuale ale tinerelor fete. Dar o maică îndrăzneaţă mi-a spus adevărul. Este un adevăr foarte neplăcut şi unul care arareori este auzit astăzi. Ea mi-a spus că voi merge în iad dacă mor în hinduism după ce am cunoscut adevărul creştinis­mului. Sfântul Apostol Petru o spune astfel: Ori de ce este cineva biruit de aceea s-a şi robit. Că dacă după ce au scăpat de la spurcăciunile lumii prin cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu acelea iarăşi împleticindu-se, se biruiesc, s-au făcut lor cele de pre urmă mai rele decât cele dintâi, pentru că mai bine era lor a nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât după ce o au cunoscut, a se întoarce înapoi de la sfânta poruncă ce li s-au dat lor (II Petru 2, 19-21). Cât am dispreţuit-o pe acea soră pentru bigotismul ei. Dar dacă ea ar trăi astăzi, i-aş mulţumi din toată inima. Ce mi-a spus ea m-a deranjat, aşa cum face adevărul, şi avea să mă conducă în cele din urmă către plinătatea Sfintei Ortodoxii.

Lucrul important pe care l-am dobândit la mânăstire a fost un punct de reper, şi într-o bună zi aveam să-l folosesc pentru a descoperi că hinduismul este o înşelătorie.

Situaţia s-a schimbat atât de mult de când eram la şcoală. Ceea ce era un caz izolat de hinduism s-a transformat într-o epidemie. Acum cineva trebuie să aibă o înţelegere inteligentă a dogmaticii hinduse dacă trebuie să preîntâmpine ca tinerii creştini să comită o sinucidere spirituală când ei întâlnesc religiile orientale.

Atracţia hinduismului are întreg spectrul; există dezmierdări pentru fiecare facultate şi atracţii pentru fiecare slăbiciune, dar îndeosebi pentru mândrie. Şi fiind foarte mândră, chiar la 16 ani, am căzut pradă mai întâi acestora. Păcatul originar, iadul, şi problema durerii mă preocupau. Nu le-am luat niciodată în serios înainte de a veni la mânăstire. Atunci, swami mi-a prezentat o alternativă ,,satisfăcătoare din punct de vedere intelectual” pentru fiecare dogmă creştină inconfortabilă. Iadul era, la urma urmei, doar o stare temporară a sufletului cauzată de propria karmă rea (acţiuni din trecut) în această viaţă sau într-o viaţă anterioară. Şi, desigur, o cauză finită nu putea avea un efect infinit. Păcatul originar era transmutat în mod extraordinar în dumnezeirea originară. Aceasta [dumnezeirea] era dreptul meu din naştere, şi nimic nu putea vreodată să abroge acest sfârşit slăvit. Eu eram dumnezeiască. Eu eram Dumnezeu: ,,Visătorul infinit, care visează visuri finite”.

În ce priveşte problema durerii, filozofia hindusă cunoscută ca Vedanta avea un sistem filozofic cu adevărat elegant care se ocupa de ea. Într-un cuvânt, durerea era maya sau iluzie. Nu avea o existenţă reală – şi mai mult, advaitinul putea pretinde că poate dovedi aceasta !

În altă gamă, hinduismul face apel la însăşi eroarea de a presupune că omul se poate desăvârşi: prin educaţie (în termenii lor, sistemul guru) şi prin ,,evoluţie” (dezvoltarea progresivă constantă a omului din punct de vedere spiritual). Un argument este de asemenea construit din punctul de vedere al relativităţii culturale; aceasta şi-a asumat acum o asemenea respectabilitate încât este un veritabil păcat (pentru cei care nu cred în păcat) a contesta relativitatea de orice fel. Ce ar putea fi mai rezonabil, spun ei, decât ca diferite naţiuni şi popoare să Se închine lui Dumnezeu în mod diferit ? Dumnezeu, la urma urmei, este Dumnezeu, şi varietatea de moduri de închinare contribuie la o ,,îmbogăţire” religioasă generală.

Dar probabil cea mai irezistibilă atracţie este pragmatismul. Întreaga construcţie filozofică a hinduismului se sprijină pe instrucţiunile religioase practice date discipolului de gurul său. Cu aceste practici, discipolul este invitat să verifice filozofia prin propria experienţă. Nimic nu trebuie acceptat pe baza credinţei. Şi contrar noţiunilor populare, nu există nici o taină – doar o cantitate colosală de materiale ezoterice – astfel că pur şi simplu nu este nevoie de credinţă. Ţi se spune: ,,Încearcă, şi vezi dacă merge”. Această abordare pragmatică este ispitirea supremă a minţii occidentale. Pare atât de ,,ştiinţifică”. Dar aproape orice elev cade tocmai într-un soi de eroare pragmatică: adică, dacă practicile funcţionează (şi ele chiar funcţionează), el crede că sistemul este adevărat şi implicit că este bun. Aceasta, desigur, nu rezultă. Tot ceea ce poate fi spus cu adevărat este: dacă ele funcţionează, atunci funcţionează. Dar pierzând din vedere acest fapt, tu poţi înţelege cum o mică experienţă psihică dă bietului elev o foarte mare încredinţare.

Aceasta mă conduce către ultima desfătare pe care o voi menţiona, care este ,,experienţele spirituale”. Acestea sunt psihice şi/sau demonice la origine. Dar care dintre practicanţi are vreun mod de a deosebi înşelarea de adevărata experienţă spirituală ? Ei nu au un punct de reper. Dar nu cred că ceea ce văd, aud, miros şi ating în aceste experienţe sunt rezultatul unei simple aberaţii mintale. Ele nu sunt. Ele sunt ceea ce tradiţia noastră ortodoxă numeşte înşelare diavolească. Acesta este un termen important, deoarece se referă la condiţia exactă a unei persoane care are ,,experienţe spirituale” hinduse. El acoperă întreaga gamă de experienţe spirituale false: de la simpla înşelare şi ademenire la posedarea efectivă. În fiecare caz, ceea ce este contrafăcut este luat de autentic şi efectul total este o creştere accelerată a mândriei. Un sentiment cald, confortabil de importanţă specială se instalează în persoana aflată în înşelare, şi aceasta compensează toate austerităţile şi durerea.

În prima sa epistolă, Sfântul [Apostol şi Evanghelist] Ioan îi avertizează pe primii creştini: Iubiţilor, să nu credeţi pre tot duhul, ci să ispitiţi duhurile de sunt de la Dumnezeu (I Ioan 4, 1).

Sfântul Grigorie Sinaitul avea grijă să-i înveţe pe monahii săi despre pericolele acestor experienţe: ,,Pretutindeni, în preajma începătorilor şi a celor încăpăţânaţi, demonii obişnuiesc să întindă mrejele cugetelor şi închipui­rilor vătămătoare şi le pregătesc gropi pentru căderea lor”. Un monah l-a întrebat: ,,Ce să facă un om când demonul ia chipul unui înger de lumină ?” Sfântul a răspuns: ,,În acest caz, omul are nevoie de o mare putere de discernământ pentru a deosebi între bine şi rău. Deci, în neatenţia voastră, nu fiţi entuziasmaţi prea repede de ceea ce vedeţi, ci fiţi grei (nu uşor de mişcat) şi, cercând cu atenţie totul, primiţi binele şi respingeţi răul. Întotdeauna trebuie să cercetaţi, şi doar după aceea să credeţi. Cunoaşteţi că lucrările harului sunt manifeste, şi demonul, în ciuda transformărilor sale, nu le poate imita: şi anume, blândeţea, bunăvoinţa, smerenia, ura faţă de lume, tăierea patimilor şi poftelor – care sunt urmările harului. Lucrările demonilor sunt: aroganţa, îngâmfarea, intimidarea şi tot ce este rău. Prin astfel de lucrări tu vei fi capabil să discerni dacă lumina care străluceşte în inima ta este de la Dum­nezeu sau de la satana. Frunza de salată seamănă cu cea de muştar, şi oţetul seamănă la culoare cu vinul; dar când le guşti, cerul gurii discerne şi face diferenţa între ele. În acelaşi fel sufletul, dacă are discernământ, poate face deosebirea prin gustul mintal între darurile Sfântului Duh şi fantezii şi înşelări ale satanei”.

Cel mai vulnerabil faţă de înşelarea diavolească este aspirantul prost îndrumat sau mândru. Şi succesul şi durabilitatea hinduismului depinde în foarte mare măsură de acest misticism fals. Cât de atrăgător este a te folosi de tineri, care au fost deja iniţiaţi în aceste tipuri de experienţe. Ultimii câţiva ani au cunoscut înflorirea şi proliferarea swami-urilor. Ei vedeau şansa lor de a dobândi faimă şi bogăţie în această piaţă gata pentru utilizare. Şi au profitat de ea.

Traducere: Catacombele Ortodoxiei