Ortodoxia si religia viitorului (VIII)

Ortodoxia şi religia viitorului (VIII)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

Episodul anterior

 

IV. Meditaţia orientală invadează creştinismul

Ca răspuns la întrebarea privind posibilitatea unui ’dialog’ al creştinis­mului ortodox cu variatele religii necreştine, cititorului i s-a prezentat mărturia a trei creştini ortodocşi care confirmă, pe baza învăţăturii ortodoxe şi a propriei experienţe, ceea ce Biserica Ortodoxă a propovăduit întotdeauna: că ortodocşii creştini nu au nicidecum ’acelaşi Dumnezeu’ cu aşa-numiţii ’monoteişti’ care tăgăduiesc Sfânta Treime; că zeii păgânilor sunt în realitate diavoli; şi că trăirile şi puterile pe care ’zeii’ păgâni le pot da şi le dau sunt de natură satanică.

Toate acestea nu contrazic defel cuvintele Sfântului Apostol Petru, că Dumnezeu nu este făţarnic; ci în tot neamul, cela ce se teme de el şi face dreptate, primit este la dânsul (Faptele Apostolilor 10, 34-35); sau cuvintele Sfântului Apostol Pavel, că [Dumnezeu] întru neamurile cele trecute au lăsat toate limbile să umble în căile lor. Însă nu s-au lăsat pre sine nemărturisit, că bine făcând, din cer au dat nouă ploi şi timpuri roditoare, umplând de hrană şi de veselie inimile noastre (Faptele Apostolilor 14, 16-17).

Cei care trăiesc în robia lui satan, stăpânitorul lumii acesteia (Ioan 12, 31), în întunericul care nu este luminat de Evanghelia creştină – sunt judecaţi în lumina acelei mărturii fireşti a lui Dumnezeu pe care orice om o poate avea, în pofida acestei robii.

Însă pentru creştin, căruia i s-a dat revelaţia lui Dumnezeu, nici un ’dialog’ nu este posibil cu cei din afara credinţei. Nu vă înjugaţi întru alt jug cu cei necredincioşi; că ce împărtăşire are dreptatea cu fărădelegea ? Sau ce împreunare are lumina cu întunericul ? Sau ce unire are Hristos cu veliar ? Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios ? … Pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi, zice Domnul (II Corinteni 6, 14-17). Chemarea creştinilor este mai curând aceea de a aduce lumina creştinismului ortodox lor [păgânilor], precum a făcut Sfântul Apostol Petru cu casa temătoare de Dumnezeu a lui Cornelie sutaşul (Faptele Apostolilor 10, 34-48), pentru a lumina întunericul lor şi a-i uni cu turma aleasă a Bisericii lui Hristos.

Toate acestea sunt îndeajuns de evidente pentru creştinii ortodocşi care sunt conştienţi de şi credincioşi adevărului revelaţiei lui Dumnezeu în Biserica lui Hristos. Dar mulţi care se consideră creştini sunt foarte puţin conştienţi de diferenţa radicală dintre creştinism şi toate celelalte religii; şi unii care pot avea această cunoştinţă au foarte puţin discernământ în zona ’experienţelor spirituale’ – un discernământ care a fost practicat şi lăsat moştenire în scrierile patristice ortodoxe şi vieţile sfinţilor de aproape 2.000 ani.

În absenţa unei astfel de conştientizări şi discernământ, prezenţa crescândă a mişcărilor religioase orientale în Apus, mai cu seamă în ultimul deceniu sau două, a provocat multă confuzie în minţile multor pretinşi creştini. Cazul lui Thomas Merton ne vine imediat în minte: un convertit sincer la romano-catolicism şi monahism catolic în urmă cu aproape 40 ani (cu mult înainte de reformele radicale ale Conciliului Vatican II), el şi-a sfârşit zilele proclamând egalitatea dintre experienţele religioase creş­tine şi cele ale budismului Zen şi ale altor religii păgâne. Ceva ,,a intrat în aer” în ultimii 20 ani şi ceva care a erodat şi ultimele rămăşiţe ale unei perspective creştine sănătoase în protestantism şi romano-catolicism şi acum atacă Biserica însăsi, Sfânta Ortodoxie. ’Dialogul cu religiile necreştine’ este mai degrabă o consecinţă decât o cauză a acestui nou ’duh’.

În acest capitol, noi vom examina câteva din mişcările religioase orientale care au fost influente în anii ’1970, cu accent special pe încercările de a dezvolta un sincretism între creştinism şi religiile orientale, mai ales pe tărâmul ,,practicilor spirituale”. Astfel de încercări constau cel mai adesea în a afirma că Filocalia şi tradiţia ortodoxă răsăriteană a rugăciunii contemplative sunt mai înrudite cu practicile spirituale orientale decât orice altceva există în Apus; deci, vom arăta limpede marea prăpastie care există între ,,experienţa spirituală” creştină şi cea necreştină, şi de ce filozofia religioasă care stă la baza acestui nou sincretism este falsă şi primejdioasă.

 

1. ’Yoga creştină’

Yoga hindusă este cunoscută în Apus de mai multe decenii, şi îndeosebi în America ea a dat naştere la nenumărate secte şi de asemenea la o formă populară de terapie fizică care este chipurile nereligioasă în scopurile ei. Acum aproape 20 ani, un călugăr benedictin francez scria despre experienţele sale de a face din yoga o disciplină ,,creştină”; descrierea ce urmează este preluată din cartea lui[1].

Jean-Marie Dechanet, autorul cărţii Yoga creştină

Yoga hindusă este o disciplină care presupune o viaţă mai degrabă cumpătată, disciplinată, şi este alcătuită din controlul respiraţiei şi anumite posturi fizice care produc o stare de relaxare în care se meditează, de obicei cu ajutorul unei mantre sau a unei rostiri sacre care ajută la concentrare. Esenţa yogăi nu este disciplina în sine, ci meditaţia care este scopul ei. Autorul are dreptate când scrie: ,,Scopurile yogăi hinduse sunt spirituale. A uita acest lucru şi a reţine doar latura pur fizică a acestei discipline străvechi, a vedea în ea nimic mai mult decât un mijloc către sănătate sau frumuseţe trupească este ca şi cum ai trăda”. La aceasta ar trebui adăugat că persoana care utilizează yoga doar pentru bunăstarea fizică este deja înclinată către anumite atitudini şi chiar experienţe spirituale de care nici măcar nu este conştientă; despre aceasta se vor spune mai multe mai jos.

Acelaşi autor continuă: ,,Arta unui yoghin este de a statornici în el însuşi o tăcere totală, de a se goli de orice gânduri şi iluzii, de a îndepărta şi a uita totul cu excepţia acestei idei: sinele adevărat al omului este dumnezeiesc; este Dumnezeu, şi restul este tăcere”.

Această idee, bineînţeles, nu este creştină, ci păgână, dar scopul ’yogăi creştine’ este de a folosi tehnica yoga pentru un scop spiritual diferit, pentru o meditaţie ,,creştină”. Obiectul tehnicii yoga, din acest punct de vedere, este de a-l face pe om relaxat, mulţumit, pasiv mintal, şi pasiv sau receptiv faţă de ideile şi experienţele spirituale. ,,De îndată ce veţi aborda postura, veţi simţi trupul relaxându-se şi un sentiment de bunăstare generală vă va cuprinde”. Exerciţiile produc ,,un sentiment extraordinar de calm”. ,,La început, cineva dobândeşte sentimentul unei relaxări generale, al unei stări de bunăstare care se instalează, a unei euforii care în realitate durează. Dacă nervii persoanei au fost tensionaţi şi supraîncordaţi, exerciţiile îi calmează, şi oboseala dispare în scurt timp”. ,,Scopul tuturor eforturilor sale [yoghinului] este de a amuţi sinele gânditor din el închizând ochii lui către orice fel de ademenire”.

Euforia pe care o aduce yoga ,,ar putea fi numită la fel de bine o ’stare de sănătate’ care ne permite să facem mai mult şi să facem mai bine în plan uman mai întâi, şi mai târziu în plan spiritual, religios creştin. Cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie această stare este mulţumire, o mulţumire care se sălăşluieşte în trup şi suflet şi ne predispune … către viaţa spirituală”. Întreaga personalitate a omului poate fi schimbată prin aceasta: ,,Hatha Yoga influenţează caracterul în bine. După câteva săptămâni de practică, un om admite că nu se mai cunoaşte pe sine, şi oricine remarcă o schimbare în comportamentul şi reacţia lui. El este mai blând şi mai înţelegător. El se confruntă cu experienţele cu calm. El este mulţumit … Întreaga sa personalitate a fost schimbată şi el însuşi o simte stabilă şi deschisă; din aceasta se naşte o stare aproape permanentă de euforie, de ’mulţumire’”.

Dar toate acestea sunt doar o pregătire pentru un scop ’spiritual’, care începe să se facă simţit într-un timp foarte scurt: ,,Devenind contemplativ în câteva săptămâni, rugăciunii mele i s-a dat o formă particulară şi nouă”. Devenind extraordinar de calm, autorul remarcă ,,uşurinţa pe care am simţit-o de a intra în rugăciune, de a mă concentra pe un subiect”. Cineva devine ,,mai receptiv la impulsuri şi sugestii din cer”. ,,Practica Yoga dă supleţe şi receptivitate crescute, şi astfel deschidere către acele schimburi personale dintre Dumnezeu şi suflet care marchează calea vieţii mistice”. Chiar pentru ,,yoghinul începător” rugăciunea devine ,,dulce” şi ,,îmbrăţişează omul în întregime”. Omul este relaxat şi ,,gata să vibreze la atingerea Sfântului Duh, să primească şi să întâmpine cu bucurie ceea ce Dum­nezeu în bunătatea Sa găseşte potrivit să ne lase să experimentăm”. ,,Noi ne vom pregăti fiinţa pentru a fi luată, pentru a fi stăpânită – şi aceasta este cu siguranţă una din forme, de fapt cea mai înaltă formă de contemplaţie creştină”. ,,În fiecare zi, exerciţiile, şi într-adevăr întreaga disciplină ascetică Yoga, face ca darul lui Hristos să curgă mai uşor în mine. Simt că foamea mea de Dumnezeu creşte, şi setea mea de dreptate, şi dorinţa mea de a fi creştin în toată puterea cuvântului”.

Oricine înţelege natura înşelării duhovniceşti va recunoaşte în această descriere a ’yogăi creştine’ tocmai caracteristicile celor care s-au rătăcit duhovniceşte, fie în experienţele religioase păgâne, fie în experienţele ’creştine’ sectare. Aceeaşi străduinţă pentru ,,sentimente sfinte şi dumnezeieşti”, aceeaşi deschidere şi bunăvoinţă de a fi ,,stăpânit” de un duh, aceeaşi căutare nu a lui Dumnezeu, ci a ,,mângâierilor duhovniceşti”, aceeaşi auto-intoxicare care este interpretată greşit drept ,,stare de har”, aceeaşi uşurinţă incredibilă cu care cineva devine ,,contemplativ” sau ,,mistic”, aceleaşi ,,revelaţii mis­tice” şi stări pseudo-spirituale.

Acestea sunt caracteristicile comune ale tuturor celor care sunt în această stare particulară de înşelare duhovnicească. Dar autorul cărţii Yoga creştină, fiind călugăr benedictin, adaugă câteva ’meditaţii’ particulare care-l vădesc a fi pe deplin în duhul ’meditaţiei’ romano-­catolice din ultimele secole, cu jocul său de fantezii pe teme creştine. Astfel, de exemplu, meditând pe o temă din slujba catolică din ajunul Crăciunului, el începe să vadă Pruncul în braţele mamei Sale: ,,Privesc; nimic mai mult. Imagini, idei (asociaţii de idei: Mântuitor-Împărat-Lumină-Nimb-Păstor-Prunc-Lumină din nou) vin una după cealaltă, trec … Toate aceste piese dintr-un puzzle sacru luate împreună dau naştere unei idei în mine … o viziune tăcută a întregii taine a Crăciunului”. Oricine cu o cunoaştere cât de mică a disciplinei duhovniceşti ortodoxe va înţelege că acest biet ,,yoghin creştin” a căzut cu uşurinţă într-o cursă întinsă de unul din demonii mai mici care pândesc pe căutătorul de ,,experienţe duhovniceşti”: el nici măcar nu a văzut un ,,înger de lumină”, ci doar s-a lăsat pradă propriilor ’fantezii religioase’, produsul unei inimi şi minţi cu totul nepregătite pentru războiul duhovnicesc şi înşelările demonilor. Astfel de ’meditaţie’ este practicată astăzi în diverse mânăstiri romano-catolice.

Faptul că această carte se încheie cu un articol semnat de traducătorul francez al Filocaliei, laolaltă cu fragmente din Filocalia, doar dovedeşte prăpastia care-i separă pe aceşti diletanţi de adevărata spiritualitate a Ortodoxiei, care este cu totul inaccesibilă ’înţelepţilor’ moderni care nu-i mai înţeleg limbajul. O indicaţie suficientă a incompetenţei autorului de a înţelege Filocalia este faptul că el dă numele de ,,rugăciune a inimii” (care în tradiţia ortodoxă este cea mai înaltă rugăciune mintală, dobândită de foarte puţini doar după mulţi ani de luptă ascetică şi fiind smerit de un adevărat stareţ purtător de Dumnezeu) trucului uşor de a recita silabele [rugăciunii] în ritmul bătăilor inimii.

Vom comenta pe larg mai jos pericolele acestei yoga creştine când vom remarca ceea ce posedă în comun cu alte forme de ’meditaţie orientală’ care le sunt oferite creştinilor de astăzi.

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

[1] J.M. Dechanet, Christian Yoga, Harper & Row, N.Y., 1972, prima traducere în engleză a apărut în 1960.