Ortodoxia si religia viitorului (X)

Ortodoxia şi religia viitorului (X)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

Episodul anterior

 

V. ,,Noua conştiinţă religioasă”

Duhul cultelor orientale în anii ’1970

Cele trei feluri de ,,meditaţie creştină” descrise mai sus sunt doar începutul; în general, se poate spune că influenţa ideilor şi prac­ticilor religioase orientale asupra Apusului odinioară creştin a ajuns la proporţii uluitoare în anii ’1970. Mai ales în America, care doar cu două decenii în urmă era încă ,,provincială” din punct de vedere religios (cu excepţia câtorva oraşe mari), orizontul ei spiritual fiind în mare măsură limitat la protestantism şi romano-catolicism, a fost remarcată o proliferare uluitoare a cultelor şi mişcărilor religioase orientale (şi pseudo-orientale).

Istoria acestei proliferări poate fi trasată [pornind] de la dezamăgirea neobosită a generaţiei de după cel de-al doilea război mondial, care s-a manifestat mai întâi în anii ’1950 prin protestul steril şi libertinismul moral al ,,generaţiei beat”, al cărei interes pentru religiile orientale a fost iniţial mai curând academic şi în special un semn de nemulţu­mire faţă de creştinism. Apoi a urmat o a doua generaţie, cea a ,,hipioţilor” din anii ’1960 cu muzica lor ,,rock” şi drogurile psihedelice şi căutarea stărilor de ,,conştiinţă lărgită” cu orice preţ; acum tinerii americani s-au avântat cu toată inima în mişcările politice de protest (în special împotriva războiului din Vietnam) pe de o parte, şi în practica ferventă a religiilor orientale pe de alta. Guru indieni, lama tibetani, maeştri Zen japonezi, şi alţi ,,înţelepţi” orientali au venit în Apus şi au găsit o mulţime de discipoli la îndemână care i-au făcut pe ei plini de succes dincolo de visele unor swami occidentalizaţi din generaţiile anterioare; şi tinerii au călătorit până la marginile lumii, chiar până pe înălţimile Himalayei, pentru a găsi înţelepciunea sau învăţătorul sau drogul care le va aduce ,,pacea” şi ,,libertatea” pe care ei o căutau.

În anii ’1970, o a treia generaţie a urmat ,,hipioţilor”. În exterior mai liniştită, cu ,,demonstraţii” mai puţine şi în general cu un comportament mai puţin bombastic, această generaţie s-a implicat mai profund în religiile orientale, a căror influenţă a devenit acum mult mai penetrantă. Pentru mulţi din această generaţie mai nouă, ,,căutarea” religioasă s-a încheiat: ei au găsit o religie orientală pe placul lor şi sunt preocupaţi în mod serios de practicarea ei. Un număr de mişcări religioase orientale au devenit deja ,,native” în Apus, în special în America: există acum mânăstiri budiste alcătuite în întregime din convertiţi apuseni, şi pentru prima oară au apărut guru şi maeştri Zen americani şi alte naţionalităţi apusene.

Haideţi să examinăm doar câteva imagini – descrieri ale evenimentelor concrete de la începutul şi mijlocul anilor ’1970 – care ilustrează influenţa ideilor şi practicilor orientale printre mulţi tineri americani (care sunt doar ,,avangarda” tinerilor din întreaga lume). Primele două imagini arată o implicare mai superficială în religiile orientale, şi sunt probabil numai un rest din generaţia anilor ’1960; ultimele două dezvăluie implicarea mai profundă caracteristică anilor ’1970.

 

1. Hare Krishna în San Francisco

[A se vedea o sărbătoare modernă]

,,Pe o stradă învecinată cu Parcul Golden Gate din zona Haight-Ashbury a oraşului San Francisco se afla templul Conştiinţei Krishna … Deasupra intrării în templu erau cele două litere de lemn lungi de două picioare ’Hare Krishna’. Ferestrele mari din faţă ca de magazin erau acoperite cu pături de culoare roşie şi portocalie.

Sunetul muzicii umplea strada. Înăuntru erau o mulţime de tablouri viu colorate pe pereţi, carpete roşii groase pe podea, şi o atmosferă plină de fum. Acel fum era tămâie, un element al ceremoniei în desfăşurare. Oamenii din încăpere cântau uşor cuvinte în sanscrită care abia se auzeau. Încăperea era aproape plină, cu circa 50 oameni care stăteau pe podea şi păreau cu toţii a fi tineri. În faţă erau grupate aproximativ 20 persoane purtând veşminte largi portocalii şi de culoarea şofranului, cu vopsea albă pe nasurile lor. Mulţi dintre bărbaţi aveau capetele rase cu excepţia unei cozi de cal. Femeile care erau cu ei aveau de asemenea vopsea albă pe nasurile lor şi semne roşii mici pe frunţi. Ceilalţi tineri din încăpere nu păreau diferiţi de alţi locuitori din Haight-Ashbury, cu benzi late la frunte, păr lung, bărbi, şi o varietate de inele, clopoţei, şi mărgele, şi ei participau de asemenea cu entuziasm la ceremonie. Cele în jur de 10 persoane care stăteau în spate păreau că se află acolo pentru prima oară.

Cântarea (mantra) creştea în ritm şi în volum. Două fete în veşminte lungi de culoarea şofranului dansau acum în ritmul cântării. Conducătorul cântării începea să strige cuvintele (cântării în sanscrită) … Grupul întreg repeta cuvintele, şi încerca să păstreze intonaţia şi ritmul conducătorului. Mulţi participanţi cântau la instrumente muzicale. Conducătorul bătea o tobă de mână în ritm cu cântarea lui. Cele două fete care se legănau cântau la ţambale. Un tânăr sufla într-o scoică de mare; altul bătea într-o tamburină … Pe pereţii templului erau peste o duzină de tablouri cu scene din Bhagavad-Gita.

Muzica şi cântarea deveneau foarte puternice şi rapide. Toba bătea fără încetare. Mulţi discipoli au început să strige, mâinile s-au ridicat în mijlocul cântării generale. Conducătorul a îngenun­cheat în faţa unei fotografii a ’maestrului spiritual’ al grupului de pe un mic altar aflat în partea din faţă a încăperii. Cântarea a culminat într-un crescendo asurzitor şi în încăpere s-a lăsat liniştea. Celebranţii au îngenuncheat cu capetele la pământ deoarece conducătorul spunea o scurtă rugăciune în sanscrită. Apoi ei au strigat de 5 ori: ,,Toată slava discipolilor adunaţi”, cuvinte pe care ceilalţi le-au repetat înainte de a se ridica”[1].

Ratha Yatra în San Francisco, 18 iulie 1972

Aceasta este una din slujbele de închinare tipice ale mişcării ,,Conştiinţa Krishna”, care a fost înfiinţată în America în 1966 de un fost om de afaceri indian, A. C. Bhaktivedanta, pentru a aduce disciplina hindusă bhakti yoga tinerilor dezorientaţi şi aflaţi în căutare din Apus. Faza mai timpurie a interesului faţă de religiile orientale (în anii ’1950 şi începutul anilor ’1960) a scos în evidenţă cercetarea intelectuală fără o mare implicare personală; această fază mai nouă cere participare cu toată inima. Bhakti yoga înseamnă a te uni cu ,,zeul” ales iubindu-l şi închinându-te lui, şi schimbându-ţi întreaga viaţă pentru a face din aceasta ocupaţia centrală. Prin mijloacele ne-raţionale ale închinării (cântare, muzică, dans, gestică) mintea este ,,extinsă” şi se dobândeşte ,,conştiinţa Krishna”, care – dacă vor participa la ea un număr suficient de persoane – se presupune că pune capăt necazurilor epocii noastre tulburate şi ne introduce într-o nouă epocă a păcii, iubirii şi unităţii.

Veşmintele viu colorate ale ,,Krishni-lor” au devenit o apariţie familiară în San Francisco, mai ales în ziua din an în care idolul imens al ,,zeului” lor era plimbat prin Parcul Golden Gate către ocean, înconjurat de toate semnele devoţiunii hinduse – o scenă tipică pentru India păgână, dar ceva nou pentru America ,,creştină”. Mişcarea s-a răspândit din San Francisco în întreaga Americă şi în Europa de Vest; în 1974 erau 54 temple Krishna în întreaga lume, multe dintre ele pe lângă colegii şi universităţi (membrii mişcării sunt aproape toţi foarte tineri).

Moartea recentă a întemeietorului mişcării a ridicat întrebări cu privire la viitorul ei; şi într-adevăr comunitatea, deşi foarte vizibilă, a fost mai degrabă redusă ca număr.  Cu toate acestea, ca un ,,semn al vremurilor”, semnificaţia mişcării este clară, şi ar trebui să fie foarte tulburătoare pentru creştini: mulţi tineri de astăzi caută un ,,zeu” la care să se închine, şi nu-i deranjează prea mult să accepte cea mai ostentativă formă de păgânism.

 

2. Guru Maharaj-ji pe astrodomul din Houston

Până în toamna lui 1973, un număr de guru orientali din şcoala mai nouă, condusă de Maharishi Mahesh Yogi cu a sa ,,meditaţie transcendentală”, veniseră în Apus şi adunaseră adepţi, doar pentru a dispărea din ochiul public după o scurtă domnie în lumina orbitoare a publicităţii.

Guru Maharaj-ji a fost cel mai spectaculos şi, s-ar putea spune, cel mai revoltător dintre aceşti guru. În vârstă de 15 ani, el fusese deja proclamat ,,zeu”, familia sa (mamă şi 3 fraţi) era ,,sfânta familie”, şi organizaţia lui ,,Misiunea Luminii Divine” avea comunităţi (ashram-uri) în toată America. Cei 80.000 de adepţi ai lui, ca adepţii lui Krishna, trebuiau să renunţe la plăcerile lumeşti şi să mediteze pentru a dobândi o conştiinţă ,,lărgită” care să-i facă cu desăvârşire paşnici, fericiţi şi ,,în extaz” – o stare a minţii în care totul pare frumos şi desăvârşit exact aşa cum este. Într-o iniţiere specială la care ei ,,primesc cunoaşterea”, adepţilor li se arată o lumină intensă şi alte trei semne înlăuntrul fiinţei lor, prin care mai târziu ei sunt capabili să mediteze singuri[2]. Pe lângă această ,,cunoaştere”, adepţii sunt uniţi în credinţa că Maharaj-ji este ,,Stăpânul Universului” care a venit să inaugureze o nouă eră de pace pentru omenire.

Timp de 3 zile în noiembrie 1973, ,,Misiunea Luminii Divine” a închiriat astrodomul din Houston (o arenă spor­tivă imensă acoperită în întregime de o cupolă), pentru a organiza ,,cel mai sfânt şi semnificativ eveniment din istoria omenirii”. Adepţii din întreaga lume aveau să se adune pentru a se închina ,,zeului” lor şi a începe convertirea Americii (prin mass-media, ai cărei reprezentanţi au fost invitaţi cu atenţie) la aceeaşi închinare, începând astfel noua eră a omenirii. În mod oportun, evenimentul a fost numit ,,Mileniul ’73”.

Mileniul ’73 a provocat dezamăgire larg răspândită în rândul adepţilor şi a creat o datorie grea pentru Misiune

Un exemplu tipic de adept convins al lui Maharaj-ji a fost Rennie Davis, manifestant de stânga în anii ’1960 şi unul din cei ,,7 din Chicago” acuzat de a fi incitat la revoltă în timpul Convenţiei Naţionale Democrate din 1968. El a petrecut vara anului 1973 ţinând conferinţe de presă şi discursuri oricui vroia să-l asculte, spunând Americii: ,,El [Maharaj-ji] este cel mai mare eveniment din istorie şi noi dormim în timpul lui … Îmi vine să strig pe străzi. Dacă noi am şti cine este, ne-am târî de la un capăt la celălalt al Americii pe mâinile şi genunchii noştri pentru a ne odihni capetele la picioarele lui”[3].

Într-adevăr, aşa i se închinau lui Maharaj-ji: într-o prosternare deplină înaintea lui cu capul pe pământ, împreună cu o frază sanscrită de adoraţie. Apariţia lui la ,,Mileniul ’73” a fost întâmpinată cu ovaţii colosale; el stătea pe un tron înalt, încununat cu o ,,coroană a lui Krishna” imensă de aur, în timp ce pe tabela de marcaj a astrodomului strălucea cuvântul ,,Z-E-U”. Adepţii americani tineri plângeau de bucurie, alţii dansau pe scenă, formaţia cânta ,,Stăpânul Universului” – adaptat după un vechi imn protestant[4].

Toate acestea, s-o spunem din nou, în America ,,creştină”. Aceasta este deja ceva dincolo de simpla închinare la ,,zei” păgâni. Cu foarte puţini ani în urmă, o astfel de închinare la un om viu ar fi fost de neconceput în orice ţară ,,creştină”; acum a devenit un lucru obişnuit pentru multe mii de ,,căutători” religioşi din Apus. Aici noi am avut deja o avanpremieră a închinării la antihrist la sfârşitul timpului – cel care va şade în Biserica lui Dumnezeu, ca un Dumnezeu (II Tesaloniceni 2, 4).

,,Mileniul ’73” pare să fi fost culmea influenţei lui Maharaj-ji. Aşa cum a fost, doar 15.000 adepţi au participat la el (mult mai puţin decât se aştepta), şi nu au fost ,,minuni” sau semne speciale care să indice că ,,noua eră” chiar a început. O mişcare atât de dependentă de publicitatea mass-media şi atât de mult legată de gustul popular al unei generaţii particulare (muzica pentru ,,Mileniul ’73” a fost alcătuită în cea mai mare parte din cântecele populare ale ,,contra-culturii anilor ’1960) este de aşteptat să se demodeze destul de repede; şi recenta căsătorie a lui Maharaj-ji (foto) cu secretara lui a slăbit mai mult popularitatea sa ca ,,zeu”.

Alte mişcări ,,spirituale” ale vremurilor noastre par să fie mai puţin supuse toanelor modei populare şi mai semnificative pentru profunzimea influenţei pe care religiile orientale o dobândesc acum în Apus.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

[1] Charles Glock şi Robert Bellah, Noua conştiinţă religioasă, Editura Universităţii din California, Berkeley, 1976, p. 31-32

[2] Noua conştiinţă religioasă, p. 54.

[3] Robert Greenfield, Supermarketul spiritual, Saturday Review Press, New York, 1975, p. 43.

[4] Supermarketul spiritual, p. 80, 94.