Ortodoxia si religia viitorului (XIII)

Ortodoxia şi religia viitorului (XIII)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

Episoadele anterioare

 

VI. ,,Semne din cer”

O înţelegere creştin-ortodoxă a obiectelor zburătoare neidentificate (OZN)

Deceniile care au urmat celui de al doilea război mondial, care au fost martorele creşterii uimitoare a cultelor religioase răsăritene şi a influenţei lor în Apus, au văzut de asemenea începutul şi răspândirea unui fenomen paralel care, deşi la prima vedere pare să nu aibă nici o legătură cu religia, la o examinare mai atentă se dovedeşte a fi tot atât de mult un semn al erei ,,post-creştine” şi a ,,noii conştiinţe religioase” precum cultele răsăritene. Acest fenomen este cel al ,,obiectelor zburătoare neidentificate”, care după cum se crede au fost văzute în aproape orice parte a lumii de când prima ,,farfurie zburătoare” a fost reperată în 1947.

Credulitatea şi superstiţia omenească – care sunt la fel de prezente astăzi ca în oricare alt timp din istoria omenirii – a făcut ca acest fenomen să fie asociat într-o oarecare măsură cu ,,manifestarea excentrică” a unor culte; dar a existat de asemenea un interes îndeajuns de serios şi responsabil pentru acest fapt pentru a produce câteva investigaţii guvernamentale şi un număr de cărţi scrise de oameni de ştiinţă renumiţi. Aceste investigaţii nu au dus la un rezultat pozitiv în identificarea obiectelor ca realitate fizică. Cu toate acestea, cele mai noi ipoteze făcute de câţiva cercetători ştiinţifici pentru a explica fenomenele par de fapt să ajungă la o explicaţie mai satisfăcătoare decât alte teorii care au fost propuse în trecut; dar în acelaşi timp, aceste ipoteze de ultimă oră ne aduc la ,,marginea realităţii” (aşa cum este intitulată una din noile cărţi ştiinţifice despre ele), la hotarele realităţii psihice şi spirituale pe care aceşti cercetători nu sunt pregătiţi să le investigheze. Bogăţia cunoaşterii scripturistice şi patristice tocmai a acestei din urmă realităţi îl plasează pe observatorul creştin ortodox într-o poziţie avantajoasă unică din care evaluează aceste noi ipoteze şi fenomenele ,,OZN” în general.

Însă, observatorul creştin ortodox este mai puţin interesat de fenomenele însele decât de mentalitatea asociată cu ele: cum interpretează de obicei oamenii OZN-urile, şi de ce ? Printre primii care au abordat problema OZN-urilor în acest mod a fost renumitul psiholog elveţian C.G. Jung. Într-un studiu serios, cartea sa din 1959, Farfuriile zburătoare: un mit modern al lucrurilor văzute pe cer, el aborda fenomenele ca fiind în primul rând ceva psihologic şi religios ca semnificaţie; şi deşi el însuşi nu a încercat să le identifice ca ,,realitate obiectivă”, el a înţeles tărâmul cunoaşterii umane cărora ele le aparţin cu adevărat. Cercetătorii de astăzi, deşi pornesc de la aspectul ,,obiectiv”, şi nu cel psihologic al chestiunii, au găsit de asemenea că este necesar a emite ipoteze ,,psihice” pentru a explica fenomenele.

Abordând latura religioasă şi psihologică a fenomenelor OZN, este important pentru noi, înainte de toate, să înţelegem cadrul general în ai cărui termeni au fost interpretate în general ,,farfuriile zburătoare” (de către cei care cred în existenţa lor) din momentul primei lor apariţii în anii ’1940. Ce erau pregătiţi oamenii să vadă pe cer ? Răspunsul la această întrebare se poate afla aruncând o privire succintă în literatura ,,science fiction” de mare popularitate.

 

1. Atmosfera science fiction

Istoricii science fiction-ului descoperă de obicei originile acestei forme literare la începutul secolului XIX. Unii preferă să vadă începutul ei în istorisirile scurte ale lui Edgar Allan Poe, care combinau un realism convingător ca stil cu un subiect care avea întotdeauna o nuanţă de ,,misterios” şi ocult. Alţii văd primul scriitor de science fiction în contemporana engleză a lui Poe, Mary Wollstonecraft Shelley (soţia faimosului poet); cartea sa Frankenstein, sau Prometeu modern, combină ştiinţa fantastică cu ocultismul într-un mod caracteristic pentru multe istorisiri science fiction de atunci încoace.

Cu toate acestea, povestirea science fiction tipică avea să apară la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, de la Jules Verne şi H.G. Wells până în zilele noastre. Dintr-o formă de literatură în mare parte de categoria a doua în ,,terciurile” periodice americane din anii ’1930 şi ’1940, science fiction-ul a ajuns la maturitate şi a devenit o formă literară internaţională respectabilă în deceniile din urmă. În plus, un număr de filme extrem de populare au arătat cât de mult atmosfera science fiction a captivat imaginaţia populară. Filmele science fiction mai ieftine şi mai senzaţionale din anii ’1950 au făcut loc în ultimul deceniu filmelor moderne de ,,idei” precum Odiseea spaţială 2001, Războiul stelelor, Întâlniri de gradul III, fără a mai menţiona unul din cele mai populare şi îndelungate seriale de televiziune americane, Star Trek.

Atmosfera science fiction provine dintr-o filozofie sau ideologie de bază, mai adeseori sugerată decât exprimată în atât de multe cuvinte, care este împărtăşită efectiv de toţi cei care creează în forme science fiction. Această filozofie poate fi rezumată în următoarele puncte principale:

 

1. Religia, în sensul tradiţional, este absentă, sau prezentă într-un mod foarte incidental sau artificial. Forma literară însăşi este în mod evident un produs al epocii ,,post-creştine” (evidentă deja din istorisirile lui Poe şi Shelley). Universul science fiction este unul total secular, deşi adeseori cu nuanţe ,,mistice” de un fel ocult sau răsăritean. ,,Dumnezeu”, dacă este menţionat, este o putere vagă şi impersonală, nu o fiinţă personală (de exemplu, ,,Forţa” din Războiul stelelor, o energie cosmică care are latura sa rea, ca şi latura sa bună). Fascinaţia crescândă a omului contemporan faţă de temele science fiction este o reflectare directă a pierderii valorilor religioase tradiţionale.

2. Centrul universului science fiction (în locul Dumnezeului absent) este omul – nu omul obişnuit aşa cum este el acum, ci omul aşa cum va ,,deveni” în viitor, potrivit mitologiei moderne a evoluţiei. Deşi eroii istorisirilor science fiction sunt de obicei oameni recognoscibili, istorisirea se centrează adeseori pe întâlnirile lor cu diferite tipuri de ,,supra-oameni” din rasele ,,foarte dezvoltate” ale viitorului (sau uneori, din trecut), sau din galaxii îndepărtate. Ideea posibilităţii vieţii inteligente ,,foarte dezvoltate” pe alte planete a devenit atât de mult o parte din mentalitatea contemporană, încât chiar speculaţii ştiinţifice (şi semi-ştiinţifice) respectabile o admit ca pe ceva firesc. Astfel, o serie populară de cărţi (Erich von Daniken, Carele zeilor, Zei din spaţiul cosmic) găsesc dovada presupusă a prezenţei fiinţelor sau ,,zeilor” ,,extratereştri” în istoria antică, care sunt responsabili chipurile pentru apariţia neaşteptată a inteligenţei la om, dificil de explicat prin teoria evoluţionistă obişnuită. Oameni de ştiinţă serioşi din Uniunea Sovietică speculează că distrugerea Sodomei şi Gomorei s-a datorat unei explozii nucleare, că fiinţele ,,extraterestre” au vizitat pământul în urmă cu secole, că Iisus Hristos se poate să fi fost un ,,cosmonaut”, şi că astăzi ,,noi putem fi în pragul unei ’a doua veniri’ a fiinţelor inteligente din spaţiul extraterestru”[1].

Oameni de ştiinţă la fel de serioşi din Apus cred în existenţa ,,inteligenţelor extraterestre” îndeajuns de mult încât de cel puţin 18 ani ei încearcă să stabilească contact cu ele prin intermediul telescoapelor radio, şi în prezent există cel puţin 6 programe de cercetare conduse de astronomi din întreaga lume pentru [a capta] semnale radio inteligente din spaţiu. ,,Teologii” romano-catolici şi protestanţi contemporani – care s-au obişnuit să meargă oriunde pare să-i conducă ,,ştiinţa” – speculează la rândul lor pe tărâmul nou al ,,exoteologiei” (,,teologia spaţiului cosmic”) privind ce natură ar putea avea rasele ,,extraterestre”[2]. Cu greu se poate tăgădui că mitul din spatele science fiction-ului are o fascinaţie puternică chiar asupra multor oameni învăţaţi din zilele noastre.

Fiinţele ,,dezvoltate” ale viitorului din literatura science fiction sunt văzute în mod invariabil ca ,,depăşind” limitările omenirii de astăzi, mai ales limitările ,,personalităţii”. Asemenea ,,Dumnezeului” din science fiction, ,,omul” a devenit în mod bizar impersonal. În Sfârşitul copilăriei, a lui Arthur C. Clarke, noua rasă a oamenilor are înfăţişarea copiilor, dar chipurile lipsite de per­sonalitate; ei vor fi călăuziţi către transformări ,,evoluţioniste” încă mai înalte, pe calea către a deveni absorbiţi în ,,Supra-mintea” impersonală. În general, literatura science fiction – în contrast direct cu creştinismul, dar într-o concordanţă perfectă cu unele şcoli ale gândirii răsăritene – vede ,,progresul evoluţionist” şi ,,spiritualitatea” în termenii depersonalizării crescânde.

3. Lumea şi omenirea viitorului sunt văzute de science fiction de ochii lumii în termenii ,,proiecţiilor” descoperirilor ştiinţifice de astăzi; în realitate, însă, aceste ,,proiecţii” corespund cât se poate de remarcabil cu realitatea cotidiană a experienţei oculte şi demonice făţişe de-a lungul veacurilor. Printre caracteristicile fiinţelor ,,foarte dezvoltate” ale viitorului sunt: comunicarea prin telepatie mintală, capacitatea de a zbura, de a se materializa şi de a se dematerializa, de a transforma înfăţişarea lucrurilor sau de a crea scene şi fiinţe iluzorii prin ,,gândirea curată”, de a călători cu viteze ce depăşesc orice tehnologie modernă, de a pune stăpânire pe trupurile pământenilor; şi de a expune o filozofie ,,spirituală” care este ,,dincolo de toate religiile” şi deţine făgăduinţa unei stări în care ,,inteligenţele avansate” nu vor mai fi dependente de materie. Toate acestea sunt practicile şi pretenţiile standard ale vrăjitorilor şi demonilor[3]. O istorie recentă a science fiction-ului notează că ,,un aspect persistent al viziunii science fiction este dorinţa de a transcende experienţa normală … prin prezentarea de personaje şi evenimente care depăşesc condiţiile de spaţiu şi timp aşa cum le cunoaştem”[4]. Scenariile Star Trek şi ale altor povestiri science fiction, cu dispozitivele lor ,,ştiinţifice” futuriste, sună parţial ca nişte fragmente din vieţile sfinţilor ortodocşi străvechi, unde acţiunile vrăjitorilor sunt descrise într-o vreme în care vrăjitoria era încă o parte puternică a vieţii păgâne. Science fiction-ul în general nu este de obicei prea ştiinţific, şi nici prea ,,futurist”, este o întoarcere la originile ,,mistice” ale ştiinţei moderne – ştiinţa dinainte de ,,iluminismul” secolelor XVII şi XVIII care era mai apropiată de ocultism. Aceeaşi istorie a science fiction-ului observă că ,,rădăcinile science fiction-ului, asemenea rădăcinilor ştiinţei înseşi, sunt în magie şi mitologie”[5]. Cer­cetările şi experimentele din zilele noastre în ,,parapsihologie” indică de asemenea o viitoare conexiune între ,,ştiinţă” şi ocultism – o dezvoltare cu care literatura science fiction este în deplină armonie.

Science fiction-ul din Uniunea Sovietică (unde este tot atât de popular ca în Apus, deşi dezvoltarea sa a fost puţin diferită), are exact aceleaşi teme ca science fiction-ul apusean. În general, temele ,,metafizice” ale science fiction-ului sovietic (care lucrează sub ochiul veghetor al cenzorilor ,,materialişti”) vin din influenţa scriittorilor apuseni sau din influenţa hindusă directă, ca în cazul scriitorului Ivan Efremov. Potrivit unui critic, cititorul de science fiction sovietic ,,pare să aibă o capacitate vagă de a distinge demarcaţiile critice dintre ştiinţă şi magie, dintre omul de ştiinţă şi vrăjitor, dintre viitor şi fantezie”. Science fiction-ul atât în Răsărit, cât şi în Apus, spune acelaşi scriitor, ca alte aspecte ale culturii contemporane, „confirmă în totalitate faptul că etapa superioară a umanismului este ocultismul”[6].

4. Aproape prin însăşi natura sa ca ,,futuristă”, science fiction-ul tinde să fie utopic; puţine nuvele sau istorisiri descriu de fapt o societate perfectă a viitorului, dar cele mai multe dintre ele se ocupă de ,,evoluţia” societăţii de astăzi într-una mai înaltă, sau cu întâlnirea cu o civilizaţie avansată de pe altă planetă, cu speranţa sau capacitatea de a depăşi problemele de astăzi şi limitările omenirii în general. În science fiction-ul lui Efremov şi alte scrieri science fiction sovietice, comunismul însuşi devine ,,cosmic” şi ,,începe să dobândească calităţi nemateriale”, şi ,,civilizaţia post-industrială va fi de tip hindus”[7]. ,,Fiinţele avansate” din spaţiul cosmic sunt adeseori înzestrate cu calităţi ,,mântuitoare”, şi aterizările navelor spaţiale pe pământ vestesc adeseori evenimente ,,apocaliptice” – de obicei sosirea unor fiinţe binevoitoare care călăuzesc oamenii în ,,progresul evolutiv”.

 

Într-un cuvânt, literatura science fiction a secolului XX este ea însăşi un semn limpede al pierderii valorilor creştine şi a interpretării creştine a lumii; ea a devenit un vehicul puternic pentru răspândirea unei filozofii necreştine a vieţii şi istoriei, într-o mare măsură sub influenţă ocultă şi răsăriteană făţişă sau mascată; şi într-o perioadă crucială de criză şi tranziţie a civilizaţiei umane a fost o forţă de prim ordin în crearea speranţei [că vor veni] şi a aşteptării efective a ,,vizitatorilor din spaţiul cosmic” care vor rezolva problemele omenirii şi vor călăuzi omul către o nouă eră ,,cosmică” a istoriei sale. În timp ce pare a fi ştiinţifică şi nereligioasă, literatura science fiction este în realitate un propagator de primă importanţă (într-o formă seculară) a ,,noii conştiinţe religioase” care mătură omenirea pe măsură ce creştinis­mul se retrage.

Toate acestea constituie un cadru general necesar pentru a discuta manifestările efective ale ,,obiectelor zburătoare neidentificate”, care corespund în mod straniu aşteptărilor pseudo-religioase care au fost stârnite în omul ,,post-creştin”.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

[1] Sheila Ostrander şi Lynn Schroeder, Descoperiri psihice din spatele Cortinei de Fier, Bantam Books, 1977, p. 98-99. A se vedea articolele în limba rusă ale dr. Viaceslav Zaiţev, ,,Vizitatori din spaţiul cosmic”, Sputnik, ianuarie 1967, şi ,,Temple şi nave spaţiale”, Sputnik, ianuarie 1968.

[2] A se vedea magazinul Time, 24 aprilie 1978. N.tr.: A se vedea şi:

Mai 2008. Ştiri – Catolicii s-au făcut fraţi cu extratereştrii

Noiembrie-decembrie 2009. Vaticanul în căutarea extratereştrilor

August 2015. ,,Cred … şi că există extratereştri în afara sistemului solar”

[3] N.tr.: Astăzi, toate acestea sună a transumanism. A se vedea Transumanismul: sfârșitul evoluției, apoteoza omului trupesc, și pregătirea și calea către antihrist.

[4] Robert Scholes şi Eric S. Rabkin, Science fiction: istorie, ştiinţă, viziune, Oxford University Press, 1977, p. 175.

[5] Scholes şi Rabkin, p. 183.

[6] G. V. Grebens, Teoria science fiction-ului sovietic a lui Ivan Efremov, Vantage Press, New York, 1978, p. 108, 110.

[7] Grebens, p. 109-110.