Pagini de istorie EP nr. 54

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

şi

STATISTICA BISERICEASCĂ

de

Eusebiu Popovici

Capitolul II

Protestantismul de la 1517-1789

§. 176. Diferenţe şi dezbinări interne la anglicani şi presbiterieni sau puritani

În Englitera şi în Scoţia Biserica calvină s-a dezvoltat de asemeni cu lupte interne. Din aceste lupte provine şi împărţirea Bisericii calvine în episcopală şi presbiteriană sau puritană. Dar atât Biserica episcopală cât şi cea presbiteriană sau puritană s-a dezvoltat apoi tot cu lupte interne.

1. În Biserica episcopală de la jumătatea secolului XVII s-au format două partide: una mai riguroasă, Biserica înaltă, ce ţine ferm la rânduiala Bisericii de stat şi la învăţătura cărţilor simbolice, iară alta mai uşuratică, partida latitudinarilor (ce susţine o interpretare mai largă a învăţăturii Bisericii); aceasta făcu concesii în toate direcţiile mai libere, totuşi fără a se separa de Biserica de stat sau a fi exclusă de aceasta.

2. În Biserica presbiteriană sau puritană s-au format de asemenea partizi mai extreme; aşa în Englitera de la 1580 independenţii sub conducerea lui Robert Browne, deşi la urmă el însuşi personal s-a supus Bisericii de stat; iară pe timpul lui Cromwell pe la jumătatea secolului XVII (1649-1658) nivelatorii (Levellers – egalizători) sub conducerea lui I. Liburn; ambele aceste partizi neputând obţinea ce pretindeau s-au separat de Biserica puritană organizându-se aparte.

Independenţii, a căror primă comunitate fu întemeiată în 1616 de Henric Iacov în Londra, sunt un partid ce voieşte a recunoaşte organizarea presbiteriană însă nu şi cea sinodală. Ei declară că fiecare comunitate este o Biserică independentă, ce ca atare îşi rezolvă singură în instanţă supremă afacerile sale. La început independenţii au fost crud persecutaţi şi la 1620 fugiră în Olanda şi în America de Nord, iară mai târziu s-au întors în Englitera la 1640 veneraţi de urmaşii lor ca ,,Părinţi pelerini”. Aici ei nu numai s-au înmulţit, ci au ajuns a fi şi dominanţi cu concursul lui Cromwell, el însuşi independent. Restauraţia religioasă sub Carol II (1660-1685) porni asupra lor nouă persecuţii şi-i făcu a emigra în massă în America. Abia prin Actul de toleranţă al lui Guillom III de Orange (1689) ei au fost în sfârşit recunoscuţi oficial şi în Britannia.

Adunarea comunităţii întregi se numeşte la independenţi congregaţie. Congregaţia este superioară presbiteriului, ce se compune din un comitet al comunităţii. De la congregaţia lor independenţii se numesc congregaţionalişti; totuşi ei se numesc astfel şi de la congregaţiile, la care se adună delegaţi din toate comunităţile, spre a se consulta în comun despre tot ce priveşte progresul reciproc şi păstrarea cea mai practică a unităţii lor. Aceste congregaţii nu sunt însă nicidecum superioare diverselor comunităţi, nici nu constituiesc pentru dânsele instanţe mai înalte. Independenţii există şi azi în Marea Britannie şi în America de Nord în număr de 200.000-300.000.

Secta nivelatorilor (Levellers) a durat numai câtva timp, căci încă din 1653 Cromwell alungă din Anglia pe Liburn, căpetenia lor. Această sectă nu voia dogme, nici ritual, nici autoritate bisericească, ci egalitate şi independenţă completă pentru toţi; de aceea se şi numesc ei Levellers adică ,,nivelatori”, egalizatori.

În Biserica de stat a Scoţiei fu continuu dominant presbiterianismul sau puritanismul; însă mulţi puritani, plecând de la principiul lui Calvin: ,,Ecclesia sui juris est”, se scandalizară că guvernul restabili de la 1712 protectoratul, ce era în vigoare înainte de reformaţie şi că în virtutea lui influenţa la ocuparea posturilor bisericeşti. De aceea nemulţumiţi se dezbinară de Biserica oficială şi formară Biserici separate, secesiuni (despărţiri) aşa:

1. În 1712 ei formară Biserica aliaţilor (Covenanters) sau a presbiterienilor reformaţi sau cameroniani, adică partizanii lui Cameron, un luptător de odinioară al partidei († 1680) sau şi Biserica vechilor dissenters, cum se numesc ei în opoziţie cu secesioniştii, care s-au ivit mai târziu.

2. În 1732 ei formară Biserica presbiterienilor asociaţi, adică a secesioniştilor, ,,Seceders” simplu (a celor despărţiţi).

3. În 1752 au format Biserica presbiterienilor emancipării (Relief), adică a presbiterienilor liberaţi sau care se liberează de influenţa statului, sau Biserica despărţirii (Relief, Secession), adică a celor despărţiţi, care s-au emancipat sau se emancipează de influenţa statului.