Pastorala de Invierea Domnului 2025

PASTORALĂ LA MARELE ŞI LUMINATUL PRAZNIC AL ÎNVIERII DOMNULUI

Preacinstitului cler, cinstitului cin monahal şi iubiţilor credincioşi,

HRISTOS A ÎNVIAT !

Şi-l vor batjocori pe el, şi-l vor bate pe el, şi-l vor scuipa,

şi-l vor omorî pe el, şi a treia zi va învia

Marcu 10, 34

Pline de nădejde sunt aceste cuvinte ale Mântuitorului, pe care le-a rostit către ucenici, înainte de patima Sa cea de bunăvoie. Ca un Părinte iubitor, S-a îngrijit de ucenicii Săi, pentru ca în vremea patimii Sale să nu se împuţineze cu credinţa şi să nu îşi piardă nădejdea. De aceea, deşi le prevesteşte că va îndura chinuri cumplite, batjocură şi chiar moarte, totuşi le dă nădejde, încredinţându-i că a treia zi va învia. În acelaşi timp, le-a arătat că merge de bunăvoie să pătimească pentru mântuirea oamenilor, căci ştiind dinainte câte are de pătimit, nu fuge, ci de bunăvoie se îndreaptă spre Ierusalim, acolo unde va fi chinuit şi omorât.

Pe toate acestea le-a lucrat, pentru a ne învăţa pe noi să nu ne înfricoşăm de ispite şi necazuri, atunci când facem o lucrare duhovnicească, atunci când lucrăm la mântuirea sufletului nostru. Dar poate că atunci când ascultăm rugăciunea lui Hristos din Grădina Ghetsimani, cădem în îndoială, crezând că El fuge de patimă. Îl vedem plin de sudoare şi de sânge, rugând pe Dumnezeu Tatăl aşa: Părintele meu, de este cu putinţă, să treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voiesc eu, ci precum tu (Matei 26, 39). Dar nu înfricoşarea îl face pe El să Se tulbure, să Se întristeze şi să Se roage astfel lui Dumnezeu Tatăl. Această rugăciune o face din iubire de oameni, fiindu-I milă de evreii cei care Îl vor omorî şi îşi vor lua osândă. De asemenea, prin aceasta, arată că firea omenească, pe care şi El a purtat-o, a fost creată să fie nemuritoare, şi de aceea fuge de moarte. Tot prin această rugăciune, Hristos ne învaţă să nu ne dăm de bunăvoie în ispite, ci să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne păzească de acestea, dar în acelaşi timp să ne supunem voii Sale, primind ispitele ca pe unele ce vin cu îngăduinţa lui Dumnezeu, spre folosul nostru.

Atât de dulce I-a fost lui Hristos să pătimească pentru noi, încât a asemănat patima şi moartea Sa cu un pahar plin de băutură dulce şi aromată. Căci nu S-a rugat lui Dumnezeu Tatăl să fie izbăvit de chinuri sau de moarte, ci S-a rugat să treacă de la mine paharul acesta. De asemenea, când a vorbit cu Sfinţii Apostoli Iacov şi Ioan, a numit patima şi moartea Sa paharul pe care eu îl voi bea. Astfel, şi chinurile pe care ucenicii le vor suferi pentru propovăduirea Evangheliei, sunt numite pahar de Hristos: Paharul pe care eu îl beau, îl veţi bea şi cu botezul cu care eu mă botez, vă veţi boteza (Marcu 10, 39). Prin aceasta, Hristos arată că şi noi trebuie să socotim suferinţele, pe care le răbdăm pentru mântuirea sufletului, ca pe o băutură dulce, ce ne aduce iertarea păcatelor, la fel ca un botez.

Poate că ne întrebăm: de ce este neapărat să suferim necazuri în lumea aceasta ? De ce trebuie numaidecât să trecem prin întunericul Golgotei, pentru a ne face părtaşi luminii învierii ? Aceasta se face din milostivirea şi dragostea lui Dumnezeu către noi. Căci Dumnezeu l-a creat pe om nemuritor şi i-a dăruit Grădina Eden, unde nu cunoştea suferinţa şi întristarea. Dar omul a fost înşelat de răutatea diavolului şi astfel, împreună cu nemurirea omului, şi răutatea devenea nemuritoare. De aceea, Dumnezeu l-a preschimbat pe om devenind muritor, împreună cu răutatea. Iar când a venit plinirea vremii, Hristos S-a făcut om şi a murit pentru noi, omorând răutatea.

Dar Îl vedem astăzi pe Hristos înviat şi Îl slăvim ca pe un biruitor al morţii. A omorât moartea, iar prin învierea Sa ne-a înviat şi pe noi, izbăvindu-ne de răutatea cea dintâi şi din moartea cea veşnică, pe care păcatul o adusese în lume. Vedem că nădejdea, pe care El a dat-o sfinţilor apostoli, nu rămâne deşartă. De aceea şi îngerul vesteşte învierea zicând: Aduceţi-vă aminte cum au zis vouă încă fiind în Galileea, zicând că trebuie să se dea Fiul Omului în mâinile oamenilor păcătoşi şi să se răstignească şi a treia zi să învieze (Luca 24, 6-7).

În săptămâna ce a trecut, am fost martori patimilor lui Hristos, ne-am întristat împreună cu apostolii şi am plâns împreună cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Dar iată că a venit vremea bucuriei, căci celor ce ne-am întristat, Hristos ne grăieşte ca şi mironosiţelor, zicând: Bucuraţi-vă ! Am văzut soarele întunecându-se, dar acum ne bucurăm de strălucirea Soarelui Dreptăţii. L-am văzut pe Hristos pus în mormânt, dar acum ne bucurăm văzând mormântul deşert, iar pe Hristos înviat. Cu adevărat ieri ne-am îngropat împreună cu Hristos, iar astăzi înviem împreună cu El. S-a cutremurat pământul, vestind moartea Mântuitorului Hristos, iar azi cutremurul vesteşte învierea Sa. Astăzi strigăm împreună cu Proorocul David: Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii lui (Psalmi 67, 1) căci învierea lui Hristos este bucurie credincioşilor şi înfricoşare pentru cei necredincioşi.

Când Hristos Şi-a încredinţat Duhul Său, pe cruce, în mâinile Tatălui, s-a cutremurat tot pământul. Prin cutremur, Dumnezeu a înspăimântat pe răstignitori, dar prin acelaşi cutremur Dumnezeu dă viaţă celor adormiţi: Şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat, şi mormânturile s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor ce adormiseră s-au sculat (Matei 27, 51-52). Îngerul de la mormânt a adus înfricoşare ostaşilor care păzeau, orbindu-i cu strălucirea sa, asemenea cu fulgerul. Dar femeilor, acea strălucire a îngerului, le aduce bucurie, vestindu-le învierea lui Hristos. De aceea le şi spune îngerul: Nu vă temeţi voi (Matei 28, 5) ca şi cum le-ar fi zis: Ostaşii se tem, dar voi nu vă temeţi ! Ostaşii se tem pentru că sunt necredincioşi, dar vouă, care credeţi că Hristos este Dumnezeu, nu vi se cade să vă temeţi. Iată că cele înfricoşătoare nu înspăimântează pe cei credincioşi, nici cele de bucurie duhovnicească nu îi bucură pe cei necredincioşi, ci mai mult îi înspăimântează pe ei.

De mare folos ne sunt toate acestea în vremurile în care trăim, dar cu atât mai mult în vremurile care vor veni. Înţelegem de aici că orice greutăţi ar veni peste noi, nu vor aduce întristare decât celor necredincioşi sau celor cu credinţă puţină. Vremurile în care trăim par a fi potrivnice mântuirii sufletului, dar ele ne sunt de mare folos pentru mântuire. Dacă cercetăm istoria bisericească, vom observa că Biserica a dat cei mai mulţi sfinţi în timpurile în care a fost prigonită. Aşa cum Hristos a socotit a fi dulce paharul pătimirii sale, deoarece pătimea pentru iubirea de oameni, tot astfel sfinţii mucenici s-au îndulcit cu chinurile pe care le-au răbdat pentru dragostea lui Hristos. De aceea, nici pe noi nu trebuie să ne sperie timpurile actuale sau cele care vor veni, deoarece ele sunt prielnice pentru mântuire.

An de an, marea sărbătoare a Învierii Domnului ne dă curaj şi nădejde. Ne luminează mintea, spre a contempla jertfa lui Hristos pentru noi. Ne aprinde inima cu dragostea lui Dumnezeu. Ne veseleşte sufletul cu veselie duhovnicească. Putem spune că prin bucuria marelui praznic al Învierii Domnului, pregustăm puţin din bucuria pe care Dumnezeu o va da întru împărăţia cerească, celor care se vor învrednici a auzi cuvintele Mântuitorului: Intră întru bucuria Domnului tău (Matei 25, 21). Cu gândul şi cu inima la această bucurie veşnică, vom putea trece peste toate poticnirile pe care cel viclean le seamănă în calea ce duce către împărăţia cerească. Auzim că diavolul ne pregăteşte multe greutăţi, lucrând prin stăpânitorii acestei lumi. Să nu slăbim cu credinţa, ci luminaţi de lumina Învierii Domnului, să strigăm împreună cu Proorocul David: Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme ? (Psalmi 26, 1).

Iubiţi fraţi şi fii duhovniceşti,

Să ne veselim de acest mare şi luminat praznic duhovnicesc ! Să ne umplem de nădejde şi să păşim cu credinţă pe calea cea mântuitoare. Să ne bucurăm cu duhul, strigând împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu (Luca 1, 46-47). Sărbătoarea învierii să ne fie arvuna şi logodirea împărăţiei cereşti. Să poftim părtăşia cu Hristos în viaţa veşnică, rugându-ne şi zicând: Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu tine în ziua cea neînserată a împărăţiei tale. Să îmbrăţişăm pe cei ce ne iubesc, dar şi pe cei ce ne urăsc şi să zicem toţi:

HRISTOS A ÎNVIAT !

Cu dragoste frăţească şi grijă părintească,

IPS ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

EVLOGHIE