Patriarhul Athenagora al Constantinopolului si relatiile sale cu Lumea Noua (IX)

Patriarhul Athenagora al Constantinopolului

şi relaţiile sale cu Lumea Nouă (IX)

Imixtiunea turcă în alegerea patriarhului ecumenic în 1972

Episoadele anterioare
I. Arhiepiscopul Athenagora al Americii către proto-CIA: ,,Instrucţiunile voastre vor fi executate cu exactitate”
II. Îndepărtarea patriarhului Maxim al V-lea potrivit dosarelor CIA (I)
III. Îndepărtarea patriarhului Maxim al V-lea potrivit dosarelor CIA (II)
IV. Declaraţiile patriarhului Athenagora de loialitate faţă de America
V. Memorandumul secret al Departamentului de Stat despre patriarhul ecumenic, 1950
VI. Un apostol al Evangheliei Americii pentru Ortodoxie ...
VII. Guvernul american şi alegerea patriarhului Athenagora
VIII. Cum a devenit Departamentul de Stat al SUA interesat de Ortodoxie

Athenagora Spyrou a fost ales patriarh ecumenic în 1948 datorită în mare parte influenţei guvernului american, în special a secretarului de stat George Marshall. La acea vreme, Marshall l-a consultat pe puternicul om de afaceri greco-american Spyros Skouras, iar Skouras l-a recomandat pe Athenagora, care era atunci arhiepiscop al Americii de Nord şi Sud. Athenagora era deja binecunoscut guvernului american, colaborând cu agenţiile de spionaj americane încă de la începutul anilor ‘1940. Potrivit lui Skouras, ,,generalul Marshall, în calitatea sa de secretar de stat, nu a ezitat să-l susţină pe arhiepiscop şi datorită îndeosebi eforturilor şi influenţei sale, Sfântul Sinod a decis să-l aleagă pe arhiepiscopul Athenagora ca patriarh şi guvernul turc a fost de acord cu alegerea sa”.

Două decenii mai târziu, Athenagora, care era trecut de 80 ani şi ştia că sfârşitul său era aproape, a încercat să aranjeze succesiunea sa. Încă o dată, el l-a antrenat pe Spyros Skouras, care a încercat să influenţeze administraţia Nixon pentru a interveni, exact aşa cum făcuse anterior administraţia Truman. Dar situaţia geopolitică s-a schimbat în deceniile care au survenit, şi Nixon nici măcar nu i-a acordat o audienţă lui Skouras pentru a discuta chestiunea.

Athenagora nu era singura persoană care se gândea la succesiunea pe scaunul ecumenic. Potrivit unui raport guvernamental britanic din aprilie 1970, ,,guvernul turc făcea presiuni asupra patriarhiei pe tema succesiunii. [Ministrul de externe grec] Pipinelis spunea că turcii s-au exprimat deja că Iacov, arhiepiscop de America de Nord şi Sud, ar fi inacceptabil, măcar şi numai pentru faptul că ‘dosarul personal’ al lui nu era impecabil; el a fost lipsit de cetăţenia sa turcă deoarece s-a sustras de la serviciul militar şi a făcut un număr de declaraţii ostile faţă de guvernul turc”. Raportul britanic specula că ,,turcii ar putea insista pe alegerea unui om fără nici o valoare” şi manifesta nelinişti cu privire la cel mai rău scenariu – al expulzării Patriarhiei din Istanbul.

 

Patriarhul Athenagora şi arhiepiscopul Iacov

 

Luna următoare, pe 25 mai 1970, Prefectura de Istanbul emitea o directivă privind alegerea viitoriilor patriarhi ecumenici. Potrivit acestor reglementări, Sfântul Sinod al Constantinopolului va întocmi o listă de candidaţi într-o anumită perioadă de timp, şi această listă va fi supusă spre examinare guvernatorului Istanbulului. Apoi guvernatorul va îndepărta orice nume socotite inacceptabile pentru autorităţile turce şi va înapoia lista revizuită Sfântului Sinod. Sinodul va alege un patriarh dintre candidaţii aprobaţi în prealabil. (Potrivit mărturiei secretarului de stat american John Kerry, ,,decretul susţine de asemenea că dacă un patriarh nu poate fi ales într-un interval de 8 zile, guvernatorul Istanbulului poate numi un patriarh – deşi acest aspect al decretului nu a fost testat niciodată”.)

Un raport guvernamental britanic cita poziţia turcă oficială, exprimată de un oficial al Ministerului de Externe al Turciei cu puţin timp înainte de decretul oficial din 25 mai, care informa pe britanici: ,,În ce priveşte alegerea unui nou patriarh, aceasta va fi condusă de membrii Sinodului. Lor li s-a cerut să supună spre examinare prefectului Istanbulului o listă cu nu mai puţin de 3 candidaţi şi prefectul ar putea şterge anumite nume de pe acea listă. O dată ce el şi-a exercitat acest drept, autorităţile turce nu vor face probleme alegerii şi oricăror ceremonii ulterioare cu condiţia ca acestea să nu fie la o scară ca a Vaticanului”.

Un raport al Departamentului de stat american din iunie 1971 despre Grecia atingea chestiunea succesiunii patriarhale din perspectiva relaţiilor greco-turce tensionate: ,,Atena nu a elaborat după câte se pare un modus vivendi cu Ankara pentru a asigura o succesiune netulburată a lui Athenagora, în vârstă de 86 ani, patriarhul ecumenic rezident în Istanbul, în cazul morţii sau demisiei sale. Prestigiul Greciei este legat în mod intim de patriarhie, şi autorităţile turce deţin un veto virtual asupra alegerii succesiunii. Dacă controversa va însoţi prima succesiune patriarhală în mai mult de 23 ani, relaţiile dintre cele două guverne s-ar putea înrăutăţi serios, chiar până în punctul de a primejdui rezidenţa continuă a celor 20.000 cetăţeni greci în Istanbul”. (De fapt, în 1964, cetăţenii greci şi cei cu naţionalitate dublă au fost izgoniţi din Turcia. Deci, în 1971, toţi ortodocşii greci din Turcia erau cetăţeni turci.)

La 2 luni după acest raport, Spyros Skouras a murit, eşuând în misiunea sa de a colabora cu guvernul american privind succesiunea pe scaunul Patriarhiei Ecumenice. În aceeaşi lună în care Skouras a murit – august 1971 -, guvernul turc a închis în mod forţat şcoala teologică ortodoxă greacă din Halki, care a rămas un punct dureros până astăzi.

În februarie 1972, autorităţile turce emiteau o reglementare suplimentară: un notar public trebuie să fie martor la alegere. În martie, Ambasada Americană din Ankara raporta că Turcia părea să se aştepte ca Mitropolitul Meliton al Calcedonului să devină următorul patriarh. (Aceasta observaţie era notată într-o telegramă trimisă de ambasadorul american în Grecia, Henry Tasca, către Departamentul de Stat.) Apoi, pe 7 iulie 1972, patriarhul Athenagora a murit.

 

* * *

 

În ziua în care Athenagora a murit, 7 iulie 1972, vice-preşedintele american Spiro Agnew (el însuşi un greco-american, cu toate că nu creştin ortodox) era în Houston, Texas, unde Arhiepiscopia Greacă a Americii de Nord şi Sud îşi ţinea Congresul său clerico-laic. În acea dimineaţă, Agnew s-a întâlnit cu arhiepiscopul Iacov, conducătorul Arhiepiscopiei Greceşti. Iacov dorea foarte mult să devină următorul patriarh ecumenic, dar el era certat cu guvernul turc şi din punct de vedere tehnic ineligibil deoarece nu era cetăţean turc. Iacov l-a rugat pe Agnew să asiste la înmormântarea lui Athenagora la Istanbul, dar Agnew a refuzat, speculând în schimb că poate preşedintele Nixon l-ar putea numi pe Iacov însuşi să conducă o delegaţie ecumenică la înmormântare.

După ce a vorbit cu Iacov, Agnew l-a sunat pe secretarul de stat Henry Kissinger. Noi avem o transcriere a acelei convorbiri telefonice, care a fost declasificată. Kissinger a fost numaidecât speriat de ideea de a-l numi pe Iacov să reprezinte Statele Unite la înmormântare, spunând: ,,Trebuie să fiu sigur că acesta nu ia parte la succesiune”. Agnew a presat puţin, subliniind valoarea votului grec: ,,Arhiepiscopia Americii de Nord şi Sud este pe terenul nostru de joc – noi avem un sprijin uriaş în această comunitate mare”. El a avertizat împotriva ,,a fi prea atent faţă de episcopii turci care nu sunt de nici un folos pentru noi oricum”, concentrându-se în schimb pe a obţine ,,un bloc foarte mare de alegători”. Kissinger s-a opus: ,,Puţin îmi pasă de episcopii turci. Îmi pasă de guvernul turc”. Dar el a promis să examineze ideea. În următoarele câteva zile, oficialii americani au avut numeroase conversaţii despre aceasta cu diplomaţii turci.

Două zile mai târziu, un oficial turc a sunat la Biroul pentru Afaceri cu Orientul Apropiat al Departamentului de Stat, respingând cu fermitate posibilitatea intrării arhiepiscopului Iacov în Turcia. Potrivit unei telegrame a Departamentului de Stat, în ziua următoare ,,însărcinatul turc Yegen a sunat acasă la directorul NEA/TUR Dillon pentru a-i spune că el a primit instrucţiuni din Ankara pentru a spune guvernului american că decizia de a reintra arhiepiscopul Iacov [în Turcia] a fost examinată la cel mai înalt nivel al guvernului Turciei; că lui Iacov nu i se va permite să intre în Turcia; că Iacov era un fost cetăţean turc care îşi pierduse cetăţenia şi care lucrase împotriva celor mai bune interese ale Turciei; că prezenţa sa în Turcia în perioada delicată ulterioară morţii patriarhului era considerată deosebit de indezirabilă. Yegen a adăugat că ‘în opinia noastră’ Iacov vroia să dobândească intrarea [în Turcia] pentru a milita pentru succesiunea la scaunul patriarhal, care era o chestiune ‘foarte sensibilă’ în Turcia”.

Cam în acelaşi timp, vice-preşedintele Agnew a vorbit din nou la telefon cu secretarul Kissinger. Kissinger i-a transmis în esenţă acelaşi mesaj pe care-l avea telegrama Departamentului de Stat: ,,Am verificat această chestiune de jur-împrejur … Informaţia noastră este că aceasta a fost examinată la cel mai înalt nivel în Turcia şi că ei sunt absolut categorici cu privire la ea. Motivul este că un patriarh grec în Istanbul nu este doar o personalitate religioasă şi că, în mod evident în măsura în care înţeleg, ei nu-l vor pe Iacov [sic] ca patriarh al lor”.

 

Mitropolitul Meliton al Calcedonului, cu Papa Paul al VI-lea în 1975

 

Pe 12 iulie, Iacov i-a trimis o telegramă lui George H.W. Bush, viitorul preşedinte care fusese recent ambasador la ONU. Iacov i-a cerut lui Bush să facă o ,,formulare personală imediată de protest la ONU ca reacţie la interferenţa fără precedent a guvernului turc în alegerea patriarhului ecumenic pe baza cererii lor ca următorul patriarh să fie aprobat de ei şi ca alegerile să fie finalizate în 72 ore”.

A doua zi, pe 13 iulie, Harold Saunders, un oficial cheie din Consiliul de Securitate Naţională, i-a trimis un memorandum lui Kissinger. Saunders a fost direct la subiect: ,,Oportunitatea neimplicării noastre continue pare limpede”. Apoi Saunders s-a lansat într-o dezbatere a înţelegerilor dintre guvernul turc şi Patriarhia Ecumenică. După ce a descris procesul prin care guvernatorul de Istanbul trebuie să aprobe în prealabil candidaţii, Saunders a spus: ,,Acest proces are loc de la înmormântarea lui Athenagora de marţi [încoace]. Noi înţelegem că Sfântul Sinod a supus examinării o listă (care-l include pe Meliton [al Calcedonului], candidatul compromis) guvernatorului de Istanbul după ce turcii au insistat ca ei s-o facă în 72 ore. Presa turcă spune că turcii, după ce publică lista, pot cere ca alegerea să aibă loc în următoarele 72 ore. În fine, guvernul turc a indicat în mod public că dacă procedurile alegerii nu sunt urmate va trebui să numească un nou patriarh deşi s-a spus ambasadei noastre din Ankara că [guvernul] doreşte să evite aceasta”.

Această întreagă situaţie l-a înfuriat pe arhiepiscopul Iacov, care a găsit că acest nivel de imixtiune a turcilor este neruşinat. Saunders a observat: ,,Iacov probabil vrea mai mult timp pentru a face lobby pentru sprijin şi turcii vor ca afacerea să se încheie repede astfel încât să nu devină politizată. În orice caz, Iacov pare să nu aibă dreptate când zice că implicarea guvernului turc este ‘fără precedent’. Ei au fost implicaţi în practică – ei par să fi asigurat alegerea lui Athenagora în 1948 presând alţi candidaţi să se dea la o parte. Problema astăzi este că ei îl blochează pe Iacov”. Şi 1948 nu era singurul exemplu de imixtiune a turcilor în alegerile din Patriarhia Ecumenică. În perioada tumultuoasă dintre anii 1917-1925, guvernul turc s-a amestecat considerabil în treburile interne ale Patriarhiei Ecumenice. Şi desigur ar putea fi citate multe exemple din perioada otomană, în care autorităţile otomane îi îndepărtau în mod curent pe patriarhii ecumenici şi se opuneau candidaţilor.

Ambasada Americană din Ankara i-a spus lui Saunders că turcii au promis să nu fie ,,severi în publicarea listei candidaţilor”. Aceasta se va dovedi a fi o minciună: în cele din urmă, nu numai că guvernul turc a votat contra arhiepiscopului Iacov, dar ei nu l-au aprobat nici pe celălalt concurent cu cei mai mari sorţi de izbândă, Mitropolitul Meliton al Calcedonului. Potrivit unei relatări de mai târziu a actualului patriarh ecumenic, Bartolomeu, în alegerea din 1972, în realitate, turcii au votat contra nu mai puţin de patru candidaţi. (Enciclopedia lumii elene merge încă mai departe, susţinând că au fost eliminaţi 5 candidaţi.) Despre Meliton, Associated Press va scrie că ,,guvernul turc, căutând să ţină patriarhia sub controlul ei, a scos de pe lista candidaţilor acceptabili numele mitropolitului Meliton. Meliton, un progresist făţiş, a fost considerat favoritul pentru alegere”.

Memorandumul lui Saunders către Kissinger se încheie cu o concluzie mai degrabă disperată: ,,Adevărul este că turcii au hărţuit patriarhia de ani de zile, pe jumătate vrând s-o determine să plece. Având în vedere dorinţa ortodocşilor de a rămâne în Istanbul, grecii cel puţin par să se fi resemnat să trăiască cu situaţia. Sunt puţine şanse ca noi s-o putem schimba”.

 

* * *

 

Patriarhul ecumenic Dimitrie

 

Alegerea următorului patriarh ecumenic a avut loc în Fanar, Istanbul, pe 16 iulie. Cu concurenţii cu cei mai mari sorţi de izbândă Meliton şi Iacov, împreună cu cel puţin încă doi, fără nici o şansă de a câştiga, ultimii trei candidaţi erau Mitropoliţii Dimitrie de Imbros şi Tenedos, Nicolae de Anneon şi Gavriil de Colonia. Associated Press relata: ,,Toţi trei erau sprijiniţi de facţiunea lui Meliton, căreia îi aparţin 8 din 15 mitropoliţi”. Sfântul Sinod alcătuit din 15 membri a votat prin vot secret, punând foiţe de hârtie într-o urnă de argint care stătea înaintea tronului patriarhal. Dimitrie a câştigat 12 din cele 15 voturi, şi Meliton – ca mitropolit al Calcedonului, omul care prezida alegerea – a anunţat rezultatul şi a strigat Axios ! Axios !”

Dimitrie era un candidat cu adevărat cu puţini susţinători, un profesor şi păstor umil şi până acum obscur. Relatând alegerea, Associated Press scria: ,,Sursele au spus că Dimitrie va fi călăuzit în cele mai multe chestiuni de Meliton, care este un susţinător puternic al unităţii ortodoxe. Dimitrie este în esenţă un cleric cu puţină experienţă în chestiuni de stat, au spus ei”.

Patriarhul Dimitrie a rămas pe tron timp de aproape două decenii, până la moartea sa în 1991. Alegerea succesorului său, patriarhul Bartolomeu a decurs mult mai lin, cu guvernatorul de Istanbul neeliminând nici un candidat.

 

Sursa: https://orthodoxhistory.org, 5 octombrie 2021, Turkish Interference in the 1972 Ecumenical Patriarchate Election

Din aceeasi categorie...