Revelatia lui Dumnezeu in inima omului (II)

Revelaţia lui Dumnezeu în inima omului (II)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

Episodul anterior

1. Căutarea

De ce studiază o persoană religia ? Există multe motive neesenţiale, dar există un singur motiv dacă o persoană este cu adevărat serioasă: într-un cuvânt, este vorba despre a intra în contact cu realitatea, de a găsi o realitate mai profundă decât realitatea de zi cu zi care se schimbă atât de repede, dispare, nu lasă nimic în urmă şi nu oferă fericire trainică sufletului omenesc. Orice religie care este sinceră caută să se conecteze la această realitate. Aş dori să spun astăzi câteva cuvinte despre cum creştinismul ortodox încearcă să facă aceasta – să conecteze la realitatea duhovnicească pe căutătorul religios.

Căutarea realităţii este o sarcină periculoasă. Aţi auzit probabil cu toţii istorii despre cum tineri din vremurile noastre de căutare „au ars de tot” încercând să găsească realitatea, şi fie au murit tineri, fie au dus o existenţă jalnică folosind o fracţiune din potenţialul minţii şi sufletului lor. Eu însumi îmi amintesc de un prieten din zilele propriilor mele căutări de acum 25 de ani, când Aldous Huxley tocmai descoperise aşa-zisa valoare „spirituală” a LSD-ului[1] şi îi influenţase pe mulţi să-l urmeze. Acest tânăr, un căutător religios tipic care ar fi frecventat un curs ca acesta, mi-a spus odată: „Indiferent ce ai putea spune despre pericolele drogurilor, trebuie să recunoşti că orice este mai bun decât viaţa americană cotidiană, care este moartă din punct de vedere spiritual”. Nu am fost de acord, deoarece chiar pe atunci începusem să întrezăresc că viaţa spirituală se desfăşoară în două direcţii: ea poate conduce la o viaţă mai înaltă decât această viaţă cotidiană stricăcioasă, dar ea poate conduce de asemenea la o viaţă inferioară, aducând literalmente moartea spirituală, ca şi cea fizică. El a mers pe propria cale, şi înainte de a împlini 30 ani era o epavă, un om îmbătrânit, mintea sa era ruinată, şi abandonase orice căutare a realităţii.

Exemple asemănătoare ar putea fi întâlnite printre oamenii care caută diferite forme de experienţe psihice, experimente ale stărilor ,,în afara trupului”, au întâlniri cu OZN-uri, şi altele asemenea. (Experienţa sinuciderii în masă de la Jonestown din 1980 este îndeajuns pentru a ne aminti pericolele inerente căutării religioase.) Literatura noastră ortodoxă de 2.000 ani are foarte multe exemple pline de învăminte de acest gen. Voi cita aici doar unul, din viaţa Sfântului Nichita de la Lavra Pecerska, care a trăit cu aproape 1.000 ani în urmă în Rusia:

,,Mânat de râvnă, Nichita a cerut egumenului să-1 blagoslovească la nevoinţa zăvorârii. Egumenul – pe atunci era egumen preacuviosul Nicon – 1-a oprit, spunându-i: „Fiul meu ! Nu-ţi este de folos ţie, om tânăr, să petreci în nelucrare. Mai bine să trăieşti cu fraţii: slujindu-le, nu te vei lipsi de plata ta. Însuţi ştii cum a fost înşelat de diavol Isaachie, pe când era zăvorât: ar fi pierit, dacă un har neobişnuit al lui Dumnezeu nu l-ar fi mântuit, pentru rugăciunile preacuvioşilor părinţilor noştri, Antonie şi Teodosie’. Nichita a răspuns: ‘Eu nu mă voi lăsa nicicum amăgit de unele ca acestea, ci voiesc să stau cu tărie împotriva meşteşugirilor demonilor şi să-1 rog pe Iubitorul de oameni Dumnezeu ca să mă învrednicească de darul facerii de minuni ca pe Isaachie zăvorâtul, care săvârşeşte până acum multe minuni’. Egumenul a zis iarăşi: ‘Dorinţa ta îţi este mai presus de putere; ia seama, ca nu cumva, înălţându-te, să cazi. Eu îţi poruncesc, dimpotrivă, să slujeşti obştii, şi vei primi cunună de la Dumnezeu pentru ascultarea ta’.

Nichita, atras de o puternică râvnă către viaţa de zăvorât, nu a vrut nicicum să ia aminte la spusele egumenului. El şi-a împlinit gândul: s-a închis pe sine în zăvorâre, petrecând acolo şi rugându-se fără a ieşi nicăieri. După o anumită vreme, a auzit o dată, la vremea rugăciunii, un glas care se ruga împreună cu el şi a simţit o bună mireasmă neobişnuită. Amăgindu-se, şi-a spus în sinea sa: ‘Dacă acesta nu ar fi fost înger, nu s-ar fi rugat împreună cu mine şi nu s-ar fi simţit buna mireasmă a Sfântului Duh’. După aceea, Nichita a început să se roage cu osârdie, zicând: ‘Doamne, arată-Te mie în chip înţelegător, ca să te văd pe Tine’. Atunci s-a făcut către el glas: ‘Eşti tânăr ! Nu mă voi arăta ţie, ca nu cumva, înălţându-te, să cazi’. Zăvorâtul a răspuns cu lacrimi: ‘Doamne ! Nu voi cădea nicicum în înşelare, căci egumenul m-a învăţat să nu iau aminte la înşelarea drăcească, ci voi face tot ce-mi porunceşti’. Atunci, şarpele pierzător de suflete, luând putere asupra lui, a zis: ‘Nu este cu putinţă omului să mă vadă, aflându-se în trup; ci, iată trimit pe îngerul meu, ca să petreacă împreună cu tine: împlineşte voia lui’.

Spunând acestea, a stat înaintea zăvorâtului un demon în chip de înger. Nichita a căzut la picioarele lui, închinându-se ca unui înger. Dracul a spus: ‘De acuma nu te mai ruga, ci apucă-te de citit cărţi: prin acestea, vei intra într-o necontenită împreună-vorbire cu Dumnezeu şi vei primi puterea de a da cuvânt folositor de suflet, celor ce vin la tine, iar eu îl voi ruga neîncetat pe Ziditorul tuturor pentru mântuirea ta’. Zăvorâtul, încrezându-se în aceste vorbe, s-a amăgit şi mai mult: a încetat să se mai roage, se îndeletnicea cu cititul, îl vedea pe demon rugându-se neîncetat şi se bucura socotind că un înger se roagă pentru el. Mai apoi, a început să stea de vorbă mult despre Scriptură cu cei ce veneau la el şi să propovăduiască asemenea zăvorâtului din Palestina.

Faima lui s-a răspândit printre oamenii lumeşti şi chiar la curtea marelui cneaz. De fapt, el nu proorocea, ci le spunea celor ce veneau la el, încunoştiinţat fiind de către demonul ce vieţuia cu el, unde erau puse lucrurile furate şi cele ce se petreceau în locuri depărtate. Astfel, el 1-a înştiinţat pe marele cneaz Iziaslav despre uciderea lui Gleb, cneazul de Novgorod, sfătuindu-1 a-1 trimite în Novgorod pe fiul său, ca să fie cneaz. Acest lucru a fost de ajuns pentru mireni ca să-1 ţină de prooroc pe zăvorât. Este vrednic de luare-aminte faptul că mirenii şi chiar monahii lipsiţi de discernământ duhovnicesc sunt aproape întotdeauna atraşi de escroci, impostori, făţarnici şi cei care sunt în înşelare drăcească, şi îi iau pe ei drept sfinţi şi slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu.

Nimeni nu se putea măsura cu Nichita în cunoaşterea Vechiului Testament; însă el nu suferea Noul Testament, nu lua nicicând cuvintele sale din Evanghelii sau epistolele apostolice, şi nu îngăduia nici unuia din vizitatori să amintească nimic din Noul Testament. Din această înclinaţie bizară în învăţătura sa, părinţii Mânăstirii Peşterilor din Kiev şi-au dat seama că el era înşelat de diavol. Pe atunci erau mulţi monahi sfinţi înzestraţi cu daruri duhovniceşti şi cu har în mânăstire. Ei l-au alungat pe diavol de la Nichita cu rugăciunile lor. Părinţii l-au scos pe Nichita din zăvorâre şi i-au cerut să le spună ceva din Vechiul Testament; dar el s-a jurat că niciodată nu a citit acele cărţi pe care mai înainte le ştia pe dinafară. S-a dovedit că uitase chiar să citească, atât de mare fusese influenţa înşelării drăceşti, şi doar cu mare greutate el a învăţat din nou să citească. Prin rugăciunile sfinţilor părinţi, el şi-a venit în fire, a recunoscut şi a mărturisit păcatul său, a plâns pentru el cu lacrimi amare, şi a atins o mare înălţime a sfinţeniei şi darul facerii de minuni printr-o viaţă smerită printre fraţi. Mai târziu, Sfântul Nichita a fost hirotonit episcop de Novgorod”[2].

Această istorisire ridică o întrebare pentru noi astăzi. Cum poate un căutător religios să evite capcanele şi înşelările pe care le întâlneşte în căutarea sa ? Există un singur răspuns la această întrebare: o persoană trebuie să fie în căutare religioasă nu de dragul experienţelor religioase, care pot înşela, ci de dragul adevărului. Oricine studiază religia în mod serios se loveşte de această chestiune: este o chestiune pur şi simplu de viaţă şi de moarte.

Credinţa noastră ortodoxă, spre deosebire de confesiunile apusene, este adeseori numită ,,mistică”: este în contact cu o realitate spirituală care dă rezultate care sunt numite de obicei ,,supranaturale” – care sunt dincolo de orice fel de logică sau experienţă pământească. Nu trebuie să căutăm în literatura veche pentru a găsi exemple, fiindcă viaţa unui făcător de minuni din zilele noastre este plină de elemente mistice. Arhiepiscopul Ioan Maximovici, care a murit cu doar 15 ani în urmă şi a trăit chiar în această parte a Californiei ca arhiepiscop de San Francisco, a fost văzut în lumină strălucitoare, levitând în timpul rugăciunii, era înainte-văzător, săvârşea minuni tămăduind … Cu toate acestea, nici unul din aceste lucruri nu este remarcabil în sine; ele pot fi imitate cu uşurinţă de falşii făcători de minuni. Cum ştim că el era în contact cu adevărul ?

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

[1] N.tr.: LSD, sau dietilamida acidului lisergic, este un drog psihedelic, utilizat în principal ca drog recreaţional şi instrument în ajutorul diverselor practici precum meditaţia psihonautică, proiecte artistice şi psihoterapie psihedelică.

[2] Episcopul Ignatie Briancianinov, Arena, Mânăstirea Sfânta Treime, Jordanville, New York, 1983, p. 31-34.