Revelatia lui Dumnezeu in inima omului (V)

Revelaţia lui Dumnezeu în inima omului (V)

de ieromonah Serafim Rose († 1982)

Episoadele anterioare

4. Renaşterea

Acum aş dori să spun un cuvânt despre un om mai simplu pe nume Iuri Maşkov, care istoriseşte convertirea sa în Rusia. El a fost exilat forţat din Rusia în urmă cu 3 ani şi, deşi abia trecuse de 40 ani, avea cancer şi a murit anul trecut. La doar 3 luni de la sosirea sa în această ţară (SUA), el a ţinut o conferinţă în care spunea cum a venit la credinţă: cu alte cuvinte, cum i S-a descoperit Dumnezeu prin suferinţele sale. El fusese invitat să vorbească la o conferinţă în limba rusă în New Jersey în 1978, şi când a venit la această conferinţă le-a spus oamenilor că, înainte de a ajunge acolo, nu ştia ce avea să le spună. „Eram tulburat – a spus el –, mi se părea că nu aveam nimic să vă spun. Prima jumătate a vieţii mele am fost student, şi cea de-a doua jumătate am petrecut-o în închisori şi lagărele de concentrare politice ale Gulagului. Într-adevăr, ce pot spune oamenilor care sunt mai educaţi decât mine, mai erudiţi, şi chiar mai bine informaţi despre evenimentele din Uniunea Sovietică ?”

Aici putem vedea un contrast faţă de ceea ce se petrece în occident. Există, este adevărat, mulţi oameni în occident care s-au convertit la Ortodoxie. De obicei, ei au o cunoaştere teoretică vastă a Ortodoxiei, dar nu această experienţă a suferinţei şi netrebuind realmente ,,să plătească pentru ceea ce li s-a dat”. Iuri, pe de altă parte, nu vorbeşte din cărţi, ci din propria experienţă.

„De aceea – spune Iuri – am hotărât să nu pun pe hârtie prelegerea mea, ci să spun orice va pune Dumnezeu în sufletul meu. Şi apoi, în timp ce goneam din Bridgeport, Connecticut, într-un automobil splendid de-a lungul extraordinarei autostrăzi tăiate prin mijlocul unei naturi luxuriante, am înţeles că întreaga mea viaţă de suferinţă spirituală din ’paradisul’ comunist, calea mea de la ateism şi marxism la credinţa ortodoxă … este singura informaţie valoroasă care vă poate interesa. Viaţa mea prezintă interes numai în măsura în care ea este o picătură din oceanul renaşterii religioase din Rusia”.

Apoi Iuri vorbeşte despre viaţa sa: ,,M-am născut în anul sângeros 1937 în satul Klişev, la 30 mile de Moscova … Tatăl meu, fierar de meserie, a murit în război, şi nu mi-l amintesc; mama mea, care avea diferite slujbe, era, cred, indiferentă faţă de religie. Bunica mea, este adevărat, era credincioasă”. (De fapt, în Rusia vei găsi aproape totdeauna o bunică sau o mamă care este credincioasă şi care va aduce adeseori familia înapoi la credinţă.) „Dar ea nu avea autoritate în ochii mei fiindcă era cu complet analfabetă. Desigur, am fost botezat de copil, dar în anii de şcoală mi-am scos crucea de la gât şi până la vârsta de 25 ani eram un ateu convins. După ce am terminat şcoala de 7 ani (şcoala primară), am avut şansa de a intra la Şcoala Superioară de Artă şi Industrie din Moscova, şi am studiat acolo 5 ani din 7. Astfel, în aparenţă, viaţa mea începuse să fie încununată de succes … Cu timpul aş fi primit diploma de artist şi aş fi putut lucra oriunde aş fi vrut”.

Aceasta este o biografie academică tipic sovietică. În Uniunea Sovietică, viaţa academică este luată foarte în serios: dacă treci, obţii un ,,tichet liber” către multe lucruri bune din viaţa sovietică, şi dacă nu treci obţii o slujbă precum curăţitul străzilor.

„Dar viaţa sovietică plictisitoare şi nemulţumirea sufletească – continuă Iuri – nu-mi dădeau pace, şi undeva la sfârşitul lui 1955, la  19 ani, a avut loc un eveniment, în aparenţă neînsemnat, care însă mi-a schimbat viaţa şi (în cele din urmă) m-a adus aici. Acest eveniment a avut loc în sufletul meu şi a constat în faptul că am înţeles în ce fel de societate trăiam. În pofida întregii propagande sovietice făţişe, am înţeles că trăiam sub un regim de o ilegitimitate absolută şi de o cruzime absolută. Foarte mulţi studenţi ajungeau la aceeaşi concluzie în această perioadă, şi în timp apăreau cei care gândeau ca mine, şi noi cu toţii consideram că era de datoria noastră să spunem oamenilor despre descoperirea noastră şi să acţionăm cumva împotriva biruinţei răului”. (Acest lucru reflectă, desigur, curentul idealist al tinerilor, care poate fi văzut de asemenea în lumea occidentală.) „Dar poliţia secretă urmăreşte cu foarte mare atenţie pe toţi cetăţenii URSS, şi pe 7 noiembrie 1958 (când aveam doar 21 ani), când ne-am adunat la o întrunire a organizaţiei pentru a decide chestiunea unei publicaţii clandestine, 6 dintre noi au fost arestaţi şi toţi cei care nu au retractat au primit cea mai mare pedeapsă pentru agitaţie anti-sovietică – 7 ani într-un lagăr de concentrare. Aşa a început o nouă cale în viaţa mea”.

Până aici, ar trebui notat, nu este vorba de nici o convertire religioasă. Iuri este încă un tânăr idealist care a fost ,,strivit” brusc şi şi trimis în Gulag.

„Pe atunci toţi eram atei şi marxişti ai lagărului ’euro-comunist’. Adică, noi credeam că marxismul în sine este o învăţătură adevărată care conduce oamenii către un viitor luminos, către o împărăţie a libertăţii şi dreptăţii, şi criminalii din Moscova pentru vreun motiv nu vroiau să pună în practică această învăţătură. În lagărul de concentrare, această idee a murit complet şi pentru totdeauna în toţi”.

Aici nu voi intra în problematica sau filozofia comunismului, dar voi remarca numai faptul că Iuri fusese redus la o stare de disperare. El şi-a pierdut credinţa în ceea ce credea odinioară datorită educaţiei sale: că ideologia comunistă este o învăţătură idealistă care aduce fericire şi pace. A văzut că, în practică, comunismul nu era ceea ce pretindea că este. Apoi a început să se întâmple ceva în sufletul lui.

„Aş dori să vă împărtăşesc întrucâtva procesul renaşterii spirituale – spune el – astfel ca voi să puteţi vedea cât de consecvent lucrează în poporul rus. Nu numai eu şi cei care erau cu mine am parcurs calea spirituală de la ateism la credinţa religioasă. Aceasta este o manifestare tipică pentru lagărele de concentrare politice sovietice. Ce se întâmplă cu poporul nostru ? Procesul renaşterii spirituale are două etape. La început noi discernem esenţa marxismului şi suntem eliberaţi de orice iluzii cu privire la el. Printr-o analiză profundă şi temeinică, noi descoperim că marxismul în esenţa sa este o învăţătură perfectă a totalitarismului, adică, o sclavie absolută, şi orice partid comunist din orice ţară, odată ce şi-a asumat realizarea programului marxist, va fi constrâns să repete ce au făcut şi fac comuniştii moscoviţi, sau altminteri să renunţe la marxism şi ateism şi să se auto-desfiinţeze. Înţelegând acest adevăr simplu, pierdem baza ideologică de pe care noi ne-am opus sclaviei marxiste. Ne prăbuşim într-un vid spiritual care atrage după sine o criză încă mai profundă”.

Apoi Iuri spune cum el însuşi începea să intre în această criză profundă: „După ce am fost eliberaţi din lagăr (adică, după termenul de 7 ani), perspectivele noastre erau de aşa natură că noi nu le puteam dori nici pentru un duşman: fie ne întorceam în lagăr şi rămâneam acolo pentru restul vieţii, fie puteam muri într-o închisoare psihiatrică, fie puteam fi ucişi de poliţia secretă fără proces sau investigaţie.

În aceste condiţii de criză spirituală, fără nici o ieşire, ne vine în mod inevitabil întrebarea principală a unei perspective asupra lumii: de ce mai trăiesc dacă nu există nici o ieşire ? Şi când vine acel moment înspăimântător, fiecare din noi simte că moartea l-a prins de beregată: dacă nu vine nici un răspuns spiritual, viaţa ajunge la sfârşit, deoarece fără Dumnezeu nu numai că ’totul este permis’, dar viaţa însăşi nu are nici o valoare şi nici o semnificaţie. Am văzut în lagăr cum oamenii îşi ieşeau din minţi sau sfârşeau prin a se sinucide. Şi eu însumi simţeam clar că dacă, la urma urmei, ajungeam la concluzia fermă şi definitivă că nu există Dumnezeu, aş fi fost obligat pur şi simplu să mă sinucid, deoarece este ruşinos şi înjositor pentru o fiinţă raţională să lungească o viaţă lipsită de sens şi chinuitoare. Astfel, în cea de-a doua etapă a renaşterii spirituale, noi descoperim că ateismul, cugetat până la sfârşitul său logic, îl duce în mod inevitabil pe om la pierzare, pentru că este o învăţătură completă a imoralităţii, răului şi morţii.

Un sfârşit tragic (sinucidere sau nebunie) ar fi fost şi soarta mea dacă, din fericire, nu ar fi avut loc, pe 1 septembrie 1962, cea mai mare minune din viaţa mea. Nici un eveniment nu a avut loc în acea zi, nu au existat sugestii din afară; în singurătate reflectam la problema mea: ’a fi sau a nu fi ?’ În acel moment, realizam deja că a crede în Dumnezeu este un lucru salvator. Vroiam foarte mult să cred în El; dar nu mă puteam înşela singur: nu aveam credinţă.

Şi deodată a venit o clipă, în care cumva pentru prima oară vedeam (ca şi cum s-ar fi deschis o uşă dintr-o cameră întunecată către o stradă însorită), şi în clipa următoare ştiam deja cu certitudine că Dumnezeu există şi acest Dumnezeu este Iisus Hristos al Ortodoxiei, şi nu vreun alt Dumnezeu. Eu numesc acest moment cea mai mare minune fiindcă această cunoaştere precisă mi-a venit nu prin raţiune (ştiu sigur acest lucru), ci pe altă cale, şi sunt incapabil să explic acest moment în mod raţional … Şi astfel, printr-o asemenea minune, începea noua mea viaţă spirituală, care m-a ajutat să îndur alţi 13 ani de viaţă în lagărele de concentrare şi închisori, o emigrare forţată şi, nădăjduiesc, mă va ajuta să îndur toate greutăţile vieţii de emigrant.

Şi acest ’moment al credinţei’, această mare minune, este trăit acum în Rusia de mii de oameni, şi nu numai în lagărele de concentrare şi închisori. Igor Ogurţov, fondatorul Uniunii Social-Creştine, a ajuns la credinţă nu în lagăre, ci în universitate. Renaşterea spirituală este un fenomen tipic al Rusiei contemporane. Tot ceea ce este viu din punct de vedere spiritual se întoarce în mod inevitabil la Dumnezeu. Şi este absolut evident că o asemenea minune salvatoare se poate petrece, în pofida întregii puteri a politicii comuniste, poate fi săvârşită doar de Atotputernicul Dumnezeu, care nu a părăsit poporul rus în suferinţele teribile şi cu totul lipsit de apărare în faţa a multor duşmani”[1].

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

[1] La Renaissance Russe, 1978, nr. 4, p. 12-17.