Scepticism si credinta

Scepticism şi credinţă

de Amira K.

Dacă Dumnezeu nu există şi tu ai crezut în El, nu ai pierdut nimic,
dar dacă Dumnezeu există şi tu nu ai crezut, atunci ai pierdut totul …
Blaise Pascal

În mod cert există Adevărul suprem sau chiar divinitatea absolută care a creat şi care guvernează întreaga creaţie, iar omul înţelege natura nemuritoare prin conştiinţă, minte, voinţă liberă, capacitatea de a avea sentimente spirituale (credinţă, dragoste etc) care îi descoperă fiinţa materială. Noi tinerii, prizonierii acestei lumi, suntem îndoctrinaţi să credem că acest Adevăr nu există şi că întrebarea ‘de ce ?’ nu are răspuns. Singuri, suntem închişi într-o lume a electronicelor, mai cu seamă a computerelor, în care, în absenţa unui Dumnezeu protector şi iubitor de oameni, ne găsim refugiul.

Petrecându-ne copilăria într-o asemenea temniţă electronică, nu este de mirare că la vârsta adolescenţei ajungem să ne dorim moartea. Acesta este rezultatul necesităţii unei evadări din contingent şi mai ales a nevoii disperate de libertate duhovnicească. Tânărul care nu îl conştientizează pe Ziditorul său consideră că singura eliberare este sinuciderea. Dar într-o lume a minciunii, în care nu există adevăr, într-o lume a urâţeniei, în care nu există frumuseţe (ci doar superficialitate), într-o lume a violenţei şi a urii, în care nu mai există dragoste, într-o lume lipsită de credinţă, în care nu mai există Dumnezeu, nu este de mirare că plânsul tinerilor se aude pretutindeni, într-un colţ al unei clase dintr-un liceu, în orice cameră, pe orice stradă, în faţa oricărui calculator…

Iată motivul pentru care în sufletul tinerilor se naşte revolta, se naşte răzvrătirea care este cu adevărat îndreptăţită. Şi totul se datorează unei filozofii care a învins libertatea de gândire a omului, şi anume ateismul sau ‘credinţa că nu există Dumnezeu’. Această formă de nihilism reprezintă o distrugere nemiloasă ce aduce doar părere de rău, durere şi moarte cumplită, alegându-şi ca victime tocmai tinerii, inocenţa lor fiind cel mai uşor de atacat.

Noi suntem fiii acestei maşinării nihiliste. Noi suntem fiii apocalipsei. Cea mai mare dovadă a absurdităţii ateismului este faptul că nu porneşte de la inexistenţă absolută, ci de la însăşi existenţa lui Dumnezeu, pe care mai apoi se chinuie într-un mod jalnic să o conteste. Este ca şi când fiul încearcă să nege existenţa părintelui, ceea ce implică negarea propriei lui existenţe. Dacă el nu a trăit vreodată, înseamnă că tu nici nu te-ai născut, ceea ce devine iarăşi penibil, pentru că tu exişti.

Privind din alt unghi, este nelogic şi neraţional să te gândeşti la originea lumii şi să reduci totul la nimic. Tânărul lipsit cu desăvârşire de Dumnezeu, de credinţă şi de alte virtuţi din acest câmp semantic, realizează la un moment dat că viaţa sa este lipsită de esenţă şi de un scop anume. În aceste vremuri, numai computerul este cel mai bun prieten al omului. Prin intermediul lui, reuşim să ne desprindem de lumea reală, păşind spre un nou tărâm, plin de înşelăciune, ce promite a fi lipsit de imperfecţiuni.

Această amăgire electronică nu face decât să ne modifice sistemul nervos al vieţii de relaţie şi să ne abată de la bunul mers al vieţii. Ne plictisim dacă mergem 3 ore la biserică, dacă citim 20 de minute o rugăciune sau orice legat de viaţa duhovnicească, însă suntem obişnuiţi să stăm cu zilele pe messenger, pe alte chaturi sau pe diferite site-uri care nasc dependenţa şi toleranţa. În fond, nu facem altceva decât să pierdem vremea şi să ratăm trăirea unei adevărate tinereţi.

Ne dezobişnuim de comunicarea prin viu grai. Nu mai avem răbdare, nici nu mai conştientizăm această noţiune şi vrem ca totul să se realizeze la un click. La fel ca şi când ai fi pe google, cauţi ce ai nevoie, apeşi tasta ‘enter’ şi imediat apar milioane de rezultate. Apoi, după ce îmbrăţişăm iadul, urmăm regulile acestei lumi stupide, pentru că am fost educaţi în spiritul desfrâului, al violenţei şi al drogurilor, cu ‘minunatul’ sprijin şi sub influenţa mass-media. Am absolvit şcoala nimicirii, a distrugerii …

Şi de ce toate aceste catastrofe, dacă absenţa lui Dumnezeu duce spre bine ?!? Unde este lumea mult promisă şi lipsită de imperfecţiuni şi mai ales de ce, până la urmă, ne negăm Ziditorul ? Doar pentru că ne dorim o viaţă fără reguli de respectat sau doar pentru că ţi-ai distrus deja viaţa sub masca libertăţii. Dar ţi-ai distrus viaţa, deoarece aşa ai vrut tu. Ai trăit fără restricţii, învinuindu-i mereu pe alţii pentru propriile greşeli şi, în final, ai constatat mirat că de fapt ai ajuns într-un haos moral şi fizic.

Existenţa lui Dumnezeu nu poate fi contestată de nimeni, pentru că doar El reprezintă Adevărul absolut. Poţi afirma această lepădare, dar nu o poţi dovedi. Şi nu vei putea niciodată. El este singurul care îţi oferă posibilitatea fericirii, a binelui în general, pe care tu nu ştii unde trebuie să o cauţi, dar după care alergi şi tânjeşti toată viaţa. Dumnezeu, prin poruncile Sale, nu te opreşte de la nimic, ci îţi dă măsura cu care să profiţi de toate. Ai citit tu undeva sau ai auzit vreun preot spunând să nu iubeşti, să nu mănânci ce-ţi place, să nu asculţi muzică sau să nu ieşi cu prietenii în oraş ? Evident nu.

El realizează o transfigurare subiectivă a poruncilor Sale prin participarea noastră la viaţa Lui. Şi El a iubit, chiar cu o dragoste duhovnicească, absolută, pe aproapele pentru care a murit. Oare tu nu ţi-ai dori să fii iubit atât de mult, fără să ţi se spună ‘pa’ după prima săptămână ? Ai încercat măcar o dată să-ţi pui pe iPod muzica religioasă ? Ea produce bucurie omului, deoarece provoacă trezirea temporară, prin vibraţii, a unuia din centrii subtili energetici, situaţi de-a lungul coloanei vertebrale. În aceste momente de fericire deplină, fiinţei umane îi revine amintirea vagă a originii sale divine. Nu provoacă leziuni la nivelul sistemului nervos şi nici nu te face schizofrenic asemenea muzicii lumeşti, plină de haos.

Am citit odată pe blogul unei tinere punk, în vârstă de 18 ani, un articol inedit despre reîntoarcerea la credinţă. Mărturisea chiar ea că în viaţa ei existau 4 lucruri de care nici nu voia să audă: Dumnezeu, Iisus, biserică şi rugăciune. Însă fiind în preajma Mânăstirii ruseşti Noul Valaam (Alaska, SUA) a simţit o linişte sufletească pe care nici muzica punk, nici băutura şi nici cluburile nu i-au redat-o vreodată. Însetată de cunoaştere, a început să frecventeze acel loc din ce în ce mai des, discutând mereu cu călugării de acolo care se luptau să o aducă pe calea adevărului. După un timp, toate cele 4 subiecte erau parte componentă a vieţii ei.

Există o altă categorie de oameni, ce au îmbrăţişat ateismul doar pentru a-şi urma artiştii favoriţi, idolii ş.a.m.d.. Este total absurd să îl iubeşti pe antihrist sau să îţi doreşti să fii el, doar pentru că Marilyn Manson face asta. La fel de stupid este să îţi doreşti să ajungi în iad pentru că despre asta cântă el, sau alţii. Pentru o viziune mai concretă, să ne amintim câteva întâmplări din viaţa acestor idoli:

 

1. John Lennon – a declarat într-un interviu pentru o revistă americană: ,,Creştinătatea va lua sfârşit. Îmi susţin această idee. Sunt sigur. Nu am ce spune despre Iisus, însă cei ce-L urmau erau oameni simpli, astăzi noi suntem mai cunoscuţi decât El”. La puţin timp după ce Lennon a declarat că membrii formaţiei Beatles erau mai cunoscuţi decât Hristos a murit, împuşcat de cinci ori.

2. Cazuza (compozitor, cântăreţ şi poet bisexual) – în timpul unui concert, fuma o ţigară. A pufăit fumul în aer şi a spus: ,,Doamne, asta e pentru tine …” A murit la 32 de ani de cancer pulmonar într-un fel groaznic.

3. Marilyn Monroe (actriţă) – a fost vizitată de Billy Graham, în timpul unei reprezentaţii a unui spectacol. Acesta a declarat că spiritul lui Dumnezeu l-a trimis să predice. După ce a ascultat ce a avut de spus, a replicat: ,,Nu am nevoie de Iisus al tău”. O săptămână mai târziu a fost găsită moartă în apartamentul ei.

4. Controversatul Bon Scott, fostul vocalist al formaţiei AC/DC spunea într-un cântec: ,,Nu mă opriţi, mă îndrept pe drumul meu care duce în infern”. Pe 19 februarie 1980, a fost găsit mort de şoferul său. Era înecat în propria lui vomă.

 

Mulţi ascultaţi şi astăzi această formaţie care prin cântece continuă drumul spre infern, trăgând mii şi mii de tineri. Un exemplu din viaţa unor fani ai acestor idoli: în Brazilia, un grup de prieteni beţi se pregăteau să meargă la un concert şi în drum s-au oprit după o altă prietenă. Mama ei a însoţit-o până la maşină, şi îngrijorată de starea în care se aflau prietenii ei, i-a spus: ,,Fiica mea, mergi cu Dumnezeu şi fie ca El să te apere”. Aceasta a răspuns: ,,Poate doar dacă merg în portbagaj, pentru că aici înăuntru este deja plin …”

Peste câteva ore a sosit vestea morţii tinerilor din maşina care acum devenise de nerecunoscut. În mod surprinzător, portbagajul era intact. Poliţia a declarat că nu vedea în ce mod acesta a putut rămâne intact. Concluzia ? Toţi au murit, mai puţin Dumnezeu care a Înviat şi care, în ciuda contestărilor, va fi viu mereu. El a fost, este şi va fi.

,,Alta este viaţa decât aceea pe care şi-o închipuie oamenii. Altul este omul însuşi, decât ceea ce se închipuie a fi. Altul este Adevărul decât acela pe care şi-l imaginează mintea omenească …”