Scrierile Sfantului Ierarh Nectarie de Eghina (I)
Scrierile Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina (I)
Opera Sfântului Nectarie de Eghina (1846-1920) este impresionantă, însumând peste 50 de lucrări. În ultimii ani, mai multe scrieri ale sfântului au fost traduse în limba română:
Această lucrare s-a născut din dorinţa unor creştini de a cunoaşte învăţătura Bisericii despre minuni, pentru a se încredinţa întru totul de existenţa lor. Ca urmare, Sfântul Nectarie a scris 3 cuvinte pe această temă, în care a căutat să expună învăţătura cu privire la minuni. În primul cuvânt, sfântul vorbeşte despre descoperirea lui Dumnezeu în lume, dovedind că minunile nu sunt cu neputinţă şi ele sunt rodul dragostei Ziditorului faţă de creaţia Sa. Cel de-al doilea cuvânt este o dezvoltare mai pe larg a subiectului, în care sunt subliniate faptul că bunătatea lui Dumnezeu voieşte descoperirea Lui în lume, Dumnezeu are o legătură aparte cu omul care este zidirea Sa, şi felul în care are loc dumnezeiasca descoperire: prin minune sau prin insuflare dumnezeiască.
Cel de-al treilea cuvânt cuprinde dovezi istorice despre descoperirea lui Dumnezeu în lume, în primul rând profeţiile făcute de proorocii de Dumnezeu insuflaţi despre venirea lui Mesia şi împlinirea lor în Domnul nostru Iisus Hristos; apoi, profeţiile referitoare la necredinţa iudeilor, patria lor, chemarea neamurilor şi pedepsirea neamurilor şi ţărilor care au pricinuit necazuri fiilor lui Israil; şi, în final, descoperirea lui Dumnezeu în lume pe temeiul Noului Testament.
Dacă primele două cuvinte sunt teoretice şi înalte, partea cu proorociile este plină de tâlc şi exemple. Sfântul adună proorociile despre Hristos ca într-un mănunchi de flori frumos înmiresmate, arătând că proorocii L-au vestit desăvârşit pe Cel ce era aşteptarea neamurilor (Facerea 49, 10). Apoi, el ne înfăţişează proorociile ce fac referire la neamul iudeilor, unele relatând vremurile de glorie şi de sfinţite slujiri, altele vremurile de decădere, de alunecare în idolatrie şi strâmtorare.
Exemplele pe care le aduce sunt pline de învăţăminte şi vădesc – dacă există urmă de îndoială – că proorocii au fost insuflaţi de Dumnezeu să grăiască cele ce au ajuns până la noi după atâtea veacuri.
În ceea ce ne învaţă în această lucrare, ca în toate scrierile sale, Sfântul Nectarie de Eghina uimeşte prin limpezimea şi simplitatea gândirii sale, totodată extrem de profundă şi înaltă. Credinţa sa reiese din fiecare cugetare a sa şi el ştie să se apropie cu delicateţe de sufletul omenesc, faţă de care a dovedit o atât de mare dragoste de-a lungul întregii sale vieţi.
După cum spune sfântul însuşi, această scurtă lucrare constă din 11 omilii şi cuvântări care, datorită scopului lor, poartă titlul Despre îngrijirea sufletului. Primele 4 omilii formează o singură Cugetare despre libertatea morală, prin care se caută a se dovedi că omul este liber din punct de vedere moral, iar atunci când se abate de la calea sa păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu. Omilia a 5-a este despre păcat, a 6-a despre pocăinţă, a 7-a despre pocăinţă şi satisfacerea dumnezeieştii dreptăţi rănite, a 8-a şi a 9-a despre mărturisire, iar ultimele două despre dumnezeiasca împărtăşanie.
Potrivit sfântului, a fi liber din punct de vedere moral înseamnă a stărui de bunăvoie în păzirea poruncilor lui Dumnezeu. De îndată ce treci hotarul către a voi răul, devii rob, pierzându-ţi libertatea dăruită de Ziditorul tău. Omul cu adevărat liber moral poate să-L recunoască pe Dumnezeu, pe Dătătorul de lege, Cel ce vorbeşte în inima lui, căci El a pus legea scrisă în inima omului (potrivit Romani 2, 15). Şi cu adevărat fără cuvânt de apărare se face omul care a primit legea scrisă în inima lui şi nu-L recunoaşte pe Dumnezeu.
Omiliile sfântului sunt simple şi totodată foarte adânci, ducându-ne de mână prin ungherele fiinţei umane şi făcându-ne să înţelegem adevăruri profunde despre noi înşine, ca zidire a lui Dumnezeu.
Lucrarea este un tratat despre taina preoţiei, care abordează pe rând toate aspectele legate de ,,cel mai înalt dintre darurile cele dumnezeieşti, din câte a hărăzit Dumnezeu oamenilor”. Sfântul vorbeşte pe rând despre taina preoţiei ca slujire sfântă, necesitatea arhieriei în Biserică, superioritatea preoţiei în Noul Testament faţă de preoţia Vechiului Testament, rânduiala preoţiei, temeiul preoţiei în Biserică, lucrarea de căpătâi a preotului etc.
Deosebit de interesante sunt capitolele referitoare la episcop şi mărturiile istorice despre treapta şi vrednicia episcopului. Sfântul Nectarie aduce exemple din Sfânta Scriptură prin care arată rolul de supraveghetor şi cercetător al episcopului în Biserică încă din Vechiul Testament. Sfântul explică şi numirile care au fost atribuite episcopilor din vechime fie în semn de preţuire, fie pentru a sublinia înălţimea rangului lor: apostoli, următori ai apostolilor, întâistătători sau proestoşi, proedroi, eforoi, îngerii Bisericii, locţiitori şi epitropi ai lui Hristos, papi, arhonţii Bisericilor etc.
Cele zece cuvântări la Postul Mare, adunate ca într-un buchet, sunt caracteristice învăţăturilor celor mai iubite ale Sfântului Nectarie.
Omiliile despre 1. credinţă, 2. răbdarea în necazuri, 3. adevărata libertate şi relaţia ei cu libertatea morală – una din învăţăturile deosebite ale sfântului, care frapează prin limpezimea şi profunzimea sa –, 4. mărturisire, 5. dumnezeiasca împărtăşire, 6. iubirea şi slujirea datorate lui Dumnezeu, 7. împăcarea cu Dumnezeu şi mântuirea – ţinută în Sfânta şi Marea Vineri, 8. pocăinţă, 9. slujirea în duh şi în adevăr a lui Dumnezeu, şi, ca încheiere, 10. cugetare despre sufletul omului şi despre animal – ne pot oferi nenumărate clipe de cugetare la ce a rânduit Dumnezeu pentru om, creaţia zidirii Sale, şi la ce treaptă de nobleţe l-a chemat.
Toate aceste omilii, cât se poate de potrivite pentru vremea Postului Mare, ne ajută să aprofundăm marea raţiune a existenţei omului: ,,Să-L închipuie pe Dumnezeu pe pământ, să facă voia Lui care este scrisă în inimă şi să-şi facă din această lege voie proprie”.
