Scriptura nr. 13
Cuvânt la Înălţarea Sfintei Cruci
Astăzi se arată, fraţilor, taina cea din veci tocmită şi de toate seminţiile ascunsă, iar acum mai apoi s-a arătat spre mântuirea noastră. Pentru aceea, noi credincioşii, aducându-ne aminte de binele şi de mila lui Dumnezeu ce a făcut cu noi, prăznuim cu bucurie praznicul sfintei Cruci, ne închinăm cu frică şi cu cutremur şi cu veselie sufletească o sărutăm. Astăzi este bucurie în ceriu şi pre pământ. Astăzi se veselesc îngerii şi prăznuiesc oamenii, căci luminata Crucea lui Hristos se arată în lume. Pentru această Cruce, împărăţia diavolului s-a risipit, blestemul s-a călcat, moartea de veci s-a omorât, iadul s-a deşertat, morţii au înviat, raiul şi ceriul s-au deschis. Astăzi Biserica lui Dumnezeu se închipuieşte raiului; – că precum a fost în raiu lemnul acela carele a omorât pre Adam, pentru greşeala lui, aşa şi în sfânta Biserică este cinstita Cruce lemnul vieţii, carele a înviat pre Adam, pentru moartea lui Hristos. Pentru aceea se ridică sfânta Cruce şi se arată astăzi întru noi, ca să cunoaştem că este începătura învierii a toată firea omenească şi ridicare din păcatul lui Adam, tuturor celor ce cred în Hristos, carele S-a răstignit pre ea.
De acestea de toate ne veselim şi ne bucurăm, dar ne şi umilim şi suspinăm de la inimă, lacrimi pre feţele noastre vărsăm, când ne aducem aminte de chinurile şi de moartea cea amară a Domnului nostru Iisus Hristos, văzând înaintea ochilor noştri cinstita Cruce pre carea o a purtat pre umerii Săi, mergând la răstignire ca un Mieluşel spre junghiere.
Înălţarea Sfintei Cruci
Nu este bucurie feciorilor acelora ce văd înaintea ochilor lor moartea tatălui lor, şi mai vârtos feciorului aceluia ce este vinovat morţii părintelui său. Aceluia i se cade să plângă mai cu amar, căci pentru greşeala lui, părintele său cel drag, cu moarte groaznică moare. Aşa şi tu, păcătosul meu suflet, să plângi acum cu amar, că pentru păcatele tale a murit Părintele şi Făcătorul tău cel iubit, Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, carele te-a născut sufleteşte în viaţa de veci. Acela pre lemnul Crucii cu piroane a fost pironit, între doi tâlhari răstignit, cu spini înghimpoşi încununat, cu fiere adăpat şi preste obraz cu palma bătut. Deci, cum să nu-mi fie a plânge şi a tângui, când Cel fără de păcate a chinuit pentru păcatele mele ca să mă slobozească din chinul şi din munca iadului ? Pentru aceea să plângi cu amar, sufletul meu, că tu eşti vinovat pentru moartea Domnului tău. Acela pentru tine a fost prins şi legat, înaintea nedreptei judecăţi dus, cu nedreptul judecat, la stâlp bătut şi pre cruce fără de milă răstignit. Murit-a pentru tine ca să te învie din moartea cea de veci, întru viaţa cea netrecută. În groapă întunecată S-a îngropat, ca pre tine să te scoată întru lumina ceriului. Cât bine ai de la Dumnezeu, acela tot cu Crucea Sfinţiei Sale l-a făcut ţie. Această Cruce nu numai de la răstignirea lui Hristos este cinstită şi preamărită, ci şi mai înainte de aceea în toate veacurile câte au trecut, lemnul crucii în multe chipuri şi în multe feluri s-a închipuit şi s-a însemnat pre această lume, de oameni mari şi de sfinţi şi prooroci.
În anul de la facerea lumii 5533, în zilele lui Tiberiu împărat, Domnul nostru Iisus Hristos a vrut de bună voia Sa, pentru mântuirea noastră, de a chinuit cu trupul, iar nu cu Dumnezeirea, a murit şi a înviat a treia zi. Necredincioşii şi zavistnicii jidovi în multe chipuri meşteşugeau să ascundă învierea Lui. Mai întâi au pecetluit şi au întărit mormântul, ca nu cumva să învie Domnul Hristos. După aceea au pus şi strejari să străjuiască. Mai apoi, dacă au fost acelea toate risipite şi stricate de puterea cea dumnezeiască, şi strejarii spuneau şi mărturiseau că Hristos a înviat, cu bani au început a sfătui să ascundă învierea lui Hristos; au dat bani mulţi strejarilor să zică că n-a înviat, ci L-au furat ucenicii Lui.
Dacă S-a înălţat Hristos de pre pământ în ceriu în a 40-a zi după învierea Sa, şi minuni multe făcându-se de sfinţii apostoli, iarăşi scrâşneau cu mânie jidovii şi se sfătuiau zicând: Veniţi să ascundem locul unde a fost răstignit şi îngropat Hristos, că de vor vedea oamenii crucea pre carea a fost răstignit, şi groapa în carea a fost îngropat, toţi vor veni şi vor crede întru Dânsul. Atuncea au învăţat de au astupat groapa, şi Golgota, locul unde era sfânta Cruce, să se uite, să nu se mai pomenească. Dumnezeu a lăsat să se împlinească statul lor cel rău, căci era să se pustiască cetatea Ierusalimului, să ardă cu foc, iar ei să fie tăiaţi, de foame morţi, şi robiţi pentru îndrăznirea ce avuseseră asupra Domnului Hristos. Acest lucru a şi fost la patruzeci de ani după răstignirea lui Hristos. Întru atâţia ani le-a îngăduit Dumnezeu, tot pentru ca să se întoarcă să creadă şi să se pocăiască. Sfânta Cruce a fost ascunsă până în zilele Marelui Constantin, carele a fost întâiul pre lume împărat creştin. Pentru care lucru a fost creştin, ascultaţi.
Când a vrut acest Constantin să facă război cu Maxentie împăratul Romei, să se bată cu dânsul, atuncea gândind de mulţimea şi de tăria oştii Romei, s-a înspăimântat inima lui şi s-a întristat. Dar într-o amiazăzi i s-a arătat lui pre ceriu chipul sfintei Cruci strălucind mai mult decât lumina soarelui şi pre acea cruce a văzut scris: ,,Cu aceasta vei birui”. Aceasta dacă a văzut Constantin, s-a veselit şi degrabă a învăţat să facă cruci şi să le pună pe steaguri. Şi aşa a purces la război. Şi s-a lovit cu Maxentie, l-a biruit, împărăţia Romei a luat şi s-a botezat. După aceea şi alte războaie a făcut şi răsăritul tot sub mâna sa l-a plecat.
Atuncea a trimis pre maica sa Elena să se ducă la Ierusalim, să caute sfânta Cruce. Dacă a înţeles Macarie patriarhul Ierusalimului de venirea împărătesei, a ieşit cu mare cinste înaintea ei, cu toţi episcopii de prin împrejur. Ea a început a-i întreba de sfânta Cruce. Unul spunea într-un chip, altul într-alt chip şi nimeni adevărat nu ştia, căci era şi vreme multă de când era ascunsă şi îngropată de jidovi. Atunci Macarie patriarhul, s-a dat spre rugăciune şi de la Dumnezeu a fost arătat lui locul acela unde era sfânta Cruce. Degrabă a adunat împărăteasa de a săpat şi a curăţit locul acela şi s-a ivit Golgota unde a fost răstignit Hristos. Nu departe de acolo a aflat şi trei cruci: una a lui Hristos şi două ale celor doi tâlhari cei răstigniţi de o dată cu Hristos. Cu deadinsul a mai căutat şi a aflat şi piroanele.
Dar împărăteasa în scârbă şi în grijă a căzut, căci nu putea să cunoască din acele trei cruci, care este a lui Hristos. Această nepricepere o a dezlegat tot Macarie patriarhul, cu o minune întru acest chip: O fată de neam mare murise în Ierusalim. Patriarhul a adus câte trele crucile şi a pus câte una pre dânsa, şi numai cât s-a apropiat Crucea lui Hristos de acea fată moartă, îndată a înviat şi a fost sănătoasă, a sărit şi umbla şi cu glas mare mulţumea şi lăuda pre Dumnezeu.
Dacă s-a răspândit vestea cum s-a aflat sfânta Cruce, îndată s-a strâns mulţime mare de creştini, carii doreau să vadă sfânta Cruce. Pentru că nu toţi puteau să o vadă, patriarhul Macarie s-a suit pre amvon şi a ridicat cinstita Cruce în vederea tuturor. Dacă o a văzut, toată mulţimea începu a striga: Doamne miluieşte-ne ! De atuncea s-a întărit praznicul sfintei Cruci a se prăznui şi a se ridica în 14 zile ale lunii septembrie.
Pentru aceea şi noi, iubiţii mei creştini, sfânta Cruce să o cinstim, să ne închinăm, să o sărutăm foarte cu frică şi cu bucurie să o preamărim; – cu frică, pentru nedestoinicia noastră, iar cu bucurie, pentru binele ce ne-a dăruit. Să ne dezbrăcăm ca de un veşmânt rupt şi întinat de viaţa cea cu păcate şi să ne îmbrăcăm întru armele luminii. Să facem zisele lui Hristos, ca să fim şi noi fiii luminii şi moşteni împărăţiei ceriului, pre carea noi toţi să o dobândim, pentru Iisus Hristos Dumnezeul nostru, căruia se cuvine slavă, cinste şi mare cuviinţă întru vecii vecilor netrecuţi şi nesfârşiţi. Amin.
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 18-19/septembrie-octombrie 2000